Tag: rachete

  • AFP: Apărarea antirachetă, o himeră scumpă

     Numeroşi experţi consideră că sistemul “nu merge”, în pofida faptului că în prezent acesta nu mai vizează să facă faţă unui atac masiv cu rachete nucleare sovietice, ci să îndiguiască un “atac limitat”.

    Cu alte cuvinte, provocarea este mai complicată decât doborârea cu o rachetă de tip Patriot a unei rachete cu rază scurtă de acţiune ca cea de tip Scud. Este vorba despre distrugerea unei rachete cu o rază de acţiune de peste 1.000 de kilometri, eventual o rachetă intercontinentală (ICMB), atunci când aceasta din urmă se află în spaţiu.

    Cu interceptorii săi de tip SM-3, care echipează 26 de distrugătoare şi crucişătoare de tip AEGIS antirachetă, şi cei 30 de interceptori de tip GBI din hangarele în care sunt staţionaţi în Alaska şi California, Pentagonul dă asigurări că are “încredere în capacitatea sistemului de apărare antirachetă balistică de a proteja Statele Unite împotriva unui atac limitat din partea Coreei de Nord şi Iranului, în prezent şi în viitorul apropiat”, a reafirmat la începutul lui mai, în Senat, şeful apărării antirachetă, generalul Richard Formica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord a efectuat AL CINCILEA TEST DE RACHETĂ în trei zile. Ban Ki-moon: Există riscul unei “escalade periculoase”

     Acest tir a fost confirmat de către un purtător de cuvânt al şefului Statului Major sud-coreean, care nu ştia dacă este vorba despre teste de rachete ghidate sau despre rachete trase cu lansatoare multiple.

    “Încercăm să aflăm mai multe despre natura acestor teste”, a declarat purtătorul de cuvânt.

    Coreea de Nord a lansat trei rachete cu rază scurtă de acţiune sâmbătă şi o a patra duminică, de pe coasta sa de est, către Marea Japoniei, probabil în cadrul unor manevre militare, potrivit Seulului.

    Asemenea tiruri au mai fost efectuate, însă de această dată au loc după o perioadă de tensiune puternică în peninsula coreeană, cauzată de un nou val de sancţiuni din partea comunităţii împotriva Phenianului, în urma unui tir de rachetă cu rază lungă de acţiune şi celui de al treilea test nuclear.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Sud se aşteaptă ca Phenianul să efectueze noi teste de rachetă

     “Armata noastră supraveghează îndeaproape activităţile militare nord-coreene, din cauza unor posibile noi tiruri”, a declarat pentru presă Kim Min-seok, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

    Coreea de Nord a lansat trei rachete cu rază scurtă de acţiune sâmbătă şi o patra duminică, de pe coasta de est spre Marea Japoniei, probabil în cadrul unor manevre militare, potrivit Coreei de Sud.

    Asemenea tiruri au mai fost efectuate, însă de această dată au loc după o perioadă de tensiune puternică în peninsula coreeană, cauzată de un nou val de sancţiuni din partea comunităţii împotriva Phenianului, în urma unui tir de rachetă cu rază lungă de acţiune şi celui de al treilea test nuclear.

    Purtătorul de cuvânt a refuzat să identifice aceste rachete, însă, potrivit presei sud-coreene, ar putea să fie vorba despre rachete sol-sol de tip KN-02, cu o rază de acţiune de până la 160 de kilometri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RAPORT: Coreea de Nord ar deţine de două ori mai multe lansatoare de rachete decât se credea

     Phenianul ar avea 50 de lansatoare de rachete cu rază medie de acţiune şi 150 de lansatoare de rachete cu rază scurtă, şi nu 94 în total, aşa cum credea Seulul, afirmă Korea Institute for Defense Analyses (KIDA).

    Potrivit acestui organism de stat, Pentagonul dispune de aceleaşi informaţii.

    Un oficial din cadrul serviciilor de apărare americane a declarat la începutul lui mai că Nordul a retras două rachete de la instalaţia de lansare de pe coasta de est a ţării în contextul calmării tensiunilor din peninsulă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord nu dispune de tehnologia de miniaturizare nucleară

     După ce a efectuat al treilea său test nuclear la 12 februarie, Coreea de Nord a anunţat că acesta “a folosit un dispozitiv miniaturizat şi mai uşor” ce ar putea fi fixat pe ogiva unei rachete cu rază lungă de acţiune.

    O perspectivă cu atât mai îngrijorătoare pentru Coreea de Sud şi aliaţii săi în contextul în care Phenianul a reuşit, la începutul lui decembrie, să trimită în spaţiu o rachetă, un progres semnificativ pentru tehnologia sa balistică.

    Majoritatea experţilor par să fie de acord însă cu faptul că Phenianul nu dispune de o capacitate intercontinentală (ICBM) şi nici nu stăpâneşte tehnologia de miniaturizare a bombei atomice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două rachete lansate de pe teritoriul Siriei au explodat pe Platoul Golan

     Rachetele au explodat pe câmp, în apropiere de linia armistiţiului, în partea de sud a platoului, a declarat ea.

    Aceste tiruri “par să aibă legătură cu situaţia internă din Siria”, a precizat ea, sugerând astfel că Israelul nu a fost vizat, ci că aceste tiruri provin din confruntările dintre armată şi rebeli sirieni.

    “Armata israeliană a cercetat sectorul unde au căzut rachetele şi a informat forţele ONU staţionate în Platoul Golan”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

    Aceste tiruri au loc în contextul unor tensiuni puternice între cele două ţări, în urma a două raiduri aeriene israeliene efectuate vineri şi duminică în Siria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA NORD-COREEANĂ: Trei date posibile la care Phenianul ar putea să efectueze un tir de rachetă

     Potrivit serviciilor de informaţii sud-coreene, Phenianul a mobilizat recent pe coasta de est lansatoare şi rachete cu o rază de acţiune variabilă, capabile să atingă, în opinia unora, Coreea de Sud, Japonia şi insula americană Guam.

    Anumiţi experţi credeau că regimul stalinist urma să efectueze unul sau mai multe tiruri de rachetă în jurul datei de 15 aprilie, pentru a marca 101 ani de la naşterea fondatorului regimului, Kim Il-sung.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord marchează 101 ani de la naşterea fondatorului ţării şi AR PUTEA LANSA o rachetă. Statele Unite sunt pregătite să negocieze cu Phenianul – FOTO

     La Phenian, liderul Kim Jong-un a vizitat în cursul dimineţii mausoleul unde sunt depuse corpurile îmbălsămate ale primilor doi lideri ai ţării, şi anume tatăl său, Kim Jong-il, şi bunicul său, Kim Il-sung, cel care este considerat fondatorul regimului şi a cărui a 101-a aniversare este sărbătorită în Coreea de Nord.

    Televiziunea de stat nord-coreeană difuza documentare despre viaţa lui Kim Il-sung şi imagini cu militari în timpul antrenamentelor, iar o mare paradă militară era aşteptată în capitală.

    Străzile din Phenian erau împodobite cu steaguri şi bannere luni, zi care marchează cea mai importantă sărbătoare publică într-o ţară în care cultul personalităţii este cel mai puternic în lume, potrivit unui corespondent BBC de la Seul. Sărbătoarea poate fi interpretată ca relevând ceea ce se află în spatele  recentelor ameninţări războinice, şi anume nevoia de a asigura supravieţuirea regimului, apreciază acest corespondent.

  • Japonia va instala rachete Patriot pe insula Okinawa, pe fundalul tensiunilor cu Coreea de Nord

    Ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, a explicat că rachete Patriot vor fi instalate în permanenţă la două baze militare din Okinawa “pe cât posibil în aprilie”.

    Ministerul său intenţiona să realizeze această instalare constantă până în martie 2015, însă a hotărât să “avanseze acest proiect care va proteja viaţa şi bunurile persoanelor împotriva rachetelor balistice”, a subliniat Onodera în cadrul unei conferinţe de presă.

    Acest anunţ intervine pe fundalul tensiunilor regionale cauzate de Coreea de Nord, care îşi ameninţă inamicii cu un război “termonuclear” şi ar putea realiza în orele sau zilele următoare unul sau mai multe teste cu rachete de rază medie, conform serviciilor de informaţii sud-coreene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro