BusinessMagazin

Tag: facultate

  • A început businessul cu 6.000 de lire, iar acum câştigă de 40 de ori mai mult

    Tom Cridland, în vârstă de 25 de ani, a început un business în domeniul vestimentar imediat după terminarea facultăţii.

    El a apelat iniţial la tatăl lui, CEO al unei companii ce comercializează sisteme de iluminat, dar acesta a refuzat să îi dea bani; Cridland a apelat atunci un credit pentru start-up-uri în valoare de 6.000 de lire sterline.

    Cu ajutorul prietenei sale Debs Marx, care se ocupă de aspectul financiar al afacerii, Cridland a reuşit să obţină venituri de aproape 250.000 de lire sterline în 2015. La începutul acestei săptămâni, el a deschis primul magazin în Londra, într-un cartier select.

    Succesul lui Cridland se datorează faptului că oferă o garanţie de 30 de ani pentru hainele sale: dacă acestea se rup sau se decolerează, ele pot fi restaurate gratuit de companie. Actori cunoscuţi precum Daniel Craig sau Ben Stiller s-au arătat încântaţi de idee, fiind surprinşi purtând pantalonii vânduţi de Cridland.

  • Povestea tinerei de 27 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 27 de ani, a plecat din România în urmă cu patru ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Dacă aş mai avea din nou 20 ani, aş fi mai puţin selectivă cu oamenii pentru că învăţăm din toate experienţele”

    Dacă aş avea acum 20 de ani aş alege la fel, să studiez măcar o scurtă perioadă la o universitate de prestigiu din Europa sau America, pentru că astăzi vorbim de o piaţă globală şi ne pregătim pentru provocări şi competiţie serioasă. Aş face cât mai multe stagii în timpul facultăţii, ca să iau contact cu mai multe culturi de întreprinderi şi cu mai multe domenii de activitate. Cu cât ai mai multă experienţă, cu atât eşti mai câştigat. Aş căuta lucrurile care mă entuziasmează cu adevărat şi aş încerca să văd dacă abilităţile mele cele mai mari se pot apropia de pasiunile mele. Probabil aş citi biografiile celor care au performat în domeniul ales de mine, pentru a-mi reconfirma interesul şi a afla factorii cheie ai succesului lor.

    Dacă aş mai avea din nou 20 ani, m-aş uita mai mult în jurul meu, aş fi mai puţin selectivă cu oamenii şi cercul de prieteni, pentru că învăţăm din toate experienţele.

    La vârsta de 20 de ani cu toţii ne dorim să ajungem să avem o viaţă lipsită de griji, să ne îndrăgostim şi să arătam bine. Întrebarea este ce eşti dispus să faci pentru asta şi la ce eşti dispus să renunţi ca să ajungi acolo. Ai vrea să lupţi pentru visurile tale? Câteodată, ca să ajungi unde vrei, e nevoie de mult efort, de schimbarea oraşului sau a ţării, de nopţi şi weekenduri petrecute la birou, de acceptarea unor ierarhii corporatiste arbitrare sau antrenamente zilnice la sală. Experienţa mea de acum îmi spune că secretul e să faci totul cu bucurie, cu entuziasm şi cu încredere. Şi da, într-o zi, viaţa devine lipsită de grji, ne îndrăgostim şi arătăm bine. Atitudinea aduce succesul, nu doar educaţia, experienţa sau abilităţile înnăscute.

  • Un fost corporatist şi un publicitar au creat de la zero propria marcă de bere 100% românească

    Tulceana, Parâng sau Arădeana sunt doar câteva dintre mărcile care au rămas doar cu numele în istoria berii româneşti. Un fost angajat de corporaţie şi un publicitar speră să revitalizeze tradiţia producţiei de bere în micile fabrici locale şi să îşi facă loc printre giganţii care domină piaţa.

