Tag: medici

  • Pariu făcut cu viitorul: asigurările de sănătate, o piaţă în creştere

    Potenţialul pieţei de asigurări de sănătate din România este ridicat, piaţa având premisele unor creşteri  anuale de 2 cifre în anii următori. Nevoia există şi, de cele mai multe ori, necesitatea stă la baza inovaţiei produselor şi serviciilor. Iar modul în care se resimt tendinţele socio-demografice în România, pentru că acestea sunt primele la care ne uităm când vine vorba de asigurări de sănătate, conturează noi categorii de nevoi pentru viitor”, descrie Vlad Deliu, corporate & health director în cadrul NN Asigurări de Viaţă, perspectivele de dezvoltare a pieţei asigurărilor de sănătate.

    În ultimul deceniu, asigurătorul, care este cea mai mare companie de asigurări de viaţă din România, a înregistrat cote de piaţă de peste 30%, conducând în fiecare an topul asigurărilor de viaţă, iar în ultimii trei ani, s-a plasat în jurul cotei de 36%, ceea ce arată o consolidare a poziţiei în piaţă.

    Compania a încheiat prima jumătate a anului 2020 cu un volum al primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de viaţă în valoare de 421 de milioane de lei şi o cotă de piaţă de 39%, conform celor mai recente date ale ASF.

    Pe segmentul asigurărilor de sănătate, unde a intrat în 2016, NN Asigurări de Viaţă a înregistrat subscrieri de circa 21,36 milioane de lei în primele şase luni din 2020, ajungând la o cotă de piaţă de 21,3% din segmentul asigurărilor de sănătate  asimilate asigurărilor de viaţă, fiind unul dintre cei mai mari jucători pe acest segment.  

    Compania a lansat asigurarea de sănătate într-o perioadă în care asigurătorii abia începeau să îşi dea seama de potenţialul acestui segment. Volumul primelor subscrise pe segmentul asigurărilor de sănătate a crescut de-a lungul ultimilor 5 ani, ajungând la o valoare dublă faţă de nivelul înregistrat în 2016: de la 172,8 milioane de lei, piaţa a ajuns la 372,2 milioane de lei anul trecut. Tendinţa de creştere pare să accelereze în contextul actual, cu o creştere de 30% a subscrierilor în primele şase luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor ASF.

    Piaţa locală este în continuare dominată de linia asigurărilor generale, cu o pondere din totalul subscrierilor la nivelul pieţei asigurărilor de 80%, comparativ cu segmentul asigurărilor de viaţă, reprezentând circa 20% din totalul pieţei. Asigurările de sănătate au ajuns la o pondere de aproape 5% din volumul total al primelor brute subscrise în piaţă.

    „De la declanşarea pandemiei, observăm o deschidere mai mare pentru asigurările de sănătate şi mai multă proactivitate într-un aspect al vieţii noastre care era alteori lăsat la urmă. Numai în prima jumătate din acest an, românii au ales să încheie aproape 340.000 de asigurări noi de sănătate, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cu 12% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului precedent”, observă Vlad Deliu.



    O istorie româno-olandeză de 23 de ani

    NN Asigurări de Viaţă, fosta ING Asigurări de Viaţă, deţine peste o treime din piaţa locală de asigurări de viaţă. Grupul olandez ING, care a primit ajutor de la stat în 2008, a fost forţat să-şi separe divizia de asigurări de activitatea bancară. Businessul de asigurări a fost listat pe bursă sub denumirea NN Group, care a devenit astfel o companie independentă de grup, cu activităţi de asigurări, pensii private şi managementul activelor în 18 ţări. Schimbarea a fost anunţată în 2014 şi a devenit operaţională din 2015, la nivelul întregului grup olandez, până atunci ING Asigurări de Viaţă fiind parte din grupul ING. ING
    Asigurări era prezentă pe piaţa românească din 1997. În ultimul deceniu, asigurătorul a inregistrat o cotă de piaţă de peste 30%, conducând în fiecare an topul asigurărilor de viaţă.

    Compania trece în prezent printr-o schimbare de management, după ce Anna Grzelonska va prelua rolul de Chief Executive Officer al NN în Turcia începând cu data de 1 decembrie 2020, mandatul său urmând să fie aprobat de autoritatea de  reglementare din Turcia. Ca urmare a acestei numiri, Gerke Witteveen, în prezent Chief Financial Officer al NN Asigurări de Viaţă, a preluat mandatul de CEO interimar al companiei în România, începând cu 1 octombrie 2020.



    El a explicat în continuare că dacă ne raportăm la cifrele din piaţă, numărul celor care consideră utilă o asigurare de sănătate creşte. Unii sunt prevăzători, iar alţii au devenit mai preocupaţi după ce au văzut în ultimele luni ce înseamnă să ai o problemă medicală şi cât de dificil poate fi să o depăşeşti fără să dezechilibrezi bugetul familiei.

    „Cert este că oamenii devin tot mai conştienţi şi mai interesaţi de asigurări, din dorinţa de a avea o alternativă prin care să facă faţă fără presiuni financiare situaţiilor de care se tem, în eventualitatea în care s-ar întâmpla. Şi cum sănătatea este pe primul plan, devine prioritar măcar să se intereseze de o asigurare de sănătate şi, în multe cazuri, să acţioneze”, crede corporate & health directorul NN Asigurări de Viaţă.

    Ţinând cont de aceste aspecte, reprezentanţii NN şi-au propus să accelereze dezvoltarea şi pe segmentul asigurărilor de sănătate.

