Tag: premiera

  • Ce vedem la cinema: “Transcendence: Viaţă după moarte” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Doctorul Will Caster (Johnny Depp) este unul dintre cei mai apreciaţi cercetători din domeniul inteligenţei artificiale, căutând soluţia de a reuni într-o singură maşinărie conştiinţa colectivă, cu informaţii din toate domeniile stiintei şi emoţia umană. Experimentele sale controversate l-au făcut celebru, însă au atras în acelaşi timp şi antipatia extremiştilor anti-tehnologie.

    Ce vedem la cinema: “Transcendence: Viaţă după moarte” (GALERIE FOTO)

    În urma unei violente încercări de a-l opri, activiştii nu au făcut altceva decât să îl aducă mai aproape de realizarea obiectivului pentru care a muncit întreaga sa cariera. Will devine astfel prima conştiinţă uploadată într-un sistem informatic, care caută încontinuu să obţină controlul şi puterea supremă. Un scenariu terifiant devine acum realitate: omniprezentă şi fără slăbiciuni, noua entitate nu poate fi oprită.

    Ce vedem la cinema: “Transcendence: Viaţă după moarte” (GALERIE VIDEO)

    Pe lângă Johnny Depp, roluri principale le mai revin actorilor Paul Bettany, Rebecca Hall şi Morgan Freeman.

    Distribuit de MediaPro Distribution, “Transcendence: Viaţă după moarte” are premiera pe 25 aprilie în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex, (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Patria (Bucureşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Cinema Luceafarul (Vulcan), Cinema Arta (Sibiu).
     

  • Premieră la nivel mondial: cercetătorii britanici au regenerat un organ aflat în interiorul unui organism viu

    Ei au reuşit să reconstruiască într-un şoarece viu timusul, un organ aflat în faţa inimii, prin reactivarea unui mecanism natural care se închide odată cu creşterea în vârstă, relatează Business Insider. “Acţionând asupra unei singure proteine, am reuşit să inversăm procesul de îmbătrânire aproape complet”, a declarat Clare Blackburn, membră a Consiliului de Cercetări Medicale Edinburgh.

    Succesul cercetătorilor de la Universitatea din Edinburgh poate însemna începutul unui nou curent în medicină. Timusul este primul organ care este afectat de creşterea în vârstă, iar micşorarea acestuia reprezintă principala cauză pentru scăderea imunităţii.

    Medicina regenerativă este o arie de cercetare în creştere, având ca principal obiect de studiu celulele stem.

  • Orange va lansa 4G+ în România. Care sunt oraşele în care va fi disponibilă. Reţeaua va extinde 4G în 90 de oraşe

     “Din 7 aprilie, Orange România va utiliza integral tot spectrul de frecvenţe pe care l-a achiziţionat în septembrie 2012. România este a noua ţară din lume unde este prezentă o reţea 4G+. Suntem al doilea operator din estul Europei cu 4G+ şi primul din România”, a declarat, luni, într-o conferinţă, directorul tehnic al operatorului, Ştefan Slavnicu.

    Din 7 aprilie, după intrarea în vigoare a licenţelor obţinute în urma licitaţiei din septembrie 2012, Orange România va extinde reţeaua 4G, care devine disponibilă pentru mai mult de 45% din populaţia României.

    Prezentă în toate reşedinţele de judeţ, precum şi în alte oraşe din România, tehnologia 4G va furniza clienţilor din peste 1.000 de localităţi viteze medii reale de descărcare (download) de 30 Mbps şi încărcare (upload) de 15 Mbps.

    “Împreună cu noua gamă de opţiuni dedicate, aceste viteze pot urca la viteze medii reale de download de 60 Mbps şi upload de 30 Mbps”, a spus Slavnicu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Prometheus 2” va fi lansat în prima parte a anului 2016

    Producţia va începe în toamna acestui an, după ce Ridley Scott va încheia filmările la “Exodus”, drama biblică ce îl are în centru pe Moise. Scenariul “Prometheus 2” va fi realizat de către Michael Green, care are în portofoliu filme precum “Blade Runner” sau mai recentul “Green lantern”.

    “Prometheus” a fost prezentat ca un prolog al seriei de mare succes “Alien”, iar partea a doua va fi mai apropiată de universul prezentat în filmele din anii ’80. De asemenea, personajul interpretat de Michael Fassbender, androidul David, va avea un rol mult mai important.

    “Prometheus” a avut încasări de 400 de milioane de dolari la nivel global, iar acest fapt arată importanţa unei continuări pentru compania de producţie Fox.

  • Ce vedem la cinema: “Tarzan 3D” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Un grup de maimuţe curioase îl adoptă pe micul Tarzan, singurul supravieţuitor al unui accident aviatic, în care pieriseră şi părinţii săi. Băieţelul creşte alături de animalele sălbatice, învaţă să se comporte asemenea lor şi uită de existenţa sau normele sociale ale oamenilor.  

    Ce vedem la cinema: “Tarzan 3D” (GALERIE FOTO)

    Abia 10 ani mai târziu, Tarzan va fi fascinat de întâlnirea cu frumoasa şi curajoasa Jane Porter, de care se îndrăgosteşte imediat. Însă curând, el va înţelege în cel mai greu mod posibil de ce animalele au dreptate să se teamă de oameni.  Ca să-şi salveze familia şi femeia iubită, Tarzan va trebui să se folosească atât de atuurile dobândite în junglă, cât şi de cele moştenite de la adevăraţii săi părinţi. 

    Ce vedem la cinema: “Tarzan 3D” (GALERIE VIDEO)

    Un film distribuit de MediaPro Distribution, “Tarzan 3D” are premiera pe 28 martie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea).

  • Turiştii israelieni vin din mai cu 4 chartere pe săptămână în România, la Constanţa şi Bucureşti

     Primul charter cu turişti israelieni va ajunge pe aeroportul Kogălniceanu pe data de 9 iunie, iar ultimul, pe 15 septembrie.

    “Din anul 2009 am tot încercat să aducem turişti israelieni pe litoral, dar nu ne-a sprijinit nimeni cu promovarea. Pe litoralul bulgăresc ajung în fiecare săptămână, în sezon, 12 chartere de la Tel Aviv”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Meidan Butnaru, directorul comercial al turoperatorului israelian Meshek INGS.

    Charterul va ajunge o dată pe săptămână la Constanţa, iar avioanele vor aparţine Blue Air. Agenţia Mareea se va ocupa de serviciile la sol, respectiv cazare, transferuri şi excursii opţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce vedem la cinema: “Divergent” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Bazat pe bestseller-ul omonim, semnat de Veronica Roth, filmul “Divergent” aduce pe marile ecrane lupta încrâncenată a unei adolescente de a-şi descoperi adevărata identitate, în ciuda legilor foarte stricte după care lumea se ghidează.

    Ce vedem la cinema: “Divergent” (GALERIE FOTO)

    Într-un viitor nu foarte îndepărtat, societatea este împărţită în categorii clar delimitate în funcţie de personalitatea fiecărui individ. Deşi pare o fată obişnuită, Tris Prior află că este “divergentă” şi nu va putea aparţine niciodată vreunui grup. Războiul începe atunci când Tris deconspiră faptul că se urmăreşte distrugerea tuturor “divergenţilor” şi trebuie să afle de ce sunt periculoşi înainte de a fi prea târziu.

    Ce vedem la cinema: “Divergent” (GALERIE VIDEO)

    Cu o poveste motivaţională puternică, imagini spectaculoase şi acţiune la cote maxime, filmul “Divergent” este distribuit de MediaPro Distribution şi ajunge, din 21 martie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni şi IMAX, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Centrul Cultural Călăraşi.

  • Ce vedem la cinema: “Need for Speed: Începuturi 3D” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Aflat într-o permanentă goană pe şoselele americane, protagonistul filmului trece de la răzbunare la izbăvire, ţinând publicul cu sufletul la gură de la început până la final.

    Ce vedem la cinema: “Need for Speed: Începuturi 3D” (GALERIE FOTO)

    Tobey Marshall (Aaron Paul), un mecanic dependent de maşini şi curse ilegale, face tot posibilul să ţină deschisă afacerea familiei. Astfel, se parteneriaza cu Dino Brewster (Dominic Cooper), un fost pilot NASCAR, pe cât de bogat pe atât de arogant. În urma unei curse care îl putea salva de la faliment, Tobey este trimis la închisoare după ce partenerul său îl trădează. Odată eliberat, el este hotărât să se răzbune, iar singura modalitate de a reuşi este aceea de a-l învinge pe Dino într-o cursă underground cu miză imensă.

    Ce vedem la cinema: “Need for Speed: Începuturi 3D” (GALERIE VIDEO)

    O acţiune cu cifră octanică mare, “Need for Speed: Începuturi 3D” impresionează prin maşini puternice, curse contra-cronometru, urmăriri, explozii şi adrenalină, din martie pe marile ecrane.

    Un film distribuit de MediaPro Distribution, “Need for Speed: Începuturi 3D” are premiera pe 14 martie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Centrul Cultural Călăraşi.

  • Ce vedem la cinema: “300: Ascensiunea unui imperiu” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    După colosala confruntare de la Termopile, lacomul rege Xerxes continuă în forţă consolidarea puterii imperiului persan, urmărind nemilos expansiunea teritoriului său şi dezvoltarea unei armate invincibile. Cu o flotă impresionantă condusă de răzbunătoarea Artemesia, Xerxes îşi concentrează toată puterea pentru a-l opri pe generalul Themistocle care doreşte să unifice toate teritoriile greceşti.

    Ce vedem la cinema: “300: Ascensiunea unui imperiu” (GALERIE FOTO)

    “300: Ascensiunea unui imperiu” promite acţiune de proporţii epice in 3D si IMAX 3D, efecte vizuale excepţionale şi o bătălie cutremurătoare pe mare.

    Ce vedem la cinema: “300: Ascensiunea unui imperiu” (GALERIE VIDEO)

    Distribuit de MediaPro Distribution, “300: Ascensiunea unui imperiu” are premiera la 7 martie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni şi IMAX, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Patria (Bucureşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea).

  • Ce vedem la cinema: “Non-Stop” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    În timpul unui zbor transatlantic New York – Londra, ofiţerul de zbor Bill Marks (Neeson) primeşte mai multe mesaje criptate prin care este instruit să convingă linia aeriană să transfere 150 de milioane de dolari într-un cont secret. În caz contrar, un pasager din avion va fi omorât la fiecare 20 de minute.

    Ce vedem la cinema: “Non-Stop” (GALERIE FOTO) 

    Cu un spaţiu de desfăşurare limitat, un inamic necunoscut şi multe dovezi care îl incriminează, Marks trebuie să salveze atât pasagerii din avion, cât şi propria reputaţie. 

    Ce vedem la cinema: “Non-Stop” (GALERIE VIDEO)

    Un film distribuit de MediaPro Distribution, “Non-Stop” are premiera la 28 februarie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea).