Tag: economii

  • Isărescu: BNR a limitat variaţiile cursului valutar. Un curs liber ar fi fost între 4 şi 5 lei/euro

     Pentru a balansa volatilităţile mari ale fluxurilor de capital, care au un impact puternic asupra unei economii ca cea a României, banca centrală a acţionat cu trei “tampoane”: controlarea cursului valutar, utilizarea rezervei valutare pentru cumpărări şi vanzări de valută, dar şi admiterea unei variaţii a dobânzilor pe piaţa monetară.

    Guvernatorul a comparat volatilităţile fluxurilor de capital cu un tsunami, care nu se observă când marea este adâncă, “dar la mal valul devine devastator”.

    “Din această cauză – şi nu fac decât să mă repet – noi (BNR – n.r.) am avut o combinaţie de politică monetară care n-a fost deloc ortodoxă, adică având în vedere amploarea acestor intrări-ieşiri de capitaluri pe care n-ai cum să le controlezi, am acţionat cu toţi cei trei factori sau cele trei tampoane în acelaşi timp: am lăsat şi cursul să aibă o anumită variabilitate, flexibilitate, dar nu foarte mare pentru că, dacă am fi lăsat un curs total liber, probabil că mişcarea lui s-ar fi dus între 4 şi 5 lei/euro ca să atenueze aceste intrări şi ieşiri de capital.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un print miliardar avertizeaza ca Arabia Saudita se afla intr-un pericol mult mai mare decat vrea sa recunoasca

     Arabia Saudita vrea sa mentina constant pretul petrolului, chiar si in contextul unei economii greu incercate, cum este cea de astazi. Aceste practici au facut ca tara sa acumuleze pana acum 700 miliarde de dolari in rezerve straine oficiale. Felul in care Arabia Saudita se prezinta lumii este unul aproape de ideal, insa nu toti cei din interior sunt de acord cu descrierea sa utopica.

    Un discurs de 14 pagini al unuia dintre cei mai vizibili miliardari din tara sugereaza ca Arabia ar fi macinata de neintelegeri politice si de management. Potrivit printului Alwaleed bin Talal, nepotul regelui Abdullah, care detine actiuni la Apple, Citigroup si Twitter, Arabia Saudita se afla in fata unui pericol iminent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comerţul pe internet între marile pieţe va creşte de 3 ori până în 2018. Care vor fi cele mai căutate produse

     Comerţul internaţional pe internet între SUA, China, Germania, Marea Britanie, Australia şi Brazilia va urca de la 105 miliarde de dolari în acest an la 307 miliarde de dolari în 2018, relevă un studiu realizat de Nielsen pentru PayPal, transmite Bloomberg.

    Principalele categorii de produse după cifra de afaceri vor fi îmbrăcămintea, încălţămintea şi accesoriile vestimentare, urmate de produsele de sănătate şi înfrumuseţare şi electronice, potrivit raportului.

    EBay, cea mai mare piaţă de comerţ online din lume, caută să se extindă pe plan internaţional, mai ales pe pieţele emergente, unde potenţialul de creştere este mai ridicat faţă de economiile dezvoltate.

    Aproximativ un sfert din veniturile EBay şi peste jumătate din afacerile PayPal au fost generate anul trecut de operaţiuni din afara SUA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OCDE avertizează: Şomajul se va menţine la cote ridicate şi anul viitor

     Astfel, OCDE anticipează că rata medie a şomajului din cele 34 de ţări membre ale organizaţiei se va menţine la aproape 8% până la finele anului viitor, cu un total 48 de milioane de şomeri.

    Raportul subliniază că, în timp ce şomajul este în scădere în economii solide ca SUA sau Germania, alte state sunt deja într-o situaţie dificilă şi se vor confrunta în continuare cu extinderea fenomenului.

    Astfel, dacă rata şomajului va scădea în SUA de la 7,6% în prezent la sub 7% la sfârşitul anului viitor, iar în Germania de la 5,3% la mai puţin de 5%, celelalte ţări din Europa vor înregistra în cel mai bun caz stagnarea şomajului. În Franţa şi Italia, şomajul va urca uşor, la 11%, respectiv 12,5%, în timp ce Spania şi Grecia vor înregistra la sfârşitul anului 2014 rate de aproape 28%, anticipează OCDE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Era creşterii puternice a preţurilor la materii prime a ajuns la final

    CU PUŢINE EXCEPŢII, PREŢURILE LA PRODUSE PETROLIERE, metale preţioase, metale industriale şi alte resurse au crescut constant în ultimul deceniu, un fenomen denumit de analişti un „superciclu al materiilor prime„.

