Tag: inlocuire

  • Carlos Slim ar putea pierde titlul de cel mai bogat om din lume. Cine este miliardarul care l-ar putea înlocui

     Averea lui Slim se situa la sfârşitul săptămânii trecute la 71,2 miliarde de dolari, după ce a scăzut în februarie cu circa 10%, potrivit Indicelui Bloomberg al Miliardarilor. Averea lui Bill Gates, care ar putea trece pe primul loc, se situează la 66,3 miliarde de dolari.

    Diferenţa de circa 4,8 miliarde de dolari dintre cei doi este cea mai redusă din aproape un an, notează Bloomberg.

    Principala cauză a declinului lui Slim este evoluţia celui mai important activ al acestuia, participaţia la compania de telecomunicaţii America Movil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania va mai utiliza energia nucleară şi peste 40 de ani pentru că nu poate fi înlocuită aşa uşor

    Diferenţa faţă de situaţia prezentă este că centralele atomice ale viitorului vor folosi fuziunea nucleară. Procesul este încă în stadiul de cercetare, dar prezintă riscuri mult mai mici comparativ cu fisiunea nucleară, utilizată în toate centralele atomoelectrice din lume. “Poate cândva această tehnică va fi acceptată în Germania”, a spus Oettinger într-un interviu cu ziarul Handelsblatt. Comisarul european apreciază că decizia de a renunţa treptat la energia nucleară a fost “partea uşoară”, iar cea dificilă va fi înlocuirea acestei surse de electricitate în contextul creşterii continue a nevoilor energetice ale ţării. Mai mult, preţul energiei în Germania se apropie deja de limita maximă acceptabilă şi va continua să crească, iar în curând multe familii germane nu-şi vor mai putea permite să achite factura la electricitate, a mai spus Oettinger.

    Mai multe pe zf.ro

  • Marga: Nu mi s-a dat nicio explicaţie oficială pentru înlocuire. Plec în Germania pentru cercetare

    El a precizat totodată, la RFI, că a refuzat toate propunerile care i s-au făcut şi că va pleca luna viitoare în Germania, dar nu ca ambasador, ci în mediul ştiinţific. Întrebat de ce crede că a fost demis din postul de ministru de Externe, Andrei Marga a răspuns: “Nimeni nu e căsătorit cu vreo funcţie. Nu există vreun motiv formulat de cineva în vreun fel. Ipoteza mea e că de fapt a fost o împărţeală înăuntrul unui grup şi un domn a dorit foarte mult acest minister. Aceasta a fost totul”. Solicitat să precizeze dacă se referă la Titus Corlăţean, Marga a spus că el nu o să facă nominalizări, lăsându-le “în seama altora”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Alexandre Paul Maymat va fi numit administrator al BRD, începând cu 1 mai, în locul lui Guy Poupet

    Numirea lui Maymat este condiţionată de obţinerea aprobării de la Banca Naţională a României. Schimbările în CA vor fi votate într-o AGA programată pentru 26 aprilie, potrivit unui convocator AGA transmis, joi, de bancă Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Agenţia MEDIAFAX a anunţat la începutul lunii decembrie că Maymat va prelua conducerea BRD, după plecarea lui Poupet. Anterior, Maymat a fost administrator şi director general al Societe Generale Camerun. În aceeaşi AGA, acţionarii vor vota şi propunerea de dividend. BRD-Groupe Societe Generale propune acţionarilor distribuirea unor dividende în valoare cumulată de 116,3 milioane lei (26,6 milioane euro), în scădere cu 7% faţă de suma acordată anul trecut din câştigul aferent anului 2010.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Bruynseels, înlocuit de la conducerea BCR cu Tomas Spurny de la CIB Bank Ungaria – surse

    Cu dublă naţionalitate, cehă şi americană, Spurny are 46 de ani şi s-a ocupat în trecut de restructurarea şi privatizarea celei de-a doua bănci ca mărime din Cehia, preluată de Societe Generale.

    Potrivit surselor citate, Andreas Treichl, directorul executiv al grupului Erste, care deţine BCR, va veni în această săptămână la Bucureşti pentru a anunţa numirea noului CEO.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Gazprom: Studiul de fezabilitate pentru South Stream va lua in calcul inlocuirea Bulgariei cu Romania

    Oficialul a confirmat ca grupul ia in calcul constructia
    gazoductului South Stream prin Romania, in locul Bulgariei, si va
    pregati calculele tehnice pentru aceasta posibilitate. “Aceasta va
    fi prevazuta in studiul de fezabilitate pe care trebuie sa-l
    pregatim pentru 2011”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • N-avem bani de autostrazi, dar punem garduri

    In total, s-au furat aproape 80 km de garduri de pe autostrazile
    Bucuresti – Pitesti (A1) si Bucuresti – Cernavoda (A2), pe aceasta
    din urma fiind contabilizata numai portiunea pana la km 64,
    administrata de Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP)
    Bucuresti. “Pe Autostrada Soarelui, de la km 11 la km 64, vom
    incepe curatenia si reparatiile imediat cum ne lasa vremea. Totul
    va fi facut in regie proprie, cu 120 de angajati”, a declarat
    pentru Gandul directorul general al DRDP Bucuresti, Niculae
    Cismaru.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info