Tag: it

  • Cine sunt românii care au luat sute de milioane pe afacerile lor

    Start-up-ul local UiPath, specializat în cea mai în vogă tehnologie la nivel global – dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii –, a fost evaluat la 3 miliarde dolari – cea mai înaltă evaluare înregistrată vreodată de o companie de IT lansată din România, după ce luna trecută a reuşit să atragă cea de-a treia mare finanţare – 225 milioane dolari.

    În topul celor mai valoroase businessuri de tehnologie din România este inclus şi Bitdefender, furnizor de soluţii de securitate cibernetică, consacrat deja ca fiind cel mai puternic brand din IT-ul românesc. Acesta a fost evaluat la peste 600 milioane de dolari în urma tranzacţiei prin care fondul de investiţii Vitruvian Partners a devenit al doilea cel mai mare acţionar al companiei, odată cu achiziţia pachetului minoritar de aproximativ 30%, deţinut de fondul de investiţii Axxess Capital.

    Al treilea loc în clasament este ocupat de compania de software Softvision din Cluj, care a fost preluată recent de furnizorul american de servicii de IT Cognizant Technology, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 550 milioane dolari.

    Tot în jurul acestei sume – 500 milioane de dolari – s-a situat şi tranzacţia din 2014 dintre start-up-ul local LiveRail, care a dezvoltat o tehnologie de monetizare a clipurilor video, şi gigantul american Facebook, care deţine cea mai mare reţea de socializare din lume. La doi ani de la integrarea LiveRail în cadrul Facebook, gigantul american a decis însă să închidă operaţiunile acestuia.


    3 mld. dolari

    1. UiPath

    Povestea start-up-ului UiPath, fondat de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, a început în urmă cu trei ani, când start-up-ul s-a desprins dintr-o companie specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, înfiinţată încă din 2005. Treptat, aceasta s-a specializat în soluţii de automatizare, iar din 2012 şi-a îndreptat atenţia către piaţa de automatizare robotizată a proceselor. Atunci, cei doi fondatori ai UiPath şi-au dat seama de potenţialul acestei pieţe şi au înfiinţat separat start-up-ul specializat pe astfel de soluţii. Cei doi au deschis şi entităţi în străinătate, printre primele numărându-se Marea Britanie, India şi SUA.  Prima mare finanţare a fost obţinută în 2015 – 1,5 mil. dolari –  de la Credo Ventures, Early Bird şi Seedcamp, iar a doua în 2017 – 30 mil. dolari – de la fondul de investiţii Accel. Apoi, au urmat cele două mari finanţări obţinute anul acesta – 153 mil. dolari, de la Accel, Capital G şi Kleinder Perkins Caufield & Byers – şi 225 mil. dolari – de la Sequoia, Capital G şi Accel.

    După cele trei mari finanţări primare, care totalizează peste 400 milioane dolari, UiPath şi-a extins prezenţa la nivel internaţional deschizând noi birouri în diferite colţuri ale lumii, precum Australia, Hong Kong, Franţa (Paris) şi Germania (München).


    600 mil. dolari

    2. Bitdefender

    Familia Talpeş, Florin şi Măriuca, a pus bazele Bitdefender, cel mai mare producător local de software, acum mai bine de 20 de ani, reuşind să ajungă în întreaga lume cu antivirusul şi toate soluţiilor de protecţie a sistemelor informatice. Astfel, soluţii de securitate IT dezvoltate de Bitdefender sunt utilizate acum la nivel global de aproximativ 500 de milioane de utilizatori.

    Luna trecută, Bitdefender şi-a extins prezenţa globală directă prin achiziţia companiei SMS eTech din Australia. Mai exact, Bitdefender a preluat linia de business care se ocupă de distribuţia produselor sale pe piaţa australiană şi din Noua Zeelandă, achiziţia făcând parte din strategia sa de dezvoltare la nivel internaţional. Odată cu achiziţia liniei de business din cadrul SMS eTech, Bitdefender va deschide propria subsidiară în Australia, urmând să-şi întărească astfel poziţia în întreaga regiune Asia-Pacific. Ca atare, dezvoltatorul de soluţii de securitate cibernetică va deschide un birou în oraşul Melbourne, acesta fiind primul biroul Bitdefender din regiunea Asia-Pacific.

