Tag: cont

  • Statul dă bani copiilor. Cum pot primi 500 de euro şi cine poate avea acces la ei

    Copiii români născuţi după data de 9 februarie 2011 vor primi de la stat echivalentul în lei a 500 de euro. Potrivit articolului 356 din Legea Educatiei Nationale nr.1/2011, toţi copiii născuţi în ultimii 5 ani în România trebuie să primească de la stat această sumă. Tinerii vor fi singurii care vor avea acces la bani, după ce împlinesc vârsta de 16 ani.

    Deşi legea a intrat în vigoare de mai mulţi ani aceasta nu a fost aplicată până acum de către autorităţi. De ce? Deoarecere “aplicarea sa a fost prorogată succesiv prin ordonanţe de urgenţă (ultima e OUG nr. 83/2014, care, cf. art. 36, alin. 1, amână aplicarea art. 356 din LEN până la data de 1 ianuarie 2017)”, a transmis biroul de comunicare al Ministerului Educaţiei. Adică politicienii au decis să amâne aplicarea articolului pentru mai mulţi ani la rând.

    Potrivit legii, statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia.

    Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere.

    Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul respectiv un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont. Pentru sumele depuse în cont se plăteşte dobândă anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului Finanţelor Publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

  • Aplicaţia care şi-a ajutat utilizatorii să economisească 350 de milioane de dolari

    Anul trecut, în perioada Crăciunului, Rachel Rhoads şi-a adus aminte de contul de economii unde a observat că are 900 de dolari. Rhoads are un cont la Digit, companie de tehnologie financiară care are un algoritm ce le urmăreşte veniturile şi obiceiurile de cheltuială utilizatorilor săi şi odată la două-trei zile pune câţiva bani de o parte într-un cont de economii, scrie Bloomberg.

    În doi ani, startup-ul american Digit a reuşit să ajute utilizatorii săi economisească peste 350 de milioane de dolari, potrivit lui Ethan Bloch, fondatorul şi CEO-ul companiei, fără a dezvălui totuşi numărul de utilizatori pe care îi are aplicaţia.

    Digit analizează veniturile utilizatorului, când este plătit, cum este plătit, apoi se uită la ce cheltuieli are în următoarele săptămâni şi observă obiceiurile de cheltuială ale acestora. După ce face toate aceste lucruri, mută o parte din bani în contul de economii.

    Digit va fi integrat şi în aplicaţia de messenger a Facebook, astfel va comunica mai uşor cu clienţii săi. Utilizatorii pot seta o dată şi un obiectiv (cât vrea să economisească) şi algoritmul programului face anumite proiecţii bazate pe soldurile existente pentru a determina dacă obiectivul este unul realistic sau nu.

    Totuşi pentru că Digit nu este o bancă aceasta nu poate plăti dobânda, dar Bloch a spus că “dobânzile nu sunt un punct prioritar pentru clienţii noştri deoarece aceştia economisesc sume mici.

    “Vrem ca aplicaţia să devină mai complexă, să o umanizăm. Vrem să putem să o intrebăm – “Hei, Digit, sunt ok pentru pensionare?  şi aplicaţia să-ţi trimită un emoji cu ok”, a mărturisit fondatorul.

  • Povestea tânărului de 25 de ani care a “păcălit” liniile aeriene şi a reuşit să zboare gratis în jurul lumii

    Luna trecută, Ben Schlappig a postat pe contul său de Instagram imagini din Beijing, Germania şi Los Angeles. Deşi pozele sugerează că tânărul de 25 de ani se află într-o vacanţă prelungită, situaţia este cu totul alta: călătoriile reprezintă jobul său.

    Anul trecut, Schlappig şi-a pus toate lucrurile în câteva valize şi, folosind cunoştinţele sale despre programele de loialitate oferite de companiile aeriene, a început să viziteze cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, scriu cei de la Daily Mail.

    “Sunt foarte fericit pentru că pot să fac ceea ce iubesc”, a declarat Schlappig în cadrul unui interviu acordat celor de la Rolling Stone. “Avionul este dormitorul meu, este biroul meu, este viaţa mea de zi cu zi.”

    Schlappig este membru al unei comunităţi numite “hobbyists”, care  adună oameni ce au reuşit să “păcălească” sistemul de recompense oferit de marile linii aeriene. Schlappig este membru de la vârsta de 13 ani, atunci când a descoperit site-ul Flyer Talk şi a început să înveţe despre greşelile din formulele de calcul folosite de companii. Înainte de majorat, tânărul străbătea Statele Unite week-end de week-end, profitând de milele acumulate în contul său.

    După ce a intrat la colegiu, Schlappig a pornit un blog numit “One mile at a time” prin intermediul căruia povesteşte aventurile sale şi îi învaţă şi pe alţii cum să profite de programele de fidelizare. După scurt timp, el a început să ţină discursuri pe această temă şi a fondat, alături de un alt membru al grupării “hobbyists”, o companbie de consultanţă numită PointsPros.

    Care este însă secretul lui Schlappig? Pe scurt, spune tânărul, trebuie să câştigi mai multe mile decât poţi cheltui. Cele mai multe companii folosesc un algoritm simplu, adică îţi oferă o milă pentru fiecare dolar cheltuit. Sunt însă şi alte metode de a obţine mile, după cum explică Schlappig. Spre exemplu, trebuie urmărite ofertele promoţionale la bilete de avion sau numeroasele greşeli din algoritmul programului de fidelizare. Pe blogul său, tânărul american explică în detaliu toate aceste variante.

  • Iohannis spune că a primit promisiuni că Guvernul se va încadra într-un deficit sub 3%

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că i-a cerut premierului Sorin Grindeanu un buget pentru 2017 sustenabil şi solid, primind promisiuni că Executivul se va încadra într-un deficit sub 3% şi va aloca 2% din PIB pentru apărare.

    ”Am solicitat şi primit informaţii despre cum se vede la nivel de Guvern construcţia bugetului pentru 2017. După părerea mea – şi asta am subliniat în cursul întâlnirii – este foarte important să avem pentru 2017 un buget sustenabil, un buget solid care ţine cont de câteva date foarte importante, cum ar fi de exemplu să ne încadrăm într-un deficit sub 3% , să avem o alocare de 2% pentru apărare. Avem promisiuni că aceste lucruri vor fi realizate”, a detaliat Iohannis după întâlnirea cu Grindeanu.

    Întrebat dacă măsurile promise de PSD pun probleme bugetului, Iohannis a răspuns: ”Se lucrează pe buget şi bineînţeles discuţiile au fost de natură de a vedea care sunt intenţiile Guvernului, când vom avea bugetul vom putea ştii foarte exact cum s-a lucrat. Însă datele cu care a venit premierul şi ministrul Finanţelor sunt date pe care le-am avut şi noi, evident că am confruntat datele dintr-o parte şi din cealaltă parte. Important e să avem un buget care ţine cont de toate aceste condiţionări”.

  • Un milionar dezvăluie formula magică pentru a face bani

    David Bach este un consultat financiar celebru care a scris cartea devenită bestseller numită “Automatic Millionaire”. Acesta a dezvăluit pentru Business Insider formula magică de a face bani.

    “Singura metodă prin care vei avea succes financiar este să-ţi automatizezi finanţele” spune el. Ce înseamnă asta? “Să te plăteşti pe tine înainte de a începe să cheltuieşti. Există o formulă magică pentru aţi dezvolta o siguranţă financiară”, mărturiseşte el.

    Formula arată în felul următor

    – economiseşte zilnic venitul obţinut în prima oră de muncă şi pune-l într-un cont de economii. Valabil pentru americani care sunt plătiţi pe oră, însă aceeaşi operaţiune poate fi aplicată şi în România, doar că lunar.

    Să presupunem că lucrezi un job obişnuit de 8 ore, 5 zile din 7 şi câştigi 1000 de lei. Asta înseamnă 40 de ore de lucru pe săptămână sau 160 de ore într-o lună, ceea ce înseamnă că obţi pe oră 6,25 de lei, iar Bach sugerează să pui zilnic acei 6,25 de lei într-un cont de economii, ceea ce se traduce în economisirea a 125 de lei pe lună.  

  • Un milionar dezvăluie formula magică pentru a face bani

    David Bach este un consultat financiar celebru care a scris cartea devenită bestseller numită “Automatic Millionaire”. Acesta a dezvăluit pentru Business Insider formula magică de a face bani.

    “Singura metodă prin care vei avea succes financiar este să-ţi automatizezi finanţele” spune el. Ce înseamnă asta? “Să te plăteşti pe tine înainte de a începe să cheltuieşti. Există o formulă magică pentru aţi dezvolta o siguranţă financiară”, mărturiseşte el.

    Formula arată în felul următor

    – economiseşte zilnic venitul obţinut în prima oră de muncă şi pune-l într-un cont de economii. Valabil pentru americani care sunt plătiţi pe oră, însă aceeaşi operaţiune poate fi aplicată şi în România, doar că lunar.

    Să presupunem că lucrezi un job obişnuit de 8 ore, 5 zile din 7 şi câştigi 1000 de lei. Asta înseamnă 40 de ore de lucru pe săptămână sau 160 de ore într-o lună, ceea ce înseamnă că obţi pe oră 6,25 de lei, iar Bach sugerează să pui zilnic acei 6,25 de lei într-un cont de economii, ceea ce se traduce în economisirea a 125 de lei pe lună.  

  • Legea care prevede că toţi copiii născuţi în ultimii 5 ani în România trebuie să primească de la stat 500 de euro ar putea in vigoare de la 1 ianuarie 2017

    Articolul 356 din Legea Educatiei Nationale nr.1/2011 prevede că toţi copiii născuţi în ultimii 5 ani în România trebuie să primească de la stat 500 de euro, dar asta nu s-a întâmplat până acum.

    Deşi legea a intrat în vigoare de mai mulţi ani aceasta nu a fost aplicată niciodată de către autorităţi. De ce? Deoarecere “aplicarea sa a fost prorogată succesiv prin ordonanţe de urgenţă (ultima e OUG nr. 83/2014, care, cf. art. 36, alin. 1, amână aplicarea art. 356 din LEN până la data de 1 ianuarie 2017)”, a transmis biroul de comunicare al Ministerului Educaţiei. Adică politicienii au decis să amâne aplicarea articolului pentru mai mulţi ani la rând.

    Partea bună este că articolul 356 ar putea fi aplicat cu data de 1 ianuarie 2017. Asta dacă nu va fi amânată din nou.

    Legea prevede că „statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentand echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia.

    Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere

    Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate.”

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    O tânără de 21 de ani a fost arestată pe aeroportul din Sidney în timp ce se pregătea să plece din Australia; numele ei este Christine Jiaxin Lee, iar povestea ei este uluitoare.

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee va începe pe data de 21 iunie la Sidney.

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

     

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.