Tag: vara

  • Nădlac – Arad a avansat cu 40% din vară până acum, iar Sebeş – Turda a trecut de la proiectare la „lucrări pregătitoare“

    Cei 200 de kilometri de autostrăzi care se află în lucru în prezent sunt insuficienţi pentru a readuce pe plus un sector al construcţiilor de infrastructură care a cunoscut în primele 8 luni ale anului un declin de 28%.

    Şantierele de autostrăzi aflate în lucru în România, cu o lungime cumulată de circa 200 de kilometri şi un cost total de peste 1 miliard de euro, au evoluat diferit din ultima lună a verii, august, până în prezent, la mijlocul toamnei. Astfel, pe tronsoane pre­cum Nădlac-Arad, lotul 1 (22,2 kilo­metri), care ar trebui să fie deschis circulaţiei anul acesta, s-a lucrat la foc continuu, stadiul fizic de execuţie avansând în perioada august-octombrie de la circa 34% la 75%, în timp ce pe auto­străzi precum Sebeş-Turda, lo­turile 3 şi 4 (38,7 kilometri), avansul a constat în acelaşi interval în trecerea de la stadiul de proiectare şi pre­construcţie la cel de lucrări pregă­titoare pentru construcţia propriu-zisă, utilajele aflându-se deja pe teren, potrivit datelor transmise de CNADNR la solicitarea ZF.

    Tot în această toamnă au reînceput lucrările şi pe cel de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad (16,6 kilometri), care de mai bine de un an nu mai avea constructori după ce contractul cu firma austriacă Alpine a fost reziliat, imediat după ce aceasta a intrat în faliment la nivel internaţional şi în insolvenţă pe plan local. În septembrie, compania de drumuri a selectat noi constructori pentru acest tronson, şi anume italienii de la Astaldi şi nemţii de la Max Boegl, care de altfel lucrează şi pe primul lot al autostrăzii Nădlac-Arad. Chiar dacă în clauzele contractuale anul 2015 figurează ca termen de finalizare a celor două tronsoane din Nădlac-Arad, ministrul transporturilor Ioan Rus declara recent că porţiunea aceasta de autostradă care face legătura cu graniţa ungară şi, mai departe, cu vestul Europei, ar urma să fie gata până la finalul anului acesta.

    O altă autostradă care a înaintat în perioada august-septembrie este lotul al treilea al tronsonului Orăştie-Sibiu (22,1 kilometri), care a avansat de la un stadiu fizic de execuţie de circa 82% în vară la aproximativ 91% în prezent. Din cele patru loturi ale autostrăzii Orăştie-Sibiu, lotul al treilea, construit de italienii de la Impregilo, este singurul care nu este finalizat, în contextul în care lucrările au întârziat din cauza unei alunecări de teren.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Horaţiu Ţepeş: în vară am produs la capacitate maximă, în trei schimburi

    Bilka, lider pe piaţa autohtonă de acoperişuri, încheie primele 9 luni ale anului cu o cifră de afaceri de peste 100 milioane de lei, în creştere cu 34 de procente comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2013. Peste 3 milioane de mp de învelitori metalice au fost produse şi comercializate în această perioadă de Bilka.

    ”Creşterea de 34% înregistrată în primele nouă luni ale acestui an confirmă aşteptările noastre cu privire la numărul mare de acoperişuri ce necesită înlocuirea imediată. Chiar dacă nu au fost demarate noi lucrări de construcţii sau proiecte de anvergură, în domeniul nostru cerere există şi vine în mare parte din renovări, peste jumătate din totalul cererilor înregistrate de noi. Considerăm vara lui 2014 ca fiind cea mai bună din istoria companiei”, a declarat Horaţiu Ţepeş, proprietar Bilka.

    Piaţa de acoperişuri s-a ridicat în 2013 la 27 milioane mp, 62% fiind reprezentată de acoperişurile metalice. Pentru 2014 compania estimează o creştere similară celei din 2013, de 5 procente şi o creştere de 2-3 procente a ponderii acoperişurilor metalice în totalul pieţei de acoperişuri.