    „Ne-am identificat cu zăganul, o pasăre vânată până la dispariţie, atât datorită proximităţii de vârful Zăganu, unde se află microberăria, cât şi printr-o paralelă cu faptul că fabricile mici de bere din România au dispărut asemenea zăganului“, descriu Laurenţiu Bănescu şi Alexandru Geamănu alegerea numelui produsului creat prin start-up-ul lor, Fabrica de Bere Bună. Cei doi au investit 250.000 de euro în aceasta şi au ajuns la break-even după un an, ajungând să îşi aducă berea nepasteurizată, îmbuteliată şi etichetată manual în 120 de spaţii.

    Microberăria aflată la poalele munţilor din Măneciu-Ungureni, cu o capacitate anuală de producţie de 4.000 de hectolitri, este „o picătură în oceanul berii de pe piaţa locală de 16 milioane de hectolitri“, după cum observă cei doi antreprenori.  Ideea „năstruşnică“, după cum le place să spună, de a începe o astfel de afacere le-a venit din dorinţa de a se lansa în antreprenoriat, cu un produs pe gustul lor, fără să aibă până în acel moment tangenţe cu producţia berii. Laurenţiu Bănescu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune în cadrul Academiei de Studii Economice în 2001 şi, după absolvire, a lucrat vreme de zece ani pentru mai multe companii multinaţionale printre care Coca-Cola, Red Bull, Henkel şi Tuborg.

    Alexandru Geamănu a studiat în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Nu a profesat niciodată însă în domeniu şi şi-a construit cariera în publicitate, în BTL, în agenţii precum D’Arcy, Saatchi & Saatchi, Mercury şi Odyssey. „Cred că a fost o combinaţie de timing foarte bun cu noroc şi perseverenţă“, descriu ei momentul când s-au hotărât să înceapă antreprenoriatul. De la prima discuţie, din decembrie 2012, a durat aproape un an până să vândă prima bere produsă în Fabrica de Bere Bună. Au căutat iniţial fabrici de bere din străinătate pe care să le aducă în România, dar costurile prea mari i-au îndemnat să îşi îndrepte atenţia spre piaţa locală.

    Au găsit astfel fabrica de bere închisă, după ce îşi încetase producţia în urma unui faliment, şi aflată în conservare la poalele vârfului Zăganu (Carpaţii Orientali), aproape de staţiunea Cheia. Au descoperit pe parcurs că nu era foarte bine conservată, dar au reuşit să depăşească problemele echipamentelor, iar achiziţia şi modernizarea fabricii i-au costat aproximativ 250.000 de euro, parte fonduri proprii, iar restul, finanţare de la bănci. Primul pas în dezvoltarea afacerii a fost găsirea unui nume reprezentativ pentru berea lor, autentic şi românesc. „A fost un brainstorming intens, în care am trecut prin cel puţin 50 de nume, care mai de care mai neaoşe, iar în cele din urmă am ales să ne întoarcem la origini, la masivul Zăganu“, spun cei doi antreprenori. Au început producţia în extrasezon, în luna octombrie 2013, cu volume mici, din cauza autorizaţiei de a vinde berea primite după sezonul de vară, şi au reuşit să se apropie, în lunile de vară, de aproximativ 50% din capacitatea de producţie. În restul anului, produc la aproximativ 20% din capacitatea fabricii, îmbuteliind doar la cerere.

    Conceptul de „microberărie“ abia începe să fie folosit în România, dar este foarte dezvoltat în Statele Unite ale Americii, unde cele peste 3.500 de microberării deţin o cotă de piaţă de circa 22%, potrivit lui Geamănu. Mai aproape, la nivel european, celebrele abaţii belgiene sau berării germane ţin capul de afiş în acest tip de industrie, chiar dacă, la scurt timp după Revoluţie, piaţa avea potenţial şi în România. „Dacă la începutul anilor ’90 în România erau active 125 de fabrici de bere, astăzi mai sunt sub 20. Mai mult decât atât, în urmă cu câteva zeci de ani, fiecare zonă a României avea berea ei şi un motiv de mândrie locală – Tulceana, Parâng, Arădeana, Caraş, Orădeana sau Sarmis. Credem că numele este reprezentativ pentru ceea ce vrem noi să facem: să ajutăm la revitalizarea unei industrii cândva înfloritoare în România – producţia de bere locală, independentă“, spun cei doi. Potrivit lor, existau cam trei astfel de berării în fiecare judeţ, iar oamenii ţineau la un „patriotism local“, de a bea tipul de bere specific zonei în care se aflau.

  • S-a mutat la New York cu doar 400 de dolari în buzunar, iar acum face 25.000 de dolari pentru un clip de 6 secunde – VIDEO

    Jerome Jarre, 24 de ani, este una dintre personalităţile celebre pe platforma video, Vine, unde are nu mai puţin de 8.5 de milioane de fani.
    Jarre s-a născut în Albertville, Franţa unde a fost crescut de mama sa. La vârsta de 19 ani a renunţat la facultate şi s-a mutat în China pentru un an. Acolo a învăţat engleză, chineză şi a dezvoltat mai multe start-up-uri. A învăţat engleză ascultând audiobook-ul “Crush it” a lui Gary Vaynerchuk. Un start-up fondat de el în China a avut succes, iar cu banii obţinuţi s-a mutat la Toronto, unde a co-creat o companie de software, Atendy, alături de Christopher Carmichael.

     

    Ştia de Vine încă de la lansare şi a făcut primul clip video în ianuarie 2013. După şase luni strânsese deja 20.000 de fani, iar acum are peste 8 milioane de fani, iar clipurile lui  au peste 1 miliard de vizualizări. Jerome Jarre s-a mutat şi pe Snapchat unde a realizat proiecte narative de 2 minute. Show-ul  este susţinut de nimeni altul decât Robert De Niro.

    A făcut un clip în fiecare zi şi a căştigat popularitate, iar asta i-a atras atenţia lui Vaynerchuk cu care a început o agenţie de talente pentru vedetele de pe platformele online precum Vine sau Snapchat.

    S-a mutat la New York în 2013 doar cu 400 de dolari în buzunar şi nu avea un loc unde să stea. “În primele două săptămâni am dormit pe podeaua unui tip, apoi l-am convins pe Gary Vaynerchuk să facem o afacere. Nu i-am spus, dar în primele şase luni am dormit la birou”, a declarat el.

    A fost invitat de Ellen DeGeneres să prezinte pe Vine ceremonia premiilor Oscar, unde realizat clipuri cu celebrităţi precum Pharrell Williams, Ashton Kutcher sau Kristen Bell.A refuzat o ofertă de sponsorizare în valoare de 1 milion de dolari deoarece nu a vrut să susţină un produs alimentar nesănătos.

    Companiile îl plătesc cu 25.000 de dolari pentru un clip pe Vine şi cu 35.000 pentru un video Snapchat.

  • (P) “Don’t teach the plan, teach the people”

    “Dacă în străinătate există această tradiţie de life-long learning, învăţarea pe tot parcursul vieţii, în România acest lucru e ceva nou, e încă la început. Sunt mişcări în direcţia asta, şi vedem tot mai des oameni care nu aşteaptă ca o companie să le plătească nişte cursuri şi să vină gratuit atunci când sunt “in the mood”, ci vin şi îşi plătesc cursurile chiar ei, înţeleg că ţine de dezvoltarea lor personală şi că aceste cursuri le oferă şansa la un job mai bun”, spune Ramona Glodeanu, un trainer certificat CELTA, distincţie recunoscută internaţional. Alături de Ian Browne şi Nicoleta Mihalca, ea oferă cursuri de limba engleză pentru angajaţii din zona de business în cadrul Alpha Training Center.

    Interesul pentru astfel de cursuri este destul de ridicat, dar alegerea tipului de curs şi al celor care îl predau este un aspect deosebit de important: “Oamenii nu fac încă diferenţa între un serviciu de training şi servicii de meditaţie. Oamenii încă nu ştiu să aleagă, nu există standarde în predarea a limbii engleze, nu există instituţii solide care să pregătească traineri de limba engleză. Diferenţa mare dintre un profesor şi un trainer este că un trainer îşi face specializările în străinătate, în ţări cu tradiţie, pentru ca apoi să aplice în România ceea ce a învăţat. Acest lucru se schimbă însă după urmarea unui curs cu un trainer, atunci când oamenii realizează că metoda e diferită şi se adaptează stilului de învăţare, venind în întâmpinarea nevoilor lor“, explică Ramona Glodeanu.

    Ramona Glodeanu a absolvit Facultatea de Litere şi a urmat apoi mai multe cursuri în străinătate, obţinând certificări din partea mai multor instituţii de renume. Îşi aminteşte însă cu plăcere momentul în care a realizat diferenţa dintre ceea ce înveţi în facultate şi ceea ce înseamnă cu adevărat să predai: “Am urmat un curs de perfecţionare la Budapesta unde am obţinut certificatul cu cea mai mare recunoaştere în lume, nu poţi să predai fără să ai acest certificat de care nu prea ştie nimeni în România. Este poate şi motivul pentru care lumea nu ştie diferenţa dintre un trainer şi un meditator. Acolo aveam un mentor care spunea “Ramona, don’t teach the plan, teach the people”; cu alte cuvinte, una e ceea ce îţi pregăteşti şi alta e ceea ce trebuie să livrezi, pentru că nevoile cursanţilor sunt diferite şi trebuie să adaptezi din mers. Am învăţat să fac acest lucru, chiar dacă era diferit faţă de ceea ce învăţasem eu în facultate. Am învăţat că în fiecare zi mai ai ceva de învăţat”, povesteşte ea.

    În România, sistemul de învăţământ impune, de multe ori, învăţarea unor concepte care nu îşi dovedesc utilitatea; de asemenea, elevii sau studenţii nu sunt încurajaţi într-o suficient de mare măsură să se concentreze pe ceea ce îi va ajuta, la un anumit punct, să obţină o slujbă mulţumitoare.

    “Ideea de a te instrui ţine de tine şi este o responsabilitate a ta, nu este nici a angajatorului, nici a statului, nici a părinţilor. Această informaţie ar trebui primită încă de când suntem copii, practic sistemul nostru de învăţământ nu încurajează curiozitatea copilului; sistemul nostru restrânge interesele copilului. Vedem studenţi foarte deştepţi, care termină facultăţi renumite dar nu îşi pot găsi un loc de muncă, pentru că nu răspund cerinţelor pieţei. La fel cum am văzut oameni pregătiţi la limba engleză doi sau trei ani şi erau începători atunci când au ajuns aici, pentru că învăţau liste de verbe pe care le ştiau deja. Dacă ştii cum să spui în engleză “tâmplar” dar nu ştii cum să spui “dă-mi te rog un pahar cu apă”, ai învăţat ceva inutil. Oamenii sunt inteligenţi, dar nu sunt orientaţi în direcţia potrivită”, remarcă trainerul.

    Alpha Training Center se adresează, în general, clienţilor din zona de business, indiferent de poziţia pe care o ocupă în companie. “Ne adresăm cel mai mult sectorului business, iar clienţii sunt de regulă cei care caută un trainer cu care să nu piardă timpul, care să le stabilească obiective clare şi realiste. Fie vorbim de manageri care vor să urmeze cursuri private, adaptate exact nevoilor lor de business, fie grupuri de cursanţi unde se pot înscrie maximum opt într-o grupă”, arată Ramona Glodeanu. “Este important de spus că evaluarea este gratuită, fără a exista vreo obligativitate din partea cursanţilor. Dacă un manager de resurse umane vrea să îşi evalueze angajaţii, poate să o facă fără a achiziţiona imediat după un număr de cursuri.”

