Companiile de leasing au început să promoveze mai agresiv finanţările în lei pe modelul băncilor care, sub presiunea scăderii resurselor în valută şi a noilor reglementări, au mutat integral creditul de consum pe lei şi încearcă acum să convingă mai mulţi clienţi să ia credite ipotecare în monedă locală. De exemplu, Garanti Leasing acordă de luna aceasta finanţări în lei pentru achiziţia de autovehicule, echipamente şi imobile, valoarea minimă a unei finanţări fiind de 20.000 de lei. Compania speră să acorde credite noi în lei de circa 10 mil. lei anul acesta. Şi Porsche Leasing urmează să anunţe săptămâna viitoare lansarea unui produs de leasing în lei. Companiile mari de leasing afiliate băncilor, precum UniCredit Leasing, Raiffeisen Leasing sau BCR Leasing, au testat deja piaţa cu produse de finanţare în lei încă de anul trecut, dar clienţii sunt încă reticenţi vizavi de acest tip de credite în principal datorită dobânzilor semnificativ mai mari. Companiile de leasing au ignorat practic până recent varianta finanţărilor în lei, în condiţiile în care bunurile finanţate – autovehicule, imobile sau echipamente din import – au preţuri exprimate în euro.
Tag: scadere
-
Exporturile au intrat pe scădere pentru prima dată în ultimii trei ani
Luna decembrie a fost cea mai slabă de anul trecut pentru schimburile comerciale externe, cu 5% sub anul trecut. Exporturile au revenit anul trecut în teritoriul negativ şi au scăzut cu 0,5%, în condiţiile contracţiei unor economii din zona euro, principalii partenerii comerciali ai României, deşi se estima o creştere de 7%. Declinul vine după ce în 2011 exporturile înregistrau un avans de 20%. Economia României este încă puternic dependentă de zona euro, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate, dar se observă continuarea creşterii gradului de diversificare geografică, exporturile către ţările non-UE fiind în creştere anul trecut. Luna decembrie a fost cea mai slabă de anul trecut pentru schimburile comerciale externe, exporturile totalizând doar 3,1 mld. euro, cu 5% sub nivelul din 2011. Evoluţia a fost influenţată de exporturile intra-UE, care au scăzut cu 8,6%, în timp ce schimburile comerciale în afara Uniunii Europene au crescut cu 3%. Aceasta este prima scădere din ultimii trei ani. În 2010 şi 2011 exporturile au crescut cu 20-25% pe an.
Citiţi pe www.zf.ro editorialul lui Claudiu Doltu, “De unde poate veni creşterea economică?”
-
Exporturile au intrat pe scădere pentru prima dată în ultimii trei ani
Luna decembrie a fost cea mai slabă de anul trecut pentru schimburile comerciale externe, cu 5% sub anul trecut. Exporturile au revenit anul trecut în teritoriul negativ şi au scăzut cu 0,5%, în condiţiile contracţiei unor economii din zona euro, principalii partenerii comerciali ai României, deşi se estima o creştere de 7%. Declinul vine după ce în 2011 exporturile înregistrau un avans de 20%. Economia României este încă puternic dependentă de zona euro, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate, dar se observă continuarea creşterii gradului de diversificare geografică, exporturile către ţările non-UE fiind în creştere anul trecut. Luna decembrie a fost cea mai slabă de anul trecut pentru schimburile comerciale externe, exporturile totalizând doar 3,1 mld. euro, cu 5% sub nivelul din 2011. Evoluţia a fost influenţată de exporturile intra-UE, care au scăzut cu 8,6%, în timp ce schimburile comerciale în afara Uniunii Europene au crescut cu 3%. Aceasta este prima scădere din ultimii trei ani. În 2010 şi 2011 exporturile au crescut cu 20-25% pe an.
Citiţi pe www.zf.ro editorialul lui Claudiu Doltu, “De unde poate veni creşterea economică?”
-
România a înregistrat în luna decembrie cea mai mare scădere din UE a vânzărilor de retail
Cele mai mari scăderi lunare din UE, după volum, au fost consemnate în România (-3,2%), Spania (-2,2%) şi Slovenia (-2,1%), în timp ce Polonia (2,2%) şi Estonia (1,9%) au raportat cele mai mari creşteri, se arată într-un comunicat al Biroului de statistică al UE.
Dintre cele 21 de state care au raportat date, vânzările de retail au scăzut în 12 state, au urcat în 8 şi au stagnat în Finlanda.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Economia SUA a scăzut neaşteptat în ultimul trimestru
Economia SUA, cea mai mare a lumii, a scăzut în mod neaşteptat în ultimul trimestru al anului trecut, cu 0,1%, înregistrând astfel cea mai slabă performanţă după primăvara anului 2009 în condiţiile celui mai accentuat declin din ultimele patru decenii al cheltuielilor cu apărarea, scrie Bloomberg. În cel de-al doilea trimestru din 2009 economia americană era încă în recesiune. Pe ansamblul anului trecut, Prosului Intern Brut al SUA a crescut cu 2,2%, iar în al treilea trimestru a avansat cu 3,1% în raport cu perioada similară din 2011. Contracţia economică din ultimele trei luni ale anului trecut reflectă, de asemenea, decelerarea creşterii stocurilor companiilor în urma revenirii cheltuielilor populaţiei, încurajată de reducerea preţului combustibilului şi de cel mai mare avans al veniturilor din ultimii patru ani. Dar creşterea cheltuielilor, principalul motor al economiei americane. s-ar putea dovedi de scurtă durată, deoarece în trimestrul acesta ar putea fi majorate taxele.
-
Scădere de 40% în activitatea M&A din Europa Centrală şi de Est în 2012
Aflat la cea de-a doua ediţie, raportul analizează activitatea din Europa Centrală şi de Est, oferind repere şi trasând predicţii cu privire la domeniul fuziunilor şi achiziţiilor, potrivit oficialilor companiilor.
Studiul arată că, în 2012, activitatea M&A din regiune a fost împovărată de prelungirea crizei din zona Euro, de relaţia cu Uniunea Europeană, principalul partener comercial al regiunii, de tulburările politice din anumite ţări şi de măsurile de austeritate dure introduse de guvernele locale. “În România, activitatea M&A a fost puternic influenţată de vectorul economic, la care s-a adăugat şi instabilitatea politică de dinaintea alegerilor care au avut loc la sfârşitul anului, ceea ce i-a determinat pe investitori să rămână în aşteptarea soluţionării situaţiei economice şi politice. Cu toate acestea, piaţa a înregistrat tranzacţii importante în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor. Aşa cum prevedeam la începutul anului trecut, cele mai active sectoare din România în 2012 au fost cel energetic, agricol, telecomunicaţii şi media”, a explicat Horea Popescu, Co-Head Corporate Department CMS Cameron McKenna România.Conform publicaţiei, numărul tranzacţiilor M&A din ţările Europei Emergente în 2012 s-a apropiat de 2.265, înregistrând o scădere de aproape 40%, comparativ cu anul trecut. Valoarea totală a fuziunilor şi achiziţiilor a scăzut, de asemenea, până la 121de miliarde de euro, cu mai puţine tranzacţii de dimensiuni foarte mari decât în anul precedent. Achiziţia TNK-BP de către Rosneft, cea mai mare tranzacţie realizată vreodată în Rusia, a însumat mai mult de o treime din valoarea totală a tranzacţiilor. Sectorul industriei manufacturiere rămâne cel mai activ sector şi în 2012. În termeni de valoare a tranzacţiilor, mineritul (incluzând petrol şi gaze) a fost sectorul principal, cu peste 58 de milioane de euro, reprezentând jumătate din valoarea totală a pieţei. “Rămânem optimişti în ceea ce priveşte noul an şi ne aşteptăm la o creştere moderată a activităţii M&A în România, până la finalul lui 2013. Există un sentiment de relaxare, având în vedere că noul guvern se arată dedicat implementării reformelor economice stabilite în urma acordului cu FMI din martie 2011 şi are mandate clare pentru continuarea înţelegerilor, atât cu FMI, cât şi cu Uniunea Europeană”, a adăugat John Fitzpatrick, Co-Head Corporate Department CMS Cameron McKenna România.
-
Apple ar putea anunţa prima scădere a profitului din ultimul deceniu
Apple se pregăteşte să anunţe prima scădere din ultimii 10 ani a profitului, la 18 luni după plecarea lui Steve Jobs de la conducere, din cauza creşterii costurilor de producţie, competiţiei dure şi încetinirii pieţei smartphone-urilor, anticipează analiştii, în aşteptarea rezultatelor companiei. Apple va prezenta miercuri rezultatele financiare pentru ultimele trei luni ale anului trecut, primul trimestru fiscal al perioadei 2012-2013. Media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg indică scăderea profitului net al celei mai mari companii din lume după capitalizare cu 2%, la 12,8 miliarde de dolari.
-
Symmetrica şi-a majorat business-ul cu 10% după ce a inaugurat două fabrici anul trecut
Producătorul sucevean de pavele, borduri şi rigole Symmetrica, deţinut de Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu, şi-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 10%, până la 14,6 milioane de euro. “Această creştere a fost susţinută cu precădere de majorarea producţiei prin inaugurarea a două noi fabrici, la Prejmer (Braşov) şi Şintereag (Bistriţa)”, a declarat Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica. Compania estimează că în 2012 piaţa de pavele şi borduri a scăzut cu aproape 10%, până la 66,3 milioane de euro, pe fondul instabilităţii politice, a lipsei capacităţii de atragere a fondurilor private şi a întreruperii unor lucrări de reabilitare. “Cu toate că în primul semestru am observat o creştere a pieţei cu aproximativ 15-20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a doua parte a anului a consemnat un regres puternic”, a spus Bobu.
-
Rezerva valutară a BNR a scăzut cu două miliarde de euro în 2012
Totuşi, pe parcursul lunii decembrie rezerva valutară a BNR a crescut uşor faţă de sfârşitul lunii noiembrie. Luna trecută au avut loc intrări în rezerva valutară de 2,13 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, alimentarea contului Comisiei Europene şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale. Ieşirile au totalizat 2,09 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, inclusiv a treia rambursare de capital şi dobândă în sumă de 252 milioane echivalent euro din împrumutul contractat în 2009 de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).
-
BNR a încheiat anul 2012 cu rezerve valutare în scădere faţă de anul precedent
La sfârşitul anului 2011, rezervele valutare ale BNR au fost de 33,2 miliarde euro.
În luna decembrie a anului trecut au avut loc intrări de 2,13 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale, se arată într-un comunicat al BNR.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro