Pe Facebook, Irina Onescu a scris: „Atenţie, postare kilometrică! Sunt femeie, am 32 de ani, sunt necăsătorită, am părul roz, tatuaj pe spate, vorbesc mult şi colorat şi nu prea dau pe la biserică. Unde mai pui că sunt şi mitică (bucureşteancă). Şi da, cu toate astea, de un an de zile sunt Primarul comunei Petriş din judeţul Arad.
Un Primar tânăr, independent şi idealist, care crede în oameni şi în potenţialul lor de a face lucruri măreţe. Ce să mai, o naivă…
Neînregimentarea mea politică este o opţiune personală, deşi, ca tot omul, am şi eu propriile afinităţi în acest sens. Sunt liberală în gândire, un liberalism ideologic care însă nu mă face atât de fanatico-absurdă încât să cred că orice altă doctrină este greşită ori să critic opţiunile altora. Am zis-o şi o voi mai spune, în parcursul meu administrativ încă nu am întâlnit oameni care să mă forţeze să îi privesc prin prisma culorii politice. Asta pentru că nu îmi stă în fire să fiu neprietenoasă şi nici să am prejudecăţi.
Nu am nimic de împărţit cu nimeni şi nu port pică celor care nu mă plac, nu mă susţin sau nu sunt de acord cu mine. Şi nu spun lucrurile astea doar pentru că sună bine, ci pentru că sunt adevărate şi mă caracterizează.
Mi-am asumat un job care îmi cere să reprezint echidistant interesele unei mase neomogene de indivizi, care în ansamblul ei se numeşte “comunitate”. Cum aş putea face asta dacă m-aş poziţiona solidar cu doar o parte din ei şi i-aş marginaliza pe ceilalţi?
Îmi cer scuze dacă în idealismul meu refuz să mă conformez sau să mă adaptez sistemului administrativ tradiţional, slugarnic, parvenit şi avid de putere. Oamenii sunt sătui de circ şi hoţie. Iar eu sunt înainte de toate om.
M-am implicat în administraţia publică pentru a încerca să schimb ceva în bine, nu pentru a îngroşa rândurile celor servili. Ştiu, nu încălzeşte pe nimeni integritatea mea, dar vă întreb: cum poate un om care nu se respectă pe sine să îi respecte pe alţii?
Dacă erai roşie… Dacă erai albastră… Dacă erai mov… NU, fraţilor!
Alternanţa la putere e firească. Azi roşu, mâine albastru, poimâine mov… Singura constantă a curcubeului politic trebuie să fie responsabilitatea actului de guvernare. Asta trebuie să primeze. Asta trebuie să conteze. Alternanţa trebuie să fie dictată doar de un eşec în a reprezenta interesele sociale şi economice ale ţării. Şi NU, nu trebuie să fim pasivi, să plecăm capul ori să ne resemnăm într-o auto-indusă neputinţă. Vrei să se schimbe ceva în ţara asta? Ia atitudine!
Într-o Românie în care până şi banii au un preţ, singurul lucru pe care îl poţi vinde dar nu îl mai poţi răscumpăra este omenia.
Eu refuz să mă vând, indiferent de ofertă!”