BusinessMagazin

Tag: bani

  • Grecia este, practic, în faliment: ”Am învăţat să supravieţuim cu nimic”

    La jumătatea lunii mai, Grecia a reuşit cu greu să plătească Fondului Monetar Internaţional o rată de 750 de milioane de euro, dintr-un fond de rezervă deţinut la instituţia financiară. Pentru restul lunii mai, membrii guvernului au găsit cu greu bani pentru acoperirea cheltuielilor. Pe 5 iunie însă, Grecia trebuie să plătească FMI 300 de milioane de euro, iar la nivelul întregii luni plăţile totalizează 1,6 miliarde de euro.

    „În acel moment totul se va sfârşi“, a spus un oficial elen, sub protecţia anonimatului. Ministrul de interne Nikos Voutsis a avertizat la rândul său că Grecia nu va avea bani să plătească ratele către FMI, în lipsa unui acord până pe 5 iunie.

    Ministrul de finanţe Yanis Varoufakis a încercat să tempereze temerile, el afirmând că până atunci se va ajunge la un acord cu creditorii internaţionali. În plus, Varoufakis a anunţat pe 26 mai o taxă suplimentară pe tranzacţii bancare şi impozitarea cu 15% a depozitelor bancare pe care cetăţenii greci le ascund în străinătate. Ministrul de finanţe atribuie impasul discuţiilor cu creditorii instituţionali insistenţei liderilor zonei euro şi FMI pentru mai multă austeritate. Blocajul negocierilor a dus la evaporarea lichidităţilor în Grecia, împingând economia în recesiune.
    Retragerile masive de fonduri din bănci şi dificultăţile tot mai mari ale ţării de a respecta obligaţiile financiare au relansat temerile legate de capacitatea ţării de a rămâne în zona euro.

    Într-o societate care s-a obişnuit de-a lungul multor decenii cu generozitatea guvernului, criza de lichidităţi are un impact distrugător. Universităţile, spitalele şi primăriile au dificultăţi să asigure serviciile de bază, iar serviciile de securitate, subfinanţate, pierd bătălia cu fluxul de imigranţi ilegali. De fapt, Grecia funcţionează deja ca un stat aflat în faliment. Apelul guvernului pentru conservarea de fonduri a fost făcut la nivel generalizat. Ambasadele şi consulatele, precum şi toate primăriile din ţară au fost obligate să pună toate fondurile disponibile la dispoziţia autorităţilor centrale. Spitalele şi şcolile au dispoziţii clare să nu facă niciun fel de angajări, în timp ce oficialii instituţiilor de securitate naţională se plâng că sunt presaţi să menţină misiunile aeriene şi maritime la un nivel minim, într-o perioadă în care migranţii din Africa şi Orientul Mijlociu se grăbesc către coastele Greciei. Chiar şi bancherii de investiţii, juriştii şi consultanţii care colaborează cu Ministerul de Finanţe au fost informaţi că cel puţin deocamdată activitatea lor este considerată pro bono.

    De la obţinerea primului program de salvare, în 2010, Grecia a fost obligată să reducă cheltuielile cu 28 de miliarde de euro, o sumă semnificativă într-o economie de 179 de miliarde de euro. O doză echivalentă de austeritate aplicată în Statele Unite, de exemplu, ar însemna scăderi de 2.600 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor făcute de New York Times. În ultimele şase luni, finanţarea Greciei prin intermediul programului internaţional de susţinere, în valoare totală de 240 de miliarde de euro, a fost sistată din cauza dezacordului dintre guvernul de stânga condus de premierul Alexis Tsipras, liderii zonei euro şi FMI legat de măsurile de reformă necesare, statul elen fiind nevoit să restrângă şi mai mult cheltuielile.

    Pentru o generaţie de politicieni care au considerat cheltuielile guvernamentale şi împrumuturile ca un drept naţional din naştere, ideea de a cheltui doar banii disponibili este de neconceput. Dar pentru alţi greci, care vor ca tradiţia de împărţire a favorurilor către cei cu relaţii bine-situate să ia sfârşit, ultimii ani de austeritate reprezintă o lecţie valoroasă.

    „Nu mai există gratuităţi în această ţară. Partidele vechi nu au spus niciodată adevărul poporului. Acum trebuie să trăim din ceea ce producem“, a spus Kostas Bakoyannis, guvernatorul regiunii Greciei Centrale. Bakoyannis a efectuat un turneu prin 25 de primării pe care le coordonează şi a transmis acest mesaj bătrânilor din Teba, un oraş cu circa 36.000 de locuitori situat la aproximativ 150 de kilometri de Atena. Bakoyannis a fost ales în funcţie ca independent şi critică politicienii vechi şi noi, cu toate că el însuşi ale legături cu Partidul Noua Democraţie, de dreapta. Unul dintre bunicii săi, Constantinos Mitsotakis, a fost premier, iar mama sa, Dora, a fost ministru în diverse guverne.

  • Tudor a renunţat la meditaţiile pentru bac şi la banchet ca să-şi deschidă o afacere, dar autorităţile i-au năruit visul printr-o acţiune stupidă. „Bă, copile, tu ai impresia că eu îţi păzesc ţie albinele!?”

    Să demisionezi, să-ţi deschizi propria afacere, să-ţi faci singur programul de lucru. Cine nu visează la asta? Însă, oricât curaj ai avea să faci pasul acesta, în România lucrurile nu sunt deloc simple. Deseori, autorităţile, cele care ar trebui să-ţi întindă o mână de ajutor, îţi pun, în schimb, beţe în roate. Ce faci într-o astfel de situaţie? Unii o iau de la capăt, alţii se declară înfrânţi complet. Unii aleg să caute succesul peste graniţe, alţii rămân în România, dar îşi vând afacerea în străinătate. Iar exemple sunt multe.

    Tudor este un tânăr care a îndrăznit să-şi ia viaţa în propriile mâini: a renunţat la meditaţiile la bac şi la banchet, iar cu banii economisiţi şi-a luat stupi şi abine. Ce i s-a întâmplat însă la scurt timp după ce şi-a început afacerea de apicultor, l-a descumpănit.

    „Bă, copile…” Tudor şi-a luat stupi şi albine, dar autorităţile i-au năruit visul printr-o acţiune stupidă

  • Au cerut bani pentru a ajuta bolnavii de cancer. După ce au strâns peste 100 de milioane de dolari, şi-au cumpărat vacanţe şi maşini de lux

    Caz unic în America: organizaţia de caritate Rayanolds a cerut bani pentru a ajuta bolnavii de cancer, dar banii au fost folosiţi de membrii organizaţiei pentru achiziţionarea unor maşini de lux şi pentru vacanţe.

    Patru grupuri au cerut bani pentru a ajuta pacienţii bolnavi de cancer şi au utilizat donaţii de 187 de milioane de dolari pentru a plătii locurile de muncă ale famiiliei şi ale prietenilor şi excursii de lux, spune guvernul. Marţi, Comisia Federală pentru Comerţ a anunţat acuzaţiile împotriva Raynolds şi consilierilor săi, acuzaţii întemeiate pe faptul că organizaţiile au fost organizaţii de caritate doar cu numele. De fapt, guvernul spune că cele patru organizaţii au furat 187 milioane de dolari din donaţii între 2008 şi 2012 pentru diverse activităţi profitabile pentru familiei şi prietni, au consumat donaţiile pe maşini, excursii, croaziere de lux, pentru şcoli, abonamente la gimnastică, evenimente sportive şi bilete de concerte şi întâlniri cu membrii site-ului.

    Mai puţin de 3 % la sută din banii strânşi au mers la pacienţi, a spus FTC. Toate cele 50 de state şi Districtul Columbia au aderat la tarifel FTC. Ei au angajat colectori de fonduri pentru  a strânge donaţii. Colectorii de fonduri au profitat de marketingul prin telefon şi email, şi au făcut solicitări menite să impresioneze, ele au fost semnate cu nume de presupuse persoane bolnave de cancer. Tin totalul fondurilor peste 80 % din fondurile organizaţiei de caritate Rynolds au fost investite în excursii la Disney World şi pe croaziere.

    Când CFA a zis că banii au fost folosiţi pentru a ajuta părinţii bolnavi de cancer, cel puţin unele cazuri au fost aparent false.

    Adesea cei care strângeau fonduri îşi alegeu cu atenţie donatorii folosind sisteme de date elaborate. Punctul de pornire să câştige încrederea prin apeluri repetate, cerând fonduri pentru o serie de organizaţii de caritate.