    Era aceasta s-a sfârşit, afirmă experţi ai grupului bancar elveţian Credit Suisse. Aceştia se aşteaptă ca preţurile să rămână sub presiune cel puţin până la sfârşitul anului. În plus, cotaţiile materiilor prime nu vor mai creşte sau coborî împreună, cum s-a întâmplat în ultimii cinci ani, afirmă un raport al băncii elveţiene. Drept urmare, investitorii şi traderii vor fi nevoiţi să se concentreze pe dinamica individuală de cerere şi ofertă a acestor bunuri.

    PREŢURILE CUPRULUI ŞI MINEREULUI DE FIER, DE EXEMPLU, SUNT AŞTEPTATE SĂ SCADĂ, întrucât oferta disponibilă pentru ambele sporeşte într-o perioadă în care cererea se reduce. Cuprul este folosit, între altele, pentru cabluri şi echipamente electrice, fiind astfel sensibil la activitatea din construcţii şi la piaţa electronicelor. Minereul de fier este un indicator al activităţii economice în general. Preţurile ambelor se vor afla sub presiune odată cu încetinirea construcţiilor şi industriei prelucrătoare din China.

    Pe de altă parte, cererea pentru paladiu ar urma să rămână solidă, alimentată de dezvoltarea pieţei auto din China. De asemenea, un factor important este constituit de tulburările din rândul angajaţilor marilor companii producătoare din Africa de Sud, care ar putea avea un impact negativ asupra ofertei. Paladiul are astfel perspective de creştere a preţului.

    URMĂTORUL AN.
    Dintre cele patru categorii principale de materii prime (energie, metale preţioase, metale industriale şi agricultură) investitorii consultaţi de Credit Suisse consideră că energia (37% dintre respondenţii la un sondaj) şi agricultura (36%) sunt cele mai promiţătoare investţii pe parcursul anului următor.

    Cei mai mulţi investitori (41%) se aşteaptă ca preţurile la materii prime să rămână la nivelurile actuale pe parcursul unui an. De asemenea, semnificativ este şi faptul că aproape unul din patru investitori chestionaţi a afirmat că nu are absolut nici cea mai vagă idee în ce direcţie se îndreaptă preţurile.

    Un lucru este clar, iar acesta este că investitorii nu se aşteaptă ca piaţa să se stabilizeze. Mai mult de jumătate (53%) dintre cei consultaţi estimează că volatilitatea va fi mai ridicată pe parcursul anului următor comparativ cu anul precedent. Circa o treime se aşteaptă ca volatilitatea să rămână la fel, iar 15% să se mai tempereze.

    PIAŢA PETROLULUI. Ţiţeiul Brent a scăzut de la 119 dolari pe baril în aprilie la peste 100 de dolari pe baril la începutul lunii iulie, iar cei mai mulţi investitori se aşteaptă ca tendinţa să se menţină, cu excepţia unor perioade în care piaţa este afectată de factori excepţionali.
     

  • Finala UEFA Champions League: Rolul Germaniei în economia mondială şi fotbal

    Germania ocupă locul patru între economiile lumii, cu un PIB de 3.400 miliarde de dolari în 2012, şi este cea mai mare economie europeană. Cu toate acestea, Germania se plasează doar pe poziţia 21 la nivel mondial din punct de vedere al PIB-ului per capita, de 41.513 dolari. Spre comparaţie, România are un PIB per capita de 7.935 dolari. În cea mai bogată ţară din lume, Luxemburg, indicatorul se ridică la 107.206 dolari.

    Germania pentru România

    Germania ocupă locul trei la investiţii directe în România, cu un sold de 6,3 miliarde euro la sfârşitul anului 2011, sau 11,4% din total. Pe primele locuri sunt Olanda şi Austria.

    Germania este principala destinaţie a exporturilor româneşti, atrăgând 18,6% din acestea anul trecut. Exporturile au însumat 8,3 miliarde euro. Germania este, de asemenea, principala sursă de importuri pentru România, acoperind 17,4% din total în 2012. Importurile s-au situat la 9,5 miliarde euro.

    La începutul anului trecut în România erau înregistrate 18.884 de firme şi companii germane – locul doi după Italia – reprezentând peste 10% din totalul societăţilor cu capital străin. Printre marile companii germane prezente în România figurează Kaufland, liderulul reţelelor de retail alimentar, Metro (retail), Lidl (retail), Rewe (retail şi turism), E.On (energie) şi Continental (piese auto).

    Cititi aici continuarea

  • Şapte economii care vă pot ruina

    Stilul de viaţă frugal a devenit un fel de mantră de când a început criza, deşi mulţi români sunt economi de când se ştiu. Însă nu toate sfaturile despre cum să economiseşti bani sunt bune de urmat. Să iei masa acasă şi nu oraş sau să îţi faci singur cafeaua în locul celei din cafenea sunt modalităţi rapide de a economisi câteva zeci de lei pe săptămână, dar există şi economii care ar putea să te coste mai mult decât îţi dai seama.

    Anularea poliţei de asigurare
    Înainte de a anula poliţa de asigurare, trebuie să te gândeşti bine la consecinţe. Un accident sau un apartament inundat ar putea să te coste mai mult decât banii pe care i-ai economisi prin neplata unei asigurări de sănătate sau a casei.

    Shopping-ul doar pentru că sunt reduceri
    Cumpărătorii economi trăiesc din reduceri şi din cupoane de discount, dar nu trebuie să te laşi dus de sezonul de reduceri pentru că există un risc foarte mare de a cumpăra lucruri de care nu ai nevoie.

    Condusul pe distanţe mari pentru un discounter
    Uneori nu vezi pădurea din cauza copacilor. Să conduci kilometri în plus pentru a ajunge la un magazin cu preţuri mici, nu îţi aduce nici un beneficiu pentru că banii economisiţi la cumpărături sunt cheltuiţi apoi la pompa de benzină. Plus că nici maşina nu va arăta atât de bine după ce ai condus-o pe distanţe mari sau prin traficul din oraş.

    Anularea reviziei tehnice a maşinii
    Revizia tehnică a maşinii este o cheltuială pe care mulţi oameni ar prefera să nu o facă, dar lipsa unei revizii constante a maşinii ar putea să coste sute sau chiar mii de lei atunci când maşina chiar nu mai porneşte.

    Anularea controalelor regulate la medic
    La fel ca maşina, corpul tău, dinţii şi ochii au nevoie de controale constante. Deşi multora nu le plac controalele stomatologice, vizitele de prevenţie te post salva de cheltuieli mari mai târziu.

    Cumpărarea de produse ieftine
    Hainele ieftine, pantofii ieftini, calculatoarele sau electronicele ieftine sunt peste tot de cumpărat, dar dacă ai ajuns să le înlocuieşti des ai putea risca să cheltuieşti mai mulţi bani decât dacă ţi-ai fi luat un lucru de calitate din start. O decizie mai bună este să cauţi produse de calitate aflate la reduceri.

    Să trăieşti fără cash
    Dacă încerci să economiseşti bani prin menţinerea unei mici cantităţi de cash în portofel, te-ai putea trezi că plăteşti fără cumpătare cu cardul. Mai mult, băncile taxează cu comisioane mari retragerile de la ATM-uri făcute cu carduri emise de băncile concurente.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Clienţii BCR economisesc în medie cca 320 de lei prin planul de economii lansat de bancă

    BCR a lansat, la sfârşitul lui 2012, Planul de economii adresat clienţilor care vor să economisească regulat, pe o perioadă determinată de timp. Suma minimă depusă lunar este de 50 lei (adulţi) sau 40 lei (minori), respectiv 10 euro (adulţi sau minori).

    Dacă la data scadenţei clientul are în contul curent disponibilul necesar alimentării lunare, BCR operează automat transferul lunar în contul planului de economii. Clientul beneficiază de 5 zile lucrătoare perioadă de graţie pentru plata lunară şi primeşte un SMS de reamintire dacă la data scadentă graficul lunar de alimentări nu este îndeplinit. BCR acordă un bonus anual la prelungirea planului, dacă se repectă graficul de alimentări în perioada următoare de desfăşurare a planului.

    Circa 30% dintre cei care au ales să economisească cu Planul de economii au ales şi noile Pachete de cont curent: ClasiCont BCR, care oferă acces la contul clientului deschis la BCR, ExtraCont BCR, pentru persoanele active, care plătesc facturi, transferă bani şi constituie depozite, inclusiv prin internet şi telefon, respectiv TotalCont BCR, adresat clienţilor axaţI pe utilizarea internet bankingului, oferind un număr nelimitat de tranzacţii intraă şi interbancare cu comision zero.

    “Peste 60% dintre cei care au achiziţionat noile pachete de cont curent sunt clienţi noi. În perioada următoare vom simplifica şi uniformiza grila de comisioane pentru toţi clienţii”, a declarat Catalina Zincenco, şef departament Produse de Economisire şi Investiţii în BCR.

    Preţurile acestor pachete de cont curent sunt de 4,5 lei/luna pentru ClasiCont BCR, 8,5 lei/luna pentru ExtraCont BCR şi 12,5 lei/lună pentru TotalCont BCR.

    BCR, cea mai mare bancă din piaţă după active, are şi cea mai mare bază de depozite atrase, respectiv 37,9 miliarde de lei (8,5 mld. euro) la finele lui 2012. Banca a terminat anul trecut cu active de 73,3 mld. lei (16,5 mld. euro), corespunzător unei cote de piaţă de 19,3%. Grupul BCR a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 1,2 mld. lei (277 mil. euro) în urma majorării cu 68% a costului cu provizioanele.

  • OFICIAL: Modelul Cipru replicat la nivelul UE. Băncile vor fi salvate cu banii din depozite

     Procedura de bail-in (salvare cu resurse proprii) aplicată în Cipru, la Bank of Cyprus, este inclusă într-un proiect de directivă privind rezoluţia bancară, pregătit de Comisia Europeană încă din vara anului trecut, căruia i-au fost aduse mai multe amendamente în ultimele săptămâni, după soluţionarea crizei din Cipru printr-un acord care presupune restructurarea sectorului bancar.

    Potrivit unui proiect de modificare a propunerii de directivă, obţinut de MEDIAFAX, legislaţia europeană va stabili că în operaţiunile de bail-in nu vor mai putea fi exceptate depozitele constituite de alte bănci la instituţiile de credit intrate în procedură de rezoluţie, cu excepţia cazurilor în care utilizarea unei părţi a a tuturor acelor sume ar pune în pericol stabilitatea financiară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ciprioţii s-au aliniat ieri în ordine la cozi la redeschiderea băncilor pentru a primi nu mai mult de 300 de euro de persoană, raţia zilnică. Băncile vor da iar bani marţi

    Zvonurile spun că Banca Centrală Europeană a trimis câteva camioane cu bancnote în Cipru, iar firmele de se­curitate au plantat o armată de bodyguarzi la uşile băncilor cipriote, redeschise ieri după ce nu au mai lucrat cu publicul de aproape două săptămâni. Dar populaţia nu poate primi bani decât cu raţia, câte 300 de euro pe zi de persoană. Băncile au dat bani doar şase ore şi vor sta închise până marţi, într-o atmosferă care aduce cu cea a României din vremea lui Ceauşescu, când alimentele erau raţionalizate, iar mâncare se găsea în magazine doar o dată pe săptămână. Dacă în România cei cu relaţii ştiau din timp când vine marfa, şi în Cipru apar tot mai multe dovezi că unele persoane s-au pregătit din timp pentru restricţiile ce aveau să vină scoţându-şi banii din ţară. Autorităţile cipriote s-au pregătit intens pentru ziua de ieri, unică în istoria zonei euro doarece este prima în care au fost impuse restricţii ale fluxurilor de capital. Printre altele, deponenţii la băncile din Cipru nu mai au voie să scoată din ţară mai mult de 1.000 euro în numerar la un drum în străinătate, iar tranzacţiile cu cardul de debit sau de credit în afara ţării au fost limitate la 5.000 euro de persoană pe lună. De asemenea, ei nu mai au voie să încaseze cecuri şi să retragă mai mult de 300 de euro pe zi de la bancomate. Băncile vor opri din nou activitatea astăzi, în ajunul Paştelui pe rit Catolic, dar şi luni 1 aprilie, de ziua naţională a ţării.

    Toate stirile sunt pe zf.ro