Tag: solutii

  • Cisco a lansat în România noi soluţii de reţele digitale care învaţă, se adaptează şi evoluează

    Potrivit companiei, noua reţea va fi capabilă să se adapteze în timp real, astfel încât să detecteze atacurile şi iregularităţile din reţea. 

    Soluţia propusă de companie învaţă, se adaptează, automatizează şi protejează în mod constant, pentru a optimiza operaţiunile din cadrul reţelei şi a oferi protecţie împotriva ameninţărilor de securitate din ce în ce mai sofisticate din prezent.

    În urma analizei iniţiale a testelor de teren efectuate de clienţi şi a testelor interne s-a evidenţiat o reducere a timpului de furnizare a serviciilor în reţea de 67%, o îmbunătăţire a soluţionărilor de probleme cu 80%, reducerea cu 48% a impactului de pe urma unei breşe de securitate şi economii de exploatare de 61%.

    Potrivit estimărilor Cisco, la nivel global 80% din organizaţii sunt victime ale activităţii maliţioase pe internet, iar 41% din atacuri se ascund în traficul criptat.

    „Reţeaua îşi consolidează poziţia esenţială pentru succesul afacerilor, în conditiile în care cerintele legate de performanţele şi capabilităţile acesteia au crescut la un nivel fără precedent. Furnizând o reţea capabilă să analizeze contextul de functionare şi să se adapteze, ajutam oameni şi companii din întreaga lume să raspundă provocărilor din mediul de business din ce în ce mai dinamic”, a declarat Dorin Pena, manager general Cisco România.

    Cu această nouă abordare, Cisco schimbă modelul fundamental în crearea de reţele, regândind soluţiile hardware şi software. Această trecere de la o abordare centrată pe hardware la una centrată pe software „va permite clienţilor să experimenteze un salt spectaculos în direcţia agilităţii, productivităţii şi performanţei”.

    Noile produse, atât software, cât şi hardware, vor fi lansate gradual începând din luna iunie până în noiembrie 2017

  • A dezvoltat primul proiect rezidenţial cu locuinţe verzi de lux din România, iar acum conduce un grup de soluţii telecom cu venituri de 23 de milioane de euro

    De la imobiliare la telecom

    “Sunt atras de inovaţie, de antreprenoriat, de lucrul în echipă în diverse domenii şi de investiţiile în proiecte de viitor. Împreună cu asociaţii mei de business am investit într-o gamă variată de proiecte din telecom, tehnologie, retail, imobiliare, inovaţie în sănătate etc. Dinamica lucrului cu mai multe echipe în sectoare diferite mă menţine conectat“, îşi descrie Leonidas Anastasopoulos coordonatele pe care se bazează parcursul său antreprenorial.

    El este licenţiat în inginerie mecanică şi totodată deţine şi un master în inginerie mecanică la Universitatea Tehnică Naţională din Atena, precum şi un master în administrarea afacerilor la Universitatea La Verne din Atena. Are o experienţă în dezvoltarea imobiliară şi telecomunicaţii, ocupând poziţii importante în România şi Grecia, în ultimii 20 ani. Originar din Grecia Anastasopoulos a venit în România în 2003 şi a început dezvoltarea proiectelor imobiliare din rolul de managing partner al companiei de dezvoltare imobiliară specializată în proiecte rezidenţiale cu locuinţe verzi de lux Alesonor.

    În poziţia sa, el stabileşte strategia de dezvoltare a companiei şi coordonează echipele de design, proiectare şi de project management. Sub conducerea lui Anastasopoulos, Alesonor a dezvoltat Amber Gardens, descris de companie drept primul proiect rezidenţial din România cu locuinţe verzi de lux (respectă designul bioclimatic şi urmează standardele unei case pasive), precum şi Almond Tree Residence, Clover Residence, Magnolia Residence, Ivi Office Residence.

    Din 2005, Anastasopoulos este şi membru fondator şi CEO al Cosmos Group, care reuneşte mai multe companii din sectorul telecomunicaţii, axate pe furnizarea de soluţii telecom atât pentru clienţi retail, cât şi B2B şi care au ajuns anul trecut la venituri de 23 de milioane de euro. Cosmos Mobile – devenit cel mai mare distribuitor de cartele pre-paid din România – şi reţeaua de magazine IQBOX sunt două dintre cele mai importante companii ale grupului. ”Cosmos Mobile este singura companie de pe piaţa locală care a dezvoltat un sistem tehnic complex care monitorizează procesul de distribuţie a fiecărei cartele SIM, activarea sa şi rata de reîncărcare“, explică Anastasopoulos.

    Cosmos Mobile a devenit astfel cel mai mare distribuitor de cartele preplătite în România pentru Vodafone, Orange, Telekom şi Lyca Mobile. IQBOX este o reţea de magazine telecom cu 42 de unităţi (dintre acestea, 20 sunt magazine proprii, iar 22 gestionate sub licenţă de franciză, aceasta operează cea mai mare reţea independentă de magazine a operatorului Telekom în România). ”Atât în sectorul telecomunicaţiilor, cât şi în imobiliare am întâmpinat diferite provocări şi am traversat diferite crize în toţi aceşti ani. Pentru noi, important a fost să pregătim echipa să facă faţă provocărilor, să creăm şi să lansăm constant proiecte inovatoare care să deschidă alte pieţe sau oportunităţi“, descrie Anastasopoulos modul în care priveşte momentele dificile întâmpinate.

    Spune că dezvoltarea Amber Gardens a fost de asemenea o provocare: ”Am construit o nouă piaţă şi am format cerere pentru case eficiente energetic şi cu un nivel ridicat de confort, design, calitate. Suntem mândri că am propus un proiect unic în România şi am lansat o direcţie de dezvoltare – locuinţe verzi. Ne bucurăm că sunt din ce în ce mai mulţi clienţi care aleg cu responsabilitate şi din ce în ce mai mulţi dezvoltatori care încep să construiască clădiri mai eficiente energetic“.
    Lansat la sfârşitul anului 2014, după o investiţie de doi ani în cercetare şi design, Amber Gardens este, potrivit lui Anastasopoulos, primul proiect din România cu locuinţe verzi de lux, care are la bază principiile designului bioclimatic şi aplică standardele energetice ale unei case pasive.

    Astfel, casele Amber Gardens consumă cu 90% mai puţină energie decât clădirile echivalente convenţionale. Proiectul a obţinut prima certificare Casă Verde din Bucureşti, acordată de Romania Green Building Council (RoGBC), precum şi premiul Proiectul Verde al anului 2015. Prin urmare, caracterizează dezvoltarea proiectului Amber Gardens drept cea mai mare reuşită de până acum. ”A pornit de la un vis, acela de a construi o casă independentă energetic. Crearea unor proiecte care îmbunătăţesc stilul de viaţă al oamenilor, care îi inspiră pe alţii să le urmeze, făcând în acelaşi timp ceea ce îţi place reprezintă definiţia mea pentru succes.“ Anastasopoulos este mândru însă în acelaşi timp de întreaga echipă IQBOX, ”care a poziţionat compania drept una dintre cele mai inovatoare şi eficiente reţele de magazine telecom din România“.

    Din rândul celor mai recente realizări menţionează depăşirea obiectivelor propuse anul trecut pentru proiectul Amber Gardens: ”Am vândut o suprafaţă destinată pentru 30 de locuinţe verzi de lux, practic am ajuns la jumătatea terenului pregătit pentru dezvoltarea proiectului. Sunt şapte familii care locuiesc deja în cadrul complexului şi analizăm extinderea proiectului“. În ceea ce priveşte Cosmos Group, au depăşit un număr de 700.000 de abonaţi pre-paid activi şi 150.000 abonaţi post-paid activi.

    Despre planurile de dezvoltare viitoare, Leonidas Anastasopoulos spune că anul acesta vizează investiţii de 700.000 de euro pentru extinderea afacerii, direcţionate către dezvoltarea lanţului de magazine telecom IQBOX, deschiderea altor trei unităţi şi spre compania IQ Online Solutions, specializată în sectorul M2M şi Internet of Things, precum şi către identificarea de noi oportunităţi de a inova şi de a introduce în România produse de ultimă generaţie. ”Strategia Cosmos Group în 2017 implică investiţia în companii inovatoare specializate în interacţiune şi conectivitate mobilă, dar şi M2M“, explică el.

    Anastasopoulos se referă astfel la câteva obiective concrete: freeWifi, o platformă cloud destinată afacerilor care foloseşte reţeaua locală Wi-Fi pentru a furniza date analitice despre consumatori, în timp real, către posesorul reţelei; incarcaieftin.ro, o platformă online unde consumatorii îşi pot încărca SIM-urile prepaid; IQ Online Solutions, o companie al cărei obiectiv este dezvoltarea tehnologică pentru sectoarele M2M şi Internet of Things; IQCar – un proiect inovator pe care l-au lansat de curând şi care conectează posesorii de autoturisme cu unităţi de service. Cu ajutorul aplicaţiei IQCar, în timp real, şoferul poate identifica problemele semnalate de autoturism şi poate găsi cel mai apropiat service disponibil care îi poate ajuta. IQCar oferă în acelaşi timp asistenţă rutieră, soluţii pentru defecţiunile autoturismului, notificări pentru întreţinerea maşinii, identificarea unui service în apropiere, localizarea maşinii parcate etc.

    Pe termen lung, Leonidas Anastasopoulos spune că se vede în continuare implicat în proiecte care îmbunătăţesc stilul de viaţă al oamenilor. ”Personal, sunt  atras de tot ceea ce înseamnă tehnologie şi inovaţie.“

  • Bogdan Balaci, director general al Philips Lighting pentru sud-estul Europei: ”Încrederea şi perseverenţa sunt pilonii succesului, alături de un dram de talent pe care trebuie să ştii să-l exploatezi şi să-l dezvolţi“

    Anterior, până în octombrie 2012, Bogdan Balaci a fost general manager în cadrul IBM România, conducând operaţiunile companiei din România şi Republica Moldova. De-a lungul carierei, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul IBM România. Bogdan Balaci este licenţiat al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti şi deţine un MBA la Henley Business School din Marea Britanie. Pe plan personal, Bogdan Balaci este pasionat de sporturi montane şi muzică.

    Firma pe care o conduce acum, Philips Lighting, este activă în domeniul soluţiilor de iluminat pentru mediul corporate, atât indoor – pentru sectorul industrial, de retail, al spaţiilor de birouri – cât şi outdoor – pentru iluminat stradal, de faţadă şi arhiectural, precum şi soluţii de iluminat pentru gospodării. La nivel global, compania Philips Lighting a avut în 2016 vânzări de peste 7,1 miliarde de euro, la un profit net de 185 de milioane de euro, conform ZF. La nivel local, anul 2016 a adus creşteri atât pe zona de office, cât şi în retail şi home.

    Ce hobby-uri aveţi şi cât timp le dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Hobby-urile mele sunt legate de ieşirile în natură; îmi place îndeosebi muntele şi am o atracţie pentru sporturile montane, de pildă drumeţii sau, altfel spus, o formă adaptată de hiking, mountain bike; îmi place mai ales să schiez. În fiecare an încerc să îmi petrec măcar o săptămână la schi, câteodată reuşesc să mă desprind de urgenţele din Bucureşti şi să trag o fugă şi în weekenduri pentru a beneficia de câteva zile în plus pe pârtie.

    Cea mai mare pasiune a mea rămâne, însă,  muzica. Pe lângă faptul că ascult multă muzică – rock, clasică, jazz – nu m-am oprit la a asculta doar, ci am am încercat să dezvolt această pasiune şi am învăţat încă din adolescenţă să cânt la tobe. De altfel, în perioada facultăţii, am făcut parte dintr-o trupă rock în care am activat aproape cinci ani. Acum, din nefericire, cânt mai rar, cu prietenii sau la diverse ocazii, precum petrecerile de Crăciun cu colegii. Am şi acasă un colţ amenajat special pentru a exersa, trebuie doar să găsesc timp.

    Ce corespondenţe există între hobby şi afaceri?

    Hobby-urile te definesc ca mod de a fi, ca atitudine, care până la urmă te diferenţiază şi în business. De asemenea, ele aduc un plus de echilibru, de creativitate, îţi eliberează mintea şi te ajută să gândeşti mai clar, să găseşti mai repede soluţii.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    Cu siguranţă. Se ştie că hobby-urile conectează mai uşor oamenii. Din proprie exeprienţă pot să spun că, având un hobby total diferit faţă de domeniul de activitate, am ocazia să întâlnesc oameni interesanţi din alte domenii, cu care împărtăşesc experienţe şi facem schimb de idei şi opinii, dezvoltându-ne astfel o privire de ansamblu asupra mediului de business şi a altor tipuri de activităţi, care ajută la formarea unei perspective strategice asupra propriului domeniu de activitate.

    Care sunt regulile din sport care se aplică sau au corespondent şi în lumea afacerilor?

    Sunt multe care se regăsesc şi în sport, şi în afaceri – dorinţa de a câştiga, bucuria sucessului, importanţa echipei, respectul faţă de adversar.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Cred că în ambele cazuri trebuie să fii conştient că încrederea şi perseverenţa sunt pilonii succesului, alături de un dram de talent pe care trebuie să ştii să-l exploatezi şi să-l dezvolţi.

    Ce tip de sport sau hobby nu aţi practica niciodată?

    Sporturile de apă. Prefer întotdeauna muntele.

  • Bogdan Balaci, director general al Philips Lighting pentru sud-estul Europei: ”Încrederea şi perseverenţa sunt pilonii succesului, alături de un dram de talent pe care trebuie să ştii să-l exploatezi şi să-l dezvolţi“

    Anterior, până în octombrie 2012, Bogdan Balaci a fost general manager în cadrul IBM România, conducând operaţiunile companiei din România şi Republica Moldova. De-a lungul carierei, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul IBM România. Bogdan Balaci este licenţiat al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti şi deţine un MBA la Henley Business School din Marea Britanie. Pe plan personal, Bogdan Balaci este pasionat de sporturi montane şi muzică.

    Firma pe care o conduce acum, Philips Lighting, este activă în domeniul soluţiilor de iluminat pentru mediul corporate, atât indoor – pentru sectorul industrial, de retail, al spaţiilor de birouri – cât şi outdoor – pentru iluminat stradal, de faţadă şi arhiectural, precum şi soluţii de iluminat pentru gospodării. La nivel global, compania Philips Lighting a avut în 2016 vânzări de peste 7,1 miliarde de euro, la un profit net de 185 de milioane de euro, conform ZF. La nivel local, anul 2016 a adus creşteri atât pe zona de office, cât şi în retail şi home.

    Ce hobby-uri aveţi şi cât timp le dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Hobby-urile mele sunt legate de ieşirile în natură; îmi place îndeosebi muntele şi am o atracţie pentru sporturile montane, de pildă drumeţii sau, altfel spus, o formă adaptată de hiking, mountain bike; îmi place mai ales să schiez. În fiecare an încerc să îmi petrec măcar o săptămână la schi, câteodată reuşesc să mă desprind de urgenţele din Bucureşti şi să trag o fugă şi în weekenduri pentru a beneficia de câteva zile în plus pe pârtie.

    Cea mai mare pasiune a mea rămâne, însă,  muzica. Pe lângă faptul că ascult multă muzică – rock, clasică, jazz – nu m-am oprit la a asculta doar, ci am am încercat să dezvolt această pasiune şi am învăţat încă din adolescenţă să cânt la tobe. De altfel, în perioada facultăţii, am făcut parte dintr-o trupă rock în care am activat aproape cinci ani. Acum, din nefericire, cânt mai rar, cu prietenii sau la diverse ocazii, precum petrecerile de Crăciun cu colegii. Am şi acasă un colţ amenajat special pentru a exersa, trebuie doar să găsesc timp.

    Ce corespondenţe există între hobby şi afaceri?

    Hobby-urile te definesc ca mod de a fi, ca atitudine, care până la urmă te diferenţiază şi în business. De asemenea, ele aduc un plus de echilibru, de creativitate, îţi eliberează mintea şi te ajută să gândeşti mai clar, să găseşti mai repede soluţii.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    Cu siguranţă. Se ştie că hobby-urile conectează mai uşor oamenii. Din proprie exeprienţă pot să spun că, având un hobby total diferit faţă de domeniul de activitate, am ocazia să întâlnesc oameni interesanţi din alte domenii, cu care împărtăşesc experienţe şi facem schimb de idei şi opinii, dezvoltându-ne astfel o privire de ansamblu asupra mediului de business şi a altor tipuri de activităţi, care ajută la formarea unei perspective strategice asupra propriului domeniu de activitate.

    Care sunt regulile din sport care se aplică sau au corespondent şi în lumea afacerilor?

    Sunt multe care se regăsesc şi în sport, şi în afaceri – dorinţa de a câştiga, bucuria sucessului, importanţa echipei, respectul faţă de adversar.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Cred că în ambele cazuri trebuie să fii conştient că încrederea şi perseverenţa sunt pilonii succesului, alături de un dram de talent pe care trebuie să ştii să-l exploatezi şi să-l dezvolţi.

    Ce tip de sport sau hobby nu aţi practica niciodată?

    Sporturile de apă. Prefer întotdeauna muntele.

  • Hobby de CEO: Răzvan Afenduli, general manager al Coty România:”În sport nu ai voie să «păcăleşti» jocul: dacă te dăruieşti, atunci vei câştiga. Exact aşa e şi în business“

    Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, reprezentanţa locală a companiei a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 1 miliard de lei în 2015 şi un profit de 4 milioane de lei, având, în aceeaşi perioadă, un număr de 42 de angajaţi.

    Înfiinţată în Paris în 1904, Coty este o companie de înfrumuseţare cu un portofoliu de parfumuri, produse cosmetice şi produse de îngrijire a pielii şi corpului vândute în peste 130 de ţări şi teritorii. Unul dintre cei mai mari jucători specializaţi în industria globală a frumuseţii, Coty are o cifră de afaceri de 9 miliarde de dolari. Principalii concurenţi la nivel global sunt Procter & Gamble, Revlon, Estée Lauder Companies sau Inter Parfums.

    Răzvan Afenduli conduce filiala locală a Coty din 2010. Absolvent al Facultăţii de Electronică; după 2-3 interviuri pentru slujbe de inginer, ”nu înţelegeam cum aş putea trăi cu banii ăia“, a văzut un anunţ în ziar la firma de distribuţie Overseas şi s-a angajat ca agent de vânzări, povestea anterior pentru Business Magazin. În 1997, când s-a deschis Coty, ”am ciocănit şi eu la uşă şi m-au luat, iar an de an a crescut prăvălia“, în tandem cu responsabilităţile sale. ”De ce n-am schimbat jobul? L-aş fi schimbat, l-aş schimba şi acum, dar de câte ori m-am gândit să plec, lucrurile s-au aranjat în aşa fel aici încât mai creşteam o poziţie, ca bani, ca tot. Atunci nu văd omul care să renunţe la confort când creşte în carieră. Când se va termina cu cosmeticele? Nu ştiu“.

    Ce hobby-uri aveţi şi cât timp le dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Am două hobby-uri la care ţin foarte mult: tenisul şi schiul. Tenisul e o constanţă în viaţă mea, joc de 3-4 ori pe săptămână indiferent de anotimp, iar pentru schi încerc să am măcar două săptămâni în fiecare an; anul acesta am petrecut trei săptămâni pe pârtie. Ambele sporturi am început să le practic târziu: schiul la 35 de ani, iar tenisul după 40 de ani. Interesul pentru aceste două sporturi a apărut ca un rezultat al stresului din business, care te împinge să cauţi activităţi în care să te regăseşti.

    Ce corespondenţe există între hobby şi afaceri?

    Cred că sportul pe care-l practici frecvent te defineşte ca stil de management, ca abordare în afaceri. De pildă, tenisul este un joc complex de strategie, în care competitorii caută să-şi pună în valoare lovitura cea mai bună (strength-ul în business) şi să trimită mingea pe lovitură cea mai slabă a adversarului (weakness-ul competitorului în business). Jocul de tenis defineşte de fapt cât de bine pui în valoare strength-ul tău pe weakness-ul adversarului, lucru care se întâlneşte des în afaceri.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri?

    Fără îndoială, poţi cunoaşte oameni cu care să dezvolţi o idee de business la fel cum poţi să discuţi informal cu un partener existent la tenis sau la schi.

    Care sunt regulile din sport/hobby folositoare în afaceri?

    Cea mai importantă regulă în sport este să fii concentrat 100% pe ce faci în acel moment. Spre exemplu, la schi e chiar critic dacă vrei să mergi mai repede şi să rămâi întreg, iar în business succesul vine odată cu focusul pe aspectele importante.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    În sport nu ai voie să ”păcăleşti“ jocul: dacă te dăruieşti, atunci vei câştiga. Exact aşa e şi în afaceri. Un alt aspect important este legat de fairplay: e la fel de valabil în business cum este în sport. Deşi nu l-am menţionat primul, curajul este cel care face diferenţa atât în sport, cât şi în afaceri. Ar fi bine să nu uităm că Dumnezeu îi iubeşte pe cei curajoşi, pe cei care înţeleg că trebuie să-şi asume schimbări de strategie, abordare, pe cei care cred în viziunea lor, căci doar acestora, în final, şansa le surâde cu adevărat.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Nu aş sări (neforţat) cu paraşuta. Îmi place riscul, dar calculat. Apoi, nu mă văd la vânătoare sau pescuit. Ce treabă să am eu, ca vegetarian, cu sporturile care ”deranjează“ vieţuitoarele în mediul lor natural?


    PREFERINŢE


    CUVÂNT: Îmi e greu să aleg între credinţă şi transformare. Dacă mă gândesc bine, transformarea fără credinţă nu o văd întâmplându-se, în sensul pozitiv al transformării.

    CARTE: The Power of Now – Echkart Tole

    PERSONALITATEA: Greu de ales! Am fost fascinat de Iustin Capra – poate cel mai mare inventator român de la Henri Coandă încoace – dar şi de Steve Jobs, Warren Buffett, Bill Gates.

    SPORTIV: Ca practicant de tenis am favoritul meu – Djokovici. El este jucătorul care s-a transformat uluitor pe parcursul carierei şi a reuşit să devină un mare campion. Dacă-l urmăreşti, vezi în toate aspectele un om care caută armonia: body,  mind and spirit (corp, minte şi spirit) în sport.

    Dacă luăm însă în calcul cel mai ”tare“ sport al lumii, fotbalul, Cruyff a fost ceva uriaş prin revoluţia produsă de când a început să joace şi până a plecat dintre noi. A ”împins“ de la spate jocul de fotbal lăsându-l la final în urmă.

  • Tot mai digitali

    4.500 de companii au completat un chestionar pe platforma online ready.vodafone.ro, lansată în luna octombrie a anului trecut. ”Gradul de digitalizare a afacerii la nivel naţional a evoluat de la 36% în octombrie la 44% în luna martie a acestui an“, spune Daniel Bobu, director enterprise marketing în cadrul Vodafone România. Concret, aceste companii folosesc instrumente şi platforme care le permit să-şi eficientizeze afacerile.

    Conform informaţiilor colectate de pe platforma Vodafone pe parcursul a şase luni, în România companiile se concentrează pe îmbunătăţirea experienţei clienţilor, folosesc tot mai mult datele mobile şi sunt tot mai interesate de produsele inteligente.
    Pentru 60% dintre companii îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii este o prioritate, aceasta fiind urmată de eficientizarea costurilor (pentru 52% dintre firme) şi comunicarea eficientă dintre angajaţi (42%).

    Platforma online ready.vodafone.ro permite firmelor să-şi evalueze, prin completarea unui formular online, gradul de pregătire pentru a funcţiona în economia digitală.

    Ready Business Score este un instrument prin care companiile pot să-şi evalueze eficienţa afacerilor în comparaţie cu competitorii, precum şi gradul de adaptare la noile tendinţe tehnologice. Companiile pot completa chestionarul online accesibil la ready.vodafone.ro, pentru a obţine o analiză personalizată a afacerii, bazată pe nevoile sale pentru a-şi creşte eficienţa. Analiza personalizată este însoţită de un raport detaliat ce conţine recomandări de soluţii din trei arii importante pentru orice afacere: agilitate operaţională, conectarea angajaţilor şi interacţiunea cu clienţii.

    Compania a lansat săptămâna trecută şi o nouă opţiune a platformei Ready Business Score, respectiv scorul pe industrie, un instrument care permite companiilor să se compare cu competitorii lor direcţi, care activează în aceeaşi industrie, din punctul de vedere al eficienţei şi al gradului de adaptare la noile tendinţe tehnologice. Conform datelor colectate până acum, cele mai pregătite industrii pentru economia digitală sunt sectoarele tehnologie şi IT (54%), media, publicitate şi divertisment (52%), guvern şi sectorul public (52%), turism şi ospitalitate (49%). 

    Mai nou, companiile pot face comparaţii şi cu media pe industrie, dar şi cu competitorii de dimensiuni similare. ”Există diferenţe semnificative între firmele mici, cu până în zece angajaţi, şi cele cu peste 50 de angajaţi„, spune Daniel Bobu. De pildă, în rândul firmelor cu mai puţin de 10 angajaţi, cel mai mare scor Ready Business este obţinut, în medie, de companiile din domeniile tehnologie (52%) şi media şi divertisment (50%). În rândul firmelor cu 10 – 50 de angajaţi, cel mai bun scor este obţinut, în medie, de cele din domeniile tehnologie (57%), transport şi logistică (55%) şi educaţie (55%).

    În România există 660.000 de firme, dintre acestea fiind active câteva sute de mii, iar un studiu realizat de 360insights în perioada septembrie-octombrie 2016, pe 300 de companii din întreaga ţară, arată că firmele din ţară sunt 36% Ready Business. ”4.500 de companii au completat chestionarul până acum şi ne aşteptăm ca numărul lor să crească în continuare„, afirmă Daniel Bobu. După completarea chestionarului şi evaluarea gradului de pregătire digitală, firmele pot alege să ia legătura cu echipa de sute de consultanţi ai Vodafone pentru a solicita detalii şi soluţii personalizate. Daniel Bobu nu a dat însă detalii despre numărul de companii care au devenit clienţi în urma discuţiilor începute după calcularea scorului Ready Business.

    Iar loc de creştere în materie de pregătire a companiilor pentru duelul din economia digitală mai este, de vreme ce unele firme, de pildă, nu se promovează deloc în mediul online, nu monitorizează flota de maşini sau păstrează datele despre clienţi pe suport de hârtie.

    Conform informaţiilor adunate pe platforma Ready Business, în ce priveşte metodele folosite pentru emiterea facturilor, 55% din firme utilizează un soft instalat pe calculator, 29% suport de hârtie, 11% apelează la aplicaţii în cloud, 6% folosesc alte metode. Iar în ce priveşte metodele de încasare a banilor de la clienţi din afara biroului, 56% din firme folosesc viramentul bancar, 47% încasează cash cu chitanţier, 45% apelează la ordin de plată, iar 34% încasează bani cash cu factură pe suport de hârtie.

    Era digitală aduce oportunităţi dar şi provocări suplimentare faţă de cele cu care eram obişnuiţi. În prezent, companiile nu mai concurează doar la nivel de oraş, regiune sau ţară. Pentru un produs standardizat, toată piaţa globală este un concurent. Acum 20 de ani, cine investea se aştepta să-şi vadă afacerea crescând. Acum condiţiile de piaţă s-au schimbat, multe companii investesc şi constată că rezultatele nu sunt cele pe care le aşteptau. Pentru că au investit în direcţia greşită. Sau lucrurile s-au schimbat şi compania nu s-a adaptat la ritmul de lucru tot mai alert, cu o concurenţă aprigă, globală. În această eră, consumatorul, clientul, se află în spatele ecranului unui device, iar în acest context, eficienţa operaţională devine tot mai importantă.

     

  • Club Business Magazin: Predicţii pentru un sfert de secol

    Deşi din punct de vedere economic ne aflăm pe o traiectorie convergentă cu cea a statelor puternice din Europa, mai avem de trecut prin numeroase etape până să le prindem pe acestea din urmă. Care sunt domeniile în care România poate excela şi ce soluţii putem găsi pentru o creştere economică pe termen lung?

    Drumul pe care România îl are de parcurs este unul lung şi cu numeroase obstacole, dar şi oportunităţile sunt pe măsură, consideră participanţii la conferinţa ”25 de întrebări pentru viitorul României„ ,organizată de EY, Business Magazin şi Ziarul Financiar.

    Una din principalele probleme identificate de cei prezenţi a fost cea a investiţiilor sustenabile şi a modului în care atât statul cât şi mediul privat pot finanţa domeniile cheie din economia României.

    Cum finanţăm în mod sustenabil tot ceea ce avem de făcut în ceea ce priveşte infrastructura, educaţia pentru a ajunge la nivelul de bunăstare pe care românii îl merită? Aceasta este întrebarea pusă de Steven van Groningen, preşedinte al Raiffeisen Bank, care argumentează importanţa acesteia prin faptul că deseori suntem ne concentrăm pe termen scurt: ”Chiar dacă e foarte important să ne uităm înapoi şi să ne dăm seama cât de mult am realizat în 25 de ani, trebuie să înţelegem că avem încă un drum lung de parcurs până să ajungem la poziţia pe care România o merită în comunitatea europeană. Sunt anumite surse pe care nu le folosim: fonduri europene, nu cunosc vreun parteneriat public-privat de succes, depindem prea mult de sistemul bancar. Trebuie să existe o viziune şi un plan despre cum finanţăm, pentru că sistemul bancar are anumite limite. Sistemul bancar finanţează prea mult statul român şi insuficient economia reală; atunci cum ne propunem să finanţăm nevoile pentru cei 25 de ani care vin, într-un mod care este atât sustenabil cât şi eficient?“

    La rândul său, Cătălin Stancu, director general al Electrica, spune că o strategie serioasă de dezvoltare a României ar trebui să identifice primele trei domenii în care ar trebui să investim astfel încât să devenim semnificativi, competitivi pe plan regional. ”Probabil că întrebarea de bază e unde ne vedem peste 10 ani şi de ce locul acela ar trebui să ne asigure o poziţie competitivă măcar în regiune“, crede el. ”Dacă e corectă logica, atunci ar trebui probabil să începem cu învăţământul; cred sincer că ar trebui investit fundamental în învăţământ.“ Un alt domeniu extrem de important este cel al antreprenoriatului şi inovării: ”Nu cred într-o dezvoltare extrem de susţinută care se bazează exclusiv pe mari companii de stat sau private, e clar că trebuie să existe un strat care să creeze valoare zi de zi într-o logică mai puţin complicată decât cea a marilor corporaţii, cu tot respectul pentru ele. Şi probabil că ar trebui investite resurse în ceea ce înseamnă modernizarea cadrului general de reglementare, care să stimuleze această inovare.“ Dezvoltarea vine pe investiţii, explică el, iar aceste investiţii vin pe predictibilitate; fără aceste lucruri e foarte greu să construieşti competitivitatea pe termen lung a unei ţări sau a unei corporaţii.

    ”Cred că a fost o perioadă în care am fost finanţaţi de capital străin, de banii care veneau din străinătate. Dar ca să vorbim de finanţarea sustenabilă, cred că trebuie să găsim o modalitate de a crea capital românesc, despre care se vorbeşte mult, dar care nu creşte într-un copac“, remarcă Steven van Groningen. El a explicat că piaţa de capital este extrem de importantă; în Statele Unite, spre exemplu, 80% din finanţare vine din piaţa de capital, iar 20% prin sistemul bancar. În România peste 90% este finanţare prin bănci, iar acesta nu e un lucru sustenabil. ”Cum creăm capital? Sunt bani de care cineva nu are nevoie, care pot fi investiţi pe termen lung. Sistemul bancar face din milioane de economii bani care sunt, de fapt, şi la dispoziţia populaţiei. Sunt bani care ar putea fi investiţi pe termen lung. Dar dacă nu reuşim să facem acumulare de capital şi să ne asigurăm că banii rămân în România, atunci nu ne rămâne decât să atragem capital străin.“ Dacă vrem să fim sustenabili, crede CEO-ul Raiffeisen Bank, trebuie în primul rând să vedem ce instrumente avem în acest sens.

    El se arată îngrijorat de faptul că nu are loc niciun fel de discuţie pe această temă, că statul se îndatorează pentru cheltuieli curente, iar banii vor trebui plătiţi de generaţiile viitoare. ”Sigur, antreprenorii ar putea să se ducă la piaţa de capital, dar acolo ai nişte reguli foarte clare; problema e că în acest moment sistemul bancar se confruntă cu o lichiditate imensă, dobânzile sunt foarte joase în toată Europa dar creditarea nu creşte. În primul rând avem nevoie de un mediu de încredere, de un mediu predictibil; cine ia un credit dacă nu ştie cum arată viitorul. E clar că aici avem o problemă. E la fel ca atunci când vorbim de natalitate: degeaba dai tot felul de prime, dacă oamenii nu sunt confortabili cu viitorul lor. Nu poţi să dai o lege care să oblige oamenii să facă copii. În România avem peste 400.000 de firme, din care majoritatea, pe hârtie, nu au nicio activitate. Cum putem să finanţăm o companie care pe hârtie nu are venituri cu care să plătească înapoi creditul?“, se întreabă Steven van Groningen.

