Tag: bijuterii

  • Bijuterii de milioane

    Companiile din industria luxului încep să acorde iar o atenţie sporită accesoriilor care pot fi încadrate la categoria ”haute joaillerie“, după o perioadă în care s-au concentrat pe bijuterii mai accesibile unor clienţi tineri, scrie Wall Street Journal.

    Printre cele mai noi piese lansate în colecţiile acestora se numără Irizaţie albastră semnat Bulgari, un colier din safire, spineli roz şi diamante, care costă peste 6,5 milioane de dolari. La rândul său, Dior şi-a mărit colecţia de piese ”haute joaillerie“, oferind printre altele două coliere în formă de fundă care costă şi ele milioane de dolari.

    Ceva mai ”ieftină“ este o brăţară de la Piaget (peste 350.000 de dolari) care îmbracă încheietura mâinii şi este decorată pe lângă pietre preţioase şi cu pene de diferite păsări.

  • Ce colecţionează parlamentarii: Bijuterii, ceasuri, măşti, vaze, tablouri de zeci de mii euro

    Potrivit declaraţiilor de avere, actualizate în iune şi publicate pe site-urile Camerei Deputaţilor şi Senatului, deputatul Elena Udrea are bijuterii de 100.000 de euro, deputatul PSD Mădălin Voicu deţine bijuterii de familie de 40.000 de euro, Anton Marin de la UNPR are o colecţie de tablouri de peste 160.000 euro, ceasuri şi bijuterii în valoare de 90.000 de euro, în timp ce Ştefan Băişanu de la PNL declară metale preţioase, bijuterii de peste 50.000 de euro şi obiecte de artă, colecţii de artă, numismatică şi filatelie tot în valoare de peste 50.000 de euro.

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, deputat PSD, deţine bijuterii de 5.000 de euro şi obiecte de artă de 3.000 de euro, Eugen Bejinariu, de la PSD, are o colecţie de artă (gravuri, desene, picturi) de 82.000 de euro, obiecte de artă şi cult de 3.000 de euro, obiecte decorative (statui, vaze) de 29.000 de euro, bijuterii de 9.000 de euro şi mobilier din lemn de diferite stiluri, în valoare de 28.000 euro.

    Deputatul PNL Gheorghe Udrişte deţine bijuterii, ceasuri, tablouri, icoane în valoare de 40.000 de euro, în timp ce deputatul Cornel Comşa şi-a sporit averea în urma căsătoriei, el trecând în declaraţie bijuterii în urma căsătoriei de 35.000 de euro, ceasuri, dar de nuntă de 30.000 de euro şi tablouri de 10.000 de euro primite la nuntă.

    Social-democrata Aurelia Cristea are obiecte de artă, bijuterii şi ceasuri de 35.000 de euro, în timp ce liberalul Ioan Bălan are bijuterii, ceasuri, obiecte de artă de 39.000 de euro.

    Deputatul Sebastian Ghiţă se remarcă prin colecţia de ceasuri de 900.000 de euro, bijuterii de 3.100.000 de euro şi obiecte de artă de 13.000.000 euro, în timp ce Carmen Hărău de la PNL are bijuterii şi ceasuri de 70.000 euro şi o colecţie de tablouri, pictură contemporană, de 250.000 de euro.

    Fosta şefă a Camerei Deputaţilor Roberta Anastase (PNL) are, împreună cu soţul său Victor Farca, bijuterii şi metale preţioase de 20.000 de euro şi ceasuri de 15.000 de euro, iar Antal Istvan de la UDMR are o bibliotecă personală cu 6.180 de cărţi în valoare de 15.100 de euro şi 14 tablouri de pictori contemporani, în valoare de 1.600 de euro.

    Ana Birchall (PSD) are declarate bijuterii de 46.000 de euro şi un lingou de aur la valoare de piaţă, iar Valentin Blănariu de la PSD are coliere de aur de 4.300 de euro.

    Fostul ministru de finanţe Daniel Chiţoiu de la PC- PLR are bijuterii de aur în valoare de 18.000 de euro, iar Lucian Ciubotaru (PNL) are bijuterii de familie de 20.000 de euro.

    Deputatul PC Bogdan Ciucă deţine două măşti africane de 4.000 şi 3.000 de euro, o mască din Indonezia de 1.200 de euro şi o statuetă cubaneză de 4.500 de euro, iar Petre Daea de la PSD are obiecte din sticlă de murano de 500 de euro, icoane, cruciuliţe şi tablouri de 1600 de euro şi tablouri de 2.750 de euro. Şi Ion Diniţă (PC-PLR) are lucrări de artă contemporană de 20.000 de euro, obiecte de artă şi cult de 20.000 de euro şi bijuterii şi ceasuri de 50.000 de euro.

    Social-democrata Ileana Dumitrache a trecut în declaraţia de avere tablouri de 102.000 de euro, icoane de 70.000 de euro, bijuterii de 105.000 de euro, mobilier de 50.000 euro şi ceasuri în valoare de 70.000 de euro.

    Florea Damian (PC- PLR) şi-a trecut în declaraţia de avere o colecţie de artă contemporană a unor artişti români, în valoare de 198.000 de euro, obiecte decorative şi cult din lemn, argint şi sticlă de 8.000 de euro, icoane de 3.800 de euro, iar Daniel Florea (PSD) are ceasuri de 25.000 de euro şi bijuterii de 25.000 de euro.

    Fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Boc Gheorghe Ialomiţianu (PNL) are trei tablouri de 31.600 de lei şi un tablou de 6.300 de lei, iar Rodica Nassar (PSD) are bijuterii de 66.000 de euro, tablouri şi argintărie de 45.000 de euro.

    Deputatul Constantin Mazilu (PSD) are şi el diverse bijuterii de 30.000 de euro, în timp ce Răzvan Mironescu (PNL) deţine ceasuri de mână de diverse mărci, în valoare de 30.000 de euro, iar Petru Movilă, neafiliat, are bijuterii de 13.500 de euro şi obiecte de artă de 8.900 de euro.

    Inele, lănţisoare, brăţări, cerceri din aur cu perle, smaralde şi diamante, ceas de aur şi tablouri de 300.000 euro sunt bijuteriile soţiei deputatului PSD Ninel Peia, iar Mircea Toader de la PNL are bijuterii de 40.000 de euro şi obicte de artă şi cult de 10.000 de euro.

    Şi Vlad Nistor de la PNL deţine diverse obiecte de artă, cele mai multe fiind moştenire, în valoare de 40.000 de euro, în timp ce Rovana Plumb de la PSD a menţionat în declaraţia de avere bijuterii de 7.000 de euro, iar deputatul Dan Cristian Popescu (PNL) deţine bijuterii de 50.000 de euro, obiecte de artă şi cult de 20.000 de euro şi ceasuri de 13.000 de euro.

    Deputatul Cristian Rizea de la PSD are şi el trecute în declaraţia de avere bijuterii şi ceasuri de 35.000 de euro, precum şi bunuri primite la botezul fiului său şi la ”tăierea moţului” acestuia –
    bijuterii, icoane şi tablouri în valoare totală de peste 58.500 de euro.

    Un ceas din aur alb şi briliante Cartier de 10.000 de euro, bijuterii din aur şi diamante de 13.000 euro, două ceasuri de 16.000 euro are şi Valeria Schelean de la PNL, iar Florin Secară, tot liberal, are o colecţie de artă, tablouri, bijuterii şi ceasuri de 100.000 de euro. Deputatul UNPR Valeriu Steriu a menţionat în declaraţia de avere o colecţie de ceasuri de 20.000 de euro, Ion Şcheau are ceasuri Ulysse Nardin de 8.000 de euro, un ceas Jaeger-LeCoultre de 14.000 de euro şi bijuterii de 20.000 de euro, iar Ioan Teodorescu de la PSD deţine bijuterii şi obiecte de artă şi cult în valoare de 30.000 de euro.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a menţionat că deţine tablouri, icoane şi bijuterii în valoare de aproximativ 5.000 de euro, achiziţionate de soţia sa, Laura Carmen, cu mult înaintea căsătoriei care a avut loc la începutul lunii iulie 2015.

    La Senat, preşedintele acestui for, Călin Popescu Tăriceanu, are trecute în declaraţia de avere bijuteriile soţiei, în valoare de 60.000 de euro, iar fostul preşedinte Crin Antonescu declară, de asemenea, bijuterii de 18.000 de euro, tot ale soţiei.

    Senator UNPR şi vicepremier, Gabriel Oprea are bijuterii din aur, pietre preţioase de 10.000 de euro, picturi, statuete, tablouri şi icoane de 50.000 euro, senatorul PSD Ilie Sârbu are bijuterii de 35.000 de euro şi tablouri de 10.000 de euro, iar Dan Şova deţine o colecţie de numismatică de 15.000 de euro

    Senatorul Gabriela Firea de la PSD are bijuterii din aur, platină, un ceas din perioada interbelică de 130.000 de euro şi tablouri de 110.000 de euro, iar Mircea Geoană declară obiecte de mobilier, opt icoane, tablouri de 75.000 de lei, obiecte decorative din argint, sticlă, porţelan de 65.000 de lei, precum şi obiecte de artă şi bijuterii de 72.000 de lei şi obiecte de cult de 12.000 de lei.

    Bijuterii din aur alb, galben, diamante de 25.000 de euro şi tablouri de 12.000 euro are şi senatorul Niculae Bădălău (PSD), în timp ce Tudor Barbu de la PNL are ceasuri şi bijuterii de 25.000 de euro. Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu de la PLR deţine artă decorativă europeană şi orientală de 10.000 de euro, mobilă europeană din secolele XVII-XIX, în valoare de 40.000 de euro şi pictură europeană de 40.000 de euro, iar senatorul Marius Bota are bijuterii, tablouri şi ceasuri de 30.000 de euro.

    Şi senatorul Valentin Calcan (PSD) deţine bijuterii în valoare de 58.000 de euro şi şase ceasuri de 40.000 de euro, în timp ce Damian Drăghici de la PSD are ceasuri de 16.500 de euro, bijuterii de 40.000 de euro, iar Cristian Dumitrescu de la PSD are picturi şi sculpturi de 81.000 de euro şi bijuterii şi ceasuri de 42.000 de euro.

    Senatoarea Vasilica Miron (PNL) are bijuterii de 49.600 de euro, Doina Tudor deţine bijuterii de 40.000 de euro şi ceasuri de 30.000 de euro, iar Nicolae Nasta are bijuterii, ceasuri, obiecte de artă şi pietre preţioase de 125.000 de euro.

    Fostul tenismen Ilie Năstase, senator UNPR, a trecut în declaraţia de avere ceasuri de 150.000 de euro, bijuterii de 100.000 de euro şi tablouri de 50.000 de lei, în timp ce Nicolae Şerban (PSD) are obiecte de artă şi bijuterii de 25.000 euro, iar Nicolae Vlad Popa, senator PNL, deţine gravură şi bijuterii de 7.000 de euro, 70 de tablouri şi 15 icoane de 40.800 euro şi argintărie de 1.500 de euro.

    Senatorul PC Cristian Rădulescu deţine bijuterii de 20.000 de euro şi obiecte de artă şi tablouri de 200.000 de euro, iar senatorul UDMR Attila Verestoy are bijuterii de 58.000 de euro şi tablouri de 25.000 euro. Senatorul PSD Florea Voinea menţionează şi el în declaraţia de avere bijuterii de 30.000 de euro, iar senatorul PNL Theodor Atanasiu are bijuterii de 25.000 de euro.

  • Janet Jackson va lansa o colecţie proprie de bijuterii cu diamante

    Artista s-a asociat cu compania Paul Raps New York pentru a crea colecţia “Janet Jackson Unbreakable Diamonds” şi a purtat două dintre bijuteriile pe care le-a creat pentru această colecţie cu ocazia galei BET Awards, organizată pe 28 iunie, la Los Angeles, unde a fost recompensată cu trofeul inaugural Ultimate Icon Music Dance Visual Award.

    Fanii au putut să admire cu această ocazie un colier cu un diamant galben de 25 de carate, în formă de inimă, purtat de Janet Jackson la acel eveniment, estimat la 2 milioane de dolari, dar şi un inel cu un diamant galben de 13 carate, estimat la 500.000 de dolari, precizează Entertainment Tonight.

    Vedeta americană a anunţat deja că va continua să îşi prezinte pe scenă propriile creaţii din această colecţie de bijuterii cu ocazia apariţiilor sale în public. Janet Jackson a anunţat recent că urmează să lanseze în 2015 un nou album de studio, ce va fi promovat printr-un turneu mondial.

    “Unbreakable” va fi primul album de studio al artistei americane după materialul discografic “Discipline” din 2008 şi va reprezenta, de asemenea, primul ei proiect muzical realizat în colaborare cu noua ei casă de discuri, Rhythm Nation, o divizie a grupului BMG.

    Cel mai recent album de studio al cântăreţei Janet Jackson, care a împlinit sâmbătă vârsta de 49 de ani – “Discipline”, al 10-lea din discografia sa -, a apărut pe piaţă în anul 2008 prin intermediul casei de discuri Island. Acel album a fost urmat de o colecţie Greatest Hits în 2009.

    În ultimii ani, Janet Jackson a dispărut aproape complet din viaţa publică şi a evitat atenţia presei internaţionale, adoptând un stil de viaţă foarte discret şi locuind mai mult în Orientul Mijlociu, alături de cel de-al treilea soţ al ei, omul de afaceri Wissam Al Mana.

    În 2013, cântăreaţa americană a dezvăluit că s-a căsătorit în secret cu omul de afaceri Wissam Al Mana, în cadrul unei ceremonii private, care a avut loc în 2012.

    Janet Jackson şi-a început relaţia cu Wissam Al Mana, care este cu aproape zece ani mai tânăr decât ea, în vara anului 2010.

    Artista a avut anterior o relaţie cu producătorul muzical Jermaine Dupri, care a durat şapte ani.

    Janet Jackson s-a căsătorit pe 7 septembrie 1984 cu James DeBarge, însă căsnicia lor a fost anulată în justiţie pe 18 noiembrie 1985. Artista s-a căsătorit pe 31 mai 1991 cu René Elizondo, de care a divorţat pe 13 martie 2000.

    Janet Jackson este cea mai mică dintre cei nouă copii ai familiei Jackson şi, exceptându-l pe Michael Jackson, este singura care s-a bucurat de succes în cariera solo, reuşind să vândă peste 100 de milioane de albume în lumea întreagă, de la debutul ei, în 1982. De-a lungul anilor, artista americană a fost recompensată cu şase premii Grammy, 12 American Music Awards, 33 Billboard Music Awards, 10 MTV Video Music Awards, două premii Emmy şi un Glob de Aur.

  • Povestea adolescentei care şi-a transformat hobby-ul din copilărie într-o afacere de 250 de milioane de dolari

    Bella Weems, o tânără din Statele Unite ale Americii, şi-a dorit încă de la vârsta de 14 ani o maşină, chiar dacă nu putea la vremea respectivă să obţină permisul de conducere, vârsta legală în SUA pentru şofat fiind de 16 ani. Când le-a comunicat părinţilor această dorinţă, i-au spus că poate să îşi cumpere o maşină, dacă economiseşte suficienţi bani pentru a face acest lucru. Weems  a început să lucreze ca babysitter şi, după câteva luni în care a avut grijă de copii, a strâns doar 350 de dolari. Părinţii au sfătuit-o să investească banii economisiţi până în acel moment într-o afacere. Adolescenta a căutat idei pe internet şi a găsit un concept de medalioane personalizate, pe care a hotărât să le comercializeze. Alegerea numelui afacerii sale a fost la fel de simplu: mama sa a întrebat-o  care sunt lucrurile care îi plac, iar ea a răspuns, origami şi bufniţele (owl, engl.); astfel a luat naştere numele brandului: Origami Owl.

    Pentru a creşte afacerea, tânăra antreprenoare a început să organizeze petreceri la ea acasă, unde prietenii şi familia puteau să cumpere  bijuterii cu preţul cuprins între 5 şi 46 de dolari.

    Feedback-ul primit din partea cunoştinţelor a fost unul pozitiv, iar echipa formată din mamă şi fiică a deschis primul magazin într-un mall în noiembrie 2011. Au vândut în perioada sărbătorilor bijuterii în valoare de 60.000 de dolari, dar, mai important decât atât, clienţii au început să trimită în tot statul bijuterii Origami Owl ca şi cadouri. Următorul pas a fost lansarea unui website şi, pe măsură ce afacerea a crescut, planul lor s-a dezvoltat şi a început să includă şi designeri independenţi sau oameni care să găzduiască petreceri în care, la rândul lor, să vândă bijuterii în numele Origami Owls. Au lansat de asemenea un program destinat copiilor cu vârsta între 12 şi 17 ani prin care îi învaţă cum să îşi creeze propria afacere.

    Cele mai multe posturi de management au fost preluate de membri ai familiei, însă Bella Weems şi părinţii ei l-au angajat ca CEO al Origami Owl pe Robin Crossman, acesta având experienţă pe posturi de conducere în companii ca Amway Global, Home Interiors, Suzanne.com sau The Longaberger Company. Potrivit celor mai recente informaţii publicate în presa internaţională, veniturile companiei au ajuns la 250 de milioane de dolari. 

  • Povestea adolescentei care şi-a transformat hobby-ul din copilărie într-o afacere de 250 de milioane de dolari

    Bella Weems, o tânără din Statele Unite ale Americii, şi-a dorit încă de la vârsta de 14 ani o maşină, chiar dacă nu putea la vremea respectivă să obţină permisul de conducere, vârsta legală în SUA pentru şofat fiind de 16 ani. Când le-a comunicat părinţilor această dorinţă, i-au spus că poate să îşi cumpere o maşină, dacă economiseşte suficienţi bani pentru a face acest lucru. Weems  a început să lucreze ca babysitter şi, după câteva luni în care a avut grijă de copii, a strâns doar 350 de dolari. Părinţii au sfătuit-o să investească banii economisiţi până în acel moment într-o afacere. Adolescenta a căutat idei pe internet şi a găsit un concept de medalioane personalizate, pe care a hotărât să le comercializeze. Alegerea numelui afacerii sale a fost la fel de simplu: mama sa a întrebat-o  care sunt lucrurile care îi plac, iar ea a răspuns, origami şi bufniţele (owl, engl.); astfel a luat naştere numele brandului: Origami Owl.

    Pentru a creşte afacerea, tânăra antreprenoare a început să organizeze petreceri la ea acasă, unde prietenii şi familia puteau să cumpere  bijuterii cu preţul cuprins între 5 şi 46 de dolari.

    Feedback-ul primit din partea cunoştinţelor a fost unul pozitiv, iar echipa formată din mamă şi fiică a deschis primul magazin într-un mall în noiembrie 2011. Au vândut în perioada sărbătorilor bijuterii în valoare de 60.000 de dolari, dar, mai important decât atât, clienţii au început să trimită în tot statul bijuterii Origami Owl ca şi cadouri. Următorul pas a fost lansarea unui website şi, pe măsură ce afacerea a crescut, planul lor s-a dezvoltat şi a început să includă şi designeri independenţi sau oameni care să găzduiască petreceri în care, la rândul lor, să vândă bijuterii în numele Origami Owls. Au lansat de asemenea un program destinat copiilor cu vârsta între 12 şi 17 ani prin care îi învaţă cum să îşi creeze propria afacere.

    Cele mai multe posturi de management au fost preluate de membri ai familiei, însă Bella Weems şi părinţii ei l-au angajat ca CEO al Origami Owl pe Robin Crossman, acesta având experienţă pe posturi de conducere în companii ca Amway Global, Home Interiors, Suzanne.com sau The Longaberger Company. Potrivit celor mai recente informaţii publicate în presa internaţională, veniturile companiei au ajuns la 250 de milioane de dolari. 

  • Povestea lui Laurence Graff, “regele diamantelor”

    Laurence Graff s-a născut în 1938 în cartierul londonez Stepney, într-o familie formată dintr-un tată rus, Hary Graff, şi o mamă româncă, Rebecca Segal. Tatăl său era croitor, iar mama avea o tutungerie şi un stand de ziare. Interesul pentru bi-juterii a început pentru Graff la 15 ani, când a renunţat la şcoală şi s-a înscris ca ucenic la un atelier de bijuterii, potrivit unui interviu acordat de Graff publicaţiei Interview Magazine.

    Spălatul podelelor şi al toaletelor a fost însă singurul lucru pe care l-a făcut în primele trei luni de ucenicie, perioadă după care i s-a spus să plece. Şi-a încercat apoi norocul în cadrul unui alt atelier, unde a învăţat meşteşugul bijutierilor, mai ales reparaţii şi remodelări, populare în Anglia la vremea respectivă, când oamenii preferau să repare o bijuterie decât să cumpere una nouă.

    A lucrat în cadrul firmei respective mai mulţi ani, până când aceasta a intrat în faliment, iar tânărul a fost impulsionat să pună bazele propriei afaceri, Graff Diamonds, în 1960. S-a asociat cu un partener de afaceri mai în vârstă, ce se ocupa de meşteşugitul bijuteriilor, în timp ce el se axa pe vânzarea acestora. Au reuşit să menţină firma pe linia de plutire pe baza reparaţiilor făcute, dar şi a bijuteriilor create, vândute cu două-trei lire. Inelele făcute manual aveau iniţial în componenţă pietre semipreţioase, dar ulterior Graff a reuşit să cumpere câteva diamante. Datorită acestora, a vândut un inel cu 100 de lire, apoi altul cu 200 de lire şi al treilea cu 500.

    A preluat apoi partea de afacere a partenerului său şi şi-a asumat datoria creată prin cumpărarea diamantelor. În lipsa dezvoltării industriei bijuteriilor în Anglia, a început să călătorească în Australia şi Singapore, Orientul Îndepărtat fiind primul care i-a adus profit. Până la 30 de ani construise unul dintre cei mai mai producători de bijuterii din Marea Britanie, iar în 1974 era specializat în vânzarea de bijuterii noilor îmbogăţiţi din Orientul Mijlociu. Afacerea creştea în relaţie directă cu mărimea diamantelor din portofoliu, dar şi cu renumele clienţilor săi, între care se numără Elizabeth Taylor, sultanul din Brunei, Donald Trump, Larry Ellison.

    Graff şi-a extins compania în toată lumea, lanţul său de retail fiind în prezent format din aproximativ 50 de magazine răspândite în SUA, Orientul Mijlociu, Africa, Asia, Europa. Laurence Graff este preşedintele Graff Diamonds International, iar fiul său, Francois Graff, este CEO-ul acesteia.

    Averea lui include o afacere de tranzacţionare de diamante şlefuite în Elveţia, proprietăţi imobiliare în cartierul exclusivist Mayfair din Londra şi o parte dintr-o companie de tranzacţionare de diamante en gros sud-africană. Îşi împarte timpul între cele cinci locuinţe de lux din Londra, Cap Ferrat, New York City şi iahtul său. Averea sa mai cuprinde o podgorie, o cramă, un boutique hotel şi un restaurant în Stellenbosch, ”Napa Valley-ul„ sud-african, şi o colecţie de artă modernă şi contempo-rană ce include un tablou de Roy Lichtenstein, în valoare 56,1 milioane de dolari, cumpărat în 2013 drept cadou pentru ani-versarea sa de 75 de ani. În 2013, a început să colecţioneze şi maşini vechi ale unor mărci precum Ferrari, Aston Martin şi Mercedes.

    În 2008, a cumpărat diamantul albastru Wittelsbach Diamond în schimbul a 16,4 milioane de lire. Doi ani mai târziu, Graff a dezvăluit faptul că a angajat trei tăietori de diamante să reşlefuiască piatra pentru a îmbunătăţi claritatea acesteia, re-ducând astfel diamantul de la 35,52 de carate la 31 de carate, acţiune comparată de unii critici cu ”a o face pe Mona Lisa să arate mai frumos„, dar apreciată de alţii pentru rezultatul obţinut.

  • Bijuterii estimate la 275 de milioane de euro, furate dintr-un depozit de seifuri din Londra

    Poliţia metropolitană, care a fost sesizată marţi în legătură cu acest caz, a anunţat miercuri că aproximativ 70 din totalul de 600 de seifuri au fost sparte.

    Banda de hoţi ar fi pătruns în clădire în noaptea de joi spre vineri, după ce angajaţii Hatton Garden Safe Deposit Ltd au plecat de la serviciu, având la dispoziţie patru zile pentru a sparge cutiile de valori.

    Hoţii ar fi pătruns prin acoperiş, apoi au coborât prin casa liftului şi au folosit echipamente performante pentru a tăia pereţii camerei securizate în care se aflau seifurile.

    Bijutierii londonezi, care îşi ţin adesea bijuteriile în seifuri în weekend-urile prelungite, se tem că numeroase diamante, ceasuri şi bani numerar au fost furaţi. Printre cele mai valoroase obiecte furate s-ar afla un diamant estimat la 500.000 de lire sterline (aproximativ 690.000 de euro).

    Roy Ramm, un fost comandant al unităţii responsabile cu jafuri armate din cadrul Poliţiei Metropolitane, a declarat că nu ar “fi surprins” dacă valoarea bijuteriilor furate ar fi de 200 de milioane de lire sterline (275 de milioane de euro). El a apreciat însă că este posibil ca valoarea bunurilor furate să nu fie cunoscută niciodată.

    În timpul operaţiunii, hoţii ar fi declanşat un semnal de alarmă, dar un agent de securitate care a sosit la faţa locului ar fi declarat că nu este “plătit suficient” încât să intre în clădire pentru a se asigura că totul este în regulă, a afirmat Norman Bean, un client al depozitului de seifuri. “Acesta ar putea fi cel mai mare jaf din Londra”, a adăugat Bean.

    Poliţia ar putea să nu afle niciodată ce bunuri s-au furat, deoarece victimele preferă adesea să nu spună ce conţineau cutiile lor de valori şi se pare că unii dintre clienţii depozitului nu aveau bunurile asigurate.

  • Marii orologieri şi bijutieri internaţionali au anunţat colecţiile de primăvară

    Promisiuni elveţiene

    După un deceniu, brandul elveţian Baume & Mercier a lansat anul acesta o nouă colecţie de ceasuri pentru femei. ”Promesse„ este cea mai nouă linie a orologierului elveţian, inspirată de o colecţie neconvenţională pentru femei lansată în 1970. Colecţia prezentată la Salonul de la Geneva este formată din 14 piese în două mărimi, cu diametrul de 30 mm şi de 34 mm. Mecanismul este fie quartz, fie automat, iar mişcarea pieselor poate fi observată printr-o carcasă transparentă. Orele 12, 3, 6 şi 9 sunt marcate cu cifre romane, iar restul cu diamante. Atât diamantele, cât şi sideful sau aurul roşu sunt folosite pentru a evidenţia bezelul. Curelele pot fi din oţel inoxidabil, dintr-o combinaţie de oţel inoxidabil şi aur roşu placat, satin alb sau piele neagră de aligator.

    Cupole preţioase

    Strălucirea unui diamant se observă în modul cum capturează şi reflectă lumina. Tăietura – prin modul în care maximizează strălucirea – este unul dintre cei patru factori ai calităţii diamantelor, alături de carate, claritate şi culoare. Cele trei diamante în jurul cărora sunt construite bijuteriile din colecţia Happy Diamonds a Chopard împlinesc toate aceste criterii. Li se alătură aurul alb şi domul din cristal, care transformă cascadele de lumină în accesorii.

    Omagiu adus Renaşterii Italiene

    Radiomir Firenze 3 Days Acciaio a fost creat ca un tribut adus Florenţei, oraşul de origine al brandului Panerai, dar şi al Renaşterii italiene. Piesa este gravată manual de câţiva meşteşugari italieni. Designul este inspirat de iconografia Florenţei, iar gravurile care îmbogăţesc carcasa sunt similare cu inserţiile aflate pe faţadele bisericilor florentine. Câteva detalii, precum crinul florentin, emblema Florenţei, ies în evidenţă. Piesa şi-a păstrat totuşi conceptul de ceas creat  pentru folosirea sub apă, noul Radiomir Firenze rezistând până la o adâncime de 100 de metri.

  • Lecţia de stil: eleganţă 
şi prestigiu

    Preţios, dar nu şi convenţional

    Lansat în 1993, primul model Chopard Happy Sport, parte a liniei Happy Diamonds, a fost primul ceas care a re-unit în mod neaşteptat cele mai preţioase materiale, diamantele, cu oţelul inoxidabil. În prezent, colecţia a devenit un simbol al ceasurilor pentru femei şi se prezintă într-un număr mare de modele. Ceasul automatic Happy Sport are o carcasă de  36 mm şi este realizat în mod artizanal din aur de 18 carate roz şi din oţel inoxidabil, la care se adaugă o ramă alcătuită din diamante. Cadranul argintiu şi centrul guilloché accentuează cifrele romane şi de-taliile atent meşteşugite, în timp ce semnătura Chopard şi diamantele dansează 
într-un afişaj vesel de lumină.

    Cum arată timpul în viitor

    Colecţia Gravity lansată de marca elveţiană Movado anul trecut transpune arta tradiţională a orologeriei în viitor. Carcasa din oţel negru inoxidabil, protejată de un geam din cristal safir rezistent la zgârieturi, şi cureaua din cau-ciuc se alătură cauzei într-un design fluid complet integrat. Sportiv şi suplu, ceasul este rezistent la apă, până la o adâncime de 30 de metri.

    Picături din diamante

    Cascada de lumină a liniei Happy Diamonds se regăseşte şi în colecţia de bijuterii a acesteia. Cu un design in-spirat de sclipirile picăturilor de apă dintr-o cascadă, diamantele care împodobesc pandantivul din imagine se mişcă liber sub cristalul bombat încadrat de un cerc din aur roz de 18 carate.

    Eleganţă atemporală

    Piaget trece subtil arabescurile în lumea bijuteriei de lux prin intermediul colecţiei Limelight. Cerceii şi pandantivul Coral, parte a acestei colecţii, sunt creaţi în jurul unui desen inspirat din lumea subacvatică a coralilor, încrustat în aur alb de 18 carate şi diamante tăiate atent, simbolizând o eleganţă atemporală.

    Inspiraţie malteză

    Colecţia Malte a brandului orologer elveţian Vacheron Constantin este marcată de emblema acesteia – Crucea malteză. Malte este una dintre colecţiile-pilon ale brandului şi confirmă punctele forte ale acestuia: simbioza din-tre design contemporan şi arta manuală a orologeriei. În 1912, Vacheron Constantin a lansat primul ceas în forma denumită ”tonneau„, iar ulterior aceasta a devenit iconică în creaţiile orologerului elveţian. Piesa din imag-ine este din aur roz de 18 carate, are o carcasă de 39 mm şi este protejată de un geam din cristal safir. Cureaua din piele maro de crocodil adaugă un aspect exotic ceasului.

    O altă definiţie a eleganţei

    Eleganţa poate fi greu de definit, dar uşor de recunoscut. Poate descrie un stil de viaţă, este nemuritoare şi întruchipează un anumit prestigiu. A fost dintotdeauna esenţa brandului Longines, care surprinde în colecţia Elegant Collection o linie de piese concentrate pe transmitarea valorilor esenţiale ale mărcii: simplitate şi design clasic.  Colecţia include piese rotunde, cu linii elegante, în trei dimensiuni: 25,50 mm, 
34,50 mm şi 37,00 mm. Modelele sunt disponibile în oţel sau oţel şi aur roz, iar anumite versiuni sunt încrustate cu diamante. Ceasul este automatic şi rezistent la apă până la o adâncime de 
30 de metri.

  • Lecţia de stil personal: ceasuri şi bijuterii care întorc privirea

    1. 
Ceasul scafandrilor (foto sus)

    Pentru că unii dintre noi vor să petreacă iarna departe de frig, în destinaţii exotice, numai bune pentru experimentat un sport precum scufundările, Carl F. Bucherer propune o echipare adecvată, începând cu ceasul de la mână. Brandul orologer elveţian a prezentat anul trecut cel mai recent produs din colecţia Patravi, prin modelul Patravi ScubaTec, dedicat scafandrilor. Ceasul cu carcasă de 44,6 mm are un bezel ce se roteşte doar în sensul acelor de ceasornic, astfel încât să îl ferească pe purtător de grija unei eventuale manipulări greşite a ceasului. Ora se poate citi uşor chiar şi în ape tulburi datorită vopselei Super-LumiNova de pe cadran. Cadranul negru este protejat de un cristal safir gros de 4 mm.  Ceasul  este  echipat cu un mecanism automatic CFB 1950.1, iar designul şi culorile amintesc de nuanţele de albastru de pe fundul oceanului, în ton cu paleta de culori a unei vacanţe pe insulă.

    2. 
Din pasiune pentru un sport nobil

     

    Cu scopul de a marca Anul Calului, brandul de orologerie elveţian Longines a lansat în 2014 Longines Equestrian, o reinventare a ceasului de buzunar Lépine din 1927, expus în prezent la muzeul Longines din Saint-Imier, Elveţia. Prin intermediul acestei piese, Longines aduce un tribut animalului nobil care i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Impozant şi mândru, calul semnifică atât prestigiu, cât şi eleganţă şi performanţă – caracteristici de bază ale brandului elveţian cunoscut prin logoul său înaripat. Modelul are un diametru de 49,50 mm, iar spatele carcasei este încrustat cu un cal ce sare peste un obstacol, simbol al valorilor pe care brandul vrea să le transmită.

    3. 
Vintage şi inovaţie 
la un loc

    Lansată în 2012, colecţia Circo a brandului Movado este caracterizată de un design vintage, caracterizat de cadrane simple completate cu cifre arabe argintii şi de curele din piele. În 2014, două piese sofisticate pentru bărbaţi s-au alăturat colecţiei, având ca element distinctiv brăţarile inovative, cu o textură de plasă, cu legături detaşabile şi o încuietoare sub formă de fluture care oferă un aspect neted şi o potrivire reglabilă. Primul ceas din această linie este un model din oţel inoxidabil, cu o carcasă de 44 mm, iar cel de-al doilea, negru în întregime, cu aspect sportiv, are o carcasă de 42 mm. Fiecare dintre cele două piese aduce un aer proaspăt şi modern colecţiei.

    4. 
Luxul meşteşugurilor uitate

    Pentru a celebra frumuseţea efemeră a florilor şi a o păstra pentru eternitate, Cartier a iniţiat o nouă procedură în orologeria de lux: încrustaţiile florale, care împodobesc cadranul ceasului Ballon Bleu de Cartier de 42 mm. Ballon Bleu de Cartier se află la intersecţia a două meşteşuguri: imortalizarea florilor şi talentul bijutierului. Ore de muncă stau în spatele unei astfel de piese, concepute pentru a reda alchimia unei explozii de culori: petalele de flori sunt adunate şi culese, fiecare dintre ele este lipită de o bucată de lemn şi tăiată după forma dorită, iar odată transformate devin pene care contrastează cu strălucirea ciocului din onix şi ochiul din smarald ale modelului.

    5. 
Artă romană

    Inspirat de Imperiul Roman, ceasul din colecţia Imperial a Chopard este caracterizat de un luciu nobil al caboşoanelor din ametist. Piesa din aur roz, cu o dimensiune a cadranului de 28 mm, îl trimite pe purtător cu gândul la perioada de glorie a imperiilor bizantine.