BusinessMagazin

Tag: candidati

  • Întrebările de la interviurile de angajare care erau atât de complexe, încât companiile au renunţat la ele. Crezi că ştii răspunsurile?

    Cele şapte întrebări (şi răspunsurile) la care Google a renunţat:

    1. De ce sunt rotunde capacele de canale?

    Pentru că dacă capacele ar fi pătrate atunci când ar fi instalate ar putea pica în gaură dacă ar fi amplasate la un unghi greşit.

    2. Dacă te uiţi la ceas şi este 15:15 care este unghiul dintre limba care arată ora şi cea care arată minutele?

    Nu este zero. Când limba care arată ora este la 15, minutarul se deplasează puţin spre 16, aşadar unghiul este de 7,5 grade.

    3. Cât ai cere pentru a spăla toate ferestrele din Seattle?

    Oferă un răspuns concret precum 10 dolari per fereastră. Un răspuns specific este mai bun decât o estimare.

    4. Eşti căpitanul unei nave de piraţi, iar echipajul votează modul în care este împărţit aurul. Dacă mai puţin de jumătate din echipaj este de acord cu tine atunci mori. Cum distribui aurul în aşa fel încât să-ţi iei partea dar şi să supravieţuieşti?

    O modalitate este să împarţi comoara în mod egal la 51% din echipaj.

    5. De câte ori pe zi limbile unui ceas se suprapun?

    De 22 de ori.

    6. Explică nepotului tău de opt ani în trei propoziţii ce este o bază de dată.

    O bază de date este un loc care memorează multă informaţie despre multe lucruri. 

    7. Un bărbat a împins maşina în parcarea unui hotel şi şi-a pierdut toată averea. Ce s-a întâmplat?

    S-a oprit pe Boardwalk (se referă la jocul Monopoly, proprietatea care are cea mai mare chirie).

     

  • Directoarea de HR care a citit peste 40.000 de CV-uri dezvăluie cele mai mari greşeli pe care le fac candidaţii

    Unele dintre aceste greşeli nu par unele atât de importante; dar pe o piaţă a muncii atât de competitivă, ele pot face diferenţa între obţinerea jobului de vis şi aruncarea CV-ului la gunoi.

    Iată care sunt, în opinia Tinei Nicolai, greşelile pe care trebuie cu orice preţ să le evitaţi.

    Neglijenţa. “Cea mai mare greşeală pe care o fac candidaţii este că nu sunt atenţi la detalii. Sunt leneşi”, spune Nicolai. Ea subliniază faptul că a văzut prea multe CV-uri cu greşeli de ortografie, fonturi alese prost, date de contact care nu mai erau valabile sau informaţii irelevante.

    CV-uri prea lungi. “După o vreme, CV-urile încep să pară un capitol dintr-o carte. E mai bine să amintiţi doar rezultatele importante pe un singur rând sau maxim două.”

    Începerea unui rând cu “responsabil de…” Aceasta este altă greşeală pe care Tina Nicolai spune că a regăsit-o la foarte mulţi candidaţi. Începând descrierea cu “responsabil de…” arată angajatorului care erau cerinţele job-ului respectiv, dar nu spune nimic despre rezultatele efective ale candidatului.

  • Directoarea de HR care a citit peste 40.000 de CV-uri dezvăluie cele mai mari greşeli pe care le fac candidaţii

    Unele dintre aceste greşeli nu par unele atât de importante; dar pe o piaţă a muncii atât de competitivă, ele pot face diferenţa între obţinerea jobului de vis şi aruncarea CV-ului la gunoi.

    Iată care sunt, în opinia Tinei Nicolai, greşelile pe care trebuie cu orice preţ să le evitaţi.

    Neglijenţa. “Cea mai mare greşeală pe care o fac candidaţii este că nu sunt atenţi la detalii. Sunt leneşi”, spune Nicolai. Ea subliniază faptul că a văzut prea multe CV-uri cu greşeli de ortografie, fonturi alese prost, date de contact care nu mai erau valabile sau informaţii irelevante.

    CV-uri prea lungi. “După o vreme, CV-urile încep să pară un capitol dintr-o carte. E mai bine să amintiţi doar rezultatele importante pe un singur rând sau maxim două.”

    Începerea unui rând cu “responsabil de…” Aceasta este altă greşeală pe care Tina Nicolai spune că a regăsit-o la foarte mulţi candidaţi. Începând descrierea cu “responsabil de…” arată angajatorului care erau cerinţele job-ului respectiv, dar nu spune nimic despre rezultatele efective ale candidatului.

  • Directoarea de HR care a citit peste 40.000 de CV-uri dezvăluie cele mai mari greşeli pe care le fac candidaţii

    Unele dintre aceste greşeli nu par unele atât de importante; dar pe o piaţă a muncii atât de competitivă, ele pot face diferenţa între obţinerea jobului de vis şi aruncarea CV-ului la gunoi.

    Iată care sunt, în opinia Tinei Nicolai, greşelile pe care trebuie cu orice preţ să le evitaţi.

    Neglijenţa. “Cea mai mare greşeală pe care o fac candidaţii este că nu sunt atenţi la detalii. Sunt leneşi”, spune Nicolai. Ea subliniază faptul că a văzut prea multe CV-uri cu greşeli de ortografie, fonturi alese prost, date de contact care nu mai erau valabile sau informaţii irelevante.

    CV-uri prea lungi. “După o vreme, CV-urile încep să pară un capitol dintr-o carte. E mai bine să amintiţi doar rezultatele importante pe un singur rând sau maxim două.”

    Începerea unui rând cu “responsabil de…” Aceasta este altă greşeală pe care Tina Nicolai spune că a regăsit-o la foarte mulţi candidaţi. Începând descrierea cu “responsabil de…” arată angajatorului care erau cerinţele job-ului respectiv, dar nu spune nimic despre rezultatele efective ale candidatului.

  • Angajatorii preferă mai degrabă să “fure” oameni de la concurenţă decât să descopere noi talente

    Astfel, posibilii candidaţi sunt numiţi “candidaţi pasivi”. Ei nu devin candidaţi pentru un job decât atunci când cineva din cadrul unei companii îi contactează pe nepusă masă.
     
    De ce angajatorii preferă să recruteze persoane ale căror CV-uri le găsesc pe LinkedIn (oameni care probabil nici nu a auzit de companie) în detrimentul persoanelor care au investit timp şi energie pentru a comunica cu firma?
     
    Frica de a face o greşeală în a angaja pe cineva este atât de omniprezenţă încât unii angajatori îi judecă pe candidaţi după statutul lor de angajat/şomer chiar dacă acest aspect nu are nicio legătură cu talentul sau inteligenţa lor.
     
    Există o mulţime de motive pentru care oamenii inteligenţi sunt concediaţi sau îşi dau demisia. Dacă eşti şomer nu înseamnă că nu eşti capabil să îndeplineşti anumite sarcini.
     

  • Angajatorii preferă mai degrabă să “fure” oameni de la concurenţă decât să descopere noi talente

    Astfel, posibilii candidaţi sunt numiţi “candidaţi pasivi”. Ei nu devin candidaţi pentru un job decât atunci când cineva din cadrul unei companii îi contactează pe nepusă masă.
     
    De ce angajatorii preferă să recruteze persoane ale căror CV-uri le găsesc pe LinkedIn (oameni care probabil nici nu a auzit de companie) în detrimentul persoanelor care au investit timp şi energie pentru a comunica cu firma?
     
    Frica de a face o greşeală în a angaja pe cineva este atât de omniprezenţă încât unii angajatori îi judecă pe candidaţi după statutul lor de angajat/şomer chiar dacă acest aspect nu are nicio legătură cu talentul sau inteligenţa lor.
     
    Există o mulţime de motive pentru care oamenii inteligenţi sunt concediaţi sau îşi dau demisia. Dacă eşti şomer nu înseamnă că nu eşti capabil să îndeplineşti anumite sarcini.
     

  • Candidaţii care dezvăluie la interviul de angajare salariul de la jobul anterior au şanse minime de creştere

    Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace, povesteşte într-o postare pe blogul personal experienţele pe care candidaţii le trăiesc la interviurile de angajare, ca urmare a întrebărilor nepotrivite adresate de către personalul din departamentele de resurse umane. 

    “La un moment dat, pe durata interviului de angajare, vei fi întrebat despre salariul de la locul de muncă anterior. Dacă nu eşti pregătit, cel mai probabil o să răspunzi Câştigam X. Este însă cea mai mare greşeală pe care o poţi face”, spune Ryan.

    Potrivit managerului, informaţiile legate de salariu sunt confidenţiale şi nu poate exista niciodată vreun motiv temeinic pentru ca acestea să fie divulgate. Personalul care recrutează adresează întrebarea referitoare la salariile din trecut din următoarele două motive: 1) Dacă venitul candidatului era mai mare la jobul anterior decât ar fi dispus să dea viitorul angajator, cel mai probabil acesta se va gândi că angajatul este costisitor. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Angajaţii care caută noi slujbe nu îşi doresc salarii mai mici, iar angajatorii nu au de ce să cunoască salariile cuiva, ci doar aşteptările salariale ale celor care caută un job. 2) Dacă salariul candidatului era similar celui pe care sunt dispuşi să-l ofere noii angajatori, atunci aceştia vor stabili noul salariu la acelaşi nivel. La un salariu lunar de 4.000 de lei, cel mai probabil vor oferi 4.100.

    “Nu există niciun motiv pentru care cineva are dreptul să te întrebe despre salariul tău din trecut, însă foarte mulţi candidaţi cred că persoana care face recrutarea are tot dreptul să afle astfel de informaţii”, spune fondatorul Human Workplace.

    “Să mă întrebi cât câştigam este ca şi cum m-ai întreba care sunt cele mai mari slăbiciuni ale mele. Ce eşti tu? Terapeutul meu? Părintele meu spiritual? Ce naiba se întâmplă aici? Ăsta e un interviu de angajare sau o şedintă consiliere? Am fost spălaţi pe creier până acum să credem că angajatorii sunt nişte mici dumnezei, iar noi suntem un nimic. Foarte mulţi dintre cei care te vor recruta îţi vor spune că este esenţial să ştie cât câştigai. Sfatul meu este să îi laşi în ceaţă şi să găseşti unii care au şi interesul tău în minte şi nu se gândesc doar la ei”, mai spune Liz Ryan.

    Iată cum ar trebui să decurgă dialogul cu angajatorul, atunci când se aduce în discuţie aspectul salarial:

    Intervievator: Şi ce salariu aţi avut la locul de muncă de dinainte?

    Candidat: Perfect, haideţi să vorbim de salarii. Mă interesează joburile din această industrie unde salariile pornesc de la 3.000 de lei.

    Intervievator: Dar care a fost venitul dvs. la jobul anterior?

    Candidat: Ştiţi, dacă cei 3.000 de lei se află în plaja salarială pentru o poziţie în acest departament, atunci are sens pentru mine să continuăm. Dacă nu, poate că nu mă potrivesc. Nu aş vrea nicidecum să vă consum inutil timpul. 

    “În situaţia în care îţi vor comunica faptul că e bine că le-ai spus că te interesează o anumită plajă de venituri şi nu insistă să îţi afle salariul, iar discuţia continuă apoi în mod firesc, atunci vei înţelege că ai de-a face cu oameni, nu cu nişte fantome. E important să simţi că în locul în care te vei angaja lucrează cu adevărat oameni”, mai spune Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace.

  • Un alt miliardar se pregăteşte să candideze în Statele Unite: “Mi-am dat seama cât aş fi regretat dacă alegeam să stau deoparte”

    “Am discutat despre cât de mare ar fi ameninţarea unui Trump ajuns la putere”, a explicat Cuban într-un email. “Am încercat să ne dăm seama cât de important este ca eu să mă implic, şi cât de mult aş fi regretat dacă aş fi ales să stau deoparte.”

    El mai spune că alături de familia sa simte că a luat-o într-o direcţie corectă, şi că are o platformă şi o voce pentru anii ce vor urma.

    La 58 de ani, Mark Cuban este şi el un om de afaceri care a pornit de la zero, deţinând acum, printre altele, clubul de fotbal american Dallas Mavericks. Şi pare din ce în ce mai decis să candideze la preşedinţie, scriu cei de la Business Insider.

    Înainte de alegerile din 2016, Cuban s-a ferit de viaţa politică, dar în ultimul timp el a început să vorbească deschis despre posibilitatea de a candida în 2020.

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, în cadrul unei familii de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde a obţinut un post ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software(YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând alături de el o parte dintre clienţii YBS.

    A vândut compania 7 ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

  • Un alt miliardar se pregăteşte să candideze în Statele Unite: “Mi-am dat seama cât aş fi regretat dacă alegeam să stau deoparte”

    “Am discutat despre cât de mare ar fi ameninţarea unui Trump ajuns la putere”, a explicat Cuban într-un email. “Am încercat să ne dăm seama cât de important este ca eu să mă implic, şi cât de mult aş fi regretat dacă aş fi ales să stau deoparte.”

    El mai spune că alături de familia sa simte că a luat-o într-o direcţie corectă, şi că are o platformă şi o voce pentru anii ce vor urma.

    La 58 de ani, Mark Cuban este şi el un om de afaceri care a pornit de la zero, deţinând acum, printre altele, clubul de fotbal american Dallas Mavericks. Şi pare din ce în ce mai decis să candideze la preşedinţie, scriu cei de la Business Insider.

    Înainte de alegerile din 2016, Cuban s-a ferit de viaţa politică, dar în ultimul timp el a început să vorbească deschis despre posibilitatea de a candida în 2020.

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, în cadrul unei familii de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde a obţinut un post ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software(YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând alături de el o parte dintre clienţii YBS.

    A vândut compania 7 ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

  • De ce vor companiile să renunţe la interviurile de angajare – VIDEO

    Friedman spune că în cadrul acestor discuţii se crează condiţiile propice pentru ca oamenii să mintă, pentru că aceasta este singura cale de a obţine slujba pentru care au aplicat. 
     
    De pildă, este evident că aceia care admit că nu deţin competenţele necesare nu vor primi job-ul. Singura opţiune este să purtăm o discuţie în jurul cozii, pentru a crea o impresie falsă.
     
    Dar chiar şi în cazul în care un candidat dă doar răspunsuri 100% oneste, există semne de întrebare legate de competenţa şi imparţialitatea celor sau celui care îi face evaluarea. Şi asta, spune Friedman, se datorează felului în care funcţionează creierul nostru. De pildă:
    Oamenii care arată bine primesc, de regulă, evaluări mai bune decât ceilalţi. 
     
    Oamenii care sunt înalţi primesc, adesea, evaluări mai bune decât cei scunzi, mai cu seamă în cazul bărbaţilor. Unele studii corelează chiar mărimea salariului cu înălţimea.
     
    Oamenii cu un anumit timbru vocal sunt consideraţi ca fiind mai de încredere, mai integri.Pentru a evita astfel de situaţii, în care interviurile nu sunt cea mai bună soluţie pentru a recruta oameni noi, Friedman propune o soluţie pe care o numeşte Audiţii pentru slujbă. Aşa cum muzicienii, interpreţii şi actorii sunt aleşi pentru anumite roluri, la fel ar trebui să se întâmple şi în cazul companiilor, argumentează psihologul. De pildă, în cazul unui reprezentant de vânzări, ar fi folositoare o perioadă de câteva ore în care să poată fi evaluat cu privire la calităţile sale.
     
    În cazul designerilor de web, şi aceştia pot primi probe practice.În orice caz, prima impresie va fi legată de felul în care se comportă la muncă, nu de felul în care răspunde la întrebări.