BusinessMagazin

Tag: pornire

  • Doi foşti colegi de liceu au pornit un canal de YouTube urmărit de 250.000 de români. “Lumea caută mereu feţe proaspete”

    Un calcul realizat pe baza informaţiilor obţinute de la vloggerii cu care am discutat arată că, pentru a obţine echivalentul unui salariu minim pe economie (1.050 lei), un creator de conţinut trebuie să genereze, lunar, peste 2,5 milioane de afişări. Mai simplu spus, dacă toată populaţia Bucureştiului s-ar uita lună de lună la clipurile sale, un youtuber ar reuşi să câştige în jur de 250 de dolari.

    Cum reuşesc atunci creatorii români să trăiască de pe urma canalelor de YouTube? „Trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi. Nu poţi să trăieşti din YouTube“, explică Ionuţ Bodonea şi Andrei Lăcătuş, care au fiecare 27 de ani şi care au dezvoltat serialul online „10 lucruri“.

    CITESTE SI:

    Povestea tinerilor din Cluj care au creat unul dintre cele mai populare seriale online din România

    Cum a ajuns un tânăr din Deva să fie mai popular decât Smiley. Aproape un milion de oameni s-au abonat la glumele lui

    Povestea lor a început în urmă cu aproape 5 ani, într-un club din Bucureşti: „A fost ideea mea, vreau să scrie mare în toată revista“, spune Andrei râzând. „Într-o seară, când eram în Kulturhaus, am văzut o fată dansând în nişte feluri nu tocmai ortodoxe şi am zis «Frate, aş face un filmuleţ cu fata asta, 10 feluri în care să nu dansezi în club». Urma să vină ziua mea, aşa că le-am dat mesaj prietenilor mei şi le-am zis că ştiu ce vreau cadou, şi anume domeniul 10lucruri.ro.“ Alături de Ionuţ şi un alt fost coleg de liceu au reuşit să filmeze un clip, dar nu au fost foarte mulţumiţi de ce le-a ieşit; surprinderea lor a fost cu atât mai mare când au văzut cât de repede s-a viralizat.

    „Primul clip a făcut zece mii de vizualizări într-o zi sau două. Ne-am chinuit cu o lavalieră chinezească pe care am dat 25 de lei, cu un trepied găsit printr-un beci şi cu o cameră de 640×480, un handycam de vacanţă. Filma mai prost decât toate telefoanele din ziua de azi. Îmi aduc aminte că ne-a şi dat cineva un comentariu, «cu ce cartof ai filmat asta?»“

    Primul moment dificil pentru echipa „10 lucruri“ a venit odată cu ideea monetizării canalului. „Colegul nostru Vlad ne-a spus că putem să scoatem bani din 10 lucruri, dar că pentru asta trebuie să ne organizăm ca o redacţie. Noi n-am putut ţine pasul, el s-a supărat că noi nu dădeam nimic la deadline şi a decis să îşi facă propriul lui canal. Culmea, exact din momentul ăla am început să producem bani“, îşi aminteşte Andrei, la fel cum îşi aminteşte şi că în primul an nu au avut niciun proiect, în al doilea an au avut unul sau două şi au ajuns, încet-încet, la o medie de două proiecte pe lună: „Primul contract a fost pentru Biblionet, era un proiect făcut de Bill şi Melinda Gates. Practic, din momentul ăla ne-am dat seama că putem să taxăm apariţia anumitor produse în show-ul nostru. Product placement putea să facă oricine; ce ne diferenţia pe noi era că pe baza unui brief dezvoltam tot proiectul. Este prima oară, chiar săptămâna asta, când o să postăm un clip care nu are scenariul scris în totalitate de noi“.

    Canalul „10 lucruri“ are astăzi aproape 250.000 de abonaţi şi peste 140 de clipuri publicate. Contractele le încheie pe societatea 10 lucruri SRL, o agenţie de publicitate pe care vor să deruleze mai multe proiecte, inclusiv în zona de spectacole. Ionuţ a renunţat la jobul său de zi cu zi şi manageriază businessul, angajament pe care şi l-a luat în momentul în care au deschis firma. Nu vor să vorbească foarte mult despre încasări, dar spun că într-o lună bună pot să asigure „un salariu bun, peste medie“ fiecărui membru al echipei. Iar echipa mai include, în afară de ei, încă 4-5 persoane.

    „În România nu poţi să trăieşti din CPM (banii oferiţi pe mia de vizualizări – n.red.), ai cam 100 de dolari la un milion de vizualizări. E foarte greu să faci un milion de vizualizări, iar banii sunt mult prea puţini. În străinătate e un pic mai bine, pentru că acolo licitează mult mai mulţi advertiseri pe un singur slot. La noi licitează un om pe zece sloturi. Nu e neapărat vina advertiserilor, şi piaţa e destul de mică“, îmi explică Ionuţ, care detaliază şi motivele: „Nu se investesc bani în pre-roll-urile de la YouTube sau în publicitatea care intră forţat în timpul clipurilor. Nu poţi să trăieşti din YouTube, trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi“.

    Cel mai mare proiect al lor, ca şi valoare, a fost pentru un producător de bere. Ca vizualizări, însă, cel mai de succes a fost pentru o băutură energizantă care i-a trimis, pentru cinci zile, în Ibiza. „Era povestea atât de bine făcută şi produsul integrat atât de puţin încât nu a zis nimeni că e reclamă.“ Durata medie a unui episod este de zece minute; şi chiar dacă timpul de consum este mult mai mic acum pe online, „pentru un episod de genul ăsta lumea stă şi se uită. Lumea s-a obişnuit cu o anumită durată, de-asta clipurile din serialul 10 lucruri au în general 10 minute. E o poveste, iar oamenii se uită până la capăt; e ca un episod din Friends, dacă l-ai face de trei minute s-ar supăra toată lumea pe tine“, spune Andrei.

  • Cum să faci bani din cai verzi pe pereţi

    În atelierul celor două antreprenoare se produc autocolante, tapet, dar şi rafturi, cuiere şi ceasuri. Însă nu orice fel de autocolante, ci unele ce prisosesc de creativitate şi ludic. V-aţi imaginat vreodată cum ar arăta numărătoarea haioasă cu „Un elefant, pe o pânză de păianjen” imaginată ca un autocolant pentru camera copilului? Sau capra cu trei iezi? Sunt doar câteva dintre autocolantele ce sunt disponibile la atelierul Cai verzi pe pereţi.

    Atelierul de creaţie a apărut în a doua jumătate a anului 2009 din cauza situaţiei economice de la aceea vreme, dar şi din cauza constrângerii creative de la birou. „Când lucram cu colega mea, Bianca Bărbieru, într-un birou de design interior, ne doream mai multă libertate în ceea ce privea activitatea de creaţie. În acelaşi timp, din cauza situaţiei economice generale, pentru că era începutul crizei, lucram sub presiunea lipsei de proiecte şi tensiunilor din birou. Astfel s-au înfiripat nişte discuţii despre freelancing”, spune Ana Bănică. În acest mod a apărut ideea autocolantelor, „iar numele, deşi iniţial am avut tendinţa de a fi mai conservator, a apărut într-o dimineaţă, la cafea, în cadrul unei discuţii amicale despre intenţiile noastre”, adaugă ea. Numai că intenţiile lor nu s-au dovedit a fi doar nişte simple fantezii, ci o afacere care, după şapte ani, încă se află pe piaţă.

    Ideea de autocolante decorative a apărut după ce cele două partenere au folosit acest element în câteva amenajări interioare pentru o firmă care se ocupa de producţie publicitară. Bianca a venit cu propunerea şi s-au pus pe treabă, au început schiţeze primele modele şi să lucreze la un site, o platformă unde îşi puteau promova proiectele. Mai trebuia să găsească o soluţie pentru partea de producţie. Cum nu aveau capital, pentru că abia absolviseră facultatea cu un an în urmă, căutau un partener de producţie. Întâmplarea a făcut ca o cunoştinţă să aibă „un mic cutter plotter”, un dispozitiv care poate printa creaţiile grafice pe mai multe tipuri de materiale, iar acest lucru le-a permis să pornească treaba.

    Primul sticker produs a fost un liliac cu ochii bulbucaţi, vândut cu 30-40 de lei. Responsabile pentru produsele Cai verzi pe pereţi sunt chiar creatoarele atelierului, numai că Bianca a decis să plece din Capitală. „Din 2014 ea a plecat din Bucureşti şi a schimbat domeniul de activitate. Astfel am rămas doar eu ilustrator şi designer la Cai verzi pe pereţi”, spune Ana Bănică. „Nu am avut niciodată angajaţi pe partea de creaţie, fiindcă am construit un brand care se identifică în totalitate cu noi: desene simple dar expresive, însoţite de cele mai multe ori de o doză de umor sau romantism”.

    Partea de producţie este realizată tot de Ana Bănică, doar în perioadele aglomerate din an apelând la mai mulţi colaboratori pentru producţie. „În timp, am şi îmbogăţit paleta de decoraţiuni de perete cu câteva modele de tapet şi mici obiecte de mobilier, cum sunt cuierele şi rafturile. Pentru acestea colaborez cu o firmă de print şi cu un atelier care lucrează metalul”, spune Bănică.

    Multe dintre produsele Cai verzi pe pereţi conţin motive specifice româneşti (capra cu trei iezi, vulpi la struguri sau brâul românesc), dar şi motive urbane – ciclism, câini amorezaţi, mimi, pegaşi sau unicorni, iar publicul predominant al afacerii este din ţară. „În 2015 am avut 230 de comenzi, pentru unul până la cinci produse, din România, 22 de comenzi în străinătate şi câteva proiecte personalizate, la cererea clienţilor sau arhitecţilor care doresc să colaboreze cu mine în cadrul unor amenajări mai ample”, povesteşte antreprenoarea. În funcţie de complexitate şi mărimea autocolantelor, preţul acestora variază de la 30 de lei până la 230 de lei. Tapetele sunt mai scumpe şi încep de la 150 de lei, însă un tapet numit „Cântecul sirenei” se vinde cu 770 de lei. Unele produse pot părea prea scumpe pentru piaţa din România, însă îşi găsesc un loc în casele străinilor. „Încep să apară din ce în ce mai mulţi clienţi din străinătate, ceea ce este o mare bucurie. Mă încântă foarte mult să ştiu că autocolantele  Cai verzi sunt lipite pe pereţi din case de prin toată Europa, dar şi de pe alte continente”, mărturiseşte Bănică. Atelierul nu produce numai pentru clienţi individuali, ci poate executa lucrări şi pentru companii pentru proiecte mai mici sau mai mai mari.

    Atelierul Cai verzi pe pereţi se află în peisajul românesc creativ de 7 ani, însă nu a fost un drum lipsit de hopuri, în special din cauza faptului că partenerele nu au avut un capital de investiţii şi nici un plan de afaceri. „A durat cam trei-patru ani să ne punem pe picioare cât de cât şi să reuşim să ne susţinem doar din asta. În acest timp am lucrat şi amenajări de interior, dar şi graphic design. Acum desenez şi produc full time Cai verzi pe pereţi şi probabil foarte curând va veni clipa în care va trebui să-mi găsesc un colaborator permanent”, spune Ana Bănică. Despre finanţare, ea spune că nu a investit foarte mult. „Afacerea s-a dezvoltat organic. Am achiziţionat aparatură în valoare de aproximativ 1.500 de euro după un an de activitate, materialele consumabile costă destul de mult, plătesc chiria pentru atelier, iar investiţiile în promovare au fost minime”, continuă ea.

    Cu toate acestea, 2015 a însemnat un an în care încasările au ajuns undeva pe la 11.500 de euro, iar profitul în jur de 6.000 de euro, potrivit lui Bănică. La atingerea acestor valori a contribuit şi creşterea pieţei de design autohton din ultimii ani, când tot mai mulţi tineri încearcă să-şi vândă produsele. Dizainăr este un alt exemplu din peisajul local, o platformă online unde designeri (printre care şi Cai verzi pe pereţi) îşi pot expune şi vinde produsele.

    Pentru anul în curs, antreprenoarea vrea o creştere a businessului şi caută un colaborator permanent pe partea de management şi/sau producţie. Cât despre încasări, Ana Bănică este optimistă, „începutul de an se arată promiţător, însă, până la urmă eu sunt «artistul» şi nu aş putea face o estimare realistă.”

  • A plecat din România la 23 de ani cu o sută de dolari în buzunar. Acum câştigă 40 de milioane de dolari pe an

    Florin Miron este exemplul perfect al unui om care îşi trăieşte visul: a plecat în Statele Unite acum mai bine de 20 de ani şi a reuşit să pornească o afacere într-una dintre cele mai puternice economii ale lumii.

    În 2002, în localitatea Americus din Georgia, Florin Miron lucra ca editor video pentru Habitat for Humanity. Suna des în oraşul său natal, Sibiu, şi a realizat că majoritatea străinilor procedau exact la fel. Cartelele care se puteau achiziţiona din magazine erau cea mai populară alegere, însă, pentru că în SUA internetul era mult mai accesibil decât în alte părţi ale lumii, Florin Miron a avut o idee care avea să-i schimbe viaţa.  El a început să vândă, online, codurile PIN ale cartelelor cumpărate din magazin. Ca un prim pas, cu o investiţie de doar 100 de dolari, Miron a demarat site-ul sunaromania.com şi a înregistrat oficial compania KeepCalling.

    La început, Florin Miron cumpăra cartelele din magazin, le răzuia singur, iar apoi vindea clienţilor codul PIN. Locuinţa sa a fost transformată într-un birou plin de cartele, iar Florin a început să înveţe bazele comerţului electronic şi cele ale advertising-ului.

    A adus în companie trei prieteni, alături de care a extins afacerea. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 7 milioane de dolari în 2010 la 41 de milioane de dolari în 2013. KeepCalling s-a plasat pe locul 885 în clasamentul general şi pe locul 18 în domeniul telecomunicaţiilor, în urma rapoartelor financiare de pe ultimii trei ani, notează Vocea Transilvaniei.

    KeepCalling oferă abonamente de voce sau produse prepaid de telefonie, reîncărcări pentru mobile şi numere virtuale. Serviciile sunt dedicate persoanelor care locuiesc în străinătate. Activitatea KeepCalling este promovată prin peste 100 de site-uri dedicate comunităţilor etnice din întreaga lume.

    Compania are birouri în Statele Unite, România şi Bolivia, acolo unde funcţionează şi un call center pentru vorbitorii de limba spaniolă.

  • A plecat din România la 23 de ani cu o sută de dolari în buzunar. Acum câştigă 40 de milioane de dolari pe an

    Florin Miron este exemplul perfect al unui om care îşi trăieşte visul: a plecat în Statele Unite acum mai bine de 20 de ani şi a reuşit să pornească o afacere într-una dintre cele mai puternice economii ale lumii.

    În 2002, în localitatea Americus din Georgia, Florin Miron lucra ca editor video pentru Habitat for Humanity. Suna des în oraşul său natal, Sibiu, şi a realizat că majoritatea străinilor procedau exact la fel. Cartelele care se puteau achiziţiona din magazine erau cea mai populară alegere, însă, pentru că în SUA internetul era mult mai accesibil decât în alte părţi ale lumii, Florin Miron a avut o idee care avea să-i schimbe viaţa.  El a început să vândă, online, codurile PIN ale cartelelor cumpărate din magazin. Ca un prim pas, cu o investiţie de doar 100 de dolari, Miron a demarat site-ul sunaromania.com şi a înregistrat oficial compania KeepCalling.

    La început, Florin Miron cumpăra cartelele din magazin, le răzuia singur, iar apoi vindea clienţilor codul PIN. Locuinţa sa a fost transformată într-un birou plin de cartele, iar Florin a început să înveţe bazele comerţului electronic şi cele ale advertising-ului.

    A adus în companie trei prieteni, alături de care a extins afacerea. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 7 milioane de dolari în 2010 la 41 de milioane de dolari în 2013. KeepCalling s-a plasat pe locul 885 în clasamentul general şi pe locul 18 în domeniul telecomunicaţiilor, în urma rapoartelor financiare de pe ultimii trei ani, notează Vocea Transilvaniei.

    KeepCalling oferă abonamente de voce sau produse prepaid de telefonie, reîncărcări pentru mobile şi numere virtuale. Serviciile sunt dedicate persoanelor care locuiesc în străinătate. Activitatea KeepCalling este promovată prin peste 100 de site-uri dedicate comunităţilor etnice din întreaga lume.

    Compania are birouri în Statele Unite, România şi Bolivia, acolo unde funcţionează şi un call center pentru vorbitorii de limba spaniolă.

  • Mini-oraşul de lângă oraş

    Cred că ceea ce am plănuit pentru Cosmopolis va fi realizat în mai mult de un deceniu de acum încolo“, spune râzând Ahmet Buyukhanli, preşedinte şi acţionar al dezvoltatorului imobiliar cu capital turcesc Opus Land Development, ce a demarat proiectul Cosmpolis din nordul Capitalei.

    Cunoscut pe piaţă drept „mini-oraşul de lângă oraş“, complexul Cosmpolis din Ştefăneştii de Jos este proiectat ca la finalizare să fie casa a peste 25.000 de oameni, cam cât numărul total al populaţiei oraşului Sighişoara, în circa 8.000 de locuinţe. Proiectul este unul dintre cele mai mari de pe piaţa rezidenţială, fiind obiectul unor investiţii ce vor ajunge la finalul lui 2016 la aproximativ 288 de milioane de euro în construcţia de locuinţe, infrastructură, spaţii comerciale şi spaţii verzi. Anul trecut, turcii au construit şi au vândut 474 de apartamente şi vile în cadrul proiectului, în creştere cu 34% faţă de 2014, şi au înregistrat venituri de circa 18 milioane de euro.

    „2015 a fost un an bun, în linia aşteptărilor. Vânzările s-au desfăşurat normal, aşa cum ar fi fost normal să fie, însă piaţa a fost atât de afectată de criză, iar revenirea a durat atât de mult, încât lucrurile par excepţionale. Sperăm însă ca acesta să fie doar începutul“, spune Buyukhanli. El apreciază că şi în 2016, dar şi în anii următori vor menţine acelaşi ritm al dezvoltării, strategia în cazul proiectului fiind una pe termen lung: „Sustenabilitatea este cea mai importantă, dacă eşti suficient de sustenabil şi continui să faci ceea ce crezi,  succesul nu va întârzia să apară“. Acesta este de fapt principiul după care se ghidează preşedintele Opus în afaceri şi sfatul pe care îl oferă tuturor.

    Buyukhanli şi-a început cariera în imobiliare în 1993, ca o alegere evidentă, imediat după absolvirea Facultăţii de Afaceri din cadrul Universităţii Marmara. „Tatăl meu a fost unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Turcia la vremea respectivă, împreună cu fraţii şi verii săi, cu care a pornit afacerea în 1953. M-am născut în afacere, aşa că nu am ales neapărat să fac asta, dar nici nu mi-am dorit altceva.“

    Buyukhanli îşi aminteşte cum, în copilărie, vizita întotdeauna birourile afacerii de familie sau chiar şantierele din Ankara şi, ulterior, Istanbul, unde mergea cu bicicleta. „Petreceam mult timp  acolo şi chiar munceam dacă era necesar.“ În România a ajuns după ce reprezentanţii băncilor de investiţii le-au sugerat să se extindă la nivel regional, în momentul în care doreau să listeze la bursă în 2006. „Partea estică nu ne plăcea, Rusia era prea dură pentru noi, Bulgaria avea limitările sale, la fel şi Ucraina, aşa că am găsit România mai paşnică, intrase în UE la vremea respectivă, era o societate deschisă, aşa că am ajuns la concluzia că acesta este locul ideal pentru dezvoltare.“

    Nu regretă nici acum decizia, în pofida faptului că aici a experimentat cea mai nefavorabilă perioadă din industrie. „Am construit aici un complex, un nume şi cred că de acum ne va fi mult mai uşor.“ Până acum au vândut 2.100 de locuinţe, în care apreciază că locuiesc mai mult de 4.000 de persoane. Investiţia iniţială bugetată pentru anul 2015 a fost de circa 18 milioane de euro, iar, pentru anii următori, bugetele se menţin la acelaşi nivel. El observă că există un trend crescător în ce priveşte achiziţiile de locuinţe, dar în acelaşi timp, ca strategie pe termen lung, nu vrea ca oferta din cadrul Cosmopolis să fie prea mare, astfel că ritmul de până în 500 de unităţi construite anual este cel ideal. „Vrem să ne bucurăm pentru rezultatele din prezent şi să menţinem acelaşi ritm, astfel încât să beneficiem de creşterile uşoare de preţuri. Acesta este genul de creştere pe care un mic investitor sau un utilizator final s-ar bucura să o aibă, nu vrem să generăm o supraproducţie a ofertei noastre şi să construim mii de locuinţe într-un singur an.“ Deocamdată, creşterea preţurilor este uşoară, însă consideră că dacă cererea va fi continuuă şi va deveni un trend, vor fi impulsionate şi acestea, fără a exista pericolul unei noi bule imobiliare.

  • Povestea croitorului de la care a pornit revoluţia costumelor made to measure în România

    Nu mai văzusem de mult pe cineva atât de bine îmbrăcat. Lua măsuri pentru un client, iar un tânăr se agita în jurul său pentru a nota tot ce spunea. Vorbea în centimetri. Măsura din ochi. Domnul Vasile Miu, căci despre el este vorba, este unul dintre oamenii de la care a pornit revoluţia costumelor made to measure în România. Timp de 60 de ani, domnul Vasile Miu a îmbrăcat legiuni de actori din studiourile Buftea, a lucrat cu toate casele româneşti care au înţeles importanţa meseriei bine făcute, iar acum din mâinile lui ies anual 2.000 de costume croite la milimetru pentru Tudor. Personal Tailor. În ciuda miilor de tăieturi perfecte, sunt câteva lucruri care totuşi încruntă fruntea croitorului.

    „Când era cea mai mare nevoie de el, atunci l-am cunoscut“, spune Marius Dan, unul dintre proprietarii Tudor. Personal Tailor, companie specializată în costume bărbăteşti la comandă.

    După ce termină de luat măsurătorile pentru noul client care venise în magazinul Tudor din incinta hotelului de cinci stele Hilton din Bucureşti, domnul Miu comandă relaxat un pahar de tărie şi începe să-şi ţeasă povestea.

    „Am început să cos de la 13 ani. Era o iarnă grea. Casa era plină de zăpadă. Nu exista nici măcar un radio. Eu sunt din Argeş. Pe atunci, făceai patru clase, iar apoi mergeai să înveţi o meserie. Am ajuns croitor la un atelier din Bucureşti. Am făcut trei ani de ucenicie şi apoi patru ani de practică. Cât învaţă un doctor. Oricum pentru a face croitorie bună trebuie să ştii puţină anatomie.“

    Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Povestea croitorului de la care a pornit revoluţia costumelor made to measure în România

    Nu mai văzusem de mult pe cineva atât de bine îmbrăcat. Lua măsuri pentru un client, iar un tânăr se agita în jurul său pentru a nota tot ce spunea. Vorbea în centimetri. Măsura din ochi. Domnul Vasile Miu, căci despre el este vorba, este unul dintre oamenii de la care a pornit revoluţia costumelor made to measure în România. Timp de 60 de ani, domnul Vasile Miu a îmbrăcat legiuni de actori din studiourile Buftea, a lucrat cu toate casele româneşti care au înţeles importanţa meseriei bine făcute, iar acum din mâinile lui ies anual 2.000 de costume croite la milimetru pentru Tudor. Personal Tailor. În ciuda miilor de tăieturi perfecte, sunt câteva lucruri care totuşi încruntă fruntea croitorului.

    „Când era cea mai mare nevoie de el, atunci l-am cunoscut“, spune Marius Dan, unul dintre proprietarii Tudor. Personal Tailor, companie specializată în costume bărbăteşti la comandă.

    După ce termină de luat măsurătorile pentru noul client care venise în magazinul Tudor din incinta hotelului de cinci stele Hilton din Bucureşti, domnul Miu comandă relaxat un pahar de tărie şi începe să-şi ţeasă povestea.

    „Am început să cos de la 13 ani. Era o iarnă grea. Casa era plină de zăpadă. Nu exista nici măcar un radio. Eu sunt din Argeş. Pe atunci, făceai patru clase, iar apoi mergeai să înveţi o meserie. Am ajuns croitor la un atelier din Bucureşti. Am făcut trei ani de ucenicie şi apoi patru ani de practică. Cât învaţă un doctor. Oricum pentru a face croitorie bună trebuie să ştii puţină anatomie.“

    Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Cumperi o casă, primeşti un Lamborghini gratis. Nu este o glumă, ci o metodă de promovare a unui dezvoltator imobiliar

    Nu este o glumă, ci o metodă de promovare a dezvoltatorului imobiliar Damac. Clienţii care achiziţionează vile sau apartamente (care au un preţ de pornire de 188.401 de dolari) primesc un Lamborghini Huracan, BMW 730i, BMW x6 xDrive 35i şi alte automobile de lux, în funcţie de ce proprietate este achiziţionată, informează site-ul rushlane.com

    Promoţia a început pe 1 ianuarie 2016 şi se termina pe 1 februarie 2016. În funcţie de preţul de vânzare al proprietăţii, automobilul oferit diferă. în cazul celor mai scumpe case, aflate pe “palmierul” artificial Palm Jumeirah, cumpărătorii vor găsi în garaj un Lamborghini Huracan.

    Clienţii îşi primesc automobilele dacă plătesc cel puţin 20% din preţul proprietăţii achiziţionate.

    Promoţia nu este nouă, Damac făcând acelaşi lucru şi anul trecut când a oferit un Lamborghini Aventador pentru clienţii săi.

    Damac Properties a vândut până acum în Dubai peste 14.000 de locuinţe, alte 35.000 fiind în costrucţie (septembrie 2015). 

  • Air France KLM a anunţat reduceri de 40% la preţurile biletelor de avion. Vezi ce preţuri practică alte companii aeriene pentru aceleaşi destinaţii

    Air France KLM îşi va reduce preţul biletelor de avion cu până la 40%, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei.  Astfel, vor beneficia de preturi mai mici peste 100 de destinatii din America de Nord, America de Sud, Asia, Africa dar si din zona Caraibelor si a Oceanului Indian. Potrivit informaţiilor transmise, în lista destinatiilor cu preturile reduse se afla principalele puncte de calatorie ale pasagerilor romani din Asia si America de Nord. Pe continentul nord – american preturile incep de la 540 euro pentru un bilet dus-intors la Miami, 569 euro pentru un bilet dus-intors la Toronto si 584 euro pentru un bilet dus-intors la New York, Boston si Montreal. Pentru calatorii care isi doreau sa ajunga in Brazilia, Air France KLM a anuntat ca a pus in vanzare bilete incepand de la 599 euro de persoana, dus-intors, incluzand o reducere de 35 – 40% fata de pretul normal al biletului. Turistii isi pot achizitiona bilete cu pana la 50% discount, cu preturi incepand de la 499 euro pentru Mumbai, Delhi, Beijing si de la 519 euro pentru Hong Kong si Shanghai. Pentru Singapore, preţurile încep de la 559 euro de persoana, dus-intors. Potrivit reprezentanţilor companiei, turistii vor putea sa isi rezerve destinatia dorita pana pe 26 Ianuarie 2016 iar calatoria va trebui efectuata pana pe 26 iunie 2016 (data intoarcerii in tara). Totodată, compania a anunţat şi reducerea tarifului de bază pentru călătoriile la Amsterdam, de la 159, la 139 de euro.

    Reducerile de preţuri anunţate de reprezentanţii Air France KLM vin în contextul în care celelalte companii aeriene practică  preţuri competitive pentru destinaţiile menţionate. Astfel, costul unui bilet dus-întors cu polonezii de la LOT Polish Airlines pentru New York pornesc de la 565 de euro, de la 580 de euro cu compania germană Lufthansa şi de la 550 de euro cu Air Berlin, potrivit informaţiilor de pe site-urile companiilor. Există chiar şi o variantă low cost pentru această rută  prin intermediul companiei norvegiene low cost de lung curier Norwegian, prin hub-ul din Oslo. Pretul biletelor dus-intors prin intermediul Norwegian si al unei companii low cost ce zboara din Romania porneste astfel de la 450 de euro. Pentru ruta Beijing, o călătorie dus întors cu LOT Polish Airlines porneşte de la 544 de euro, iar cu Lufthansa, de la 541 de euro (preturile au fost calculate pentru intervalul de calatorie 1-7 martie).

     

  • Copii care au făcut înconjorul lumii pe apă

    În 1974 actorul Gregory Peck producea filmul “The Dove”, regizat de Charles Jarrott, care spune povestea tânărului Robin Lee Graham, primul adolescent pornit în jurul lumii. Graham a călătorit timp de cinci ani şi şi-a început călătoria la 16 ani, cu un vas de 20 de metri şi cu două pisici la bord, Joliette şi Suzette (în timpul călătoriei a pierdut dar a şi căpătat alte pisici, aşa că la final îl însoţeau Kili, Pooh şi Piglet).

    În 1969 Graham a vândut yachtul “Dove” în Insulele Virgine şi şi-a continuat drumul cu mai marele “Return of Dove”. În timpul călătoriei Robin Graham s-a căsătorit (în Africa de Sud) iar fiica sa, Quimby, s-a năcut la două luni după ce şi-a terminat călătoria. A scris, desigur, şi nu una, ci două cărţi, iar filmul îi romanţează îndeajuns de mult experienţa pentru a-l transforma într-un personaj. “Dove” s-a scufundat în 1989 în timpul uraganului Hugo, iar “Return of Dove” este undeva în Hawaii. 

    Laura Dekker este cea mai tânără persoană care a navigat în jurul lumii, între ianuarie 2011 şi ianuarie 2012; avea, la terminarea călătoriei, 16 ani şi 4 luni. Autorităţile olandeze au intervenit încă înainte de începerea călătoriei şi un tribunal a oprit proiectul o bucată de vreme, şi după un şir întreg de evenimete, tânăra a plecat din Antile.

    Vasul Laurei se numeşte Guppy, are 12 metri şi este special echipat pentru călătorii de o asemenea anvergură. Vârsta i-a făcut probleme tinerei nu numai în Olanda, ci şi alte ţări, iar recordul de cea mai tânără navigatoare în jurul lumii nu este recunoscut de Guiness World Records.