    „Anul acesta în lunile de vară am produs la capacitate maximă, în trei schimburi, în unele zile ieşind pe porţile fabricii peste 200 acoperişuri. Asta se datorează eforturilor şi investiţiilor realizate în cei 7 ani de existenţă. La noi vânzările sunt impulsionate de un complex de factori: capacitate de producţie optimă, sistem logistic performant, gamă largă de produse, distribuţie la nivelul întregii ţări şi echipa care reuşeşte să coordoneze aceste elemente”, a declarat Horaţiu Ţepeş.

    Bilka continuă seria investiţiilor demarate la începutul lui 2014 care fac parte dintr-un plan investiţional de amploare, cu finalizare în 2016, şi care se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.

    ”Investiţiile realizate anul acesta se ridică la 2,5 mil euro. O parte din această sumă a fost accesată pentru achiziţionarea şi renovarea platformei Romlag Braşov care este în plină desfăşurare. O altă parte din investiţii este reprezentată de achiziţionarea a trei noi linii de producţie: două linii de ţiglă metalică care au crescut capacitatea de producţie pentru ţigla metalică Clasic cu 60% şi o linie de accesorii pentru acoperiş. Acum avem în curs investiţia pentru o nouă linie de accesorii pentru sistemul pluvial, proiect pentru care am accesat şi fonduri europene”, a precizat Horaţiu Ţepeş.

    Bilka a înregistrat în 2013 afaceri de 104 milioane de lei. Fabrica din Braşov are în prezent mai multe hale de producţie şi depozitare care acoperă o suprafaţă de peste 45.000 mp. Pe poarta fabricii au ieşit doar anul trecut peste 3,2 milioane mp de ţiglă metalică. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

  • Cea mai scăzută temperatură din această vară: 0 grade Celsius la Miercurea Ciuc

    Meteorologul Lado Gabriella a declarat corespondentului MEDIAFAX că temperatura de 0,1 grade Celsius a fost înregistrată la Staţia Meteo Miercurea Ciuc în intervalul 5.30 – 6.30.

    Meteorologii de la Centrul Meteo Regional din Târgu Mureş au declarat, la rândul lor, că dimineaţa de vineri a fost cea mai rece din această vară în ţară.

    Potrivit acestora, valori termice atât de scăzute nu s-­au înregistat în luna august în anii precedenţi.

    “La Miercurea Ciuc a fost, astăzi, cel mai rece în ţară în această vară, temperaturile minime coborând până la limita îngheţului. Responsabil pentru răcirea accentuată este un ciclon mediteranean rece care pătruns şi s-a localizat în zona depresionară din estul Transilvaniei şi care se va menţine şi pe parcursul zilei de mâine. Nu am mai avut temperaturi de zero grade Celsius, ca astăzi, la Miercurea Ciuc în anii precedenţi în luna august, excepţie făcând masivele înalte”, a precizat Liliana Ciontea, meteorolog la Centrul Meteo Regional din Târgu Mureş.

    Potrivit acesteia, alte valori minime înregistrate, vineri dimineaţă, în Harghita au fost de 2 grade Celsius la Joseni, 4,1 grade la Topliţa, 3,4 grade Celsius şi brumă în pasul Bucin, cea mai ridicată temperatură, de 6 grade Celsius, fiind consemnată la Odorheiu Secuiesc.

    Minima absolută a lunii august în Harghita, de minus 1,9 grade Celsius, a fost înregistrată în anul 1980, în vreme ce maxima absolută, de 34,9 grade, a fost consemnată de meteorologii din aceeaşi localitate în anul 1957.

  • Cele mai amuzante erori din filmele Paramount – GALERIE FOTO

    Vara înseamnă libertate şi posibilităţi fără efort, timpul în care recreerea şi nonşalanţa se întâlnesc şi cer divertisment de calitate. Dar, pentru o experienţă completă de divertisment, vă prezentăm unele dintre cele mai amuzante greşeli din filmele preferate de pe canalul Paramount.

    Una dintre erorile înfăţişate este preluată din filmul The Emperor’s Club (poate fi vizionat vineri, 29 august, la ora 22:40, pe canalul Paramount), unde este prezentat un profesor idealist care încearcă să îndrepte comportamentul unui elev care persistă în greşeli.

    În secvenţa în care elevii din The Emperor’s Club sunt prinşi încercând să facă baie dezbrăcaţi într-un râu, o călugăriţă poartă acoperământul specific (capul acoperit cu voal tradiţional), dar are o fustă a cărei lungime se opreşte deasupra genunchilor. Niciodată nu poţi vedea o călugăriţă purtând o astfel de combinaţie. Însă îmbrăcămintea călugăriţei nu este singura eroare amuzantă legată de haine care se regăseşte în film. Când fetele se dezbracă de tricouri pentru a face baie în râu, se poate observa un sutien Victoria Secret – un sutien de la momentul în care filmul a fost făcut, şi nu din perioada de timp prezentată în film.

    Câteodată, nu doar hainele vin din viitor, ci şi maşinile: chiar dacă acţiunea din The Emperor’s Club este plasată în anii ’70, se pot observa pe parcursul filmului maşini din anii ’80.Un alt film ce conţine erori amuzante este Hollywoodland (poate fi vizionat sâmbătă, 21 august, la ora 00:35, pe canalul Paramount), unde George Reeves, starul din The Adventures of Superman, este găsit mort în casa sa. Poliţia doreşte să închidă cazul, luând în considerare sinuciderea. Louis Simo, un detectiv privat, preia investigaţia şi încearcă să afle cine a apăsat pe trăgaci.

    Totuşi, background-ul acţiunii filmului poate provoca unele râsete: acţiunea se petrece în anul 1959, epoca de aur a televiziunii, dar în background-ul filmului Hollywoodland se pot observa antene de televiziune. În schimb, în fotografiile cartierelor din perioada respectivă nu există antene de televiziune vizibile pe acoperişurile caselor.

    Nu în ultimul rând, cele mai cunoscute greşeli sunt “erorile false”. Un bun exemplu poate fi observat în filmul Lemony Snicket’s A Series of Unfortunate Events (poate fi vizionat duminică, 20 august, la ora 20:40, pe canalul Paramount), care spune povestea a trei copii ce sunt adoptaţi de verişorul lor după ce părinţii lor au murit într-un incendiu. Acesta plănuieşte în secret să fure averea părinţilor copiilor adoptaţi.

    În presupusul bilet de adio al mătuşii Josephine, greşelile ei gramaticale nu sunt, de fapt, erori. Ea a inclus intenţionat greşeli de ortografie pentru a le folosi drept cod pentru Klaus. De asemenea, ea utilizează des “it’s” în loc de “its”, ceea ce nu reprezintă un indiciu. Cu toate acestea, este de înţeles faptul că prin abuzul de “it’s” şi “its” s-a urmărit obţinerea atenţiei copiilor ei pentru a descoperi adevăratul înţeles.
    Erorile din filme sunt întotdeauna o sursă de amuzament, iar un film nostim te va ajuta să găseşti greşelile preferate din filme.

  • Fericirea se află pe o insulă

    Nu am fost niciodată atrasă de Grecia, ţară unde majoritatea prietenilor mei preferau să-şi petreacă concediile de vară şi de unde mereu se întorceau cu poveşti despre plaje cu nisipuri fine şi cu ape de un albastru nemaivăzut. Vara aceasta, pentru că nu-mi pregătisem concediul din timp dar şi dintr-o oarecare comoditate, am decis să mă conving cu ochii mei dacă Grecia chiar este un colţ de paradis, aşa cum auzisem. Am dat cu banul, la propriu, pentru a alege o destinaţie grecească şi m-am ales cu Zakynthos.

    „Floarea Levantului“ sau „Veneţia Sudului“, aşa cum a fost numită de-a lungul timpului insula Zakynthos, aflată în Marea Ionică, în vestul peninsulei Peloponez, nu se lasă descoperită din prima. Odată ce păşeşti în afara aeroportului de pe insulă, te loveşte din plin ariditatea peisajului, unde la sfârşit de iulie abia dacă simţi o adiere lină de vânt. O insulă prăfuită, unde din loc în loc apar palmieri şi câteva smocuri de flori de un roşu turbat, aceasta este prima imagine cu care te primeşte Zakynthos în mijlocul verii. Nu fiţi dezamăgiţi, pentru că odată ce vă depărtaţi de aeroport şi mergeţi către staţiunile de pe insulă, aproape de mare, peisajul se schimbă la 180 de grade.

    Prima întâlnire cu adevăratul spirit al insulei a avut loc pentru mine în Laganas, staţiunea în care am şi stat de altfel, situată în partea de sud. Considerată polul distracţiei din Zakynthos, pentru că este frecventată în special de turiştii tineri, Laganas este şi cea mai mare staţiune din insulă. Chiar dacă de multe ori am auzit că în Grecia te simţi ca acasă datorită numărului mare de români care aleg această ţară ca destinaţie de vacanţă, în Laganas de puţine ori am auzit limba română printre turişti. În schimb, cuvinte în engleză, suedeză, italiană sau germană se auzeau la tot pasul, fie pe plaja cu nisip mărunt şi apă cristalină din golful care mărgineşte staţiunea, fie pe străzile largi, înţesate de magazine cu suveniruri sau cu baruri, restaurante şi cluburi din Laganas.

    Laganas mai este vestită şi pentru că în apropiere de această staţiune trăiesc celebrele broaşte ţestoase Caretta Caretta, pe care le puteţi vedea dacă vă îmbarcaţi într-un vaporaş Glass Bottom (cu podea de sticlă, prin care se vede fundul apei), dar puteţi şi înota alături de ele, având în vedere că de multe ori se apropie de malul golfului. Iar dacă vreţi să fiţi şi mai aproape de faimoasele ţestoase, puteţi ajunge cu vaporaşul sau cu o barcă cu motor pe insula Marathonisi din apropierea Laganas, care are două plaje, una cu nisip fin şi auriu unde Caretta îşi depun ouăle, alta cu pietricele fine şi cu două mici grote ce pot fi vizitate.

    Iar dacă aţi înotat în apele line din golful Laganas, pline ochi de turişti, puteţi încerca şi plaje mai pustii, unde însă încălţămintea specială este absolut necesară, din cauza aricilor de mare care nu vă vor cruţa deloc. Keri este un dintre aceste plaje. Situată în partea de sud-vest a insulei, Keri impresionează nu doar prin plaja secretă unde vă puteţi bălăci în voie, departe de ochii curioşi ai altor turişti, dar şi prin arcadele de piatră săpate de apă, prin care soarele creează jocuri de culori şi lumini. Din Laganas puteţi lua vaporaşe care vă vor duce pentru 20-25 de euro de persoană atât pe insula Marathonisi, cât şi la Keri, plimbare ce durează trei ore cu tot cu timpul pentru înot. Iar pentru 10 euro în plus puteţi face întregul tur al insulei Zakynthos, care durează 6-7 ore, cu opriri pe câteva plaje care vă vor răsfăţa privirile: Kalamaki, Tsilivi, Alikansa sau Alykes.

    Dacă vreţi totuşi să vedeţi şi altceva decât coaste dantelate şi plaje mirifice, cea mai la îndemână modalitate de a vizita interiorul insulei, care nu are mai mult de 40-50 de kilometri în lungime şi vreo 20 de kilometri în lăţime, este maşina. Dacă aţi ajuns cu avionul în Zakynthos, nu vă faceţi griji, pentru că în fiecare staţiune se găsesc la tot pasul locuri de unde puteţi închiria o maşină, de la preţuri începând de la 40-50 de euro pe zi.