    Experţii guvernamentali şi profesionişti ai organizaţiilor de caritate sunt duri cu acest tip de escrocherii şi spun că Roynald foloseşte tactici de racolare a donatorilor asemănătoare cu cele ale organizaţiilor de renume, dar adevăratele organizaţii de caritate nu fac astfel de escrocherii.
     

  • Miliardarul care la 26 de ani era arestat, iar la 35 a ajuns guvernator al unei provincii din Rusia

    În timpul copilăriei, Roman Abramovich a crescut alături de unchiul său, fiind orfan de ambii părinţi.

    Până la vârsta de 21 de ani, Abramovich intrase pe piaţa neagră folosind banii primiţi de la părinţii soţiei sale. Companiile sale au devenit în cele din urmă legale la începutul anilor ’90; până atunci, omul de afaceri pornise şi lichidase deja peste 20 de firme.

    La 26 de ani, Abramovich a fost arestat sub acuzaţia că ar fi furat bunuri ale statului. Nouă ani mai târziu, el avea să devină guvernator al provinciei Chukotka.

    El susţine şi în ziua de azi că a fost nevinovat în respectivul caz: “Au fost probleme cu sistemul bancar. Banii pierduţi de rafinărie au fost ulterior descoperiţi iar eu am fost eliberat”, spune miliardarul rus.

    Luxul şi opulenţa sunt cele mai bune cuvinte pentru a caracteriza viaţa miliardarului rus Roman Abramovich. Petrecerile pe care le organizează sunt deja legendare, precum cele de Revelion din insula St. Barts.

  • Doi foşti corporatişti au devenit antreprenori şi ţintesc venituri de două milioane de euro din banii colegilor

    Afacerea axată pe vânzarea de carduri 7card care le oferă angajaţilor acces, în baza unui singur abonament, la câteva sute de săli de sport din ţară, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de un million de euro. Fondatorii acesteia, Andrei Creţu şi Iulian Cîrciumaru estimează dublarea cifrei de afaceri în 2015.

    Andrei Creţu şi Iulian Cîrciumaru, foşti consultanţi în cadrul A.T Kearney şi apoi PwC au investit câteva sute de mii de euro în afacerea cu carduri 7Card prin care,  în baza unui abonament lunar, clienţii pot beneficia de acces în cadrul anumitor săli de sport.

    Volumul mare de săli din portofoliul 7card permite negocierea unui preţ mai rezonabil pentru abonamentul lunar decât în cazul unei singure săli. Cu un card unic de acces la o gamă variată de activităţi sportive, 7card se adresează atât angajaţilor, cât şi companiilor. La nivel de Capitală, valoarea medie a unui abonament 7card este de 125 de lei, în timp ce la Braşov, Ploieşti şi Iaşi este 94 de lei/lună, iar la Timişoara şi Cluj Napoca de 92 de lei.

    Raportat la numărul de abonaţi în companii, în Bucureşti, sectorul cel mai activ este IT, urmat de telecom şi bancar. În Timişoara, cele mai active sunt sectoarele IT şi FMCG, în Cluj Napoca – bancar şi IT, iar în Braşov – IT, bancar şi telecom. Peste 55% dintre abonaţi sunt femei.

    Compania a anunţat recent şi extinderea la nivel national. Astfel, până la finalul anului, angajaţii din peste 10 oraşe vor avea acces la o reţea de peste 200 de săli de sport. În perioada imediat următoare, 7card va începe să activeze în Constanţa (luna iunie), Sibiu (luna iulie), Piteşti, Craiova, Oradea, Bacău, Târgu Mureş. Până la finalul anului, 7card va fi prezent în aproximativ 12 oraşe, inclusiv Bucureşti.  Până în luna iulie, Sibiu şi Constanţa vor intra în reţeaua 7card, care ajunge astfel să acopere peste 200 săli de sport la nivel naţional, 8 oraşe şi peste 8.000 de abonaţi.

    Pentru cei cărora le place dansul, dar şi squash-ul, tenisul sau orice alte sporturi, Andrei Creţu şi Iulian Cîrciumaru, foşti consultanţi în cadrul A.T Kearney şi apoi PwC, au venit cu soluţia, în urma unei investiţii de câteva sute de mii de euro. Prin intermediul companiei Benefit Seven şi a cardului 7Card, în baza unui abonament lunar cu preţuri cuprinse între 120 şi 150 de lei, clienţii lor au acces la circa 140 de săli de sport din Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca şi Braşov, în care pot să practice de la fitness la escaladă.

    Volumul mare de săli permite negocierea unui preţ mai rezonabil pentru abonamentul lunar decât în cazul unei singure săli.Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească cei care doresc utilizarea cardurilor este să fie angajaţi ai companiilor cu care Benefit Seven a încheiat parteneriate de colaborare.

  • Un timişorean de 37 de ani controlează unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă şi are afaceri de 35 de milioane de euro

    Timişoreanul Cristian Rusu controlează, la 37 de ani, unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă, Casa Rusu, cu o reţea de 29 de magazine. A patra fabrică a Rus Savitar, producătorul de mobilier din cadrul grupului, este un pariu pentru tânărul antreprenor, care a ridicat-o, de la zero, contra cronometru, deoarece liniile de producţie trebuie să fie funcţionale în vara acestui an, pentru ca antreprenorul să primească finanţare europeană. 2015 este, pentru compania timişoreană, un nou moment de hotar, pentru că după ce a dezvoltat reţeaua de magazine în plină criză, Casa Rusu trece la un nou nivel, mizând pe suprafeţe de retail de mari dimensiuni.

    “Pentru mine criza a fost cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla în viaţa asta. A fost de departe cea mai bună perioadă. Înainte de criză eram 250 de oameni, acum suntem 1.000. În această perioadă am putut să ne dezvoltăm la costuri rezonabile, în aşa fel încât să recuperăm în 6-7 ani investiţia”, spune Cristian Rusu.

    Grupul Rus Savitar, care a ajuns la 1.000 de angajaţi, reuneşte patru fabrici de mobilă şi reţeaua de magazine Casa Rusu, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut a fost de 35 de milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2013. Previziunile pentru anul în curs vizează pragul de 40 de milioane de euro, în condiţiile în care în această vară noua fabrică trebuie să fie deja funcţională, iar extinderea reţelei de magazine continuă. Două noi spaţii au fost deschise în prima parte a anului, unul în centrul comercial Carrefour Colentina, pe o suprafaţă de 2.500 mp, deschis în martie în urma unei investiţii de 500.000 de euro, şi un altul în Bacău, în centrul comercial Cora, pe o suprafaţă de 1.500 mp, în aprilie. Marele pariu al retailerului va fi însă intrarea în segmentul magazinelor de mari dimensiuni, de 8.000-10.000 mp; în privinţa momentului în care s-ar putea întâmpla acest lucru, Cristian Rusu spune că acesta depinde, în principal, de rapiditatea cu care sunt semnate actele de vânzare a terenurilor şi de timpul în care sunt primite autorizaţiile necesare pentru costrucţie. Antreprenorul estimează că sunt necesare nouă luni de la stadiul de proiect până la inaugurare. Hipermagazinele de mobilă ar putea fi dezvoltate însă doar în oraşe mari din ţară, în Bucureşti, Timişoara, Cluj. „Fără a lua credit bancar, am bani pentru a deschide două magazine proprii, de mari dimensiuni, pe an. Dar suntem dependenţi de ritmul de achiziţie a terenurilor, pentru că întâlnesc, de pildă, oameni care nu vor să vândă terenurile. Piaţa este extrem de volatilă”.

    Despre cea de a patra fabrică, antreprenorul spune că este o investiţie fulger, care trebuie finalizată în şase luni de la semnarea contractului. „Este foarte greu să construieşti o fabrică într-un interval atât de scurt, însă a fost o oportunitate. O oportunitate”, pentru că respectarea termenului înseamnă un câştig de 1,2 milioane de euro, care reprezintă valoarea finanţării cu bani europeni din cele 4,4 milioane de euro cât înseamnă investiţia totală. Fondurile europene sunt aferente alocării din perioada 2007-2014 iar accesarea lor a fost posibilă doar după ce alte companii şi-au retras proiectele din cursa finanţărilor, iar banii au fost redistribuiţi.

    Noua fabrică, pentru care sunt angajaţi în jur de 100 de oameni, este gândită pentru piese înguste de mobilier, despre care Cristian Rusu spune că sunt dificil de produs. În celelalte fabrici ale grupului sunt instalate linii de producţie pe care se realizează debitarea plăcilor, bordurarea şi alte operaţiuni. Pentru pentru a fi realizate noi reglaje, pentru a schimba tipul de produs care iese de pe bandă, sunt necesare în jur de 20 de minute, indiferent dacă urmează a fi produse mii de bucăţi sau sute de mii de unităţi. Timpul necesar pentru calibrarea liniei este la fel de mare ca şi în cazul în care de pe banda de producţie ies de zeci sau de sute de ori mai multe produse. De aceea compania se concentrează pe seriile mari, explică tânărul antreprenor. Tot el spune că preferă să producă mai mult decât vinde într-o lună, chiar dacă ţine produsele în depozit „pe care l-am făcut foarte mare”, pentru a putea livra către clienţi luna următoare. „Astfel, putem produce un obiect acum şi apoi peste două luni, până atunci nu mai pierdem timpul pentru a face reglajele benzii. Sigur, acest lucru înseamnă costuri, pentru că orice client plăteşte doar după livrarea mărfii. În plus, sunt şi costurile de depozitare”.

  • Povestea adolescentei care şi-a transformat hobby-ul din copilărie într-o afacere de 250 de milioane de dolari

    Bella Weems, o tânără din Statele Unite ale Americii, şi-a dorit încă de la vârsta de 14 ani o maşină, chiar dacă nu putea la vremea respectivă să obţină permisul de conducere, vârsta legală în SUA pentru şofat fiind de 16 ani. Când le-a comunicat părinţilor această dorinţă, i-au spus că poate să îşi cumpere o maşină, dacă economiseşte suficienţi bani pentru a face acest lucru. Weems  a început să lucreze ca babysitter şi, după câteva luni în care a avut grijă de copii, a strâns doar 350 de dolari. Părinţii au sfătuit-o să investească banii economisiţi până în acel moment într-o afacere. Adolescenta a căutat idei pe internet şi a găsit un concept de medalioane personalizate, pe care a hotărât să le comercializeze. Alegerea numelui afacerii sale a fost la fel de simplu: mama sa a întrebat-o  care sunt lucrurile care îi plac, iar ea a răspuns, origami şi bufniţele (owl, engl.); astfel a luat naştere numele brandului: Origami Owl.

    Pentru a creşte afacerea, tânăra antreprenoare a început să organizeze petreceri la ea acasă, unde prietenii şi familia puteau să cumpere  bijuterii cu preţul cuprins între 5 şi 46 de dolari.

    Feedback-ul primit din partea cunoştinţelor a fost unul pozitiv, iar echipa formată din mamă şi fiică a deschis primul magazin într-un mall în noiembrie 2011. Au vândut în perioada sărbătorilor bijuterii în valoare de 60.000 de dolari, dar, mai important decât atât, clienţii au început să trimită în tot statul bijuterii Origami Owl ca şi cadouri. Următorul pas a fost lansarea unui website şi, pe măsură ce afacerea a crescut, planul lor s-a dezvoltat şi a început să includă şi designeri independenţi sau oameni care să găzduiască petreceri în care, la rândul lor, să vândă bijuterii în numele Origami Owls. Au lansat de asemenea un program destinat copiilor cu vârsta între 12 şi 17 ani prin care îi învaţă cum să îşi creeze propria afacere.

    Cele mai multe posturi de management au fost preluate de membri ai familiei, însă Bella Weems şi părinţii ei l-au angajat ca CEO al Origami Owl pe Robin Crossman, acesta având experienţă pe posturi de conducere în companii ca Amway Global, Home Interiors, Suzanne.com sau The Longaberger Company. Potrivit celor mai recente informaţii publicate în presa internaţională, veniturile companiei au ajuns la 250 de milioane de dolari. 

  • Povestea adolescentei care şi-a transformat hobby-ul din copilărie într-o afacere de 250 de milioane de dolari

    Bella Weems, o tânără din Statele Unite ale Americii, şi-a dorit încă de la vârsta de 14 ani o maşină, chiar dacă nu putea la vremea respectivă să obţină permisul de conducere, vârsta legală în SUA pentru şofat fiind de 16 ani. Când le-a comunicat părinţilor această dorinţă, i-au spus că poate să îşi cumpere o maşină, dacă economiseşte suficienţi bani pentru a face acest lucru. Weems  a început să lucreze ca babysitter şi, după câteva luni în care a avut grijă de copii, a strâns doar 350 de dolari. Părinţii au sfătuit-o să investească banii economisiţi până în acel moment într-o afacere. Adolescenta a căutat idei pe internet şi a găsit un concept de medalioane personalizate, pe care a hotărât să le comercializeze. Alegerea numelui afacerii sale a fost la fel de simplu: mama sa a întrebat-o  care sunt lucrurile care îi plac, iar ea a răspuns, origami şi bufniţele (owl, engl.); astfel a luat naştere numele brandului: Origami Owl.

    Pentru a creşte afacerea, tânăra antreprenoare a început să organizeze petreceri la ea acasă, unde prietenii şi familia puteau să cumpere  bijuterii cu preţul cuprins între 5 şi 46 de dolari.

    Feedback-ul primit din partea cunoştinţelor a fost unul pozitiv, iar echipa formată din mamă şi fiică a deschis primul magazin într-un mall în noiembrie 2011. Au vândut în perioada sărbătorilor bijuterii în valoare de 60.000 de dolari, dar, mai important decât atât, clienţii au început să trimită în tot statul bijuterii Origami Owl ca şi cadouri. Următorul pas a fost lansarea unui website şi, pe măsură ce afacerea a crescut, planul lor s-a dezvoltat şi a început să includă şi designeri independenţi sau oameni care să găzduiască petreceri în care, la rândul lor, să vândă bijuterii în numele Origami Owls. Au lansat de asemenea un program destinat copiilor cu vârsta între 12 şi 17 ani prin care îi învaţă cum să îşi creeze propria afacere.

    Cele mai multe posturi de management au fost preluate de membri ai familiei, însă Bella Weems şi părinţii ei l-au angajat ca CEO al Origami Owl pe Robin Crossman, acesta având experienţă pe posturi de conducere în companii ca Amway Global, Home Interiors, Suzanne.com sau The Longaberger Company. Potrivit celor mai recente informaţii publicate în presa internaţională, veniturile companiei au ajuns la 250 de milioane de dolari. 

  • Metodele de plată electronice le-au depăşit pentru prima dată pe cele tradiţionale

    Instituţiile britanice au anunţat că în anul 2014 metodele electronice de plată au depăşit, pentru prima oară, metoda de plată cu bani tipăriţi. Oficialii britanici au mai spus că volumul de plăţi cu bani gheaţă va mai scădea cu până la 30% în următorii zece ani.

    Consiliul britanic de calcul al plăţilor a subliniat faptul că nu doar persoanele fizice preferă metodele electronice, ci şi companiile aleg cărţile de credit sau transferurile online.

    Gradul de folosire a banilor tipăriţi de către persoane fizice, companii sau instituţii financiare a scăzut cu 48% în 2014, iar aproape 5% dintre britanici au declarat că folosesc bani în formă fizică foarte rar.

    Reprezentanţii Consiliului au spus că valoarea plăţilor cu bani gheaţă s-a ridicat la 250 miliarde de lire sterline, iar cele mai multe plăţi au fost efectuate în pub-uri, cluburi sau în cadrul comerţului stradal.

    Cu toate acestea, Victoria Cleland, casier-şef al Băncii Angliei, este de părere că banii gheaţă nu vor dispărea niciodată. “De când lucrez la Banca Angliei, cererea de bancnote a crescut cu 46%. Sunt de acord că valoarea plăţilor electronice a ajuns la un nivel record, dar cred că există încă numeroase persoane care preferă să achite cu banii jos”, a spus Cleland.

  • 19 filme şi o singură Palme d’or. Din culisele festivalului de la Cannes

    Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes l-a avut ca maestru de ceremonii, pentru al doilea an consecutiv, pe actorul Lambert Wilson. Numeroase staruri ale industriei cinematografice au păşit pe celebrul covor roşu de la Cannes, purtând ţinute vestimentare spectaculoase, şi au participat la această gală de deschidere a festivalului, care a fost transmisă de postul de televiziune CanalPlus şi a fost urmărită de peste 170 milioane de telespectatori.

    Anul acesta, 19 filme se luptă pentru Palme d’or, iar noutatea faţă de anii trecuţi este reprezentată de numărul mare de filme asiatice înscrise în competiţie.

    Printre favorite se numără „Carol“, în regia lui Todd Haynes, care spune povestea a două lesbiene, în anii ‘50, şi le are în distribuţie pe Rooney Mara şi Cate Blanchett. Haynes a mai participat doar o dată la Cannes, în 1998. Mexicanul Michel Franco prezintă „Chronic“, o dramă despre un asistent medical înconjurat de durere şi moarte. Franco a câştigat, în 2012, secţiunea Un certain regard cu filmul „After Lucia“. „Dheepan“ este povestea unui luptător din Sri Lanka care, după ce fuge în Paris, ajunge să lucreze ca îngrijitor la o instituţie a statului. „Dheepan“ este regizat de Jacques Audiard, care se află la a patra participare la Cannes.

    „The Assassin“ este un film asiatic, primul regizat de taiwanezul Hou Hsiao-hsien după mai bine de opt ani. Ultimul său film, „Flight of the Red Balloon“, a participat la Cannes în 2007 la secţiunea Un certain regard. Hou Hsiao-hsien a câştigat marele premiu de la Cannes în 1993, pentru filmul „The Puppetmaster“.

    „The Lobster“ este filmul de debut în limba engleză al regizorului grec Yorgos Lanthimos. Filmul îi are în distribuţie pe Colin Farrell, Ben Whishaw, John C. Reilly şi Rachel Weisz, iar acţiunea se petrece într-un viitor apropiat în care oamenii sunt obligaţi să îşi găsească sufletul-pereche în 45 de zile.

    După ce a impresionat juriul în 2011 cu „Oslo, 31 august“, regizorul norvegian Joachim Trier prezintă la Cannes o dramă avându-i în distribuţie pe Isabelle Huppert, Gabriel Byrne şi Jesse Eisenberg.

    „MacBeth“ este o nouă ecranizare a celebrei piese de teatru, semnată de către regizorul australian Justin Kurzel. În rolurile principale joacă Michael Fassbender şi Marion Cotillard.

    Radu Muntean şi Corneliu Porumboiu revin anul acesta la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Un certain regard, cu cele mai noi lungmetraje ale lor, „Un etaj mai jos“, respectiv „Comoara“, iar regizorul Andrei Creţulescu va fi prezent în secţiunea Semaine de la critique cu scurtmetrajul „Ramona“. Acesta este deja al treilea an consecutiv când România nu are niciun film în competiţia oficială a prestigiosului Festival de la Cannes, care debutează miercuri.

    Selecţia oficială este realizată de către directorul festivalului, Thierry Fremaux, iar acesta susţine că „regizorii buni vor face întotdeauna filme bune, aşa că vor avea mereu un loc în festival“. Pentru a alege producţiile ce intră în competiţie, Fremaux se consultă cu o serie de specialişti din Europa. În Marea Britanie, spre exemplu, una din cele mai influente păreri este cea a scriitoarei Agnes Poirier. Marile companii britanice de film, precum Film4, BFI şi BBC, au şi ele un cuvânt greu de spus. Dar, asemenea festivalului, şi companiile se concentrează asupra numelor
    deja consacrate. „Construim cariere“, susţine Tessa Ross, directoare a Film4, casa de producţii care a lansat „Slumdog Millionaire“ şi „12 ani de sclavie“. „Este singurul mod în care poţi avea filme care să conteze.“

    Una din lecţiile pe care ar trebui să le înveţe responsabilii festivalului de la Cannes este că arta nu înseamnă întotdeauna şi bani mulţi. Este nevoie ca astfel de evenimente să dea atenţie şi unor regizori sau actori mai puţini cunoscuţi, dar care poate reuşesc prestaţii de invidiat.

    Inaugurat în 1964, Festivalul de la Cannes este unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume. Participarea la concurs este permisă doar pe bază de invitaţie, iar ceremonia se ţine la Palatul Festivalului şi Congresului din Cannes.

    Trofeul Palme d’or, un simbol al festivalului, a fost decernat pentru prima oară în 1955. Înainte, între 1946 şi 1954, câştigătorii primeau „Marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes“, sub forma unei diplome şi a unui trofeu realizat de un artist contemporan.

    Începând cu anul 2014, preşedinţia juriului a fost preluată de către Pierre Lescure, preşedintele canalului francez Canal Plus.