BusinessMagazin

Tag: timp

  • Gafe diplomatice în România şi în lume – de la ţări inventate la glume bizare şi hărţi greşite

    Postul public german ZDF a prezentat, sâmbătă, gafele diplomatice ale săptămânii, printre ele figurând şi broşura cu harta Franţei acoperită cu steagul german oferită de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, omologului Frank-Walter Steinmeier, în timpul vizitei făcute luni în România.

    Greşeala, asumată de Agerpres, care a realizat broşura respectivă, a dus la eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

    În aceeaşi zi, Aurescu i-a comunicat lui Steinmeier “regretul profund” pentru faptul că pe broşură se afla harta Franţei, şi nu cea a Germaniei, aşa cum ar fi trebuit.

    Potrivit MAE, “ministrul de Externe german i-a transmis omologului român că nu apreciază că situaţia în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relaţiile bilaterale, până la semnalarea acesteia de către omologul român ea nefiind remarcată”.

    Nici presa germană nu a fost prea vehementă, Hamburger Morgenpost notând că o astfel de încurcătură a făcut, recent, şi Ministerul de Externe de la Berlin. În februarie, în pregătirea vizitei lui Steinmeier în Republica Democrată Congo, MAE german a comandat insigne cu steagul acestei ţări. Din fericire, chiar înainte de plecare cineva a observat că în loc de steagul Republicii Democrate Congo pe insigne se afla cele al ţării vecine, Republica Congo (Congo Brazzaville).

    Din România, şeful diplomaţiei germane a mers la Sofia, de unde a postat pe Facebook, marţi, 10 martie, că spre finalul vizitei sale în Bulgaria a fost primit şi de către “preşedintele român Rosen Plevneliev”.

    Câteva ore mai târziu, greşeala a fost corectată, după ce a fost taxată într-o serie de comentarii furioase, inclusiv ale unor bulgari, potrivit cotidianului bulgar BGglas.

    Întâmplarea cu broşura a fost cea de-a doua gafă a diplomaţiei române în acest an. În februarie, la Ambasada din Paris a izbucnit un scandal, după ce mai mulţi invitaţi la o recepţie organizată cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis au primit un e-mail care avea ataşat şi un document intern în care o angajată a misiunii a trecut o serie de aprecieri nepotrivite, precum “indezirabil” şi scârbos”, la adresa unor persoane.

    În urma incidentului de la Paris, ministrul Aurescu a decis încheierea misiunii permanente a diplomatului implicat, precum şi încetarea detaşării şi a raporturilor de muncă cu Ministerul Afacerilor Externe. Yvette Fulicea, implicată şi ea în scandalul invitaţiilor, şi-a prezentat, demisia din funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Paris.

    Nu a fost lipsit de incidente diplomatice nici mandatul lui Teodor Baconschi.

    Revocat intempestiv de la conducerea MAE în 23 ianuarie 2012, pentru declaraţii fără legătură cu politica externă, Teodor Baconschi rămâne în istorie ca un şef al diplomaţiei care s-a remarcat nu neapărat prin fapte – chiar dacă în timpul mandatului său s-a semnat acordul cu SUA privind scutul antirachetă şi s-a desfăşurat cea mai mare operaţiune de evacuare de români din străinătate: peste 700 aduşi din Libia – ci mai ales prin declaraţiile de culoare cu care şi-a presărat intervenţiile publice.

    El s-a remarcat de-a lungul timpului prin afirmaţii nu neapărat greşite, dar foarte colorate.

    Mandatul său a început sub auspiciile problemei cetăţenilor români de etnie romă din Franţa. “Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă”, a spus el în declaraţii cu omologul francez, în februarie 2010, referindu-se la comunitatea de romi.

    La începutul lui 2011, Baconschi afirma, într-un interviu, că în condiţiile în care MCV este folosit în alte domenii şi devine un handicap, România îl poate denunţa unilateral, la fel cum poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE. La acel moment au intervenit atât Comisia Europeană – precizând că România nu poate denunţa unilateral MCV – cât şi preşedintele Traian Băsescu.

    Mai puţin diplomatic, însă foarte sincer, Baconschi deplângea, la 6 ianuarie 2012, faptul că nu există nici la MAE, nici în altă parte “o baghetă magică” prin care să se schimbe compoziţia Guvernului olandez, referindu-se la opoziţia Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, pusă pe seama faptul că Executivul de la Haga era sprijinit în Parlament de o formaţiune de extremă dreapta. Ministrul mai spunea atunci că deplânge “aceste opţiuni câteodată radical eurosceptice sau chiar antieuropene”.

    Şi Adrian Cioroianu a fost un şef al diplomaţiei care s-a remarcat printr-o serie de gafe.

    La puţin timp după începerea mandatului, în aprilie 2007, ministrul Cioroianu a fost aspru criticat după ce i-a solicitat o întrevedere secretarului de stat al SUA Condoleezza Rice, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, de la Oslo, dar a primit răspuns negativ, din cauza scurtei prezenţe a oficialului american în capitala Norvegiei. În timp ce Ambasada SUA de la Bucureşti explica imposibilitatea organizării unei reuniuni bilaterale prin programul foarte aglomerat al Condoleezzei Rice, Cioroianu declara că a avut o întâlnire “de prim contact” cu secretarul de stat american, dar că nu s-a urmărit realizarea unei întrevederi bilaterale, în sens clasic.

    O întâlnire pe care a avut-o cu secretarul de stat american Condoleezza Rice l-a adus din nou pe Adrian Cioroianu în centrul controverselor. “Da”, “da, da, desigur”, “bineînţeles” şi “vă mulţumesc foarte mult” au fost singurele cuvinte rostite de ministrul român de Externe în prezenţa omologului său american, în timpul întâlnirii cu presa, conform transcrierii publicate pe site-ul Departamentului de Stat american.

    Uciderea unei italience de către un imigrant român de etnie romă din Italia a creat contextul în care ministrul a făcut o nouă gafă.

    În timpul unei intervenţii telefonice la un talk-show televizat, Adrian Cioroianu a spus: “Vă rog să mă credeţi. Şi eu mă gândesc de săptămâni de zile care ar fi situaţia. Eu vă spun deschis că nu mi se pare cea mai bună soluţie aceasta, de a nu-i lăsa să părăsească… Aceasta ar trebui să fie, cum să spun, cea mai uşoară pedeapsă. Aceşti oameni, din păcate, repet, nu am studii de drept, nu vreau să pozez în altceva decât ceea ce sunt, dar, aşa cum judec eu, aceşti oameni care comit astfel de fapte, aceşti oameni nu trebuie trimişi în regim de celulă, cu televizor, ar trebui puşi la muncile cele mai dure şi formate probabil batalioane din alea disciplinare. Nu ştiu dacă asta le-ar aduce mintea la cap, dar, credeţi-mă, eram ieri pe drumul dintre Alexandria şi Cairo, la sfârşitul vizitei, îmi veneau ştirile din ţară, din păcate pe SMS, nu puteam fi prins pe telefonul mobil, vă daţi seama, prin deşert…şi mă gândeam dacă nu cumva puteam cumpăra un teren în deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care..astfel de oameni ne fac de râs”.

    În vara lui 2007, aflat în vizită în Macedonia, Adrian Cioroianu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul.

    Aflat în vizită în Italia, în noiembrie 2007, împreună cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, Cioroianu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai românilor din această ţară, printre care şi cu liderul Asociaţiei romilor refugiaţi politici din Italia, Costică Argint. Cei doi s-au îmbrăţişat, iar Adrian Cioroianu a spus “Să trăiască domnu’ Argint”. Argint era acuzat de mai multe infracţiuni în România, iar ulterior el a fost arestat şi pentru infracţiuni comise pe teritoriul italian.

    Tot în noiembrie 2007, presa a relatat că, aflat în vizită în Spania, în delegaţia care îl însoţea pe preşedintele Traian Băsescu, Cioroianu i s-a adresat într-un limbaj colocvial suveranului spaniol. În timpul ceremonialului de primire, ministrul i-ar fi spus regelui Juan Carlos: “Good point, good, good point”. Mai mult, ministrul de Externe a continuat, ridicând degetul mare de la mâna dreaptă în sus, cu pumnul strâns în dreptul pieptului, facându-i regelui Juan Carlos semnul “OK”, a mai relatat presa.

    Tot presa a relatat că, în timpul vizitei în Suedia, alături de şeful statului, Adrian Cioroianu a întârziat la întâlnirea cu oamenii de afaceri suedezi, la care au participat preşedintele Traian Băsescu şi regele Suediei, Carl XVI Gustaf. El a intrat după rege, ceea ce contravine protocolului.

    Şi summit-ul NATO de la Bucureşti a fost o ocazie pentru criticii lui Cioroianu să remarce că acesta nu s-a aflat la aeroportul “Henri Coandă” pentru a-l întâmpina pe preşedintele SUA George W. Bush, iar la plecarea acestuia l-a condus însoţit de logodnică.

    Prezenţa militară slovacă în Irak i-a pus în încurcătură, pe 29 mai 2009, pe şefii diplomaţiilor de la Bucureşti şi Bratislava, ministrul Diaconescu spunând că a fost o temă discuţiilor bilaterale, nefiind contrazis iniţial de omologul său, care ulterior a spus însă că Slovacia s-a retras din Irak în 2007.

    Gafe şi greşeli diplomatice se întâmplă şi la case mai mari.

    În 2008, înainte de summitul NATO de la Bucureşti, Casa Albă anunţa, potrivit transcriptului conferinţei de presă a consilierului pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american, că preşedintele SUA, George W. Bush, se va deplasa la “Constadt”, pe litoralul Mării Negre, pentru a se întâlni cu “preşedintele Vasesque”.

    Ulterior, Casa Albă, prin intermediul unei precizări făcute de Ambasada SUA la Bucureşti pentru MEDIAFAX, şi-a exprimat regretul pentru eroarea de grafie apărută în transcriptul referitor la vizita preşedintelui Bush în România, precizând că, din păcate, transcriptul a fost postat pe pagina de Internet înainte de a fi editat, iar numele preşedintelui Băsescu a apărut “aşa cum a auzit stenografa”.

    Tot fostul preşedinte Traian Băsescu a fost “victima” unei greşeli în 2012, când site-ul oficial al summitului NATO de la Chicago, chicagonato.org, l-a prezentat drept prim-ministrul României.

    Preşedintele Barack Obama a fost criticat de presa americană şi de cea britanică după ce, în martie 2009, i-a dăruit premierul Gordon Brown, aflat în vizită în SUA, o colecţie de DVD-uri cu filme americane clasice. Acestea însă nu erau compatibile cu DVD playerele britanice.

    O lună mai târziu, Obama se ducea la Buckingham Palace cu un IPod pentru regina Elizabeta a II-a, cadou catalogat drept o gafă de către presa din Albion.

    În cadrul aceleaşi întrevederi, Michelle Obama a încălcat protocolul casei regale, îmbrăţişând-o pe suverana britanică, care nu a părut derajantă de gest.

    Una dintre cele mai criticate greşeli ale preşedintelui SUA s-a petrecut în 2012. Obama a vorbit, în cursul unei ceremonii omagiale, despre “lagărele de exterminare poloneze” din cel de-al doilea Război Mondial, sintagma fiind considerată o ofensă gravă în Polonia, unde regimul nazist german a executat polonezi şi evrei în timp ce ţara era sub ocupaţie.

    Liderul de la Casa Albă i-a trimis o scrisoare omologului Bronislaw Komorowski pentru a-şi cere scuze, dând asigurări că a folosit expresia “în mod eronat”.

    La summitul G20 din 2011, din cauza unor microfoane rămase deschise, întreg mapamondul a aflat o discuţie privată între preşedinţii Barack Obama şi Nicolas Sarkozy.

    Referindu-se la premierul israelian Benjamin Netanyahu, Sarkozy a declarat: “Nu îl mai suport. Este un mincinos”. Obama a replicat: “Tu te-ai săturat de el, dar eu trebuie să tratez cu el în fiecare zi!”.

    Ulterior, Sarkozy i-a trimis o scrisoare lui Netanyahu în care i-a amintit de prietenia pe care i-o poartă şi a subliniat că divergenţele lor privind problemele din Orientul Mijlociu, apărute în presă, nu au impact asupra acestei prietenii.

    Şi vicepreşedintele american Joe Biden este cunoscut pentru gafele sale, unele cu implicaţii asupra relaţiilor cu alte state.

    Anul trecut, a reuşit într-un singur discurs să enerveze autorităţile din Turcia şi Emiratele Arabe Unite, aliate ale SUA, acuzându-le că sprijină financiar grupările militare din Siria. Biden a fost nevoit să-i sune pe preşedintele turc, Recep Erdogan, şi pe prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed Al Nahyan pentru a-şi cere scuze.

    Tot anul trecut, l-a descris pe fostul premier din Singapore Lee Kuan Yew drept “cel mai înţelept om din Orient”, asiaticii considerând termenul “Orient” ca fiind învechit şi ofensator.

    Secretarul de stat american John Kerry şi-a cerut şi el scuze autorităţilor de la Tel Aviv, după ce presa a relatat că oficialul SUA a avertizat Israelul că riscă să devină un stat “de apartheid”, în cazul în care nu face rapid pace cu palestinienii.

    Kerry a negat vehement că ar fi spus aşa ceva, dar Departamentul de Stat nu a dezminţit că şeful diplomaţiei americane a folosit acest termen care desemnează sistemul social segregaţionist aflat în vigoare în Africa de Sud în perioada 1948-1994.

    În septembrie 2013, secretarul de stat John Kerry a dorit să salute activitatea diplomaţilor americani din Kyrgyzstan, dar a dat impresia că a confundat această ţară cu vecina mai bogată în resurse, Kazakhstan.

    Diplomaţii SUA din afara ţării “luptă împotriva corupţiei în Nigeria, sprijină statul de drept în Burma, sprijină instituţiile democratice din Kyrzakhstan”, a spus Kerry.

    Predecesoarea sa, Hillary Clinton, a fost ţinta ironiilor în 2009, după ce i-a oferit omologului rus, Serghei Lavrov, un “buton de resetare”. Dar cuvântul de pe buton, “peregruzka”, înseamnă mai degrabă “supraîncărcare” decât “resetare”. Clinton i-a dat asigurări omologului său că personalul său a depus eforturi pentru a face acest lucru corect. “A fost corect?”, a întrebat ea, zâmbind. “Aţi greşit”, i-a răspuns Lavrov, care zâmbea, de asemenea.

    În pofida situaţiei stânjenitoare, cei doi s-au amuzat în faţa camerelor de luat vederi şi au apăsat butonul împreună. La o conferinţă comună, după două ore de discuţii, cei doi au glumit pe tema greşelii. “Am ajuns la un acord despre cum se scrie «resetare» în rusă şi engleză, nu mai avem divergenţe”, a spus Lavrov.

    În 2010, Hillary Clinton a felicitat-o pe regina Marii Britanii cu o săptămână înainte de ziua sa de naştere.

    “E mai bine să feliciţi cu o săptămână mai devreme decât cu o săptămână mai târziu”, a replicat Philip Crowley, un purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat, încercând să repare gafa.

    Soţul reginei, ducele de Edinburgh, este recunoscut pentru comentariile incomode şi pentru umorul mai ciudat, cotidianul Daily Telegraph alcătuind o lungă listă cu gafele sale diplomatice.

    Printre ele, se numără şi întrebarea adresată, în 2002, unor aborigeni din Australia, prinţul dorind să ştie dacă aceştia trag în continuare cu săgeţi.

    “Nu sunteţi cei mai mulţi dintre voi descendenţi din piraţi?”, l-a întrebat el, în 1994, pe un locuitor din Insulele Cayman.

    “Arăţi de parcă eşti gata de culcare”, i-a spus, în 2012, preşedintelui nigerian, îmbrăcat într-un costum tradiţional.

    Fostul preşedinte George H. W. Bush i-a insultat involuntar pe australieni în timpul unei vizite la Canberra în 1992, când a făcut semnul victoriei, fără să ştie că în Australia acesta are altă semnificaţie, fiind un gest obscen.

    Fostul lider de la Casa Albă este, de altfel, autorul uneia dintre cele mai celebre gafe din politica internaţională. Involuntară şi aceasta.

    Din cauza unei gripe intestinale, Bush Sr. a vomitat pe premierul japonez Kiichi Miyazawa, în 1992, în timpul unui dineu găzduit de oficialul nipon. Incidentul i-a adus popularitate preşedintelui american în Japonia, fiind inventată o expresie nouă în limba japoneză: “bushu-suru” (a vomita în public).

    Aflat în vizită în China în 2010, premierul britanic, David Cameron, şi-a supărat gazdele, refuzând să renunţe la floarea de mac de la butonieră. Cameron şi miniştrii care îl însoţeau purtau la butoniere flori de mac, simbol al comemorării eroilor căzuţi la datorie în primul Război Mondial. Pentru chinezi, florile de mac reprezintă o amintire dureroasă a celor două războaie ale opiumului, ambele pierdute de ei în faţa britanicilor.

    Exprimarea liberă, gafele şi alte derapaje erau caracteristice şi pentru fostul premier italian Silvio Berlusconi.

    În noiembrie 2008, când se afla în vizită oficială la Moscova, Silvio Berlusconi l-a calificat pe preşedintele Barack Obama drept “tânăr, frumos şi chiar bronzat”.

    A recidivat un an mai târziu, spre indignarea opoziţiei din Italia.

    Întors de la Pittsburgh, el spunea: “Vă aduc salutările unui om care se numeşte, care se numeşte… aşteptaţi, era cineva bronzat: Barack Obama!. Nu o să credeţi, însă, au mers amândoi la plajă ca să facă baie de soare, pentru că şi soţia sa este bronzată!”.

    În 2003, Berlusconi a provocat o criză diplomatică între Roma şi Berlin după ce a declarat că Martin Schulz, pe atunci eurodeputat, ar putea juca “rolul unui gardian de lagăr” într-un film despre nazişti.

    În cursul summiturilor oficiale, Berlusconi a fost protagonistul mai multor episoade insolite, ascunzându-se în spatele unei plante pentru a o speria pe Angela Merkel sau punându-i coarne unui ministru spaniol în timpul unei fotografii de grup.

    În anul 2000, cancelarul german Gerhard Schröder a stins, din greşeală, flacăra eternă de la Memorialul Yad Vashem dedicat Holocaustului din Israel, flacăra care arde în memoria celor şase milioane de evrei ucişi de nazişti. Cancelarul şi premierul israelian Ehud Barak au încercat fără succes să o aprindă, fiind nevoie de intervenţia unui angajat de la Memorialul Yad Vashem.

  • Samsung a prezentat telefonul care ar trebui să fie superior concurentului său direct, iPhone 6

    Evenimentul a avut loc cu o zi înainte de începerea World Mobile Congress 2015 şi s-a axat, în mare măsură, pe evidenţierea diferenţelor dintre telefoanele produse de Samsung şi Apple 6: poze realizate cu iPhone 6 au fost comparate cu unele realizate cu S6; clipuri filmate cu smartphone-ul Apple au fost puse faţă în faţă cu unele filmate pe dispozitivul Samsung. „Nu trebuie să vă faceţi griji, acesta nu se va îndoi“, au spus reprezentanţii companiei în timpul evenimentului, făcând aluzie la problema de care s-au lovit utilizatorii de iPhone 6. Totul pentru a arăta că Galaxy S6 este mai bun decât iPhone 6. La prima vedere, strategia celor de la Samsung ar putea părea una disperată; primele review-uri ale telefonului, realizate la scurt timp după lansare, spun însă o altă poveste.

     Samsung a ales o strategie diferită faţă de cea a celor de la Apple şi a lansat două modele ce folosesc un ecran de 5,1 inchi. S6 nu este, cel puţin din punctul de vedere al designului, un telefon ieşit din comun. Variante Edge iese însă în evidenţă: ecranul curbat pe margini, deşi nu este neapărat o inovaţie, dă o formă care îl diferenţiază de cea mai recentă versiune a iPhone.

     Wireless charge sau încărcarea fără fir este una din noutăţile pe care cei de la Samsung au mai prezentat-o. Meniul a fost modificat, butoanele fiind înlocuite cu texte ce descriu funcţia oferită. Noul sistem de operare permite desemnarea de culori pentru un număr de până la 5 persoane; astfel, în funcţie de persoana care a sunat sau a trimis mesaj, telefonul va lumina în culori diferite. Aceasta a fost una dintre ideile care au stat la baza designului, după cum subliniază Stephen Taylor, chief marketing officer al Samsung pentru Europa.

    Camera foto principală are 16 megapixeli şi foloseşte un nou obiectiv, cu 60% mai luminos. O altă îmbunătăţire adusă camerei, în teorie cel puţin, este sistemul object tracking autofocus, adică urmărirea punctului central al imaginii chiar dacă acesta se află în mişcare. Camera secundară folosită de cei de la Samsung are 
5 megapixeli.

    Memoria RAM folosită la noile modele este de tip DDR4, o tehnologie cu 80% mai rapidă decât DDR3. Cât despre procesor, acesta va fi unul de tip octa-core. Displayul are aceeaşi dimensiune în cadrul ambelor modele şi foloseşte tehnologia Quad HD Super Amoled, dezvoltând cu 77% mai mulţi pixeli decât modelele precedente. Mai precis, displayul are o rezoluţie de 577 ppi (pixels per inch). Principalul element de noutate este însă faptul că bateria este încastrată, fiind primul telefon produs de Samsung cu acest tip de schelet.

    Lupta dintre Samsung şi Apple nu pare să lase loc şi altor companii, precum HTC, LG sau Huawei. Deşi acestea ocupă un anumit segment al pieţei, iPhone şi Galaxy S par să câştige, an de an, tot mai mulţi adepţi. Samsung speră că acest nou model Galaxy S va depăşi vânzările versiunilor anterioare, devenind cel mai bine vândut smartphone produs de companie. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla; profitând şi de faptul că Apple va lansa anul acesta doar o versiune îmbunătăţită a iPhone 6, S6 şi S6 Edge au şansa de a deveni bestseller-urile pe care Samsung le aşteaptă de ceva ani buni.

  • Kaspersky: Femeile sunt mai puţin preocupate de ameninţările cibernetice decât bărbaţii

    În Europa, doar 18% dintre femei consideră că pot deveni victime ale infractorilor cibernetici, comparativ cu 27% dintre bărbaţi, care au recunoscut că sunt conştienţi de această ameninţare. În plus, conform studiului, femeile sunt mai puţin informate cu privire la ameninţările cibernetice decât băbaţii. De exemplu, 26% dintre bărbaţi şi 39% dintre femei nu cunosc informaţii cu privire la ransomware, în timp ce 21% dintre bărbaţi şi 34% dintre femei ştiu puţine lucruri despre malware-ul pentru dispozitive mobile.

    Rezultatele studiului arată că, la nivel european, utilizatoarele  acordă mai puţină importanţă ameninţărilor cibernetice. În momentul în care îşi împrumută dispozitivele altor persoane (copii, prieteni, colegi etc.), 32% dintre acestea nu îşi protejează datele pentru că nu sunt conştiente de riscuri, comparativ cu 28% dintre bărbaţi. 12% dintre femeile din Europa nu au instalat soluţii de securitate pe dispozitivele pe care le utilizează, comparativ cu 9% dintre bărbaţi.

    În acelaşi timp, studiul arată că, pe o perioadă de 12 luni, un procent mai mare de femei au fost victime ale atacurilor cu malware (53% versus 42% dintre bărbaţi), în ciuda faptului că bărbaţii sunt mai predispuşi la pierderi financiare (17% dintre bărbaţi versus 14% dintre femei). În general, bărbaţii investesc mai mulţi bani pentru achiziţionarea programelor care le curăţă sau protejează sistemele, în timp ce femeile prefer să apeleze la specialişti IT.

    În acelaşi timp, există ameninţări cibernetice cu care bărbaţii se confruntă mai des decât femeile. De exemplu, în 2014, atacurile cibernetice care ţinteau date financiare au afectat 54% dintre utilizatorii europeni comparativ cu doar 49% dintre femeile din regiune. Acest lucru se poate datora faptului că femeile sunt mult mai preocupate de securizarea tranzacţiilor financiare, comparativ cu alte activităţi online, notează acelaşi raport.

    Astfel, 59% dintre bărbaţi şi 64% dintre femei se preocupă de fraudele online care ţintesc conturile bancare în timp ce 43% dintre bărbaţi şi 49% dintre femei consideră că sunt vulnerabili atunci când fac plăţi online.  În plus, femeile au afirmat că sunt mai preocupate de spionajul cibernetic prin intermediul camerelor web (44% dintre femei versus 39% dintre bărbaţi).

    „În viaţa reală, oamenii înţeleg că este important să adopte măsuri de siguranţă pentru protejarea lucrurilor de valoare, în timp ce îşi desfăşoară activităţile de zi cu zi,” afirmă Elena Kharchenko, Consumer Marketing Group Director în cadrul Kaspersky Lab. „Acest lucru este valabil şi în mediul virtual. Adoptând măsuri de securitate, putem reduce semnificativ riscul de a pierde date importante sau riscul de a deveni victimele fraudelor cibernetice,” încheie Elena Kharchenko.

    Compania Kaspersky Lab este reprezentată în peste 200 de ţări şi este cel mai mare producător privat de soluţii de securitate endpoint din lume.

  • Asasinarea lui Boris Nemţov continuă seria de crime care vizează criticii Kremlinului – GALERIE FOTO

    Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani şi o figură carismatică a politicii ruse, s-a remarcat în timpul fostului preşedinte rus Boris Elţîn şi a devenit un critic înverşunat al preşedintelui Vladimir Putin. El a fost împuşcat mortal de persoane necunoscute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apropierea Kremlinului.

    “Aceasta este una dintre ultimele asasinări ale unor persoane care au criticat autorităţile din Rusia în ultimii ani. Nu ştim, bineînţeles, cine a făcut acest lucru sau de ce, dar cu siguranţă va trimite un mesaj îngrozitor persoanelor care luptă pentru aceeaşi cauză pentru care a luptat Nemţov”, remarcă reporterul New York Times Peter Baker, pentru CNN.

    Jurnalistul consideră că este posibil ca această crimă să nu aibă totuşi o conexiune politică: “În Rusia există mai multe niveluri, lucruri pe care nu le vedem. Nu putem exclude (un motiv despre care noi nu ştim). Dar chiar dacă nu este o lovitură politică, acest asasinat are ramificaţii politice puternice”.

    Asasinarea liderului opoziţiei ruse este ultima dintr-o serie de crime comise în ultimii ani şi care au vizat critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, unii dintre aceştia fiind ucişi cu cruzime.

    Unul dintre cele mai proeminente astfel de asasinate a fost cel al jurnalistei Anna Politkovskaia, la 7 octombrie 2006, chiar în ziua în care Vladimir Putin sărbătorea împlinirea a 54 de ani.

    Politkovskaia, unul dintre puţinii jurnalişti ruşi care au denunţat abuzurile din timpul şi de după războiul din Cecenia, a fost ucisă în holul clădirii din Moscova în care locuia. Ea lucra pentru publicaţia Novaia Gazeta.

    Organizatorul şi executantul asasinării jurnalistei Anna Politovskaia au fost condamnaţi în iunie 2014 la închisoare pe viaţă de un tribunal din Moscova, în timp ce trei dintre complicii acestora au primit pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de închisoare. Rustam Mahmudov a fost declarat vinovat că a tras asupra jurnalistei în momentul intrării în imobilul în care locuia, în timp ce Lom-Ali Gaitukaev, unchiul asasinului, a fost identificat drept organizatorul atentatului. De asemenea, tribunalul l-a condamnat la 20 de ani de închisoare pe poliţistul Serghei Hagikurbanov, găsit vinovat pentru participare la pregătirea asasinatului. Cei doi fraţi ai atacatorului, Ibragim şi Djabrail Mahmudov, acuzaţi că au supravegheat-o pe Anna Politovskaia şi l-au avertizat pe fratele lor în momentul sosirii, au primit pedepse de 12, respectiv 14 ani de închisoare. Ancheta nu a reuşit însă identificarea unor eventuale persoane care să fi comandat asasinatul.

    Asasinarea jurnalistei a fost urmată de alte crime.

    În noiembrie 2006, Aleksandr Litvinenko, un transfug din serviciile secrete ruse (FSB) care colabora cu serviciul britanic de informaţii externe MI6, a murit la Londra, la vârsta de 43 de ani, după ce a fost otrăvit cu poloniu-210, o substanţă radioactivă extrem de toxică şi aproape nedectabilă. El a fost prima victimă a unui “asasinat radioactiv”.

    Într-o scrisoare sfâşietoare şi plină de furie, redactată pe patul de moarte, Litvinenko l-a acuzat pe Vladimir Putin că a ordonat asasinarea sa, o acuzaţie pe care Kremlinul a respins-o de fiecare dată.

    “Puteţi reuşi să reduceţi la tăcere un om, dar nemulţumirea protestelor din întreaga lume vă va răsuna în urechi tot restul vieţii, domnule Putin”, le-a dictat el poliţiştilor care au venit să îi ia depoziţia.

    La doi ani după asasinarea Annei Politkovskaia, jurnalistul rus Mihail Beketov a fost victima unei agresiuni violente, în urma căreia a devenit hemiplegic, după mai multe luni petrecute în comă, având amputate câteva degete şi un picior şi fiind incapabil să vorbească.

    Redactor-şef al unei publicaţii din Himki, un oraş de la periferia moscovită, Beketov, care a lansat o serie de acuzaţii de corupţie la adresa proiectului controversat de construire a unei autostrăzi, apărat de administraţia locală, a decedat în aprilie 2013, la vârsta de 55 de ani.

    În ianuarie 2009, avocatul Stanislav Markelov, în vârstă de 34 de ani, şi jurnalista Anastasia Baburova, în vârstă de 25 de ani, care lucra pentru bisăptămânalul Novaia Gazeta, au fost împuşcaţi mortal în centrul capitalei ruse.

    Stanislav Markelov a fost ucis imediat după ce a denunţat într-o conferinţă de presă eliberarea fostului colonel rus Iuri Budanov, condamnat la zece ani de închisoare, în 2003, pentru că sugrumase o tânără de origine cecenă în vârstă de 18 ani. Jurnalista a fost rănită în timp ce încerca să îl oprească pe agresor şi a murit la spital. Ea era stagiară la Novaia Gazeta, pentru care a lucrat şi Anna Politkovskaia, şi scrisese numeroase articole vizând problemele de rasism şi ultranaţionalism din Rusia.

    Într-un interviu acordat în martie 2009, preşedintele rus de atunci Dmitri Medvedev recunoştea că în Rusia au loc asasinate politice, în urma mai multor crime neelucidate comise la Moscova, ale căror victime au fost mai mulţi jurnalişti. “Nu cred că este vorba în toate cazurile de acţiuni politice. Dar în unele situaţii este posibil să fie vorba despre răzbunare politică, sunt absolut sigur”, afirma el.

    În iulie 2009, Natalia Estemirova, care reprezenta organizaţia neguvernamentală Memorial în Cecenia şi lupta împotriva abuzurilor comise de autorităţile acestei republici instabile din Caucazul de Nord, a fost răpită şi ucisă în Caucazul rusesc.

    Trupul Nataliei Estemirova a fost găsit într-o pădure din apropiere de Nazran, principalul oraş din Inguşetia, cu urme de gloanţe. Aceasta era o apropiată a jurnalistei Anna Politkovskaia şi unul dintre puţinii critici ai execuţiilor din Cecenia în timpul celor două conflicte între forţele separatiste şi armata rusă, după dezmembrarea URSS.

    După o perioadă de acalmie, în martie 2013, opozantul rus Boris Berezovski, în vârstă de 67 de ani, care era exilat în capitala britanică din 2000, a fost găsit mort în reşedinţa sa din Ascot, un oraş situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Londra. În urma autopsiei s-a stabilit că probabila cauză a morţii este spânzurarea, iar medicul legist nu a găsit nicio urmă de agresiune. Apropiaţi ai lui Berezovski au susţinut însă că suspectează că a fost vorba despre un asasinat.

    Fostă eminenţă gri a Kremlinului în timpul lui Boris Elţîn, căzut în dizgraţie odată cu preluarea puterii de către Vladimir Putin, Berezovski obţinuse statutul de refugiat politic în Marea Britanie în 2003. Moscova a cerut Londrei în mai multe rânduri, dar fără succes, extrădarea acestui om de afaceri controversat, inculpat în Rusia pentru că a făcut apel la o lovitură de stat. El era vizat de numeroase anchete în Rusia, ultima datând din mai, după ce le-a propus o recompensă celor care “îl vor aresta pe periculosul criminal Putin”.

  • Opinie Mihaela Feodorof: Perpetuum mobile

    MIHAELA FEODOROF
 este Exxecutive Coach şi fondator al Yourway Life&Counseling

    Păstrându-ne în aceeaşi paradigmă, şi anume că dacă nu te îngrijeşti de ceva, sau mai ales de cineva, acesta are propriile limite în a deveni mai bun, ajungem rapid acolo unde ne doare mai tare. La oameni. De la cei mai mici, de care ne ocupăm permanent, oferindu-le informaţiile în diverse forme şi căutând cel mai potrivit cadru în care acesta să se dezvolte, până la cei mai mari.

    Îmi place să aduc exemplele în plan personal, acolo unde fiecare dintre noi rezonăm firesc. Organizaţiile trăiesc pe acelaşi principiu cu familia. Funcţionează după reguli, oamenii sunt ghidaţi de aceleaşi valori, iar unul sau mai mulţi membri ai familiei îşi asumă răspunderea pentru toţi ceilalţi până când aceştia devin capabili să se îngrijească singuri de ei. Membrii echipei sau ai familiei au fiecare un rol definit, iar modul în care aceştia se completează în acţiunile lor are un singur scop. Să le fie bine. Binele de la baza piramidei lui Maslow (psiholog umanist american cunoscut pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane) sau, în funcţie de stadiul de dezvoltare la care se află, până la vârful acesteia.

    Aşa cum creşti un copil, ca la momentul potrivit să devină adultul responsabil pentru viaţa sa, aşa ar fi firesc să creşti şi membrii unei organizaţii ca ei să devină plusvaloare pentru ea. Orice achiziţie se întreţine, cu costuri mai mari sau mai mici, respectând principiul eficienţei. Altfel, familia sau compania ajung în situaţii dificile, sau de ce să nu le spunem pe nume, faliment sau mizerie. De la aceste evidenţe se pleacă pe drumul strategiilor de dezvoltare. Din nimic nu se obţine nimic. Din demersurile care garantează competenţe, abilităţi şi, nu în ultimul rând, comportamente armonioase se vor măsura frecevent rezultate promiţătoare.

    Sunt omul rezultatelor şi caut mereu cele mai potrivite metode care să mă conducă la obţinerea lor. Am descoperit cu ani în urmă, după mulţi alţii în care am pus la punct programe de training şi bugetele alocate acestora, metoda coachingului. Nu mai este nimic nou de spus despre această modalitate de a antrena minţi, dar nu o să uit ce m-a fermecat la ea şi la cei care au adaptat-o din sport în business. Asigură performanţa. Faptul că antrenorul, coach-ul, nu are alt rol decât acela de a pune în lumină şi de a fructifica capacităţile latente sau chiar neconştientizate ale celui cu care lucrează. Şi îndată ce acestea sunt utilizate în mod curent, rezultatele nu întârzie să apară.

    Miracolul reuşitelor care depăşesc toate aşteptările, plecând de la cel asupra căruia metoda funcţionează şi până la toţi cei care sunt în preajma sa, se bazează pe potenţialul individual. Din acest motiv cred cu tărie că nu oamenii sunt problema oricăror neajunsuri organizaţionale, ci contextul în care aceştia funcţionează. Odată analizat individul, relaţiile acestuia cu ceilalţi şi cadrul în care acesta este funcţional, soluţiile pentru a ajunge la rezultate performante ies la suprafaţă precum uleiul care se separă de apă.

    Întorcându-mă la rolurile asumate în familii, fie ele în sine sau organizaţionale, îmi este greu să nu mă opresc asupra tipului de conducere. Matriarhatul este încă prezent, nu atât din dorinţa, demult stinsă, a egalităţii dintre sexe. Mai degrabă natura umană este cea care evidenţiază iscusinţa femeilor în a creşte membrii familiei. Plecând de la empatia şi capacitatea de a se adapta diverselor situaţii şi până la disponibilitatea de a înţelege şi asculta, selectând ceea ce este esenţial pentru a asigura bunul mers al lucrurilor. Am lucrat deseori cu şefi de companii, desigur, în mare măsură, bărbaţi. Am găsit mereu însă alături de ei femeile care făceau ca exerciţiul lor să fie calibrat cu nevoile organizaţiei. Îmi place la fel de mult să întâlnesc şi doamne care ocupă cel dintâi loc în organizaţii, fără să uite cine sunt. Femeia care vrea să devină sau se comportă ca un bărbat ar putea uita să mulţumească, măcar din priviri, celui al cărui efort a dus la nivel de excelenţă rezultatele. Femeia îşi poate recunoaşte cu graţie limitele şi ştie să ceară cu demnitate ajutorul celui mai capabil. Femeia lider se înconjoară de priceperea şi forţa bărbaţilor, valorizându-le rezultatele, aşa cum o mamă se mândreşte cu fiii săi. 

    În privinţa creşterii, a dezvoltării, a dibăciei cu care găsesc mereu soluţii, femeile sunt la îndemână. Din grija lor, din bătăile lor de inimă, se dezvoltă oameni şi idei care devin proiecte. 

    Ca nimicul să producă rezultate este absolut necesar ca cineva, femeie sau bărbat, să se îngrijească de el, să pună suflet şi să-i ofere lumina, caldura, vorba bună şi sfatul potrivit ca să devină altceva decât nimic.

  • Povestea creatorei de modă Coco Chanel

    Coco Chanel (Gabriel Bonheur Chanel) a fost o creatoare de modă şi fondatoare a imperiului Chanel. Ea este singura creatoare de modă prezentă în lista Time a celor mai influenţi 100 de oameni din secolului XX.

    Influenţa creatoarei a depăşit limitele culturii vestimentare, iar produsul ei cel mai cunoscut, parfumul Chanel no. 5, este unul dintre cele mai vândute din istorie. Coco Chanel este cunoscută şi astăzi pentru determinarea, ambiţia şi energia de care a dat dovadă pentru a-şi atinge scopurile, atât pe plan personal, cât şi profesional. Cu toate acestea, viaţa ei a generat numeroase controverse, mai ales datorită comportamentului său pe durata ocupaţiei naziste din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Fondatoarea Bet365.com este una dintre cele mai bogate femei din lume

    Gabriel Bonheur Chanel s-a născut în 1883 în Saumur, Franţa. După ce a învăţat să coasă la vârsta de şase ani, Chanel s-a angajat la o croitorie, iar în timpul liber a cântat într-un cabaret frecventat de ofiţeri ai armatei franceze. În această perioadă şi-a atras porecla Coco, cel mai probabil datorită unui cântec numit ”Ko Ko Ri Ko„. În anul 1906, Chanel l-a cunoscut pe Etienne Balsan, un tânăr ofiţer ce provenea dintr-o familie bogată. Părinţii lui Balsan deţineau una dintre cele mai mari fabrici de haine din Franţa şi produceau echipament destinat armatei franceze. În 1909, când Chanel s-a mutat la Paris, tânărul ofiţer i-a pus la dispoziţie apartamentul său şi a introdus-o în cercurile selecte din capitala franceză.

    Căpitanul Arthur Edward ”Boy„ Capel, unul dintre prietenii lui Balsan, a ajutat-o pe Chanel să deschidă un magazin în cartierul parizian Deauville. Produsele erau croite din materiale ieftine şi orientate, în general, către zona sport. Câţiva ani mai târziu, Coco Chanel a deschis un nou butic în Biarritz, un oraş situat în sudul Franţei care a avut statut de neutralitate în timpul primului război mondial. Aici, femeia l-a cunoscut pe Marele Duce Dimitri Pavlovici, un aristocrat rus cu care a avut o scurtă aventură, păstrând 
apoi o strânsă relaţie cu el de-a 
lungul vieţii.

    În anul 1919, ”Chanel„ era deja consacrat ca un brand, având sediul într-unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Paris. În următorii ani Chanel şi-a consolidat imaginea companiei, dechizând zeci de magazine în Franţa.

    În 1924, Coco Chanel a semnat un contract cu o companie deţinută de familia Wertheimer pentru a produce o gamă de parfumuri şi accesorii. Parfums Chanel a devenit imperiul cunoscut astăzi, cu venituri anuale de peste 7 miliarde de dolari. Redenumită Chanel, compania are peste 300 de magazine şi este prezentă pe toate continentele, având în jur de 1.500 de angajaţi.

  • Lecţia de stil: eleganţă 
şi prestigiu

    Preţios, dar nu şi convenţional

    Lansat în 1993, primul model Chopard Happy Sport, parte a liniei Happy Diamonds, a fost primul ceas care a re-unit în mod neaşteptat cele mai preţioase materiale, diamantele, cu oţelul inoxidabil. În prezent, colecţia a devenit un simbol al ceasurilor pentru femei şi se prezintă într-un număr mare de modele. Ceasul automatic Happy Sport are o carcasă de  36 mm şi este realizat în mod artizanal din aur de 18 carate roz şi din oţel inoxidabil, la care se adaugă o ramă alcătuită din diamante. Cadranul argintiu şi centrul guilloché accentuează cifrele romane şi de-taliile atent meşteşugite, în timp ce semnătura Chopard şi diamantele dansează 
într-un afişaj vesel de lumină.

    Cum arată timpul în viitor

    Colecţia Gravity lansată de marca elveţiană Movado anul trecut transpune arta tradiţională a orologeriei în viitor. Carcasa din oţel negru inoxidabil, protejată de un geam din cristal safir rezistent la zgârieturi, şi cureaua din cau-ciuc se alătură cauzei într-un design fluid complet integrat. Sportiv şi suplu, ceasul este rezistent la apă, până la o adâncime de 30 de metri.

    Picături din diamante

    Cascada de lumină a liniei Happy Diamonds se regăseşte şi în colecţia de bijuterii a acesteia. Cu un design in-spirat de sclipirile picăturilor de apă dintr-o cascadă, diamantele care împodobesc pandantivul din imagine se mişcă liber sub cristalul bombat încadrat de un cerc din aur roz de 18 carate.

    Eleganţă atemporală

    Piaget trece subtil arabescurile în lumea bijuteriei de lux prin intermediul colecţiei Limelight. Cerceii şi pandantivul Coral, parte a acestei colecţii, sunt creaţi în jurul unui desen inspirat din lumea subacvatică a coralilor, încrustat în aur alb de 18 carate şi diamante tăiate atent, simbolizând o eleganţă atemporală.

    Inspiraţie malteză

    Colecţia Malte a brandului orologer elveţian Vacheron Constantin este marcată de emblema acesteia – Crucea malteză. Malte este una dintre colecţiile-pilon ale brandului şi confirmă punctele forte ale acestuia: simbioza din-tre design contemporan şi arta manuală a orologeriei. În 1912, Vacheron Constantin a lansat primul ceas în forma denumită ”tonneau„, iar ulterior aceasta a devenit iconică în creaţiile orologerului elveţian. Piesa din imag-ine este din aur roz de 18 carate, are o carcasă de 39 mm şi este protejată de un geam din cristal safir. Cureaua din piele maro de crocodil adaugă un aspect exotic ceasului.

    O altă definiţie a eleganţei

    Eleganţa poate fi greu de definit, dar uşor de recunoscut. Poate descrie un stil de viaţă, este nemuritoare şi întruchipează un anumit prestigiu. A fost dintotdeauna esenţa brandului Longines, care surprinde în colecţia Elegant Collection o linie de piese concentrate pe transmitarea valorilor esenţiale ale mărcii: simplitate şi design clasic.  Colecţia include piese rotunde, cu linii elegante, în trei dimensiuni: 25,50 mm, 
34,50 mm şi 37,00 mm. Modelele sunt disponibile în oţel sau oţel şi aur roz, iar anumite versiuni sunt încrustate cu diamante. Ceasul este automatic şi rezistent la apă până la o adâncime de 
30 de metri.

  • Şi-au transformat pivniţa în cea mai tare afacere din Bucureşti. Acum recunosc şi ei că au dat lovitura şi fac o grămadă de bani

    Cătălina Şuteu şi Andrei Stanciu, doi tineri de 29 de ani pasionaţi de jocuri, au aflat de conceptul Escape the Room în timpul unei vacanţe la Londra.

    „Nu am reuşit atunci să mergem, dar ideea ne-a rămas în minte“, începe Cătălina Şuteu povestirea. „Anul acesta am tot citit despre joc, aşa că i-am propus lui Andrei să încercăm şi noi ceva de genul ăsta, fără să ştim propriu-zis cu ce se mănâncă. Am cochetat o perioadă cu ideea, iar prin luna iunie am început să căutăm mai multe informaţii. Aşa am şi aflat că s-au deschis câteva şi în România, în Bucureşti şi la Cluj.“

    Înainte să pornească propriul lor business, Trapped, cei doi au mers în locaţiile deschise deja în Capitală. „I-am vizitat pe cei din Bucureşti, ni s-a părut şi mai interesant conceptul şi am decis să punem ideea în aplicare. Am deschis o primă cameră la noi acasă, în subsol, şi am chemat mai mulţi prieteni să o testeze. Le-a plăcut foarte mult, au venit şi ei cu diverse sugestii şi comentarii, aşa că în luna iulie ne-am apucat serios de treabă. Am terminat scenariul şi pentru o a doua cameră, iar în paralel am căutat spaţiul potrivit“, povestesc cei doi.

    „În luna august ne-am ocupat de amenajarea camerelor, am vrut să facem o treabă profesionistă de la început, fără jumătăţi de măsură. Ne-au vizitat, la rândul lor, cei care mai au astfel de spaţii în Bucureşti; ne recomandăm reciproc, pentru că nu este o piaţă pe care să existe concurenţă, este o afacere în care clientul, după ce intră, devine oarecum dependent. Odată ce termină camerele disponibile într-o casă, caută automat alte locaţii.“

    Investiţia a venit din fonduri proprii, dar businessul este, şi în cazul Trapped, unul profitabil. „Investiţia a fost de aproximativ 14.000 de euro. Foarte multe lucruri le-am făcut noi, dar în alte condiţii investiţia ar fi fost mai mare. Ne-am gândit şi la posibilitatea de a lua o franciză, dar din dorinţa de a face totul de la zero am ales să mergem pe drumul nostru de la început“, spune Andrei Stanciu. „Am deschis de o lună şi câteva zile, şi chiar din a doua săptămână am avut destul de multă lume. Au jucat mai mult de 300 de persoane de când am deschis camerele. Ne gândeam că vom ajunge cu încasările la nivelul cheltuielilor după două-trei luni, dar am reuşit asta din prima lună.“

    Cât despre promovare, tinerii antreprenori investesc în primul rând în social media. Un episod neaşteptat i-a ajutat să câştige notorietate: „S-a întâmplat ca o vedetă să vină aici de ziua ei şi a scris despre acest loc pe blog, şi asta a contat destul de mult“.

    Importantă, spun cei doi, este prezenţa sutelor de aplicaţii de mobil de la care a pornit, practic, acest tip de business. „În general, lumea vine gândindu-se la jocurile de pe telefon sau la cele de pe calculator. Cei mai mulţi sunt sceptici atunci când ajung la noi, dar toţi pleacă zâmbind. Avem un feedback mult mai bun decât ne-am fi aşteptat înainte să începem.“

    Escape the room este un joc în care într-o perioadă limitată de timp căutând indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia trebuie să scapi din cameră.

  • Un antreprenor a renunţat complet la viaţa personală: nu are locuinţă, nici prieteni şi munceşte non-stop – VIDEO

    Cillin Perera este fondatorul companiei Avilinga, cu sediul în Elveţia, care oferă cursuri de limbi străine altor companii din jurul lumii.

    Omul de afaceri australian călătoreşte, datorită jobului său, sute de mii de kilometri în fiecare an. Bărbatul se află atât de des pe drum încât a renunţat la apartamentul său şi este, practic, fără locuinţă stabilă.

    “Nu petrec mai mult de 4-5 zile într-un anumit loc”, spune Perera. “Trăiesc doar în hoteluri.” Perera îşi petrece timpul fotografiind aeroporturi, lobby-uri de hotel şi zonele rurale ale ţării în care se află. Contul său de Instagram, Homeless CEO (CEO-ul fără casă, n.r.) a ajuns la aproape 16.000 de fani.

    “Nu mă văd făcând nimic altceva”, a povestit Perera în cadrul unui interviu acordat celor de la BBC. “Adevărul e că sunt puţini care s-ar descurca într-o asemenea situaţie, pentru că e greu să nu ai timp să te acomodezi cu un loc.”

     

  • Vânzările de camioane din 2014 anunţă redresarea economiei naţionale

    Vânzările de camioane de peste 3,5 tone au urcat anul trecut cu aproape 30%, în timp ce piaţa auto totală a avansat cu 21%, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), vestea fiind una foarte bună pentru piaţa de profil, deoarece concretizează creşterea economică realizată anul trecut.

    Dintre cei şapte principali jucători pe piaţa camioanelor de peste 6 tone, Mercedes-Benz a fost singurul brand care a depăşit pragul de 1.000 de unităţi anul trecut, în timp ce pe locul secund s-a clasat MAN, cu 955 de camioane, în creştere de la 748 în 2013, conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Dintre acestea, în cazul MAN, circa 15% reprezintă vehicule achiziţionate de companii din alte ţări, nu de la reprezentanţa locală.

    „Targetul nostru este să avem 20% din piaţa de camioane, dar am ajuns la numai 19% în 2014. În 2012 am avut 25%. Creşterea pare mare deoarece piaţa a crescut de la 4.000 spre 5.000 de unităţi, dar pe noi ne interesează cifrele absolute, nu procentele deoarece noi nu trăim din procente, ci din vânzări“, a spus Jorge Leuschner, CEO la MHS Truck & Bus. Leuschner (65 de ani) a mai lucrat în trecut inclusiv pentru Mercedes-Benz, dar şi în cadrul Ţiriac Holdings în România. MHS Truck & Bus este importatorul camioanelor MAN şi autocarelor Neoplan pe piaţa locală, parte a grupului Automobile Bavaria, controlat de omul de afaceri Michael Schmidt. MHS Truck & Bus a rulat anul trecut afaceri de 86 mil. euro, în creştere cu 34% faţă de 64,2 mil. euro în 2013.

    „Piaţa a fost până anul trecut mult sub nivelul la care ar trebui să fie. O piaţă normală ar fi de cel puţin 7-8.000 de camioane de peste 6 tone. Ce este sub acest nivel este unul critic. Piaţa locală ar putea depăşi pragul de 7.000 de unităţi chiar anul acesta, sau poate anul viitor. Dacă nu se întâmplă ceva neaşteptat, anul acesta vom avea o piaţă de peste 5.000 de camioane, iar noi vom livra 20% dintre acestea, adică cel puţin 1.000. Având în vedere începutul acestui an, pot fi mai multe. Aici discutăm despre înmatriculări, inclusiv camioane mai noi de trei luni“, a subliniat şeful MHS Truck & Bus.

    În ceea ce priveşte livrările de flote, cele de peste 10 camioane au reprezentat jumătate din vânzările pe anul trecut. „Am livrat câteva mari precum cele către Dumagas, DHL, Fartud, care a luat 20 de camioane. Unii au cumpărat de-a lungul anului, alţii toate odată. Anul acesta vor urma altele. Avem şi companii internaţionale care cumpără din România.“ MHS Truck & Bus este, alături de EVW Holding, care vinde camioanele DAF, singurul importator din piaţa vehiculelor comerciale grele care nu este controlat direct de către producător.

    Economia a făcut anul trecut un salt de 2,9%, ascensiunea PIB fiind susţinută atât de cererea externă, cât şi de revenirea cererii interne. Industria a turat şi anul trecut motoarele economiei susţinând alături de comerţ creşterea PIB, în timp ce construcţiile nu şi-au revenit pe deplin. Analiştii susţin că o creştere a PIB de 2-3% nu ar trebui să ne mulţumească având în vedere decalajul pe care România îl are de recuperat faţă de ţările dezvoltate.

    La nivelul UE, România a înregistrat a cincea creştere economică în T4. Creşterea economică a fost în T4 2014 de 0,5% faţă de T3. Comparativ cu acelaşi trimestru din 2013, PIB-ul a avansat cu 2,6% pe serie brută şi cu 2,5% pe serie ajustată sezonier. Pe partea de utilizare, ascensiunea PIB a fost susţinută de exporturi şi de revenirea consumului, potrivit analiştilor. Pentru 2015, estimările indică un avans al economiei de peste 2%, dar sub 3%, economiştii susţinând necesitatea stimulării investiţiilor, care au subperformat în 2014.