Tag: Bulgaria

  • Premieră pentru România: avem cea mai mică diferenţă de plată în funcţie de gen din Uniunea Europeană

    Cea mai mare cotă a femeilor manager se înregistrează în Letonia, singurul stat al Uniunii Europene (UE) unde femeile deţin majoritate (53%) în această funcţie. Letonia este urmată de Bulgaria, Polonia (44%), Irlanda (43%), Estonia (42%), Lituania, Ungaria, România (câte 41%), Franţa şi Suedia (40%). La polul opus se situează Germania, Italia şi Cipru (22%), Belgia şi Austria (23%), Luxembourg (24%). La nivelul Uniunii Europene, ca medie generală, o treime dintre manageri sunt femei (35%).

    Potrivit Eurostat, cea mai mică diferenţă între plata salariului dintre o femeie şi un bărbat este în România, iar cea mai mare în Ungaria.

    În fiecare stat membru, managerii bărbaţi câştigă mai mult decât femeile manageri. Cea mai mică diferenţă de plată în funcţie de gen pentru poziţiile manageriale este în România (5%), în timp ce în Slovenia este de 12,4%, în Belgia ajunge la 13,6%, iar în Bulgaria atinge 15%. În schimb, o femeie manager câştigă cu aproape o treime mai puţin decât un bărbat în Ungaria (33,7%), Italia (33,5%) şi Republica Cehă (29,7%) şi cu aproape un sfert mai puţin în Slovacia (28,3%), Polonia (27,7%), Austria (26,9%), Germania (26,8%), Portugalia (25,9%), Estonia (25,6%) şi Marea Britanie (25,1%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fashion Days, afaceri de 136 milioane de lei în 2016. Pentru anul în curs vizează o creştere de 50%

    Investiţiile realizate în 2016 au fost direcţionate în zona operaţională, prin deschiderea unui depozit central cu o suprafaţă cu 50% mai mare faţă de cel anterior,în diversificarea portofoliului de produse, în noi servicii introduse pentru clienţi (livrare şi retur gratuite, wishlist), campanii de marketingşi în lansarea unornoi versiuni ale aplicaţiei mobile. Acestea au fost principalele motoare ale creşterii Fashion Days în 2016.

    Pentru 2017, nivelul investiţiilor Fashion Days va creşte proporţional cu evoluţia procentuală plănuită pentru acest an a business-ului, de 50%.
     
    „Suntem aici datorită clienţilor noştri şi vom continua să investim în servicii gândite special pentru ei, în dezvoltarea sistemelor, a aplicaţiei de mobil şi în dezvoltarea gamei de produse cu branduri noi. Vrem să le oferim constant o experienţă impecabilă de shopping”, spune Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer Fashion Days.

    Pentru cea de-a doua jumătate a anului, Fashion Days are în plan dezvoltarea unor versiuni noi ale aplicaţiei, implementarea unei facilităţi de retur direct din contul clientului, conectarea prin reţelele sociale, un redesign al homepage-ului aplicaţiei mobile şi deschiderea de noi puncte de livrare împreună cu eMAG.

    Femeile sunt cei mai activi cumpărători de haine, încălţăminte şi accesorii. Din cei 4 milioane de membri Fashion Days din toate cele trei ţări Fashion Days, 65% sunt femei. Totuşi, în ultimul an, publicul masculin a crescut cu zece procente.

    În România, majoritatea clienţilor provin din oraşele mari ale ţării: Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Braşov.Mai în profunzime, publicul Fashion Days este eterogen, pasionat de stil, cu o viaţă activă, program încărcat, care accesează multiple surse de informaţie şi shopping.

    Clienţii Fashion Days caută o experienţă de shopping, branduri populare şi produse de calitate. În topul brandurilor cu cele mai mari vânzări se regăsesc United Colors of Benetton, Guess, Le coq Sportif, Pepe Jeans, Desigual, Diesel, Zee Lane, Calvin Klein, Nike, Esprit, Love Moschino, Next, Mango. 

    În ceea ce priveşte modalitatea de comandă, mobile-ul este prima opţiune în fashion, comenzile pe mobil atingând o creştere de peste 50% în prezent. De asemenea, clienţii Fashion Days au investit mai mult în fashion, astfel că în ultimul an şi jumătate valoarea coşului de cumpărături a înregistrat o creştere semnificativă: coşul mediu de cumpărături a ajuns la 340 Lei, în creştere cu 10% faţă de anul precedent.

    Echipa Fashion Days numără în prezent aproximativ 500 angajaţi în cele 3 ţări. 34% dintre angajaţi susţin zona operaţională a business-ului, peste 15% au în grijă producţia de conţinut, iar restul se regăsesc în departamentele de Marketing, IT, Customer Service sau Commercial.

  • Adrian Pascu numit Vicepreşedinte Comercial Danone Rusia

    Responsabilităţile lui Adrian vor fi preluate temporar, până la anunţarea înlocuitorului, de către Paolo Maria Tafuri, Director General Danone pentru regiunea Europa Centrală şi de Est.

    Este a doua experienţă pentru Adrian Pascu în Danone Rusia, unde a mai deţinut poziţia de Director de Vânzări pentru Divizia Moscova timp de aproape doi ani, între 2013-2015. Anterior el a ocupat diverse poziţii de conducere în departamentul de vânzări din cadrul Danone România, contribuind semnificativ la dezvoltarea companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe segmentul de iaurt. Adrian Pascu este absolvent al Facultăţii de Fizică, Universitatea din Iaşi.

    „Este o oportunitate profesională extraordinară, care mă bucură şi mă obligă în acelaşi timp. Este un motiv de mândrie că mulţi manageri din România sunt apreciaţi şi promovaţi la nivel internaţional de către compania Danone. Avem un centru regional solid de producţie în România, cu o performanţă recunoscută internaţional în companie, şi suntem în creştere pe segmentele pe care avem diferenţiere puternică, aşa cum este cel de sănătate activă sau cel de produse pentru copii. Din poziţia de lider pe segmentul de iaurt am contribuit atât la dezvoltarea categoriei, cât şi a partenerilor locali, aşa cum sunt furnizorii de lapte pentru fabrica din Bucureşti, iar echipa locală se va concentra în continuare pe aceste direcţii”, declară Adrian Pascu.

  • HappyTour estimează o creştere de 70% a numărului de turişti pe pachete de Early Booking în urma „târgului online de călătorii”

    „Happytârgul online de călătorii” a fost creat astfel încât turiştii să poată achiziţiona direct de pe site vacanţe personalizate, în funcţie de preferinţele lor, dar şi de perioada în care vor să călătorească. Începând de joi, 16 februarie, cei interesaţi pot cumpăra de pe site pachete turistice pentru vacanţe în străinătate, pentru Paşte sau escapade în România.  Ofertele Early Booking beneficiază de reduceri de până la 50% la pachetele pentru Bulgaria şi 35% la charterele verii (Spania, Turcia, Grecia, Croaţia). Pentru Disneyland, cei care achiziţionează pachete turistice au un discount  de 5%. 

    La ultima ediţie a „Happytârgului online de călătorii”, din toamna anului 2016, Happy Tour a avut o creştere de 20% în volumul de vânzări pe pachete de Early Booking, în destinaţii precum Spania, Grecia sau Turcia. Pentru această ediţie, compania estimează o creştere a numărului de turişti de 70%. „Happytârgului online de călătorii” va avea loc pe site-ul companiei, oferind turiştilor posibilitatea să îşi cumpere pachete complete de vacanţă 24 din 24 de ore. Agenţii de turism vor asigura suportul online, în perioada 16-19 februarie.

    „Această iniţiativă vine ca o alternativă la târgul tradiţional de turism, pentru cei interesaţi sa beneficieze de oferte personalizate, fără a fi nevoie să se deplaseze în această perioadă.  Turiştii îşi pot planifica vacanţa dorită de oriunde, de acasă sau de la birou, la orice oră vor ei, cu ajutorul unui gadget”, spune Daniela Toncu, Managerul Departamentului de vacanţe la Happy Tour.

  • Oare de ce? Premierul Borisov: în Bulgaria, un kilometru de autostradă costă de câteva ori mai puţin decât în România

    Fostul premier al Bulgariei, Boiko Borisov a declarat într-o conferinţă de presă că un kilometru de autostradă în ţara vecină este de câteva ori mai mic decât în România, în condiţii de lucru similare. Acesta a mai spus că acelaşi lucru se aplică şi în cazul metroului din Sofia faţă de cel din Bucureşti.

    Borisov a făcut această apreciere într-o declaraţie dată presei, în care mai intâi a reacţionat la o recentă declaraţie a preşedintei Partidului Socialist bulgar, Kornelia Ninova. Aceasta din urmă a spus că „reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale va continua şi nu se va mai fura în lucrările de construcţii în Bulgaria”.

    În replică, premierul conservator Boiko Borisov a spus că la primăvară, când va avea mai mult timp liber, o va chema pe Kornelia Ninova să-i renoveze casa, scrie digi24.ro

    Premierul bulgar a cerut apoi presei să verifice care este costul unui kilometru de autostradă în Bulgaria şi România.

    „Eu cred că în Bulgaria costul este de câteva ori mai mic, celelalte condiţii — solul şi materialele — fiind similare”, a afirmat Borisov, citat de agenţia BTA, care menţionează de asemenea că premierul bulgar a spus că acelaşi lucru este valabil şi în cazul lucrărilor de construcţie la metroul din Sofia faţă de cel din Bucureşti.

  • Starbucks şi-a bugetat anul acesta investiţii de 3-4 milioane de euro în România şi vrea să deschidă între 10 şi 20 de noi cafenele

    Lanţul american de cafenele Starbucks, deţinut pe piaţa locală de compania poloneză AmRest, şi-a bugetat pentru următorii doi ani investiţii anuale de 3-4 milioane de euro în România. 

    Potrivit lui Mateusz Sielecki, managing director Starbucks Romania & Bulgaria, compania se va extinde  începând cu anul acesta cu între 10 şi 20 de unităţi pe piaţa locală. Investiţia medie într-o cafenea Starbucks se plasează între 350.000 şi 450.000 de euro.

    În contextul extinderii, Starbucks îşi  va dubla şi numărul de angajaţi, angajând circa 500 de persoane în intervalul menţionat. Compania va continua expansiunea în Bucureşti dar va intra anul acesta şi în două oraşe noi, despre care reprezentanţii companiei nu au dorit încă să ofere detalii. Până în prezent, cafenele Starbucks există şi în Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Iaşi. 

    Anul trecut, Starbucks a ajuns la 28 de unităţi pe piaţa locală. Potrivit managing directorului Starbucks, piaţa locală de cafea este estimată la 500 de milioane de euro, din care 1/4-1/5 este felia adusă de lanţurile de cafenele.

  • Omul care a băgat în faliment un imperiu de 146 de magazine. Avea afaceri de 140 de milioane de euro şi 3000 de angajaţi

    În catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP din 2008 a apărut  Florin Panea, proprietarul Leonardo, cea mai mare reţea de magazine de pantofi din ţară la acel moment. Reţeaua avea 146 de magazine în România, 55 în Ungaria, două în Bulgaria şi unul în Republica Moldova, realiza o cifră de afaceri de peste 140 de milioane de euro şi un profit de 4 milioane de euro, şi avea 3000 de angajaţi. 

    Panea începuse, la fel ca mulţi români, imediat după Revoluţie, cărând marfă cu sacoşa la Budapesta la fiecare sfârşit de săptămână. A înfiinţat Leonardo în 1994 împreună cu Dan Pavel, care a ieşit din afacere în 2004. Reţeaua a rămas liderul pieţei de profil de la înfiinţare până în 2013, când locul său a fost luat de Deichmann.

    Odată cu venirea crizei şi cu intrarea pe piaţa locală a retailerilor străini, businessul Leonardo s-a confruntat cu o pierdere constantă de teren. În a doua parte a anului 2009 Leonardo SRL a intrat în insolvenţă cu datorii totale de 100 milioane de euro, iar apoi a intrat într-un proces de reorganizare ce urma să dureze trei ani. După circa patru ani şi jumătate însă, compania a intrat în faliment.

    Analiştii spun că în cazul Leonardo a fost vorba de un anume model de investiţie, dar şi de dimensiunea publică a companiei: în timp de Deichmann a investit în comunicare pe toate mediile, Leonardo a fost o prezenţă, eufemistic vorbind, discretă. Iar aceasta este o lecţie pe care ar trebui să o înveţe şi să o ţină minte mulţi antreprenori locali, care preferă să fie prezenţe la fel de discrete ca Panea.

  • A fost primul angajat al Epson pe plan local şi acum conduce afacerile japonezilor din România şi Bulgaria

    40 DE ANI   /   SALES & MARKETING MANAGER EPSON ROMÂNIA ŞI BULGARIA   /  EPSON

    Simona Decuseară vinde imprimante din 1993. A fost primul angajat al importatorului Epson pe piaţa locală şi acum conduce afacerile japonezilor din România şi Bulgaria. Deşi are mai bine de 23 de ani de carieră în aceeaşi companie, managerul spune că nu a vrut niciodată şi nu vrea nici acum să încerce altceva. Spune că Epson nu se încadrează în tiparul standard de corporaţie – stufoasă, cu multe niveluri de management, cu o parte consistentă de raportare şi de execuţie –, ci echipele locale sunt consultate de superiorii de la centru, iar şeful din România nu este „doar un post într-o schemă organizatorică“.

    Nu a fost şi nu este interesată de o carieră în afara României în cadrul grupului, iar dacă ar vrea într-o zi să încerce altceva ar alege antreprenoriatul într-un domeniu diferit faţă de cel în care activează. „Eu am făcut vânzări dintotdeauna. Pot să-mi valorific competenţele legate de vânzări făcând orice altceva, dar nu într-un viitor foarte apropiat“, spunea managerul într-un interviu acordat Business Magazin.

    Simona Decuseară crede că anii petrecuţi în aceeaşi companie reprezintă un avantaj şi nu un minus, câtă vreme are o imagine bună în faţa şefilor şi a angajaţilor şi a construit o echipă stabilă. Îşi asumă riscul de a se identifica cu brandul Epson pe piaţa locală – „am primit mai multe oferte de-a lungul timpului să plec la alte companii din domeniu, dar nu am simţit nevoia“. „Pentru 2016 compania şi-a propus să-şi păstreze poziţia de lider pe piaţa locală de proiectoare, pe care am redobândit-o în ultimele două trimestre ale anului 2015. Ţintim anul acesta o creştere de peste 30% a numărului de proiectoare vândute pe piaţa din România“, spune Simona Decuseară, menţionând că vânzările din această industrie vor fi impulsionate anul acesta de competiţiile sportive şi de investiţiile din segmentul horeca.