Tag: aplicatie

  • Revoltă printre utilizatorii Samsung: Clienţii sunt furioşi după ce au aflat că nu îşi pot şterge aplicaţia Facebook

    Internetul şi-a exprimat astăzi revolta faţă de descoperirea unui utilizator Samsung din SUA, care şi-a dat seama că nu îşi poate şterge aplicaţia Facebook din dispozitiv.

    Nick Winke, fotograf în regiunea de nord-vest a Pacificului, a răspândit informaţia conform căreia aplicaţia Facebook nu poate fi ştearsă de pe anumite dispozitive produse de Samsung Electronics.

    Winke deţine un Samsung Galaxy S8, un device pe bază de Android, care vine cu aplicaţia Facebook preinstalată încă de când a fost lansat modelul în 2017.

    El a încercat să îşi şteargă aplicaţia dar nu a reuşit să o facă. El susţine că a descoperit doar o opţiune de „dezactivare”, dar că aceea nu îi ştergea aplicaţia.

    „M-a şocat foarte tare faptul că dacă vreau să scap de Facebook complet, aplicaţia rămâne încă în telefonul meu, ceea ce îmi ridică foarte multe semne de întrebare”, spune Winke. „Adică ei pot încă să îţi urmărească informaţiile, locaţia şi orice altceva mai fac ei? Noi, consumatorii, ar trebui să avem un cuvânt de spus atunci când vine vorba de aplicaţiile pe care le vrem instalate pe produsele noastre”.

    Utilizatorii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi cu privire la drepturile pe care le au în lumea digitală şi îi interesează mai mult protecţia propriilor date şi noţiunea de privacy.

    Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că versiunea dezactivată a aplicaţiei se comportă la fel ca atunci când ştergi aplicaţia, adică nu continuă să colecteze date sau să trimită informaţii înapoi către Facebook.

    Cu toate acestea, compania nu dă prea multe detalii în legătură cu acest proces. Compania americană a transmis că această particularitate a aplicaţiei variază în funcţie de înţelegerile pe care Facebook le-a încheiat cu producătorii de telefoane, cu cei care produc sistemele de operare şi cu operatorii de telefonie mobilă din toată lumea.

    De asemenea, Samsung a transmis acelaşi mesaj, conform căruia aplicaţia dezactivată are acelaşi comportament ca atunci când aplicaţia este ştearsă.

     

  • Apple face pace cu unul dintre cei mai mari rivali. Ce vor putea face de-acum utilizatorii iPhone

    Samsung Electronics a anunţat că va adăuga o nouă aplicaţie televizoarelor inteligente pe care le produce, permiţând astfel utilizatorilor de produse Apple să vizioneze direct filmele achiziţionate prin iTunes, notează Business Insider.
     
    Înţelegerea dintre Apple şi Samsung semnalează schimbarea de strategie a lui Tim Cook, CEO-ul Apple, care pare a investi tot mai mult pe zona de servicii.
     
    Această mişcare vine ca urmare a vânzărilor slabe de iPhone, principala sursă de venit a Apple. Tendinţa consumatorilor este de a păstra mai mult modelele de iPhone, afectând astfel vânzărilor companiei din Cupertino.
     
    Pe lângă aplicaţia destinată vizionării de produse iTunes, Samsung va adăuga televizoarelor proprii şi softul AirPlay 2, realizat tot de Apple, care permite utilizatorilor de iPhone să proiecteze conţinutul de pe telefon pe televizoarele inteligente.
     
    La începutul acestui an, Apple şi-a revizuieşte în jos estimarea veniturilor pentru prima dată în ultimele două decenii, pe fondul cererii slabe din China, care a declanşat o scădere a preţurilor pentru furnizorii chinezi, scrie Bloomberg.
     
    CEO-ul Apple Tim Cook a spus că vânzările se vor situa la aproximativ 84 mld. dolari în trimestrul care s-a încheiat pe 29 decembrie, mai puţin decât estimarea iniţială de 89 până la 93 mld. dolari. Apple a raportat un venit de 88,3 mld. dolari în trimestrul al patrulea din 2017, ceea ce înseamnă prima scădere a veniturilor în trimestrul sărbătorilor de iarnă de când Tim Cook a preluat cârma Apple în 2011.
  • 35 de români au dezvoltat o soluţie folosită de sute de mii de persoane din toată lumea

    Adobe România a dezvoltat o soluţie cross-platform pentru crearea colaborativă de design şi prototipuri pentru site-uri web şi aplicaţii mobile. Inovaţia software îi ajută pe designeri să realizeze mai uşor prototipuri interactive pe diverse platforme şi dispozitive (Windows, Mac, iOS, Android), atât pentru site-uri web, cât şi pentru aplicaţii mobile. Produsul a fost  dezvoltat de Adobe România, care este cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare al Adobe Systems din Europa, ce se bazează pe excelenţă în cercetare şi dezvoltarea de produse pentru servicii de tip cloud, web, mobile sau aplicaţii desktop.

    Elementul de noutate:

    Adobe XD este o soluţie integrată cu produsele folosite de web designeri, precum Photoshop, Illustrator sau After Effects, devenind astfel prima soluţie de tip one stop pentru prototiparea şi designul site-urilor web şi a aplicaţiilor mobile. Este prima aplicaţie dezvoltată de Adobe direct pentru Platforma Universală Windows (Windows 10), deschizând calea pentru viitoarele dispozitive ce se bazează pe Windows 10. În prezent, Adobe XD este una din cele mai complexe aplicaţii native Windows 10 / UWP din lume.

    Descrierea inovaţiei:
    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, Adobe XD este o soluţie vectorială inovativă ce combină designul, realizarea de prototipuri şi colaborarea într-o singură aplicaţie. A fost creată de designeri, pentru designeri, este rapidă şi uşor de folosit, iar procesul de dezvoltare s-a realizat ţinând cont de feedbackul imediat primit din partea clienţilor, potrivit reprezentanţilor companiei.
    Echipa Adobe XD România este formată din aproximativ 35 de persoane, ingineri software, manageri de produs şi designeri UX. Membrii echipei au lucrat anterior la dezvoltarea altor produse Adobe folosite global, precum Business Catalyst sau Adobe Experience Manager (AEM), şi au avut contribuţii importante la fundamentele (open source) ale browserelor Web, în special Chrome şi Safari. Potrivit reprezentanţilor companiei, Adobe România este cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare al Adobe Systems din Europa, ce se bazează pe excelenţă în cercetare şi dezvoltarea de produse pentru servicii de tip cloud, web, mobile sau aplicaţii desktop. În ultimii ani, Adobe România a investit în dezvoltarea şi organizarea de servicii cloud la scară largă, utilizând tehnologii big data, cloud propriu sau clouduri publice (ex. AWS, Azure).

    Efectele inovaţiei:
    Adobe XD a înregistrat în total peste 1,5 milioane de descărcări, 1 milion dintre acestea fiind pe Mac, iar restul pe Windows. O mare parte a utilizatorilor folosesc produsul în mod recurent, în fiecare lună. Printre aceştia se numără companii (Microsoft, HP, Deloitte Digital, Nintendo, CGI, Capgemini, New York Post, The Home Depot, Airbus, Tata Consultancy, Equinox), agenţii de design şi publicitate (Telepathy, Hugo & Marie, Perficient Digital, Havas), start-up-uri (Boosted Boards, Poshmark). Datorită complexităţii designului, a prototipurilor şi a funcţionalităţilor sale, combinate cu produse integrate ale Adobe Creative Cloud – Photoshop, Illustrator sau After Effects – Adobe XD atacă piaţa de screen design şi câştigă teren. 

    Proiectul Adobe XD a fost inclus în ediţia specială a Business MAGAZIN „Cele mai inovatoare companii din România, 2018”.

  • De ce a ajuns BCR să îşi „boteze” bankingul inteligent „George”. Ce face concret „George”?

    Totul a început în 2012 cu o misiune destul de neclară, povesteşte Maurizio Poletto, şeful hubului de inovaţie al grupului austriac Erste şi cel care a coordonat proiectul George – pe care BCR, cea mai mare bancă locală din România, l-a importat anul acesta şi îl promovează intens ca „primul banking inteligent”.

    „La George am început să lucrăm în 2012. Misiunea proiectului nu era foarte clară la început, dar ştiam că vrem să facem ceva diferit. Tocmai de aceea am pus pe masă trei condiţii. Am vrut să avem mână liberă în alegerea oamenilor, să fim lăsaţi să recrutăm specialişti din piaţă.

    Am vrut în special oameni noi, din afara băncii. A doua condiţie a constat în asigurarea unui finanţări de câteva milioane de euro, iar cea de a treia condiţie pe care am pus-o a fost aceea de a ni se da posibilitatea de a lucra la dezvoltarea produsului timp de trei ani fără interferenţe din partea băncii.

    Aceste condiţii au fost acceptate de către boardul Erste, iar Andreas Treichl (CEO al Erste Group – n.red.) a zis „Hai să încercăm”, descrie Maurizio Poletto startul proiectului.

    George nu a fost nici pe departe prima sau singura variantă la care au lucrat IT-iştii angajaţi de Erste. Au fost multe prototipuri, multe idei eşuate, unele chiar „groaznice”, îşi aminteşte Maurizio Poletto, dar şi câteva care au fost prea devreme puse pe piaţă şi în consecinţă nu au fost înţelese de clienţi.

    „În acea perioadă, două proiecte s-au evidenţiat. În 2013 am realizat o aplicaţie – pe care am denumit-o Quick Check şi care nu făcea altceva decât să permită utilizatorilor săi să verifice câţi bani mai au în contul bancar fără să se logheze în mobile banking. Am păstrat această idee şi la dezvoltarea lui George.”

    Maurizio Poletto spune că el şi echipa sa au ajuns să dezvolte o astfel de aplicaţie care permite doar o verificare rapidă a soldului fără introducerea unei parole, deoarece datele statistice arătau că la fiecare 100 de logări în aplicaţia de mobile banking clienţii făceau doar cinci tranzacţii.

    „Deci, de 95 de ori introduceau username-ul (numele de utilizator -n.red.) şi parola doar ca să vadă câţi bani au în cont.”
    În timp ce lucrau la Quick Check, IT-iştii de la Erste au început să dezvolte şi un „proiect secret”. Cum a ajuns acesta să ia numele de George?

    „George se numeşte astăzi aşa nu pentru că am făcut o cercetare amplă de piaţă, ci pentru că la început George era un nume de cod. De ce? Pentru că mulţi dintre bancherii de la Erste din Austria nu doreau să mai lucrăm la o platformă de online banking, pentru că aveau deja una şi credeau despre ea că este foarte bună şi de succes. Atunci ne-am decis să punem un nume de cod pentru ca nimeni să nu îşi dea seama la ce lucrăm. Pe lângă George, am mai avut două variante de nume: Rico şi Otis, iar alegerea am făcut-o în câteva secunde”, îşi aminteşte Maurizio Poletto.

    Numele proiectului digital a fost rapid reţinut în cadrul băncii Erste din Austria, iar toată lumea a început să vorbească, să fie curioasă şi mai ales să se întrebe ce anume avea să facă. Dată fiind popularitatea de care s-a bucurat George în cadrul Erste Austria, echipa care l-a dezvoltat a decis să lanseze produsul pe piaţă sub acelaşi nume.

    „Numele a fost memorabil, uşor de reţinut. Am mers pe ideea că dacă funcţionează în comunitatea noastră din Austria, unde avem 12.000 de angajaţi, ar putea să funcţioneze în acelaşi mod şi în piaţă şi aşa s-a întâmplat.” 
    George, ca o nouă platformă de digital banking, uşor de folosit şi cu un design adaptat exigenţelor noilor generaţii, a fost introdus pentru prima dată în 2015 pe piaţa din Austria. Feedbackul pozitiv primit de la clienţi, dar şi reacţiile competitorilor au încurajat Erste să implementeze produsul şi în celelalte ţări în care operează. România a fost cuprinsă în cel de-al al doilea val de extindere, împreună cu Cehia şi Slovacia. Anul viitor, Erste vrea să implementeze George şi în Ungaria şi Croaţia.

    Ce face concret George?

    Platforma digitală George a fost construită cu misiunea de a sprijini clienţii Erste şi ai băncilor din portofoliul grupului să înţelegă cum îşi utilizează finanţele proprii, să-i ajute să-şi administreze bugetul mai eficient şi în final să-şi îmbunătăţească situaţia financiară şi să economisească mai mult, de exemplu, rezumă competenţele lui George artizanul său, Maurizio Poletto.

    „Noi credem cu tărie că misiunea noastră este să ajutăm clienţii să înţeleagă, să-şi administreze eficient finanţele şi să îşi îmbunătăţească viaţa financiară. Exact în această ordine este ceea ce se poate face prin intermediul lui George.”
    Şi pentru că o viaţă financiară sănătoasă se clădeşte după ce fiecare persoană înţelege cu exactitate câţi bani are şi pe cei îi cheltuie, IT-iştii de la Erste s-au concentrat foarte mult în dezvoltarea lui George pe zona de „înţelegere”, pe care ei o consideră fundamentală.

    „Înţelegerea este partea esenţială, fără aceasta noi nu ne puteam duce la îndeplinire celelalte obiective: managementul eficient al banilor şi îmbunătăţirea vieţii financiare. Cum să economiseşti mai mult dacă nu ştii cu exactitate de câţi bani dispui? Tocmai pentru că înţelegerea este un element cheie designul a fost esenţial în dezvoltarea lui George”, a explicat Poletto. 

    El spune că următorul nivel în dezvoltarea lui George va veni odată cu intrarea în vigoare a directivei europene de plăţi PSD2 care va permite şi terţilor să introducă noi funcţionalităţi în aplicaţie.
    „De aceea abia aşteptăm ca directiva PSD2 să intre în vigoare. Atunci vom putea să integrăm în George şi conturile pe care utilizatorii le au la alte bănci. În Austria se întâmplă deja asta. În acest moment un client îşi poate gestiona prin George şi conturile deschise la celelalte bănci”, a spus Maurizio Poletto. În prezent, platforma digitală a Erste Bank este utilizată de 3,8 milioane de clienţi.

    În România, George presupune, pe lângă aplicaţie, un întreg ecosistem digital, cu cont curent şi card dedicat, care poate fi contractat exclusiv online în mai puţin de 10 minute, de pe telefon, tabletă sau laptop, susţin reprezentanţii BCR. Accesul la platforma George se poate face prin PIN, pattern (tipar), amprentă sau recunoaştere facială.

    De anul viitor, George va permite şi plata cu telefonul în România, serviciu disponibil în prezent doar la Banca Transilvania şi ING.

    În prima lună de funcţionare pe piaţa din România platforma George a fost accesată de 100.000 de clienţi, iar circa 3.000 de clienţi noi sunt adăugaţi zilnic. Majoritatea clienţilor intră pentru a-şi verifica soldul, pentru a vedea pe ce au cheltuit banii, iar funcţia de auto-completare – recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste – este cea mai apreciată de utilizatori, potrivit reprezentanţilor BCR. Pachetul George vine şi cu o serie de beneficii, printre care comision zero la retragerile de la orice bancomat din ţară sau străinătate.

    BCR are peste 1,2 milioane de utilizatori de internet banking, iar obiectivul BCR cu platforma George este ca fiecare client care intră în contact cu banca să fie activ în mediul digital.


    Câteva dintre caracteristicile lui George:
    Are meniuri simple, intuitive, cu funcţie drag & drop; plăţile se fac simplu, ordonat şi intuitiv, la fel ca pe mail (poţi da reply).
    Îşi aminteşte fiecare tranzacţie şi ştie să indexeze comercianţii; poate scana contul IBAN, astfel că nu mai trebuie să memorezi conturi lungi.
    Face ca plata în străinătate să fie mult mai uşoară – George ştie automat unde se află destinatarul şi pregăteşte transferul cu toate informaţiile necesare.
    Te ajută să-ţi analizezi cheltuielile şi, dacă vrei, să faci economii.
    Are funcţie de căutare simplă, precum motoarele de pe internet, pentru tranzacţii, nume şi date. Poţi căuta, practic, orice (ex.: poţi căuta „luna trecută“); poţi căuta într-o arhivă de până la 7 ani.
    Are autocompletare: recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste. Rezultatele sunt afişate cu logo-urile comercianţilor.
    Are chat & magazine; George vine cu chat, prin care poţi intra în contact direct cu experţii de la BCR, fără timpi de aşteptare. Dispui, practic, de un canal de informaţii securizat pentru date financiare sensibile, fără e-mailuri; funcţie de printscreen al imaginii: dacă există o problemă, se poate salva imaginea, se pot adăuga comentarii şi se trimite unui expert de la BCR; are magazin de tip e-store, pentru opţiuni şi aplicaţii suplimentare; magazinul George este deschis dezvoltatorilor de aplicaţii (fintech-uri, start-up-uri).

  • Innovation Days 2018, un proiect dedicat ideilor inovatoare

    Elementul de  noutate:
    Innovation Days stă la baza unui concept care are rolul de a stimula creativitatea angajaţilor Metro Systems cât şi crearea unei platforme care să uşureze informarea clientului cu privire la produsele Metro. „Ne folosim de inteligenţa artificială şi de realitatea augmentată pentru a crea platforme care să le ofere angajaţilor din vânzări şi clienţilor acces instantaneu de pe smartphone-urile proprii la date relevante despre oferta comercială. Este o activitate în care fiecare idee reprezintă un pas către inovaţie şi dezvoltare. Propunerile inovatoare de utilizare a tehnologiei au reprezentat cheia succesului în acest proiect”, explică reprezentanţii companiei.

    Descrierea inovaţiei:
    Angajaţii Metro Systems au beneficiat de organizarea unei sesiuni de instruire cu experţi din exteriorul companiei, care au prezentat concepte precum design thinking, dar şi sfaturi despre cum pot fi dezvoltate prototipuri ale unor aplicaţii/platforme, tocmai pentru a-i putea ajuta pe participanţi să îşi pună ideile in ordine şi să creeze aplicaţii care pot schimba ritmul de viaţă al utilizatorului. După ce angajaţii companiei şi-au publicat ideile pe o platformă special concepută, au format echipe în jurul proiectelor împreună cu colegii din Düsseldorf, Berlin, Braşov şi Bucureşti. Astfel, s-au format 16 echipe – 8 în Germania şi 8 în România –, cu un număr de peste 100 de membri, care au lucrat la dezvoltarea proiectelor. Echipele din România au fost mixte, ele fiind formate inclusiv din oameni care lucrează în alte ţări pentru grupul Metro. După trei zile în care au dezvoltat un prototip funcţional al ideii, cele 16 echipe şi-au prezentat proiectele în cadrul unui eveniment organizat simultan în Germania şi în România.  
    Proiectul Scan and Shop reprezintă o soluţie de IT care foloseşte tehnologii de recunoaştere a vocii, scrisului şi textului pentru a scurta timpul de înregistrare a clienţilor noi şi a reduce erorile în preluarea datelor, idee ce a fost aleasă câştigatoare în cele din urmă. Cumpărăturile făcute într-un mod inovator au stat la baza unui concept ce a venit de la o echipă din România care a creat aplicaţia Shopp AR-Awesomeness Reinvented, care a obţinut votul pentru una dintre cele mai interesante trei aplicaţii din cadrul evenimentului. În trei zile, membrii echipei din România au dezvoltat un prototip funcţional al aplicaţiei Shopp AR, pe care l-au demonstrat live în cadrul evenimentului, utilizarea aleasă fiind aceea de a identifica instantaneu dacă un produs din oferta Metro conţine sau nu alergeni. Un alt proiect care a intrat în top 3 cele mai votate a fost Menu Scan – o aplicaţie dedicată forţei de vânzări a Metro. Aplicaţia le permite angajaţilor companiei să vadă care sunt ingredientele de care are nevoie un restaurant pentru felurile de mâncare pe care le are în ofertă prin simpla realizare a unei fotografii a meniului.

    Efectele inovaţiei:
    Prin acest proiect, clienţilor le este facilitat accesul la informaţii importante într-un mod cât mai facil, fiind deopotrivă stimulată creativitatea angajaţilor. 

  • CellGlazer: inteligenţă artificială pusă la lucru pentru pacienţi

    Elementul de  noutate:
    Software-ul pentru detectarea celulelor canceroase este un proiect important pentru industria medicală, cu un impact major asupra diminuării factorului de eroare umană în colectarea datelor privind cancerul pulmonar. Detectarea cancerului pulmonar se face tradiţional cu biopsie.

    Descrierea inovaţiei:
    Enea dezvoltă o aplicaţie software JavaFX, pe nume CellGlazer, care le va permite medicilor să gestioneze datele despre pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar. Proiectul propriu-zis este o platformă de software medical pentru înregistrarea şi evaluarea datelor de imagine 2D şi 3D ale specimenelor celulelor umane identificate ca suspecte să provoace displazie sau cancer. Astfel, aplicaţia  software documentează, gestionează şi integrează datele testelor de diagnostic la scară citologică şi la nivelul de ţesut. Platforma îi va prezenta datele medicului, pentru ca acesta să stabilească diagnosticul corect în urma unei analize ample şi mult mai rapide. În acest proiect este implicată o echipă formată din cei mai buni ingineri software ai Enea din România (filialele Craiova şi Bucureşti). Proiectul se derulează pe o perioadă de un an şi jumătate; prima versiune a fost deja implementată şi testată, iar compania estimează că produsul final va fi pe piaţă la jumătatea anului 2019.

    Efectele inovaţiei:
    Soluţia dezvoltată de Enea este un software care se adresează în principal medicilor specializaţi din toată lumea şi care va avea un impact substanţial pe piaţa medicală, întrucât această soluţie software poate oferi de la distanţă rezultatele testelor de diagnostic.

  • 11 aplicaţii pe care trebuie să le ai ca să fii mai bine organizat

    Jurnaliştii de la Bustle au enumerat câteva dintre cele mai utile aplicaţii ale momentului, indiferent de domeniul de activitate în care lucrează utilizatorul.

    1. Dropbox: disponibil pe iOS sau Android, este o aplicaţie utilă pentru stocarea şi trimiterea unor fişiere mari, cum ar fi unele prezentări de pildă.
    2. Mint: este o aplicaţie care ajută la organizarea bugetelor. Mai mult decât atât, este o unealtă care poate fi folosită în gestionarea facturilor, inclusiv printr-un reminder care să aducă aminte de momentul în care plata trebuie să fie făcută.

    3. 24me: este o aplicaţie care ajută la organizarea programului utilizatorului: calendare, întâlniri, toate într-un loc organizat frumos.

    4. Sortly: ajută la organizarea colecţiilor de lucruri; dacă vă mutaţi în curând, aceasta este aplicaţia ideală.

    5. Pixie: în cazul în care vă pierdeţi deseori cheile, aceasta este aplicaţia ideală fiindcă ştie unde se află acestea în orice moment. Pixie poate fi downloadată pentru iOS şi cele două brelocuri care se conectează la aceasta pot fi cumpărate cu 50 de dolari.

    6. Vault: pentru a nu vă mai scrie parolele pe hârtie, aceasta este soluţia. Vault păstrează sutele de parole pentru sutele de conturi pe care le folosiţi.

    7. Pocket: căutăm conţinut pe telefoanele noastre în mod constant, iar pentru a face mai uşor acest lucru, Pocket permite utilizatorilor să economisească timpul utilizatorilor organizând ceea ce vor ei să citească astfel încât să aveţi mereu informaţia la îndemână.

    8. Stylebook: permite organizarea garderobei pe zile, astfel încât să nu mai aveţi probleme legate de pierderea timpului pentru căutarea ţinutei ideale în fiecare zi.

    9. Shoboxed: ajută la stocarea chitanţelor înainte ca acestea să fie pierdute într-un buzunar al hainelor.

    10. Google Calendar: este esenţial, potrivit bustle.com. Organizarea pe culori este esenţială pentru organizare.

    11. MindNode 5: este o aplicaţie care ajută la punerea în ordine a ideilor. Le veţi putea scrie aici şi dezvolta folosind poze pânâ când veţi ajunge la o prezentare complexă.  

     

     

  • ADIO COZI la spălătorie! Intr-un oraş din România îşi spală maşinile pe baza de PROGRAMARE

    Alexandru Graur, co-fondator al aplicaţiei WashNow, a declarat corespondentului MEDIAFAX că programarea direct de pe telefon la o spălătorie auto conferă unui şofer confortul de a ştii când pleacă de acasă sau de la serviciu că are un loc liber la ora pe care el şi-a selectat-o.

    ”Ne-am gândit să dezvoltăm şi să lansăm un astfel de produs, o aplicaţie pentru telefon mobil, după ce ne-am lovit, noi, personal, de problema cozilor de la spălătoriile auto, unde nu găsim loc şi aşteptăm mult timp sau trebuie să umblăm pe la patru-cinci spălătorii până o găsim pe cea disponibilă. Spălătoriile partenere primesc o tabletă gratuit din partea noastră, iar aplicaţia pe care am dezvoltat-o comunică în timp real cu aceste spălătorii. Un utilizator care are descărcată WashNow are nevoie de câteva minute pentru a se programa direct de pe telefon la o spălătorie auto, ceea ce îi conferă confortul de a ştii când pleacă de acasă sau de la serviciu că are un loc liber la ora pe care el şi-a selectat-o el. Astfel, clientul este scutit de statul la coadă pentru spălarea maşinii”, a spus Graur.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • Băncile, (prinse) între tradiţional şi digital

    Bankingul trebuie să meargă pe calea digitalizării pentru a putea să ţină pasul atât cu aşteptările clienţilor, cu schimbarea profilului consumatorului, cu schimbarea de generaţie, cât şi cu valul tehnologizării care acaparează tot mai multe companii şi industrii, unele concurând direct băncile pe anumite paliere.

    În ultimii ani, digitalizarea a câştigat teren într-un ritm mai alert în sectorul bancar mondial şi, ceva mai lent, şi pe plan intern. Băncile sunt puse în situaţia să acţioneze din ce în ce mai mult pe două fronturi, urmărind două modele de afaceri, respectiv modelul tradiţional – cu sucursale şi agenţii fizice – şi modelul axat pe digitalizare.

    Instituţiile de credit păstrează structura tradiţională a reţelei teritoriale, cu sucursale fizice şi agenţii, şi în acelaşi timp urmăresc să atragă şi să susţină şi clienţi care nu vor pune niciodată piciorul într-o agenţie, care nu-şi doresc să se apropie de sediul vreunei bănci şi care vor să facă toate operaţiunile bancare de pe propriul calculator sau smartphone. În aceste condiţii, băncile trebuie să construiască atât noi modele de business, cât şi infrastructura digitală care să le ajute să facă acest lucru, pentru a atrage şi clienţii digitali.

    Într-o lume tot mai digitală, era firesc ca şi bankingul să devină mai accesibil ca oricând. Inovaţia tehnologică schimbă modul în care serviciile bancare ajung la public, crescând rapiditatea, accesibilitatea, simplitatea, autonomia. Dar digitalizarea bankingului necesită şi investiţii consistente. Bankerii vorbesc de multe milioane de euro care iau calea aplicaţiilor online banking sau mobile banking, platformelor noi IT, produselor şi serviciilor open banking, resurse care sunt direcţionate către digitalizarea proceselor, a plăţilor sau în procesarea datelor.

    Există tot felul de aplicaţii pe telefoane şi pe tablete care permit realizarea unor operaţiuni bancare de la distanţă, fără să fie necesară deplasarea clienţilor la bancă.

    Unele bănci dau clienţilor credite online, există şi posibilitatea constituirii depozitelor online (exemple: TBI Bank şi Idea Bank au platforme digitale pentru a atrage depozite de la clienţi), sunt bănci care folosesc semnătura digitală (BCR, UniCredit, ING Bank), există serviciul de plată contactless cu telefonul mobil (BT Pay şi ING Pay), o bancă a renunţat la casieriile tradiţionale şi a decis înlocuirea lor cu ATM-uri speciale (ING Bank), sunt folosiţi roboţii pentru interacţiunea cu clienţii băncilor.

    Acestea sunt câteva dintre noile trenduri în digitalizarea bakingului local. Iar viitorul bankingului pare să se profileze tot mai mult în jurul unor platforme digitale (ex.: George – BCR; ING Home’Bank).

    Utilizarea tehnologiei, digitalizarea, a devenit în ultimii ani unul dintre obiectivele declarate ale bancherilor locali, care încearcă astfel să se apropie mai mult de clienţi.

    Cuvintele cheie pentru perioada următoare vor fi „digitalizare, inovare şi flexibilitate, astfel încât să putem oferi clienţilor noştri o experienţă de banking în concordanţă cu aşteptările”, susţine Sergiu Oprescu, CEO al Alpha Bank şi preşedinte  executiv al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

    El apreciază că decalajele în raport cu media statelor europene, precum gradul redus de bancarizare al României, de 58%, şi cel mai scăzut grad de intermediere financiară din UE, pot fi adresate inclusiv prin digitalizare. „Tehnologiile noi au puterea de a schimba paradigme şi comportamente în doar câteva luni. Devenim tot mai digitali, iar acest lucru este o provocare, dar şi o oportunitate”, mai spune Oprescu.

    Educaţia digitală este şi ea unul dintre pilonii pe care poate să fie creată prosperitate, în opinia lui Sergiu Manea, CEO al BCR. „Avem o infrastructură digitală solidă, avem o autostradă digitală bine făcută, iar statul trebuie să fie un jucător important în acest parcurs. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi un pas uriaş şi întreaga industrie a serviciilor ar fi încurajată să se angajeze în această direcţie”, apreciază şeful BCR, cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active.

    El susţine că BCR va continua să investească în integrarea noilor tehnologii, aşa cum sunt în prezent maşinile multifuncţionale, consilierea video 24/24, procesele robotizate, iar unităţile bancare vor fi din ce in ce mai digitalizate. „Până la finalul lui 2018, vom avea 125 de sucursale cashless BCR, iar până în 2020 vom investi 50 mil. euro în reţeaua teritorială de unităţi.”
    Pariul digital al BCR pentru următoarea perioadă se numeşte George, noua platformă bancară digitală dezvoltată de hubul fintech al Erste cu ajutorul unor tineri IT-işti români, care va schimba fundamental modul de a face banking, după cum spune CEO-ul BCR.

    „Rămânem o bancă de reţea, cu oameni pregătiţi şi tehnologie avansată. Vrem să fim o bancă mai bună, să continuăm investiţiile în digital, să inovăm şi să simplificăm, pentru a oferi celor pe 2,5 milioane de clienţi o experienţă cât mai bună. Avem aproape de lansare proiecte importante în zona digitalizării experienţei clienţilor. Susţinerea economiei româneşti prin acces la finanţare pentru companii şi digitalizarea rămân priorităţile noastre”, susţine şi Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

    Banca Transilvania şi Garmin au lansat recent opţiunea de plăţi contactless prin smartwatch: posibilitatea de a face shopping cu smartwatch-ul Garmin care are opţiunea Pay, prin conectarea cardurilor Visa BT cu acesta.

    BRD-SocGen vede în continuare potenţial de creştere atât pe piaţa de retail, unde va intensifica procesul de transformare digitală, cât şi pe piaţa corporate şi IMM. Un alt aspect important pe care îl are în vedere banca românească cu capital francez este îmbunătăţirea instrumentelor de electronic banking pentru clienţii corporate, astfel încât să îi ajute să-şi simplifice procesele, după cum spune François Bloch, CEO al BRD-SocGen.

    La rândul lui, Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank, recunoaşte că digitalizarea schimbă rapid faţa sistemului bancar în această perioadă. „Vom continua să facem ceea ce am făcut şi până acum, să ne urmărim strategia stabilită şi să investim în cele trei direcţii: în relaţia cu clienţii, în traininguri, şi în digitalizare. Vom inova în ritm accelerat, ţinând cont de ritmul în care clienţii noştri adoptă şi folosesc tehnologiile noi. Îmi doresc să facem din Raiffeisen Bank o bancă mai agilă şi ne propunem o creştere peste media pieţei”, spune Van Groningen.

    Raiffeisen Bank a achiziţionat în 2017 o nouă platformă digitală pentru internet/mobile banking, furnizată de Backbase, lider în domeniu. Iar aplicaţia Smart Mobile a Raiffeisen are accesibilitate facilă, fiind prima aplicaţie din România care oferă suport pentru Face ID pentru iPhone X, autentificare în aplicaţie şi plăţi cu amprenta în iOS si Android; widget – vizualizarea rapidă a soldului printr-un singur swipe, după cum a transmis banca. La nivel de grup, Raiffeisen Bank International (RBI) este organizatorul celui mai mare accelerator fintech din Europa Centrală şi de Est – Elevator Lab,  aflat deja la a doua ediţie. În cele două ediţii, sute de companii au aplicat în program şi câteva dintre ele continuă să lucreze la prototipuri de produse şi servicii cu RBI.

    ING rămâne la planul său de a oferi clienţilor din România opţiunea unei bănci complet digitale, în 2018 lansând plata cu telefonul mobil (ING Pay) şi renunţând la casieriile tradiţionale, înlocuite cu ATM-uri speciale.

    „După ce acum aproape 15 ani am introdus conceptul de Self’Bank şi platforma de internet banking ING Home’Bank, schimbăm acum perspectiva bankingului concentrându-ne pe online şi mobil. Recentele lansări – ING Business, ING Pay şi ING SRLeu – susţin strategia digitală bazată pe o experienţă diferenţiatoare”, susţine Michal Szczurek, CEO al ING Bank România, una dintre băncile locale mari orientate înspre digitalizare.

    Aproximativ 70% dintre utilizatorii ING Home’Bank accesează serviciul de pe telefonul mobil pentru a face tranzacţii, a verifica contul, a rezerva o ofertă în ING Bazar sau a lua creditul de nevoi personale online. „Tot mai mulţi clienţi îşi doresc opţiunea unei bănci pur digitale, promisiune pe care ne-o asumăm, iar plata cu telefonul mobil este încă un pas în această direcţie. Relaţia cu banca ar trebui să ne facă viaţa mai uşoară, prin servicii simple, accesibile, sigure şi rapide tocmai pentru că sunt disponibile online şi pe mobil. Bankingul nu ar trebui să fie o povară, ar trebui să fie extrem de simplu şi accesibil, ca orice experienţă online”, în opinia şefului ING Bank România.

    De la an la an vedem că noua modă a digitalizării bankingului începe să prindă şi pe piaţa locală şi unii clienţi migrează dinspre mediul tradiţional către mediul virtual. Iar unele activităţi care sunt desfăşurate deocamdată tot prin interacţiune umană – dintre bancher şi client – pot migra în anii următori spre mediul online.

    Digitalizarea schimbă faţa bankingului clasic, având în vedere că poate să determine şi restructurarea reţelelor teritoriale ale băncilor, în condiţiile în care pe măsură ce românii vor îmbrăţişa din ce în ce mai mult tehnologia, va dispărea necesitatea unor sucursale bancare numeroase la colţul străzii. Iar în cazul sucursalelor bancare rămase, digitalizarea poate să antreneze modernizarea acestora.

    Şi concurenţa pune presiune pe bancheri să accelereze procesul digitalizării. Concurenţa altor bănci sau, mai nou, concurenţa venită din partea altor jucători, nonbancari.

    Modelul tradiţional de afaceri al băncilor a început să fie provocat de unele start-up-uri fintech şi de alte companii ce au pătruns în acest sector, cum ar fi operatorii telecom sau reţelele sociale.
    În ultimii ani, o serie de jucători „netradiţionali” au intrat în sfera serviciilor bancare, cum ar fi marile platforme online Google sau Facebook sau operatorii de telecom. Pe segmentul transferurilor de bani a intrat şi Orange, liderul pieţei locale telecom, cu serviciul Orange Money, prin intermediul căruia utilizatorii pot plăti facturi de utilităţi, reîncărca opţiuni pentru cartele preplătite de telefonie mobilă şi pot primi şi transfera bani. Iar grupul francez Orange vrea şi o bancă – Orange Bank. În schimb, după patru ani de la lansare, Vodafone a decis să închidă anul trecut experimentul desfăşurat în România cu serviciul de plăţi de pe telefonul mobil M-Pesa, prin care grupul britanic a testat apetitul pieţelor din Europa pentru proiectul care s-a dovedit a fi un real succes pe continentul african.

    În atmosfera entuziastă a digitalizării care dă impresia că miracolele tehnologice fac să dispară toate problemele, nu lipsesc însă şi provocările şi riscurile digitalizării. Şi interfaţa umană nu va dispărea total din banking…


    Cum s-au digitalizat băncile mari de pe piaţa românească

    BCR
    A lansat, în premieră, serviciul e-Factura, în colaborare cu Transfond.
    A implementat soluţii robotizate (RPA – Robotic Process Automation) pentru optimizarea proceselor de business.
    Primul concept integrat internet-mobile-telefon banking (2010).
    A lansat în premieră în România autentificarea cu amprentă pentru canalele digitale (2016).
    Prima soluţie de plată de transport public, certificată internaţional cu Visa şi MasterCard (2017-2018).
    A lansat eGO – primul serviciu de car sharing cu maşini electrice oferit de o bancă (2017).
    Primul card de credit oferit de o bancă cu aprobarea limitei instant – card IKEA (2018).
    Transformarea a 125 de sucursale în sucursale cashless (2018); pentru perioada 2018-2020, BCR a programat investiţii de 50 mil. euro pentru modernizarea reţelei teritoriale.
    BCR susţine că are cea mai mare reţea naţională de ATM–uri – peste 2.000 de bancomate/multifuncţionale şi POS – mai mult de 15.000 de terminale pentru plata cu cardul la comercianţi, precum şi servicii de internet banking, mobile banking, phone banking şi e-commerce.
    Lansarea platformei digitale George (2018) – primul banking inteligent din România. Cea mai populară platformă de digital banking din Europa, având deja peste 3 milioane de utilizatori în Austria, Cehia şi Slovacia. Platforma a fost proiectată de hubul de inovaţie de la Viena al Erste Group cu aportul mai multor tineri IT-işti români.

    Sursa: BCR


    Banca Transilvania
    Aplicaţia BT Pay pentru plăţi contactless cu telefonul mobil, lansată la începutul anului 2018. BT Pay este prima aplicaţie de tip wallet din România.
    Banca Transilvania a semnat în toamna anului 2018 un parteneriat pentru digitalizare împreună cu companiile Druid şi UI Path, urmărind să folosească tehnologiile integrate de automatizare şi inteligenţă artificială pentru cei peste 7.000 de angajaţi.
    Banca Transilvania a lansat prima platformă de soluţii nonbancare pentru IMM-uri, BT Store, prin care oferă acces clienţilor săi la oferte preferenţiale. Soluţiile pornesc de la facturare, contabilitate primară, gestionarea cashflow-ului, până la recrutarea de angajaţi.
    Robotul Livia de la Banca Transilvania oferă clienţilor persoane fizice, prin Facebook Messenge sau Skype, informaţii/răspunsuri cu privire la conturile, produsele şi serviciile pe care le au la Banca Transilvania.
    Banca Transilvania a lansat şi robotul Raul, pentru comunicarea cu antreprenorii.
    Aplicaţia PAGO, care centralizează toate facturile de utilităţi într-un singur cont, este dezvoltată în parteneriat cu BT şi susţinută de MasterCard.
    BT a lansat cardul de masă, versiunea digitală a bonurilor de masă tipărite. Este destinat cumpărăturilor alimentare şi plăţii consumaţiei la restaurant în reţeaua de parteneri ai băncii.
    Banca din Cluj are peste 3,2 milioane de carduri şi accesorii de plată BT Pay – aplicaţie, ceas, brăţară şi sticker contactless.
    Reţeaua Băncii Transilvania include 47.000 de POS-uri şi aproape 1.800 de ATM-uri, bancomate multifuncţionale (BT Express Plus) şi automate de plăţi (BT Express).

    Sursa: Banca Transilvania


    BRD-SocGen
    BRD-SocGen are 2.000 de maşini din familiile bancomate (ATM), multifuncţionale (MBA) şi kioskuri pentru plăţile de facturi (ROBO), cu o creştere de aproape 50% faţă de anul 2017 pentru multifuncţionale.
    Are 500.000 de clienţi activi în digital.
    Functionalităţi precum:
    – plăţi de facturi (lista extinsă de facturieri şi variante multiple de plată: bar code, poza din galerie, template-uri predefinite).
    – QR payments.
    – fonduri de investiţii (pe net, subscriere direct din online).
    – deschideri de conturi (curente şi economii din online).
    BRD a adăugat, în toamna anului 2018, o funcţionalitate – unică pentru moment
    pe piaţa bancară din România – în
    aplicaţia mobilă MyBRD Mobile:
    agregatorul de conturi ContAll.
    Acesta îi permite oricărui utilizator al aplicaţiei MyBRD Mobile să aibă acces, într-un singur loc, la informaţii în legătură cu conturile şi produsele deţinute atât la BRD, cât şi la alte bănci: conturi curente, credite şi carduri de credit, depozite la termen şi conturi de economii, soldul, precum şi  istoricul tranzacţiilor realizate. ContAll din MyBRD Mobile oferă şi posibilitatea de a vizualiza cheltuielile împărţite pe categorii cum ar fi alimentaţie, utilităţi sau sport. În prima fază a lansării, ContAll agregă informaţii referitoare la conturile şi produsele bancare deţinute la BRD, BCR, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi ING Bank.
    Stocul de contracte de internet şi mobile banking pentru clienţi persoane fizice a ajuns la 1,5 milioane. Numărul abonaţilor MyBRD Mobile a crescut cu +40%.
    BRD-SocGen susţine că se numără printre iniţiatorii tehnologiei contactless în România, a derulat primul pilot al tehnologiei NFC din sistemul bancar românesc, a oferit funcţionalităţi inovatoare pentru serviciul mobile banking (split the bill, transferul de bani către un număr de telefon, transferul de bani între două telefoane mobile prin simpla atingere).
    BRD-SocGen are aproximativ 2,4 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 28.000 de POS-uri şi mai mult de 1.500 de ATM-uri.

    Sursa: BRD-SocGen


    UniCredit Bank
    UniCredit Bank susţine că are una dintre cele mai moderne aplicaţii de mobile banking de pe piaţă; la începutul anului 2018, banca a lansat facilităţi noi în varianta actualizată a aplicaţiei sale de mobile banking, inclusiv introducerea portofelului electronic, simplificarea plăţilor şi posibilitatea rambursării pentru cardurile de credit, precum şi activarea funcţiei Face ID recognition pentru telefoanele
    iPhone X.
    Card Meniu, care la momentul lansării a constituit o premieră pe piaţa românească, este o alternativă modernă de înlocuire a tichetelor valorice de masă emise pe suport hârtie finanţate de stat.
    UniCredit Bank a lansat două produse pentru segmentul de clienţi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), respectiv mPOS –  un dispozitiv inovator pentru acceptarea plăţilor fără numerar, precum şi soluţia dedicată de Mobile B@nking, completând astfel ofertele de digitalizare de pe zona de persoane fizice.
    Unul dintre cele mai noi produse din portofoliul UniCredit este Genius Cont, o ofertă de cont curent cu numeroase avantaje digitale.
    UniCredit a demarat în 2018 procesul de migrare de la semnătura pe suport hârtie la semnătura digitală, susţinută de un certificat calificat pentru cele mai importante procese din sucursală. UniCredit este primul grup bancar din România care foloseşte o semnătură electronică calificată emisă de o autoritate de certificare din România, aceasta având valoare juridică identică semnăturii olografe.
    UniCredit susţine că digitalizarea şi inovarea sunt factorii cheie ai creşterii şi îşi propune să devină un jucător de top în domeniul retailului bancar digital din România, în conformitate cu abordarea multi-channel din cadrul grupului UniCredit.

    Sursa: UniCredit 


    ING Bank
    Platforma ING Home’Bank a depăşit limitările unei platforme de internet banking bazată pe servicii de transfer, oferind produse mai complexe, ca fonduri mutuale, depozite sau credite. ING Home’Bank avea la finalul lunii septembrie 2018 un număr de 680.000 de clienţi activi, 55% dintre aceştia folosind aplicaţia de mobil.
    În septembrie 2017 a fost lansat creditul de nevoi personale disponibil instant. În 2018, ING a actualizat acest produs cu opţiunea refinanţării creditelor direct din Home’Bank, ca o soluţie complementară la oferta iniţială.
    În primul semestru din 2018 ING a lansat două produse noi: ING Pay – serviciul care permite plata cu telefonul – şi ING SRLeu – linia de credit instant pentru micro-companii. Opţiunea ING Pay, care permite plata cu telefonul, a ajuns până în septembrie la peste 1 milion de tranzacţii realizate.
    Anunţată prima dată în februarie 2018, ING Business – platforma omni-channel de internet banking pentru clienţii de mid-corporate banking – a fost actualizată cu noi funcţionalităţi. ING Business oferă nu doar componenta de tranzacţionare, dar şi pe cea de self-service şi canalul direct şi personalizat de comunicare. Funcţionalităţile vor deveni vizibile clienţilor gradual.
    ING Bank a aplicat din noiembrie 2018 un nou model operaţional, devenind prima bancă locală ce operează fără casierii şi ghişee, birourile teritoriale fiind destinate produselor mai complexe, consultanţei oferite de angajaţi, precum şi pentru derularea operaţiunilor de tip self-service.
    Principalul canal de tranzacţionare continuă să fie ING Home’Bank, în timp ce Self’Bank-urile vor putea să fie folosite până la finalul anului 2018 şi de persoane care nu au carduri ING, aceştia având posibilitatea să depună numerar într-un cont ING folosind noi tipuri de ATM-uri, ce vor înlocui tradiţionalele casierii.
    Opţiunea de „Plată către un prieten” disponibilă în Home’Bank se va simplifica, iar clienţii vor putea să transfere banii către un prieten folosindu-se doar de numărul de telefon, fără codul unic trimis prin SMS, ca până acum.
    Office-urile ING vor putea emite instantaneu carduri în euro, astfel încât clienţii să poată depune sau retrage imediat euro de la ATM-ul dedicat.

    Sursa: ING Bank


     

  • Atenţie la IOT

    Luna trecută, specialişti de top în securitate cibernetică de la compania slovacă ESET au vorbit în cadrul unui eveniment internaţional dedicat presei despre pericolele cibernetice ale anului 2018 şi ale anilor următori. Printre problemele cunoscute şi abordate deja de zeci de ani, precum protejarea unui device personal sau a unei reţele, problematica vulnerabilităţilor pe care le prezintă tehnologiile de tip IoT a devenit una tot mai fierbinte.

    Astfel, am aflat acolo că, atunci când eşti un pasionat avid de tehnologie şi îţi doreşti să încerci imediat orice device (dispozitiv) de tip smart, te poţi expune pericolelor cibernetice chiar şi prin saltea, furculiţă sau prin jucăriile copiilor.

    Atunci când ne gândim la soluţii de securitate cibernetică, nu ne vine în minte că ar trebui să avem un software care să ne protejeze peria de păr (dacă aceasta este un device smart), iar specialiştii atrag atenţa că, deşi inteligente, device-urile IoT nu ar trebui considerate neapărat sigure, iar vulnerabilitatea unui device conectat prin reţea la restul device-urilor din casă devine o vulnerabilitate pentru întreaga casă.

    Internet of Things (IoT) a devenit un termen recunoscut la nivel global, iar într-un sens foarte larg ar putea fi utilizat pentru a descrie orice este conectat la internet. Însă ce device-uri se încadrează de fapt în IoT? În această categorie, oamenii tind să încadreze în sens general aproape orice, de la telefoane mobile, becuri inteligente, brăţări de fitness, boxe smart şi maşini de spălat vase inteligente până la senzori care testează calitatea apei înainte de distribuţie, potrivit unui studiu publicat de compania slovacă de securitate cibernetică ESET asupra tehnologiilor IoT şi a conceptului de smart home.

    Când predicţiile cu privire la răspândirea IoT au început să apară, analiştii au supraestimat capacitatea de absorbţie a pieţei şi anunţau cifre imense: 50 de miliarde de device-uri IoT în lume până în 2020 a fost numărul citat într-o prezentare oficială în 2010 de Hans Vestberg, fostul CEO al Ericsson.

    Opt ani mai târziu, entuziasmul s-a mai temperat în jurul sectorului, iar estimările jucătorilor din industrie sunt mult mai conservatoare. Astăzi, Ericsson oferă o perspectivă mult mai nuanţată, estimând că aproximativ 29 de miliarde de device-uri conectate vor exista în lume până în 2022, dintre care circa 18 miliarde vor avea o conectivitate specifică IoT.

    În timp ce numărul device-urilor la nivel global este, cu siguranţă, în creştere, iar acestea aduc beneficii atât caselor oamenilor cât şi vieţilor acestora în general, majoritatea consumatorilor au tendinţa de a ignora ameninţările care vin odată cu tehnologia sau de a nu se proteja corespunzător de potenţialele atacuri cibernetice.

    Toţi senzorii din componenţa unui produs specific smart home – cu microfoane, camere, interfaţă cu GPS şi interoperabilitate la nivelul sistemului – sunt ţinte atractive pentru atacuri de tip malware (n.red.: tip de software utilizat pentru deteriorarea datelor dintr-un device) sau chiar ransomware (n.red.: tip de atac cibernetic ce blochează accesul utilizatorului la sistem dacă nu plăteşte o recompensă). Dacă obţin controlul asupra acestor device-uri, criminalii cibernetici pot să atace alte device-uri conectate la reţea cu device-ul utilizatorului. Mai mult, aceştia pot spiona şi pot obţine date personale sau date confidenţiale.

    Exemplul oferit în studiul ESET de la începutul anului care demonstrează că un singur device personal poate prezenta un risc enorm vine de la un student australian, Nathan Ruser, de 20 de ani, care studiază securitate internaţională în cadrul Universităţii Naţionale din Australia. În cadrul unei postări pe reţeaua socială Twitter în 27 ianuarie 2018, Ruser a evidenţiat o problemă de securitate operaţională generată de personalul militar care foloseşte aplicaţia  de fitness Strava.

    Aplicaţia utilizează locaţia GPS din telefon pentru a urmări şi înregistra rutele de jogging ale utilizatorului. Astfel, Strava înregistrează trasee. Exemplul evidenţial de Ruser a fost baza aeriană Bagram din Afganistan, în dreptul căreia orice utilizator al aplicaţiei putea vedea pe hartă traseul de antrenament utilizat de militarii staţionaţi în bază. Acest incident nu a avut urmări, însă poate fi un exemplu al riscurilor cu care vin chiar şi device-urile personale.
    În cadrul conferinţei ESET desfăşurate în sediul central din Bratislava luna trecută, Ondrej Kubovic, security awareness specialist în cadrul grupului slovac, a prezentat evoluţia ameninţărilor cibernetice şi a demonstrat că acestea sunt prezente încă de la primele dispozitive smart.
    Primul telefon smart a fost iPhone-ul lansat în SUA pe 29 iunie 2007. În perioada octombrie-noiembrie 2009, virusul Dutch Hack deja făcea victime printre utilizatori. Acest virus bloca accesul utilizatorilor la dispozitiv dacă aceştia nu plăteau o recompensă de 5 euro pentru deblocare.
    La 22 octombrie 2008, a fost lansat în SUA primul telefon cu sistem de operare tip Android, iar în august 2010, virusul FakePlayer.A, care se inflitra în sistem prin accesarea unor aplicaţii de redare media false şi trimitea mesaje text cu plată de pe dispozitivul afectat. Kubovic susţine, în baza unui articol publicat în platforma BleepingComputer, că aproape 90% dintre televizoarele smart sunt vulnerabile la a fi hackuite de la distanţă. Atacul cibernetic prin care s-a ajuns la această statistică a fost dezvoltat de Rafael Scheel, un cercetător pe segmentul de securitate în cadrul companiei elveţiene de securitate cibernetică Oneconsult, şi a fost utilizat doar pentru a testa gradul de risc la care sunt expuse datele colectate de smart TV-uri.
    Mai mult, Kubovic a vorbit despre protecţia cibernetică a saltelelor smart, un subiect ce poate părea discutat pentru un scenariu ireal. Cu toate acestea, saltelele smart există, iar tehnologia lor le permite să memoreze tipare de somn, forma corpului, comportamentul utilizatorului în timpul somnului, iar acestea se pot adapta.

    Pentru a face însă acest lucru, saltelele trebuie să stocheze date, iar aceste date pot fi atacate. „Să spunem că cineva îţi atacă cibernetic salteaua şi să spunem că nevasta te înşală, sau tu pe ea, iar cineva poate folosi datele extrase din saltea doar pentru a te şantaja. Însă există şi produse complete de protecţie pentru smart home care pot preveni atacurile cibernetice”, spune Kubovic. Chiar şi jucăriile pentru copii şi stadiul tehnologic avansat în care au ajuns unele dintre acestea pot prezenta un risc la adresa intimităţii şi a securităţii datelor.

    Potrivit CNN, în 2017, în Germania, organele de reglementare s-au autosesizat şi au interzis vânzarea unei păpuşi numite My Friend Cayla. Această jucărie se conecta la internet prin intermediul Bluetooth-ului şi putea răspunde copiilor la întrebări simple precum „Care este cel mai înalt munte din lume?”. Instituţiile germane de reglementare au oprit vânzările după câteva luni şi au transmis tuturor părinţilor care au achiziţionat aceste păpuşi să le distrugă deoarece au microfoane neprotejate cibernetic în componenţa lor.

    Însă vulnerabilitatea dispozitivelor inteligente conectate la internet poate avea şi implicaţii foarte serioase şi poate afecta chiar şi dispozitivele medicale foarte avansate din punct de vedere tehnologic.

    În vara anului 2017, Administraţia Medicamentelor şi a Alimentaţiei din SUA (FDA) a anunţat că 465.000 de pacienţi cu stimulator cardiac (n.red.: denumit pacemaker, este un dispozitiv medical care emite impulsuri electrice, transmise prin electrozi ce sunt în contact cu muşchii inimii, cu scopul de a regulariza bătăile inimii) au nevoie de update-uri la dispozitivele lor pentru că ar putea fi atacaţi cibernetic, întrucât şi stimulatoarele sunt conectate la internet.

    Noile dispozitive precum periile de păr inteligente menţin apetitul de consum pentru tehnologie. Periile de tip Hair Coach sunt dispozitive care pot învăţa textura părului unei persoane şi pot personaliza caracteristicile periei, acesta fiind un dispozitiv conectat, de asemenea, la internet. Chiar şi acestea pot fi atacate cibernetic.

    Care este pericolul dacă cineva îţi hackuieşte peria de păr?
    La prima vedere poate niciunul, deoarece utilizatorul nu consideră textura părului o informaţie sensibilă. Însă specificul tehnologiilor IoT stă în conectivitate. Atât conectivitatea la internet, cât şi interconectivitatea. Accesul la un device neprotejat atât de banal precum o perie de păr pe care o utilizezi acasă, conectată la acelaşi router de internet nesecurizat precum celelalte dispozitive din casă, poate asigura unui atacator accesul la întreg sistemul smart home, caz în care cu cât mai multe dispozitive IoT, cu atât mai bine pentru atacator. Iar multitudinea de device-uri poate depăşi imaginaţia consumatorilor care sunt „la început de drum” cu tehnologia IoT. O companie numită HAPI a dezvoltat produsul HAPIfork, o furculiţă care promite utilizatorului că ajută la scăderea în greutate, prin caracteristicile smart pe care le are încorporate. Această furculiţă învaţă comportamentul utilizatorilor plecând de la parametri precum durata unei mese sau de câte ori a îndreptat utilizatorul furculiţa spre gură, informaţii ce pot fi uploadate ulterior în computer şi interpretate prin intermediul platformei HAPI pentru a oferi sfaturi de nutriţie.
    Astfel de gadgeturi pot simplifica viaţa unei persoane şi pot chiar îmbunătăţi activităţile cotidiene, însă specialiştii atrag atenţia că fără o protecţie adecvată, chiar şi cel mai nesemnificativ device, conectat la internet, poate reprezenta o ameninţare dacă nu este protejat corespunzător. Cât de smart sunt, de fapt, IoT-urile?