Anul trecut, compania a vandut 21.732 de autovehicule si a raportat o cifra de afaceri de 275 milioane euro. Cele mai vandute modele au fost Fiesta, cu 6.793 de unitati, si Focus, cu 6.745 unitati.
In segmentul autovehiculelor comerciale, cel mai cautat model a fost Ford Tranzit, fiind comercializate 3.737 de unitati. Potrivit datelor companiei, marca Ford a avut anul trecut o cota de piata de 9,33% pe segmentul autovehiculelor de import, cu 1,17 puncte procentuale mai mare decat in 2006.
"In 2007, am atins o serie de recorduri care ne onoreaza, insa acum adevarata provocare va fi sa ne continuam ascensiunea in topul marcilor auto preferate de romani", a declarat directorul general al Romcar, Catalin Gavra, citat de Mediafax.
In acest an, compania va investi peste 30 milioane de euro in extinderea retelei cu 15 centre, care vor include cate un showroom si unitati service. In prezent, compania detine 30 de showroom-uri si 30 de unitati service.
Romcar va aduce in 2008 pe piata din Romania doua modele, respectiv o noua versiune a modelului Focus, la sfarsitul lunii martie, si Kuga, in luna noiembrie. Importatorul roman intentioneaza sa creasca in acest an ponderea flotelor in vanzari la 30%, respectiv aproximativ 7.800 de unitati, fata de 26% in 2007. Romcar este reprezentantul marcii Ford in Romania din anul 1992 si vinde pe piata romaneasca 14 modele Ford din gama autoturismelor si a autovehiculelor comerciale usoare.