    Cătălin Păuna, senior economist la Banca Mondială, subliniază faptul că administraţia publică românească nu este mare, măsurată relativ la celelalte ţări. Cheltuielile publice în România sunt mici ca procent din PIB relativ la alte ţări, cheltuielile cu salariile, cu pensiile sau cu sănătatea, cu excepţia cheltuielilor cu investiţiile. ”Acestea nu sunt mici, sunt mari, dar sunt ineficiente. Va exista o presiune endemică, care se va accentua, să cheltuim mai bine resursele publice care sunt limitate. Pe măsură ce ne dezvoltăm vrem pensii mai mari, vrem salarii mai mari, vrem calitate mai bună a serviciilor publice, educaţie, sănătate şi aşa mai departe. Această presiune există acolo, însă deocamdată nu cred că am ajuns la punctul acela de inflexiune în care să vedem o transformare masivă a modului în care funcţionează sectorul public. „

    Schimbările acestea în sectorul public sunt de lungă durată, ţărilor dezvoltate le-a luat de multe ori şi secole să ajungă la performanţa de azi, opinează el. La nivel tehnic, trei lucruri sunt importante pentru o transformare graduală a administraţiei publice: oameni de calitate, instituţii şi procese de calitate şi tehnologie – lucruri care nu sunt foarte diferite de ceea ce există într-o companie performantă. ”Oameni de calitate poţi să atragi prin două lucruri: prin salarii generoase, şi cred că e important să avem salarii bune în sectorul public inclusiv la partea de intrare, şi prin încrederea într-o carieră pe termen lung. Lucrurile acestea însă nu se întâmplă aşa cum ar trebui“, crede Păuna.

  • Senior Software a înregistrat o cifră de afaceri de 14.3 milioane de lei în 2016, în creştere cu peste 20% faţă de 2015

    În acelaşi timp, pentru a fi mai aproape de clienţii din zona Moldovei şi pentru a-şi consolida poziţia de business în această regiune, Senior Software a deschis în 2016 cel de-al patrulea punct de lucru, la Iaşi. Astfel, compania are acum un birou central la Bucureşti şi trei birouri regionale în Constanţa, Cluj şi Iaşi, iar echipa completă este formată din aproximativ 140 de angajaţi, din care 27% cu o vechime de peste 5 ani în companie.

    “Pentru noi, 2016 a fost un an de consolidare a echipelor din toate punctele de lucru, precum şi a portofoliului de soluţii software integrate pe care le oferim. Iar acest lucru s-a concretizat într-un standard ridicat de calitate a serviciilor furnizate, precum şi în rezultatele excelente pe care le-am obţinut. În 2017 continuăm să venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor cu noi servicii şi produse prin lansarea unei divizii specializate de echipamente, care completează perfect soluţiile noastre de business” a declarat domnul Daniel Toma, Director General Senior Software.

    În prima parte a anului 2017, Senior Software a lansat itDepot, o platformă B2B pentru echipamente şi consumabile. Prin intermediul acesteia, compania oferă soluţii la cheie formate atât din sisteme software pentru managementul afacerii, cât şi din echipamente hardware de la: Zebra, Honeywell, Datalogic şi alţii. Printre produsele disponibile pe itDepot se pot găsi: cititoare coduri de bare, scanere pentru toate tipurile de coduri, imprimante de etichete, cântare electronice, terminale mobile pentru depozite sau tablete rezistente pentru agenţi.

    Senior Software dezvoltă şi implementează sisteme informatice specializate pe verticale de piaţă: ERP, BI, CRM, SFA, SCM, CPM, E-commerce, APS şi MES.
     

  • Un student român în finala europeană a unei competiţii care te învaţă să fii CEO

    Alături de reprezentanţi din alte ţări din Europa de Sud-Est, precum Grecia, Serbia şi Bulgaria, studenţii au avut sarcina de a-şi asuma rolul de “Chief Executive Officer” şi de a veni cu soluţii pentru un scenariu de afaceri.

    În urma prezentărilor susţinute, juriul format din angajaţi ai P&G a ales una dintre echipe pentru următoarea etapă a competiţiei. Membrii acesteia vor avea şansa de a călători la Geneva, la centrul de design de brand al P&G, pentru a concura alături de tineri din întreaga Europă. Echipa câştigătoare include un student din România, unul din Bulgaria şi unul din Grecia.

    Competiţia “CEO Challenge”, aflată deja la a doua ediţie, îşi deschide porţile către studenţi din întreaga Europă. Iniţiativa urmăreşte să-i ajute pe aceştia să-şi dezvolte abilităţile şi cunoştinţele, oferindu-le oportunitatea de a-şi exersa gândirea analitică şi de a lucra în echipă pentru a rezolva o provocare de business.

    Evenimentul din acest an este uşor diferit, deoarece fiecare echipă este formată din studenţi din ţări diferite, cu scopul de a promova cooperarea într-un mediu multicultural.