Tag: iran

  • SUA şi Iranul vor relua joi discuţiile în programul nuclear iranian

    Delegaţia americană, condusă de adjunctul secretarului de Stat Bill Burns şi subsecretarul de Stat Wendy Sherman, va purta negocieri cu oficiali iranieni, joi şi vineri, la Geneva, a anunţat Departamentul de Stat într-un comunicat difuzat miercuri seara.

    “Aceste consultări bilaterale vor avea loc în cadrul negocierilor nucleare P5+1 conduse de înaltul reprezentant UE Cathy Ashton”, arată comunicatul.

    Iranul şi ţările din grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) ar fi trebuit iniţial să reia negocierile în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

    Ele au încheiat la Geneva un acord nuclear interimar pe şase luni cu posibilitate de reînnoire, care a intrat în aplicare la 20 ianuarie. În iulie, ele şi-au oferit alte patru luni, până pe 24 noiembrie, pentru a ajunge la un acord definitiv care să permită garantarea caracterului exclusiv paşnic al programului nuclear iranian în schimbul ridicării totale a sancţiunilor occidentale şi ale ONU care asfixiază economia iraniană de mai mulţi ani.

    Puterile occidentale şi Israelul suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma atomică, în timp ce Teheranul afirmă că programul său nuclear este pur civil.

    Iranul este “optimist” în ceea ce priveşte un acord internaţional pe tema programului său nuclear înainte de data limită de 24 noiembrie, a afirmat marţi ministrul adjunct iranian al Afacerilor Externe, Abbas Araghchi.

    Statele Unite au impus vineri un nou set de sancţiuni împotriva a peste 25 de entităţi şi companii, precum şi a unor persoane acuzate că favorizează programul nuclear iranian şi că susţin “terorismul” cu obiectivul de a “menţine presiunea” asupra Teheranului.

     

  • Tren de LUX pe ruta Budapesta-Teheran, cu oprire inclusiv în România. Cât costă şi ce servicii oferă o călătorie

    “Odată cu deschiderea recentă a Iranului către Occident, ne-am gândit că a venit momentul”, a declarat luni pentru AFP Marcella Beke, directoare de vânzări la Nostalgia, un tur-operator aflat în subordinea companiei publice.

    Biletul va costa între 10.000 şi 23.000 de euro pentru o călătorie, care va dura două săptămâni, dar compania promite pasagerilor un serviciu de cinci stele, cu băuturi alcoolizate gratuite, “mai puţin în Iran, unde se vor putea comanda băuturi proaspete şi bere fără alcool”.

    Itinerariul de două săptămâni va oferi multiple opriri în destinaţiii turistice, pe teritoriile Ungariei, României, Bulgariei şi Turciei. Înainte de sosirea la Teheran, călătorii vor putea să descopere oraşe iraniene ca Shiraz şi Persepolis.

    Potrivit lui Beke, cele 70 de locuri aferente primei călătorii, programate în octombrie, au fost deja rezervate, în principal de către pasageri britanici şi australieni. Cinci plecări sunt deja prevăzute în 2015.

  • Cutremur cu magnitudinea de 6,3 în vestul Iranului

    Cutremurul, al cărui epicentru a fost localizat la 36 de kilometri sud-est de oraşul Abdanan, în apropiere de frontiera irakiană, şi la o adâncime de zece kilometri, a fost resimţit la ora 02.32 GMT (05.32 ora României), a precizat institutul.

    Potrivit televiziunii publice, seismul a avut magnitudinea de 6,1 pe scara Richter şi a afectat provincia Ilam, la frontiera cu Irakul, provocând rănirea a numeroase persoane.

    “Din fericire, niciun mort nu a fost semnalat pentru moment, dar există numeroşi răniţi şi multe pagube materiale”, a declarat responsabilul Crucii roşii locale pentru televiziune.

    Numeroşi locuitori şi-au petrecut noaptea în afara casei din cauza cutremurelor mici care au afectat regiunea încă de ieri.

    “Echipe de salvare au fost trimise la faţa locului”, a afirmat un alt oficial local desemnat să se ocupe de coordonarea ajutorului.

    Televiziunea a anunţat, de asemenea, că 40 de răniţi au fost salvaţi în oraşul Abdanan.

    Provincia Ilam este slab populată şi este situată la frontiera cu Irakul.

  • Rohani a ordonat suspendarea zborurilor tuturor avioanelor de tip Antonov în urma accidentului

    “Preşedintele a cerut Ministerului Transporturilor un raport complet, iar în aşteptarea lui a ordonat oprirea tuturor zborurilor cu acest tip de avion şi respectarea regulilor de securitate pe toate zborurile”, a anunţat agenţia Irna.

    Un avion de tip An-140 construit de către Iran sub o licenţă ucraineană s-a prăbuşit duminică dimineaţa, la puţin timp după ce a decolat de pe Aeroportul Mehrabad de la Teheran.

    Iranul deţinea nouă avioane de tip An-140 de fabricaţie locală înainte de accident.

    Avionul s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială rezervată militarilor. Pilotul a evitat impactul cu imobile şi o piaţă în care se aflau zeci de persoane venite la cumpărături. Accidentul s-a soldat cu 39 de morţi şi nouă răniţi, potrivit ultimului bilanţ oficial.

  • SUA promit să supravegheze îndeaproape Iranul în cazul unui acord în dosarul nuclear

    “Transparenţa şi supravegherea sunt absolut cruciale şi se afă în centrul oricărui acord (…). Ceea ce este cel mai îngrijorător, desigur, sunt acţiuni îndeplinite în secret”, a declarat directoarea politică a Departamentului de Stat Wendy Sherman, care a fost audiată timp de mai multe ore în comisiile pentru Afaceri Externe din cadrul Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.

    În cazul în care Iranul şi marile puteri ajung să încheie, în lunile următoare, un acord asupra programului nuclear al Teheranului, “vom decide dacă elemente de transparenţă şi supraveghere vor fi necesare pe toată durata acordului”, a promis diplomata americană.

    Iranul şi statele membre ale Grupului 5+1 (China, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) s-au despărţit pe 19 iulie, la Viena, după ce şi-au oferit încă patru luni, până la 24 noiembrie, în vederrea ajungerii la un acord definitiv în dosarul nuclear iranian.

    Marile puteri vor garanţii ferme cu privire la scopul civil al programului nuclear iranian, în schimbul unei anulări a sancţiunilor. Republica islamică a negat întotdeauna că ar vrea să se doteze cu arma atomică.

    Sherman, care coordonează negocierile de partea americană, împreună cu numărul doi din ierarhia Departamentului de Stat William Burns, a dat un răspuns neaşteptat congresmenilor care au întrebat-o despre o eventuală nouă prelungire a negocierilor, la sfârşitul lui noiembrie.

    “Am învăţat din negocieri că este foarte dificil să stabileşti ce se va întâmpla la sfârşitul unei perioade date”, a răspuns oficialul american de rang înalt, oferind totodată asigurări asupra “intenţiilor” Washingtonului “de a pune capăt, în mod absolut, (negocierilor) pe 24 noiembrie, într-un sens sau celălalt”.

  • Opt tineri din Iran, condamnaţi la închisoare pentru activităţi împotriva regimului pe Facebook

     Cei opt tineri, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au fost condamnaţi la închisoare pentru “activităţi împotriva securităţii naţionale, propagandă împotriva regimului, insulte la adresa valorilor religioase şi liderilor iranieni”, potrivit presei, care nu prezintă detalii privind aceste activităţi.

    Cei opt tineri condamnaţi provin din oraşele Yazd, Chiraz, Abadan, Kerman şi Teheran. Ei pot contesta decizia tribunalului revoluţionar.

    Reţelele sociale, în special Facebook şi Twitter, sunt interzise în Iran.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Penalităţi RECORD: Banca BNP Paribas plăteşte 9 miliarde dolari pentru a scăpa de o anchetă în SUA

     Banca a recunoscut într-un acord amiabil cu anchetatorii SUA că a procesat în perioada 2004-2012 tranzacţii interzise în valoare de aproape 9 miliarde de dolari, implicând Sudan, Iran şi Cuba, a anunţat Departamentul Justiţiei din SUA, potrivit Bloomberg.

    De asemenea, autorităţile americane vor interzice BNP să deruleze operaţiuni de cliring pentru dolari americani la divizia pentru sectorul de petrol şi gaze naturale.

    Acordul prevede şi ca 13 directori să părăsească banca, la cererea autorităţii bancare din statul New York.

    “BNP Paribas a făcut eforturi ample să ascundă tranzacţiile interzise, să-şi acopere urmele şi să înşele autorităţile americane. Dacă vrem ca sancţiunile să fie eficiente, încălcarea acestora trebuie să fie pedepsită”, a declarat procurorul general al SUA, Eric Holder.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SITUAŢIA DIN IRAK: Un portavion al SUA merge în Golful Persic. Iranul reacţionează

    “Irakul are capacitatea şi pregătirea necesare pentru combaterea terorismului şi extremismului. Orice acţiune care ar complica situaţia în Irak nu este în interesul ţării şi al regiunii”, a subliniat Ministerul de Externe de la Teheran.

    Pentagonul a anunţat că trimite portavionul USS George H.W. Bush în Golful Persic pentru a dispune de “mai multă flexibilitate” dacă va fi decisă o operaţiune aeriană în Irak.

    Statele Unite nu intenţionează să trimită efective terestre în Irak, dar au în vedere alte opţiuni, a declarat preşedintele Barack Obama. “Nu vom trimite efective militare combatante în Irak, dar am cerut echipei de consilieri în materie de securitate naţională să pregătească un evantai de opţiuni pentru susţinerea forţelor de securitate irakiene”, a declarat Obama de la Casa Albă, subliniind că “fără un efort politic, orice acţiune militară va fi sortită eşecului”. În paralel, Obama a îndemnat liderii comunităţilor religioase din Irak să pună capăt disensiunilor. “Din nefericire, liderii irakieni sunt incapabili să depăşească ostilităţile şi disensiunile, iar acest lucru a creat vulnerabilităţi în cadrul Guvernului şi în rândul forţelor de securitate”, a subliniat Obama. “Dacă grupul Stat Islamic în Irak şi Levant va reuşi să obţină controlul asupra marilor rafinării, această situaţie poate deveni o sursă de preocupare”, a atras atenţia preşedintele SUA.

    Grupul Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, a avertizat, într-o înregistrare video, că va ocupa oraşul Bagdad, după ce a obţinut controlul asupra provinciilor Ninive şi Tikrit.

    Mai mult pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile SUA vor penalizări de peste 10 miliarde de dolari pentru BNP Paribas

     Acţiunile BNP Paribas au scăzut în urma informaţiei cu până la 6,1%, cel mai amplu declin după februarie 2013. De la începutul acestui an, titlurile BNP Paribas au pierdut 12% din valoare, comparativ cu creşterea de 3,5% a Bloomberg Europe Banks and Financial Services Index.

    Sursa a arătat că acordul final între BNP şi autorităţile SUA ar putea avea loc în câteva săptămâni.

    Suma necesară pentru închiderea investigaţiei a urcat începând din luna aprilie, când BNP a avertizat că ar putea avea nevoie de o sumă mult mai mare decât cele 1,1 miliarde de dolari alocate pentru acest caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aplicaţia WhatsApp, blocată de autorităţile din Iran pentru că este deţinută de un “zionist american”

    Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, a achiziţionat de curând aplicaţia pentru pentru suma de 19 miliarde de dolari. El este numit “un zionist american” de către Adbolsamad Khorramabadi, şef al comisiei iraniene împotriva crimelor pe internet.

    Acţiunea se pare însă că a produs disensiuni între membrii guvernului iranian, deoarece unii dintre aceştia doreau introducerea unor politici ceva mai liberale.

    Acesta nu este primul blocaj impus de către statul iranian: în decembrie, aplicaţia WeChat a fost blocată, iar în trecut reţelele de socializare Twitter şi Facebook, precum şi Youtube au avut aceeaşi soartă.