    Odată ce v-aţi hotărât să închiriaţi o maşină pentru una sau mai multe zile, primul popas trebuie – neapărat – să fie capitala insulei, Zakynthos sau Zante, plină de clădiri cu două şi trei etaje, a căror arhitectură este o combinaţie de stil veneţian, dar şi francez şi englez. Centrul oraşului, în care trăiesc circa 10.000 de locuitori, este dominat de statuia lui Dionysios Solomos, poetul care a scris imnul naţional al Greciei. În portul din Zakynthos se regăseşte şi biserica Saint Dionysios, numită după sfântul protector al insulei, unde puteţi admira picturi de acum câteva secole. Mai puteţi vizita, tot în turul cu maşina, celelalte staţiuni din Zakynthos, printre care Argassi sau Planos.

    Am lăsat spre final „cireaşa de pe tort“ a insulei Zakynthos. Cu siguranţă aţi văzut imagini cu cea mai cunoscută destinaţie din Zakynthos, plaja Navagio, pe afişele de promovare a sejururilor în Grecia. Un mic golf străjuit de stânci, cu o apă de un turcoaz intens cum rar am văzut, „păzit“ de un vas naufragiat în urmă cu câteva decenii, despre care se spune că ar fi aparţinut unor contrabandişti de ţigări – imaginea îţi desfată ochii şi te face să te minunezi că un astfel de peisaj poate exista la o distanţă atât de mică de România.

    Cunoscută şi sub denumirea de Shipwreck Beach, plaja din Nagavio este accesibilă doar de pe mare, fie cu ambarcaţiuni închiriate, fie cu vase care fac croaziere zilnice. Pentru a surprinde însă o imagine panoramică a acestui colţ de rai trebuie să ajungeţi deasupra golfului, undeva la 200-300 de metri înălţime. Privind în jos, simţi un nod în stomac care nu ştii dacă este provocat de frica de înălţime sau de emoţia de a vedea un colţ de paradis.
    Destul de aproape de Navagio se găsesc şi aşa-numitele Blue Caves, sau grote albastre, în care se poate intra şi înota, alături de corali care sclipesc multicolor în apele albastre, nestingherite de lumină.

    Iar dacă despre peisaje am vorbit numai de bine, mâncarea grecească nu trebuie nici ea ratată în Zakynthos, chiar dacă în Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimii ani numărul restaurantelor cu specific grecesc a crescut vertiginos şi ne-a făcut să ne simţim din ce în ce mai familiari cu bucătăria acesteia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu un gyros cu carne de pui bine rumenită, o salată grecească stropită fără pic de milă cu ulei de măsline şi cu ierburi sau un sos tzatziki dens şi aromat, toate preparate după reţeta autentică, chiar în ţara de unde provin. Nu rataţi taverna El Greco, situată pe serpentinele din Agios Sostis, în staţiunea Laganas, unde pe lângă mâncarea tradiţională grecească puteţi servi o carafă straşnică de ouzo aromat, tradiţionala băutură a grecilor.

    Plaje care aduc aminte de zei şi de legende elene de mult uitate, apă limpede şi curată, exuberanţă la tot pasul, delicii culinare care satisfac gusturile oricărui gurmand – ce îi mai poate lipsi unei vacanţe reuşite? Cred că ştiu deja unde vreau să-mi petrec următorul concediu de vară.

  • După ce majoritatea retailerilor din România au furat startul Black Friday, o companie lansează reducerile Black Friday de vară

    După ce a înregistrat vânzări de 6,5 milioane de euro în cadrul ediţiei Black Friday de primăvară, desfăşurată în perioada 1-4 mai 2014, Altex lansează o nouă promoţie în perioada 14-17 august, anunţând reduceri de până la 75%.

    Traficul total din cele 75 de magazine este estimat să depăşească peste 300 de clienţi pe oră pe perioada celor patru zile, iar vânzările pe care reprezentanţii companiei le aşteaptă sunt estimate la zece milioane de euro. Achiziţiile estimate nu se vor limita doar la offline, astfel în zilele de Summer Black Friday sunt aşteptate comenzi care să reprezinte 20% din totalul vânzărilor, ajungând la două milioane de euro.

    ”Ne-am propus ca pentru 2014 să facem aşteptarea mai scurtă şi de aceea propunem un nou Black Friday care va intra în calendarele românilor. Momentul este cu atât mai bun cu cât clienţii au la dispoziţie câteva zile în care pot vizita oricare dintre cele 75 de magazine Altex din întreaga ţară sau pot accesa site-ul www.Altex.ro.”, a declarat Dan Ostahie, preşedinte şi CEO, Altex România.

     

     

  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în ţară până la sfârşitul lunii

    BANAT
    Valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale în această perioadă, temperaturile maxime situându-se, în medie, între 28 şi 31 de grade. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în jurul datelor de 20, 21 şi 27 iulie. Temperaturile minime vor creşte uşor, apoi se vor menţine relativ staţionare. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în intervalul 21 – 25 iulie.

    CRIŞANA
    Vremea se va răci uşor, cu aproximativ 2-3 grade, însă de miercuri valorile termice vor creşte treptat. Pe parcursul nopţilor, temperaturile medii minime rămân neschimbate, în jurul a 16 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată în tot intervalul de prognoză. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, care vor avea şi caracter torenţial, îndeosebi în intervalul 21 – 23 iulie.

    TRANSILVANIA
    Regimul termic diurn se va menţine apropiat de cel normal în tot intervalul de prognoză, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 26 şi 28 de grade. Uşoare variaţii de temperatură sunt posibile în intervalul 22 – 25 iulie. Valorile medii minime se vor menţine relativ staţionare, în jurul a 14 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea vor fi pe arii mai extinse şi temporar mai însemnate cantitativ în 22 şi 23 iulie.

    MARAMUREŞ
    Se vor înregistra maxime termice, în medie, de 28-29 de grade, apropiate de normele climatologice ale perioadei, deşi în intervalul 22 – 25 iulie valorile termice vor marca o scădere uşoară. Minimele termice se vor situa, în medie, între 14 şi 16 grade. În fiecare după-amiază sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată, cu o probabilitate mai mare de apariţie în perioada 21 – 26 iulie, când se vor acumula şi cantităţi mai importante de apă.

    MOLDOVA
    Media maximelor termice se va menţine aproape neschimbată, în jurul valorii de 28 de grade, pe parcursul întregului interval. Totuşi, punctiform, pot apărea diferenţe de la o zi la alta, în funcţie de nebulozitate şi de apariţia precipitaţiilor. Temperaturile medii nocturne se vor situa între 15 şi 17 grade. Probabilitatea pentru averse, posibil însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 22 – 24 iulie. În rest, doar trecător vor fi ploi slabe de scurtă durată.

    DOBROGEA
    Temperaturile maxime diurne vor creşte treptat, ajungând la medii diurne de până la 30 de grade la sfârşitul intervalului, n timp ce temperaturile nocturne se vor situa în jur de 19-20 de grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor în aversă, însoţite de descărcări electrice, va fi mai mare până la 23 iulie. În rest, după-amiaza sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată.

    MUNTENIA
    Vremea se va încălzi uşor, mediile maximelor crescând de la 28 de grade spre medii de 30-31 de grade, caracterizând o vreme călduroasă. Minimele nocturne vor creşte cu 2-3 grade la începutul săptămânii, apoi se vor menţine la medii în jurul a 17 grade. Probabilitatea pentru averse, posibil, mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în jurul datei de 22 iulie. În rest, doar pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată.

    OLTENIA
    Temperaturile maxime vor scădea treptat, de la valori medii iniţiale în jurul a 30 de grade până la medii de 28 de grade în intervalul 22 – 25 iulie, apoi vremea va intra într-un nou proces de încălzire. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie similară şi se vor situa, în medie, între 15 şi 17 grade. În fiecare după-amiază sunt posibile averse slabe, dar între 21 şi 23 iulie creşte probabilitatea de apariţie a ploilor pe arii extinse şi mai importante cantitativ.

    LA MUNTE
    Valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale în această perioadă, temperaturile maxime urmând a se situa, în medie, între 18 şi 21 de grade, cu cele mai ridicate valori la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor avea oscilaţii nesemnificative de la o zi la alta, încadrându-se, în medie, între 9 şi 12 grade. Temporar se vor semnala averse în fiecare zi, însă în intervalul 21 – 24 iulie, probabilitatea de a se înregistra cantităţi importante de apă, pe spaţii mai extinse, este ridicată.
     

  • VACANŢA la români: Jumătate din populaţie nu pleacă în concediu vara. Câţi români nu au văzut niciodată Marea Neagră

     Potrivit studiului realizat de IRES pe un eşantion de 1.473 de repondenţi, circa 22% dintre români nu au fost vreodată pe litoralul românesc, iar 37% spun că au fost înainte de anul 2000. În acelaşi timp, 14% dintre participanţi afirmă că au fost la Marea Neagră anul trecut.

    O treime dintre cei chestionaţi au indicat că îşi vor lua concediu. Aproape jumătate dintre ei au, în acest an, între 21 şi 30 de zile de concediu, 22% au între 11 şi 20 de zile, 15% au mai puţin de 10 zile, iar 15% peste 31 de zile.

    Circa 12% dintre respondenţii care au în acest an concediu şi-au luat deja zile de concediu: 44% între 1 şi 10 zile, 25% între 11 şi 20 de zile, 17% între 21 şi 30 de zile şi 6% între 31 şi 40 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Avem şanse la Schengen în octombrie, dacă raportul MCV din vară nu ne dă înapoi

     Traian Băsescu a afirmat că România se află, din nou, într-un moment de graţie în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, după ultimul Consiliu European a recomandat să se analizeze situaţia României şi Bulgariei.

    “Acest lucru se va întâmpla la JAI din octombrie, când avem şanse să se deschidă accesul pentru noi şi pentru Bulgaria, cu condiţia ca raportul verbal pe justiţie care se va face, deci nu va fi un raport scris, MCV din vară, care va fi un raport verbal de progres, să nu ne dea înapoi”, a declarat şeful statului la Adevărul Live.

    Preşedintele a spus că are “o reţinere” cu privire la faptul că Parlamentul “a colectat” deja 11 membri ai săi pentru care nu a aprobat ori arestarea ori investigarea ori pentru care nu s-au pus în aplicare hotărâri judecătoreşti definitive care îi arătau incompatibili, chestiune care s-a ridicat şi la Consiliu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Taxa la podul Cernavodă, eliminată la sfârşit de săptămână până la 31 august

     Sistarea plăţii taxei a fost aprobată printr-un ordin al lui Alexandru Năstase, secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, publicat vineri în Monitorul Oficial.

    Măsura, valabilă până la 31 august, se aplică pe sensul Bucureşti – Constanţa în zilele de vineri, în intervalul 18:00 – 24:00, şi sîmbătă, între orele 06:00 şi 12:00.

    Şoferii vor fi scutiţi de plata taxei şi duminica, între 16:00 şi 24:00, pe sensul Constanţa – Bucureşti.

    Obligativitatea plăţii taxei pe Autostrada Soarelui a fost eliminată temporar în vara anului trecut, pentru sfârşitul de săptămână, după ce presa a relatat că în minivacanţa de Rusalii şoferii au fost obligaţi să aştepte şi două ore pentru a putea plăti taxa de autostradă la staţia Feteşti, rândul de maşini întânzindu-se pe 20 de kilometri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro