Tag: metrou

  • Metrorex va plăti Nei Guard peste 12 milioane euro pentru paza metroului

    Acordul a fost atribuit la 29 decembrie prin licitaţie deschisă, unde s-au înscris doi ofertanţi, potrivit unui anunţ al administratorului metroului bucureştean.

    Serviciile vor viza staţiile, trenurile şi depourile metroului.

    “Asigurarea serviciilor de pază, monitorizare şi intervenţie se va face după un program astfel stabilit încât să acopere atât intervalul orar în care staţiile şi trenurile de metrou sunt disponibile (conform orarului/ graficului de circulaţie) accesului publicului pentru efectuarea călătoriei, precum şi pe timpul nopţii, acolo unde analiza de risc la securitate fizică şi planurile de pază impun acest lucru”, potrivit caietului de sarcini aferent procedurii de achiziţie.

    Durata acordului este de 30 de luni, Metrorex estimând că va încheia minim 3 şi maxim 30 de contracte subsecvente.

    Proiectul este finanţat din subvenţie de la bugetul de stat şi veniturile proprii ale companiei Metrorex.

  • Construcţia magistralei de metrou din Timişoara ar putea începe în 2015: linia are opt kilometri şi leagă centrul de aeroport

    Construcţia unei magistrale de metroul în Timişoara, cel mai mare oraş din vestul ţării, ar putea începe în 2015 şi ar urma să lege centrul oraşului de aeroport, conform autorităţilor locale.

    Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că a decis realizarea unei linii de metrou cu o lungime de 8 kilometri, care să lege centrul oraşului de aeroport. Proiectul urmează să intre în planul de buget pentru perioada 2014-2020, sursa de finanţare nefiind încă cunoscută, relatează Timiş Online.

    „Asta e soluţia – liniile de cale ferată trebuie să fie duse în subteran, şi cu această ocazie sigur că se va realiza şi o conexiune tip metrou între câteva puncte cheie ale oraşului nostru: Gara de Nord, zona mall, Gara de Est, aeroportul, toate pot ajunge să fie legate şi se va putea face repede şi la preţuri convenabile aşa ceva. Sunt acele utilaje cârtiţă care străpung munţii, merg pe sub mări, pe unde vrei”, a spus Robu, în vara anului trecut.

    Linia de metrou va porni de la Gara de Nord, va ajunge la Gara de Est şi se va termina la Aeroportul Internaţional Timişoara. Aeroportul din Timişoara a raportat în 2013 un trafic de circa 750.000 de pasageri, cu jumătate de milion mai puţin faţă de nivelul din urmă cu doi ani. Din traficul total, 340.000 de pasageri au zburat cu Wizz Air şi 100.000 cu Carpatair. „O conjunctură nefavorabilă pentru aeroport a constituit-o declinul volumului de trafic al companiei Carpatair în România, ceea ce a afectat negativ volumul de pasageri şi veniturile aeroportuare, în condiţiile în care Timişoara reprezenta în trecut baza de operare a companiei aeriene”, se arată într-un document al aeroportului „Traian Vuia”.

    Metroul din Timişoara ar putea avea cinci staţii: Gara de Nord, Iulius Mall, Gara de Est, Grădina Zoologică, Aeroport, a declarat pentru gândul Nicolae Robu, primarul oraşului Timişoara. Acesta spune că soluţia mutării transportului urban în subteran este singura soluţie viabilă pentru oraş.

    „Municipiul Timişoara este rupt în două la ora actuală de liniile de tren. Situaţia creează mari disfuncţii, întrucât numărul de traversări ale acestor linii este foarte redus –două subtraversări şi două treceri la nivel- sensibil mai redus chiar decât numărul trecerilor peste Bega, la rândul lor departe de a fi suficiente”, arată Nicolae Robu. Acesta spune că are trei soluţii pentru rezolvarea problemei transportului în Timişoara: ridicarea liniilor de tren pe estacadă, mutarea liniilor de tren în afara oraşului sau ducerea liniilor de tren în subteran.Edilul arată că Primăria Timişoara a realizat o analiză din perspectivă tehnică, economică, estetică, funcţională, dar şi din punct de vedere al dezvoltării urbane , iar concluzia acestei analize este că  transportul subteran este „soluţia optimă” pentru transport pentru Timişoara, conform gândul.

    Judeţul Timiş, cel mai mare judeţ al României din punctul de ve­de­re al suprafeţei, a devenit în ul­ti­mii ani „kilometrul zero“ al in­dus­triei de componente auto din Româ­nia, atrăgând giganţi precum Con­tinental, Delphi Packard sau TRW Automo­tive, care fac fiecare în această re­giune afaceri de peste un miliard de lei, arată o analiză a Ziarului Financiar. Cele peste 19.000 de companii active în judeţul Timiş au avut afaceri de 8,8 mld. euro în 2012 şi aproape 200.000 de anga­jaţi, arată datele de la Registrul Co­mer­ţu­lui. Astfel, ca valoare a rulaje­lor rea­li­za­te de companiile din judeţ, Timi­şul se află pe po­ziţia a patra în Ro­mâ­nia, după Bucu­reşti, Ilfov şi Argeş. Potrivit ZF, fabricile producătoare de compo­nen­te auto (Delphi, Continental, TRW, Krom­berg& Schubert) şi cele de com­po­nen­te electronice (Flextronics) sau electro­cas­nice (Zoppas) domină topul an­ga­jato­ri­lor din judeţul Timiş, unde unu din trei lo­cu­i­tori are un loc de mun­că, iar şomajul este de doar 1,5%, arată datele centra­li­zate de ZF pe baza infor­ma­ţiilor de la In­spec­ţia Muncii, INS şi Agen­ţia Na­ţio­nală pen­tru Ocuparea For­ţei de Muncă. Aproape 215.000 de locuitori ai Ti­mi­şului au statut de salariat (adică 31% din to­talul populaţiei), situaţie care este mult mai bună decât în restul ţării, unde ra­ta populaţiei care lucrează este de 21%.

  • Noile metrouri din Londra, comparate cu navele spaţiale. Cum arată trenurile – FOTO, VIDEO

    ”Metroul din Londra este unul dintre cele mai cunoscute din lume. Suntem mândri că am creat ceva ce face parte din viaţa oraşului”, a declarat Paul Priestman, directorul agenţiei care a realizat designul trenului, informează CNN.

    Cele 250 de trenuri noi vor fi puse în circulaţie în anii 2020 şi se aşteaptă să rămână în circulaţie timp de 40 de ani. Până în anul 2030, se aşteaptă ca populaţia Londrei să crească de la 8,4 milioane la 10 milioane de locuitori.

    Noile metrouri vor avea o capacitate cu 60% mai mare decât cele din prezent şi vor putea transporta între 8.000 şi 12.000 de pasageri pe oră.

    Trenurile vor costa aproximativ 2,5 miliarde de lire steline şi vor putea fi operate automat.

    ”Comparat cu alte sisteme de metrou din lume, cele din Londra sunt mai confortabile. ne-ar fi plăcut să le putem crea mai spaţioase, dar am fost nevoiţi să folosim spaţiul pentru sistemul de răcire a aerului”, spune Priestman.

     

     

    New Tube for London designed by PriestmanGoode. from PriestmanGoode. on Vimeo.

  • Lucrări suplimentare de peste 15 milioane euro la magistrala 5 de metrou

    Lucrările au fost adjudecate la 1 octombrie, prin negociere fără anunţ de participare, potrivit unui companiei care administrează metroul bucureştean.

    Valoarea contractului, fără TVA, este de 54,41 milioane lei.

    Un alt contract pentru lucrări suplimentare la acest proiect, în valoare de 69 milioane lei fără TVA, a fost atribuit acestei asocieri la jumătatea anului trecut. Acordul viza lucrări de deviere a reţelelor edilitare.

    Asocierea Astaldi (Italia) – FCC (Spania) – Delta ACM (România) – AB Construct (România) realizează lucrările de rezistenţă a secţiunii Râul Doamnei – Opera (Haşdeu), cu o lungime totală de 6,2 kilometri şi 9 staţii, în baza unui contract atribuit în martie 2011, pentru 918,9 milioane lei, fără TVA.

    În construcţia acestei magistrale de metrou este implicat şi grupul german Max Bogl, selectat în aprilie 2011 pentru realizarea staţiei şi depoului Valea Ialomiţei, printr-un contract în valoare de 231,6 milioane lei, fără TVA.

    Tronsonul Drumul Taberei – Eroilor al magistralei 5 va fi finalizat în al doilea semestru din 2016, iar întregul proiect are ca termen de finalizare 2020, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene şi de la stat.

  • Internetul 4G de la Orange nu funcţionează peste tot la metroul din Bucureşti. Care sunt motivele

    Aria de acoperire în care funcţionează vitezele 4G în subteran este însă limitată, ca urmare a arhitecturii reţelei de metrou, astfel încât pe anumite sectoare internetul nu poate fi accesat. Vizate sunt mai ales sectoarele Basarab-Crângaşi, Eroilor-Politehnica, Aviatorilor-Aurel Vlaicu şi Piaţa Sudului-Apărătorii Patriei unde distanţele dintre staţii depăşesc doi kilometri.

    “Există zone în care serviciile funcţionează defectuos la metrou, dar acest aspect are legătură cu tunelele şi distanţa mare dintre staţii, care nu permit amplasarea de antene pentru a asigura internet pe toate segmentele”, au explicat oficialii Orange România, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Compania a investit sume de ordinul milioanelor de euro în noua tehnologie de la metroul bucureştean, potrivit departamentului de comunicare al Orange România.

    Tehnologia 4G oferită de Orange este disponibilă în peste 1.300 de localităţi, ceea ce reprezintă circa 48% din populaţia totală a ţării şi 78% din populaţia urbană.

  • Unde fugim de caniculă în Bucureşti

    Acestea sunt amplasate în urmatoarele zone:

    1. Piaţa Victoriei
    2. Piaţa Romană – rond ASE
    3. Piaţa Romană – metrou
    4. Piaţa Universităţii – Spital Colţea
    5. Piaţa Universităţii – Arhitectură
    6. Piaţa Unirii (magazin Unirea)
    7. Piaţa Unirii (Regina Maria)
    8. Piaţa Unirii (Piaţa 11 Iunie)
    9. Piaţa Roma
    10. Piaţa C.A. Rosetti
    11. Piaţa Moghioroş
    12. Piaţa Iancului – metrou
    13. Piaţa Crângaşi
    14. Dristor – metrou
    15. Parcul Herăstrău
    16. Parcul Carol
    17. Piaţa Muncii
    18. În faţa magazinului Bucur Obor
    19. Parcul Cişmigiu
    20. Gara de Nord
     
    Şi Direcţia de Asistenţă Socială (DGASMB) are amenajat un  punct de prim ajutor unde bucureştenii pot beneficia de apă şi aer condiţionat – în intervalul orar 08.00 – 16.30, la sediul DGASMB din str. Foişorului nr. 56-58, sector 3.

    DGASMB atrage atenţia că în urma expunerii prelungite la razele solare, mai ales în zilele de caniculă, pot apărea durerile de cap, ameţelile, contracţiile musculare, greaţa, apatia şi congestia feţei. Toate acestea sunt semne ale insolaţiei.

    Sfaturi de la DGASMB pe timp de caniculă:

    Pentru sugari şi copiii mici


    • Realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer;
    • În perioada caniculară nu trebuie modificat regimul alimentar al copilului prin introducerea de alimente noi;
    • Este necesară o hidratare corespunzătoare, iar în cazul sugarilor mama trebuie să alăpteze de câte ori este nevoie;
    • Copilul trebuie îmbrăcat lejer, cu haine din textile vegetale;
    • Copiii nu trebuie să iasă din casă în timpul zilelor caniculare;
    • Copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete ;
    • Micuţii trebuie ţinuţi cu scutece şi hăinuţe mereu curate şi trebuie îmbăiaţi cel puţin o dată pe zi;
    • Preşcolarilor li se pot face duşuri cu apă la temperatura camerei.

    Pentru copiii aflaţi în tabere

    • Trebuie să se asigure condiţii corespunzătoare de cazare;
    • Alimentele trebuie să respecte normele de igienă şi să fie proaspete;
    • Copiii trebuie să bea 2 litri de lichide pe zi pentru o bună hidratare;
    • Locul de joacă trebuie amplasat la umbră iar scăldatul trebuie să se facă sub supravegherea însoţitorului.

    Pentru vârstnici

    • Este necesar ca organismul să fie bine hidratat prin consumul a doi litri de apă pe zi. Se pot consuma, de asemenea, şi ceaiuri slab îndulcite, sucuri naturale sau sucuri de fructe preparate în casă;
    • Alimentaţia trebuie să fie compusă preponderent din fructe şi legume proaspete;
    • Nu este indicat să se consume alcool sau cafea pe timp de caniculă;
    • Trebuie să se evite circulaţia la orele de vârf când temperatura atinge cote maxime;
    • Persoanele cu afecţiuni cronice trebuie să îşi respecte tratamentul medicamentos, iar persoanele cu boli cardiace, hepatice, renale, pulmonare, de hipertensiune sau de circulaţie trebuie să se prezinte la medic pentru ca medicaţia să le fie adaptată la condiţiile de caniculă;
    • Este indicat să se menţină o bună igienă corporală: 3-4 duşuri pe zi.

  • Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în faţa metroului la staţia Crângaşi din Capitală

     Potrivit medicului Andrei Georgescu, bărbatul a fost adus la spital în stare foarte gravă, iar la scurt timp acesta a decedat.

    Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat pentru MEDIAFAX că după ce a fost scos de sub garnitura de tren, bărbatul a fost resuscitat şi dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în stare foarte gravă, intubat, cu semne vitale slabe.

    Bărbatul avea multiple fracturi şi traumatisme, întrucât au trecut peste el mai multe vagoane ale garniturii de metrou, a precizat Opriţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un metrou a deraiat la Moscova: Zece oameni au murit şi peste o sută au fost răniţi

     “În prezent, zece persoane au fost ucise. Pentru moment nu există copii” printre victime, le-a spus el jurnaliştilor aflaţi la faţa locului.

    “Sunt persoane blocate. Prezintă semne vitale şi specialiştii încearcă să îi scoată cât mai repede posibil. În vagon sunt aproximativ cinci persoane”, a adăugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin un mort şi 50 de răniţi în urma deraierii unei garnituri de metrou, la Moscova

    Accidentul s-a produs pe “linia albastră” a metroului din Moscova, către ora locală 8.30 (7.30, ora României), a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat. “Există răniţi”, a adăugat instituţia.

    Însă, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de salvare, citate de către agenţia Interfax, cel puţin o persoană a murit. “Potrivit unor date preliminare, o persoană a murit în urma accidentului, în apropiere de staţia Slavianski Bulevard”, a declarat această sursă.

    Directorul Departamentului de Sănătate pentru Moscova Gheorghi Goluhov, a declarat pentru Interfax că cel puţin 50 de persoane au fost rănite.

    Serviciile de salvare nu au putut să fie contactate imediat pentru a confirma acest bilanţ.

  • Ponta: Nu sindicatele, ci Guvernul conduce Metrotex şi Poşta. Vrem dialog social, dar tăind pierderi

     “La Metrou, sindicatele au condus în ultimii zece ani şi au fost tot pe pierdere. Acum, domnul Rădoi zice că iarăşi trimite nişte oameni în faţă şi-l lăsăm să conducă în continuare Metroul. Nu se va întâmpla acest lucru. Vreau dialog social şi la Metrou, până va trece la Primăria Capitalei, dar vreau să facem dialog social, protecţia oamenilor şi, în acelaşi timp, să reducem pierderile. Şi când o să fie domnul Rădoi proprietarul Metroului, atunci decide dânsul, deocamdată el e proprietar de facto de ani de zile şi, cum mai tăiem nişte zone, ne trimite nişte oameni să protesteze”, a spus Ponta, la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei.

    El a atenţionat în acelaşi timp asupra problemelor legate de eficientizarea companiei şi a revendicărilor sindicale de la Poşta Română, cu referite la recenta schimbare a managementului, insistând asupra faptului că nici această companie nu este condusă de către sindicate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro