Tag: hotel

  • Te simţi singur la hotel? Închiriază un peşte

    Hotel Charleroi Airport din Bruxelles pune la dispoziţia turiştilor care vor să-şi alunge singurătatea peştişori de companie contra sumei de 3,50 euro pe noapte, serviciul de închiriere fiind deja disponibil de ceva timp şi gândit ca o surpriză pentru turişti. 

    Oferta de închiriere de peştişori a fost bine primită de unii, în timp ce alţii şi-au exprimat îngrijorarea, afirmând că aceştia sunt chinuiţi, deoarece sunt duşi în camere în acvarii micuţe de forma unor boluri.

    Conducerea hotelului însă susţine că are un acvariu de dimensiuni mari dotat cu cele necesare unei vieţi confortabile pentru peşti, care sunt bine îngrijiţi şi cazaţi acolo atunci când nu li se caută compania.

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Simona Halep investeşte intr-o nouă afacere. Ce a cumpărat cu două milioane de euro

    Simona Halep investeşte banii din tenis, iar două dintre milioanele de euro câştigate în acest an au mers pe achiziţia unui hotel de patru stele din Poiana Braşov.
     
    România TV anunţă că numărul doi WTA a plătit nu mai puţin de două milioane de euro pentru a cumpăra un hotel nu foarte mare, cu doar 24 de camere şi apartamente, dar a cărui valoare de piaţă e ridicată foarte mult de unele obiecte de artă aflate în interior, dar şi de vederea spre Masivul Postăvarul şi Munţii Piatra Craiului. Potrivit sursei citate, preţul pentru o persoană care vrea să închirieze o cameră pentru o noapte ar fi de 100 de euro.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Încă o aroganţă a regelui saudit Salman. Suma COLOSALĂ pe care a cheltuit-o într-o singură vacanţă în Maroc

    Regele Salman a sosit pentru vacanţa pe care şi-o ia în fiecare an cu peste 1.000 de însoţitori: miniştri, consiglieri şi rude au făcut parte din alai şi au fost cazaţi la cel mai luxos hotel din oraş, informează Haaretz. 
     
    În 2016 proprietatea a intrat în lucrări masive de renovare, la care s-a adăugat şi construirea unor noi corpuri, heliporturi, dar şi un cort imens pe acoperiş în care să se poată ţine petreceri. 
     
    Vizita din acest an este privită ca un stimulant extraordinary pentru economia locală, iar toată această vacanţă a regelui Salman va da, cel mai probabil, 1,5% din totalul veniturilor pe care ţara le obţine din turism, scriu şi cei de la ziarul spaniol La Vanguardia.
     
    Citiţi mai multe pe www.gandul.info
  • Trei afaceri pornite în urmă cu mai bine de 1.000 de ani, care încă mai funcţionează

    Longevitatea acestor afaceri este cu atât mai surprinzătoare cu cât rata medie de viaţă a unei companii este de 40-50 de ani, subliniază bloggerii americani.
     
    Cele mai vechi afaceri din lume
     
    1. Hotelul Nisiyama Onsen Keiunkan din Yamanashi, Japonia a fost înfiinţat în anul 705
     
    Hotelul Nisiyama Onsen Keiunkan a fost dat în funcţiune în anul 705 şi deţine recordul Guinness pentru cea mai veche unitate de cazare din lume.
    După 52 de generaţii, conform cu datele de pe site-ul Japonia Page. Secretul succesului său este un sentiment de mândrie inter-generaţii, spun angajaţii.
     
  • Care sunt cele mai bune 10 hoteluri din lume – FOTO

    Pentru a stabili care e cel mai bun hotel al anului, revista Travel+Leisure roagă cititorii să acorde note unităţilor de cazare din jurul lumii.

    Hotelurile primesc note pentru facilităţi, localizare, servicii, mâncare şi raportul preţ-calitate.

    Doar 17 din primele 100 de hoteluri se află în oraşe, ceea ce arată că oamenii au mai multă nevoie de relaxare.

    Sursa: Travel+Leisure

    10. Zarafa Camp, Selinda Reserve, Botswana

    Scor: 98.00


    9. Hanul Willow Grove, Orange, Virginia

    Scor: 98.13


    8. Cavas Wine Lodge, Mendoza, Argentina

    Scor: 98.22


    7. Triple Creek Ranch, Darby, Montana

    Scor: 98.23


    6. Tswalu Kalahari, Rezervaţia Naţională Tswalu Kalahari, Africa de Sud

    Scor: 98.40

  • Care sunt cele mai bune 10 hoteluri din lume – FOTO

    Pentru a stabili care e cel mai bun hotel al anului, revista Travel+Leisure roagă cititorii să acorde note unităţilor de cazare din jurul lumii.

    Hotelurile primesc note pentru facilităţi, localizare, servicii, mâncare şi raportul preţ-calitate.

    Doar 17 din primele 100 de hoteluri se află în oraşe, ceea ce arată că oamenii au mai multă nevoie de relaxare.

    Sursa: Travel+Leisure

    10. Zarafa Camp, Selinda Reserve, Botswana

    Scor: 98.00


    9. Hanul Willow Grove, Orange, Virginia

    Scor: 98.13


    8. Cavas Wine Lodge, Mendoza, Argentina

    Scor: 98.22


    7. Triple Creek Ranch, Darby, Montana

    Scor: 98.23


    6. Tswalu Kalahari, Rezervaţia Naţională Tswalu Kalahari, Africa de Sud

    Scor: 98.40

  • Unul dintre cele mai frumoase hoteluri din lume, construit într-o carieră de piatră. Are propriul lac unde poţi naviga, cascade spectaculoase şi o pădure în loc de acoperiş

    Shanghai Tianmashan Pit Hotel, cunoscut ca Shimao Wonderland Intercontinental Hotel sau Shimao Quarry Hotel, va avea cinci stele. Este construit într-o carieră de piatră, în districtul Songjiang, Shanghai, China, şi ar putea fi inaugurat în 2018, deşi până acum s-au vehiculat tot felul de date, însă finalizarea construcţiei a tot întârziat.

    Spectaculosul hotel se află la baza muntelui Tianmashan.

    Va avea 370 de camere ce se vor regăsi pe 19 etaje. Punctul forte al acestui complex vor fi sporturile acvatice de care se vor putea bucura turiştii, pentru că la baza acestuia va sta un lac. Acoperişul hotelului va fi transformat într-o pădure. 

    Două etaje se vor afla sub apă şi vor găzdui aquariumul, un luxos restaurant şi apartamentele pentru elita chineză.

    Designul complexului a fost gândit de compania britanică Atkins. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă tranzacţie gigant: Israelienii care deţin Radisson Blu din Capitală anunţă oficial vânzarea hotelului către un fond de investiţii

    Complexul hotelier Radisson Blu de pe Calea Victoriei din Capitală, ce cuprinde hotelul de cinci stele Radisson Blu şi cel de patru stele Park Inn, este al doilea activ din industrie care a atras atenţia marilor fonduri de investiţii, spun surse din piaţă. Un altul este hotelul de cinci stele JW Marriott de lângă Palatul Parlamentului, porivit surselor din piaţă.

    Mai multe fonduri de investiţii sunt interesate de complexul hotelier din centrul Bucureştiului, potrivit datelor din piaţă. România a intrat în vizorul marilor investitori financiari în ultimii doi ani, însă aceştia caută investiţii mari, de regulă de peste 100 de milioane de euro. Tranzacţia complexului ce cuprinde Radisson Blu şi Park Inn ar urma să se ridice la 150 – 200 de milioane de euro, potrivit datelor din piaţă.

    Ofertele neangajante ar urma să se depună în perioada următoare, la Londra. În funcţie de cât de repede vor merge negocierile, vânzarea ar putea să se încheie în câteva luni, potrivit informaţiilor din piaţă.

    Israelienii au mai scos la vânzare complexul în ultimii ani, însă nu au obţinut preţul dorit, potrivit surselor. Acum ei merg la Londra, unul dintre cele mai importante centre financiare din Europa şi din lume, unde îşi au birourile giganţi financiari.

    Grupul hotelier Radisson din centrul Bucureştiului este operat de firma Bucureşti Turism, cu afaceri de peste 120 mil. lei în 2015 (ultimul an pentru care există date). Aceasta din urmă este controlată de grupul Elbit Imaging din Israel, în spatele căruia sunt mai multe fonduri de investiţii.

    Compania din Israel operează în sistem de contract de management brandurile Radisson şi Park Inn, acesta fiind modelul de business pe piaţa locală. Acesta funcţionează similar cu un contract de franciză, astfel că Elbit Imaging este cea care a realizat investiţiile în acest complex, potrivit datelor ZF.

    Cele două branduri însă se află în portofoliul grupului Rezidor, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa hotelieră internaţională. Grupul Rezidor, parte a grupului Carlson Rezidor Hotel Group, este prezent în 80 de ţări cu peste 460 de hoteluri deja operaţionale sau în proces de dezvoltare. În total, grupul are peste 100.000 de camere, din care 763 în România în cele două hoteluri din Capitală.

    Grupul Elbit Imaging din Israel operează de mai mulţi ani complexul de pe Calea Victoriei, pe care l-au afiliat grupului Rezidor în 2008. Iniţial hotelul de cinci stele a purtat numele Radisson SAS, pentru ca apoi să devină Radisson Blu. Apoi, israelienii au afiliat şi zona de apart-hotel în 2015. Astfel, acum nici doi ani a avut loc deschiderea hotelului de patru stele Park Inn by Radisson, care a însemnat practic transformarea într-o nouă unitate de cazare a apart-hotelului Centre Ville, care se află lângă „fratele“ Radisson Blu, inaugurat în 2008. Potrivit informaţiilor de pe site-ul Elbit Imaging, acestea sunt singurele investiţi din domeniu al israelienilor.

    După cifra de afaceri, compania Bucureşti Turism este una dintre cele mai mari din industrie. După datele pe 2015, ultimul an pentru care nu există infromaţii publice, Bucureşti Turism este apropiată ca cifră de afaceri de Compania Societătea Companiilor Hoteliere Grand SRL (SCHG) care administrează hotelul JW Marriott. Liderul pieţei este însă grupul Ana Hotels al lui Geroge Copos. Acesta administrează însă mai multe unităţi hoteliere, printre care şi hotelul de cinci stele Athenee Palace Hilton.

    Piaţa hotelieră locală a început să atragă tot mai mult atenţia investitorilor străini, fonduri de investiţii sau antreprenori locali. Potrivit datelor ZF, momentan atenţia se îndreaptă către JW Marriott şi complexul Radisson, ambele mutări de peste 100 mil. euro, chiar 150 mil. euro. Oficialii Strabag, grupul care controlează JW Marriott a răspuns ieri solicitării ZF privind o eventuală vânzare afirmând că nu caută să vândă, însă ar analiza orice ofertă serioasă. În ceea ce priveşte oficialii Elbit Imaging din Israel, aceştia nu au răspuns solicitării ZF privind vânzarea complexului de pe Calea Victoriei, unul dintre cele mai mari şi mai cunoscute din România.

  • Cine este femeia care conduce cel mai bun hotel din România

    Adina Plopeanu a investit alături de soţul ei aproape 7 milioane de euro în dezvoltarea unui hotel de patru stele în Târgu-Mureş (Privo), care a fost clasat pe locul întâi în topul TripAdvisor al celor mai bune hoteluri din ţară.

    Complexul Privo este format dintr-un hotel cu design modern şi o vilă în stil art nouveau cu o istorie de peste un secol. Hotelul are 40 de camere şi apartamente, clasificate cu 4 şi 5 stele, în timp ce vila are trei camere şi trei apartamente, fiecare cu un design unic, fiind mobilată cu piese originale Thonet şi Art Deco, vechi de peste 100 de ani şi recondiţionate.

    Ea a absolvit Facultatea de Business şi Facultatea de Turism din Cluj-Napoca, după care a fost coordonator de proiect la restaurarea hotelului Germisara din Geoagiu-Băi. Apoi a urmat proiectul Privo. Adina Plopeanu este fiica lui Emil Morariu, acţionar al companiei Bere Mureş până la tranzacţia din 2008, când afacerea a fost preluată de Heineken.

    Ea mai deţine alături de soţul ei, de profesie inginer constructor, o companie de construcţii, Construct Mapcom în Târgu-Mureş, o clădire de birouri şi o hală industrială. Comparativ cu 2015, hotelul Privo a înregistrat anul trecut o creştere a cifrei de afaceri cu 23% şi a gradului de ocupare cu 15%, având creşteri pe fiecare segment de activitate. Pentru 2017, ea estimează o creştere cu 10% a veniturilor, respectiv a gradului de ocupare. „Ne vom concentra pe creşterea gradului de ocupare în weekend prin organizarea de teambuildinguri şi pachete de tip city break”, spune ea.

    Timpul liber şi-l dedică copiilor ei, iar acum se poate detaşa mai uşor de hotel, pe care-l consideră al treilea copil, deoarece „am o echipă de profesionişti pe care mă pot baza”. Cele mai frumoase momente extra-job sunt cele legate de copii, naşterea, botezurile la care a fost naşă, dar şi concediile petrecute în Sardinia. „Sunt o persoană pozitivă şi îmi place tot timpul să găsesc ceva frumos oriunde aş fi, de aceea este foarte uşor să spun că viaţa mea în sine este foarte frumoasă.”