    „Sănătatea este un pilon important din strategia companiei NN Asigurări de Viaţă. Ne-am dorit să capitalizăm experienţa şi expertiza din zona asigurărilor de viaţă, unde NN este lider de piaţă, şi să o transpunem şi în zona sănătăţii. Asta a însemnat să oferim o alternativă pentru o nevoie întâlnită la tot pasul, anume accesul echitabil, simplu şi rapid la servicii medicale de calitate, fără destabilizarea bugetului familiei. Iar această misiune este astăzi mai relevantă ca oricând”, spune Vlad Deliu.

    Din perspectiva reprezentantului asigurătorului, asigurarea individuală de sănătate NN este o soluţie completă care oferă clienţilor protecţie pentru sănătatea lor şi a celor apropiaţi, iar în acelaşi timp asigură un sprijin financiar în cazul unor probleme medicale neprevăzute care presupun spitalizare sau intervenţii chirurgicale.

    „O asigurare relevantă de sănătate este alternativa prin care beneficiem de sprijin financiar pentru cheltuielile de spitalizare şi intervenţie chirurgicală atunci când apar probleme neaşteptate de sănătate. Aceste cheltuieli pot fi de multe ori ridicate şi greu de acoperit imediat, dar cu o astfel de asigurare pentru care plătim lunar o sumă potrivită bugetului personal ştim că ne putem trata fără grija banilor, în spitalele în care ne dorim. Costurile de tratament pentru problemele de sănătate acoperite de asigurare sunt plătite direct de asigurator, în limita sumei asigurate, aşa încât noi să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat”, a mai spus Vlad Deliu.

    Asigurarea de sănătate NN este flexibilă şi personalizabilă, fiind un produs facultativ, adică vine în completarea serviciilor din sistemul public de sănătate şi a abonamentelor medicale oferite de angajatori ca beneficiu extra salarial.

    Astfel, clienţii au posibilitatea de a alege ce li se potriveşte pentru a proteja ce contează cel mai mult pentru ei, şi au inclusiv o componentă opţională de prevenţie prin care, în funcţie de nivelul de prevenţie ales, beneficiază de un număr de analize şi consultaţii acoperite de asigurare. În total, fiecare persoană asigurată poate beneficia de până la 100.000 de lei pe an pentru situaţiile medicale acoperite.

    „Clienţii au acces rapid în unele dintre cele mai bune spitale private din ţară, dar şi de peste graniţe. În total, este vorba de peste 250 centre medicale private dintre care peste 40 spitale private de chirurgie avansată, centre de referinţă şi clinici cu spitalizare de zi din România şi Ungaria unde clienţii pot accesa servicii medicale de care au nevoie, în funcţie de tipul de asigurare”, descrie Deliu particularităţile acestui produs.

    În cazul unei probleme de sănătate care presupune spitalizare sau intervenţie chirurgicală, clienţii pot alege spitalul sau clinica unde vor să se trateze, în sistemul public sau privat din ţară sau din străinătate. În reţeaua de centre medicale NN, cheltuielile sunt plătite direct de NN, iar pentru spitale sau clinici din afara reţelei NN se plăteşte clientului o parte din costurile de tratament.  

    Alături de asigurarea individuală de sănătate, NN a lansat anul acesta şi o asigurare de sănătate de grup pentru companii mici şi mijlocii, prin intermediul căreia angajaţii asiguraţi beneficiază de acoperirea costurilor cu spitalizarea şi intervenţiile chirurgicale de care au nevoie, în spitale din reţeaua medicală NN, iar angajatorul poate opta şi pentru componente suplimentare pentru prevenţie sau pentru diverse situaţii medicale care doreşte să fie acoperite pentru cei din echipă.  

    „NN a intrat anul acesta şi în segmentul corporate cu asigurarea de grup pentru companii mici şi mijlocii care, alături de asigurarea de sănătate individuală, oferă clienţilor protecţie completă. Acest nou produs este o alternativă prin care companiile mici şi mijlocii îşi pot motiva şi fideliza angajaţii printr-un beneficiu extrasalarial axat pe sănătate, flexibil şi personalizabil în funcţie de nevoile din această perioadă şi din viitor. Soluţia a fost concepută în completarea abonamentelor la clinici medicale existente pe piaţă şi oferite în general de angajatori ca beneficiu extrasalarial, fiind menită să acopere situaţii care necesită spitalizare şi intervenţii chirurgicale şi care implică de regulă costuri mai ridicate”, susţine Vlad Deliu.

    În ceea ce priveşte profilul clienţilor, Vlad Deliu spune că NN Asigurări de Viaţă se adresează unui segment de vârstă de până la 60 de ani, inclusiv copii după primele 3 luni de la naştere.

    Deşi la o vârstă fragedă atenţia faţă de sănătate este ignorată, iar majoritatea tinerilor cred că sunt indestructibili, riscul de îmbolnăvire nu este inexistent.

    „Riscul să avem un accident există la orice vârstă. La 30-40 de ani, începem să fim mai atenţi la sănătate şi să facem investigaţii mai des. Practic, e un moment în care, deşi n-am avut probleme de sănătate majore, începem să ne punem problema prevenţiei, pentru că nu se ştie niciodată ce putem păţi. La 50 de ani şi mai departe, spre vârsta de pensionare, la fel, pot să apară probleme neprevăzute de sănătate şi afecţiuni specifice înaintării în vârstă. Oricât de mult ne dorim să nu se întâmple, o problemă de sănătate neprevăzută poate apărea oricând”, crede Deliu.

    În general, este vorba de importanţa accesului la servicii medicale, iar printr-o sumă mică în fiecare lună, eventualul dezechilibru financiar, în cazul în care este nevoie de spitalizare sau intervenţie chirurgicală, poate fi evitat.

    „Nu există vârstă de ieşire din asigurare. Pentru părinţii tineri, spre exemplu, asigurarea le oferă liniştea că atunci când cei mici au nevoie de medic, pentru o simplă răceală, un virus sau o boală a copilăriei, pot avea grijă de ei fără să se preocupe de bani şi se pot interna alături de ei în spital. Pentru cei care preferă serviciile medicale private sau cei preocupaţi în general de situaţia şi viitorul lor financiar, asigurarea de sănătate este, din nou, o metodă prin care să lase grijile deoparte. Iar pentru expaţi sau liber profesionişti precum IT-şti, avocaţi, notari, arhitecţi, contabili, jurnalişti sau artişti, e o variantă la îndemână prin care au acces la servicii medicale de calitate în spitale private”, detaliază Deliu.

    Vlad Deliu, corporate & health director  NN Asigurări de Viaţă: „Potenţialul pieţei de asigurări de sănătate din România este ridicat, piaţa având premisele unor creşteri anuale de 2 cifre în anii următori. Nevoia există şi, de cele mai multe ori, necesitatea stă la baza inovaţiei produselor şi serviciilor. Iar modul în care se resimt tendinţele socio-demografice în România, pentru că acestea sunt primele la care ne uităm când vine vorba de asigurări de sănătate, conturează noi categorii de nevoi pentru viitor.”

    Când vine vorba despre procesul de vânzare, şi acesta este adaptat contextului actual şi asistat de instrumente digitale, care vin în sprijinul celor peste 1.500 de consultanţi financiari din toată ţara ai companiei. Odată încheiată o asigurare de sănătate, aceasta se reînnoieşte automat, an de an, prin plata primei, fără o creştere a valorii acesteia atunci când clienţii beneficiază de sprijin financiar pentru evenimentele acoperite.

    În perioada următoare, clienţii se vor uita la o experienţă digitalizată, adaptată ritmului şi stilului lor de viaţă, context în care un rol cheie îl are inovaţia. „Pentru NN, inovaţia reprezintă un punct central al strategiei de creştere în viitor şi înseamnă deja digitalizarea experienţei pe care o oferim clienţilor, care duce implicit la  mai multă transparenţă, la procese operaţionale mai simple şi produse mai relevante, pliate pe nevoile acestora. Modul în care noile tehnologii evoluează şi aşteptările diferite ale clienţilor ne provoacă să găsim soluţiile inovatoare prin care să fim relevanţi în viaţa clienţilor şi credem că vor transforma radical industria din care facem parte în viitor”, a descris Vlad Deliu una dintre priorităţile companiei în perioada următoare.

    Iar în contextul actual al pandemiei de COVID-19, NN a venit în întâmpinarea clienţilor cu asigurări de viaţă şi sănătate prin acoperirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus ceea ce a dus la despăgubiri în valoare de peste 2,27 milioane de lei. Până la momentul izbucnirii pandemiei, toate asigurările de sănătate şi de viaţă la nivel naţional excludeau acoperirile în cazuri de epidemie sau pandemie. Astfel, această decizie a dus la o creştere a interesului pe care românii îl acordă asigurărilor de viaţă şi sănătate. NN a evaluat fiecare solicitare de plată a indemnizaţiei de spitalizare cauzată de COVID-19 şi a acomodat excepţii unde situaţia a permis.

    „Grija pentru sănătate este astăzi mai mare ca niciodată. În plină epidemie de Covid-19, am devenit cu toţii mai atenţi la sănătatea noastră şi a celor din jur şi, în acelaşi timp, mai conştienţi de cât de mult contează nu doar să tratăm, ci mai ales să prevenim. Iar atunci când apar situaţii medicale neprevăzute, să avem un aliat care să ne ajute să avem grijă de ceea ce contează cu adevărat pentru noi”, mai spune Vlad Deliu.

    În acelaşi timp, comportamentul oamenilor se orientează mai mult la atenţia asupra sănătăţii fizice, dar şi a sănătăţii psihice. „În această perioadă neobişnuită pe care o traversăm, grija lor nu mai este doar să prevină o eventuală îmbolnăvire, ci şi să-şi îmbunătăţească starea de bine, iar ce e îmbucurător este că iau măsuri în acest sens. Se pune accent pe sport şi pe timpul petrecut în aer liber, dar şi pe alimentaţie, pe energia pozitivă şi pe calitatea vieţii în ansamblu. Şi vedem mai multă deschidere la alternative relevante pentru sănătate”, a mai adăugat reprezentantul NN.

    Piaţa asigurărilor de sănătate abia începe să demareze, aspect demonstrat şi de faptul că, în România, circa 78% din cheltuielile cu sănătatea sunt acoperite din surse publice, iar cheltuielile pe care trebuie să le susţină un român când vine vorba de sănătate, în special pentru tratamente pe care statul nu le poate acoperi sau deconta, depăşesc media europeană, potrivit raportului OECD „Health at a Glance: Europe 2018 – State of Health in the EU Cycle”, citat de Vlad Deliu.

    Prin urmare, corporate & health directorul NN Asigurări de Viaţă este de părere că a începe să ne gândim şi să acţionăm pentru asigurarea unor surse alternative de finanţare este vital pentru un sistem public de sănătate sustenabil, iar asigurările private de sănătate pot fi una dintre soluţii.

    „Există mai multe modele de coexistenţă a sistemelor publice cu cele private de sănătate în Europa de care România ar putea beneficia, prin creşterea accesului românilor la tratamentele de care au nevoie concomitent cu reducerea presiunii asupra sistemului public de sănătate”, crede Deliu.

    Tendinţa, în acest moment, este de conştientizare a acestor nevoi şi de informare în legătură cu soluţiile care îi pot ajuta să aibă grijă de ce contează cel mai mult pentru ei, fie că e vorba despre o asigurare privată de sănătate sau o asigurare de viaţă care protejează şi sănătatea.

    „Ambele opţiuni sunt la fel de importante şi funcţionează împreună, acoperind nevoi diferite. Clienţii încă optează, în cea mai mare parte, pentru una dintre ele, care răspunde mai bine nevoilor lor, dar pe măsură ce vom vedea o cultură mai dezvoltată a asigurărilor şi în România, va creşte şi numărul celor care vor opta pentru mai multe tipuri de asigurare în paralel”, crede Deliu.

    Iar când vine vorba despre piaţa asigurărilor din România, per ansamblu, aceasta a ajuns la o penetrare de 1,1% din produsul intern brut al ţării, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară, un nivel care ne plasează în coada clasamentului când vine vorba despre asigurările la nivel european. Explicaţia este corelată, observă reprezentantul NN, pe de-o parte, cu gradul redus de conştientizare a importanţei pe care o au anumite tipuri de asigurări pentru echilibrul financiar al familiei atunci când apar situaţii pe care nu le putem preveni, iar pe de altă parte, de concepţia că «nu mi se poate întâmpla mie», atât de des întâlnită la români. „Cultura asigurărilor încă este subdezvoltată în România, dar vedem tot mai mulţi clienţi care întreabă despre astfel de asigurări şi credem că o comunicare susţinută a beneficiilor asigurărilor, împreună cu digitalizarea accesului la astfel de produse, într-o experienţă facilă pentru clienţi, pot contribui la creşterea penetrării asigurărilor”, concluzionează specialistul NN. 

  • Marea Britanie raportează un număr record de infecţii: Autorităţile anunţă că vaccinul va merge către cei trecuţi de 50 de ani, concentrându-se asupra persoanelor vulnerabile şi staff-ului medical

    Mai puţin de jumătate din populaţia Regatului Unit va fi vaccinată împotriva coronavirusului, a declarat şeful grupului de lucru responsabil pentru crearea unui vaccin anti-COVID-19, Kate Bingham, conform Financial Times.

    Bingham spune că vaccinarea tuturor cetăţenilor britanici reprezintă un scenariu improbabil, subliniind că „trebuie să îi vaccinăm pe cei aflaţi în pericol”. Anunţul vine după ce premierul Boris Johnson a declarat că ţara se va confrunta cu o iarnă „dură” în condiţiile în care infecţiile cu coronavirus continuă să crească.

    Autorităţile britanice au raportat duminică un nou record de îmbolnăviri, 22.961, cu peste 10.000 mai mult decât numărul înregistrat sâmbătă. În total, Marea Britanie numără aproape 503.000 de infecţii şi peste 42.000 de decese cauzate de coronavirus, cel mai grav bilanţ la nivel european, potrivit Worldometers.

    Bingham spune că guvernul plănuieşte să vaccineze 30 de milioane de oameni, aproape 45% din populaţia ţării de 67 de milioane de locuitori.

    „Oamenii vorbesc despre «vaccinarea întregii populaţii», însă afirmaţia este eronată. Nu se vor administra vaccinuri pentru cei cu vârste de sub 18 ani. Este un vaccin pentru adulţi, pentru oameni trecuţi de 50 de ani, urmând să ne concentrăm asupra staff-ului medical, personalului din casele de bătrâni şi persoanelor vulnerabile”, a declarat Bingham, adăugând că vaccinarea oamenilor sănătoşi ar putea cauza tot mai multe probleme în ceea ce priveşte echilibrul dintre riscuri şi beneficii.

    În prezent, guvernul britanic are şanse candidaţi la vaccin, fiind dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, BioNTech and Pfizer, Valneva, Novavax, Johnson & Johnson şi GlaxoSmithKline.

     

  • Avantajele toamnei se văd mai bine

    ODU România Manufacturing

    Motivaţie:
    „Piesele cu care angajaţii noştri lucrează zilnic sunt de dimensiuni mici şi foarte mici, unele dintre ele măsurând câţiva milimetri, motiv pentru care o vedere bună constituie unul dintre principalele criterii pe care le căutăm atunci când recrutăm personal nou”, spun reprezentanţii companiei axate pe producţia de conectori şi cablaje Odu România Manufacturing. De asemenea, au observat că, de multe ori angajaţii amână realizarea unui consult oftalmologic. „Ştim că de multe ori oamenii amână diverse consultaţii medicale preventive pentru că sunt nevoiţi să se deplaseze în diverse locaţii sau/şi să petreacă timp preţios aşteptând la cozi. Prin urmare am decis să venim în sprijinul lor şi în această zonă şi ne-am organizat astfel încât consultaţiile oftamologice să se desfăşoare  în cabinetul medical din incinta companiei, în baza unei programări. Astfel au fost evitaţi timpii de deplasare şi de aşteptare pe holurile clinicilor sau spitalelor”, mai spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    În toamna anului 2019, reprezentanţii ODU România au demarat o campanie în care tot personalul ODU România a beneficiat de consult oftamologic gratuit şi de o reducere de 150 de lei, suportată de către angajator, la achiziţia de lentile şi/sau rame noi.

    Efecte:
    Livia Militaru, team leader Occupational Health and Safety din cadrul ODU România Manufacturing a fost managerul acestui proiect şi a extras următoarele concluzii în urma campaniei „Avantajele toamnei se văd mai bine”: 335 persoane au vrut să beneficieze de control oftalmologic, iar 58 dintre aceştia au dorit achiziţionarea ochelarilor, prin urmare  compania a cheltuit 8.700 de lei pentru subvenţionarea lor; în anul 2019, în urma controlului medical periodic anual, 209 persoane au necesitat corecţii optice, iar în anul 2020, până la 30 august, 103 persoane au primit recomandare de corecţie optică. Practic, aproximativ 50% dintre persoanele care necesitau o corecţie optică au reuşit să remedieze acest lucru. Pe lângă faptul că am ajutat la îmbunătăţirea stării de sănătate a angajaţilor, s-a observat un randament mai mare din partea acestora şi scăderea numărului de erori  cauzate de dificultăţile de vedere.

  • Solidaritate pentru sănătate

    Grupul Digi România

    Motivaţie:
    Solidaritate pentru sănătate, proiect – fanion al campaniei, a demarat în martie, pentru a sprijini spitalele din ţară să gestioneze mai bine cazurile grave de COVID-19. În România, la începutul pandemiei, existau 2.653 de paturi ATI şi 1.361 ventilatoare mecanice, resurse insuficiente în cazul unei crize sanitare. Prezenţa companiei Digi în toate regiunile ţării şi implicarea în rezolvarea problemelor urgente ale comunităţilor unde compania desfăşoară activităţi au fost criteriile care au contat în creionarea proiectului.

    Descrierea proiectului:
    Campania Digi #amgrijă a debutat în luna martie 2020, odată cu declararea stării de urgenţă la nivel naţional, din cauza pandemiei COVID-19. Sub această umbrelă, Grupul Digi a derulat o serie de acţiuni interne şi externe, punând pe primul loc protejarea sănătăţii angajaţilor, colaboratorilor şi a clienţilor săi. Aceste acţiuni au avut o componentă de responsabilitate socială, urmărind să susţină societatea civilă şi autorităţile în eforturile de a limita răspândirea coronavirusului şi impactul pandemiei asupra mediului social şi economic, în ţară. Iniţiativa Solidaritate pentru sănătate constă în achiziţia şi donarea a 60 de kituri de echipamente ATI (ventilatoare, infuzomate, injectomate, monitoare, ecografe, paturi), către Ministerul Sănătăţii şi spitalele din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Craiova, Oradea şi Timişoara. Beneficiarii sunt personalul medical şi pacienţii care necesită terapie intensivă, în special cazurile severe de COVID-19. Proiectul se desfăşoară în perioada martie – septembrie 2020. În implementare au fost implicaţi aproximativ 70 de angajaţi din echipele de management regional, Aprovizionare şi logistică, Auto, Instalări, Comunicare şi CSR. Comunicarea proiectului s-a realizat şi cu implicarea diviziei Media a grupului.

    Efecte:
    Prima tranşă a donaţiei a ajuns, în mai, în Bucureşti, la Institutul „Marius Nasta”, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-MaxiloFacială, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu”, Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon”, Spitalul Elias, Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon şi la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, Spitalul Filantropia Craiova, Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, Spitalul Clinic Municipal Oradea şi Spitalul „Victor Babeş” Timişoara. Restul echipamentelor sunt în curs de livrare către beneficiari. În plus, Digi a achiziţionat şi echipamentele pentru două laboratoare de testare RT-PCR, în Oradea şi Bucureşti şi a donat 2.000 de teste către aceste laboratoare. Rezultatul imediat al proiectului este creşterea capacităţii sistemului medical de a oferi tratamentul necesar pacienţilor critici infectaţi cu COVID-19 şi, pe termen lung, bolnavilor care necesită intervenţii ATI. Echipamentele medicale donate, inclusiv laboratoarele de testare şi testele, reprezintă o donaţie de aproximativ 1,7 milioane de euro.

  • Donează pentru linia întâi

    eMAG România

    Motivaţie:
    „Donează pentru linia întâi” este un proiect iniţiat de către eMAG, în parteneriat cu Mobexpert, Banca Transilvania şi Bitdefender. Campania a debutat de îndată ce au fost confirmate primele cazuri de infectări COVID-19 în România, la jumătatea lunii martie. „După o primă donaţie de un milion de măşti sanitare şi alte echipamente, am înţeles că societatea are nevoie de mai mult sprijin şi că trebuie să aducem cât mai mulţi oameni care vor să se implice în slujba binelui comun alături de noi”, spun reprezentanţii eMAG. Cu ajutorul celor trei parteneri, compania a dezvoltat platforma „Donează pentru linia întâi”, prin intermediul căreia s-au strâns fonduri folosite pentru a achiziţiona echipamente de protecţie pentru medicii şi personalul din linia întâi, cu rol vital în a limita efectele COVID-19. Ulterior, alături de iniţiatorii campaniei, companii importante precum Mastercard, Baupartner Group, Metropolitan Life, PayU s-au alăturat efortului colectiv.

    Descrierea proiectului:
    Reprezentanţii companiei spun că „Donează pentru linia întâi” a fost o reală provocare, mai ales la început, din cauza restricţiilor internaţionale şi a cererii uriaşe pentru echipamente medicale de protecţie. „Pentru că modalităţile clasice de aprovizionare nu au mai putut fi folosite, am fost nevoiţi să apelăm la avioane cargo charter, inclusiv aeronave Tarom de pasageri transformate în cargo. Dezvoltarea know-how-ului în ceea ce priveşte măştile medicale a fost de asemenea un proces de învăţare rapidă, pentru că eMAG nu avusese până atunci astfel de produse în stoc: au fost filtraţi zeci de intermediari, unii dintre ei nu aveau marfă, alţii aveau, dar de proastă calitate, iar alţii erau pur şi simplu speculanţi. A fost un efort colectiv impresionant, atât din perspectiva răspunsului pe care l-am văzut din partea comunităţii, concretizat în donaţii, dar şi din perspectiva echipelor implicate, care au lucrat zi şi noapte pentru a aduce echipamentele necesare în ţară şi a le distribui.”

    Efecte:
    Proiectul a mobilizat peste 75.000 de persoane fizice şi peste 5.700 de companii care au susţinut întreg demersul. Ca urmare a acestei mobilizări de forţe, platforma a strâns peste 12,2 milioane de lei din donaţii cu care au fost achiziţionate materiale de protecţie şi aparatură de primă necesitate. Datorită acestui efort colectiv, au fost achiziţionate peste 5 milioane de măşti de protecţie pentru medici, poliţişti, jandarmi, 350.000 de măşti N95 (FFP2) cu grad ridicat de protecţie pentru medicii din spitale, dar şi echipamente de protecţie şi aparatură medicală, precum ventilatoare de înaltă performanţă. Prin intermediul donaţiilor, Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, „creierul” operaţiunilor de intervenţie de la începutul crizei medicale generate de COVID-19, a fost dotat cu echipamente de ultimă generaţie, în valoare de peste 500.000 de lei, astfel încât să poată reacţiona şi mai rapid atunci când siguranţa românilor este ameninţată. „Donează pentru linia întâi” a asigurat toată logistica pentru achiziţionarea echipamentelor necesare, de la resursele financiare şi adaptarea necesarului la nevoile exprimate de ISU şi de Ministerul Sănătăţii, până la identificarea stocurilor de produse în diferite ţări, achiziţia, transportul şi distribuţia în România. Practic, fiecare tranşă de echipamente medicale a fost trimisă exact acolo unde era mai mare nevoie, fie că a fost vorba despre personalul medical, forţele de ordine sau alte structuri vitale aflate în linia întâi în lupta cu COVID-19. În opinia iniţiatorilor săi, campania şi-a atins obiectivul de a contribui la scăderea numărului de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, având în vedere că demersul a fost iniţiat încă de la debutul crizei, atunci când nevoile autorităţilor şi ale comunităţii au fost cele mai mari. Donaţiile au produs un impact real  şi imediat asupra celor implicaţi în lupta împotriva COVID-19, aducând totodată un mesaj de unitate şi speranţă în rândul populaţiei care s-a confruntat cu o situaţie fără precedent în istoria recentă.

  • ​Lupta împotriva coronavirusului

    Grupul ENGIE

    Motivaţie:
    „La Engie avem o politică de responsabilitate socială în acord cu strategia de dezvoltare şi de business locală şi internaţională, direcţiile de CSR – protecţia mediului şi eficienţă energetică, educaţie, sănătate şi sport – fiind stabilite în urma sondării opiniei unui eşantion reprezentativ al tuturor stakeholderilor companiei. Dezvoltăm preponderent proiecte care răspund unei nevoi acute, fundamentate şi care adresează un număr mare de beneficiari şi al căror impact este unul pe termen lung”, spun reprezentanţii grupului Engie.

    Descrierea proiectului:
    Anul acesta, în contextul pandemiei COVID-19, demersurile de CSR ale companiei s-au îndreptat cu predilecţie spre domeniul sănătăţii, unul în care au investit, încă din 2013, 1,5 milioane de euro, contribuind astfel la ameliorarea condiţiilor de tratament pentru mai mult de 10.000 de pacienţi anual.
    În plus, reprezentanţii Engie au venit în sprijinul persoanelor vulnerabile de peste 65 de ani, din Bucureşti, care în perioada stării de urgenţă au avut nevoie de reparaţii ale aparatelor electrocasnice sau ale instalaţiilor sanitare şi au donat Crucii Roşii Române gaz natural comprimat pentru vehicule, necesar pentru transportul de alimente şi materialor de strictă necesitate către instituţii şi persoane afectate de COVID-19 din întreaga ţară. De asemenea, au venit şi în sprijinul copiilor din medii sociale vulnerabile cărora le-am donat echipament informatic, acţiune ce s-a dovedit de o mare utilitate, permiţându-le acestora să-şi continue studiile online.
    Totodată, în contextul pandemiei COVID-19, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Asociaţia Hands Across România, au adaptat programul tradiţional de educaţie „Întâlnire cu energie” pentru a fi accesibil online. Compania vizează transmiterea unor informaţii legate de tipurile de energie, parcursul gazului natural şi al energiei electrice de la extracţie respectiv producţie până acasă, cum se pot realiza economiile de energie precum şi sfaturi de utilizare în siguranţă a gazului natural şi a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.
    Reprezentanţii companiei spun că vor continua şi implementarea altor proiecte complexe, din zona de inovaţie, protecţia mediului şi eficienţă energetică, derulate în parteneriat cu Habitat for Humanity şi EFdeN, care au fost readaptate contexului, urmând ca până la final de an să fie parcurse câteva etape importante.

    Efecte:
    Engie Romania a venit în sprijinul cadrelor medicale din prima linie şi a pacienţilor afectaţi de virusul SARS-COV-2 cu o contribuţie financiară în valoare de 250.000 de euro, care a fost direcţionată către mai multe organizaţii: Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, Dăruieşte Viaţă şi HOSPICE Casa Speranţei. Fondurile direcţionate către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România şi Dăruieşte Viaţa, în cuantum de 100.000 de euro fiecare, au fost utilizate pentru achiziţia de echipamente pentru cadrele medicale, precum şi de aparate de ventilaţie sau materiale de strictă necesitate pacienţilor confirmaţi cu COVID-19. Alţi 50.000 de euro au fost alocaţi pentru îngrijirea pacienţilor cu boli oncologice, externaţi din spitalele destinate exclusiv pacienţilor cu COVID-19 şi pentru care HOSPICE Casa Speranţei rămâne o alternativă pentru continuarea tratamentului a cărui lipsă le-ar pune vieţile în pericol.

  • Donaţii pentru combaterea coronavirusului

    MOL Romania Petroleum Products 

    Motivaţie:
    Lupta împotriva coronavirusului şi dezvoltarea sistemului românesc de sănătate.

    Descrierea proiectului:
    MOL România s-a implicat activ în eforturile de combatere a noului coronavirus, acordând 400.000 de euro asociaţiei Dăruieşte Viaţă pentru achiziţia de echipamente de protecţie şi aparatură medicală pentru medici şi spitale din ţară care tratează pacienţi cu COVID-19, precum şi pentru ridicarea Spitalului Modular 1 Elias destinat tratării pacienţilor cu COVID-19. Totodată, în cadrul eforturilor de combatere a coronavirusului, MOL a sprijinit Fundaţia pentru Parteneriat cu 100.000 de euro pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc.

    Efecte:
    Spitalul modular realizat de Asociaţia Dăruieşte Viaţă este dedicat tratării pacienţilor cu COVID-19. Iniţiativa are ca obiectiv izolarea pacienţilor cu COVID-19 şi prevenirea transmiterii virusului pacienţilor cu alte boli grave trataţi în secţia ATI a Spitalului Elias. Spitalul modular are 38 de locuri şi va putea fi utilizat chiar şi după ce actuala criză medicală va fi depăşită, ca spital de mari arşi.
    Donaţia către spitale prin intermediul Fundaţiei pentru Parteneriat a inclus în principal combinezoane de protecţie, măşti şi mănuşi, dar şi alte echipamente de protecţie esenţiale, precum şi instrumente medicale (purificatoare de aer şi altele) pentru ca personalul medical implicat în lupta împotriva răspândirii coronavirusului şă-şi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă.
    Implicarea directă în combaterea coronavirusului a urmat unei serii de iniţiative de sprijinire a spitalelor din România derulate de MOL România în ultima perioadă. Doar în ultimul an, MOL România a sponsorizat cu aproximativ 750.000 de euro dotarea cu echipamente şi aparatură moderne – inclusiv paturi ATI şi echipamente de ventilaţie, necesare astăzi tratării pacienţilor cu COVID-19 – spitalele din Miercurea Ciuc, Giurgiu şi Gheorgheni. La acestea se adaugă investiţia de
    425.000 de euro în construcţia heliportului de pe acoperişul Spitalului Clinic de Urgenţă Marie Curie, primul heliport la un spital pediatric din România.

  • Life as a Gift

    Experimentează.ro

    Motivaţie:
    Ideea campaniei vine de la faptul că cei mai mulţi dintre medici nu au avut şi cel mai probabil nu vor avea parte de o vacanţă în acest an. „Vrem ca publicul să înţeleagă misiunea grea pe care o au medicii din spitale în perioada COVID-19. Ne dorim ca toată lumea să se implice şi să-şi arate suportul moral, chiar şi printr-un mesaj de încurajare trimis online”, spun reprezentanţii Life as a Gift.

    Descrierea proiectului:
    Împreună cu partenerii Experimenteaza.ro, reprezentanţii Life as a Gift au oferit unui grup de cadre medicale, preţ de câteva ore, o experienţă inedită de deconectare de la realitatea zilelor noastre. Ei spun că au două obiective importante pe care au vrut să le atingă prin această campanie: – primul este cel de a-i răsplăti pe aceşti oameni pentru tot ceea ce fac pentru noi, dar şi de a le oferi, măcar pentru câteva ore, sentimentul de vacanţă şi relaxare; – cel de-al doilea este de conştientizare. „Vrem ca publicul să înţeleagă misiunea grea pe care o au medicii din spitale în perioada COVID-19. Ne dorim ca toată lumea să se implice şi să-şi arate suportul moral, chiar şi printr-un mesaj de încurajare trimis online. Pentru a-i încuraja pe oameni să-şi arate aprecierea faţă de cadrele medicale, am creat hashtag-ul #eroulmeu pe care îi încurajăm să îl folosească şi chiar să dea tag unui medic căruia vrea să îi arate aprecierea”, spun ei.

    Efecte:
    Medicii au avut parte de  o experienţă de echitaţie în pădurea Snagov, oferită de compania Basme cu Cai, urmată de o sesiune de networking, respectând distanţarea socială, ocazie cu care şi-au propus să deguste produsele franţuzesti de la un alt partener, Kiosque des Douceurs. Durata evenimentului a fost de aproximativ 3 ore, iar costul este de 3.000 de lei. 

  • Susţinerea spitalelor locale în lupta împotriva COVID-19

    Holcim România

    Motivaţie:
    „Începutul pandemiei în România a fost caracterizat, într-o mare măsură, de incertitudine şi anxietate – nu doar că riscul îmbolnăvirii era o posibilitate reală şi imediată, însă, la nivelul comunităţilor locale, zone rurale şi semi-urbane, acesta era amplificat de lipsurile de echipamente şi materiale medicale din spitalele ce ar fi trebuit să asigure lupta împotriva virusului. Datorită dialogului său constant şi deschis cu membrii comunităţilor în care activează, echipa de management a Holcim România a devenit rapid conştientă de nevoile locale şi a decis rapid să acţioneze pentru a proteja şi a creşte nivelul de calitate a îngrijirii de care angajaţii şi cei dragi lor ar putea beneficia”, descriu reprezentanţii Holcim România motivaţia lor din spatele lansării acestui proiect.

    Descrierea proiectului:
    Spitalele au fost alese în funcţie de comunităţile locale în care companiile din grupul Holcim îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional, fiind acordată atenţie egală judeţelor Arad, Argeş, Bihor, Cluj, Dâmboviţa, Prahova, Iaşi şi Timiş. Fondurile au fost disponibile spitalelor pentru a fi cheltuite în funcţie de nevoile urgente ale fiecărei unităţi în parte şi au oferit un prim sprijin important pentru pregătirea medicilor şi unităţilor de îngrijire în primele etape ale luptei împotriva COVID-19, contribuind la eforturile de a ţine pandemia sub control şi a creşte abilitatea pacienţilor de a se recupera. Holcim România a fost una dintre primele companii locale care au ales să sprijine sistemul medical public în acest an dificil, concentrându-şi resursele către unităţile medicale din comunităţile locale.

    Efecte:
    La începutul lunii aprilie, la nici o lună de la declararea stării de urgenţă în România, Holcim România a direcţionat suma totală de 2.600.000 lei (aproximativ 500.000 euro) către 11 spitale care gestionau sau fuseseră desemnate să gestioneze pacienţi infectaţi cu COVID-19. Suma a fost destinată consolidării gradului de pregătire a unităţilor medicale pentru a acţiona în contextul crizei medicale, fiind prevăzute achiziţia de echipamente medicale şi individuale de protecţie precum mănuşi, combinezoane, măşti, tuneluri de dezinfecţie, lămpi UV, ventilatoare mecanice, monitoare de funcţii vitale sau paturi ATI.

  • Campania: #OMasaDeNepretuit #Acum

    Mastercard

    Motivaţie:
    În martie, odată cu instaurarea stării de urgenţă, din cauza noului coronavirus, prima industrie care a resimţit impactul a fost HoReCa. Oamenii au intrat în case, restaurantele s-au închis pe termen nedeterminat, iar angajaţii lor au rămas fără loc de muncă. În acelaşi timp, medicii şi personalul medical din prima linie au fost mai solicitaţi decât oricând, devenind eroii care au fost nevoiţi să nu stea acasă, ci să se lupte cu pandemia în ture interminabile. În mai puţin de două săptămâni, restaurantul Kané reuşea să se mobilizeze pentru a gândi o transformare rapidă şi, alături de partenerul principal Mastercard, anunţa iniţiativa #ACUM, prin care devenea temporar o bucătărie comunitară, cu dublu obiectiv: să susţină industria, prin preluarea stocurilor şi bucătarilor de la restaurante închise, şi să livreze zilnic o masă medicilor şi asistentele din spitale, precum şi altor persoane vulnerabile, izolate şi fără posibilităţi.

    Descrierea proiectului:
    Kané a conceput un meniu zilnic unic, iar pentru fiecare comandă, un meniu era livrat automat către cei din linia întâi. Pentru a amplifica vizibilitatea proiectului, Mastercard a dezvoltat o componentă dedicată de promovare. Astfel, brandul a colaborat cu o serie de creatori de conţinut care le-au prezentat campania comunităţilor lor, îndemnându-i nu doar să plaseze o comandă, ci şi să lase, prin comentarii, mesaje de mulţumire adresate medicilor şi asistentelor care se luptau zi de zi pentru a salva vieţi. Toate mesajele au fost printate şi incluse, apoi, în pachetele cu mâncare livrate în spitale, iar gândurile de susţinere a celor de acasă au ajuns, astfel, la destinatari. Campania a construit o punte de comunicare între oamenii de acasă şi eroii din prima linie, într-o perioadă în care oamenii au fost mai solidari decât oricând şi au simţit mai mult ca niciodată nevoia să fie alături de ceilalţi.

    Efecte:
    #Acum a debutat cu obiectivul de a livra cel puţin 5.000 de mese calde către medici. Două luni mai târziu, la finalul proiectului, peste 45.000 de porţii de mâncare fuseseră livrate în 5 spitale din Bucureşti: Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş, Spitalul de Urgenţă Floreasca, Institutul Oncologic Alexandru Trestioreanu şi Spitalul Clinic de Copii Marie Skłodowska Curie, precum şi către o serie de persoane vulnerabile.