BusinessMagazin

Tag: sport

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • Hobby de CEO: Marius Meleşteu, Strauss Balkans

    “Vin dintr-o generaţie care a avut şansa să treacă prin Revoluţie şi schimbare şi şansa asta ne-a construit ca manageri, o generaţie care a depăşit mitul expatului, pentru că la începuturile carierei mele tot ce venea din afara României reprezenta o aspiraţie. Sunt mulţi manageri români pe care îi cunosc şi care au abilitatea de a conduce corporaţii fără nicio problemă. Avem o generaţie de manageri de calibru mare. PIB-ul României se află în mâinile noastre“, spunea Marius Meleşteu, general manager pentru Europa Centrală şi de Sud în cadrul Strauss Balkans, când a fost premiat în cadrul galei Cei mai admiraţi CEO din 2014.

    Marius Meleşteu deţine această funcţie de mai bine de trei ani şi se ocupă de coordonarea operaţiunilor grupului în România, Serbia şi ţările de export (Bulgaria, Moldova, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania şi Macedonia). Anterior, a fost CEO al subsidiarei locale a grupului Strauss, producătorul Doncafé, din 2010. Şi-a început cariera în 1994 la Stimorol, în România, unul din marii producători de gumă de mestecat, iar apoi a activat o perioadă de şapte ani la Unilever România, ocupând diverse poziţii până la country manager pentru Serbia şi Muntenegru.

    A schimbat industria în 2004 devenind director de marketing la Telemobil (Zapp), după care a revenit în FMCG. Întâi, la Heineken România timp de cinci ani, ca director comercial, iar apoi la Strauss Balkans ca director general. A absolvit Universitatea Politehnică (Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini) şi este licenţiat în marketing, la Institutul de Marketing Management din Africa de Sud. Strauss România, producătorul brandului de cafea Doncafé şi subsidiara grupului israelian cu acelaşi nume, a raportat în prima jumătate a anului trecut un avans de aproape 27% al vânzărilor în lei, până la 126 milioane de lei, creşterea fiind susţinută de brandul Amigo, achiziţionat în 2014 de grupul Strauss Coffee de la producătorul brazilian de cafea CIA Iguacu de Cafe Soluvel.

    Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi acestor activităţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Hobby-urile mele sunt mai ales în zona sportivă şi s-au dezvoltat plecând de la diverse obiective de sănătate pe care mi le-am impus. Am început să fac sport târziu, deoarece mi-am dorit să îmi menţin sănătatea şi să dau jos un surplus de greutate, însă foarte repede a devenit o sursă zilnică de energie fără de care nu mai pot concepe o zi bună.

    În categoria sport intră fitnessul zilnic dar şi activităţi sportive pe care le fac împreună cu familia – mountain biking pe timp de vară şi schi pe perioada iernii. În plus, am avut surpriza foarte plăcută de a găsi o comunitate activă de pasionaţi de bicicletă chiar şi în Strauss România şi am făcut câteva trasee foarte frumoase alături de colegii mei de la birou.

    Pe lângă sport, îmi place fotografia şi profit de vacanţe pentru a imortaliza peisaje sau petreceri sau întâlniri informale de la birou pentru a-mi exersa tehnica de portret.

    Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

    Atât sportul, cât şi afacerile reprezintă procese de lungă durată, consistente, în care fiecare zi reprezintă un pas spre autodepăşire. Îmbunătăţirea continuă devine aproape o obsesie atât în sport, cât şi în business. Pot să alerg 10 km? Pot intra pe o nouă categorie de piaţă? Pot alerga un semimaraton? Pot să-mi cresc cota de piaţă? Dar un maraton? Dar să devin lider pe piaţă?

    Şi astfel apare o pasiune în generarea schimbării, indiferent că se referă la rezultate sportive sau de business.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    În acest moment, sportul este pentru mine un aliat zilnic – pe de o parte îmi fac ordine în gânduri, mă echilibrez mental dar îmi şi dă energie. Când ai energie, transmiţi energie şi către ceilalţi. Către colegi, către parteneri, către organizaţie.

    Care sunt regulile din sport folositoare în afaceri?

    Cel mai mult apreciez consistenţa, focusul şi fairplay-ul, în ambele categorii. Satisfacţia unui rezultat bun obţinut corect este cel mai bun sentiment din lume. Totul trebuie să fie construit pe baze solide, nu poţi să împuşti doar nişte rezultate.

    Number beats opinion (cifrele sunt mai relevante decât impresiile) – degeaba te crezi bun, dacă nu ai rezultate.

    Moralul contează la fel de mult ca şi fizicul.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Probabil curling…

  • Hobby de CEO: Marius Meleşteu, Strauss Balkans

    “Vin dintr-o generaţie care a avut şansa să treacă prin Revoluţie şi schimbare şi şansa asta ne-a construit ca manageri, o generaţie care a depăşit mitul expatului, pentru că la începuturile carierei mele tot ce venea din afara României reprezenta o aspiraţie. Sunt mulţi manageri români pe care îi cunosc şi care au abilitatea de a conduce corporaţii fără nicio problemă. Avem o generaţie de manageri de calibru mare. PIB-ul României se află în mâinile noastre“, spunea Marius Meleşteu, general manager pentru Europa Centrală şi de Sud în cadrul Strauss Balkans, când a fost premiat în cadrul galei Cei mai admiraţi CEO din 2014.

    Marius Meleşteu deţine această funcţie de mai bine de trei ani şi se ocupă de coordonarea operaţiunilor grupului în România, Serbia şi ţările de export (Bulgaria, Moldova, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania şi Macedonia). Anterior, a fost CEO al subsidiarei locale a grupului Strauss, producătorul Doncafé, din 2010. Şi-a început cariera în 1994 la Stimorol, în România, unul din marii producători de gumă de mestecat, iar apoi a activat o perioadă de şapte ani la Unilever România, ocupând diverse poziţii până la country manager pentru Serbia şi Muntenegru.

    A schimbat industria în 2004 devenind director de marketing la Telemobil (Zapp), după care a revenit în FMCG. Întâi, la Heineken România timp de cinci ani, ca director comercial, iar apoi la Strauss Balkans ca director general. A absolvit Universitatea Politehnică (Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini) şi este licenţiat în marketing, la Institutul de Marketing Management din Africa de Sud. Strauss România, producătorul brandului de cafea Doncafé şi subsidiara grupului israelian cu acelaşi nume, a raportat în prima jumătate a anului trecut un avans de aproape 27% al vânzărilor în lei, până la 126 milioane de lei, creşterea fiind susţinută de brandul Amigo, achiziţionat în 2014 de grupul Strauss Coffee de la producătorul brazilian de cafea CIA Iguacu de Cafe Soluvel.

    Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi acestor activităţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Hobby-urile mele sunt mai ales în zona sportivă şi s-au dezvoltat plecând de la diverse obiective de sănătate pe care mi le-am impus. Am început să fac sport târziu, deoarece mi-am dorit să îmi menţin sănătatea şi să dau jos un surplus de greutate, însă foarte repede a devenit o sursă zilnică de energie fără de care nu mai pot concepe o zi bună.

    În categoria sport intră fitnessul zilnic dar şi activităţi sportive pe care le fac împreună cu familia – mountain biking pe timp de vară şi schi pe perioada iernii. În plus, am avut surpriza foarte plăcută de a găsi o comunitate activă de pasionaţi de bicicletă chiar şi în Strauss România şi am făcut câteva trasee foarte frumoase alături de colegii mei de la birou.

    Pe lângă sport, îmi place fotografia şi profit de vacanţe pentru a imortaliza peisaje sau petreceri sau întâlniri informale de la birou pentru a-mi exersa tehnica de portret.

    Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

    Atât sportul, cât şi afacerile reprezintă procese de lungă durată, consistente, în care fiecare zi reprezintă un pas spre autodepăşire. Îmbunătăţirea continuă devine aproape o obsesie atât în sport, cât şi în business. Pot să alerg 10 km? Pot intra pe o nouă categorie de piaţă? Pot alerga un semimaraton? Pot să-mi cresc cota de piaţă? Dar un maraton? Dar să devin lider pe piaţă?

    Şi astfel apare o pasiune în generarea schimbării, indiferent că se referă la rezultate sportive sau de business.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    În acest moment, sportul este pentru mine un aliat zilnic – pe de o parte îmi fac ordine în gânduri, mă echilibrez mental dar îmi şi dă energie. Când ai energie, transmiţi energie şi către ceilalţi. Către colegi, către parteneri, către organizaţie.

    Care sunt regulile din sport folositoare în afaceri?

    Cel mai mult apreciez consistenţa, focusul şi fairplay-ul, în ambele categorii. Satisfacţia unui rezultat bun obţinut corect este cel mai bun sentiment din lume. Totul trebuie să fie construit pe baze solide, nu poţi să împuşti doar nişte rezultate.

    Number beats opinion (cifrele sunt mai relevante decât impresiile) – degeaba te crezi bun, dacă nu ai rezultate.

    Moralul contează la fel de mult ca şi fizicul.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Probabil curling…

  • Nu cumva culegem ce am semănat?

    Cele mai multe reacţii sunt, pe plan local, de genul „nu este cazul să căutăm vinovaţi, echipa şi antrenorii au făcut tot ce au putut“ şi pot fi de acord numai în parte cu un astfel de îndemn. Nu am nicio îndoială că echipa şi antrenorii au făcut tot ce au putut, dar asta nu spală din vinile care nu pot fi trecute cu vederea.

    Gimnastica ne-a scos în lume şi altfel decât ca ţară a nebuniei lui Ceauşescu şi eram şi atunci şi suntem şi acum datori să căutăm să reparăm ce se poate repara. Nu, nu este eşecul echipei, dar eşte eşecul diriguitorilor care trebuia să prevadă şi să acţioneze şi nu să aştepte, cu fatalitate mioritică, să se întâmple. Ministrul de resort nu trebuie să vină şi să îmi spună care este situaţia şi că avem de-a face cu un dezastru, ci trebuia să analizeze din timp datele şi avertismentele şi să acţioneze, să ceară soluţii şi să impună măsuri.

    Nu cred că este musai problema doamnei Lipă, venită la minister de puţine luni, dar a tuturor miniştrilor care s-au ocupat de sport până acum este, cu siguranţă. Şi dacă tot am vorbit de miniştri, să-i pomenim pe toţi cei care, din 1992 încoace, s-au ocupat de sportul românesc: Gheorghe Angelescu, Alexandru Mironov, Mihai-Sorin Stănescu, Crin Antonescu, Georgiu Gingăraş, Monica Iacob-Ridzi, Luminiţa Plăcintă, Cătălin Baba, Ioan Mang, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu, Gabriela Szabo. Să remarcăm că guvernele Tăriceanu, în perioada 2004 – 2008 şi Boc 2 (2008 – 2009) nu au avut un minister de resort.

    Şi să mai remarcăm unele prezenţe îndârjite, cum este a domnului Antonescu, aflat de trei ori la conducerea ministerului. Sau a doamnei Plăcintă, de două ori ministru. Şi apariţia primului om din sport, a Gabrielei Szabo, abia în 2014. Ar fi exagerat să spun că politicul este de vină pentru actuala stare a sportului? Nu mi se pare. Şi dacă la reuşite şi-or fi luat partea de lauri, atunci să se încarce şi cu eşecurile. Şi nu sunt singurii; ce au păzit direcţiile judeţene, prefecturile, primarii de localităţi în care sunt cluburi şi şcoli de gimnastică?

    Dacă gimnastica ar fi fost un caz izolat, poate că discuţia nu şi-ar fi avut rostul. Dar ne putem uita la ruinele din fotbal, la lipsa de săli, de patinoare, de competiţii de elită, de săli de antrenament pentru orice disciplină veţi putea numi. Şi sclipiri precum Halep sau handbalul sau rugbyul, sau poate reuşitele unui pictor sau ale unui alpinist nu fac decât să întărească sentimentul general de delăsare.

    Reuşitele sportive ţin de cea mai grozavă chimie socială, pentru că izbutesc să coalizeze sentimente naţionale, de mândrie şi de entuziasm ca nimic şi nimeni altcineva.

    Principala hemoragie a României de astăzi este cea de competenţă. Competenţă care să genereze bunăstare, care să semene acum şi să-i lase pe cei de peste un deceniu să culeagă roadele. Pierdem talente nu numai din migraţie, ci şi din nepăsare şi indolenţă: înainte de a începe să scriu acest text, am citit o ştire care spune, simplu, că 7 din 10 angajatori afirmă că este greu sau foarte greu să găsească angajatul potrivit, pentru o poziţie entry level care necesită studii superioare, dar şi că 42% dintre copiii de 15 ani din România sunt analfabeţi funcţional, adică au urmat o formă de educaţie, pot reproduce un text, dar nu înţeleg conţinutul de idei.

    Câte talente se pierd astfel, câţi potenţial oameni buni?

    Ilustrez cu un tablou al maestrului Ştefan Cîlţia.

  • Manual de alungat maimuţa care ne stă pe umăr

    ˝Ceva mă face să spun că trei din cinci români oarecare care vor ţine în mână o carte care se numeşte „La pescuit de fraieri“ vor avea un sentiment de „deja-vu“. Nu de alta, dar pescuitul de fraieri a fost un sport intens practicat într-un sfert de veac de noucapitalism, poate sub mai multe forme şi cu mai multe variaţiuni, dar aceeaşi acţiune în mod fundamental.

    Acum vin doi laureaţi de premiu Nobel pentru economie – George Akerlof, profesor de economie la Universitatea Georgetown, în 2001, pentru articolul „Piaţa de ţepe, incertitudinea calităţii şi mecanismele pieţei“, precum şi Robert Shiller, profesor la Yale, care a primit premiul în 2013 – şi vorbesc despre modul în care suntem manipulaţi de publicitate, dar şi de sistemul politic, de faptul că plătim prea mult pentru servicii sau pentru obiecte, pentru credite sau pentru medicamente, dar care spun şi cum pot fi evitate astfel de situaţii, prin cunoaştere, reformă şi reglementare.

    Sigur că autorii nu au dus lipsă de subiecte, de la maşini uzate la carduri de credit şi de la mâncarea „junk“ la imprimantele pentru acasă. Unii vor spune că nu este nimic nou în asta şi că sunt lucruri cunoscute. Autorii cred că analiza lor aduce ceva nou, chiar dacă pe tema pescuitului de fraieri s-au scris cu totul circa 200.000 de texte, şi propun trei puncte de vedere care le aparţin. În primul rând că pescuitul de fraieri este inevitabil şi nu este o excepţie, ci regula; culmea este că literatura economică nu prea a luat în calcul asta, ci a invocat concepte cumva optimiste, de genul echilibrului pieţelor propus de Adam Smith.

    În al doilea rând, studiul comportamentului nu a luat prea în serios „Pescutirul de fraieri“, preferând să se concentreze pe idei care nu se prea regăsesc în realitate; un precept comun în economia comportamentală spune că oamenii iau doar decizii care le maximizează prosperitatea. Or aici apre o diferenţă, cea dintre ceea ce oamenii îşi doresc realmente şi ceea ce li se spune că îşi doresc. În al treilea rând, Akerlof şi Schiller vorbesc despre, şi introduc în studiul economic, poveştile pe care oamenii şi le spun lor înşişi, aceasta fiind ideea care mi-a plăcut cel mai mult.

    Respectivele poveşti oferă viziunea de ansamblu necesară analizei pescuitului de fraieri, a modului în care cineva este determinat să ia o decizie în beneficiul pescuitorului şi nu pentru propriul câştig. Nu pot încheia această cronică fără să invoc un mare personaj adus în prim-plan de cei doi economişti, este vorba de „maimuţele care stau pe umerii oamenilor“ şi care îşi impun de cele mai multe ori propriile preferinţe în detrimentul nevoilor reale ale acestora.

    „Putem concepe economia noastră ca şi cum cu toţii am avea nişte maimuţe pe umăr atunci când mergem la cumpărături şi când luăm decizii economice. Acele maimuţe de pe umerii noştri sunt prezente sub forma slăbiciunilor care au fost exploatate de mult de specialiştii în marketing. Din cauza acestor alăbiciuni multe dintre alegerile noastre diferă de ceea ce dorim realmente sau, într-o formulare alternativă, diferă de ceea ce este benefic pentru noi. În general nu suntem conştienţi de acea maimuţă de pe umăr“, spun Akerlof şi Schiller. Citiţi-le cartea şi veţi învăţa să alungaţi, poate, maimuţa aceea.

  • De ce este mai greu pentru tinerii de azi să îşi păstreze silueta, chiar dacă mănâncă la fel de mult ca tinerii de acum 20 de ani

    Autorii au studiat dieta a peste 36.000 de americani între 1971 şi 2008, precum şi activitatea fizică a 14.000 de oameni între 1988 şi 2006. Ei au grupat apoi aceste date şi le-au analizat în funcţie de activitate, vârstă şi indice de masă corporală. Ceea ce au descoperit este că o persoană care în anul 2006 avea aceleaşi obiceiuri alimentare şi sportive ca o persoană din anii ‘80 a avut un indice de masă corporală cu 2,3 puncte mai mare.

    Cu alte cuvinte, oamenii din ziua de azi au o greutate cu 10% mai mare decât cei din anii ‘80, chiar dacă au acelaşi regim de viaţă. „Rezultatele studiului nostru sugerează că tinerii din ziua de azi trebuie să urmeze un regim mai strict decât generaţiile trecute“, notează Jennifer Kuk, profesor în cadrul Universităţii din Toronto. „Studiul mai arată că există şi alţi factori, în afară de mâncare şi lipsa exerciţiilor fizice, care pot duce la obezitate“, explică Kuk, citată de The Atlantic.

    Care sunt însă ceilalţi factori? Până acum există doar teorii în această direcţie. Kuk a notat trei lucruri care ar fi putut determina o schimbare în metabolismul uman în ultimele decenii. În primul rând, oamenii sunt expuşi la mai multe chimicale care pot induce o creştere în greutate. Pesticidele sau conservanţii pot modifica procesele hormonale şi felul cum organismul nostru procesează grăsimea.

    În al doilea rând, consumul de medicamente a crescut într-un ritm ameţitor de la sfârşitul anilor ‘70 încoace – andidepresivele se numără printre medicamentele cu cele mai mari vânzări, iar printre efectele secundare cunoscute se află şi creşterea în greutate. În cele din urmă, autorii studiului consideră că bacteriile care ajung în organism pot avea un anumit impact asupra obezităţii. Consumul de carne a crescut în mod considerabil în ultimele decenii; luând în calcul şi faptul că producătorii folosesc hormoni şi antibiotice pentru a grăbi procesul de maturizare a animalelor, era de aşteptat ca bacteriile să sufere anumite mutaţii şi să afecteze apoi organismul uman.

    Concluzia, mai notează Jennifer Kuk, este că oamenii nu pot controla decât o parte din factorii care determină obezitatea. „Oamenii care suferă de obezitate sunt de multe ori ţinta ironiilor şi a glumelor proaste. Sunt consideraţi leneşi şi pofticioşi, dar de multe ori această impresie este una greşită. Dacă rezultatele noastre sunt corecte, atunci oamenii trebuie să mănânce mai puţin şi să facă mai mult sport doar pentru a arăta ca părinţii lor.“

    O serie de poze care circulă pe internet, numită „Old economy Steve“, ironizează mesajele pe care milenialii le primesc de la cei mai în vârstă. Personajul principal este un adolescent din anii ‘80 care dă sfaturi de viaţă celor născuţi în preajma noului mileniu. În ciuda campaniilor derulate în media şi la nivelul instituţiilor de învăţământ, numărul persoanelor care suferă de obezitate în Statele Unite s-a dublat în ultimele patru decenii. Adulţii sedentari consumă, în medie, cu 800 de calorii mai mult decât strictul necesar, potrivit unor date publicate de Asociaţia Americană a Diabeticilor.

    Oamenii sunt asaltaţi de reclame pentru mâncare, pentru fast-food sau pentru băuturi răcoritoare care conţin cantităţi uriaşe de zahăr. Locurile destinate sportului sunt din ce în ce mai puţine, mai scumpe sau mai inaccesibile, iar poluarea este şi ea un factor agravant. „Steve din anii ‘70“ este personajul central al unei serii de glume care circulă, de câteva luni bune, pe internet. Rolul său este acela de a ironiza mesajele transmise de generaţiile mai vechi celor din generaţiile tinere, precum milenialii: „Steve a absolvit facultatea şi a găsit imediat o slujbă“ sau „Steve a trebuit să muncească în timpul facultăţii pentru a-şi putea plăti taxele“ sunt doar câteva dintre mesajele amuzante care circulă online. Putem acum adăuga şi următoarea: „Steve mânca zilnic la McDonald’s, dar nu a luat 50 de kilograme în greutate“.

  • De ce oamenii din acest oraş italian trăiesc mai mult de 100 de ani. Ei nu fac sport, fumează şi nu sunt nici foarte slabi

    În sudul Italiei, pe coasta de vest, există un oraş micuţ numit Acciaroli. Cu o populaţie de aproximativ 2.000 de oameni, oraşul este domiciliul la aproximativ 300 de locuitori care au reuşit să trăiască mai mult de 100 de ani, scrie Descoperă

    În contextul în care, în celelalte părţi ale lumii, procentul de centenari este de 0,2 %, este clar că în Acciaroli se întâmplă ceva aparte. Pentru prima dată, cercetătorilor li s-a permis accesul în oraş pentru a investiga acest fenomen – existenţa unui procent de circa 15% de cetăţeni care au peste 100 de ani.

    “Suntem primul grup de cercetători cărora li s-a dat permisiunea de a studia populaţia din Acciaroli, Italia”, a declarat un membru al echipei, cardiologul Alan Maisel, de la Universitatea din California.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Sfatul de business al săptămânii de la Gabriel Pantelimon, director general al Xerox România

    Fost olimpic la scrimă al României, Gabriel Pantelimon a practicat acest sport de la 13 până la 30 de ani. Din 2010 este director general al Xerox România, companie în care şi-a început cariera în 1997 şi a avansat pas cu pas; anterior numirii sale ca director general a fost director de marketing şi vânzări al Xerox în Europa Centrală şi de Est, Israel şi Turcia. Xerox este unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel local pe segmentul serviciilor de management al documentelor şi al proceselor de business şi are în ofertă soluţii, echipamente şi media de tipărire.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Au fost mai multe momente dificile, pe care le-am depăşit printr-o singură reţetă: mai multă muncă şi mai multă concentrare. Când eram reprezentant de vânzări, la începutul anilor 2000, am lucrat la un proiect mare, care îmi ocupa aproape tot timpul. Nu mai aveam timp să lucrez şi la altceva, aşa că, din punct de vedere realizări, în acel an mizam pe o singură carte. La evaluarea performanţei de la mijlocul anului, neavând realizări concrete, am scăpat ca prin urechile acului de concediere. Partea bună a fost că am aflat acest aspect după ce am închis proiectul, la care am lucrat foarte mult, deci am avut liniştea să mă ocup de el şi să îl finalizez cu succes.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Am învăţat că nu este bine să mizezi pe o singură carte, că este bine să ai mai multe variante de lucru, dar şi că într-un mediu de lucru care acordă încredere angajaţilor se pot obţine rezultate foarte bune.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Orice greşeală care nu ţine de etică, de comportament, de bun simţ, de buna colaborare. Condiţia ar fi cea a învăţării din aceste greşeli şi a nerepetării lor.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Îmi place ceea ce fac şi sunt adeptul performanţei, oriunde te duce viaţa.

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Nu aş fi ales o profesie în care aş fi fost izolat de lume şi în care să nu interacţionez cu oamenii. Sunt o persoană care îşi încarcă bateriile prin comunicare şi colaborare.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Nu există altă reţetă de succes decat munca şi învăţarea permanentă. Dacă rezultatele vor fi pe măsură, atunci vor vedea progres atât în dezvoltarea lor, cât şi în carieră. Ordinea firească este cea a rezultatelor bune şi apoi a recompenselor şi recunoaşterii. Desigur, mediul de lucru trebuie să fie unul în care se acordă încredere şi în care este recunoscută performanţa.

    Preferinţe

    CUVÂNT:
    Performanţă.
    CARTE:
    „From Good to Great“, de Jim Collins
    PERSONALITATE:
    Nu am o personalitate preferată. Încerc să învăţ din lucrurile bune pe care le observ la diversele personalităţi care au făcut sau fac performanţă în domeniile lor de activitate sau în diverse momente din istorie. Poate să fie vorba de curajul de a schimba, de comunicare sau de perseverenţă.

  • Aşa arată un ceas de 280.000 de dolari – FOTO

    Ulysse Nardin Grand Deck Marine Tourbillion este un tribut high-tech adresat producătorului de ceasuri Ulysse Nardin. COmpania s-a lansat acum 170 de ani, în 1846, şi a câştigat faima datorită cronometrelor marine, foarte precise.

    Ulysse Nardin a fost achiziţionată în 1983 de către omul de afaceri Rolf Schnyder, care alături de ceasornicarul Ludwig Oechslin au relansat brandul.

    O colecţie interesantă este “Trilogy of TIme”, trei ceasuri ce prezintă motive astronomice lansate în 1985, 1989 şi 1988.

    Iubitorii sportului nautic sigur vor aprecia un astfel de obiect. În plus, e mai ieftin decât un yacht.

  • Cum a fost gândită strategia europeană a Ford

    Brandul Ford devine în Europa mai emoţional şi mai vibrant, explică Gaetano Thorel, vicepreşedintele Ford Europa pentru marketing, omul care de patru ani conduce imaginea brandului pe bătrânul continent. Dar pentru a face asta, trebuie să ai produsul. „Poţi spune că eşti un brand emoţional, dar, dacă nu ai modelele necesare, nu te ajută cu nimic. În ultimele 12 luni am lansat produse emoţionale, pornind cu Mustang, noua gamă de SUV-uri cu Edge, Focus RS, care este un alt produs emoţional, Fiesta ST220. Arătăm că Ford poate fi un brand emoţional, iar acum suntem prezenţi în segmentul sport cu modelele RS şi ST şi lux cu Vignale şi SUV cu Kuga, Ecosport şi Edge. Avem în final un brand la care ne uităm şi să spunem că acesta este Fordul pe care ni-l dorim“, explică vicepreşedintele Ford Europa.

    El spune că această strategie nu va influenţa clienţii care cumpără versiunile de volum ale mărcii, însă chiar şi imaginea acestora va fi îmbunătăţită. „Cei care cumpără Fiesta şi Focus în continuare vor cumpăra aceste modele, dar vor fi mai mândri de maşinile lor. Este o călătorie pe care am început-o şi pe care o continuăm, Ford vrea să «exploateze» această latură emoţională“, explică Gaetano Thorel. Modelele nou-lansate precum Focus ST diesel au reuşit să aducă volume suplimentare, astfel încât Focus ST a ajuns de la 5 la 10% din total vânzări model, în timp ce Kuga înregistrează 70% vânzări din versiunea de top, motiv pentru care clienţii par pregătiţi să plătească în plus pentru un Ford.  Din acest motiv, americanii au în plan să vină cu versiunea de lux a Kuga, Vignale, la finalul anului, în timp ce S-Max Vignale şi Edge vor veni în iunie, respectiv octombrie în Europa.

    Noul SUV mare al Ford, Edge, concurează direct cu modele precum VW Touareg sau chiar Audi Q7, iar misiunea lui este de a atrage şi de a menţine clienţii, care până acum ar fi migrat către alt brand.

    „Migrarea“ către premium a Ford vine în condiţiile în care americanii au înregistrat anul trecut un profit înainte de taxe record, de 10,8 miliarde dolari, în creştere cu 48% faţă de anul anterior, în contextul în care compania a revenit pe profit în Europa, a înregistrat un câştig record în Asia-Pacific şi rezultate bune în America de Nord. Veniturile au avansat cu 3,8%, la 149 miliarde de dolari, iar profitul net a urcat de aproape şase ori, la 7,4 miliarde de dolari, potrivit raportului financiar al grupului, al doilea mare producător auto american.

    Grupul american deţine în România uzina de la Craiova, unde produce modelul B-Max şi motorul EcoBoost de 1,0 litri. Ford are în plan mutarea integrală a producţiei de motoare de 1,0 l EcoBoost din Germania la Craiova de anul viitor, în timp ce tot din 2017 se vor produce în Bănie pe lângă actualul B-Max atât viitoarea generaţie a SUV-ului de clasă mică EcoSport, produs momentan pentru Euro-pa la Chennai în India, cât şi viitorul Ka, comercializat pentru moment în Brazilia, potrivit unor surse apropiate uzinei.

    Pentru a menţine interesul pieţei pentru B-Max, Ford a venit la începutul acestui an cu ediţia specială Colour Edition, care dispune de motorul de 1,0 litri şi 140 CP.
    „Ediţiile speciale sunt o modalitate de a menţine produsul proaspăt. De fiecare dată când este nevoie împrospătare, vom apela la astfel de soluţii. Când vom veni cu facelift, nu putem comunica momentan“, a spus Gaetano Thorel.