Prin Ordonanţa menţionată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA.
Urmare celor precizate anterior, CNAIR SA aduce la cunoştinţă utilizatorilor retelei de drumuri nationale şi autostrăzi din România următoarele aspecte:
– în situaţia în care utilizatorii reţelei rutiere din România nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menţionat anterior, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârşitului zilei de 04.07.2017, pentru a evita aplicarea sancţiunii contraventionale;
Tag: modificare
-
Se modifică tariful rovinietei. Cât vom scoate din buzunar pentru rovinieta valabilă o zi
-
Oraşul în care poţi închiria un apartament cu 1 euro pe an. Nimeni nu are voie să mărească suma
Fuggerei este un cartier din Augsburg, în sudul Germaniei, construit în urmă cu aproape 500 de ani de Jakob Fugger “cel bogat”, unul dintre cei mai influenţi bancheri ai vremii. Scopul său a fost să le ofere o casă celor care nu îşi permiteau acest lucru, iar chiria impusă de el în 1520, echivalentul de astăzi a 88 de euro cenţi pe an, nu a fost niciodată modificată.
Una din condiţiile puse celor 142 de locuitori din Fuggerei este să se roage, de trei ori pe zi, pentru sufletul şi bunăstarea bancherilor. Porţile cartierului se închid la 10 seara, iar cine întârzie trebuie să plătească o amendă cuprinsă între 50 de euro cenţi şi un euro.Jakob Fugger a pus bazele unui fond caritabil care să finanţeze cheltuielile acestui complex rezidenţial; 500 de ani mai târziu, cea mai mare sursă de venituri este reprezentată de biletele de 4 euro achiziţionate de turiştii care vor să vadă cu ochii lor Fuggerei.
Jakob “cel bogat” a fost, din multe puncte de vedere, varianta medievală a bancherului de succes de pe Wall Street. El a bătut monede pentru Vatican, a condus comerţul cu mai multe condimente şi a finanţat campania prin care regele spaniol Carlos al V-lea a devenit împăratul Imperiului Roman în 1519.
La mijlocul secolului al XIV-lea, Jakob Fugger era unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa. El a lăsat moştenire familiei peste 7 tone de aur şi mai multe afaceri, unele dintre acestea existând şi astăzi.
-
DPD România: Sub 6% din livrările lunare ale curierilor sunt reprogramate
În timp ce majoritatea celor care solicită reprogramarea livrărilor modifică ziua de livrare, dar păstrează adresa unde doresc să primească coletele, 24% dintre cei care îşi reprogramează livrările modifică adresa de livrare către Parcel Shop DPD, iar aproape 10% solicită o reprogramare către o nouă adresă de livrare.
„Se poate întâmpla ca, din diverse motive, clienţii să solicite o reprogramare a livrării, chiar dacă acest lucru nu se întâmplă foarte des. Chiar şi aşa, aceştia au posibilitatea de a-şi reprograma livrarea simplu şi rapid prin intermediul platformei Livrare Nouă, special creată pentru a uşura munca atât clienţilor, cât şi curierilor”, declară Lucian Aldescu, CEO DPD România.
Potrivit acestuia, de la începutul anului, până în prezent, volumul livrărilor reprogramate din diverse motive a atins pragul de 215.000.De cele mai multe ori, principalele motive pentru care clienţii DPD România solicită o reprogramare a livrării sunt constituite de faptul că nu sunt prezenţi la adresă în ziua livrării, nu deţin suma ramburs necesară pentru achitarea contravalorii produselor sau se află în vacanţă.De asemenea, în cazul în care serviciul presupune returnarea de documente semnate către expeditor, precum contracte sau termeni şi condiţii, destinatarul solicită răgaz pentru a se informa şi reprogramează livrarea.
În ceea ce priveşte clasamentul oraşelor cu cele mai multe livrări reprogramate de la începutul anului, până în prezent, acesta este condus de zona Bucureşti-Ilfov, urmată de Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa.

Pare o glumă, dar există un oraş în care poţi închiria un apartament cu mai puţin de un euro pe an. Chiriile nu s-au mai schimbat aici de sute de ani.
Fuggerei este un cartier din Augsburg, în sudul Germaniei, construit în urmă cu aproape 500 de ani de Jakob Fugger “cel bogat”, unul dintre cei mai influenţi bancheri ai vremii. Scopul său a fost să le ofere o casă celor care nu îşi permiteau acest lucru, iar chiria impusă de el în 1520, echivalentul de astăzi a 88 de euro cenţi pe an, nu a fost niciodată modificată.
Una din condiţiile puse celor 142 de locuitori din Fuggerei este să se roage, de trei ori pe zi, pentru sufletul şi bunăstarea bancherilor. Porţile cartierului se închid la 10 seara, iar cine întârzie trebuie să plătească o amendă cuprinsă între 50 de euro cenţi şi un euro.
Jakob Fugger a pus bazele unui fond caritabil care să finanţeze cheltuielile acestui complex rezidenţial; 500 de ani mai târziu, cea mai mare sursă de venituri este reprezentată de biletele de 4 euro achiziţionate de turiştii care vor să vadă cu ochii lor Fuggerei.
Jakob “cel bogat” a fost, din multe puncte de vedere, varianta medievală a bancherului de succes de pe Wall Street. El a bătut monede pentru Vatican, a condus comerţul cu mai multe condimente şi a finanţat campania prin care regele spaniol Carlos al V-lea a devenit împăratul Imperiului Roman în 1519.
La mijlocul secolului al XIV-lea, Jakob Fugger era unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa. El a lăsat moştenire familiei peste 7 tone de aur şi mai multe afaceri, unele dintre acestea existând şi astăzi.
-
Uber cere, printr-un amendament, exceptarea platformelor tehnologice de la aplicarea Legii 38/2003
Uber cere Ministerului Transporturilor includerea următorului amendament: „Platformele tehnologice care funcţionează potrivit legii române, precum şi deplasarea persoanelor cu autovehicule proprietate personală care s-au organizat în vederea deplasării prin intermediul platformei tehnologice sunt exceptate de la aplicarea prevederilor Legii 38/2002.”
„Amendamentul depus astăzi este în linie cu angajamentul luat de reprezentanţii Guvernului, care au agreat că Uber este un serviciu diferit şi complementar celui de taxi şi că este nevoie de un cadru de reglementare distinct”, se arată în comunicatul Uber.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Oraşul în care poţi închiria un apartament cu 1 euro pe an. Nimeni nu are voie să mărească suma
Pare o glumă, dar există un oraş în care poţi închiria un apartament cu mai puţin de un euro pe an. Chiriile nu s-au mai schimbat aici de sute de ani.
Fuggerei este un cartier din Augsburg, în sudul Germaniei, construit în urmă cu aproape 500 de ani de Jakob Fugger “cel bogat”, unul dintre cei mai influenţi bancheri ai vremii. Scopul său a fost să le ofere o casă celor care nu îşi permiteau acest lucru, iar chiria impusă de el în 1520, echivalentul de astăzi a 88 de euro cenţi pe an, nu a fost niciodată modificată.
Una din condiţiile puse celor 142 de locuitori din Fuggerei este să se roage, de trei ori pe zi, pentru sufletul şi bunăstarea bancherilor. Porţile cartierului se închid la 10 seara, iar cine întârzie trebuie să plătească o amendă cuprinsă între 50 de euro cenţi şi un euro.
Jakob Fugger a pus bazele unui fond caritabil care să finanţeze cheltuielile acestui complex rezidenţial; 500 de ani mai târziu, cea mai mare sursă de venituri este reprezentată de biletele de 4 euro achiziţionate de turiştii care vor să vadă cu ochii lor Fuggerei.
Jakob “cel bogat” a fost, din multe puncte de vedere, varianta medievală a bancherului de succes de pe Wall Street. El a bătut monede pentru Vatican, a condus comerţul cu mai multe condimente şi a finanţat campania prin care regele spaniol Carlos al V-lea a devenit împăratul Imperiului Roman în 1519.
La mijlocul secolului al XIV-lea, Jakob Fugger era unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa. El a lăsat moştenire familiei peste 7 tone de aur şi mai multe afaceri, unele dintre acestea existând şi astăzi.
-
Ce se sărbătoreşte pe 1 mai şi de ce este această dată Ziua Muncii?
Labour Day (Ziua Muncii) este cunoscută şi sub denumirea de May Day (Ziua Mai). Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, ca Ziua internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore, scrie Descopera.ro
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca “8 ore să constituie ziua legală de muncă de la şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.