Tag: oameni

  • Noi proteste la Oltchim: Peste 300 de angajaţi cer salariile compensatorii în cazul unei concedieri colective care ar viza 1.000 de oameni

     “Noi am înţeles că peste 1.000 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă în perioada următoare. După discuţiile cu băncile, administratorul judiciar Gheorghe Piperea a cerut reducerea cheltuielilor de personal cu 37% la Oltchim, iar sindicatele spun că există două variante pentru a se reduce aceste cheltuieli: tăieri salariale sau concedieri colective.

    Mulţi dintre noi sunt de acord să fie concediaţi dacă se respectă contractul de muncă şi ni se acordă salarii compensatorii. Vrem să se respecte contractul colectiv de muncă. În combinat s-au făcut zilele trecute liste cu numărul de posturi care pot fi desfiinţate în fiecare secţie”, a declarat un protestatar.

    Oamenii spun, de asemenea, că există restanţe salariale pe trei luni.La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa pavilionului administrativ protestează aproximativ 300 de salariaţi, dar din secţii continuă să mai vină angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vacanţa ideală în Cuba: havane, rom şi salsa

    CE PARE CĂ FEELING-UL A FOST MAI TARE DECÂT IDEEA PRECONCEPUTĂ ŞI ÎNCĂ DE LA PRIMUL CONTACT AM FOST ÎNTÂMPINATĂ DE OAMENI FRUMOŞI, veseli, doritori de petreceri, cântând, dansând şi unduindu-se pe ritmuri de salsa. Oameni şi locuri care m-au fermecat.

    Eu îmi leg destinaţiile de ceva care m-a făcut într-un fel sau altul să vibrez, astfel că pot să afirm că mi-am ales această frumoasă insulă atrasă fiind de mai multe lucruri despre care învăţasem sau citisem.Ca să fiu mai precisă, două personaje îmi suscitau îndeosebi atenţia: primul – cine altul decat El Comandante Che Guevara şi al doilea, marele scriitor american Ernest Hemingway. Eram fascinată de Che Guevara, bărbatul frumos, misterios şi impunător, personaj atât de disputat şi mistificat încă şi în zilele noastre. Cine nu a auzit sau fredonat celebra melodie “Hasta siempre, Comandante” şi chiar dacă acum poate nu v-o aduceţi aminte, trebuie doar să daţi o căutare pe YouTube şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc.

    IN CEEA CE ÎL PRIVEŞTE PE ERNEST HEMINGWAY, ERAM, CA SĂ SPUN AŞA, fanul său încă din copilărie, iar cărţi precum “Adio, arme”, “Pentru cine bat clopotele” şi “Bătrânul şi marea” m-au făcut să-l iubesc şi să-mi doresc ca într-o zi să văd şi unul dintre locurile preferate ale scriitorului. De fapt, ultimele sale două cărţi au fost scrise chiar în Cuba. Ei bine, am adăugat tot ce aflasem între timp despre Cuba, plajele mirifice, licoarea îmbătătoare a romului, parfumul unui fum de havană şi ritmul pasional şi lasciv al muzicii, iar acest amestec de ingrediente s-a transformat în dinamită curată.Vă propun, aşadar, o incursiune pe un tărâm de vis atârnat parcă în mrejele istoriei, blocat în iţele timpului. Trebuie să vă amintesc că cea mai bună perioadă de vacanţă în Cuba este între lunile noiembrie şi aprilie, însă chiar dacă între mai şi noiembrie este sezonul ploios, nu vă descurajaţi. Cuba este frumoasă oricând, iar ploile, chiar spectaculoase, se opresc ca din senin, lăsând soarele să strălucească.

    Iată, aşadar, că într-o zi de noiembrie am aterizat la Havana după un zbor de circa 9 ore din Amsterdam.Minunata mea vacanţă în Cuba o planificasem cu trei zile în Havana şi şapte zile în Varadero, una dintre celebrele staţiuni cubaneze. Deşi obosită, n-am putut să nu remarc în drumul spre hotel frumoasele şi pitoreştile străzi, dar care erau parcă încremenite în timp, cu maşini şi clădiri asemenea. Oraşul în sine este încântător cu clădiri vechi, superbe, construite în secolele 18 şi 19, în stil colonial, cu piaţete colorate şi spectaculoase, cu bulevarde ample şi maşini americane de prin anii ’60, vestitele Buick-uri.


    ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)

  • Internetul şi lumea fizică

    Nu cu multă vreme în urmă am colaborat la dezvoltarea unei aplicaţii ce se înscrie într-o categorie care se dezvoltă în ritm accelerat în ultima vreme. În esenţă, era vorba de monitorizarea unor “evenimente” din sfera domestică, detectabile prin nişte senzori. În prima etapă, partenerii noştri scandinavi au conectat senzorii la un panou plasat de regulă lângă uşa de acces într-o locuinţă (sau alte spaţii interioare) astfel încât proprietarul să poată examina la plecare dacă totul este în ordine: dacă nu a lăsat aragazul pornit, dacă nu a uitat vreo fereastră deschisă şi aşa mai departe.

    Dezvoltarea firească a produsului este uşor de intuit: să permită proprietarului să monitorizeze locuinţa prin internet, folosind un telefon mobil sau orice alt aparat cu acces la web. Desigur că în această fază e vorba şi de administrare, pentru că proprietarul poate permite şi altor persoane să monitorizeze locuinţa, fie pentru o perioadă stabilită (de pildă, pe durata vacanţei), fie permanent (de regulă unei rude sau unui prieten). Semnalele senzorilor trebuie colectate într-un punct central şi distribuite doar celor în drept, iar la apariţia unor evenimente critice trebuie să-l atenţioneze pe proprietar (de pildă, printr-un SMS).

    În viitorul apropiat, proprietarul va putea emite comenzi (să închidă o fereastră, să acţioneze termostatul etc.).Până aici, nimic spectaculos. Dar acum să mai punem în ecuaţie un program oarecum inteligent instalat pe telefon, care va avea în grijă rezolvarea celor mai multe situaţii tipice, eventual chiar cu posibilitatea să “înveţe” modul de operare al utilizatorului. Se schimbă doar un lucru: cea mai mare parte a comunicaţiei prin internet se desfăşoară între nişte aparate.

    Nişte “lucruri” din lumea fizică. Ne apropiem astfel de un teritoriu care se cheamă “Internetul Lucrurilor” (Internet of Things), definit încă din 1999 de britanicul Kevin Ashton, dar despre care majoritatea analiştilor sunt de acord că este deja abordabil pe scară largă, iar anul 2013 va marca intrarea sa în mainstream. Alte analize spun că în foarte scurt timp cea mai mare parte din traficul de informaţii prin internet nu va mai fi generat de oameni, ci de obiecte. Mai mult chiar, majoritar va fi schimbul de date în care oamenii nu sunt implicaţi.

    Indiscutabil, beneficiile pot fi imense, mai ales în combinaţie cu etichetarea cu RFID (Radio-Frequency Identification). În Australia, biologii plantează în fiecare an mai mult de un milion de senzori miniaturali pe diferite soiuri de cereale de pe întregul teritoriu, pentru a monitoriza atât condiţiile de mediu, cât şi rata de creştere a plantelor, în speranţa că vor găsi combinaţiile cele mai productive. Monitorizarea şi gestionarea traficului auto este o altă zonă de aplicabilitate, iar sistemele orientate pe mijloace de transport în comun au ajuns şi pe la noi. Mai exotice par experimentele de la Nike şi Fitbit, care vizează senzori plasaţi în echipamentul sportiv, astfel încât sportivii să-şi urmărească şi să-şi amelioreze performanţele. În sfârşit, înlocuirea codurilor de bare cu etichete RFID va permite frigiderului să ne facă lista de cumpărături, sau chiar să comande prin internet ceea ce crede că ne lipseşte.

    Pe de altă parte, Internetul Lucrurilor implică o serie de provocări la care lumea ştiinţifică şi tehnologică încearcă să răspundă. În primul rând este vorba de o creştere uriaşă a cantităţii de date pe care internetul va trebui să le transporte. Apoi este problema unui sistem de identităţi pentru toate aceste aparate şi toţi aceşti senzori. Securitatea şi confidenţialitatea provoacă deja îngrijorare.

    Dar, dacă e să-l credem pe Andrew Rose de la Forester Research, drumul e fără întoarcere şi merge spre reţele de aparate independente şi autonome.
    Vom putea stăpâni toată această complexitate, în care aparatele provoacă efecte în lumea reală, fizică? Poate merită să ne amintim că nava Enterprise nu era comandată de comandorul android Data, ci de un om, Jean-Luc Picard. Poate pentru că simţul moral nu va fi niciodată implementat în aparatele care formează Internetul Lucrurilor. Independente şi autonome.

  • Iacob Ieronim: Numele ales de noul Papă, Francisc, “sărăcuţul din Assisi”, reprezintă un program de viaţă

     Monseniorul Iacob Ieronim a declarat pentru MEDIAFAX că s-a rugat cu o seară înainte, alături de un mic grup de credincioşi, pentru un nou suveran pontif, iar joi dimineaţă, la liturghie, l-a pomenit pe acesta în Canonul Roman.

    Acesta a spus că noul Papă vine din America Latină, o ţară cu probleme specifice teologice şi sociale, unde există o minoritate de oameni bogaţi şi foarte mulţi săraci, fiind o lume ce aminteşte de cea a Sfântului Francisc din Assisi, din secolul al XIII-lea.

    Monseniorul Iacob Ieronim a precizat că numele ales de noul Papă, Francisc, “sărăcuţul din Assisi”, reprezintă şi un program de viaţă, iar printre preocupările sale va fi, cu siguranţă, şi cea pentru oamenii săraci.

    El a remarcat că noul Papă, Francisc I, şi-a început pontificatul cu o rugăciune şi a cerut binecuvântarea oamenilor prezenţi în piaţă înainte de a le acorda binecuvântarea pontificală.

    “Acum lumea se întreabă ce schimbări va aduce, dacă va fi un conservator. Eu spun că vor fi noutăţi în continuitate. Aşa a fost mereu în biserică”, a mai spus Iacob Ieronim.

    Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă originar de pe continentul american şi primul iezuit care urcă pe tronul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seara ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Francisc, purtat pentru prima dată de un Suvern Pontif.

    “Cardinalii au venit să mă caute la capătul lumii”, a declarat noul Suveran Pontif din balconul Vaticanului, după care a rostit rugăciunea “Tatăl nostru” şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro.

    Francisc I a lansat un apel la “fraternitate”, “prietenie”, “dragoste” şi “evaghelizare” în cadrul Bisericii. “Rugaţi-vă pentru mine şi daţi-mi binecuvântare”, le-a cerut Francisc I credincioşilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REPORTAJ: Oamenii din Rast locuiesc în casele afectate de inundaţiile din 2006, deşi au un sat nou

     Comuna Rast din judeţul Dolj a fost distrusă aproape în totalitate de inundaţiile din anul 2006. Dunărea a rupt atunci digurile şi a inundat aproape o mie de gospodării. Sute de familii au rămas pe drumuri şi zile întregi au dormit pe câmpuri, în corturi şi tabere improvizate de Armată.

    La scurt timp după retragerea apelor, guvernul de atunci a început construcţia unui sat nou pe un alt amplasament, mult mai departe de Dunăre, tocmai pentru a evita o altă catastrofă. Astfel, a fost alocată suma de 15 milioane de euro, fiind construite 821 de case.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape jumătate din alimentele produse la nivel mondial ajung anual la gunoi

    Aproximativ jumătate din toate alimentele produse în lume – echivalentul a două miliarde de tone – ajung să fie aruncate în fiecare an, potrivit unui raport publicat la începutul acestui an de Institutul de Inginerie Mecanică (IME) din Marea Britanie. “Cantitatea de alimente aruncată la nivel mondial este enormă. Cu aceste alimente s-ar putea hrăni populaţia planetei care se află în creştere, precum şi persoanele care în prezent mor de foame. În plus este o irosire a resurselor precum pământul, apa şi energie care sunt folosite în procesul de producţie, procesare şi distribuţie a alimentelor”, a spus Tim Fox, cercetător în cadrul IME, citat de publicaţia The Guardian. Raportul, denumit “Global Food; Waste Not, Want Not”, arată că între 30 şi 50% sau echivalentul a 1,2-2 miliarde de tone de alimente produse la nivel mondial nu ajung pe mesele oamenilor. Cercetătorii institutului britanic susţin că principalele motive pentru care se ajunge în această situaţie sunt promoţiile 1 plus 1 gratis, datele de expirare, cererea consumatorilor din vestul Europei pentru alimentele care au un aspect fizic perfect, precum şi practicile agricole învechite, infrastructura neadecvată şi  lipsa spaţiilor de depozitare.
     
     
  • Liberalul Nicolăescu, haiduc de stat

    Nicolăescu taie fondurile direcţionate de  stat către spitalele private.

    Se discută aprins dacă măsura e corectă sau nu din punct de vedere concurenţial şi al libertăţii de alegere care trebuie lăsată  pacientului.

    Nu cred că asta îl preocupă şi pe dl. ministru.

    E. Nicolăescu vrea să dea publicului impresia că e de partea celor mulţi şi săraci, în vreme ce inşii cu bani n-au decât să plătească la privat.

    Impresie falsă deoarece:

    1. Numărul pacienţilor care beneficiază de servicii decontate în spitale private este sub 3% din totalul pacienţilor într-un an. Sumele alocate unităţilor private de către stat nu depăşesc 10% din banii cu care funcţionează acestea.

    Prin urmare, măsura nu e semnificativă – oameni puţini, sume mici.

    Citi]i mai departe pe www.gandul.info

  • IBM: Peste 5 ani computerele vor percepe lumea la fel ca oamenii

    Astfel, în curând un utilizator care doreşte să cumpere îmbrăcăminte de pe internet va putea simţi materialul numai prin atingerea ecranului. Senzorii computerelor se apropie rapid de nivelul de complexitate necesar pentru a interpreta prin atingere caracteristicile unui obiect. Totodată, IBM crede că peste 5 ani un smartphone va putea imita prin vibraţie caracteristicile unei suprafeţe – utilizatorul va atinge ecranul din sticlă, dar va percepe materialul respectiv, spre exemplu o rochie afişată pe display. Cercetătorii IBM lucraeză deja la aplicaţii pentru utilizarea în domeniul retail sau în sectorul sănătăţii a tehnologiilor bazate pe atingere, pe senzori infraroşii sau pe puncte de presiune. IBM anticipează că peste 5 ani computerele vor putea interpreta imaginile mai bine decât oamenii, analizând culorile, texturile şi alte caracteristici pentru a aduna informaţii. În domeniul medical, computerul va “vedea” mai multe detalii şi informaţii decât doctorii în planşele rezultate în urma testelor de rezonanţă, precum radiografiile.

    Mai multe pe zf.ro