Tag: decese

  • Nou record de persoane infectate cu COVID-19 în România: 1.767 de cazuri

    În România s-a înregistrat miercuri un nou record de persoane infectate cu COVID-19 în 24 de ore. Sunt 1.767 de cazuri şi 47 de decese, dintre care două la persoane tinere, sub 30 de ani.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.767 de cazuri noi de infectare cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 681 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până miercuri, 4.550 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au murit.

    De marţi, de la ora 10.00 până miercuri, la ora 10.00 au fost înregistrate 47 de decese (35 bărbaţi şi 12 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, trei decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, cinci decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

    45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În spitalele din România sunt internate 7.061 de persoane cu COVID-19. Dintre acestea, 498 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.278.125 de teste. Dintre acestea 24.544 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.165 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.379 la cerere.

    Pe teritoriul României, 8.917 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.959 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 23.442 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 179 de persoane.

     

  • BREAKING: Numărul de cazuri de COVID în România în ultimele 24 de ore

    Potrivit GCS, până sâmbătă în România au fost confirmate 111.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 89.119 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 665 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până sâmbătă, 4.402 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 42 de decese (21 bărbaţi şi 21 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bacău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

    Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

    În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.996. Dintre acestea, 461 sunt internate la ATI.

    Până acum, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.210.071 teste. Dintre acestea 23.030 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.305 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.725 la cerere.

  • Câte cazuri noi de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 a înregistrat România în ultimele 24 de ore

    În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 1.311 cazuri noi şi 27 de decese de COVID-19, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS), sâmbătă.

    Până sâmbătă, în România au fost confirmate 102.386 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    42.811 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 11.052 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.311 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

    Până sâmbătă, 4.127 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat, 27 fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.

    Este vorba de 12 bărbaţi şi 15 femei, toţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Dolj, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea şi Bucureşti.

    Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, cinci decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi nouă decese la categoria de peste 80 de ani.

    26 dintre decesele înregistrate de vineri până sâmbătă sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În spitalele din ţară sunt 7.027 de persoane infectate cu COVID-19, iar dintre acestea, 467 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.066.860 de teste. Dintre acestea 24.939 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.782 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.157 la cerere.

  • BREAKING! Explozie de cazuri vineri în România. Numărul românilor infectaţi sparge bariera de 100.000

    Numărul românilor cu Covid-19 a depăşit 100.000, vineri, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.391 de cazuri noi de îmbolnăvire şi 35 de decese.

    Potrivit GCS, până vineri, în România au fost confirmate 101.075 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.391 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până vineri, 4.100 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 35 de decese (25 bărbaţi şi 10 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

    34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

    În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.125. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.

    Până acum, în ţară au fost prelucrate 2.041.921 de teste. Dintre acestea 26.149 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.415 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.734 la cerere.

    10.772 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.754 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 33.129 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 12 persoane.

  • Numărul de cazuri de COVID explodează joi în România. Câte persoane au fost infectate în ultimele 24 de ore

    Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, joi, 1.380 de noi cazuri de îmbolnăvire şi 47 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore în România.

    Conform GCS, până joi, în România, au fost confirmate 99.684 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 41.010 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 12.568 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.380 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 760 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până joi, 4.065 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 47 de decese (25 bărbaţi şi 22 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

    45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.

    În spitale sunt internaţi cu Covid 7.133 de persoane, dintre care 459 sunt la ATI.

    Până acum, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.015.772 de teste. Dintre acestea 25.185 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.940 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.245 la cerere.

  • Peste 4.000 de decese la pacienţi cu Covid. 1.271 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore

    Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, miercuri, 1.271 de noi cazuri de Covid-19 şi 51 de decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus.Numărul deceselor înregistrate de la începutul epidemiei a depăşit 4.000.

    Conform GCS, până miercuri, în România au fost confirmate 98.304 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 41.002 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 12.557 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, de marţi, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 642 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până miercuri, 4.018 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 51 de decese (32 bărbaţi şi 19 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

    49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În spitale sunt internate 7.137 de persoane cu Covid. Dintre acestea, 459 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.990.587 de teste. Dintre acestea 24.043 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.142 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.901 la cerere.

  • Agenţia Europeană de Mediu: Unul din opt decese din Europa este legat de poluare

    Un total de 630.000 de decese în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene plus Marea Britanie au fost atribuite unor factori de mediu în 2012, ultimul an pentru care sunt disponibile date, a anunţat agenţia într-un raport.

    Poluarea aerului este cel mai mare risc pentru sănătate în Europa, contribuind la peste 400.000 de decese premature în fiecare an. Expunerea prelungită la poluanţi poate provoca diabet, boli pulmonare şi cancer, iar dovezile timpurii sugerează că poluarea aerului poate fi legată de rate mai mari de deces în rândul pacienţilor cu COVID-19.

    Nivelurile de poluare ale Europei au scăzut pe fondul carantinei impuse în timpul pandemiei de coronavirus, dar scăderea este de aşteptat să fie temporară, iar majoritatea ţărilor din UE nu îşi vor îndeplini obiectivele de reducere a poluanţilor atmosferici în următorul deceniu.

    Agenţia Europeană de Mediu a anunţat că pandemia de coronavirus a evidenţiat legătura dintre mediu şi sănătatea umană, demonstrând riscul crescut de transmitere a bolilor de la animale la oameni ca urmare a degradării mediului.

    „COVID-19 a fost un alt apel de trezire, care ne-a făcut extrem de conştienţi de relaţia dintre ecosistemele noastre şi sănătatea noastră”, a declarat şeful UE pentru sănătate Stella Kyriakides.

    Comisia Europeană a propus măsuri pentru a face agricultura mai sustenabilă.

  • India a devenit a doua ţară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus

    India a devenit luni, 7 septembrie, a doua ţară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus. India a înregistrat peste 4 milioane de infecţii. Doar în ultimele 24 de ore, autorităţile indiene au confirmat aproape 100.000 de noi cazuri. 

    India a devenit luni a doua ţară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus, după Statele Unite. Bilanţul său l-a depăşit pe cel al Braziliei, conform cifrelor oficiale citate de Le Figaro. În India sunt 4.204.613 de milioane de infecţii de la începutul pandemiei, potrivit Ministerului Sănătăţii din această ţară. În ultimele 24 de ore, autorităţile indiene au confirmat 90.802 de noi cazuri. Dar rata mortalităţii se menţine relativ scăzută, cu 1.000 de decese în ultima zi şi un bilanţ total de 71.642.

    În topul mondial, mai figurează Brazilia cu 4,12 milioane de infectări şi Statele Unite cu 6,25 milioane de persoane infectate.

     

  • India a devenit a doua ţară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus

    India a devenit luni, 7 septembrie, a doua ţară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus. India a înregistrat peste 4 milioane de infecţii. Doar în ultimele 24 de ore, autorităţile indiene au confirmat aproape 100.000 de noi cazuri. 

    India a devenit luni a doua ţară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus, după Statele Unite. Bilanţul său l-a depăşit pe cel al Braziliei, conform cifrelor oficiale citate de Le Figaro. În India sunt 4.204.613 de milioane de infecţii de la începutul pandemiei, potrivit Ministerului Sănătăţii din această ţară. În ultimele 24 de ore, autorităţile indiene au confirmat 90.802 de noi cazuri. Dar rata mortalităţii se menţine relativ scăzută, cu 1.000 de decese în ultima zi şi un bilanţ total de 71.642.

    În topul mondial, mai figurează Brazilia cu 4,12 milioane de infectări şi Statele Unite cu 6,25 milioane de persoane infectate.

     

  • Coronavirus 5 septembrie. Situaţia pe judeţe. Record de cazuri noi în Bucureşti în ultimele 24 de ore, de la începutul epidemiei. Judeţele care au raportat cele mai puţine cazuri

    Până astăzi, 5 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 93.864 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 
    40.028 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 12.123 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.   
     
    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.269 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
     
    Judeţele cu cele mai multe cazuri
     
    Municipiul Bucureşti – 352
    Iaşi – 60
    Bacău – 59
    Bihor – 49
    Ilfov – 48
     
    Judeţele cu cele mai puţine cazuri
     
    Satu Mare – 1
    Ialomiţa – 2
    Botoşani – 3
    Tulcea – 4
    Harghita, Mehedinţi, Sălaj – 7
     
    Până astăzi, 3.850 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
     
    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.923.620 de teste. Dintre acestea 22.380 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.081 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.299 la cerere.