    În ultimii doi ani, Bitdefender a deschis birouri proprii în Italia, Suedia şi Canada, ca parte a procesului de expansiune globală.

    Anul trecut, compania a înregistrat afaceri de 591 milioane lei (129,6 mil. euro), în creştere cu 30% faţă de 2016, în timp ce profitul net s-a menţinut aproape la acelaşi nivel, cifrându-se la 29 mil. lei (6,2 mil. euro), mai mare cu 3%.


    550 mil. dolari

    3. Softvision

    Compania de software Softvision a fost înfiinţată în 1994 de românul Laurenţiu Russo, care a studiat şi şi-a început cariera în SUA, lucrând pentru companii precum AMD şi HP. Treptat, Softvision a devenit un furnizor global de software şi servicii de consultanţă IT ce deţine în România aproximativ o jumătate din numărul de angajaţi la nivel internaţional.

    Compania are în România mai multe studiouri de dezvoltare, în Cluj-Napoca, Baia Mare, Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, cu un număr mediu de angajaţi de 1.139  anul trecut, conform datelor de la Finanţe. Softvision este unul dintre cei mari 10 angajatori din industria de software din România după numărul mediu de angajaţi din 2017, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de la Finanţe. Anul trecut, compania a raportat în România afaceri de 195,9 mil. lei (42,9 mil. euro), în creştere cu 8% faţă de anul precedent. Înainte de a fi preluată la începutul acestei luni de americanii de la Cognizant Technology, în schimbul unei sume de aproximativ 550 mil. dolari, Softvision avea la nivel global aproximativ 2.400 de angajaţi, ceea ce înseamnă că în România se află aproximativ o jumătate dintre oameni.

    În 2016, compania fuzionase cu Software Paradigms International (SPI), una dintre cele mai mari firme din SUA, ca parte a planurilor de extindere globală.


    500 mil. dolari

    4. LiveRail

    Povestea LiveRail, compania online cumpărată în 2014 de Facebook cu 500 mil. dolari, are ca punct de start un proiect de externalizare semnat între un start-up britanic care a oferit unei mici firme din Cluj-Napoca, găsită după căutări pe internet, un contract de dezvoltare a unei pagini web. Acest contract i-a pus în legătură pe britanicul Mark Trefgarne şi pe românii Andrei Dunca şi Sergiu Biriş, iar calitatea proiectelor realizate la Cluj pentru clienţii din Marea Britanie i-a determinat pe cei trei să treacă la un nou nivel, respectiv să demareze împreună, ca parteneri, LiveRail – proiectul unei tehnologii care să permită afişarea de reclame video online. Tehnologia LiveRail a fost iniţial testată pe platforma video locală Trilulilu, supranumită „YouTube de România“, fondată de asemenea de Dunca şi Biriş.

    Conform unui raport al Business Insider, achiziţia LiveRail de către Facebook nu a luat drumul pe care aceştia îl doreau. Facebook a cumpărat LiveRail în ideea de a „mărita” nivelul de acurateţe oferit de reclamele targetate ale reţelei de socializare cu reclamele video pe Facebook şi nu numai. Vicepreşedintele diviziei de reclame pe produs a Facebook, Brian Boland, a recunoscut că integrarea tehnologiei LiveRail a durat mai mult decât s-ar fi aşteptat.

    În 2016, Facebook a decis să închidă LiveRail „pentru a ne concentra pe metode mai bune pentru a ajuta publisherii să îşi vândă reclamele direct către advertiser, precum şi pentru expansiunea ofertei noastre de reclame video“, potrivit declaraţiei oficiale de atunci a gigantului american.

  • IMM-urile vor putea accesa fonduri de peste 29 milioane euro pentru proiecte în IT, din decembrie

    Accesarea fondurilor se va face prin intermediul unei scheme de ajutor de stat şi de minimis. Bugetul pentru acest apel de depunere a proiectelor este de 29 de milioane de euro, dintr-un buget total de 94 de milioane de euro alocat pentru trei ani (2018-2020).

    Sumele accesate de companii pot fi între 0,5 şi 3,5 milioane de euro, care pot să acopere între 30% şi 100% din valoarea proiectului, în funcţie de regiune şi de tipul de afacere.

    „Noi ne dorim trecerea de la outsorcing la dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare. Prin schema de ajutor de stat şi schema de minimis, ne dorim să susţinem firmele din România cu capital 100% autohton, în aşa fel încât să avem posibilitatea, în cel mai scurt timp, să fie nu doar prestatori de servicii pentru diverse companii, ci să fie cei care creează platformele, software-le, valoarea adăugată venind din faptul că, ulterior, pot fi transformate în bunuri comercializate la o valoare foarte mare. Ceea ce ne propunem noi este să nu exportăm doar resursă umană şi să prestăm servicii”, a subliniat Bogdan Cojocaru, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Drăgan, preşedinte Druid: Şansa IT-ului în România sunt afacerile start-up

    Start-up-urile reprezintă o zonă importantă de creştere pentru industria IT, iar resursa umană din companiile multinaţionale ar trebui încurajată pentru a-şi deschide propriile afaceri, susţine Liviu Drăgan, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali din IT, care a înfiinţat Totalsoft – unul dintre cei mai mari producători locali de software, companie vândută către grupul turc Logo. Liviu Drăgan a creat anul acesta compania Druid, un start-up pentru a dezvolta soluţii de inteligenţă artificială.
     
  • Transformarea inteligentă a afacerilor

    Potrivit ultimelor date ale International Data Corporation (IDC), companie de cercetare şi consultanţă în IT, piaţa centrelor de date din România în 2018 a ajuns la o valoare de aproximativ 50 de milioane de dolari. Creşterea cotei de piaţă a Lenovo, de la 6,5% în 2017 la 11% în acest an, arată că strategia pe termen lung aleasă de companie pentru piaţa locală a fost una corectă.
    „România este o piaţă-cheie pentru noi în Europa de Sud-Est, prin urmare încercăm să adoptăm aici strategia Lenovo de a fi cel mai de încredere partener în ceea ce priveşte centrele de date, susţinând transformarea inteligentă a clienţilor”, remarcă Srdjan Vucicevic, General Manager, Lenovo DCG South East Europe. „Suntem însă conştienţi de faptul că această sarcină necesită construirea unei fundaţii solide, de aceea oferim un portofoliu de produse şi soluţii care să asigure nevoile clienţilor oferindu-le rapiditate, flexibilitate, încredere şi siguranţă. Ştim că aceşti clienţi au nevoie de un partener tehnologic care să îi ajute să navigheze prin peisaj şi să implementeze soluţii care să le susţină nevoile digitale. Facem tot ceea ce ţine de noi pentru a fi partenerii clienţilor noştri, şi nu doar cei care le vând un produs.”


    „Mai mult, credem cu tărie în partenerii locali de afaceri. Vrem să ne adresăm nevoilor clienţilor alături de revânzători de încredere. Din acest motiv, plănuim să dezvoltăm constant relaţia cu acele companii care pot genera valoare adăugată pentru clienţi. Aici ne referim la companiile ce pot oferi servicii sau soluţii software adiţionale care să aducă beneficii pentru clienţi”, spune Vucicevic. În acest sens, compania a creat programul dedicat Lenovo Service Provider.


    Cloudul, ca model de business şi de consum, aduce numeroase avantaje şi beneficii companiilor care îl adoptă. Simplitatea, costurile mai mici, viteza crescută, scalabilitatea dar şi posibilitatea de a opera având doar cunoştinţe generale sunt principalele motive pentru care clienţii adoptă serviciile cloud. „Totuşi, observăm ocazional companii care renunţă la acestea pentru că aşteptările iniţiale nu se concretizează – costurile lunare cresc foarte mult, apar probleme legate de securitate sau de timpii de aşteptare. Outsourcingul are sens atunci când furnizorii externi pot oferi, la costuri similare, un nivel de eficienţă crescut faţă de cel obţinut in-house. Lenovo oferă clienţilor flexibilitate în procesul de dezvoltare a soluţiilor cloud private sau hibride prin produsele Lenovo ThinkAgile. Mai mult, clienţii pot folosi soluţiile private de cloud alături de unele publice, precum cele oferite de Amazon sau Microsoft”, notează managerul.
    Dacă este realizată în mod corect, transformarea digitală poate aduce oricărui business un avantaj competitiv, crede Srdjan Vucicevic, General Manager, Lenovo DCG South East Europe. Astfel, transformarea digitală e mai mult decât un trend; IDC a r

    aportat că bugetele alocate tehnologiilor de transformare digitală vor ajunge, în 2018, la valoarea cumulată de 1,3 tri­li­oane dolari; în 2021, valoarea ar urma să depăşească 2,1 trilioane de dolari.
    Strategia Lenovo Intelligent Transformation este îndreptată către construirea unor soluţii de tip end-to-end, cu facilităţi unice, avansate care transformă modelul de business şi îmbunătăţesc experienţa utilizatorilor, explică Srdjan Vucicevic. În cadrul Lenovo Data Center Group, atenţia e îndreptată către patru tendinţe importante: transformarea cloudului, business analytics, inteligenţa artificială (IA) şi soluţii. „O numim Intelligent Transformation (strategia companiei – n.red.) pentru că simpla mutare a datelor pe o reţea digitală, fără a construi în jurul acesteia infrastructura, nu e o transformare care să ajute un business să funcţioneze mai inteligent,  mai rapid sau care să permită evoluţia. Businessurile vor avea aceeaşi problemă, doar că la o scală mai mare”.
    Cloudul este un mod de a consuma IT mai eficient şi aliniat priorităţilor de business ale companiilor, mai spune el, evidenţiind cele trei instanţe pe care Lenovo le are în vedere pentru clienţii săi: privat, public şi hibrid. „Din postura de companie globală, inovăm în permanenţă pentru a putea naviga prin condiţiile economice de astăzi. Deciziile de business şi parteneriatele pe care le încheiem sunt făcute cu intenţia de a îmbunătăţi businessurile clienţilor printr-o transformare inteligentă. Lenovo nu inovează doar de dragul de a o face, ci ia întotdeauna în calcul o abordare inteligentă şi abilă pentru a livra produse care fac o diferenţă în viaţa clienţilor.”


    În ceea ce priveşte parteneriatul cu NetApp, acesta reprezintă următorul pas în strategia companiei, cu scopul de a ajuta clienţii să accelereze transformarea digitală prin modernizarea arhitecturii IT. Luând punctele forte ale ambelor companii, Lenovo şi NetApp vor dezvolta şi aduce pe piaţă noi sisteme de stocare flash, de mare performanţă, precum şi soluţii destinate întregului spectru de stocare. Parteneriatul include şi un nou joint venture în China pentru a oferi soluţii personalizate pentru piaţa locală de stocare a datelor şi centre de date, care înregistrează cea mai rapidă creştere din lume. „Din parteneriat vor rezulta noi soluţii flash şi flash hibrid Lenovo ThinkSystems, ducând NetApp Data Fabric pe noi pieţe şi la noi clienţi. Mai mult, companiile au ca scop şi simplificarea experienţei utilizatorilor pentru o serie de sarcini”, conchide Srdjan Vucicevic, General Manager, Lenovo DCG South East Europe.

  • iTech Transilvania by ARIES Transilvania, singurul cluster IT din Sud-Estul Europei certificat Gold Label pentru Excelenţă

    „Distincţia recunoaşte performanţele sectorului IT românesc în context global şi, în acelaşi timp, ne susţine procesul de expansiune al clusterului, facilitând mai multe contacte între mediul de business şi cel academic, precum şi creşterea interacţiunilor între mediul economic şi administraţiile locale din regiune”, spune Bianca Muntean, manager iTech Transilvania Cluster.

    Distincţia a fost oferită la finalul lunii septembrie de Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor, parte a European Cluster Excellence Initiative (ECEI), entitate fondată de Comisia Europeană, în 2009. 

    Acest certificat, acordat unei comunităţi de IT regionale, vine la 15 ani de la iniţierea primelor discuţii despre oportunitatea clusterelor de IT în zona Transilvaniei. Certificarea Gold Label reprezintă recunoaşterea eforturilor depuse de către membrii clusterului iTech Transilvania, precum şi de către fiecare companie de IT înfiinţată în Cluj-Napoca şi în regiunea Transilvaniei  de-a lungul timpului, la care se adaugă universităţiile şi administraţiile locale.

    iTech Transilvania Cluster are 83 de membri: companii, universităţi, autorităţi publice locale. Sunt incluse 71 de companii, cu o cifră de afaceri totală de peste 210 milioane de euro şi peste 5.000 de angajaţi

    Distincţia, cea mai importantă la nivel european, este un certificat de excelenţă pentru managementul clusterului, obţinut în urma derulării unui audit, în cursul lunii mai 2018. Auditul a vizat analizarea structurii executive a asociaţiei, a managementului acesteia şi implicarea în diverse activităţi şi proiecte. Totodată, au fost auditate procesele organizaţionale care şi-au propus să aibă ca efect îmbunătăţirea performanţelor clusterului şi a membrilor săi.

    În vederea obţinerii acestei certificări, au fost evaluaţi 31 de indicatori care au luat în calcul structura clusterului, modelul de guvernanţă, finanţarea, strategia, serviciile şi recunoaşterea naţională şi internaţională.

     

  • CCIB: Oamenii de afaceri din China, interesaţi de sectorul IT din România

    Din delegaţia chineză au făcut parte oameni de afaceri ce activează în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, logistică şi planificare urbană, industria alimentară şi a băuturilor, precum şi consultanţă în domeniul fiscal, iar principalele obiective ale întrevederii au vizat o mai bună cunoaştere de către oaspeţi a mediului economic şi investiţional din România, dar şi identificarea unor oportunităţi de afaceri în ţara noastră.

    „Oaspeţii au avut ocazia să fie informaţi că România este o zonă de stabilitate şi securitate care oferă oportunităţi de afaceri diversificate partenerilor străini (schimburi comerciale reciproc avantajoase, facilităţi pentru investitorii străini, stimularea şi sprijinirea mediului de afaceri autohton pentru internaţionalizarea afacerilor etc). Au fost prezentate principalele sectoare care oferă oportunităţi de afaceri, inclusiv investiţii, cu accent pe domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţii”, se arată în comunicatul transmis vineri de CCIB.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este cel mai nou MILIONAR român în euro.Si-a vândut compania cu o sumă COLOSALĂ. Este unul dintre cei mai puternici români, deşi puţini ştiu de el

    “Softvision anunţă dezvoltarea globală a companiei la un nivel fără precedent prin tranzacţia cu Cognizant, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global, cu peste 261000 de angajaţi, prezent în Fortune 500 şi pe locul 3 în top 10 al Global IT Service Providers. Tranzacţia va fi finalizată până la sfârşitul anului 2018. Cu o istorie de peste 20 de ani, Softvision este un partener transformaţional de încredere pentru portofoliul său de clienţi prezenţi în Fortune 500, nume sonore la nivel internaţional din diferite domenii de activitate. Tranzacţia cu Softvision este un pas important în strategia Cognizant, sinergia creată prin îmbinarea competenţelor ambelor companii plasează Cognizant în topul celor mai renumite companii de software din lume, oferind clienţilor săi soluţii inovative scalabile la cote globale”, conform anunţului companiei.
     
    Tranzacţia este una spectaculoasă şi anunţă o perioadă de creştere abruptă pentru grup, a comentat Laurenţiu Russo, fondatorul Softvision. “Este un pas spectaculos în istoria Softvision, istorie ce a început în urmă cu 20 de ani în Cluj-Napoca, România. Traseul nostru va continua să fie abrupt ascendent şi în acest rol de vârf de lance al Cognizant Digital Business. Succesul nostru este bazat în totalitate pe expertiza de neegalat a inginerilor noştri de software din România, iar acum Cognizant ne va aduce scala globală de care aveam nevoie. Vom continua să oferim soluţii software de ultimă generaţie pentru marile branduri ale lumii”.
     
    Softvision are în România mai multe studiouri de dezvoltare, în Cluj, Baia Mare, Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, cu un număr mediu de angajaţi de 1.139 de persoane anul trecut, conform datelor de la Finanţe. Softvision este unul dintre cei mari 10 angajatori din industria de software din România după numărul mediu de angajaţi din 2017, conform unei analize a ZF pe baza datelor de la Finanţe. Softvision a raportat în 2017 în România afaceri de 195,9 mil. lei (42,9 mil. euro), în creştere cu 8% faţă de anul precedent.
     
  • Delphi Technologies deschide un centru IT la Bucureşti

    “Echipa din Bucureşti va dezvolta soluţii tehnice şi servicii inovatoare pentru a sprijini cei peste 20.000 de angajaţi din întreaga lume”, a declarat Edward Mandic, Vicepreşedinte şi Chief Information Officer, Delphi Technologies, într-un comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Academia care pregăteşte viitorii IT-işti

    Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost de aproape 500.000 euro, iar în primul semestru din 2018 a înregistrat o creştere de 65% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. „Estimez că în perioada înscrierilor din toamna aceasta se dublează faţă de anul precedent”, spune Ela Dimian, director de vânzări al Step IT Academy.

    Academia a fost fondată în 1999 în Ucraina, de către Dmitriy Korchevskiy. În România, prima unitate a academiei a fost deschisă în vara anului 2015, cu o investiţie de circa 300.000 de euro. „În primăvara lui 2015 am închiriat şi utilat un spaţiu de 350 de metri pătraţi în zona Floreasca, unde avem 6 săli de curs de câte 15-24 locuri”, descrie Ela Dimian începuturile businessului. Decizia de a deschide o filială pe plan local a fost motivată de faptul că „România este printre ţările cu deschidere şi potenţial uriaş spre IT, 6% din PIB-ul acesteia aparţinând acestei industrii, conform studiilor făcute de ARIES Transilvania la finalul lui 2017”, spune Dimian.

    Step IT Academy este prezentă în 18 ţări, prin intermediul a 55 de filiale. La nivel mondial, compania are în jur de 2.400 angajaţi, din care 1.000 sunt profesori. „În România am început cu un număr de patru angajaţi, şi după trei ani avem peste 30. Momentan suntem în proces de angajări suplimentare”, precizează reprezentanta academiei.
    Investiţiile anuale sunt direcţionate în principal spre îmbunătăţirea procesului de învăţământ. Ela Dimian spune că programele de curs sunt reactualizate odată la cel mult şase luni.

    Dacă în prezent, businessul se desfăşoară într-o singură locaţie în Capitală, anul următor, reprezentanţii academiei planifică deschiderea unei noi filiale, tot în Bucureşti, cu o investiţie de 50.000 de euro, întrucât în prima unitate nu mai este spaţiu pentru noile grupe. Pe termen lung, planurile companiei vizează extinderea la nivel naţional.

    Cele trei categorii de clienţi cărora li se adresează reprezentanţii IT Step sunt „copiii, cu un apetit crescut spre domeniul informaţional, tinerii absolvenţi care, graţie tehnologizării, ştiu de la vârste potrivite ce îşi doresc pentru viitorul lor profesional, şi adulţii veniţi din diverse industrii aflate în declin, care conştientizează că este momentul să schimbe direcţia şi să se recalifice într-un domeniu care le asigură siguranţă şi viitor”, spune Ela Dimian. „Simultan cu interesul crescut al tinerei generaţii, îndrumarea părinţilor este direcţionată mai ales spre domeniul IT”, adaugă ea.

    Cursurile destinate adulţilor se împart în cursuri de lungă durată (2,5 ani – Grafică şi Dezvoltare software), cursuri scurte (1 an – Dezvoltare web şi Grafică), şi cursuri scurte de 8 sau 18 săptămâni pentru Bootcamp Grafică sau Java Starters şi Java Bootcamp. Cursurile Junior Computer Academy, cea de-a doua ramură a academiei, sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani şi se desfăşoară pe perioada anului şcolar, din luna septembrie până în iunie inclusiv. Aceste cursuri sunt structurate pe ani de învăţământ. Pe perioada vacanţei de vară, academia organizează şcoli de vară pe diverse tematici conexe tehnologiei informaţionale.
    După trei ani de activitate pe piaţa locală, anul acesta, numărul cursanţilor înscrişi la cursurile de lungă durată ale academiei este de peste 700, înainte de sesiunea de toamnă. „Analizând ultimul an, estimăm peste 1.000 de înscrieri anuale, în care sunt incluse şi tabere şi şcoli de primăvară, vară sau iarnă pentru copii”, spune Dimian. Anual, numărul absolvenţilor şcolilor de primăvară, vară şi iarnă pentru copii se ridică la circa 400 de cursanţi.
    Cea mai mare cerere vine pe segmentul cursurilor de scurtă durată (1 an), şi asta pentru că majoritatea cursanţilor aleg reconversia profesională, despre care Ela Dimian spune că este o mişcare din ce în ce mai amplă, care îi ajută pe absolvenţi să îşi găsească mai rapid un nou job. „General vorbind, cei care se înscriu doresc să studieze repede, nişat şi cu perspective de angajare imediată. Dacă ţinem cont de faptul că mulţi dintre cei care studiază la Step IT reuşesc să se angajeze încă înainte de terminarea studiilor, luând în discuţie şi cererile de specialişti pe care le primim direct din partea companiilor, putem trage concluzia că apetitul românilor pentru IT, atât din perspectivă de student cât şi angajator este foarte mare.”
    În prezent, 60% dintre cursanţi sunt adulţi, iar 40% sunt copii. În medie, aproape două treimi dintre adulţi optează pentru cursuri scurte, iar restul se înscriu la cursuri de lungă durată.
    La şcolile de iarnă, primăvară şi vară au absolvit aproximativ 400 copii în fiecare an. Anul acesta academia a avut prima serie de absolvenţi la studiile de lungă durată Grafică & design şi Dezvoltare Software (2,5 ani) şi prima serie de absolvenţi de la grupele de 12-13 ani (3 ani). Cursurile de Web Development & Design sunt deja la al doilea an de absolvire. Deoarece se axează pe predarea la clase şi aprofundărea practică a materialului de curs, academia nu susţine cursuri online.
    Preţurile cursurilor Step IT sunt cuprinse între 365 de lei şi 1.065 de lei, variind în funcţie de module, program şi durată.
    Reprezentanta Step IT spune că România este „o ţară cu potenţial major şi una dintre ţările importante care exportă personal calificat în domeniul tehnologiilor informaţionale”. Citând cotidianul elveţian Le Tempes, Dimian spune că Elveţia trece printr-o criză de personal specializat, „ceea ce a făcut ca oportunităţile de angajare să crească cu 74% în anul 2017 faţă de 2016. Cererea pentru experţi în securitatea informatică aproape că s-a dublat între 2017 şi 2018 şi aceasta depăşeşte cu mult oferta de specialişti”.
    În privinţa concurenţei, Ela Dimian spune că, „în cei 3 ani de când am intrat pe piaţa din România, lista celor cu care concurăm a crescut, însă acest lucru nu este neapărat îngrijorător, odată pentru că serviciile oferite diferă, noi bazându-ne pe predarea practică a cursurilor, nefiind adepţii cursurilor online şi având, totodată, avantajul unui background de 20 ani. Un alt avantaj este că, lucrurile stând astfel, putem dezvoltă parteneriate win-win de genul celui pe care îl avem cu Jademy Academy pentru cursurile Java pe care le organizăm împreună la sediul nostru. Asta a făcut ca, din competitori direcţi, să fim parteneri cu interese şi câştiguri colaterale”.
    Dimian crede că în România sistemul de educaţie este depăşit şi nu reuşeşte să acopere cererea de specialişti IT. „Problema cea mare se regăseşte în lipsa cadrelor didactice, deoarece diferenţa de salarii între cel a unui specialist în IT şi al unui profesor face ca alegerea acestora să fie în detrimentul celui din urmă, o carieră pedagogică nefiind preferată de majoritatea”.

