Tag: miliarde

  • Bloomberg are o problemă cu Bloomberg

    Timp de 12 ani Michael Bloomberg a guvernat cel mai important oraş al lumii. După aceea, nicio funcţie nu părea imposibilă pentru el: preşedinte al Băncii Mondiale, secretar general al ONU, secretar de stat al Statelor Unite. S-a vorbit chiar că ar putea candida la preşedinţia SUA.

    Multimiliardar şi mogul media, un exemplu între politicieni, Bloomberg a fost alăturat unor personalităţi precum Bill Gates şi Bill Clinton. Până în decembrie 2013, singura întrebare părea să fie ce funcţie va alege.
    Bloomberg a aşteptat ca cineva să îl cheme şi să îi ofere un post, a spus un fost director care îl cunoaşte personal pe fostul primar. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Miliardarul, în vârstă de 73 de ani, a experimentat aceeaşi dezamăgire prin care a trecut orice manager sau politician aflat permanent în lumina reflectoarelor, şapte zile din şapte, 18 ore pe zi. Odată cu încheierea mandatului, dispare şi magia, iar ceea ce rămâne este un puternic sentiment de deşertăciune.

    Timp de câteva luni s-a ocupat de activităţi filantropice, sponsorizând dezvoltarea unui sistem de iluminare bazat pe energie solară pentru africani, prin intermediul fundaţiei sale, el donând milioane de dolari. Dar nu a fost suficient pentru un om obişnuit să fie la conducere.

    Aşa că Michael Bloomberg a făcut ceea ce refuzase să facă până atunci. După un an de inactivitate, a revenit la conducerea imperiului său financiar şi media. „Când nimic altceva nu a funcţionat, a cerut cheile pentru a reveni în postul de conducere“, a spus fostul director.
    Din dorinţa de a fi la conducere şi din îngrijorare pentru munca sa de o viaţă, multimiliardarul a coordonat o restructurare unică în istoria concernului de 9 miliarde de dolari. Bloomberg a înlocuit aproape toţi membrii conducerii de vârf ai diviziei media şi a concediat peste 80 de editori. Departamente întregi au fost analizate cu atenţie, într-o companie cu profituri estimate la 3 miliarde de dolari şi pentru care până atunci nu a existat cuvântul „economie“.

    VIITORUL JURNALISMULUI, ÎNCOTRO?

    Schimbarea radicală de curs a ridicat semne de întrebare legate de un model de afaceri care, cel puţin în Statele Unite, a fost considerat în mare măsură drept viitorul jurnalismului. A fost un model în care jurnalismul de calitate, de tipul celui care susţine democraţia, a fost finanţat de alte activităţi de afaceri. Între alţi susţinători ai acestui model se află Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a preluat prestigiosul Washington Post. Dar cazul Bloomberg a arătat că o astfel de construcţie funcţionează atâta timp cât doreşte patriarhul său.

    Bloomberg nu este o companie tradiţională de media cum sunt New York Times sau Financial Times. Jurnaliştii de la Bloomberg au avut întotdeauna roluri subordonate. Ceea ce a îmbogăţit compania a fost un dispozitiv de tipul unui computer Commodore 64 din 1982, care în zilele noastre s-a transformat într-o tastatură neagră cu butoane colorate. Este vorba despre Terminalul Bloomberg, un sistem informatic pentru bancherii de pe Wall Street şi din centrul financiar londonez.

    Terminalele oferă date precum preţurile obligaţiunilor guvernamentale şi ale materiilor prime; cunoaşte poziţia, încărcăturile şi viteza containerelor navale şi oferă informaţii despre averile directorilor de companii, inclusiv iahturile şi avioanele private ale acestora. Peste 60 de miliarde de date informative din pieţele globale sunt procesate zilnic de aceste terminale, iar accesul la date costă un utilizator peste 20.000 de dolari. În prezent, există circa 325.000 de abonaţi la aceste servicii.

    Terminalul este creaţia şi munca de o viaţă a lui Michael Bloomberg. După ce compania Salomon Brothers, de pe Wall Street, l-a concediat în 1981, Michael Bloomberg, pe atunci în vârstă de 39 de ani, a folosit compensaţiile primite, în valoare de 10 milioane de dolari, pentru a fonda propria sa companie. Sistemul terminalului a făcut ca Bloomberg să ajungă al 14-lea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 35,5 miliarde de dolari.

     

  • Viitoarele cuceriri ale Dacia

    Patru din cele cinci modele Dacia vândute în Europa sunt în top zece cele mai vândute, iar două sunt în top cinci la nivel european. Din cele zece cele mai mari pieţe pentru brandul autohton, România şi Maroc deţin supremaţia în materie de cotă de piaţă, cu valori apropiate de 30%, în timp ce Franţa este numărul unu la volume. Pentru prima dată, în 2015, bătălia cea mai dură s-a dus pentru locul doi, unde Spania „a provocat la duel“ Germania, în condiţiile în care ibericii au urcat cu 24% la peste 45.200 de unităţi, adică exact în coasta teutonilor plasaţi la 45.700 de maşini în urma unui declin de 6,4%.

    Tot din cele mai mari zece pieţe, patru au încheiat anul 2015 cu creşteri de două cifre şi numai trei au scăzut, însă declinul s-a regăsit în Europa de Vest, în Franţa, Germania şi Belgia, unde clienţii au ales tot mai mult să cumpere maşini mai scumpe, mai sigure şi mai bine echipate decât modelele din oferta Dacia.

    Între timp, în România, Automobile Dacia îşi consolidează titlul de cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, înregistrând o creştere de 2,2% în primul semestru al anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2014, la 10,02 miliarde de lei (2,25 miliarde de euro).

    Dacă ritmul se va fi menţinut şi în a doua jumătate a anului trecut, când producţia a fost stabilă, iar compania a lansat în producţie noi componente, cifra de afaceri ar creşte spre 19,4-19,5 miliarde de lei potrivit estimărilor ZF, fiind astfel prima companie de pe piaţa locală care ar ajunge aproape de pragul de 20 miliarde de lei.

    Automobile Dacia a devenit în 2013, pentru prima dată, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri raportată – 18,4 miliarde de lei. Acum Dacia se pregăteşte să-şi consolideze poziţia de lider pentru al treilea an con-secutiv, având în vedere că la nouă luni OMV Petrom SA puncta deja un declin de 16% al cifrei de afaceri, potrivit datelor companiei. Singura companie care a trecut pragul de 19 miliarde de lei cifră de afaceri a fost OMV Petrom SA în 2012, ultimul an în care a fost cea mai mare companie din România şi când a atins un nivel de 19,5 miliarde de lei.

    În primele 11 luni ale anului trecut producţia Dacia de la Mioveni s-a menţinut la acelaşi nivel cu volumul atins în perioada similară din 2014, la un volum de peste 314.000 de autoturisme, potrivit datelor Asociaţiei Produ-cătorilor şi Importatorilor de Auto-mobile.
    Dacă ritmul ascendent s-a păstrat şi în decembrie, uzina se îndreaptă spre un volum de 340.000 de maşini, foarte aproape de capacitatea maximă de 350.000 de unităţi.

    Miza mandatului lui Nicolas Maure în funcţia de preşedinte şi director ge-neral al Automobile Dacia o reprezintă creşterea eficienţei uzinei Dacia în raport cu cele din Maroc şi Rusia, în condiţiile în care România nu are nici infra-structură dezvoltată, fapt ce majo-rează costurile, şi nici o piaţă auto locală puternică capabilă de a absorbi o cotă cât mai mare din producţia uzinei.

    În prezent, volumul pe care îl vinde Dacia în România poate fi acoperit din producţia a 24 de zile lucrătoare. Lipsa unei autostrăzi care să lege direct uzina de Europa de Vest, principala piaţă a Dacia, costă compania 30 de euro per maşină, adică peste 10 milioane de euro anual. „Povestea Da-cia, ca şi a industriei auto în general în România, aceasta devenind principala industrie de export a ţării, s-a realizat în condiţiile unei dezvoltări foarte lente a infrastructurii de transport. În ciuda unor progrese pe diferite segmente, nu avem încă o autostradă care să traverseze Carpaţii pe criticul sector Piteşti – Sibiu sau una care să conecteze fabricile din zona Craiova de zona industrială Piteşti – Mioveni“, este de părere Ionuţ Simion, country mana-ging partner al PwC România.

    În opinia sa, „dacă ne dorim succesul pe termen lung al industriei auto în România şi atragerea de noi cons-tructori şi producători de componente şi subansambluri în România, este vital ca autorităţile să se concentreze pe îmbu-nătăţirea infrastructurii de transport şi pe finalizarea tronsoanelor de autostradă vitale pentru derularea în condiţii optime a exporturilor către pieţele din vestul Europei. Această preocupare este cu atât mai importantă cu cât România se află într-o competiţie globală pentru atragerea şi păstrarea investitorilor în acest sector strategic“.

    Dacia a organizat anul trecut o serie de plecări voluntare prin care 500 de salariaţi au ales să părăsească uzina primind până la 14 salarii com-pensatorii. Potrivit oficialilor com-paniei, au ales să plece în special cei cu vârste de peste 57-58 de ani şi cei cu probleme de sănătate, dar şi oameni care lucrau în birou, nu numai în uzină. De asemenea, plecări sunt programate şi pentru anul curent. Acest proces se reflectă şi în numărul angajaţilor, care s-a redus cu 2% în primul semestru din 2015 la 13.885 de salariaţi în medie. Pe de altă parte, cheltuielile cu personalul au crescut cu peste 5% la 581 milioane de lei în S1 2015. Potrivit declaraţiilor anterioare ale lui Nicolas Maure, în 2015 numărul total al salariaţilor nu a scăzut tot cu 500 deoarece eliberarea posturilor a permis companiei să angajeze mai mulţi tineri şi specialişti în automatizare pentru a programa roboţii instalaţi.

  • Record de cheltuieli: Bugetul a cheltuit suplimentar în decembrie 15 miliarde de lei şi a intrat pe deficit

    Bugetul general consolidat a trecut de la un excedent de 5,3 miliarde de lei (0,76% din PIB) înregistrat în noiembrie 2015 la un deficit de circa 9 – 10 miliarde de lei la finele lui decembrie (1,3 – 1,4% din PIB).

    Guvernul Cioloş a păs­trat tradiţia chel­tu­ie­li­lor sub­stan­ţiale din ul­ti­ma lună a anului şi a îm­pins-o spre noi di­men­­siuni. Potrivit unor surse, nu mai pu­ţin de 14 – 15 mld. lei (2 – 2,1% din PIB) a cheltuit bugetul consolidat peste chel­tu­ielile curente şi astfel a intrat pe deficit.

    Ministerul Finanţelor nu a comen­tat până la închiderea ediţiei infor­ma­ţiile ZF. Execuţia bugetară la de­cem­brie şi pe 2015 urmează să fie pu­blicată de Fi­nan­­ţe du­pă data de 25 ia­nuarie.

    „Într-o mă­su­ră si­tuaţia poate fi ex­pli­cată astfel: chel­tu­ielile se fac în avans, iar decon­tă­rile la final de an. Cei care au contracte cu statul lucrează şi, du­pă aceea, când u sunt bani îi pri­mesc. Se fac plăţi la final de an atât cât bugetul să nu depăşească deficitul stabilit. Restul se amână pentru anul viitor. Simplu şi cinic“, comen­tează economistul Dragoş Cabat.

    Bugetul pe 2015 a fost con­struit pe un deficit de 1,8% din PIB (13 mld. lei), însă, la 11 luni, el se afla pe un ex­cedent de 0,76% din PIB (5,3 mld. lei). Ca să se înca­dre­ze în ţinta de de­fi­cit guvernul a des­chis vis­tieria şi a chel­tuit su­pli­men­tar într-o sin­gură lu­nă 14 – 15 mld. lei (exce­dentul de 5 mld. lei şi 9 – 10 mld. lei care s-au dus în de­ficit), adică cu circa două miliarde de lei peste deficitul prevăzut pe întreg anul 2015 (13 mld. lei).

