Ţările africane se numără printre cele care speră să îşi sporească exporturile de gaze către Uniunea Europeană, după ce UE s-a angajat să îşi reducă dependenţa de resursele ruseşti în urma invaziei din Ucraina, conform BBC.
Suspendarea de către Rusia a livrărilor de gaze către Polonia şi Bulgaria din cauza refuzului acestora de a plăti în ruble, moneda rusă, a fost o dovadă clară a ameninţării cu care se confruntă zona euro. Rusia deţine cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este cel mai mare exportator, reprezentând aproximativ 40% din importurile Europei.
UE doreşte să reducă aprovizionarea cu două treimi până la sfârşitul anului şi să devină independentă de toţi combustibilii fosili până în 2030.
Cu toate acestea, economistul în domeniul energiei Carole Nakhle spune că, având în vedere că exporturile combinate ale marilor jucători africani din industrie, (Algeria, Egipt şi Nigeria) reprezintă mai puţin de jumătate din ceea ce Rusia furnizează Europei, este puţin probabil ca acestea “să compenseze în acest moment orice pierderi din livrările ruseşti”.
“Vestea bună este că va exista un interes mai mare pentru ţările care au deja resursele necesare pentru a înlocui gazul rusesc, iar Africa se află într-o poziţie foarte bună. Vom vedea mai multe investiţii”, spune ea.
Cu toate acestea, acest lucru va dura ceva timp, din cauza diverselor probleme logistice ale principalilor exportatori de pe continent.
Algeria este bine poziţionată pentru a beneficia de schimbarea politicii energetice a UE. Ţara nord africană este cel mai mare exportator de gaze naturale din regiune şi se bucură în prezent de o infrastructură de legătură cu Europa bine dezvoltată.
Luna trecută, premierul italian Mario Draghi a semnat un nou acord de furnizare de gaze cu Algeria, care prevede creşterea importurilor de gaze cu aproximativ 40%.
Acesta a fost primul acord major încheiat de Italia pentru a găsi surse alternative de aprovizionare după invazia Rusiei în Ucraina.
Cu toate acestea, există îngrijorări cu privire la capacitatea Algeriei de a creşte capacitatea din cauza creşterii consumului intern, a investiţiilor insuficiente în producţie şi a instabilităţii politice, spune Uwa Osadieye, vicepreşedintele senior al Departamentului de Cercetare a Capitalurilor de la FBNQuest Merchant Bank.
El subliniază că volumul de gaz exportat din Algeria către Europa a scăzut brusc în ultima vreme din cauza unei dispute cu Marocul, care a dus la închiderea unei conducte vitale către Spania, de la 17 miliarde de metri cubi pe an la aproximativ 9 miliarde.
Pier Paolo Raimondi, cercetător în domeniul energiei la Institutul Affari Internatzionali din Roma, împărtăşeşte aceste preocupări.
“Acordul le va permite să exploateze capacitatea disponibilă de transport prin conducte şi ar putea oferi treptat un volum în creştere de până la 9 miliarde de metri cubi pe an în 2023 şi 2024, dar nu ştim cât de repede poate Algeria să accelereze această producţie.”
În ciuda îndoielilor, acordul a fost salutat ca fiind un prim pas solid pentru Italia, care este al doilea mare cumpărător de gaz rusesc din Europa.
Miniştrii italieni au călătorit, de asemenea, în Angola şi Congo-Brazzaville, unde au convenit asupra unor noi acorduri privind gazele naturale, iar Italia urmăreşte oportunităţi în Mozambic în încercarea de a pune capăt dependenţei sale de Rusia până la jumătatea anului 2023.
Între timp, producătorul de gaz natural lichefiat (GNL) din Africa de Vest, Nigeria LNG, a fost inundat de cereri de gaz din partea ţărilor europene de la începutul conflictului din Ucraina.
În prezent, Spania, Portugalia şi Franţa sunt cele trei pieţe cheie pentru Nigeria LNG, iar compania este capabilă doar să îşi onoreze contractele existente cu cumpărătorii, potrivit unei surse care doreşte să rămână anonimă.
“Există o oportunitate de a creşte producţia. În prezent, Nigeria LNG are doar 72% din instalaţie mobilizată, ceea ce înseamnă că există încă o capacitate de 28% de utilizat, cu condiţia să poată obţine gazul, iar aceasta este cea mai mare provocare în acest moment”, spune sursa.
El citează o multitudine de probleme care obstrucţionează capacitatea companiei de a intensifica producţia, printre care sondele de gaz în declin şi lipsa de finanţare pentru activităţile din sectorul de upstream (sectorul de upstream include căutarea de potenţiale zăcăminte subterane sau subacvatice de ţiţei şi gaze naturale, forarea de puţuri de explorare şi, ulterior, forarea şi exploatarea puţurilor care extrag şi aduc la suprafaţă ţiţeiul sau gazele naturale).
“Sunt lucruri care pot fi rezolvate pe termen scurt, între 6 şi 18 luni.”
Potrivit lui Andy Odeh, directorul general pentru relaţii externe şi dezvoltare durabilă al Nigeria LNG, discuţiile sunt în curs de desfăşurare cu furnizorii de gaze naturale pentru a rezolva aceste probleme şi speră să crească nivelurile de producţie de GNL “de la sfârşitul acestui an”, spune el.
Un nou proiect Nigeria LNG privind gazul, Train 7, va creşte capacitatea de producţie de la 22 de milioane de tone pe an, cât este în prezent, cu 35% până în 2025.
Cu toate acestea, contractele cu cumpărătorii, în mare parte din Europa, sunt deja în derulare. Nigeria LNG efectuează, de asemenea, studii de fezabilitate pentru un proiect suplimentar, trenul 8, pentru a spori şi mai mult livrările.
Statul vest african este, de asemenea, un actor cheie în proiectul blocat al gazoductului Trans Saharan Pipeline o conductă de gaze naturale de 4 400 km care ar urma să pornească din Nigeria, să treacă prin Niger şi să ajungă în Algeria.
Acesta s-ar conecta la infrastructura de conducte existentă în Algeria, legând ţările din Africa de Vest de Europa.
Proiectul a fost iniţiat în anii 1970, dar a fost afectat de ameninţări la adresa securităţii, de preocupări legate de mediu şi de lipsa de finanţare.
În cadrul unei reuniuni din februarie, oficialii regionali au promis că îl vor pune în sfârşit în aplicare.
Cu toate acestea, Kayode Thomas, şeful Bell Oil & Gas, spune că un alt proiect, gazoductul Nigeria-Maroc, care va conecta infrastructura din Africa de Vest cu infrastructura din Maroc pentru a ajunge în Europa, câştigă teren.
“Încă nu suntem siguri dacă acesta va acapara gazoductul Trans Saharan sau o să funcţioneze în paralel cu acesta”, spune el.
Proiectul, al cărui cost este estimat la 25 de miliarde de dolari (20 de miliarde de dolari) şi care va conecta 13 ţări din Africa de Vest şi de Nord, va fi finalizat în etape pe parcursul a 25 de ani.
Dna Nakhle spune că trecerea la aprovizionarea cu gaze din Africa ar putea fi, de asemenea, benefică pentru ţări precum Tanzania şi Mozambic, deşi un proiect uriaş derulat de gigantul francez Total este în prezent suspendat în urma unui atac major al militanţilor islamişti din zonă.
“Există un mare potenţial în Africa, dar aş spune că acesta trebuie să fie foarte limitat pe termen scurt, deoarece proiectele cu privier la gaz au nevoie de timp pentru a se materializa”, spune ea.
Însă, pe termen mediu şi lung, “veţi vedea investiţii mai mari pentru a creşte capacitatea de a scoate mai mult gaz din pământ şi de a îl livra în Europa”.