    Alpha Training Center furnizează cursuri de limba engleză generală şi limba engleză pentru afaceri. Funcţionează de la începutul anului în Bucureşti, iar trainerii săi se bucură de o experienţă vastă pe piaţă, având clienţi precum Porsche România, Coca-Cola HBC, Unilever, Petrom, BCR sau IKEA. Compania abordează o metodă nouă de predare, cea comunicativă, oferind astfel posibilitatea învăţării limbii engleze la standardele europene şi internaţionale de competenţă în materie. Cursul este interactiv iar participanţii comunică în cea mai mare parte a acestuia, trainerul având rolul de a corecta, a ajuta şi a îmbunătăţi conversaţia.

    www.cursuri-engleza.com

  • Cine este Dacian Cioloş, desemnat de preşedintele Iohannis ca premier

    Biografie Dacian Cioloş:

    Data naşterii: 27 iulie 1969

    Locul naşterii: Zalău, jud. Sălaj

    Starea civilă: Căsătorit

     

    Studii:

     

    1983 – 1987 Liceul agroindustrial – Specializarea Horticultură şi Viticultură, Şimleul Silvaniei, Sălaj

    1989 – 1994 – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj – Facultatea de Horticultură, Cluj

    1995 – 1996 Ecole Nationale Supérieure Agronomique ENSAR, Rennes, Franţa – Diploma de Agronomie Aprofundată, specializarea “Sisteme de producţie şi Dezvoltare rurală”

    1996 – 1997 Ecole Nationale Supérieure Agronomique ENSA M – Université Montpellier I, Montpellier, Franţa – DEA Master ştiinţific: “Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale”

    2000 – 2006 (în finalizare) – Ecole Nationale Supérieure Agronomique Montpellier – ENSA, Institutul Naţional de Cercetări Agronomice – INRA, Montpellier, Franţa – Doctorand în economia dezvoltarii agricole, agroalimentare şi rurale

    Limbi străine: engleză, franceză

     

    Activităţi funcţii:


    1991-1996 Federaţia Regională a Agricultorilor Ecologici din Bretagne – Franţa – Stagii practice totalizând 13 luni în ferme de agricultură ecologică

    august – septembrie 1995 Centrul Internaţional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă – CICDA, Paris – Montreuil, Franţa
    Studiu – diagnoza socio-economică în Argeş. Pregătirea unui proiect de cooperare descentralizata Savoia – Argeş pentru dezvoltare rurală

    februarie – septembrie 1997 Camera Judeţeană de Agricultură Aveyron – Franţa, Rodez, Franţa
    Lucrare de diplomă DAA “Analiza şi evaluarea experienţei de dezvoltare agricolă şi rurală în Nord Aveyron”

    martie – iulie 1997, aprilie 1999 Commisia Europeană, DG Agricultură, Divizia Dezvoltare rurală, Agroeconomist stagiar, Bruxelles
    Pregătirea Programului SAPARD – elaborarea cadrului de reglementare
    şi a dispozitivului administrativ de implementare în statele eligibile

    martie 1998 – oct 1999 – Program de dezvoltare rurală locală în Argeş
    Cooperare descentralizată : Cons General Savoia (FR) – Cons Jud Argeş – CICDA, Director de Program

    nov. 1999 – dec 2001 Asociaţia Naţională de Dezvoltare Agricolă – ANDA, Franţa, Centrul Internaţional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă – CICDA
    Coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă şi rurală

    2002 – 2003 Commisia Europeană, Delegaţia CE în România
    Bucureşti – Task Manager Agricultură şi Dezvoltare rurală, SAPARD

    ian 2005 – Mai 2007 – Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Bucureşti – Consilier al Ministrului, Reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European

    Mai 2007 – Octombrie 2007 – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
    Subsecretar de Stat – Afaceri Europene

    Octombrie 2007 – decembrie 2008 – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

    Pe 12 octombrie 2009 a fost nominalizat de Guvern drept candidat al României pentru postul de comisar european.

    Pe 15 ianuarie 2010, a fost avizat favorabil de grupurile politice din Parlamentul European in funcţia de comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

    Altele:

    1992 – 1995 : Coordonator al Programului de stagii pentru studenţii USAMV Cluj Napoca în ferme agricole din Franţa
    1995 : Iniţiator şi membru fondator al asociaţiei profesionale ARGOECOLOGIA
    1990 – 1995 : Reprezentant al studenţilor în Senatul Universităţii de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară şi în Consiliul de Administraţie al Facultăţii de Horticultură Cluj Napoca
    2000 – Prezent : Membru al « Grupului din Bruges », grup european independent de analize şi propuneri privind Politica Agricolă Comună şi Uniunea Europeană

  • Şi-a început cariera ca mecanic auto, iar acum este directorul de departament transport rutier al IB CARGO

    La 30 de ani, Daniel Şerban a fost promovat recent în funcţia actuală, după ce anterior a fost manager de transport a companiei IB Cargo, care a ajuns la 361 de angajaţi iar anul trecut a realizat o cifră de afaceri de 14,7 milioane de euro, în creştere faţă de 2010, când
    a raportat o cifră de afaceri de 10,2 milioane de euro.

    Este responsabil de coordonarea departamentului, atât operaţional cât şi comercial, echipa având în prezent 12 oameni. Departamentul de care este responsabil a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 4,8 milioane de euro, circa o treime din încasările companiei, şi în creştere faţă de 2013 (3,5 milioane de euro). Spre comparaţie, în 2011, când a preluat conducerea departamentului, acesta avea doi angajaţi şi o cifră de afaceri de 700.000 de euro.

    Absolvent al Facultăţii de Transporturi (2008) din Bucureşti, Daniel Şerban s-a angajat din primul an de facultate, ca mecanic auto la un parc de camioane al Aurora Pan-Al. În al doilea an de facultate a devenit şofer profesionist de camion în cadrul aceleiaşi companii, iar în anul IV a preluat funcţia de dispecer. La absolvirea facultăţii a fost angajat în funcţia de coordonator de transport la Agnis Trading, companie în care a lucrat timp de doi ani.

    În 2010 a preluat funcţia de coordonator de transport, la DGH Log, având în subordine o echipă de cinci oameni. Întâmplarea a făcut ca în urmă cu patru ani să-l cunoască pe directorul general al IB Cargo, Cătălin Putineanu, şi în scurt timp a început colaborarea. În numai trei luni de la angajare în cadrul IB Cargo, când lucra singur în biroul din Bucureşti, a reuşit să tripleze cifra de afaceri a departamentului. La începutul colaborării sale cu firma, lucra doar cu camioane subcontractate, iar acum departamentul pe care îl conduce are contract de exclusivitate pentru 120 de camioane. Şi dacă în urmă cu patru ani erau folosite resurse office pentru comenzi şi raportări, acum este folosit un ERP, care a ajutat la eficientizarea activităţii.

    „Este un business în care trebuie să fii atent nu doar la clienţi ci şi la furnizori, pentru că doar lucrând cu partenerii potriviţi poţi avea cele mai bune şi sigure soluţii. Când spun ceva, aşa rămâne, nu-mi schimb afirmaţiile, indiferent de evoluţia pieţei.“

  • A vrut să devină pilot dar a fost refuzat, aşa că a construit singur un avion. Povestea incredibilă a unui tânăr de 35 de ani

    Asmelash Zeferu, un tânăr de 35 de ani din Etiopia, şi-a dorit toată viaţa să fie pilot. După terminarea facultăţii din Alemaya, Zeferu a încercat să se înroleze în divizia de aviaţie a armatei din Etiopia, dar a fost respins pentru faptul că era prea scund.

    Chiar dacă nu zburase niciodată cu avionul, el a decis să construiască singur un aparat pe care să îl piloteze, dar cu cât mai puţine costuri. A petrecut aproape 8 ani şi jumpătate citind cărţi şi urmărind documentare despre construirea avioanelor, timp în care a economisit aproape 7.000 de dolari.

    A urmat procesul efectiv de construire a aparatului de zbor, care i-a luat un an şi jumătate. El a adunat mai multe piese la mâna a doua şi a folosit materiale ieftine, precum lemnul, acolo unde normele de siguranţă i-au permis acest lucru. Modelul de bază folosit de etiopian a fost cel al unui avion uşor folosit de britanici în anii 1920.

    Cea mai mare problemă a fost cea a motorului: avionul folosit de englezi folosea un motor produs de Ford, care însă era prea scump pentru Zeferu. El a optat atunci pentru un motor de Volkswagen Beetle, mult mai ieftin şi mai uşor de procurat.

    Pe 15 iunie 2015, Asmelash Zeferu a încercat să decoleze pentru prima dată. Elicea a cedat, aşa că tânărul s-a întors la masa de lucru pentru a găsi o soluţie. El a anunţat că pe 28 octombrie va încerca din nou să zboare, iar sute de entuziaşti au anunţat că vor merge să îl susţină.

  • CEO-ul MasterCard are în plan creşteri de două cifre pentru plăţile electronice efectuate din România

    “Obiectivul meu la MasterCard este să înlocuiesc cât mai mult plăţile în numerar, iar un rezultat bun ar fi o creştere de 15-20% pe an. Nu este o schimbare pe termen scurt, ci determinarea unei schimbări comportamentale, care va veni în timp.“ Aşa poate fi rezumat discursul lui Cosmin Vladimirescu, general manager pentru România în cadrul MasterCard, din cadrul evenimentului Meet the CEO.

    Cosmin Vladimirescu a intrat în echipa MasterCard Europe în aprilie 2007, în poziţia de account manager pentru România. Principala sa responsabilitate, la acea vreme, consta în lansarea, alături de partenerii MasterCard, de produse şi programe noi de carduri. Astăzi conduce o echipă de 15 oameni şi spune că principalul său inamic este numerarul.

    Relaţia lui Cosmin Vladimirescu cu cardurile a început de timpuriu, în familie: „Mama lucra într-o bancă, aşa că acasă auzeam destul de mult despre ce se întâmplă pe piaţa financiară. Cred că un moment definitoriu a fost când ea mi-a pus un card în mână şi m-a lăsat să îmi gestionez singur bugetul“, povesteşte zâmbind Cosmin Vladimirescu: „A fost un exerciţiu dureros, pentru care relaţia mea cu ea încă suferă, dar a fost foarte bine pentru mine. În 1996, când se întâmpla asta, n-aveam ce să fac cu cardul. Era un singur bancomat pe care îl ştiam, instalat la McDonald’s la Unirii, înăuntru. Mergeam cu un prieten cu maşina şi scoteam de acolo bani“.

    Spre sfârşitul facultăţii, când avea deja câţiva ani de experienţă în utilizarea cardurilor, a aflat că cei de la Romcard recrutează: „Am ajuns să am şi un interviu cu domnul Marin Mitroi, care, trecând de primele două minute în care evident a fost într-o stare de şoc, pentru că eram destul de nonconformist, mi-a spus: «Băi băiatule, eu te-aş angaja pentru că am nevoie de unul ca tine, dar nu poţi să vii aşa la muncă. Trebuie să te tunzi şi să-ţi scoţi cerceii, altfel nu se poate.» Şi n-am vrut atunci să renunţ la cercei, aşa că n-a fost să fie la Romcard“.

    După terminarea facultăţii, Vladimirescu şi-a încercat norocul în zona antreprenoriatului, dar aventura sa a durat doar câteva luni. „Mica aventură antreprenorială a constat în faptul că am cumpărat cu un prieten vreo 50 de modemuri dial-up şi ne-am făcut un ISP (Internet Service Provider – n.red.). Ne-am distrat bine cam două luni, după care am mâncat covrigi şi am renunţat, pentru că am primit o ofertă de la Bancpost şi am acceptat fără să stau pe gânduri.“

    Oferta de la Bancpost, venită la jumătatea anului 2000,  a reprezentat începutul carierei sale în sistemul bancar, iar jobul de la Bancpost a fost un avanpost pentru viitoarea sa traiectorie profesională. „Cred că a fost ca efectul bulgărelui de zăpadă: am avut o oportunitate când mi s-a oferit primul meu job adevărat, imediat după terminarea facultăţii, ca ofiţer de fraudă la Bancpost. Am avut două oferte atunci, dar nu pot să spun la ce am renunţat. Jobul pe care l-am acceptat avea legătură cu cardurile, ştiam că în perioada aceea se întâmplau şi evenimente mai neplăcute, fraude, iar eu foloseam deja carduri de câţiva ani.“

    În anii 2000, povesteşte Cosmin Vladimirescu, frauda se făcea prin acceptare: erau nişte magazine care acceptau carduri „care nu erau chiar în regulă. Dacă îşi dădeau sau nu seama de chestia asta e discutabil; bine că tehnologia a avansat şi verificările acestea nu mai rămân la latitudinea casierului“. Experienţa în Bancpost a fost de învăţare accelerată. „Primul meu salariu, de 300 de lei, nu însemna mai nimic, dar, pe de altă parte, oricât mi-ar fi dat, cel mai mare avantaj îl aveam din faptul că eram expus informaţiilor. Eram în mijlocul evenimentelor, înţelegeam ce se întâmplă. La acea vreme, salariile stăteau pe card doar câteva secunde“, îşi aminteşte managerul de la MasterCard. Comportamentul românilor era să scoată toţi banii de pe card, unul dintre motive fiind faptul că acceptarea cardurilor la plată era foarte redusă, dar motivul principal fiind lipsa de experienţă a românilor în folosirea cardurilor. „E firesc, aşa am început cu toţii. Diferenţa e că alţii au început să dezvolte plăţile cu cardul cu 50 de ani în urmă. Acum ne-am apropiat, nu le suflăm în ceafă, dar suntem la vreo 20 de ani în spate.“

    Oportunitatea de a lucra pentru MasterCard a venit ca o surpriză, mai ales pentru că noul job description nu se potrivea cu ceea ce lucrase, pentru o bună vreme de timp, la Bancpost. Cu toate acestea, a decis să încerce. „Când eram la Bancpost nu îndrăzneam să sper la ce fac acum, dar îmi doream să mă dezvolt în direcţia asta. Am fost foarte plăcut surprins când mi s-a oferit postul prin care am intrat la MasterCard, în 2007. Atunci era şefă Denisa Mateescu, şi ea mi-a zis «Cosmin, am nevoie de un om de vânzări». Eu i-am spus că nu mai făcusem asta, că eram un om de fraudă, de cealaltă parte a baricadei. Munca de convingere nu a fost prea lungă şi am acceptat propunerea ei.“

    Denisa Mateescu a preluat funcţia de conducere a MasterCard România în 2001 şi a ocupat acest post până în 2010, atunci când Cosmin Vladimirescu a devenit country manager al companiei. Imediat după ce a absolvit facultatea, Denisa Mateescu a lucrat doi ani la Institutul de Calculatoare şi Informatică, pentru ca, în 1994, să se îndrepte spre publicitate. Pe vremea aceea, era un domeniu nou, fără istorie, iar jucătorii erau, aşa cum îşi dorise, companii internaţionale. Aşa că a lucrat aproape opt ani pe piaţa de media, la început la Saatchi & Saatchi şi apoi la D’Arcy. La Saatchi a intrat în departamentul de media ca junior media executive şi apoi a fost promovată media executive. După doi ani, a fost numită senior media executive. Ulterior, între 1998 si 2001, a fost media director la D’Arcy. Experienţa din publicitate a apropiat-o de marketing şi de mărci, „iar de la un punct încolo, când am simţit că învăţasem suficient şi că media, în structura în care era în 2001, nu-mi mai oferea mari perspective de evoluţie profesională, am decis că e cazul să încep un nou capitol“, spunea Mateescu.