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cel mai uluitor efect al crizei: doar 62 de oameni au aceeaşi avere ca jumătate din populaţia lumii

    Bogaţii au devenit şi mai bogaţi, în timp ce jumătatea cea mai săracă a lumii a sărăcit, arată un studiu al organizaţiei Oxfam, un grup de 17 organizaţii care activează în 94 de ţări ale lumii pentru combaterea sărăciei şi eliminiarea nedreptăţilor. Conform studiului, averea celor 3,6 miliarde de oameni care constituie jumătatea cea mai săracă a populaţiei globului a scăzut cu  41%, adică 1000 de miliarde de dolari, din 2010 până în 2015, în timp ce 62 cei mai bogaţi cetăţeni ai planetei au în plus peste 500 de miliarde de dolari, ajungănd să deţină în total 1,76 miliarde de dolari.

    În 2010, 388 de persoane aveau aceeaşi avere ca jumătate din populaţia planetei, în 2011 numărul acestora scăzuse la 177, a ajuns la 80 în 2014 şi la 62 în 2015.

    Studiul a fost publicat cu câteva zile înainte de începerea World Economic Forum de la Davos.”Este pur şi simplu inacceptabil ca jumătate din populaţia planetei să deţină mai puţin decât un mic grup de super-bogaţi, atât de puţini că încap într-un autobuz”, spune Mark Goldring, directorul executiv al Oxfam, care s-a pronunţat pentru eliminarea paradisurilor fiscale, care au permis superbogaţilor şi marilor corporaţii să “ascundă” de fisc sume uriaşe de bani.

    Graficul prezintă evoluţia averilor superbogaţilor în comparaţie cu averea celor 3,6 miliarde de oameni din jumătatea mai săracă a populaţiei planetei.

  • Filmele care au înregistrat cele mai mari încasări la Box Office

    2015 a fost un an bun pentru filme. Şi pentru cinefili şi pentru casele de producţie. Anul trecut încasările la nivelul Statelor Unite au depăşit pentru prima oară 11 miliarde de dolari. Însă care sunt filmele care au făcut cei mai mulţi bani la nivel global?


    20. Taken 3 -326 mil. de dolari

    19. Mad Max: Fury Road – 375 de mil. de dolari

    18. Home (2015) –  386 mil. de dolari

    17. Kingsman: The Secret Service – 414 mil. de dolari

    16. Terminator: Genisys – 440 mil de dolari

    15. Hotel Transylvania 2 – 467 mil. de dolari

    14. San Andreas – 473 mil. de dolari

    13. Ant-Man 519 mil de dolari

    12. Cinderella (2015) – 542 mil. de dolari

    11. Fifty Shades of Grey – 570 mil. de dolari

    10. The Martian – 597 mil. de dolari

    9. The Hunger Games: Mockingay Part 2 – 647 mil. de dolari

    8. Mission: Impossible – Rogue Nation – 682 mil. de dolari

    7. Inside Out – 856 mil. de dolari

    6. Spectre – 875 mil. de dolari

    5. Minions – 1.157 mld. de dolari

    4. Avengers: Age of Ultron – 1.405 mld. de dolari

    3. Furious 7 – 1.515 mld. de dolari

    2. Jurrasic World – 1.669 mld. de dolari

    1. Star Wars: The Force Awakens – 1.869 mld. de dolari

  • Avancronică 2016: ce filme vrem să vedem în acest an

    Deadpool este cel mai nou personaj lansat de Marvel şi, în acelaşi timp, unul dintre cele două filme ale studioului care ajung pe această listă. Avându-l pe Ryan Reynolds în rolul principal, Deadpool pare mai mult o parodie decât un film de acţiune, dar acest lucru se poate dovedi unul pozitiv. Luând în calcul numărul mare de supereroi şi alte personaje similare care au luat faţa box office-ului în ultimii ani, o abordare mai degajată se poate dovedi inspirată. Filmul este regizat de Tim Miller (Scott Pilgrim vs. the World) şi îi are în rolurile principale pe Reynolds (Green Lantern, Buried), Gina Carano (Haywire, Fast & Furious 6) şi Morena Baccarin (V, Serenity, Spy). Deadpool va ajunge pe marile ecrane la jumătatea lunii februarie.

     După succesul uriaş înregistrat de Star Wars: The Force Awakens, este de aşteptat ca şi primul spin-off al seriei să atragă destul de mulţi spectatori în sălile de cinema. Rogue One: A Star Wars story spune povestea unui grup de rebeli care încearcă să fure planurile de construcţie ale Death Star, acţiunea petrecându-se între episoadele III şi IV ale seriei. Personaje îndrăgite precum Han Solo sau Luke Skywalker nu vor apărea în film, pentru că cei de la Disney au decis să nu dezvolte legături între aceste filme şi episoadele care vor urma. Decizia este una corectă, dacă luăm în calcul faptul că poziţionarea în timp este una complet diferită. Filmul, care debutează pe marile ecrane pe 16 decembrie, este regizat de Gareth Edwards (Godzilla, Monsters) şi îi are în rolurile principale pe Felicity Jones (The Theory of Everything, True Story), Mads Mikkelsen (Casino Royale, The Hunt, Hannibal) şi Alan Tudyk (I, Robot, Frozen).

    Batman vs. Superman: Dawn of Justice reprezintă încercarea celor de la DC Entertainment de a răspunde succesului înregistrat în ultimii ani de studiourile Marvel. DC aruncă în luptă cele mai de succes personaje şi actori pe măsură: Ben Affleck, Henry Cavill, Amy Adams, Jesse Eisenberg sau Jeremy Irons sunt doar câteva dintre numele importante care ar trebui să aducă mulţi bani în conturile companiei. Filmul este regizat de Zack Snyder (300, Man of Steel, Sucker Punch) iar la scenariu a contribuit şi David S. Goyer, cunoscut pentru munca excelentă realizată alături de Nolan la seria Batman. Batman vs. Superman: Dawn of Justice are premiera mondială pe 25 martie.

    Silence, cel mai nou film al lui Martin Scorsese, spune povestea a doi călugări iezuiţi care călătoresc în Japonia pentru a transmite învăţăturile creştinismului. Odată ajunşi, au parte de un tratament extrem de violent. Scenariul filmului este bazat pe cartea scrisă de Shusaku Endo, iar lista de actori este una impresionantă: Liam Neeson (Lista lui Schindler, Batman Begins, Taken), Adam Driver (Star Wars: The Force Awakens, Girls) şi Andrew Garfield (The Social Network, The Imaginarium of Doctor Parnassus). Data exactă a lansării nu a fost încă anunţată.

    Dacă faceţi parte din cei care s-au bucurat atunci când seria Harry Potter a luat sfârşit, anul 2016 v-a pregătit o mare surpriză: „Fantastic Beasts and where to find them“ este cea mai recentă carte semnatş de J.K. Rowling, iar producătorii de la Holywood s-au grăbit să o ecranizeze. Producţia poartă acelaşi nume şi este regizată de David Yates, cel care a semnat ultimele patru episoade din saga tânărului vrăjitor de la Hogwarts. Acţiunea filmului se desfăşoară cu 70 de ani înainte de evenimentele din Harry Potter, în cadrul unei comunităţi secrete de vrăjitori din New York. Distribuţia îi include pe Eddie Redmayne, câştigător anul trecut al premiului Oscar pentru cel mai bun actor (The Theory of Everything, Les Miserables), Ezra Miller (We need to talk about Kevin, The Perks of being a wallflower) şi Colin Farrell (Total Recall, In Bruges). Fantastic Beasts and where to find them va avea premiera pe 18 noiembrie.

  • Românii au cumpărat maşini de 3,7 miliarde de euro anul trecut

    Peste 2,5 miliarde de euro s-au cheltuit anul trecut pe maşini vechi din import, adică de zece ori mai mult decât pe achiziţia de maşini româneşti, produse de Dacia sau Ford.

    Piaţa auto locală a urcat anul trecut la peste 3,7 miliarde de euro potrivit calculelor ZF, sumă din care 2,5 mld. euro reprezintă achi­ziţia de maşini vechi importate din Eu­ropa de Vest.

    Spre comparaţie, în 2007, anul în care s-a atins maximul pie­ţei auto locale, românii au cumpărat ma­şini în valoare de aproape 6 miliarde de euro.

    Diferen­ţa constă în faptul că la acea vreme piaţa importurilor de ma­şini vechi era evaluată la circa 1,2 mi­liar­de de euro, adică la aceeaşi valoare la care este acum evaluată piaţa de ma­şini noi. Pentru automobilele noi s-a luat în calcul un preţ mediu cu TVA de 15.000 de euro, iar pentru cele vechi de 10.000 de euro.

    Înmatriculările de autoturisme noi au în­re­gistrat anul trecut o creş­te­re de 16% faţă de anul anterior, la aproa­pe 81.200 de uni­tăţi, po­trivit da­te­lor Di­recţiei Regim Per­mise de Con­ducere şi Înre­gis­trare a Vehi­cu­lelor (DRPCIV).

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • CBRE: Investiţiile imobiliare în România nu au atins anul trecut nivelul din 2014

    Investitiile imobiliare in tarile Europei Centrale si de Est (excluzand Rusia) au atins in 2015 un nivel istoric de peste 9,55 miliarde de euro, cu o crestere anuala de 19%, arata cel mai recent raport al CBRE pe regiune. Cele mai bune performante au fost inregistrate in Polonia si Cehia, cu volume de investitii de 4 respectiv 2,7 miliarde de euro. Majoritatea tarilor din regiune au inregistrat rezultate pozitive semnificative, cu o crestere puternica a volumului tranzactiilor in Cehia, Ungaria, Polonia si Serbia.

    Tendinta de crestere a atractivitatii produselor de retail, manifestata inca din 2013 si 2014, s-a concretizat in 2015 in performante cu adevarat remarcabile. Investitiile in retail au atins, in premiera, nivelul de 43% din totalul investitiilor in Europa Centrala si de Est. Cresterea anuala a investitiilor in retail este substantiala, de mai mult de 160% si se datoreaza in principal multitudinii de tranzactii majore realizate in Cehia si Polonia.

    Investitiile in principalele tari ale regiunii – Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia si Romania – au fost in 2015 de 8,4 miliarde de euro, cu o crestere de 14% fata de 2014 si mult peste previziunile initiale. Performantele exceptionale ale Poloniei consacra pe deplin cresterea remarcabila si stabilitatea macro-economica a tarii iar pentru Cehia cresterea se bazeaza in principal pe doua tranzactii majore incheiate in 2015.

    Volumul de investitii imobiliare in Ungaria a crescut in 2015 cu 42% si previziunile indica o continuare a tendintei si in 2016, datorita interesului crescut al investitorilor.Tranzactiile vor viza in principal sectorul retail, unde veniturile comerciantilor au inregistrat in anumite cazuri cresteri procentuale de doua cifre.

    Volumul investitiilor in Romania pe 2015 s-a situat, previzibil, sub nivelul lui 2014 – un an cu performante neobisnuit de mari, marcat de o tranzactie majora pe segmentul de retail. Excluzand insa aceasta tranzactie, performantele Romaniei in 2015 au fost robuste si previziunile pe 2016 arata o crestere sustinuta a interesului investitional. Tranzactii majore sunt asteptate in Serbia, Croatia, Slovenia si Slovacia, investitorii cautand sa isi intareasca prezenta sustinuta pe aceste piete.

    “Anul trecut am asistat la o activitate intensa in regiune, intrucat investitorii din Europa doresc sa profite de randamentele investitionale relativ mari (yields) si de anvergura stocului disponibil pe piata. In 2016, ne asteptam ca acest trend sa continue, intrucat exista premisele unei cresteri economice puternice in regiune, randamente investitionale relativ mare in comparatie cu Europa de Vest si interes crescut din partea bancillor de a investi in regiune. In plus, un alt factor major care va contribui la interesul crescut al investitorilor este trendul ascendent al vanzarilor de retail raportate in regiune. Ne asteptam, de asemenea, la o diversitate a profilului jucatorilor din piata, intrucat investitorii din Asia isi propun sa isi consolideze prezenta in zona”, a comentat rezultate Gijs Klomp, Head of CEE Investment Properties.

     

  • Bursele lumii se clatină din nou. Epidemia chineză se extinde. Analiştii îşi amintesc de 2008. La Bucureşti piaţa a pierdut 5 miliarde de lei în câteva zile. “Cei cu profil de risc scăzut ar fi indicat să stea pe margine”

    ieţele bursiere din întreaga lume au intrat din nou în aler­tă după ce China a tri­mis o nouă undă de panică printr-o nouă scădere de 7%, după cea similară de luni, ceea ce a dus la oprirea tranzacţiilor a doua oară într-o săptămână.

    Pieţele bursiere din întreaga lume au intrat din nou în aler­tă după ce China a tri­mis o nouă undă de panică printr-o nouă scădere de 7%, după cea similară de luni, ceea ce a dus la oprirea tranzacţiilor a doua oară într-o săptămână.

    Imediat, marile pieţe financiare au reacţionat, investitorii amintindu-şi de 2008, anul în care a început cea mai mare criză financiară a lumii. „Pot să spun că sea­mănă cu o criză“, a menţio­nat George Soroş unul dintre cei mai mari in­ves­titori ai lumii, care îşi câştigă banii din crizele care apar. Banca Mon­dială a evo­cat chiar riscul ca eco­nomia mon­dia­lă să fie lovită de o „furtună perfectă“.

    La Bucureşti, piaţa a scăzut cu aproa­pe 2% la deschidere, pentru a în­chi­de la -0,6%. Acţiunile celei mai valo­roa­se companii, Petrom, au pierdut aproa­pe 5%, asta şi datorită scăderii petrolului.

    „Azi vinde cam toată lumea. Deşi Ro­mânia are o situaţie mai bună decât multe pieţe de frontieră şi emergente, fondurile străine vând din acţiunile ro­mâneşti pentru a-şi onora retra­ge­rile“, a spus Valerian Ionescu, direc­tor de tran­zac­ţionare la BCR.

    Totuşi, el se aşteaptă ca piaţa să îşi revină după aceste corecţii.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Star Wars: The Force Awakens a doborât recordul deţinut de Avatar în America de Nord

    Disney a anunţat că biletele vândute în Statele Unite şi Canada pentru cel mai recent film din seria Star Wars au generat până marţi seară încasări de 758,2 milioane de dolari şi că vor depăşi cu certitudine după proiecţiile din cursul zilei de miercuri recordul de 760,5 milioane de dolari deţinut din anul 2009 de filmul Avatar.

    Tot miercuri, Star Wars: The Force Awakens a depăşit pragul de 800 de milioane de dolari din veniturile generate de vânzarea biletelor în afara Americii de Nord.

    Până acum, Star Wars a doborât peste 40 de recorduri de box office, potrivit boxofficemojo.com. Printre acestea se numără cea mai de succes lansare internaţională (528 milioane dolari) şi mai multe recorduri pe continentul nord-american: cele mai mari încasări într-o singură zi (119 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de vineri (119 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de duminică (60 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de luni (40 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de marţi (37 milioane dolari), filmul care ajunge cel mai repede la 100 de milioane de dolari (1 zi), 200 de milioane de dolari (2 zile), 500 de milioane de dolari (10 zile).

    La nivel global, Star Wars: The Force Awakens a generat vânzări de bilete de 1 miliard de euro în doar 12 zile; în comparaţie, Avatar a atins acest prag după 17 zile.

    Singurul prag important pe care Star Wars îl mai poate trece este cel deţinut tot de Avatar, şi anume cele mai mari încasări din istorie. Avatar, lansat în 2009, deţine primul loc cu încasări de 2,77 miliarde dolari, urmat de Titanic (2,19 miliarde dolari), Jurassic World (1,66 miliarde dolari) şi Star Wars: The Force Awakens (1,55 miliarde dolari).