Oficialii au declarat că reprezentanţii statelor care nu sunt membre NATO au fost rugaţi să părăsească sala, iar participanţilor le-a fost cerut să-şi lase telefoanele la intrare.
Tag: nato
-
Donald Trump va avea o întrevedere la Londra cu regina Elizabeth a II-a şi Theresa May
După summit-ul NATO de la Bruxelles, Trump va merge la Londra, unde va asista la o gală, apoi se va întâlni la un ceai cu regina Elizabeth a II-a la Castelul Winsor, după care va avea şi o întâlnire cu primul-ministru britanic Theresa May, care se confruntă cu probleme în cadrul propriului cabinet, după demisiile ministrului de Externe şi a consilierului său privind Brexit.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Are Trump dreptate? În 2017, cheltuielile SUA în NATO au fost de peste două ori mai mari decât ale celorlalţi membri
Doar în Europa, cheltuielile au fost de 36 de miliarde de dolari. Din acest total, cele mai mari cheltuieli au fost cele cu personalul, în număr de 88.350 de persoane cu diferite funcţii. Cheltuielile cu personalul au ajuns la 20,3 miliarde de dolari în 2017, iar în 2018 la 24,4 miliarde de dolari.
La suma de mai sus se adaugă 685 de milioane de dolari – contribuţia SUA la fondul comun al NATO – şi încă 4,78 miliarde de dolari, cheltuiţi cu Iniţiativa Europeană de Descurajare (European Deterrence Initiative – EDI). EDI a fost înfiinţată în 2015, ca urmare a anexării Crimeei de către Fedraţia Rusă, bugetul ei crescând în fiecare an, iar pentru anul 2019 se estimează un buget de aproximativ 6,5 miliarde de dolari.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
În 2017, cheltuielile SUA în NATO au fost de peste două ori mai mari decât ale celorlalţi membri
Doar în Europa, cheltuielile au fost de 36 de miliarde de dolari. Din acest total, cele mai mari cheltuieli au fost cele cu personalul, în număr de 88.350 de persoane cu diferite funcţii. Cheltuielile cu personalul au ajuns la 20,3 miliarde de dolari în 2017, iar în 2018 la 24,4 miliarde de dolari.
La suma de mai sus se adaugă 685 de milioane de dolari – contribuţia SUA la fondul comun al NATO – şi încă 4,78 miliarde de dolari, cheltuiţi cu Iniţiativa Europeană de Descurajare (European Deterrence Initiative – EDI). EDI a fost înfiinţată în 2015, ca urmare a anexării Crimeei de către Fedraţia Rusă, bugetul ei crescând în fiecare an, iar pentru anul 2019 se estimează un buget de aproximativ 6,5 miliarde de dolari.
În sfârşit, o cifră estimată pe anul în curs la 24 de milioane de dolari – în scădere la jumătate comparativ cu 2017 – este cheltuită pe ajutoare către aliaţii din cadrul NATO. Raportat la întreg bugetul militar al SUA din 2017, de 602,8 miliarde de dolari, cheltuielile din Europa reprezintă 5,5% din buget.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
-
Angela Merkel reacţionează la acuzaţiile lui Donald Trump, afirmă că Germania ia propriile decizii
“Am experimentat o parte a Germaniei controlate de Uniunea Sovietică şi sunt foarte fericită astăzi că suntem uniţi în libertate în cadrul Republicii Federale Germania şi astfel putem să ne determinăm propriile politici şi să luăm propriile decizii şi asta este foarte bine”, a declarat cancelarul german.
Merkel urmează să aibă miercuri o întrevedere privată cu Trump, pe marginea summitului NATO de la Bruxelles.
-
SUA ameninţă Turcia,aliat în cadrul NATO, că vor fi “consecinţe” dacă achiziţionează sisteme S-400
“Am transmis foarte clar că, în cazul în care Turcia va achiziţiona sisteme antiaeriene S-400, vor exista consecinţe. Vom introduce sancţiuni în virtutea Legii pentru contracararea adversarilor SUA (CAATSA)”, a declarat Wess Mitchell în cursul întâlnirii cu membrii Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului Statelor Unite, informează site-ul Eurasiafuture.com şi agenţia de presă RIA Novosti.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Nave militare NATO de reacţie rapidă au ajuns în Marea Neagră
Nave ale Grupului maritim NATO 2 (SNMG2) au intrat în Marea Neagră marţi seară, au declarat surse militare citate de publicaţia ucraineană Dumskaia şi de agenţia rusă Tass.
Este vorba de distrugătorul britanic HMS Duncan şi de fregatele SPS Victoria (Spania), Gemlik (Turcia), FGS Bayern (Germania) şi de alte nave militare mai mici.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Exerciţii militare masive în vestul Rusiei, pe fondul tensiunilor cu NATO
“Echipaje tactice şi de transport ale districtului militar vestic vor efectua peste 50 de misiuni, inclusiv simularea respingerii unui atac aerian inamic, operaţiuni de luptă şi recunoaştere, bombardamente aeriene masive şi transportare de echipamente”, se arată într-un comunicat al Comandamentului districtului militar vestic din Rusia citat de site-ul agenţiei Tass.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
NATO a folosit cazul Skripal pentru a justifica majorarea bugetului apărării – diplomaţia rusă
“Cred că toate aceste lucruri au fost planificate, inclusiv datorită faptului că este necesar să explici publicului unde se duc banii, pentru că vorbim despre cheltuieli colosale. NATO a depăşit o limită când a continuat să-şi extindă prezenţa la graniţele Rusiei. Astăzi, situaţia de-a lungul frontierelor noastre s-a schimbat dramatic, în privinţa politicii şi a dezvoltării militare, iar NATO a apelat la tactici din Războiul Rece şi nu poate să garanteze securitatea … fără Rusia”, a spus Gruşko.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Jens Stoltenberg: NATO nu îşi doreşte un nou Război Rece
Stoltenberg a precizat că otrăvirea fostului spion rus se încadrează ”în tiparul unui comportament nesăbuit”, însă a atras atenţia că Marea Britanie şi Rusia trebuie să continue dialogul.
”Nu vrem un nou Război Rece. Nu vrem o nouă cursă a înarmărilor. Rusia este vecinul nostru şi, prin urmare, vom continua să căutăm să îmbunătăţim relaţiile cu ea”, a declarat Stoltenberg.
Secretarul general al NATO a precizat că în ultimii ani Occidentul a impus sancţiuni economice împotriva Rusiei şi a suplimentat numărul de trupe din estul Europei ca reacţie la ”schimbarea mediului de securitate din regiune”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro