Tag: desfăşurare

  • Un copil de doar 5 ani, „luptător“ la Revoluţie, descoperit de Corpul de control al premierului la Secretariatul de Stat pentru revoluţionari

    ”Din datele transmise de către Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, a rezultat că, deşi la nivelul instituţiei a fost realizată o bază de date informatizate, cu ajutorul programului software achiziţionat în acest scop, aceasta nu este utilizată, cauza fiind imposibilitatea de actualizare a programului, şi, astfel, baza de date nu mai este funcţională. În anul 2015 Corpul de Control al premierului a efectuat verificări la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, în urma cărora, prin Nota de informare nr. 14/I.L./23.01.2015 privind documentarea efectuată în legătură cu situaţia indemnizaţiilor plătite, în perioada 1990 – 2014, urmaşilor eroilor-martiri ai Revoluţiei române din decembrie 1989 şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, transmisă instituţiilor competente în soluţionarea aspectelor expuse, a semnalat unele ‘Erori în baza de date (în format electronic) cuprinzând beneficiarii Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare’, constând în înregistrările din baza de date cuprinzând beneficiarii Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru unele dosare sunt eronate, în fapt persoanele având un alt cod numeric personal decât cel înscris în evidenţă”, se arată în sinteza publicată, luni, de Corpul de Control al premierului.

    Potrivit documentului, inspectorii Corpului de control au descoperit existenţa unor situaţii precum deţinerea unui certificat de luptător de către o persoană care la data desfăşurării Revoluţiei avea vârsta de 5 ani, schimbarea calităţii de luptător rănit în erou-martir în cazul unei persoane decedate după 15 ani de la Revoluţia din decembrie 1989, din cauze care nu au avut legătură cu aceasta, dar şi faptul că în trei dosare au fost identificate documente care prezintă indicii de contrafacere a scrisului.

    În perioada 2010 – 2012 a fost acordată suma totală de 777.785.371 lei, pentru „luptător reţinut” suma totală de 116.298.094 lei, pentru „luptător remarcat”, suma totală de 593.375.910 lei, iar pentru „urmaşi”, suma totală de 68.111.367 lei. În aceeaşi perioada, 2010 – 2012, a fost alocată pentru programe de asistenţă socială (orteze, proteze şi cărucioare, tabere şcolare pentru copiii revoluţionarilor, materiale sanitare, bilete CFR etc.), suma totală de 1.955.000 lei. În perioada 1992-2014, au fost efectuate, de către casele de pensii, plăţi, reprezentând pensii şi indemnizaţii reparatorii pentru urmaşii eroilor-martiri şi revoluţionari, în cuantum total de 3.233.251.163,38 RON.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcia mobilizează vehicule militare la frontiera cu Irakul

    Armata turcă a început să mobilizeze tancuri şi alte tipuri de vehicule blindate în provincia Sirnak, în apropierea frontierei cu Irakul, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.

    Vehiculele militare au fost mobilizate marţi în zona Silopi, în provincia Sirnak, situată în apropierea frontierei Turciei cu Irakul.

    Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că va suplimenta trupele în această zonă, avertizând grupuri extremiste şiite cu măsuri militare dacă “vor teroriza” populaţia în oraşul irakian Tal Afar.

    Decizia Turciei intervine în contextul ofensivei militare care se desfăşoară asupra oraşului irakian Mosul, ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic.

    Ministerul turc al Apărării a transmis că acumularea efectivelor are rolul “combaterii terorismului”, în contextul situaţiei din Irak.

  • Iohannis: Alegerile din Moldova, cruciale. Parteneriatul pentru integrare europeană trebuie dezvoltat

    Preşedintele Klaus Iohannis spune, referitor la alegerile prezidenţiale din R. Moldova, că parteneriatul strategic pentru integrarea europeană semnat de R.Moldova şi România trebuie aprofundat şi că speră că turul doi se va desfăşura în spiritul corectitudinii şi al responsabilităţii clasei politice

    “Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova reprezintă un moment crucial pentru viitorul statului. Pe tot parcursul zilei de ieri, am fost informat permanent de către Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu derularea scrutinului, inclusiv prin Ambasada României la Chişinău. Îmi exprim speranţa că turul doi al alegerilor, din 13 noiembrie 2016, se va desfăşura în bune condiţii, cu respectarea standardelor europene privind derularea alegerilor, în spiritul corectitudinii şi transparenţei”, spune luni preşedintele într-un mesaj publicat de Administraţia Prezidenţială.

    Şeful statului subliniază că este nevoie de stabilitate şi responsabilitate din partea clasei politice şi că reformele în spirit european trebuie continuate în beneficiul cetăţenilor din R. Moldova.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: Inferno

    Inferno este cea mai recentă adaptare după cărţile semnate de Dan Brown, fiind continuarea poveştilor din Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi demoni, iar asta e evident încă de la început: acţiunea se desfăşoară cu rapiditate, fără a da spectatorului timp să se întrebe dacă filmul are sau nu vreo logică.

    Îl regăsim pe Tom Hanks în rolul profesorului Langdon, care de această dată se află într-o situaţie cel puţin bizară: este amnezic. Cum a ajuns într-un spital din Florenţa rămâne un mister până spre finalul filmului; dar chiar şi aşa, el are de înfruntat un personaj malefic care vrea să distrugă lumea. Ştiu, vă gândiţi deja la ce alt film să vă luaţi bilet – mai rezistaţi puţin, pentru că povestea devine chiar distractivă. După cum ziceam, Langdon trebuie să îl oprească pe Zobrist, un geniu care a făcut miliarde în lumea tehnologiei. Zobrist este un fel de Zuckerberg al lumii reale: principala diferenţă e că miliardarul din film nu a investit bani în şcoli sau proiecte caritabile, ci a dezvoltat un virus care ar trebui să decimeze o mare parte a populaţiei. Întrebarea firească e: „Bine, dar de ce?“ Răspunsul e la fel de stupid ca şi restul scenariului: Zobrist se teme se o situaţie de tipul Soylent Green, în care lumea ar fi afectată de suprapopulare şi epuizarea resurselor naturale, iar în ultimă instanţă am ajunge să ne mâncăm unii pe alţii.

    Revenim la Langdon, care o ia alături de el în aventură pe Sienna Brooks, interpretată decent de Felicity Jones. Cei doi încep să descifeze tot felul de ghicitori şi puzzle-uri, descoperă organizaţii secrete şi au diverse activităţi întâlnite şi în celelalte două filme – Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi demoni. Ceea ce filmul nu reuşeşte să explice în mod credibil, şi cred că ar fi fost destul de important, este de ce un istoric ca Robert Langdon ajunge să intre într-o cursă de-a şoarecele şi pisica cu un miliardar care se bazează pe tehnologie. E cam aceeaşi poveste ca în Kingsman: The Secret Service, dar măcar cei de acolo şi-au respectat originile din benzile desenate şi au tratat filmul ca atare.

    Există, sigur, şi părţi bune: Tom Hanks şi interpretarea lui Tom Hanks.

    Inferno este regizat de Ron Howard, care în mod surprinzător a semnat filme excelente precum Frost/Nixon, A Beautiful Mind sau chiar Rush. În distribuţie îi mai regăsim pe Ben Foster, Irrfan Khan şi Omar Sy; o surpriză plăcută e prezenţa actriţei Ana Ularu, care pare să-şi croiască drum în lumea agitată a Hollywood‑ului. Primele două filme ale seriei au generat încasări de peste 1,2 miliarde de dolari în condiţiile în care recenziile nu au fost deloc bune; mă aştept ca şi Inferno să mai aducă câteva sute de milioane, aşa că profesorul Langdon va mai ajunge de câteva ori pe marele ecran. În concluzie, Inferno e un film de urmărit doar dacă vă număraţi printre cititorii lui Dan Brown sau dacă v-au plăcut primele două părţi; şi pentru că v-am oprit atunci când voiaţi să alegeţi alt film, dau mai departe recomandarea pe care am primit-o de a vedea Kubo and The Two Strings.

    Nota: 5/10

  • Black Friday începe la Media Galaxy din 20 octombrie. Campania se va desfăşura pe parcursul a 35 de zile

    Media Galaxy®, unul dintre retailerii electro-IT importanţi din România, anunţă derularea campaniei de Black Friday pe parcursul a 35 de zile, în perioada 20 octombrie–23 noiembrie.

    ” Am scos din ecuaţieaşteptatul dinainte de Black Friday, trezitul cu noaptea în cap, statul la coadă şi bătaia pe produse sau lipsa stocurilor. Considerăm că Black Friday este o oportunitate excelentă prin care să le propunem clienţilor mai mult decât preţuri foarte bune la mii de articole, asigurându-le timp suficient pentru a cântări deciziile de achiziţie, dar şi serviciile necesare pentru realizarea unei achiziţii complete. Avem stocuri şi ne-am pregătit temeinic pentru a ne asigura că toate comenzile sunt onorate în cel mai scurt timp şi că oamenii nu vor fi nevoiţi să se înghesuie în magazine pentru a cumpăra produsele dorite.”,spune Carmen Capitănescu, Marketing Director Media Galaxy.

    Campania este împărţită în mai multe rundede promoţii, de câte o săptămână fiecare. Ofertele vor fi dezvăluite treptat în fiecare rundă şi vor culmina cu runda finală în săptămâna 17-23 noiembrie.

    În prima etapă, desfăşurată între 20 şi 27 octombrie, clienţii se pot beneficia de reduceri la peste 1.000 de produse din toate categoriile:

    • Până la 80% la comunicaţii
    • Până la 40% la televizoare
    • Până la 40% la electrocasnice mari
    • Până la 60% la electrocasnice mici
    • Până la 60% la entertainment

    Media Galaxy anticipează că volumul vânzărilor anul acesta va depăşi recordul de anul trecut, când lanţul de retail Media Galaxy şi Altex a avut vânzări cumulate în valoare de 80 de milioane de euro, atât online cât şi offline.
     

  • Omul care l-a cunoscut cel mai bine pe Putin dezvăluie adevăratul plan al Rusiei. România este vizată direct

    Înainte cu trei săptămâni de a se stinge, Shimon Peres a dat ultimul interviu scriitorului şi jurnalistului David Samuels, unul dintre interlocutorii săi preferaţi. Dialog spumos (întrebări non-conformiste, răspunsuri foarte interesante), desfăşurat în engleză şi ivrit, citabil în întregime.

    Am ales să decupez paragrafele referitoare la Vladimir Putin. Fiindcă vin din partea unui om care l-a cunoscut bine, pe care Putin l-a respectat şi l-a consultat, la fel cum au făcut preşedinţii Xi şi Obama. Ce spunea Peres: “Sunt foarte bun prieten cu Putin şi o să-ţi relatez, pe scurt, conţinutul uneia dintre discuţiile noastre recente” 

    Omul care l-a cunoscut cel mai bine pe Putin dezvăluie adevăratul plan al Rusiei. România este vizată direct

  • Eurodeputat britanic, în stare critică după o altercaţie cu un coleg la sediul Parlamentului European

    Un eurodeputat eurosceptic britanic, Steven Woolfe, este în stare critică după ce s-a bătut cu un coleg din cadrul formaţiunii radicale Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) la o reuniune desfăşurată la sediul Parlamentului European.

    Nigel Farage, liderul interimar al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe şi restul membrilor grupului parlamentar al formaţiunii din PE au participat la o reuniune desfăşurată în sediul din Strasbourg al Legislativului UE.

    La finalul întrevederii, între doi eurodeputaţi UKIP a avut loc o altercaţie.

    Steven Woolfe, favorit pentru preluarea conducerii UKIP, s-a prăbuşit după ce a fost lovit cu pumnul de un coleg, au declarat surse citate de cotidianul The Telegraph.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputat britanic, în stare critică după o altercaţie cu un coleg la sediul Parlamentului European

    Nigel Farage, liderul interimar al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe şi restul membrilor grupului parlamentar al formaţiunii din PE au participat la o reuniune desfăşurată în sediul din Strasbourg al Legislativului UE.

    La finalul întrevederii, între doi eurodeputaţi UKIP a avut loc o altercaţie.

    Steven Woolfe, favorit pentru preluarea conducerii UKIP, s-a prăbuşit după ce a fost lovit cu pumnul de un coleg, au declarat surse citate de cotidianul The Telegraph.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima companie din România care a decis reducerea săptămânii de lucru la 4 zile

    Agenţia de marketing digital WebDigital a decis reducerea numărului de zile lucrătoare pe săptămână, de la 5 la 4, începând din august 2016.

    Măsura se va desfăşura până la finalul anului şi îşi propune să aducă o îmbunătăţire a eficienţei în cadrul echipei şi să demonstreze că experienţa unui job poate progresa, prin transformarea fiecărei zi de luni în timp liber, arată un comunicat al companiei.

    “Cred că, pe parcursul unei săptămâni, avem timpi morţi şi e normal ca acest fenomen să apară. În momentul în care putem să eliminăm aceşti timpi morţi şi să-i transformăm într-un beneficiu, consider că ziua de luni poate fi transformată într-o zi liberă, care să ofere o energie şi, mai ales, un nivel de productivitate mai bune pentru restul săptămânii.” a declarat Ionuţ Munteanu, Managing Partner & Trainer WebDigital.

    Şi alte companii din străinătate au introdus săptămâna de 4 zile lucrătoare, Serps Invaders din Edinburgh, o agenţie de digital marketing, luând această decizie încă din 2013. De la implementarea acestei măsuri, agenţia a raportat angajaţi mai odihniţi, s-a extins prin deschiderea unui nou birou în Barcelona, a câştigat clienţi importanţi precum Gillette, Chanel şi SEAT şi a reuşit să atragă mai multe talente din domeniul marketing-ului digital.

    Cel mai mediatizat exemplu în România este Suedia, ţara în care s-a implementat ziua lucrătoare de 6 ore. Antreprenorii suedezi se declară mulţumiţi de măsura impusă de stat. Brath, o companie cu 20 de angajaţi, a raportat încasări mai mari cu aproape 100%.

    WebDigital este o agenţie specializată în Pay Per Click Marketing din Bucureşti, certificată Google Premier Partner.

  • A inceput afacere intr-un birou unde erau două scaune şi trei oameni iar acum este cunoscut pe orice şantier din Bucureşti

    Da, are un proiect: la 37 de ani, Cezar Gămulescu a amenajat 1.200 de sedii de birouri şi este cunoscut şi recunoscut pe orice şantier din Capitală. În urmă cu doi ani a intrat în antreprenoriat şi îşi propune să îşi dezvolte compania firesc, într-o activitate cu reguli care unora le pot suna ciudat: trei sferturi dintre proiectele din ultimii 6-7 ani s-au desfăşurat noaptea sau în weekend.

    Un alt detaliu interesat al activităţii lui Cezar Gămulescu este faptul că lucrează fără ţintă de cifră de afaceri; spune că este stresat până în momentul când ajunge să îşi acopere cheltuielile companiei. „Dacă îţi propui să faci un milion de euro şi realizezi doar 700.000 de euro, ajungi să crezi că nu eşti suficient de bun. Şi atunci am zis să gândim altfel, să ne propunem să facem întâi 400 – 450.000 de euro, ca o primă ţintă. Ce facem după aceea se va răsfrânge atât asupra firmei, cât şi asupra oamenilor, ca salarizare, sau asupra acţionarilor.” Recunoaşte că îi este destul de simplu să depăşească nivelul propus iniţial, pentru că suma poate reprezenta două contracte de amenajare sau mobilier pentru cinci sau şase sedii de birouri.

    Are sediul undeva în zona Compozitorilor, pe o stradă cu sens unic; şoferul m-a lăsat, desigur, la capătul greşit, aşa că am luat pieptiş arşiţa verii bucureştene. Sediul i-a fost recomandat de un prieten care şi-a făcut birouri în clădire şi l-a angajat pentru amenajare; a rămas şi el acolo. A început afacerea forFITOUT în 2013, cu trei oameni şi două scaune. Provine dintr-o familie de medici şi s-a pregătit pentru medicină dar a dat la ASE. Era o perioadă în care la modă erau marketingul sau agenţiile de publicitate, aşa că a mers pe marketing.

    N-a ştiut în ce se bagă, pentru că alesese o facultate cu dublă specializare, marketing şi comerţ exterior, specializări care i-au folosit mult mai târziu; în perioada studiilor, însă, a muncit. Pentru a evita armata şi-a continuat studiile; spune că a fost o perioadă mai tumultuoasă, cu cinci slujbe în patru ani, iar în cele din urmă a ajuns la prima firmă serioasă, de echipamente electrice, Moeller. A lucrat la departamentul de marketing, într-o perioadă în care nu multă lume ştia ce este marketingul. A colaborat şi cu un prieten care avea o firmă de amenajări interioare, a mai avut un job temporar la Budapesta, iar în cele din urmă a încercat să îşi facă o firmă de amenajări, undeva în 2008. După şase luni şi nicio lucrare şi nicio perspectivă, a constatat că voinţa nu este de ajuns; îi lipsea experienţa. „Sunt mulţi care aleargă înainte de a învăţa să meargă şi cad şi îşi rup gâtul; găsesc scuze, dar nu găsesc o idee pentru a reclădi totul.”

    A revenit la condiţia de angajat într-o firmă de dezvoltări imobiliare, Cascade, implicată în unele din primele proiecte de birouri din Bucureşti. Spune că a fost cea mai bună şcoală de afaceri pe care a făcut-o, la cel mai ridicat nivel al intensităţii. „Făceam şi contabilitate, eram şi project manager, urmăream şi execuţia, mă certam cu constructori, am achiziţionat şi terenuri.” Din al doilea an al jobului a început un MBA, pentru că simţea nevoia să urce. S-a despărţit de Cascade şi a trecut la Corporate Office Solutions, companie americană. Iniţial project manager, a primit patru luni mai târziu şefia departamentului de project management; câteva luni mai târziu se înfiinţa COS antrepriză generală, departament care executa lucrări de construcţii şi instalaţii pentru companie. Iniţial lucrările de construcţii nu aveau o pondere forte mare în cifra de afaceri a companiei, dar în timp au ajuns să crească foarte mult, inclusiv în perioda de criză. În şase ani de activitate la COS a semnat 962 de contracte, care înseamnă 962 de sedii de firme, de la Bucureşti la Sofia. „Am semnat câte 10 – 15 sedii pe lună, era inimaginabil.”

    A simţit nevoia să mai facă un pas, întrebându-se dacă poate avea aceeaşi performanţă de unul singur. După multe nopţi nedormite, a luat decizia să îşi reactiveze proiectul antreprenorial, la începutul anului 2013, şi doar în luna ianuarie a semnat proiecte în valoare de 150.000 de euro. Spune că a beneficiat de multele relaţii pe care le-a dobândit la cele două firme mari pentru care a lucrat, unde a venit în contact cu mulţi parteneri, clienţi sau executanţi, a învăţat lucruri şi a lăsat loc de bună ziua. „Experienţele mele au fost destul de antreprenoriale, chiar în interiorul corporaţiei. La COS AG aveam libertatea de a crea, pentru că eram şi partener.” Crede că în marile companii, unde sunt mulţi angajaţi, poţi învăţa cum să lucrezi în echipă, cum să te comporţi cu oamenii, cum să comunici cu ei, şi acesta este cel mai bun antrenament.