BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea fondatorului unuia dintre cei mai mari producători de bere din lume

    Cu o istorie de circa 150 de ani, bazele grupului Heineken au fost puse de olandezul Gerard Adriaan Heineken, care a cumpărat cel mai mare producător de bere din Amsterdam şi l-a rebranduit după numele său. Cu strategii de producţie, export şi marketing bine puse la punct, Heineken a devenit, în timp, unul dintre marii jucători în producţia berii la nivel global; dar asta pe parcursul a trei generaţii. Heineken international, care vinde peste 170 de mărci în circa 65 de ţări, a încheiat 2015 cu venituri de 20,511 miliarde de euro şi 1,892 de miliarde de euro profit net.

    Gerard Adriaan Heineken, născut în 1841, a fost fiul unui om bogat, Cornelius Heineken, şi al Annei Geertruda Van den Paauw. După moartea tatălui său, Heineken şi-a convins mama să cumpere cea mai mare berărie din Amsterdam, pe care a numit-o Heineken and Co. De Hooiberg a fost fondată în 1592 şi la momentul achiziţiei de către Heineken era cea mai mare dintre cele 69 de berării din Amsterdam şi vecinătate. Pasionat de inovaţie, Heineken a călătorit de-a lungul şi latul Europei pentru a găsi cele mai bune ingrediente pentru berea sa. A găsit în Germania o nouă tehnologie de producţie; a început şi să folosească drojdie de cea mai bună calitate. Cu o creştere rapidă a vânzărilor, berăria din centrul Amsteradmului a devenit prea mică; cu un avânt puternic, Heineken a demarat construcţia unei fabrici mult mai mari, departe de centrul oraşului, care a fost activă până recent, când a fost renovată şi a devenit un spaţiu de birouri. Producătorul de bere a fost una dintre primele companii care şi-a făcut propriul laborator.

    Competiţia începea să crească, iar numărul de fabrici producătoare de bere au depăşit mia; astăzi, în Olanda, mai sunt circa 30 de berării. În 1893, când Gerard Heineken a murit, fabrica sa de bere era una dintre cele mai mari şi cele mai importante din ţara lalelelor. Cu toate acestea, a fost nevoie de mai mult de o generaţie înainte ca Heineken să ajungă recunoscută la nivel mondial. Iar de asta s-a ocupat, în principal, nepotul său, Alfred Henry Freddy Heineken. Când s-a întors de la studii din SUA, în 1941, Freddy a început să lucreze la fabrica de bere a bunicului său, în perioada când aceasta nu mai era deţinută de familia Heineken. Henry Pierre, tatăl lui Freddy, care era alcoolic, a vândut compania, pe care a condus-o, la rândul său, din 1914 până în 1940.

    Când a împlinit 18 ani, Freddy Heineken a pornit de la zero în compania bunicului său, începând de la căratul sacilor de hamei, cu speranţa ca într-o zi Heineken să devină din nou a familiei. Cu  paşi mărunţi, a avansat până la funcţia de şef al biroului reprezentativ din New York, unde s-a axat, în principiu, pe marketing. Ulterior, a cumpărat în secret acţiuni ale companiei la bursă, astfel încât, în 1954, producătorul de bere a revenit în proprietatea familiei. Alfred Heineken a jucat un rol esenţial în extinderea agresivă a companiei la nivel mondial, axându-se pe strategii precum ambalajele ingenioase sau solganurile puternice folosite în reclamele televizate. Heineken a fost prima bere europeană importată de SUA şi, odată cu căderea zidului din Berlin, piaţa est – europeană a devenit o nouă ţintă profitabilă a companiei. Atunci când s-a retras din poziţia sa de conducere din cadrul companiei, în 1989, fabrica de bere era a treia cea mai mare din lume, iar Freddy Heineken unul dintre cei mai mari miliardari ai Olandei. Era pasionat de automobile şi avioane private, dar a fost o persoană discretă; a murit la 78 de ani, în 2002.

    În 2012, Heineken a devenit liderul producătorilor de bere pe piaţa asiatică, depăşind Asia-Pacific. Astăzi, în acţionariatul Heineken International se află fiica lui Alfred, Charlene de Carvalho – Heineken, femeie de afaceri, care deţine 25% din acţiunile producătorului de bere, al treilea cel mai mare la nivel mondial. Ea este cea mai bogată femeie din Regatul Unit (reşedinţa actuală), cu o avere netă de 12,3 miliarde de dolari, conform Forbes. Charlene Heineken a deţinut şi conducerea companiei, până în 2005, când „cea mai importantă decizie a fost găsirea unui alt CEO”, după cum a declarat ea presei, şi l-a numit pe Jean-François van Boxmeer, care până atunci fusese membru al executivului companiei.

    Heineken a primit mai multe oferte de preluare, cea mai recentă de la SABMiller Plc, lider pe acest segment de piaţă, ofertă care a fost respinsă. Orice potenţială preluare a Heineken ar avea nevoie de aprobarea familiei care a înfiinţat compania. Pe lângă fiica lui Alfred, din „familia Heineken” fac parte şi Michel, soţul acesteia, şi fiul lor Alexander, care a intrat în consiliul director în 2003. „Heineken este primul lucru la care mă gândesc dimineaţa, când mă trezesc, şi ultimul lucru înainte să adorm”, a declarat Alexander, care şi-a propus să ducă mai departe afacerea familiei.
     

  • Cum poţi să ajungi de poveste în aeroport

    Un aeroport din New York vine însă cu o noutate: artişti care interacţionează cu călătorii care îl tranzitează, scrie New York Times. Astfel, până la finalul lunii iunie, cei care urmează să treacă prin terminalul A al aeroportului La Guardia pot ajunge personaje de poveste cu ajutorul a doi scriitori, Gideon Jacobs şi Lexie Smith.

    Aceştia participă la un program al Consiliului pentru Arte din Queens, cartierul newyorkez în care se află aeroportul, şi al Autorităţii Portuare din New York şi New Jersey, care-l are în administrare, dedicat promovării artiştilor din zonă. Pentru a-şi pune în aplicare proiectul, intitulat Landing Page (Pagina de destinaţie), Jacobs şi Smith s-au instalat într-un fost punct de vânzare de presă, anunţând printr-un afiş ce serviciu oferă, neavând însă voie să abordeze ei călătorii.

    Cei interesaţi să devină eroi de poveste trebuie să le furnizeze scriitorilor numărul zborului şi detaliile de contact, după care aceştia trec la treabă şi, când termină, trimit lucrarea sub forma unor mesaje pe telefon până la aterizarea avioanelor. Jacobs şi Smith scriu în medie cam şase povestiri pe zi, sperând să adune 50 până la finalul programului, pe care să le publice într-o carte. Cei care nu apucă să fie imortalizaţi într-o povestire vor avea ocazia să cunoască alţi artişti după încheierea Landing Page, cum ar fi Sandra Lopez-Monsalve, care va realiza o hartă electronică a zgomotelor şi sunetelor din aeroport, ori Sherwin Banfield, care va desena portrete ale călătorilor care trec pe lângă el, pe care le va folosi ulterior la realizarea unei picturi murale.

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Noul pariu al unuia dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din România. Business-ul din care vrea să facă 10 mil. euro în trei ani

    „Vreau ca în trei ani Druid să fie cea mai frumoasă poveste legată de inteligenţa artificială din această zonă a Europei. Vreau să umplu lumea de druizi. Vreau ca în 3 ani să avem venituri de 10 milioane de euro şi o profitabilitate mare”, a declarat Drăgan în cadrul unei întâlniri cu media, prima de la înfiinţarea companiei în luna februarie.

    Start-up-ul fondat de Drăgan le va oferi companiilor roboţi software care să asiste angajaţii în desfăşurarea proceselor de business. Aceşti asistenţi virtuali (chatbot) le-ar permite utilizatorilor să comunice cu aplicaţiile software din cadrul organizaţiei. Asistenţii ar putea fi folosiţi în vânzări, marketing, resurse umane sau financiar-contabilitate. În luna mai compania va lansa primii săi trei roboţi software, portofoliul urmând să fie extins. „Vrem ca până la finele anului să acoperim toate funcţionalităţile din cadrul unei companii. Noi vom scoate în luna mai roboţi pentru clienţi, oamenii din vânzări şi angajaţi. Suntem în mediul B2B, iar aici problema complicată este că trebuie să conectezi roboţii la toate aplicaţiile firmei. Cred însă că aici experienţa noastră cu platforma Charisma de la Totalsoft ne dă un avantaj”, spune Drăgan, preşedintele Druid.

    Noul pariu al unuia dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din România. Business-ul din care vrea să facă 10 mil. euro în trei ani 

  • Liviu Drăgan, fondatorul TotalSoft, mizează pe roboţi în noul business

    „Vreau ca în trei ani Druid să fie cea mai frumoasă poveste legată de inteligenţa artificială din această zonă a Europei. Vreau să umplu lumea de druizi. Vreau ca în 3 ani să avem venituri de 10 milioane de euro şi o profitabilitate mare”, a declarat Drăgan în cadrul unei întâlniri cu media, prima de la înfiinţarea companiei în luna februarie.

    Start-up-ul fondat de Drăgan le va oferi companiilor roboţi software care să asiste angajaţii în desfăşurarea proceselor de business. Aceşti asistenţi virtuali (chatbot) le-ar permite utilizatorilor să comunice cu aplicaţiile software din cadrul organizaţiei. Asistenţii ar putea fi folosiţi în vânzări, marketing, resurse umane sau financiar-contabilitate. În luna mai compania va lansa primii săi trei roboţi software, portofoliul urmând să fie extins. „Vrem ca până la finele anului să acoperim toate funcţionalităţile din cadrul unei companii. Noi vom scoate în luna mai roboţi pentru clienţi, oamenii din vânzări şi angajaţi. Suntem în mediul B2B, iar aici problema complicată este că trebuie să conectezi roboţii la toate aplicaţiile firmei. Cred însă că aici experienţa noastră cu platforma Charisma de la Totalsoft ne dă un avantaj”, spune Drăgan, preşedintele Druid.

    Pentru iunie este planificată lansarea pe platformă a unor asistenţi virtuali pentru activităţile de suport clienţi, vânzări, tehnicieni şi resurse umane; aceştia vor putea să execute peste 200 de sarcini. „Utilizatorii îşi vor putea construi propriii asistenţi, instruindu-i să acopere zone de business sau îi vor putea conecta la diferite aplicaţii pentru a oferi informaţii relevante şi a-i asista în luarea deciziilor”, adaugă Liviu Drăgan.

    Vânzarea roboţilor se va face sub formă unui abonament. Tarifele nu au fost momentan stabilite – poate fi vorba de 20 de euro pe lună pentru fiecare robot, dar poate fi vorba şi de 30 de euro şi de 10 euro, evaluează Drăgan. Vânzarea este programată să înceapă din septembrie prin intermediul unui partener, dar şi direct, iar planul este ca din 2019 să vândă doar prin parteneri.
    „Asistenţii virtuali Druid oferă o experienţă conversaţională documentată, folosind inteligenţa artificială şi procesarea limbajului natural pentru a simula o conversaţie cu o persoană reală. Este un mod de lucru nou care mă aştept să fie adoptat într-un ritm accelerat”, este de părere Dragoş Metea, CEO al Druid.

    Platforma Druid foloseşte tehnologii din zona cloud şi inteligenţă artificială precum Azure, Microsoft Cognitive Services sau Bot Framework, şi poate fi implementată pe diferite sisteme de comunicare, precum Facebook Messenger, Skype sau Slack.
    Echipa Druid este formată din oameni care au lucrat în cadrul TotalSoft, de-a lungul istoriei companiei, şi numără 12 persoane, urmând să ajungă pe la 16 până la finalul anului. Finanţarea proiectului este realizată de persoane private, partenerii lui Drăgan fiind Eugen Banciu, fondatorul distribuitorului de medicamente Farmexpert, Iulian Trandafir, directorul general al distribuitorului de medicamente Farmexpert, Radu Enache, acţionar al lanţului hotelier Continental, Cristian Bostănescu, acţionar al studiourilor Castel Film, Anca Vlad, proprietar al lanţului de farmacii Catena, şi Radu Bugică, country manager al fondului american de investiţii SigmaBleyzer. Investiţia iniţială se ridică la 800.000 de euro, dar Drăgan se aşteaptă ca investiţia totală să ajungă la 1,5 milioane de euro.

    „Echipa pe care am format-o, portofoliul de contacte pe care l-am dezvoltat sunt, teoretic, ingrediente pentru un business de succes. Practica va demonstra. Eu nu aş fi făcut start-up-ul dacă nu credeam în el, mai ales că în memoria oamenilor rămâne doar ultimul lucru pe care l-ai făcut”, mărturiseşte Lividu Drăgan.

    Clienţii care vor alege roboţii Druid îi vor putea configura după specificaţiile acestora, iar roboţii vor putea răspunde la întrebări standard de genul: „Câte obiecte X mai avem pe stoc?”, angajaţii vor putea întreba câte zile libere mai au şi aşa mai departe. Nu este genul de robot conversaţional precum asistenţii mai cunoscuţi ca Google sau Siri. Piaţa mondială de chatbot era evaluată în 2016 la 190,8 milioane de dolari, dar se aşteaptă o creştere cosistentă, potrivit companiei de cercetare de piaţă Grand View Research. Până în 2025 piaţa ar putea ajunge la 1,25 mi­liarde de dolari. De asemenea, conform Gartner, până în 2020, peste 50% dintre întreprinderile de dimensiuni medii şi mari vor implementa module de monitorizare a produselor de tipul asistenţilor virtuali.

    „Nu voi privi graniţele României ca o limită, voi ataca încă de la început piaţa internaţională”, a spus Drăgan.

  • Povestea incredibilă a celui mai mare atacant al Turciei, care a jucat cu Hagi la Galatasaray: Pentru a nu fi băgat în închisoare de Erdogan, Hakan Sukur a fugit în America, iar acum face cafea şi strânge cănile dintr-o cafenea din Palo Alto

    El a părăsit Turcia în 2015, aproape un an înainte de ”lovitura” de teatru care a încercat să îl elimine pe Erdogan, un fost prieten şi aliat politic. Este estimat că aproximativ 250 de oameni au murit în timpul revoltei şi peste 60.000 au fost arestaţi – jurnalişti, academicieni, oponenţi politici etc. Erdogan a obţinut controlul armatei, tribunalelor, mediei şi, mai recent, al Internetului, scire New York TImes. 

     
    Sukur, soţia sa, şi cei trei copii ai săi, deja erau afară din ţară, plecând după ce au simţit cum se deteriora climatul politic.
     
    Totuşi, legăturile politice ale lui Sukur, faima şi averea sa l-au facut o ţintă pentru acuzaţiile lui Erdogan. Sukur a avut mandate de arest pe numele său, tatăl său a fost întemniţat pentru aproape un an, iar casele, business-urile şi conturile sale au fost naţionalizate de guvernul lui Erdogan. În timp ce se raporta că Sukur se ascundea în SUA, toamna trecută media turcească a făcut publice imagini care arătau exact unde se află în Palo Alto. 
     
    În toamna lui 2015 el a venit în Palo Alto, unde avea mai mulţi prieteni. El locuieşte aproape de universitatea Stanford, precum şi de huburile de inovaţie şi tehnologie care sunt ”casa” unora dintre cei mai diverşi oameni din lume. El a cumpărat o participaţie din brutăria şi cafeneaua unui prieten, pe care a deschis-o în 2016.
     
     

  • Povestea bărbatului de 69 de ani, cu ambele picioare amputate, care a reuşit să se caţere pe muntele Everest

    Un bărbat în vârstă de 69 de ani, cu ambele picioare amputate, a reuşit să ajungă la summit-ul de pe Muntele Everest, partea Nepalului, la a cincea sa încercare de a escalada cel ai înalt vârf din lume, potrivit Time.

    Chinezul pe nume Xia Boyu a ajuns la summit la 8 şi 26 de minute, ora Nepalului, potrivit unei postări ale fiului, Cloud Xia, pe platforma socială WeChat.

    „Tatăl meu a ajuns pe Everest la 8:26!!! A realizat visul pe care îl are de peste 40 de ani!!!”, a scris Cloud Xia.

    Bărbatul în vârstă de 69 de ani şi-a pierdut ambele picioare, acestea fiind amputate de la genunchi în urma unor degerături suferite în cadrul unei expediţii eşuate pe muntele Everest când avea doar 25 de ani.

    Acesta a reuşit săptămâna aceasta performanţa fiind ghidat de unul dintre cei mai buni oameni din domeniu, nepalezul Mingma G. Sherpa, care s-a căţărat cu succes pe cei mai înalţi 14 munţi din lume, de la prima încercare.

    „Iubesc muntele”, a declarat Xia pentru publicaţia Time înaintea expediţiei. „Voi lupta pentru asta toată viaţa”.

    Xia şi-a pierdut picioarele după prima încercare de a se căţăra pe muntele Everest în 1975, când a făcut parte din echipa de escaladare a Chinei.

     

  • O poveste pregătită în zece ani. Şi alte 18 filme pe deasupra – VIDEO

    Avengers: Infinity War
    Regia: Joe şi Anthony Russo
    Distribuţie: Robert Downey Jr., Chris Hemsworth, Mark Ruffalo
    Durată: 2 ore 40 minute
    Buget: 300 milioane dolari
    Data lansării: 27 aprilie

    Avengers: Infinity War nu este un film perfect, dar e genul de film căruia nu vrei să îi vezi defectele. Vorbim de o producţie atât de impresionantă încât e greu de spus cum ar fi putut arăta cu un alt regizor sau cu o altă echipă de scenarişti. Cred însă că majoritatea celor care merg în sălile de cinema pentru a vedea filmul – şi recomand tuturor să o facă – vor pleca mulţumiţi sau chiar uimiţi de ceea ce au urmărit.
    Nu o să înşir aici toate personajele cu care vă veţi reîntâlni în Infinity War, pentru că sunt prea multe, dar producătorii au făcut în aşa fel încât fiecare element din universul cinematografic Marvel să aibă un rol în desfăşurarea poveştii.
    Nu ştiu de vreun film al cărui deznodământ să fi fost construit cu atâta atenţie şi în atâţia ani. Mai important, însă, este faptul că această concluzie nu dezamăgeşte. Avengers aduce la un loc toate părţile bune din universul Marvel şi le lasă cumva în umbră pe cele mai puţin reuşite. Având în vedere tensiunea construită cu atenţie de regizori, poate că aceştia ar fi putut renunţa la câteva glume. Pe de altă parte, să nu uităm că sursa acestor filme e ceea ce americanii numesc „comic books”.
    Un lucru pe care e important să îl menţionez: atunci când numele producătorului a apărut pe ecran, marcând finalul filmului, m-am uitat instinctiv la ceas pentru că mi se părea că totul a durat prea puţin. O să fiu mai clar: filmul durează 2 ore şi 40 de minute, dar sentimentul a fost că mi-aş fi dorit să dureze de două ori mai mult. Veţi pleca din sălile de cinema cu foarte multe semne de întrebare, şi asta nu pentru că filmul s-ar termina în mijlocul acţiunii, ci pentru că e greu de descifrat ce va urma în universul cinematografic Marvel. Pentru mine a fost o surpriză plăcută, fiind oarecum plictisit de filmele care se termină într-o notă pozitivă pentru „băieţii buni”.
    Avengers: Infinity War a reuşit performanţe notabile în weekendul de lansare, doborând atât recordul de încasări din Statele Unite – 257 de milioane de dolari faţă de 247,9 milioane, recordul deţinut anterior de Star Wars: The Force Awakens – cât şi pe cel de încasări la nivel global, cu uluitoarea sumă de 640 de milioane de dolari. Anterior, cel mai bun weekend de lansare aparţinea Fast & Furious 8, care adunase 540 de milioane de dolari din bilete la nivel global. Evident, Avengers: Infinity War a debutat pe primul loc în toate ţările, iar cei de la Disney se pot aştepta la acelaşi lucru şi pe data de 11 mai, atunci când filmul va ajunge în cinematografele din China.
    Cei care nu au urmărit filmele lansate de studiourile Marvel în ultimii zece ani nu vor „prinde“ momentele subtile din Avengers: Infinity War şi nu vor putea experimenta emoţia poveştii, nefiind ataşaţi de personajele principale. Pentru toţi ceilalţi, filmul va aduce satisfacţia unui final pe măsura aşteptărilor. Închei repetând recomandarea din primele rânduri: mergeţi să vedeţi Avengers: Infinity War. Nu veţi regreta.

    Nota: 9/10

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • Povestea omului care a fondat cel mai mare operator aerian low-cost din lume. În anii 90 a rezolvat un conflict cu o altă linie aeriană printr-un meci de skandenberg – VIDEO

    Kelleher s-a născut în Camden, New Jersey, pe 2 martie 1931 şi a crescut în Audubon, New Jersey, unde a absolvit liceul Haddon Heights.

    A obţinut o licenţă la Universitatea Wesleyan, specializarea engleză, dar şi una de doctor jurist de la Universitatea New York. Mai târziu, familia lui s-a mutat în Texas cu gândul de a pune bazele unei firme de avocatură sau ale unui alt tip de business.

    Kelleher şi unul dintre clienţii săi în avocatură, businessmanul cu origini texane Rollin King, precum şi bancherul John Parker au creat conceptul ce avea să devină ulterior Southwest Airlines pe un şerveţel de cocktail, într-un restaurant din San Antonio. De la naşterea companiei, în 1971, după ce au depăşit patru ani de dificultăţi din cauza competitorilor care au încercat să oprească ”decolarea“ businessului, Southwest a reuşit să ajungă la succes prin axarea pe oferirea de zboruri la preţuri reduse pentru pasageri, eliminând serviciile mai puţin necesare, precum şi sistemul de huburi folosit de alte companii aeriene în scopul construirii de trafic pe aeroporturi secundare precum Chicago-Midway (în loc de Chicago-O’Hare).

    În perioada sa ca CEO al Southwest, personalitatea colorată a lui Kelleher a creat o cultură corporativă care i-a făcut pe angajaţii Southwest bine cunoscuţi pentru relaxarea lor – deseori cântând anunţurile din timpul zborului, în ritmul unor cântece populare – dar şi pentru faptul că îşi iau totodată locul de muncă foarte în serios. Cât de diferită este cultura companiei a ieşit în evidenţă în cadrul unui eveniment din martie 1992: la scurt timp după ce Southwest a început să folosească motto-ul ”Just Plane Smart“ (un joc de cuvinte american, ce poate fi tradus – pur şi simplu inteligent), Stevens Aviation, care folosea mottoul ”Plane Smart“, a ameninţat compania cu un proces; în cele din urmă, conflictul a fost rezolvat printr-un meci de skandenberg.

    Southwest este numită în mod constant în topul celor mai admirate corporaţii din Statele Unite, clasament realizat de revista Fortune. Aceeaşi publicaţie l-a numit pe Herb Kelleher cel mai bun CEO din Statele Unite. Pe 19 iulie 2007, Southwest Airlines a anunţat că Kelleher va părăsi rolul de preşedinte al companiei şi va demisiona totodată din consiliul director al companiei în mai 2008, chiar dacă va rămâne angajat full time al acesteia pentru încă cinci ani. |n cele din urmă, Kelleher a renunţat la preşedinţia companiei pe 21 mai 2008. Imediat după, Southwest Airlines şi-a numit CEO-ul, Gary C. Kelly, în rolul de  preşedinte al consiliului de directori ai companiei.

    În iulie 2010, Kelleher a fost numit preşedinte al Băncii Federale din Dallas, după o perioadă în care a fost preşedinte adjunct; mandatul lui a expirat în 2013.