    În intervalul 2011-2016, numărul companiilor din IT la nivel naţional a crescut de la 9.823 la 14.339 şi s-au înregistrat cu circa 50% mai multe firme cu profil informatic, arată Studiul Naţional al Pieţei de IT, realizat de Clusterul de IT al ARIES Transilvania. În aceeaşi perioadă, cifra de afaceri cumulată a firmelor de IT s-a dublat, atingând valoarea de 5 miliarde de euro. Până în 2017, numărul de angajaţi din industria IT a crescut cu 75%, ajungând la peste 100.000.

    Conform studiului, la nivel naţional se observă un trend de scădere a numărului de companii mici cu 1-4 angajaţi şi o creştere a numărului de companii fără nici un angajat. Dacă în 2011 ponderea companiilor de IT care nu aveau nici un angajat era de 27%, în 2016, acest procentaj a crescut la 35,5% din totalul firmelor de IT. Realizatorii studiului spun că trendul este unul îngrijorător deoarece rata de creştere a angajării de personal nou este în scădere relativă, iar numărul companiilor de IT fără niciun angajat reprezintă o treime din totalul companiilor de IT. „Astfel, tot mai multe companii de IT găsesc dificil să recruteze resursa umană şi tot mai mulţi angajaţi din IT preferă să îşi înfiinţeze propria companie, fapt care se reflectă şi în evoluţia numărului de start-up-uri”.
    Studiul arată că în intervalul 2011-2016, numărul start-up-urilor aproape s-a dublat (de la 1.806 start-up-uri în 2011, la 3.795 start-up-uri în 2016), iar ponderea acestora din totalul companiilor a crescut de la 18,4%, în 2011, la 26,5%, în 2016.
    Realizatorii studiului remarcă o evoluţie majoră a ponderii start-up-urilor în Cluj-Napoca, unde, în decurs de 6 ani, creşterea acestui gen de business a fost de 281%, numărul aproape fiind aproape triplu în 2016 faţă de 2011.

  • GTG: Companiile din România investesc până la 1 milion de euro în sisteme de securitate

    Costurile de implementare diferă în funcţie de mărimea organizaţiilor, de nevoile specifice ale acestora şi de funcţionalităţile recomandate. Costurile asociate implementării pot fi, în funcţie de preferinţele companiilor, fie sub formă de abonament lunar, fie sub formă de investiţie unică, situaţie în care acestea pot fi recuperate în mai puţin de un an.

    „După o perioadă progresivă de investiţii şi de creştere a infrastructurilor la nivel naţional, a apărut, automat, şi nevoia de gestionare, urmărire şi optimizare a acestora, de o manieră centralizată şi cu ajutorul soluţiilor IoT”, spune Fadi Rida, fondator şi CEO al Global Technical Group.

    Companiile din sectorul bancar, din industria de petrol şi gaze, din retail şi dezvoltatorii de clădiri comerciale de tip mall şi de birouri sunt principalii investitori din România în tehnologii de tip Internet of Things (IoT), mai arată studiu GTG.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro