Tag: Birou

  • Eurostat: România a avut cea mai mare creştere economică din UE în T2 faţă de T1 2018

    Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, creşterea economică a României din trimestrul doi al anului 2018, a fost de 4,2%, menţionează Eurostat.

    După România, ţările cu cele mai mari creşteri economice din trimestrul II 2018, faţă de trimestrul anterior au fost Slovacia şi Suedia (ambele cu 1%), Ungaria şi Polonia (ambele cu 0,9%), urmate de Bulgaria, Cipru şi Letonia (toate 0,8%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deficitul comercial al Statelor Unite cu China a crescut în semestrul I, în ciuda taxelor vamale

    Puse laolaltă însă, deficitele comerciale înregistrate în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie trec de 185 de miliarde de dolari. Această valoare este mai mare decât cea a primului semestru din 2017, care a fost de aproximativ 170 de miliarde de dolari. Este, de asemenea, mai mare şi decât deficitul de pe primul semestru al anului 2016.

    Această evoluţie a avut loc în ciuda taxelor vamale impuse Statelor Unite Chinei în lunile anterioare.

    Şi în situaţia în care tendinţa actuală se menţine şi în al doilea semestrul, deficitul comercial al Statelor Unite cu China ar putea fi chiar mai mare decât cele înregistrate în anii precedenţi. Anul trecut, de exemplu, deficitul total a fost 375,5 miliarde de dolari. Cel din 2016 a fost de 346,9 miliarde de dolari, iar cel din 2015 a totalizat 367,3 miliarde de dolari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurostat: România se află pe ultimul loc în UE la numărul de angajaţi cu contracte temporare

    Din raportul publicat de Eurostat reiese faptul că în România, rata angajărilor cu contracte temporare a persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani este de 1,2%, în timp ce media europeană a fost de 13,4%, în 2017.

    De asemenea, în România ponderea femeilor angajate a fost de 60,2%, cea a bărbaţilor 77,3%, iar ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani a fost de 40,8%.

    Ponderea totală a angajaţilor temporari a variat printre statele membre, cele mai mari fiind înregistrate în Polonia şi Spania (26%), Portugalia (22%) şi Croaţia (20%), iar cel mai scăzut în România (1% (2%), Estonia şi Letonia (ambele 3%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coldwell Banker România a anunţat deschiderea unui birou în Constanţa

    Peste 25.000 de locuinţe au fost finalizate în Constanţa şi împrejurimi în ultimii 11 ani, aceasta fiind a treia piaţă rezidenţială din România, după Bucureşti şi Cluj – Napoca

    Prin această inaugurare, compania a ajuns astfel la şapte birouri, dintre care patru în Capitală – două dedicate preponderent pieţei rezidenţiale şi două sectorului corporate, şi câte unul în Braşov (Coldwell Banker Alpin) şi Cluj – Napoca (Coldwell Banker Transilvania). Investiţia în deschiderea noului birou s-a ridicat la peste 100.000 de euro, incluzând şi bugetul de funcţionare necesar pentru următoarele şase luni.

    „Lucrăm în mod activ la consolidarea şi extinderea activităţii atât în Bucureşti cât şi în principalele oraşe din ţară, beneficiind de expunerea internaţională a Coldwell Banker şi având cereri de la numeroşi jucători activi pe piaţa imobiliară locală. Constanţa este a treia piaţă rezidenţială regională din România după Bucureşti şi Cluj-Napoca, cu peste 25.000 de locuinţe livrate în perioada 2007 – 2017 potrivit statisticilor oficiale şi cu noi vârfuri înregistrate în ultimii ani. În plus, cererea de servicii profesionale a crescut semnificativ pe segmentele spaţiilor logistice şi de birouri, care vor continua să se dezvolte în Constanţa în următorii ani”, afirmă Bogdan Voica, CEO Coldwell Banker România.

    Compania este unul dintre cele mai mari consultanţi imobiliari activi pe piaţa locală, înregistrând o cifră de afaceri cumulată de 5,3 milioane de euro în 2017 şi fiind consultantul şi agentul exclusiv a peste 15 proiecte rezidenţiale, cumulând peste 10.000 de locuinţe planificate. Divizia de evaluări din cadrul Coldwell Banker România a evaluat în 2017 proprietăţi imobiliare cu o valoare de aproximativ 2 miliarde de euro în timp ce divizia de property management administrează proprietăţi cu o suprafaţă cumulată de aproximativ 150.000 metri pătraţi.

    „Constanţa are un potenţial fantastic de dezvoltare atât pe segmentul rezidenţial, cât şi în zona de office sau industrial. Ne aflăm într-un moment excelent pentru a oferta piaţa cu o echipă profesionistă de consultanţi imobiliari şi un birou care respectă standardele internaţionale ale mărcii. Echipa Coldwell Banker Constanţa numară în acest moment 6 consultanţi, din care 3 seniori cu peste 10 ani de experienţă în imobiliare şi vânzări, persoane care au gestionat proiecte de anvergură în Bucureşi şi marile oraşe”, afirmă George Botezatu, managing partner Coldwell Banker Constanţa.

     

     

     

     

  • Reynaers Aluminium România începe furnizarea de soluţii pentru ultima clădire din Oregon Park şi finalizează lucrările pentru prima etapă a proiectului rezidenţial Aviaţiei Park

    Cu o suprafaţă netă închiriabilă de 25.000 mp, clădirea C din cadrul proiectului Oregon Park va fi terminată la finalul acestui an după o investiţie de aproximativ 50 de milioane euro. Situat în cea mai dinamică zonă de clădiri de birouri din Bucureşti, proiectul Oregon Park cuprinde trei clădiri de birouri.

    Prima fază a complexului rezidenţial Aviaţiei Park, cel mai recent proiect al dezvoltatorului Forte Partners în colaborare cu biroul de proiectare ADNBA, oferă 176 de apartamente ale căror preţuri pornesc de la suma de 50.000 euro. Prima etapă de dezvoltare a proiectului va fi finalizată în februarie 2019, iar cea de-a doua etapă va fi demarată în septembrie 2018. Valoarea totală a investiţiei în proiect este de aproximativ 45 milioane euro.

     

     

  • Cine este noul CEO al Siemens România

    De-a lungul carierei sale, Cristian Secoşan a ocupat poziţii de management în cadrul unora dintre cele mai importante companii din domeniul energiei şi ingineriei. Anterior, el a mai ocupat poziţia de CEO Siemens SRL în perioada iulie 2009 – august 2012. Ca CEO al Siemens SRL, Cristian Secoşan va continua dezvoltarea direcţiilor strategice ale companiei: electrificare, automatizare şi digitalizare.

    Până la debutul mandatului lui Cristian Secoşan, responsabilităţile poziţiei de Chief Executive Officer din cadrul Siemens SRL sunt preluate de către Titus Loew, CFO al companiei. Activitatea reprezentanţei Siemens din Republica Moldova va fi coordonată pe perioada tranziţiei de Dr. Otto Oberparleiter. George Cătălin Costache a părăsit compania Siemens începând cu data de 30 iunie 2018.

     

     

  • România a înregistrat cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, în luna iunie

    Biroul de statistică al Comisiei Europene – Eurostat – ia în calcul IAPC, astfel că în raportarea citată apare o inflaţie de 4,7% în aprilie 2018 în România, în loc de 5,4% cât fusese Indicele Preţurilor de Consum (IPC).

    Cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în România (4,7%), Estonia (3,9%) şi Ungaria (3,2%), iar la polul opus, se află Danemarca, cu o inflaţie anuală în luna iunie de 1,1%, Grecia (1%) şi Irlanda (0,7%).

    În luna iunie, rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 2,0%, comparativ cu 1,9%, cât înregistra în mai 2018, iar în aceaşi perioadă a anului precedent, rata inflaţiei a fost de 1,3%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imagini pe care nu credeai că le vei vedea vreodată. Cum arată Bucureştiul de sus: Peisajul care îţi taie respiraţia de la etajul al 18-lea, sediul unuia dintre cei mai puternici oameni din România

    În urmă cu doi ani, casa de avocatură NNDKP a decis să îşi mute birourile pentru a şaptea oară în cei circa 30 de ani de activitate, de data aceasta în inima cartierului de business al Bucureştiului, la etajul al 18-lea al clădirii Globalworth Tower, al doilea cel mai înalt imobil din Capitală. În procesul de selecţie a spaţiului, în proiectare, dar şi în amenajarea locului s-a implicat direct Ion Nestor, cel care la începutul anilor ’90 punea alături de soţia sa Manuela bazele propriei case de avocatură.

    „Mutarea în acest birou a fost un pas inevitabil. Eram deja de 10 ani în vechea locaţie şi aveam nevoie de un spaţiu semnificativ mai mare, modern şi adaptat noilor tendinţe: spaţii de lucru mai mari şi mai bine aerisite, un număr mai generos de locuri de parcare, dar şi accesul rapid la o linie de metrou care să permită mobilitate sporită“, spune Ion Nestor.

    Proiectul Globalworth Tower i-a atras atenţia pe de-o parte datorită amplasării în preajma metroului, mai exact la staţia Aurel Vlaicu, în ceea ce se profilează a fi noul pol de business al oraşului. „Mai mult, după studierea parametrilor tehnici ai clădirii am dobândit convingerea că ea va deveni un punct de atracţie şi din punct de vedere tehnologic.“ Convingerea s-a materializat, în contextul în care această clădire a devenit prima din România care a primit certificarea LEED Platinum – cea mai înaltă distincţie pentru standardele din domeniu.

    Citiţi continuarea pe da.zf.ro

     

  • Nicolicea, către presă: Staţi aici tolăniţi ca la autogară

    Întrebat de ce a fost luată măsură ca liftul de lângă biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, să fie folosit numai de către aleşi, pe lângă măsurile de securitate ca invitaţii să nu mai intre în Casa Poporului, fără aprobarea secretariatului general, Eugen Nicolicea a răspuns: “Păi nu vă vizează doar pe dumneavoastră, vizează absolut pe toată lumea. Aveţi grijă pe viitor de reacţii. (…) Aceasta e o atitudine eronată a dumitale. Dumneavoastră aveţi jos la P toate dotările. Aveţi tot ce vă trebuie acolo? Şi dumneavoastră staţi tolăniţi aici ca la autogară.”

    Miercuri, în Parlament, s-au luat măsuri sporite de securitate cu ocazia dezbaterii şi votului asupra moţiunii de cenzură, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senarului, liftul de lângă biroul lui Liviu Dragnea putând fi folosit exclusiv de parlamentari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întâlnire între liderii social-democraţi, în biroul lui Dragnea, înaintea şedinţei CExN al PSD / Rovana Plumb: Liviu Dragnea nu trebuie să plece din funcţiile deţinute

    Printre liderii PSD care au ajuns, vineri, la biroul lui Liviu Dragnea din Camera Deputaţilor, începând cu ora 14.00, se numără preşedintele executiv al partidului, Viorica Dăncilă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, dar şi primari de sector.

    De asemenea, la întrevedere au mai ajuns fostul preşedinte executiv al PSD, Niculae Bădălău, ministrul Apărării, Mihai Fifor, dar şi Rovana Plumb, lider al Organizaţiei de Femei.

    Întâlnirea are loc înaintea Comitetului Executiv al PSD, care se desfăşoară tot în Palatului Parlamentului, dar începând cu ora 16.00.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro