BusinessMagazin

Tag: magazin

  • Pariu de 5 milioane de euro: Investitorii olandezi au început lucrările la cunoscutul Magazin Bucureşti

    „La interior vom demola mare parte din clădire şi o vom reconstrui. Va fi o clădire nouă, dar cu o faţadă identică cu cea iniţială“, spune Radu Moldoveanu, reprezentantul acţionarilor olandezi.
     
    Sub noua structură, clădirea va avea un subsol care va avea parţial destinaţie comercială, parterul şi primele trei etaje vor fi destinate tot comercialului, etajele 4 şi 5 vor fi pentru birouri, iar ultimul va fi închiriat unui operator de restaurante sau baruri.
     
    „Vrem ca această clădire să aibă în special destinaţie comercială, aşa cum a fost şi istoric. De fapt, magazinul Bucureşti este format din două clădiri identice, una construită în 1929 şi o alta cu zece ani mai tânără.“
     

  • Cum arată moştenitorii imperiului de miliarde de dolari al lui Ralph Lauren – FOTO

     David Lauren lucrează în marketing la Ralph Lauren Corporation, Andrew Lauren este producător de film, iar Dylan şi-a deschis un magazin de dulciuri. Numit Dylan’s Candy Bar, acesta ar fi cel mai mare magazin de dulciuri din lume, potrivit reprezentanţilor magazinului. A fost deschis în New York, în 2001.

    Dylan nu îşi arată vârsta şi a fost numită în 2007 una dintre cele mai stilate persoane din New York de revista US Weekly – lucru deloc surprinzător, în contextul în care tatăl său este un designer cunoscut în toată lumea.

  • Un brand căutat de toate femeile a deschis primul magazin din România

    Magazinul, care vinde în special produse de înfrumuseţare, dar şi lenjerie intimă, este operat, potrivit datelor ZF, de compania Millenium Pro Design, care administrează magazinele din reţeaua BestValue din aeroport. Până la închiderea ediţiei oficialii companiei nu au răspuns solicitării ZF pentru a confirma informaţiile.

    Cele mai multe magazine Victoria’s Secret din lume au un model similar celui din aeroportul local, mai exact vând în special produse de îngrijire personală – creme şi alte cosmetice – şi parfumerie, cu o selecţie mai redusă de lenjerie intimă.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar

  • Antreprenor global – în serie

    „Am început în această industrie când eram tânăr, aveam 32 de ani şi un background deja format în alt sector”, povesteşte Jesper Nielsen, omul care stă în spatele transformării uneia dintre cele mai mari companii din domeniul bijuteriilor, Pandora. Anul trecut, aceasta a generat vânzări de 2,95 de miliarde de euro. Compania şi-a câştigat popularitate şi pe piaţa locală, unde în 2016, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, a înregistrat o cifră de afaceri de 74,4 milioane de lei.
    Jesper Nielsen a obţinut în 2005 drepturile exclusive de vânzare a bijuteriilor Pandora, până la acel moment o companie de mici dimensiuni, şi a reuşit să ajungă în doar patru ani la venituri de 100 de milioane de euro. „Am fost fascinat de procesul de business care înconjoară bijuteriile, este ceea ce numim o industrie lentă, dar şi una care are un public extrem de mare – femeile din lumea întreagă. Nu există femeie care o să spună, vreodată, «am destule bijuterii»”, descrie Nielsen piaţa pe care activează. El are deja 16 ani în industrie şi nu se vede făcând altceva.
    Nielsen spune că povestea lui se aseamănă cu visul american: s-a urcat în maşină, a condus din Danemarca în Germania şi a început să bată la toate uşile, încercând să vândă bijuterii: „Am creat businessul de la zero, eu am fost primul angajat“.
    Recunoaşte că nu se pricepea atât de bine la bijuterii, dar norocul a făcut să aibă în jurul său doamne care să îl înveţe cum trebuie să arate produsele. De altfel, mărturiseşte că şi acum cunoştinţele sale legate
    de bijuterii sunt limitate, el ocupându-se în principal de partea de business. „Eu nu am creat bijuterii, dar am avut grijă ca bijuteriile să ajungă la femei din lumea întreagă”, îşi descrie el, metaforic, activitatea.
    În ceea ce priveşte exitul din Pandora, spune că acesta a venit ca urmare a expansiunii rapide: „Vine un moment în viaţa fiecărui antreprenor când businessul devine prea serios. Ne place să facem business, dar vrem să ne şi distrăm ocupându-ne de business. Pandora crescuse atât de mult, încât ajunsesem să petrec zile întregi în şedinţe, ceva ce nu îmi doream. Prefer să călătoresc, să am întâlniri cu angajaţii, să îi motivez; cumva, am lăsat Pandora să ajungă prea mare.” Având în vedere de succesul de care se bucura Pandora la nivel global, găsirea unui investitor care să preia compania nu a ridicat probleme. Pandora s-a listat pe bursă în 2011, iar Jesper Nielsen a renunţat la funcţia de CEO un an mai târziu, pentru ca în 2015 să vândă şi ultimul pachet de acţiuni deţinut.
    Atunci când părăseşti o afacere de asemenea dimensiuni, explică Nielsen, există clauze neconcurenţiale pe care trebuie să le respecţi. La momentul expirării respectivei clauze, el a pornit un nou business în Statele Unite, tot în domeniul bijuteriilor, pe care l-a vândut după alţi trei ani unui grup de investitori privaţi danezi.
    Danezul spune că personajul care îl inspiră este Amancio Ortega, fondatorul Inditex, pentru că acesta a găsit reţeta prin care să schimbe lumea. „Nu avem o companie ca Zara în industria noastră, aşa că am luat-o încă o dată de la capăt.“
    Noul business despre care vorbeşte el este Amazing Jewelry, pornit în urmă cu doi ani şi care a ajuns recent şi în România. „Am început în iunie 2016, la Copenhaga, iar magazinul acela există şi în ziua de azi. Am început apoi să extindem businessul în mai multe ţări, şi asta am făcut în ultimele 18 luni, ajungând să fim prezenţi pe 15 pieţe.” În următorul an, produsele Amazing Jewelry vor fi disponibile clienţilor din peste 50 de pieţe din lumea întreagă, inclusiv China, Statele Unite şi majoritatea ţărilor din Europa.
    Investiţia iniţială într-un magazin se ridică la aproximativ 100.000 de euro, incluzând aici stocul de marfă, amenajarea şi chiria. În comparaţie, costurile necesare deschiderii unui magazin de prezentare Pandora se ridicau la 300.000 de euro, explică danezul. „Am modificat multe lucruri, am scăzut preţul produselor, am făcut tot ce se putea ca să menţinem costurile la un nivel scăzut.“ Doar în luna iunie compania a inaugurat 18 magazine noi de prezentare; în următoarele 12 luni, planul de afaceri prevede deschiderea a 112 noi unităţi.
    „Repet, ne inspirăm destul de mult de la ceea ce a făcut Inditex cu Zara: vrem să vindem produse multe şi la un preţ corect, nu suntem ieftini pentru că bijuteriile nu au fost niciodată ieftine, dar încercăm să livrăm produse de calitate în locaţii premium la un preţ avantajos. Acesta e modelul de business”, remarcă el.
    Dincolo de preţ, Nielsen explică faptul că designul magazinelor e unul modern, diferit de cele tradiţionale care „tind să arate ca nişte muzee“. „În ceea ce priveşte realizarea efectivă a bijuteriilor, nu avem doar designeri, ci oameni care observă trendurile. Am o echipă de fete care studiază în permanenţă ce e la modă, spre exemplu dacă se poartă sau nu perle, astfel încât să avem tot timpul în magazin produse pentru toate gusturile“, explică el.
    Toate bijuteriile sunt produse în Asia, principala fabrică aflându-se în Thailanda, iar modelele sunt realizate de peste 1.000 de designeri.
    „2017 a fost un an foarte bun, profitul fiind de 7,4 milioane de franci elveţieni (compania este înregistrată în Elveţia – n.red.). Am derulat multe afaceri în Danemarca şi am fost mulţumiţi, dar sistemul de taxare e foarte complicat, în vreme ce elveţienii sunt mult mai deschişi din acest punct de vedere. Modul în care generăm bani e unul simplu: din drepturile de folosire a mărcii şi din licenţe. Practic, noi vindem drepturile de a distribui brandul în jurul lumii, iar asta e ceva foarte profitabil”, descrie el modelul de business.

    Poziţionare, poziţionare, poziţionare. Şi apoi oameni
    Aşa descrie Jesper Nielsen esenţa unei afaceri în domeniul bijuteriilor, fie că e vorba de Amazing Jewelry sau de primul său business, Pandora. „În Bucureşti nu mai poţi deschide un magazin în afara mallurilor, dar în alte oraşe modelul poate fi aplicat. Depinde foarte mult de piaţă, în Italia spre exemplu ne pregătim să deschidem un magazin stradal (magazinul a fost între timp inaugurat – n.red.).“ El vorbeşte apoi de oameni, amintind un principiu valabil în cazul oricărui business: „Dacă ai grijă de oamenii tăi, atunci afacerea va avea succes“.
    În ceea ce priveşte România, compania e prezentă cu două magazine în Bucureşti şi unul în Timişoara; în septembrie va fi inaugurat şi magazinul din Cluj, urmând apoi celelalte oraşe mari – Iaşi, Braşov şi Constanţa. „Suntem extrem de selectivi atunci când vine vorba de locul unde vom deschide un nou magazin. Cel de aici, din Promenada, e poziţionat perfect”, spune danezul arătând spre magazinul de-abia inaugurat. „Trebuie să aştepţi, să fii răbdător, dar şi să ai puţin noroc în astfel de situaţii. De fapt, jumătate din businessul nostru e aşteptarea unui loc potrivit pentru magazin.“
    În momentul de faţă, cele mai profitabile magazine sunt cele din Germania, dar fondatorul Amazing Jewelry se aşteaptă ca acest lucru să se schimbe după lansarea în America de Nord şi China. Pentru a sprijini această afirmaţie, el notează că va deschide în China în jur de 200 de magazine. „Pentru Statele Unite nu avem încă un număr, pentru că e o piaţă care funcţionează în sistem de francize, dar am un sentiment bun şi în legătură cu evoluţia de acolo.“
    Atunci când partenerii deschid un nou magazin, implicarea sa e minimă; ei îl sună, comandă produsele şi îl anunţă în ce zi va fi deschis magazinul.
    Cât de multe se poate extinde compania? Calculul lui Jesper Nielsen e unul cât se poate de simplu: există 7.700 de malluri în lume, prin urmare pot exista 7.700 de magazine. „Eu sunt un om al numerelor, calculez câte spaţii există şi asta îmi spune câte magazine Amazing Jewelry pot fi. Multe dintre magazine vor eşua, dar multe altele vor avea succes, iar noi îi aşteptăm întotdeauna pe cei care reuşesc.“
    Danezul spune că nu se gândeşte niciodată la exit atunci când porneşte o afacere, pentru că nu ştie ce îi va aduce ziua de mâine. „Nu mă gândesc la asta, muncesc ca un nebun şi aştept să văd ce se întâmplă. Urmezi energia, urmezi firea naturală – de-asta am şi gândit un model de business care să nu necesite o companie mare. O să am distribuitori şi francizaţi în lumea întreagă, dar compania în sine nu ar trebui să aibă mai mult de 10 angajaţi. Pentru mine, ăsta e un lucru bun, pentru că nu vreau să conduc mii de oameni.“
     

  • Când şi-a deschis primul magazin nu se aştepta să se îmbogăţească, spera să supravieţuiască. Vezi ce sumă a luat pe afacere când a vândut-o – VIDEO

    Printr-o combinaţie de politici de marketing, educaţie pentru consumatori şi activism social, The Body Shop ltd. a rescris regulile afacerilor în industria cosmetică globală şi a făcut-o pe Roddick una dintre cele mai bogate femei din Marea Britanie.

    Născută în 1942, Anita Perella a fost a treia din cei patru copii ai unei familii de italieni imigranţi din Littlehampton, Anglia. Deşi mama sa îşi dorea pentru ea o carieră de profesoară, dorinţa ei de aventură era prea puternică ca să o ţină în sala de clasă. După un an de studii la Paris şi încă un an la Geneva, a început aventura pe care ea însăşi a numit-o ”traseul hippie“, care a purtat-o prin Europa, Pacificul de Sud şi Africa; aşa a intrat în contact cu ritualurile şi obiceiurile multor culturi din lumea a treia, inclusiv formele lor de protejare a sănătăţii şi îngrijire a corpului.

    La întoarcerea sa în Anglia s-a întâlnit cu Gordon Roddick, un spirit boem la fel ca ea, iar cei doi s-au căsătorit în 1970 şi, la scurt timp, au deschis un hotel, urmat de un restaurant. Câţiva ani mai târziu, Gordon Roddick a decis să-şi îndeplinească un vis: o călătorie de la Buenos Aires, Argentina, până la New York, SUA, şi nu oricum, ci călare. Admirând spiritul libertin al soţului său, antreprenoarea a acceptat să vândă restaurantul pentru a-i finanţa călătoria. Ulterior, pentru a se întreţine pe ea şi pe fiicele sale în absenţa soţului, a hotărât să deschidă un mic magazin în care să poată pună în aplicare câteva dintre cunoştinţele sale cosmetice dobândite în timpul călătoriilor.

    Cu ajutorul soţului, a obţinut un împrumut de 6.500 de dolari, a contractat un producător local de plante şi a deschis o mică fabrică pe litoral şi primul magazin The Body Shop. Totul se făcea pe baza unui buget strict, fără nicio concesie pentru estetică. Spre exemplu, a decis să picteze magazinul cu verde pentru că ascundea totul, chiar şi petele umede de pe pereţi, şi oferea discounturi clienţilor care îşi aduceau înapoi recipientele goale. De asemenea, clienţilor li se permitea să aleagă dintr-o gamă de uleiuri parfumate pentru a-şi personaliza cumpărăturile, deoarece era mai ieftin decât să adauge parfumuri scumpe în fiecare recipient. A evitat publicitatea plătită, bazându-se, în schimb, pe interviuri bine plasate, promovând cauze sociale şi oferind broşuri în magazine.

    Combinaţia de produse, strategie bună de relaţii publice, un personal bine pregătit şi un cumul de valori bine definite a generat rapid o poveste. |ntr-un an afacerea lui Roddick a crescut atât de mult încât a deschis un al doilea magazin. Când soţul aventurier s-a întors în primăvara anului 1977, The Body Shop era atât de popular, încât soţii Roddicks au început să se extindă prin francize. Unul dintre ingredientele-cheie ale afacerii a fost activismul social, sprijinul vocal pentru cauze precum Greenpeace, Amnesty International, salvarea pădurilor tropicale şi interzicerea testelor pe animale, iar asta s-a tradus în creşterea vânzărilor.

    Până în vara anului 1992, existau peste 700 de magazine The Body Shop, care generau vânzări de 231 milioane de dolari, fiind considerat al doilea cel mai popular şi respectat brand din Marea Britanie. Roddick afirma deseori că scopul afacerii sale nu sunt atât banii, cât implementarea principiilor etice şi morale ca standard de management; în 2006 The Body Shop a fost preluat de L’Oréal într-o tranzacţie de 652 milioane de lire sterline. Anita Roddick a decedat în 2007 şi a lăsat o mare parte din avere organizaţiilor caritabile.

  • Bigstep îşi extinde reţeaua de magazine cu o nouă locaţie în Capitală

    În 2017, Bigstep a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro, iar estimările pentru anul 2018 se apropie de 1,2 milioane de euro.

    La şapte ani de la deschiderea primului magazin, Bigstep trece printr-un proces de rebranding şi anunţă noi investiţii în 2018 şi 2019. Magazinul din Băneasa Shopping City va fi urmat până la finalul anului 2019 de alte trei deschideri – una în Timişoara, Iaşi şi alta într-o locaţie de tip outlet. În paralel cu investiţiile pe plan local, în următorii doi ani, compania urmăreşte extinderea pe piaţa internaţională.

     

  • Don Facundo Bacardí Massó, numele celui care a dus romul în toată lumea – VIDEO

    Don Facundo Bacardí Masso s-a născut pe 14 octombrie 1814, în Sitges, un oraş din apropierea Barcelonei, Spania, în familia unor zidari. Ulterior, şi-a urmat fratele mai mare în Cuba şi s-a angajat în magazinul deschis de acesta în Santiago. 

    În 1844, s-a căsătorit cu Amalia Moreau, provenită dintr-o familie prosperă. Ei au avut şase copii: Emilio, Juan, Facundo Jr., María, José şi Amalia Jr. La trei luni după căsătorie, Bacardí a reuşit să-şi deschidă propriul magazin.

    În 1852, Santiago a fost devastat de un cutremur, urmat de o epidemie de holeră, timp în care antreprenorul a plecat împreună cu familia în Catalonia, pentru câteva luni. La întoarcere, şi-a găsit magazinul jefuit, iar condiţiile de business din ţară erau, de asemenea, mult afectate, pe fondul unei scăderi globale a producţiei de zahăr, unul dintre principalele motoare ale economiei. Deoarece businessul său nu mai putea fi restabilit, în 1855 Bacardí a declarat faliment.

    Curând însă, a pus bazele unei noi afaceri. Cu ajutorul lui José León Boutellier, un distilator francez, a început să experimenteze procedee de distilare şi filtrare multiplă a romului, în urma cărora băutura a fost lăsată să îmbătrânească în butoaie de stejar. Cei doi au folosit melasă de calitate superioară, iar băutura rezultată, un rom premium, rafinat, i-a încântat pe locuitorii obişnuiţi cu ronul, un tip de rom brut, dur, de slabă calitate.

    Pe 4 februarie 1862, cei doi asociaţi au achiziţionat o distilerie şi au pus bazele companiei Bacardí, Boutellier, and Company, în Santiago de Cuba, folosindu-se de capitalul oferit de fratele mai tânăr al lui investitorului, José.

    Bacardí a înţeles curând că pentru a-şi spori vânzările, băutura sa ar fi trebuit evidenţiată de un brand, aşa că a început să semneze fiecare transport de rom cu numele Bacardí M (de la Bacardí Massó). Ulterior, la propunerea soţiei sale, a adăugat imaginii brandului său celebra siglă reprezentată de un liliac. Firma a fost recunoscută în 1874.

    Mai târziu, investitorul a cumpărat acţiunile lui Boutellier şi a redenumit firma Bacardi and Company. Odată ce fiii săi s-au alăturat companiei, Bacardi a devenit o afacere de familie. Vânzările companiei au început să crească, iar în scurt timp băutura premium produsă de aceştia a câştigat mai multe premii în cadrul unor competiţii internaţionale, aşa că a început să se vândă şi în afara Cubei, la nivel global.

    În 1877, investitorul s-a retras de la conducerea companiei, preluată de fiii săi, Emilio (ales ca preşedinte), Facundo Jr. (maestru în mixologie) şi José (director de vânzări).

    A urmat o nouă perioadă tumultuoasă pentru Cuba, deoarece societatea începuse să lupte împotriva imperialismului spaniol. Bacardi şi fiul său, Emilio, implicat în politica naţionalistă, au fost arestaţi. |ntr-un final, a fost eliberat, însă fiul său a rămas în închisoare încă patru ani, timp în care compania a fost condusă de ceilalţi fraţi. Facundo Bacardí a murit pe
    9 mai 1886.

    Conform celor mai recente date disponibile, în 2014 cifra de afaceri a companiei a fost de 4,6 miliarde de dolari. Bacardi Limited are aproximativ 5.500 de angajaţi, peste 20 de unităţi de producţie (fabricare, distilare şi îmbuteliere) şi îşi vinde mărcile în peste 170 de ţări. Portofoliul companiei numără peste 200 de etichete, printre care mărci celebre precum Grey Goose, Bombay Sapphire sau Martini, la care se va adăuga, anul acesta, şi  brandul de tequila premium Patrón, achiziţionat, potrivit Forbes, contra sumei de 5,1 miliarde de dolari.

  • Povestea omului care a fondat una dintre cele mai mari companii din domeniul electrocasnicelor

    Tokuji Hayakawa s-a născut pe 3 noiembrie 1893 în Tokio, Japonia. La naşterea sa, părinţii biologici l-au dat spre adopţie familiei Ideno, decizie despre care el a aflat abia la maturitate.

    Din cauza dificultăţilor financiare prin care trecea familia sa adoptivă, Tokuji a abandonat şcoala după doi ani şi s-a angajat la un producător de ornamente.

    În scurt timp, şi-a îmbunătăţit abilităţile în lucrul cu metalele şi a dobândit numeroase cunoştinţe despre piaţa de profil. Când patronul său, Yoshimatsu Sakata, a eşuat în businessul pe care îl conducea, Tokuji a decis să îi rămână alături.

    A mers atât de departe încât ajunsese să vândă noaptea creioanele stricate produse de acesta la o tarabă, experienţă care a născut în Tokuji o nouă pasiune, vânzările. A reuşit astfel să înveţe trucurile pieţei, care aveau să îi fie de folos în cariera sa de antreprenor.

    După ce şi-a terminat ucenicia în magazinul lui Sakata şi a mai lucrat o perioadă ca artizan, Tokuji a decis că este timpul să îşi deschidă propriul business.

    Inspirat de un incident dintr-un film, în care unuia dintre actori i se desfăcuse cureaua în timpul unei scene, Tokuji a inventat un nou tip de curea cu închizătoare reglabilă, care nu necesita găuri de prindere. Produsul a avut un succes imens şi antreprenorul a reuşit să vândă peste 4.700 de bucăţi.

    Încurajat de această reuşită, Tokuji a decis să îşi deschidă primul magazin şi a continuat seria invenţiilor cu un robinet reglabil.

    Adevăratul succes al noii sale afaceri avea să vină ulterior, după un incident care a schimbat cu totul perspectiva de business a antreprenorului, şi anume reîntâlnirea cu familia sa naturală. După ce şi-a redobândit adevăratul nume de familie, Hayakawa, antreprenorul a început să lucreze alături de fratele său în producţia părţilor componente ale creioanelor mecanice. În septembrie 1912, Hayakawa şi-a deschis în Tokio propriul magazin, care avea să se transforme, de-a lungul anilor, într-o adevărată corporaţie.

    În 1915, antreprenorul s-a gândit să producă un instrument de scris de calitate superioară, aşa că a creat creionul mecanic Hayakawa, care a fost îmbunătăţit pentru a scrie din ce în ce mai subţire. În cele din urmă, a decis să denumească afacerea înfiinţată cu trei ani în urmă Sharp (ascuţit), inspirat de calitatea acestui creion.

    Produsul a devenit popular nu doar în rândul japonezilor, ci şi în Europa, unde primul război mondial cauzase o penurie de instrumente de scris, cererea fiind, aşadar, din ce în ce mai mare. Creionul patentat de Hayakawa a obţinut brevete atât în Japonia, cât şi în Statele Unite.
    Ulterior, Hayakawa şi-a extins afacerea cu producţia de electronice, printre care se numără primul calculator cu tranzistori (1964), primul calculator cu ecran LCD (1973) şi primul telefon mobil cu cameră foto (2000).

    În 1937, Hayakawa a fondat Şcoala Comercială pentru Tineri. La baza acestui proiect au stat dificultăţile pe care le întâmpinase în copilărie, când nu avusese posibilitatea de a-şi continua studiile, şi dorinţa de a oferi angajaţilor săi şansa să urmeze studii superioare. Încă din primul an, şcoala întemeiată de inventator a avut peste 100 de studenţi.

    Hayakawa a murit pe 24 iunie 1980, la vârsta de 86 de ani. 

    În prezent, compania înregistrează venituri anuale de 2.000 de miliarde de yeni japonezi (circa 15 miliarde de euro) şi are peste 41.000 de angajaţi. În 2007, Sharp a cumpărat majoritatea acţiunilor companiei Pioneer.

  • Povestea omului care a fondat una dintre cele mai mari companii din domeniul electrocasnicelor

    Tokuji Hayakawa s-a născut pe 3 noiembrie 1893 în Tokio, Japonia. La naşterea sa, părinţii biologici l-au dat spre adopţie familiei Ideno, decizie despre care el a aflat abia la maturitate.

    Din cauza dificultăţilor financiare prin care trecea familia sa adoptivă, Tokuji a abandonat şcoala după doi ani şi s-a angajat la un producător de ornamente.

    În scurt timp, şi-a îmbunătăţit abilităţile în lucrul cu metalele şi a dobândit numeroase cunoştinţe despre piaţa de profil. Când patronul său, Yoshimatsu Sakata, a eşuat în businessul pe care îl conducea, Tokuji a decis să îi rămână alături.

    A mers atât de departe încât ajunsese să vândă noaptea creioanele stricate produse de acesta la o tarabă, experienţă care a născut în Tokuji o nouă pasiune, vânzările. A reuşit astfel să înveţe trucurile pieţei, care aveau să îi fie de folos în cariera sa de antreprenor.

    După ce şi-a terminat ucenicia în magazinul lui Sakata şi a mai lucrat o perioadă ca artizan, Tokuji a decis că este timpul să îşi deschidă propriul business.

    Inspirat de un incident dintr-un film, în care unuia dintre actori i se desfăcuse cureaua în timpul unei scene, Tokuji a inventat un nou tip de curea cu închizătoare reglabilă, care nu necesita găuri de prindere. Produsul a avut un succes imens şi antreprenorul a reuşit să vândă peste 4.700 de bucăţi.

    Încurajat de această reuşită, Tokuji a decis să îşi deschidă primul magazin şi a continuat seria invenţiilor cu un robinet reglabil.

    Adevăratul succes al noii sale afaceri avea să vină ulterior, după un incident care a schimbat cu totul perspectiva de business a antreprenorului, şi anume reîntâlnirea cu familia sa naturală. După ce şi-a redobândit adevăratul nume de familie, Hayakawa, antreprenorul a început să lucreze alături de fratele său în producţia părţilor componente ale creioanelor mecanice. În septembrie 1912, Hayakawa şi-a deschis în Tokio propriul magazin, care avea să se transforme, de-a lungul anilor, într-o adevărată corporaţie.

    În 1915, antreprenorul s-a gândit să producă un instrument de scris de calitate superioară, aşa că a creat creionul mecanic Hayakawa, care a fost îmbunătăţit pentru a scrie din ce în ce mai subţire. În cele din urmă, a decis să denumească afacerea înfiinţată cu trei ani în urmă Sharp (ascuţit), inspirat de calitatea acestui creion.

    Produsul a devenit popular nu doar în rândul japonezilor, ci şi în Europa, unde primul război mondial cauzase o penurie de instrumente de scris, cererea fiind, aşadar, din ce în ce mai mare. Creionul patentat de Hayakawa a obţinut brevete atât în Japonia, cât şi în Statele Unite.
    Ulterior, Hayakawa şi-a extins afacerea cu producţia de electronice, printre care se numără primul calculator cu tranzistori (1964), primul calculator cu ecran LCD (1973) şi primul telefon mobil cu cameră foto (2000).

    În 1937, Hayakawa a fondat Şcoala Comercială pentru Tineri. La baza acestui proiect au stat dificultăţile pe care le întâmpinase în copilărie, când nu avusese posibilitatea de a-şi continua studiile, şi dorinţa de a oferi angajaţilor săi şansa să urmeze studii superioare. Încă din primul an, şcoala întemeiată de inventator a avut peste 100 de studenţi.

    Hayakawa a murit pe 24 iunie 1980, la vârsta de 86 de ani. 

    În prezent, compania înregistrează venituri anuale de 2.000 de miliarde de yeni japonezi (circa 15 miliarde de euro) şi are peste 41.000 de angajaţi. În 2007, Sharp a cumpărat majoritatea acţiunilor companiei Pioneer.

  • Moldoveanul de 24 de ani care a transformat un magazin de 32 de mp într-o afacere de un milion de euro

    La 16 ani, Vlad Tofan devenea deja antreprenor prin deschiderea unui magazin pentru bărbaţi în oraşul natal, Huşi. A continuat să dezvolte afacerea în paralel cu studiile. Fără să cocheteze vreodată cu stabilitatea unui loc de muncă într-o multinaţională, a transformat micul magazin de 32 de metri pătraţi într-o afacere formată din atelier de producţie, showroom şi magazin online, care aduc venituri anuale de 1 milion de euro.

    Afacerea BMan este condusă însă în prezent de Vlad Tofan şi de colaboratorul său, Vlad Mustiaţă, care a ajutat la extinderea businessului cu haine dedicat exclusiv bărbaţilor în mediul online. Vânzările magazinului BMan, care au ajuns anul trecut la circa 1 milion de euro (în creştere cu aproximativ 60% faţă de anul anterior), se împart între online şi offline: 70% sunt generate de cei peste 1.500 de clienţi care vizitează magazinul lunar online, iar restul vânzărilor provin din showroom, unde ajung în fiecare lună aproximativ 700 de persoane.

    Vlad Tofan povesteşte că a fost atras de antreprenoriat încă de la 16 ani, când tatăl său l-a încurajat să îşi deschidă propriul business. Astfel a apărut magazinul de haine bărbăteşti pe care l-a deschis în Huşi. Magazinul de fashion pentru bărbaţi al tânărului a reuşit în scurt timp să depăşească nivelul altor spaţii comerciale locale şi astfel a considerat că este oportun să se concentreze doar pe dezvoltarea acestui business, fără să îşi caute alte locuri de muncă. |n paralel cu afacerea, a urmat însă şi cursurile unei facultăţi cu profil economic din Iaşi.

    Businessul lor este unul atipic, în condiţiile în care dacă majoritatea afacerilor se extind din online, în spaţii fizice, la ei traiectoria a fost inversă: au dezvoltat businessul în online după ce au crescut în offline. Au început în 2010, cu un magazin de 32 de metri pătraţi, iar în 2014 s-au mutat într-un spaţiu central mai mare, de 183 de metri pătraţi. |n online, lucrurile au evoluat mai rapid: în 2015 au lansat BMan.ro, iar cu primii bani câştigaţi au înfiinţat un atelier de croitorie şi au investit în dezvoltarea produsului finit. |n prezent, deţin şi o fabrică în care fac designul produselor comercializate.

    Pe Vlad Mustiaţă, cofondatorul BMan, l-a cunoscut încă din copilărie. ”Suntem de aceeaşi vârstă, din acelaşi oraş, suntem prieteni de 16 ani, însă traiectoria lui profesională a fost diferită“, descrie Tofan colaborarea cu asociatul său de afaceri.

    Mustiaţă s-a specializat pe zona de e-commerce şi a urmat o facultate de profil în Bucureşti, portofoliul său de clienţi în acest domeniu trecând de 10.000. |n prezent, se ocupă de dezvoltarea zonei digitale a businessului BMan. Vlad Mustiaţă a lansat această divizie în urmă cu trei ani cu ideea de a vinde produsele din magazinul de haine din Huşi pentru bărbaţi pe care Vlad Tofan îl avea pe o platformă specializată.

    ”Provocarea a constat în faptul că ne-am propus că dacă vom vinde un singur produs într-o oră, vom crea unul dintre cele mai bune site-uri de fashion pentru bărbaţi din România. |n 20 de minute, am primit prima comandă. Am început să vând zilnic pe acea platformă, iar în urmă cu doi ani am pus împreună pe picioare BMan.ro“, descrie Tofan extinderea în online. Pe platforma online se găsesc peste 1.000 de obiecte vestimentare din mai multe categorii de îmbrăcăminte (casual, smart casual, elegant, clasic, urban sau sport).

    Investiţia iniţială în afacere a ajuns la 80.000 de euro, din surse proprii, bani pe care i-au investit într-un stoc nou de produse şi în închirierea a două spaţii, unul dedicat departamentului de marketing şi un altul depozitării produselor. Potrivit lui Vlad Tofan, investiţia s-a amortizat într-un an.

    Clienţii cărora li se adresează au între 19 şi 48 de ani, adoptă un stil elegant sau smart casual şi lucrează în corporaţii. ”Vor să iasă în evidenţă într-un mod plăcut, vor să-şi definească stilul vestimentar şi să poarte ţinuta potrivită, indiferent de momentul zilei şi de locul în care merg. |n general, bărbaţii nu alocă destul de mult timp atunci când îşi aleg vestimentaţia şi preferă să aibă o ţinută gata gândită de către specialiştii în domeniu. Este motivul pentru care noi oferim clienţilor noştri consiliere vestimentară gratuită, tocmai pentru a veni în ajutorul lor“, descrie Tofan profilul clienţilor cărora se adresează.

    Vlad Tofan spune că şi-au impus, încă de la lansarea afacerii, să ofere consiliere clienţilor – spre exemplu, prin oferirea ţinutei zilei, precum şi printr-un serviciu de call center. Preţurile produselor variază în funcţie de categoria acestora: pentru cămăşi, de pildă, sunt cuprinse între 125 şi 175 lei, pentru sacouri între 295 şi 455 lei, pentru costume între 595 la 895 lei, pentru paltoane preţurile sunt cuprinse între 495 şi 655 lei.

    Din rândul provocărilor, tânărul antreprenor menţionează necesitatea diversificării gamei de produse. ”O provocare care se repetă este diversificarea gamei de produse. |n fiecare sezon, vrem să le oferim clienţilor produse diferite faţă de tot ceea ce găsesc pe piaţa de profil. Participăm mereu la târgurile internaţionale de modă pentru a fi în pas cu tendinţele şi pentru a crea produse în nuanţe diferite, cu un design diferit, adaptat tendinţelor europene.“

    Planurile de dezvoltare a businessului constau în extinderea cu showroomuri în Cluj, Bucureşti şi Iaşi, iar în ceea ce priveşte partea de online, vor să extindă site-ul la nivel internaţional.

    Pe piaţa hainelor dedicate exclusiv pentru bărbaţi activează firme precum Sarto, Sir Ludovic, Marsay, Tudor Personal Tailor – formate în general din magazine fizice sau ateliere made to measure în Capitală; acestea se poziţionează pe segmentul luxury, cu preţuri medii pentru un costum, de pildă, care depăşesc 1.000 de euro.