BusinessMagazin

Tag: scumpire

  • Asigurătorii ar trebui să extirpe caracatiţa formată din propriii angajaţi care sifonează milioane, înainte să scumpească RCA-ul

    În spatele sumei de 4.000 de lei, tariful pentru o poliţă RCA de 12 luni cerut unui şofer de Logan în vârstă de 20 de ani, se află o structură infracţională organizată de căpuşare a asigurătorilor despre care nu vorbeşte nimeni.

    Asigurătorii pierd sute de mii de euro lunar din accidentele trucate, regizate de patronii serviceurilor şi girate de propriii angajaţi, care constată daunele şi le consideră valide în schimbul mitei pe care o primesc. Căpuşarea este un fenomen naţional prin care supravieţuiesc unele serviceuri auto şi funcţionează relativ simplu. Proprietarul serviceului deţine o maşină de lux, cu valoare de 50-100.000 de euro. El identifică o reţea de şoferi de încredere cu maşină ieftină şi poliţă RCA valabilă, încheiată cu asigurătorul al cărui angajat este dispus să semneze orice decont în schimbul unor sume de bani. Patronul service-ului şi respectivul şofer regizează apoi un accident.

    Fireşte, maşina lovită este bolidul de lux al patronului, iar tamponarea se produce astfel încât dauna produsă să lezeze părţile cele mai valoroase ale maşinii mai scumpe. În schimbul favorului, serviceul repară din proprii bani daunele produse maşinii şoferului vinovat, de multe ori mulţumit că primeşte nişte bani fără efort şi că scapă gratis de zgârieturile şi îndoiturile de pe maşină. Pe baza RCA-ului primit şi a formularului de constatare amiabilă între cei doi, angajatul companiei de asigurări vine şi constată veridicitatea accidentului şi aprobă, atenţie, reparaţii care depăşesc 20.000, 30.000 de euro. Astfel, serviceul are mereu activitate, iar marjele de profit obţinute îi garantează câştiguri enorme faţă de cele ale unui service corect, care îşi pierde timpul cu zeci şi sute de schimburi de ulei făcute la preţuri 50 de lei. Sistemul este atât de bine organizat, încât patronul serviceului vinde după jumătate de an maşina lovită şi reparată de două-trei ori, pentru a nu atrage suspiciunea vreunei autorităţi, şi cumpără apoi una la fel de scumpă, înmatriculată pe numele unui alt membru din familie. Urmează alte trei accidente regizate, iar daune de 50.000 de euro, apoi vinde maşina.

    Un service îşi generează prin acest mecanism, în câteva minute, încasări de 100.000 de euro, fără să caute clientelă pe stradă şi să se chinuie să o fidelizeze. Iar asigurătorii decontează anual milioane de euro, cu complicitatea propriilor angajaţi constatatori, care împart şpaga şi o plimbă către etajele superioare ale managementului din companii. Circuitul mitei din vămile din România, asemănat pieselor de şah, funcţionează fără să supere pe cineva în curtea asigurătorilor.

    Nici Poliţia Română, nici Parchetul, nici Autoritatea pentru Supraveghere Financiară nu sunt interesate de adevăratele motive pentru care se scumpesc poliţele. Mulţi asigurători se plâng că nu fac profit, că nu e rentabil să mai facă business în România, dar continuă să funcţioneze aici şi refuză să iasă de pe piaţa locală. Poate şi pentru că există câţiva angajaţi, puţini la număr dar foarte eficienţi, care se simt ca în paradis când încasează sume uriaşe de bani în afara salariului şi, culmea, dau vina pentru activitatea nesustenabilă pe şoferul cinstit. Ei spun ba că şoferul român plăteşte puţin sau este neatent şi vitezoman, vorbeşte des la telefon, bea când conduce şi nu se asigură când schimbă banda de mers. Dar cel care nu creează ani la rând nicio daună stă şi se întreabă pe bună dreptate de ce a ajuns să plătească o mie sau două mii de lei pentru RCA, deşi conduce un Logan îmbătrânit care nu mai valoarează nici măcar zece mii de lei.

    Premierul cere asigurătorilor scăderea tarifelor la RCA. Apoi, ministrul de finanţe. Apoi, şeful ASF modifcă o normă şi spune public că e neclară noţiunea de “tineret”. Între timp, sute de serviceuri din ţară taie facturi de milioane de euro, plătite din banii celor corecţi. Patronii unor serviceuri devin proprietari de colecţii de maşini de lux cu încălzire în scaune, din care privesc la semafor prostimea care îngheaţă în Logan cu mănuşile pe volan. Pentru că li se permite şi pentru că celor plătiţi tot de şoferul de Logan ca să li se facă dreptate nu le pasă.

    Între timp, frecvenţa daunelor în cazul asigurărilor auto obligatorii din piaţa locală este printre cele mai mari din Europa de vreme ce acest indicator se menţine la 7%, nivel depăşit doar în Turcia, Marea Britanie sau Cipru, potrivit unui studiu realizat de UNSAR, asociaţia profesională a asigurătorilor locali, citat de ZF: la fiecare 100 de autovehicule asigurate şapte înregistrează o daună acoperită printr-o poliţă RCA.

    (Răzvan Mureşan, jurnalist Business Magazin)

  • Preţul la cacao în luna septembrie a urcat cu 30%; Ebola scumpeşte ciocolata

    Fluctuaţiile majore ale preţului la cacao pot afecta puternic producătorii de ciocolată, însă jucătorii din domeniu iau măsuri pentru a răspunde acestei probleme. “Preţurile la cacao sunt extrem de volatile: adesea ele ating un punct maxim din cauza scăderii ofertei ca urmare a vremii nefavorabile, a epidemiilor şi a problemelor de ordin politic din ţările tropicale unde se concentrează producţia. Experienţa însă ne arată că, pe măsură ce producţia îşi revine în anii următori, preţurile scad din cauza costului scăzut al mâinii de lucru din principalele ţări producătoare din Africa de Vest şi Indonezia”, explică John Hawksworth, economistul şef al PwC.

    Preţurile la cacao s-ar putea majora în anii următori datorită creşterii constante a cererii de ciocolată şi a produselor pe bază de cacao din SUA, America Latină, Europa şi Asia care va duce la probleme de furnizare din partea unor mari ţări producătoare precum Costa de Fildeş şi Ghana.

    Însă dacă aceste preţuri crescute încurajează mai multe investiţii în noile plantaţii de cacao, ceea ce va duce la o ofertă sporită, preţul boabelor ar putea din nou scădea abrupt în anii 2020, aşa cum s-a întâmplat în anii 1980 în urma creşterii vertiginoase a preţului la cacao din deceniul precedent. Atât pentru decidenţii politici cât şi pentru companiile producătoare, provocarea va consta în a reduce diferenţele dintre extremele ciclului preţului la cacao, care pot dăuna micilor fermieri ce asigură aproximativ 90% din producţia mondială de cacao”, a adăugat John Hawksworth.

    Conform raportului din 2012 Cocoa Barometer, aproape 90% din totalul boabelor de cacao este produs în mici ferme de familie, iar aproximativ 20 de milioane de mici proprietari şi muncitori din mediul rural depind în mod direct de producţia de cacao pentru a se putea întreţine. Cartografierea şi colectarea datelor de la aceste ferme îi ajută pe proprietari să îşi îmbunătăţească recolta prin optimizarea randamentului agricol.

    “Vârsta arborilor de cacao şi spaţiul lăsat în jurul acestora, fertilizatorii utilizaţi, precum şi schimbările din practicile agricole, toate au impact asupra producţiei şi ofertei de cacao. Investiţii precum cele în instruirea fermierilor şi asigurarea unor prime pentru culturile sustenabile erau realizate rar în Africa de Vest în urmă cu doar trei ani, însă acum sunt frecvente. Aceste iniţiative susţin atât fermierii, cât şi industria, în dezvoltarea unei viziuni sustenabile a practicilor agricole, pe termen lung, care să ia în considerare schimbarea condiţiilor de mediu, economice şi tehnologiei agricole”, spune Mathieu Guemas de la GeoTraceability. GeoTraceability, companie achiziţionată de PwC în aprilie 2014, a facilitat colectarea datelor de pe plantaţiile de cacao ale 83.000 de fermieri, de pe 114.000 hectare de teren cultivat cu arbori de cacao din Ghana, Nigeria, Ecuador, Peru şi Indonezia.

  • Cele mai scumpe destinaţii din lume – GALERIE FOTO

    Hotels.com a lansat recent un clasament al celor mai costisitoare destinaţii din lume, folosind media preţului pe noaptea de cazare la unităţile de cazare disponibile.

    10. Mahe, Seychelles: 389 dolari pe noapte

    9. Paradise Island, Bahamas: 398 dolari pe noapte

    8. Providenciales, Turks and Caicos Islands: 435 dolari pe noapte

    7. Monte Carlo, Monaco: 442 dolari pe noapte

    6. Pembroke, Bermuda: 467 dolari pe noapte

    5. Moorea, French Polynesia: 472 dolari pe noapte

    4. Southampton, Bermuda: 473 dolari pe noapte

    3. Soufriere, St. Lucia: 475 dolari pe noapte

    2. St. John, U.S. Virgin Islands: 507 dolari pe noapte

    1. Bora Bora, French Polynesia: 855 dolari pe noapte


     

  • Cel mai scump apartament din New York va costa 130 de milioane de dolari

    Firma de arhitectură Robert A.M. Sterns a prezentat de curând proiectul complexului rezidenţial 520 Park Avenue, care va fi dezvoltat de compania Zeckendorf Development şi are ca termen de finalizare anul 2017. Planul arată 7 apartamente de tip duplex, fiecare cu o suprafaţă de peste 800 de metri pătraţi şi un preţ de pornire de 67 milioane de dolari. Restul clădirii va fi compus din 23 de apartamente situate pe un singur etaj, cu o suprafaţă de 400 de metri pătraţi. Preţul de vânzare va fi de 16,2 milioane de dolari.

    Ultimele trei etaje vor constitui un triplex cu suprafaţa de peste 2000 de metri pătraţi şi o terasă de 120 de metri pătraţi cu vedere directă asupra Central Park. Preţul va fi de 130 milioane de dolari, devenind astfel cel mai scump apartament vândut vreodată în New York.

    Complexul va beneficia de piscină interioară, sală de fitness pe două etaje, saună, sală de cinematograf şi grădiniţă pentru locatari.

  • Românii aflaţi pe litoral cheltuiesc peste 1,5 milioane de euro pe zi pentru mâncare

     “În fiecare zi din săpămână, cu excepţia weekend-urilor, când hotelurile sunt şi mai pline, pe litoralul românesc sunt aproximativ 90.000 turişti. Din studiile noastre, fiecare turist alocă în medie, pe mâncare, aproximativ 75 de lei pe zi, ceea ce înseamnă o sumă totală de 6,7 milioane de lei, adică peste 1,5 milioane de euro pe zi. Suma de 75 de lei include atât mâncarea de la terase şi restaurante, cât şi alimentele cumpărate din magazine”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    Răducan spune că sumele cheltuite pe mâncare diferă în funcţie de bugetul turiştilor, dar şi în funcţie de staţiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai scumpe 10 maşini din lume – FOTO

    Atunci când vine vorba de cai putere, preţurile cerute pentru anumite modele pot părea absurde. Însă la o analiză mai atentă a maşinilor, eticheta cu preţ nu mai pare atât de exagerată.

    Porsche 918 Spyder – 850.000 de dolari

    McLaren P1 – 1,1 milioane de dolari

    Zenvo ST1 – 1,2 milioane de dolari

    Maybach Landaulet – 1,25 milioane de dolari

    Pagani Huayra – 1,3 milioane de dolari

    Pagani Zonda Cinque Roadster – 1,8 milioane de dolari

    Koenigsegg One:1 – 2 milioane de dolari

    Bugatti Veyron (Mansory Vivre) – 3,4 milioane de dolari

    W Motors Lykan Hypersport – 3,4 milioane de dolari

    Lamborghini Veneno – 4 milioane de dolari

  • Când a plecat din România nu ştia bine engleză şi avea 100 de dolari în buzunar. Acum este milionar

    Românul Julian Balea a plecat din ţară acum circa două decenii, pentru a studia în Statele Unite, iar astăzi locuieşte la New York şi este wholesale manager pentru America de Nord în cadrul Stefano Ricci, unul dintre cele mai scumpe branduri de lux pentru bărbaţi din lume. Executivul de origine română lucrează ce peste 100 de magazine multibrand şi de tip department store, administrând un business de 15 milioane de dolari anul trecut.

    „Lucrez cu lanţul de magazine Neiman Marcus, care are 44 de department store-uri, 36 de outleturi (Last Call) şi un magazin online. Produsele Stefano Ricci sunt de asemenea prezente în cadrul magazinelor a 25 de retaileri independenţi.“ Julian Balea se ocupă de vânzarea produselor brandului italian de lux pentru bărbaţi către magazine partener. Cele două monobranduri Stefano Ricci din America de Nord – cel din New York şi cel din Beverly Hills – nu se află însă sub administrarea sa.

    Balea a ajuns în Statele Unite în 1995, când era student la Universitatea Transilvania din Braşov şi a primit o bursă de studii peste ocean. El a absolvit Universitatea Colorado, Facultatea de Inginerie şi Electronică. Pe 5 ianuarie 1995 ajungea la Universitatea din Colorado, iar după mai puţin de jumătate de an a plecat în vacanţă la Miami.

    „Nu ştiam bine limba engleză şi aveam doar 100 de dolari în buzunar.“ Acolo şi-a găsit şi primul său loc de muncă, barman la un hotel amplasat strategic pe plaja Miami Beach. După doar patru luni şi-a schimbat locul de muncă şi a devenit manager pe probleme administrative (housekeeping manager) la Sheraton Hotel din Miami Beach. „După alte cinci luni am încercat să vând maşini la un dealer Mitsubishi, însă nu mi s-a potrivit, de aceea am căutat altceva.“

    La scurt timp a avut primul contact cu lumea modei: un prieten de origine rusă deţinea un magazin de haine şi i-a propus să se asocieze. „Atunci am început să învăţ mai multe despre business.“ Totuşi, după o perioadă de câţiva ani au fost siliţi să închidă afacerea şi astfel au rămas fără venit. Julian Balea şi-a căutat însă un nou job tot în domeniu, aşa că s-a angajat în scurtă vreme ca vânzător într-un magazin din cadrul Neiman Marcus, unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de magazine de lux din America. Unităţile Neiman Marcus au format de department store, astfel că includ mai multe magazine mono sau multibrand.

    Primul său contact cu Stefano Ricci l-a avut în 2000, când s-a angajat ca manager al unui corner (shop in shop) Stefano Ricci din magazinul Bal Harbour Shops din Miami. A rămas aici până în decembrie 2008, când a decis să îşi încerce norocul în antreprenoriat. După doar un an şi jumătate s-a întors la Stefano Ricci, unde rămăsese în relaţii bune cu directorul pe zona Americii de Nord. „După mai multe discuţii am fost de acord să încep din nou să lucrez pentru ei, însă part time, trei zile pe săptămână.“

    Prima sa poziţie era de reprezentant al Stefano Ricci America în cadrul celor 43 de magazine Neiman Marcus. „Am început să călătoresc de trei ori pe săptămână în diferite state ale Statelor Unite ca să promovez afacerea. În acea perioadă businessul a crescut fantastic.“

    După trei ani, şeful său a fost promovat şi a plecat la Florenţa, Italia – unde este sediul central al Stefano Ricci –, iar Balea i-a preluat atribuţiile, după un an fiind numit în poziţia actuală, de wholesale manager al brandului pentru America de Nord, respectiv SUA şi Canada.

    „Niciodată nu am crezut că îmi voi construi cariera în industria modei. Cred că un punct de cotitură a fost momentul când eram managerul cornerului Stefano Ricci din Miami, deoarece magazinul a urcat în topul celor mai bune ca vânzări.“ Rezultatele de atunci au atras atenţia reprezentanţilor brandului italian de lux şi i-au deschis apoi mai multe uşi. „Întotdeauna am crezut că voi deveni antreprenor“, însă după mai bine de un deceniu în cadrul Stefano Ricci executivul de origine română spune că a decis să se dezvolte în cadrul companiei.

  • Consultanţii din imobiliare trec de cealalată parte a baricadei şi devin dezvoltatori

    IONUŢ DUMITRESCU, unul dintre fondatorii firmei de con-sultanţă imobiliară Eurisko, pe care a vândut-o gru-pului american CBRE, Radu Lucianu, coleg cu Dumitrescu în Eurisko şi apoi şef al CBRE România şi al firmei Property Advisors, o so-cie-tate fondată de acţio-narii casei de investiţii Capital Part-ners, sau Mihnea Şerbănescu, directorul general al DTZ Echinox, sunt doar câteva exemple de astfel de cazuri.

    ”Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu, doi dintre fondatorii companiei Capital Partners, au dezvoltat mai multe proiecte imobiliare şi într-unul din el sunt şi eu implicat, respectiv One Charles de Gaulle. Căutăm oportunităţi de investiţii pe segmentul imobiliar, fie ele structuri nefinalizate, terenuri sau proiecte existente. Nu sunt singurul consultant imobiliar care face astfel de investiţii. Şi foştii mei colegi Gabriel Marchievici (care a lucrat de asemenea în firma Eurisko – n.r.), Mihnea Şerbănescu de la DTZ, Bogdan Georgescu de la Colliers, persoane cu care am copilărit în piaţa imobiliară, au făcut acest pas„, spune Radu Lucianu.

    El crede că acesta este un pas firesc pe care îl face un consultant cu vechime pe piaţa imobiliară. ”Ai experienţă, ai resurse financiare dacă eşti cumpătat, iar la un moment dat vrei să faci altceva. Brokerajul îl faci 10-15 ani, te zbaţi, apoi treci pe o poziţie de top management. După aceea, variantele sunt fie să te duci într-o companie de dezvoltare imobiliară foarte mare, gen Skanska sau Immofinanz, fie să începi tu să fii dezvoltator şi faci pasul către dezvoltare. Nu am văzut broker imobiliar la 60 de ani„, a explicat Lucianu.

    Întrebat de sumele pe care este dispus să le investească în proiecte imobiliare, Lucianu a precizat că ”este vorba de mulţi bani„, fără să indice o valoare. ”Resursele financiare sunt utilizate la maximum. Piaţa imobiliară este o piaţă în care am crezut tot timpul, chiar dacă mi-a arătat şi faţa mai puţin bună. Nu investim niciodată în produse în care simt că lucrurile nu sunt în regulă, ci doar acolo unde se poate aduce valoare adăugată. Investim bani proprii de la început până la sfârşit, deşi abia acum vedem că accesarea unor împrumuturi este interesantă din punct de vedere al debitorului. Încercăm să ne ţinem promisiunile, să livrăm ceea ce promitem şi la termenul pe care îl promitem„.
    În ceea ce priveşte proiectul pe care vrea să-l dezvolte în Piaţa Charles de Gaulle din centrul Bucureştiului, spune că este în stadiu de proiectare şi că e deocamdată singurul în care este implicat. ”Căutăm locaţii la care ne pricepem cel mai bine şi pe care le înţelegem. Ne adresăm unei nişe de clienţi şi facem investiţii de care suntem siguri că vor fi rentabile, nu avem clienţi industriali sau fabrici. Segmentul pe care se vor focusa investiţiile este cel rezidenţial, în special cel din Bucureşti. One Charles de Gaulle este deocamdată singurul proiect pe care îl avem în plan, dar tot timpul suntem în căutare de noi oportunităţi„, spune Lucianu.

    Terenul de 2.000 metri pătraţi pe care va fi dezvoltat proiectul a fost cumpărat în acest an.

    One United Properties are în portofoliu proiectele rezidenţiale de lux One Floreasca Lake şi Madrigalului Residence, un complex exclusivist de doar 14 unităţi, pe malul lacului Băneasa. One Floreasca Lake este unul dintre cele mai de succes proiecte din zona de nord a Capitalei – primele două imobile din cadrul proiectului, cu 42 de apartamente, au fost vândute până la finalizarea acestora în 2013, iar cel de-al treilea bloc, care urmează să fie finalizat în luna iunie 2015, are deja precontractate 21 dintre cele 26 de apartamente. Similar Madrigalului Residence, proiectul va fi finalizat în luna august 2014, iar 10 dintre cele 14 apartamente sunt deja precontractate.

    ”Un exemplu interesant privind evoluţiile din ultimii ani ale pieţei imobiliare sunt acei consultanţi sau investitori proveniţi din alte domenii decât real estate care au urmărit cu atenţie piaţa şi au achiziţionat terenuri în perioada 2007-2008. După blocajul anilor de criză, acum aceştia încep să anunţe din ce în ce mai multe dezvoltări pe aceste terenuri. Pe de altă parte, alţi investitori au achiziţionat terenuri la preţuri foarte bune în plină criză şi acum încep dezvoltările pe acestea„, a declarat Mihai Dumitrescu, managing partner, Crosspoint Investment Banking & Real Estate.

    Mihnea Şerbănescu este, la fel ca şi Lucianu, unul dintre pionierii pieţei locale de real estate. El a fondat Echinox Consulting acum mai bine de 20 de ani, iar în 2002 a încheiat un parteneriat cu DTZ, unul dintre liderii globali în domeniul imobiliar. Noul nume al firmei este de atunci DTZ Echinox. Cu focus în special pe segmentul rezidenţial de lux, Şerbănescu a fost implicat în toate sectoarele pieţei locale de real estate, jucând un rol major în ascensiunea DTZ Echinox în topul companiilor de profil din România.

    ”Mi-am început activitatea în imobiliare în 1993. Principalul motiv a fost faptul că acest domeniu permitea un start-up fără capital, principala resursă fiind entuziasmul. De-a lungul timpului, dinamica pieţei şi oportunităţile ivite m-au determinat să rămân loial acestui business. În perioada 2004-2009, împreună cu alţi parteneri, am dezvoltat şapte proiecte de birouri şi clădiri rezidenţiale în locaţii de top din capitală, care astăzi sunt finalizate şi ocupate în totalitate. Având în vedere că piaţa dă semne clare de revenire, cu siguranţă, în perioada următoare, voi relua investiţiile în mici dezvoltări de acelaşi tip„, spune el.

    În opinia lui Şerbănescu, cel mai accesibil sector pentru investitorii mici şi medii este cel rezidenţial sau cel al birourilor mici şi al spaţiilor comerciale stradale. De asemenea, Şerbănescu consideră că o soluţie pentru accesul micilor investitori la proiecte de anvergură ar reprezenta-o fondurile imobiliare, care însă sunt prea puţin prezente în acest moment pe piaţa locală.

    Dar poate cel mai activ şi cel mai mediatizat caz de acest tip este al lui Ionuţ Dumitrescu, cel care în 1997 a fondat firma de consultanţă imobiliară Eurisko, pe care a vândut-o în 2008 pentru 35 de milioane de dolari grupului American CBRE.

  • Topul celor mai scumpe oraşe din lume: Bucureştiul, mai scump decât Varşovia

    Fluctuaţia valutei şi inflaţia au pus oraşele africane, europene şi asiatice în topul celor mai scumpe oraşe pentru expaţi, potrivit studiului Cost of Living realizat de Mercer. 
    Două oraşe din Africa ocupă primele locuri în topul celor mai costisitoare oraşe pentru expaţi, arată studiul Cost of Living realizat de Mercer, companie de consultanţă , lider în resurse umane şi investiţii. Luanda este cel mai scump oraş din lume pentru al doilea an consecutiv, iar N’Djamena, Ciad, este următorul clasat. Oraşele europene şi asiatice continuă să domine în top 10, fiind unele dintre cele mai costisitoare oraşe prin  Hong Kong, care ocupă locul trei, urmat de Singapore. Zurich a urcat trei locuri faţă de anul trecut, ocupând poziţia a cincea, urmat de Geneva pe locul şase. Tokyo a pierdut patru locuri, ajungând la poziţia a şaptea  în clasament.

    Europa, Orientul Mijlociu şi Africa

    În top 10 cele mai costisitoare oraşe se află şi patru oraşe europene. Zurich (locul 5) este cel mai scump oraş european din listă, urmat de Geneva (locul 6) şi Berna (locul 8). Elveţia rămâne astfel una dintre cele mai scumpe ţări pentru expaţi, ca urmare a aprecierii francului elveţian faţă de dolarul american. Moscova (locul 9) şi St. Petersburg (locul 35) au pierdut 7 şi respectiv, 12 poziţii din cauza deprecierii dramatice a rublei faţă de dolarul american.

    Per total, în mare parte, oraşele din Europa de Vest au crescut toate în clasament datorită aprecierii valutei locale faţă de dolarul american. În particular, oraşele din Marea Britanie şi Germania au avut parte de cele mai mari schimbări în clasificare, cu Glasgow (locul 108) care a crescut cu 49 de poziţii, în timp ce Aberdeen (locul 94) şi Birmingham (locul 90) au sărit 34 şi respectiv 45 de poziţii. Munchen (locul 55) a crescut 26 de locuri faţă de anul trecut, Frankfurt (locul 59) a urcat 24 de poziţii şi Berlin (locul 68) a crescut cu 31 de poziţii faţă de clasamentul de anul trecut.

    Alte oraşe care au crecut în clasificare sunt Parisul (locul 27), care este clasat mai sus cu 10 poziţii  faţă de anul trecut, Milano (locul 30), mai sus cu 11 locuri, Roma (locul 31), mai sus cu 13 poziţii şi Viena (locul 32) mai sus cu 16 locuri.

    Bucureştiul cunoaşte o scumpire a costurilor de întreţinere, urcând de pe poziţia 169 din 2013 pe 159 în 2014.  Sofia şi Belgradul prezintă o creştere a costurilor de trai, urcând de la 181 la 172 şi, respectiv, de la 192 la 184, însă rămân în continuare mai ieftine decât Bucureştiul. Varşovia se alătură acestei tendinţe şi ajunge pe locul 142 în 2013 comparativ cu 150 în 2012. Evoluţia costurilor de trai din fiecare oraş este direct influenţată de economia ţărilor respective.  Astfel, în Praga şi în Budapesta, se observă o ieftinire a costului de viaţă, rezultat determinat de situaţia economică  din cele două ţări. Praga ajunge de la 73 la 92 în 2013, iar Budapesta de la 130 la 135.

    Alte oraşe pozitionate în top 10 sunt Berna, Moscova şi Shanghai. Karachi, aflat pe pozitia 211, este cel mai ieftin oraş din lume pentru expaţi, iar studiul Mercer arata că Luanda este de trei ori mai costisitoare decât acesta.

    Fluctuaţiile valutei şi impactul inflaţiei asupra bunurilor şi serviciilor au influenţat costurile programelor pentru expaţi, dar si clasamentul oraşelor.

    Tel Aviv (locul 18) continuă să fie cel mai costisitor oraş din Orientul Mijlociu pentru expaţo, urmat de Beirut (locul 63), Dubai (locul 67) şi Abu Dhabi (locul 68). Jeddah, din Arabia Saudită  (locul 175) continuă să fie cel mai puţin costisitor oraş din regiune. “

    Câteva dintre oraşe africane continuă să fie clasate mai sus în studiul din anul 2014, reflectând costurile ridicate de întreţinere. Luanda (locul 1) rămâne cel mai costisitor oraş pentru expatriaţi din Africa şi la nivel global, urmat de N’Djamena. Victoria, Seychelles (locul 13), este următorul cel mai costisitor oraş din Africa, urmat de Libreville, Gabon (locul 19). În Africa de Sud, Cape Town (locul 205) a pierdut 8 poziţii în clasament, reflectând slăbiciunea suferită de randul sud-african faţă de dolarul american.

    Oraşele din Statele Unite ale Americii au urcat în clasament datorită stabilităţii relative a dolarului american faţă de alte valute importante. În plus, pierderea semnificativă a poziţiilor altor oraşe, din diferite regiuni, a condus la clasarea mai bună a oraşelor americane. O creştere a costurilor cu locuinţa a împins New York-ul pe locul 16, mai sus cu opt poziţii, fiind unul dintre cele mai bine plasate oraşe din regiune. 

    În America de sud, São Paolo (locul 49) s-a clasat ca unul dintre cele mai puţin costisitoare oraşe urmat de Rio de Janeiro (locul 65). Cu toate acestea, amândouă oraşele e au pierdut 30 şi respectiv 36 de locuri, ca rezultat al slăbirii realului brazilian faţă de dolarul american (în ciuda creşterilor preţurilor la închirieri). De asemenea, Buenos Aires a scăzut semnficativ anul acesta şi se află pe poziţia 86 datorită devalorizării monedei sale, în ciuda creşterii mari preţurilor pentru bunuri şi servicii.

    Asia Pacific

    În top 10 cele mai costisitoare oraşe se numără şi patru oraşe din Asia. Cel mai costisitor oraş, Hong Kong (locul 3), a urcat 3 poziţii faţă de anul trecut. Singapore (locul 4) este următorul cel mai costisitor oraş din regiune, care a câştigat o poziţie în plus faţă de anul trecut, urmat de Tokyo, care ocupă locul 7, deşi anul acesta a pierdut 4 locuri. Shanghai (locul 10) a sărit patru poziţii faţă de anul trecut şi este următorul oraş asiatic din listă, urmat de Beijing (locul 11), Seoul (locul 14) şi Shenzhen (locul 17).

    Studiul Mercer Cost of Living acoperă 211 oraşe de pe cinci continente şi măsoară comparativ costurile a peste 200 de produse si servicii în fiecare dintre aceste localităţi. Acestea includ şi costuri aferente transportului, spaţiului locativ, alimentelor, hainelor, aparaturii casnice şi serviciilor de divertisment. Studiul estee creat pentru a ajuta companiile multinaţionale şi guvernele  să determine nivelul de remuneraţie pentru angajaţii expatriaţi. Oraşul New York este folosit drept referinţă, astfel toate celelalte oraşe sunt comparate cu acesta. Mişcările valutare sunt măsurate prin comparaţie cu dolarul american.

  • Bucureştiul a devenit mai scump decât anul trecut pentru expaţi

     Bucureştiul a urcat de pe poziţia 169 din 2013 pe 159 în 2014 ca urmare a creşterii costurilor de întreţinere. Şi Sofia şi Belgradul înregistrează o majorare a costurilor de trai, urcând de pe locurile 181 pe 172 şi, respectiv, de pe 192 pe 184, însă rămân în continuare mai ieftine decât Bucureştiul. Varşovia se alătură acestei tendinţe şi ajunge pe locul 142 în 2013 comparativ cu 150 în 2012.

    “Evoluţia costurilor de trai din fiecare oraş este direct influenţată de economia ţărilor respective. Astfel, în Praga şi în Budapesta, se observă o ieftinire a costului de viaţă, rezultat determinat de situaţia economică din cele două ţări. Praga ajunge de pe 73 pe 92 în 2013, iar Budapesta de pe 130 pe 135”, se menţionează într-un comunicat.

    Mercer Cost of Living este unul dintre cele mai cuprinzătoare studii de acest fel din lume şi este creat pentru a ajuta companiile multinaţionale şi guvernele să determine nivelul de remuneraţie pentru angajaţii expaţi. New York este folosit drept referinţă, astfel toate celelalte oraşe sunt comparate cu acesta. Mişcările valutare sunt măsurate faţă de dolarul american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro