BusinessMagazin

Tag: propunere

  • BREAKING Procurorul Adina FLOREA este propunerea ministrului Tudorel Toader pentru funcţia de procuror şef DNA

    „În urma desfăşurării procedurii de selecţie care a avut loc în perioada 6 august – 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că propunerea ministrului justiţiei Tudorel TOADER pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este doamna Adina FLOREA. În conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează ca această propunere să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului consultativ, şi ulterior, Preşedintelui României, domnul Klaus IOHANNIS, pentru numirea în funcţie”, se arată în anunţul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

    Adina Florea vine de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Înainte de această funcţie, Adina Florea a ocupat şi scaunul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dar şi pe cel de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

    Adina Florea a cerut redeschiderea dosarului în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost cercetat după ce a defilat îmbrăcat într-o uniformă cu însemne naziste la o prezentare de modă din Mamaia, în iulie 2009. Dosarul a fost închis pentru că ţinuta nu avea legături cu nazismul, însă Florea a infirmat soluţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unde sunt antreprenorii români, că nu-i văd în piaţă? Unde îşi investesc banii, pentru că mai au bani?

    Discuţie cu un dezvoltator imobiliar român: Am încercat să fac un fond imobiliar mai mare, am discutat cu mai mulţi antreprenori români să vină să participe, fond cu care să cumpărăm active, să dezvoltăm proiecte în ţară sau să mergem în afară, pentru că şi acolo mai sunt oportunităţi. Nu conduceam eu acest fond, ci le-am propus să angajăm o echipă de profesionişti. Nu s-a legat nimic, numai discuţii care nu duc nicăieri.
    În timp ce ai noştri stau la discuţii (fraţii Pavel de la Dedeman fiind o mare excepţie), cel mai bogat om din Lituania, Nerijus Numavicius, alături de alţi investitori lituanieni, pune pe masă 90 de milioane de euro pentru a face patru hoteluri în Bucureşti. Grupul lui, Apex Alliance, care deţine hotelul Europa Royal de la intrarea în Centrul Vechi, a cumpărat celebra clădire interbelică din Centrul Vechi Marmorosch Bank, de lângă BNR, unde vrea să facă un hotel aristocrat.
    De ce nu a făcut un antreprenor român acest proiect, pentru că tot ne plângem că vin străinii să ne ia ţara?
    Grupul ceh Penta, care deţine casele de pariuri Fortuna, a cumpărat numărul 1 de pe piaţa farma, grupul A&D Pharma, într-o tranzacţie de peste 350 de milioane de euro.
    De ce niciun antreprenor român nu a cumpărat el acest business, care era la vânzare de mai mulţi ani, şi au venit cehii?
    Săptămâna trecută, Daniel Kretinsky, regele energiei din Cehia şi Slovacia, cu active cumpărate în Italia sau Germania, a preluat un pachet de acţiuni în grupul de retail german Metro, cu opţiunea de a deveni acţionarul majoritar. Deci investitorul ceh nu s-a limitat să cumpere operaţiunile dintr-o ţară, ci a intrat în tot grupul german, care are şi peste 30 de magazine în România, cu afaceri de 1 miliard de euro.
    În acest moment, tot grupul german Metro valorează între 4 şi 5 miliarde de euro, iar dacă Daniel Kretinsky vrea să devină acţionarul principal, trebuie să pună la bătaie un miliard de euro. Peter Keller, cel mai bogat om din Cehia, a cumpărat acum doi ani prin fondul de investiţii PPF clădirea Metropolis din Bucureşti, iar acum se uită la o altă clădire care se află lângă sediul guvernului. Aceste clădiri erau la vânzare şi putea să le cumpere orice investitor român, dar poate randamentul din acest sector – de 6-8% pe an în euro – este considerat prea mic.
    Fondul de investiţii NEPI, cu investitori sud-africani, a devenit în 10 ani cel mai mare proprietar de malluri din România atât prin achiziţii (Promenada), cât şi prin noi dezvoltări (Mega Mall). Sud-africanii au reuşit ca în 10 ani să cumpere tot ce se putea cumpăra şi era la vânzare în România. Creierul din spatele NEPI a fost Martin Slabbert, dar NEPI este condus acum de un român, Alex Morar. Preşedintele consiliului de administraţie este Dan Pascariu, preşedintele boardului UniCredit Bank România.
    Cel mai mare proprietar de birouri din România este fondul de investiţii Globalworth, creat şi condus de Ioannis Papalekas, un investitor grec care şi-a început aventura în România la începutul anilor 2000 cumpărând şi închiriind apartamente pe Bulevardul Unirii. Papalekas a ajuns cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România în ultimii 10 ani, exact când era criză, prin achiziţii şi dezvoltări. Papalekas cumpără acum clădiri în Polonia, în încercarea de a replica modelul şi strategia din România.
    Ideea este că pe piaţă există foarte multe oportunităţi, dar care nu prea sunt cumpărate de antreprenorii sau investitorii români.
    Fraţii Pavel de la Dedeman sunt o excepţie prin faptul că au pus pe masă 200 de milioane de euro pentru a cumpăra cele patru clădiri de birouri The Bridge din zona căminelor studenţeşti Regie, din Bucureşti. Strategia lor este de a-şi diversifica businessul de familie. Decât să ţină banii la bancă cu 0 şi ceva la sută în euro, mai bine câştigă 7% din chirii.
    Ion Ţiriac, cel mai bogat român şi care a luat 700 de milioane de euro prin vânzarea acţiunilor pe care le deţinea la UniCredit Bank, încă îşi ţine banii la bancă, în aşteptarea unor oportunităţi care apar când vine criza şi când discounturile sunt foarte mari.
    De cealaltă parte, investitorii străini, mai ales cehi, slovaci, polonezi, nu mizează pe apariţia crizei, ci pe faptul că România va continua să crească într-un ritm accelerat.
    Sunt prea puţine exemple de tipul Dedeman. De ce?
    Antreprenorii români, cel puţin cei din imobiliare, nu gândesc în numere mari, nu pot să treacă dincolo de gardul unde au construit ceva, privesc cu reticenţă orice propunere de business şi, mai mult decât atât, nu prea vor să se asocieze cu alţi antreprenori români.
    Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de birouri, spune că piaţa are nevoie şi de antreprenori români pentru a echilibra grupurile internaţionale care câştigă teren.
    Dar unde sunt aceşti antreprenori, investitori români, unde-şi ţin banii, ce fac cu ei?

  • Ministerul Transporturilor propune înfiinţarea unui punct vamal în Aeroportul Tuzla

    „Prin adresa nr. 20/22156/19.12.2017, Secretariatul General al Guvernului apreciază că oportunitatea elaborării şi promovării proiectului de hotărâre a Guvernului având ca obiect de reglementare aprobarea deschiderii punctului de trecere a frontierei de stat şi a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla revine, potrivit atribuţiilor şi domeniilor proprii de competenţă, Ministerului Transporturilor şi Ministerului Afacerilor Interne”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă: Vrem ca procentul absorbţiei fondurilor UE să ajungă la 25% în 2018

    „Mă bucur mult că autorităţile locale, societatea RAJA, au înţeles importanţa investiţiilor, au înţeles importanţa absorbţiei fondurilor europene. După cum ştiţi, Guvernul României şi-a propus să crească gradul de absorbţie al fondurilor europene şi să avem cât mai multe investiţii în România. Astfel, dacă la sfârşitul anului 2016 procentul de absorbţie a fondurilor europene era de 16%, prin efortul ministrului Fonduriloe Europene, prin efortul autorităţilor publice locale, în iunie 2018 avem un procent de absorbţie a fondurilor europene de 19% şi vrem ca până la sfârşitul acestui an procentul absorbţiei fondurilor europene să ajungă la 25% faţă de media Uniunii Europene care este de 20%”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MedLife propune să ofere acţiuni proprii angajaţilor care deţin acţiuni la unele companii din grup

    Această propunere reprezintă unul dintre punctele de discuţie pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) MedLife SA, ce va avea loc pe 8 octombrie 2018, la care Consiliul de Administraţie al societăţii a anunţat convocarea pentru toţi acţionarii înregistraţi în registrul acţionarilor. AGEA trebuie să ofere împuternicirea Consiliului de Administraţie al companiei de a lua această decizie. Propunerea vizează 868.000 de acţiuni la MedLife, la un preţ pe acţiune cuprins între 10 şi 50 de lei, dar nu mai mult de 10% din capitalul subscris al companiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Cât dai ca să te duc la aeroport?” O nouă companie de taxi care ameninţă Uber îşi lasă clienţii să folosească o metodă revoluţionară de plată

    Un start-up din Rusia ameninţă supremaţia Uber pe piaţa de profil, propunând un sistem inedit: clienţii pot negocia tariful cursei în timp real.

    În vreme ce Uber, Lyft şi celelalte companii de ride-sharing folosesc algoritmi care iau în calcul traficul sau ora la care s-a făcut comanda pentru a calcula costul unei curse, InDriver permite clienţilor să ofere un preţ; dacă şoferul e de-acord, el poate accepta cursa, în caz contrar având posibilitatea de a negocia.

    InDriver a intermediat deja peste un milion de curse în Siberia şi America Latină, prima piaţă internaţională pe care start-up-ul a intrat. Compania a obţinut de curând finanţare în valoare de 10 milioane de dolari cu care vrea să intre pe piaţa din America de Nord.

    InDriver s-a lansat în 2012 în Yakutsk, un oraş siberian unde temperatura medie anuală e de sub 0 grade. Mai multe companii de taxi s-au înţeles pentru a dubla tarifele, iar localnicii au reacţionat prin crearea unui grup online în care pasagerii introduceau o destinaţie şi o sumă pe care erau dispuşi să o plătească. Un antreprenor IT a înţeles potenţialul ideii şi a fondat InDriver.

  • Un debut excelent pentru un regizor român de mare perspectivă – VIDEO

    Filmul este o adaptare cinematografică după piesa de teatru cu acelaşi nume, iar rezultatul este unul spectaculos. Vlad Zamfirescu, care semnează şi regia, face unul dintre cele mai bune roluri ale sale; este un actor complet, care dovedeşte că tranziţia de la teatru la film este una cât se poate de naturală. Secretul fericirii este genul de film care te ţine în tensiune folosind doar elementele de bază ale unei producţii cinematografice: scenariu şi actori.

    Decorul este unul simplu, întreaga acţiune desfăşurându-se pe terasa unui apartament de bloc. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de acest lucru, pentru că stările prin care trec cei trei protagonişti sunt dintre cele mai diverse.

    Urmărind Secretul fericirii, mi-a venit imediat în minte un alt exemplu de piesă transpusă excelent pe marele ecran: Fences, producţia din 2017 regizată de Denzel Washington, care s-a numărat printre favoriţii sezonului de premii.

    Cunosc destule persoane care sunt reticente în faţa ideii de a urmări un film cu doar trei actori; aş spune însă că, folosind un număr redus de personaje, regizorului, şi mai ales scenariştilor, li se dă ocazia să exploreze intimitatea acestora şi să îi apropie pe telespectatori de cei care dau viaţă filmului. Am numeroase exemple în acest sens, un clasic fiind şi 12 Angry Men (chiar dacă numărul personajelor este mai mare, premisele sunt oarecum aceleaşi).

    Am avut mereu o problemă cu faptul că cele mai multe producţii locale foloseau cadre statice, cu foarte puţină mişcare, transformând filmul într-un soi de exerciţiu de răbdare. Cu toate că multe s-au bucurat de un evident succes, personal nu aş putea spune că am fost un mare fan al acestor producţii; sunt, în aceeaşi măsură, conştient de faptul că numeroase lipsuri au venit ca o consecinţă a subfinanţării. Proiecţiile de la TIFF 2018 mi-au dovedit însă că noua generaţie de cineaşti este dispusă să îşi asume mai multe riscuri şi sunt convins că filmele se vor bucura de o recunoaştere mult mai mare peste hotare.

    Secretul fericirii este o producţie care te pune pe gânduri, iar finalul nu face decât să scoată în evidenţă temele profunde abordate de film, teme cu care cei mai mulţi dintre noi am putea, cândva, să ne identificăm. Prezentarea acestora este pe alocuri superficială, dar sunt convins că nu e vorba de omisiune, ci de intenţie. Zamfirescu şi-a construit extrem de atent naraţiunea, atingând punctul culminant cu doar câteva cadre înainte de final.

    Filmul ar trebui să ajungă în cinematografe în toamna acestui an şi vă recomand din inimă să mergeţi în sălile de cinema pentru a-l urmări. Este un motiv de laudă la adresa filmului românesc.

    Nota: 8,5/10

    Secretul fericirii
    Regia: Vlad Zamfirescu
    Distribuţie: Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton
    Durată: o oră şI 30 de minute
    Data lansării: toamnă 2018

  • Hotelul care călătoreşte cu tine

    Denumit 700’000 Heures de la faptul că viaţa unui om obişnuit se întinde pe durata a 700.000 de ore, noul hotel se va muta din loc în loc prin lume, poposind temporar în clădiri luxoase greu accesibile chiar şi localnicilor. Pentru a putea călători alături de hotel, doritorii va trebui să devină membri într-un club special contra unei taxe. Ei pot ajuta, dacă vor, la căutarea unor noi destinaţii în care să se instaleze 700’000 Heures pe viitor.

    Prima oprire a hotelului ambulant gândit de întreprinzătorul francez care are experienţă în industria turismului de lux şi în lumea teatrului va fi în septembrie în sudul Italiei, în Gagliano del Capo, unde va fi găzduit în Palazzo Daniele. Cum regiunea în care se află, Salento, are o tradiţie îndelungată în producţia de vinuri, oaspeţii vor putea vizita podgoriile din zonă, printre altele.

    700’000 Heures se va muta apoi în Cambodgia, la Siem Reap, într-o clădire tradiţională de lemn din partea locului, iar turiştii găzduiţi de hotel vor putea vizita părţi inaccesibile publicului din complexul de temple de la Angkor. Anul viitor, hotelul va ajunge parcul naţional Lencos Maranhenses din nordul Braziliei, unde se va instala într-o casă de pe plajă.

    Vor urma şi alte destinaţii, despre care încă nu sunt disponibile detalii, nefiind divulgate nici informaţii despre cum îşi vor putea petrece timpul liber turiştii care urmează hotelul în peregrinările sale.

  • Povestea timişorencei care a cumpărat eMAG. „Mi-a luat câteva luni doar ca să mă invite la sediu”

    Timişoreanca Cristina Berta Jones a fost nevoită să-şi termine liceul în SUA, fără să-şi fi propus acest lucru, şi, spune ea, fără să aibă prea mulţi bani. După 22 de ani, ca Chief Operating Officer al fondului de investiţii Naspers, este responsabilă de tranzacţii de miliarde de euro. Ea l-a convins pe Iulian Stanciu să vândă eMAG.

    „S-au întâmplat toate cu mare noroc, din punct în punct am reuşit să-mi găsesc următoarea şansă, la fiecare cotitură. A fost mult noroc. Câte s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost acel moment!”, povesteşte românca, ce a realizat tranzacţii de peste 5 miliarde de dolari în cei şase ani de când se află la fondul de investiţii Naspers.

    Cristina Berta Jones nu şi-a dorit de mică să fie investitor, ci se vedea medic, iar dacă anumiţi profesori ai Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara ar fi acţionat diferit, cu siguranţă că viaţa româncei ar fi fost alta, spune ea privind în urmă. A plecat la jumătatea clasei a XI-a în Statele Unite ale Americii, cu o bursă din partea fundaţiei Soros, vreme de şase luni. La întoarcere, a avut parte de o surpriză. „Domnişoară, cât dumneavoastră aţi fost în SUA cu aşa-zisele studii şi v-aţi distrat, noi aici am făcut carte. Cum vă închipuţi dumneavoastră că vă întoarceţi şi noi vă trecem în următorul an?”, a fost sentinţa dată de profesori, povesteşte acum. Îmbrăcată simplu, cu o rochie neagră elegantă, Cristina Berta Jones vorbeşte cumpătat căutându-şi cuvintele româneşti, pe care le foloseşte mai rar, acum, în viaţa de zi cu zi. Are vocea uşor răguşită şi când vorbeşte despre trecut se uită în sus, apoi revine cu privirea asupra mea.

    Lovindu-se de ideile obtuze ale profesorilor din liceu, tânăra s-a văzut nevoită să se întoarcă în SUA. „Nu plănuiam să mă întorc imediat, dar profesorii nu mi-au lăsat nicio alternativă. Nu mi-au închis clasa a XI-a şi nu mă lăsau să trec în clasa a XII-a”, povesteşte ea. Mai mult de atât, în America nu putea continua în sistemul public deoarece nu avea destule credite pentru a i se putea echivala studiile „şi până la urmă am primit o bursă la o şcoală privată şi am terminat acolo”. Aşadar, profesorii din România i-au forţat mâna şi Cristina Berta Jones a fost nevoită să înveţe într-o ţară străină, fără familie şi fără prea mulţi bani. „Am fost singură, nu aveam niciun ban. În primele şase luni Fundaţia Soros mi-a dat 50 de dolari pe lună, bani de buzunar”, mărturiseşte ea. Povesteşte că a stat în SUA, la o familie de americani cu trei copii; acestora, spune românca, „le plăcea să cunoască oameni din altă lume, altă cultură”.

    Odată absolvit liceul, a aplicat la „toate universităţile care ofereau bursă” şi a fost acceptată la Middlebury College, unde a studiat matematică şi ştiinţele economice. Şi-a dat seama că medicina, pe care voia să o studieze în România nu era, totuşi, un domeniu care să o pasioneze şi „când m-am găsit într-un loc unde îmi puteam reexamina planurile şi pasiunile, m-am gândit la business”.

    Bursa obţinută la facultate îi ajungea pentru cheltuielile legate de şcoală, dar a fost nevoie să se şi angajeze, iniţial în campusul facultăţii, pe un post de fundraising. „Dădeam telefoane pe la alumni care au terminat colegiul respectiv şi încercam să obţin donaţii. Căutam informaţii despre companiile lui X şi Y ca să ne dăm seama cam cât de bine o duce şi cam cât de mare era donaţia pe care o ceream pentru colegiu”, descrie ea activitatea de atunci. Era un loc de muncă bine plătit, spune ea, iar experienţa de atunci s-a dovedit folositoare şi în cariera pe care şi-a construit-o ulterior.

    Cât de mari sunt diferenţele dintre sistemul de învăţământ din Statele Unite ale Americii şi cel european, sau, mai bine, cel românesc? „Au fost două momente când mi-am dat seama că tot ceea ce mă făcea pe mine un student bun în România nu era destul pentru State”, spune ea. Primul moment a fost la liceu, când eseul de la ora de engleză i-a fost înapoiat înroşit, profesorul atrăgându-i atenţia că nu-şi exprima gândurile în legătură cu subiectul, ci doar relata ce fusese învăţată. „A fost un şoc. Tu vrei să afli ce gândesc eu?” Al doilea moment a fost în primul an la Harvard, când s-a văzut nevoită să vorbească în public şi să înfrunte direct disconfortul de a vorbi în faţa a zeci sau sute de oameni.

    După absolvirea facultăţii, prima slujbă obţinută a fost în cadrul unei firme tradiţionale de consultanţă din Washington DC, unde a lucrat doar şase luni, deoarece voia să fie implicată în noul domeniu, pe atunci, numit internet. Aşa că a renunţat şi s-a angajat la un start-up numit Mainspring ce făcea planuri de business şi alte ghiduri (financiare, de comunicare etc). Compania s-a listat la bursă în iulie 2000, iar spre finalul aceluiaşi an a fost preluată de către IBM. Mulţi dintre angajaţii start-up-ului nu au erau mulţumiţi deoarece nu „mai făceam chestii cool”. Nici românca nu a fost mulţumită după achiziţie şi, spune ea, poate ar fi plecat dacă nu era o persoană care să-i atragă atenţia asupra perspectivei. „Am avut un şef care mi-a spus că am două posibilităţi: fie plec, fie stau şi învăţ ceva de la oamenii ăştia, apoi oricum plec la MBA”, povesteşte Cristina Berta Jones. A făcut întocmai şi o vreme a fost umbra unui om de la vânzări din cadrul IBM „care făcea tranzacţii mari, de zeci de milioane de dolari”; aşa a dobândit experienţă în vânzări. „Am multă apreciere pentru oricine are talentul de a vinde ceva. A fost o experienţă extraordinară. Dacă n-ar fi fost sfatul acela, probabil că aş fi dat cu piciorul aceste oportunităţi şi aş fi plecat”, mărturiseşte ea luând o gură de cafea. 

  • Ministerul Transporturilor propune desfiinţarea Companiei de Radiocomunicaţii Navale RADIONAV

    „Desfiinţarea RADIONAV va avea ca rezultat diminuarea cheltuielilor de la bugetul de stat cu sumele aferente alocaţiilor bugetare pentru RADIONAV, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei/an”, argumentează iniţiatorii normativului.

    Potrivit proiectului, de la data desfiinţării RADIONAV activitatea companiei va fi preluată de Autoritatea Navală Română, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

    „Activele şi pasivele aferente patrimoniului se preiau de Autoritatea Navală Română pe baza situaţiilor financiare de încetare a activităţii întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anexate la protocolul de predare-preluare”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului aflat în dezbatere publică.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.