Tag: Cluj-Napoca

  • Proteste la Cluj: Tehnicienii radiologi şi moaşele de la Spitalul Judeţean ameninţă cu demisia în masă

    Peste 20 de tehnicieni radiologi şi moaşe de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca au protestat, luni, din nou, faţă de refuzul conducerii unităţii de a-i încadra ca şi asistenţi medicali, deşi a primit o adresă a ministrului Sănătăţii care ar reglementa această problemă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Tehnicienii radiologi şi moaşele s-au adunat, luni dimineaţă, în faţa SCJU Cluj-Napoca, după care au avut o întâlnire cu conducerea spitalului.

    Marcela Nemeş, tehnician radiolog, a declarat că în urma protestului de joia trecută, Ministerul Sănătăţii a emis o adresă către DSP Cluj, din care rezultă că tehnicienii radiologi şi moaşele se încadrează la asistenţi medicali licenţiaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată primele autobuze electrice care au fost introduse în circulaţie în România – GALERIE FOTO

    Primarul Emil Boc a declarat, la prezentarea celor 10 autobuze electrice, că bugetul total al proiectului este de 32 de milioane de lei, din care 27,2 milioane de lei o reprezintă contribuţia elveţiană.

    “Pentru prima dată în România se introduc în circulaţie autobuze electrice, fiind un eveniment în premieră naţională. (…) Bugetul total al proiectului este de 32 de milioane de lei, din care 27,2 milioane de lei o reprezintă contribuţia elveţiană, restul fiind acoperit din bugetul local, cu aceşti bani fiind achiziţionate 10 autobuze electrice, de producţie poloneză. Cluj-Napoca dă semnalul privind direcţia de evoluţie spre transportul public nepoluant, pentru că ne interesează sănătatea fiecăruia dintre noi şi reducerea poluării aerului, astfel că ne propunem ca prioritate strategică schimbarea flotei de transport în comun a CTP care să devină, după 2025, complet nepoluantă”, a spus Boc.

    Vezi aici mai multe imagini 

  • Transformare uriaşă pentru unul dintre cele mai mari oraşe din România. Cum vor autorităţile să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor – GALERIE FOTO

    José Mayoral Moratilla, arhitectul spaniol al firmei care a câştigat concursul de soluţii ”Rethinking Someş” lansat de Primăria Cluj-Napoca, a declarat, marţi, că dintr-o barieră urbană care desparte oraşul în două, râul poate deveni un loc de întâlnire şi de petrecere a timpului liber, unde cele două maluri se întâlnesc.

    „Este o onoare pentru noi, suntem conştienţi de impactul pe care un astfel de proiect îl are asupra oraşului. Prin proiect, Someşul iese din izolare şi se deschide către zonele oraşului pe care le traversează, devenind spaţiu de contact cu apa, natura şi oamenii. În lungul malurilor râului, apar spaţii verzi şi publice noi, legate între ele de trasee de promenadă şi agrement pentru pietoni şi biciclişti.

    Dintr-o barieră urbană care desparte oraşul în două, Someşul poate deveni un loc de întâlnire şi de petrecere a timpului liber, unde cele două maluri se întâlnesc. Proiectul prevede transformarea malurilor Someşului pe o lungime de 10 km în alei pietonale, de agrement, cu piste de biciclete, cu locuri de concerte, cu zone de terase şi gradene care să faciliteze accesul la apă”, a spus José Mayoral Moratilla.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scene incredibile la Cluj. Un pacient, scos peste gard, deoarece accesul era blocat de o maşină

    Un pacient cu infarct din Cluj-Napoca a fost scos de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj peste gard cu ajutorul vecinilor şi al poliţiştilor locali întrucât accesul în curtea casei era blocat de o maşină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unei postări pe Facebook pe grupul Info Trafic judeţul Cluj, un pacient care locuieşte pe o stradă din centrul municipiului Cluj-Napoca suferise un infarct, iar echipajul SAJ Cluj chemat prin 112 a fost nevoit să îl treacă peste gard deoarece accesul în curte era blocat de o maşină.

    ”Poliţia era deja acolo, număr de telefon nu era. Vino şi mută maşina, un om a făcut infarct şi medicul a trebuit să sară gardul, dar acum nu îl pot scoate pe om din curte”, se arată în postare.

    Maşina care a blocat accesul avea un ecuson de acces general eliberat de Primăria Cluj-Napoca pentru Festivalul culinar internaţional organizat cu ocazia Zilelor Clujului.

    Şeful SAJ Cluj, Horia Simu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX în cazuri de infarct intervenţia rapidă medicilor este vitală, fără ca accesul lor la pacienţi să fie obstrucţionat în vreun fel.
     

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Oraşul din România care este în topul preferinţelor tinerilor care s-ar muta pentru un job

    Potrivit unui comunicat al Târgului de Cariere transmis, joi, în sondajul realizat, Cluj-Napoca este urmat de Bucureşti şi Sibiu.

    ”Cluj-Napoca se află pe primul loc într-un top al preferinţelor tinerilor de a se muta într-un alt oraş pentru un loc de muncă. Concluzia este dată de sondajul de opinie realizat în această primăvară de Târgul de Cariere, cel mai mare eveniment de recrutare din România. Preferinţele celor chestionaţi în ceea ce priveşte oraşele din ţara noastră în care ar fi dispuşi să se mute pentru un job sunt clare: pe primul loc este Cluj-Napoca (46% dintre respondenţi l-ar alege), urmat la mare distanţă de Bucureşti (17%), iar apoi Sibiu (8%), Braşov (7,5%), Timişoara (5,9%), iar pe ultimele locuri se situeazăOradea, Iaşi, Târgu-Mureş, Alba Iulia, Constanţa şi Arad”, se arată în documentul citat.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Cum arată primele autobuze electrice care vor circula în România. Vehiculele sunt produse în fabrica Solaris din Polonia – FOTO

    Primele autobuze electrice care vor circula în România, pe străzile din Cluj-Napoca, aşteaptă ultima inspecţie pentru a fi livrate. Vehiculele Urbino 12 Electric sunt pregătite de plecare în fabrica Solaris din Polonia, compania care a câştigat licitaţia privind furnizarea autobuzelor.

    „Mai este nevoie doar să vină cineva din România care să facă inspecţia, apoi pot pleca”, spune Maciej Sanikowski, expert în comunicare la Solaris.

    În prima fază, vor fi livrate 11 autobuze, însă contractul prevede un total de 30 de autobuze electrice pentru transportul public. Acestea vor ajunge în România în luna mai. Preţul unui autobuz electric este de 500.000 de euro, astfel că primele 11 costă 5,5 milioane de euro. În iulie 2017, când a fost finalizată licitaţia, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, spunea că finanţarea primelor 11 autobuze este asigurată din fonduri elveţiene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • (P) La Cluj-Napoca s-a deschis Hotelul Platinia – cel mai nou hotel de 5 stele din Transilvania

     Hotelul Platinia***** este parte a primului proiect imobiliar cu funcţiuni mixte din Cluj-Napoca: Platinia Shopping Center & Hotel. Acest proiect este unul inovativ prin îmbinarea perfectă între 3 tipuri de funcţiuni pe care le reuneşte: rezidenţial, comercial şi hotelier. Proiectul este amplasat pe o locaţie plină de tradiţie pentru clujeni: fosta Fabrică de Bere Ursus de pe Calea Mănăştur 2-6.

    Hotelul Platinia este un hotel full service, având un total de 121 de apartamente. Oaspeţii hotelului pot opta între 5 tipuri de apartamente, realizate după un design contemporan, cu discrete note industriale, care combină într-o manieră aparte materialele de calitate şi finisajele preţioase cu frumuseţea brută a betonului aparent. Suprafeţele de cazare sunt extrem de generoase, pornind de la 55 mp şi ajungând până la 320 mp pentru Penthouse-ul de la ultimul nivel.

    Fiecare tip de apartament beneficiază de dotări şi facilităţi luxury, cu accent pe confortul dedicat zonei de dormit, precum şi un birou de lucru accesorizat complet, amplasat în zona de  living. Totodată, spaţiile de cazare dispun de balcon sau terasă proprie, foarte apreciate de oaspeţii fumători, dar şi de cei nefumători. Aşadar, toate apartamentele asigură un confort deosebit în utilizarea acestora pentru funcţiuni de hotel, dar în acelaşi timp sunt adaptate funcţiunii de birou, având complet separată zona de dormit de zona de lucru.

     Penthouse-ul de la etajul 11 al Hotelului Platinia***** este astfel conceput încât să ofere o experienţă autentică a luxului. Dotat cu terasă panoramică, 2 dormitoare spaţioase, 3 băi cu steam shower, jacuzzi, cadă, duş, zonă de birou, living spaţios şi având o înălţime a plafonului de 3,7 m, penthouse-ul este unic în Transilvania.

    Toţi oaspeţii cazaţi beneficiază de: welcome corner cu cafea şi răcoritoare în lobby, complimentary package în apartament (apă, ceai, cafea), serviciu concierge, mic dejun, room service, acces la sala de fitness şi saună, internet wireless gratuit, servicii de spălătorie şi curăţătorie.

    De asemenea, Hotelul Platinia dispune de un centru de conferinţe modern cu 3 săli multifuncţionale şi 2 restaurante a la Carte: restaurantul AMAGUSTO, cu specific italian şi restaurantul SAKURA, cu specific asiatic. În plus, oaspeţii cu autoturisme au acces în parcarea subterană, securizată cu control acces şi supravegheată video.

    Hotelul Platinia introduce elemente unice pe piaţa hotelieră din Transilvania, deosebindu-se de alte hoteluri prin suprafaţa generoasă a spaţiilor de cazare, facilităţile şi dotările din categoria luxury respectiv serviciile personalizate, menite să stabilească un nou standard în ospitalitate, atât pentru clienţii de business, precum şi pentru cei de leisure sau tranzit. Mai mult, prin conectarea directă la Platinia Shopping Center, oaspeţii hotelului beneficiază de o experienţă hotelieră memorabilă, având acces la o gamă diversificată de servicii şi produse (fashion, beauty,  book store, ATM, servicii bancare, farmacie, supermarket, telefonie, agenţie de turism, flower shop), restaurante a la Carte, cafenele şi casino.”, precizează Cosmin Sîndean, CEO Hotel Platinia & Platinia Shopping Center.

    Valoarea totală a investiţiei pentru realizarea Hotelului Platinia este de aproximativ 19 milioane de euro.

     

  • SINGURUL oraş din România unde preţurile la apartamente au EXPLODAT peste noapte atât de mult că au depăşit perioada de boom

    „Comparativ cu primul trimestru din 2008, Cluj-Napoca este singurul oraş din România care nu numai că a recuperat scăderea de preţ, ba chiar a ajuns la un preţ mediu pe metru pătrat cu 15,2% mai mare decât în urmă cu zece ani. Analiza evoluţiei preţurilor medii ale apartamentelor în ultimii zece ani evidenţiază faptul că localităţile din jumătatea de vest a ţării au recuperat cel mai mult din scăderile de preţ determinate de criza economică.” 
     
    La mică distanţă faţă de nivelul din perioada de boom se află o serie de alte oraşe din zona de vest.
     
    În Oradea, spre exemplu, apartamentele sunt cu doar 0,7% mai ieftine decât în T1 2008 şi costă, în medie, 930 de euro pe metru pătrat util (faţă de 940 de euro pe metru pătrat util). Timişoara, pe de altă parte, se află cu 6,5% sub nivelul din 2008, cu o valoare de 1.150 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.220 de euro pe metru pătrat util).
     
    O diferenţă similară, respectiv 6,5%, poate fi observată şi în Arad (de la 720 la 670 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce în Alba Iulia şi Satu Mare apartamentele sunt cu 9,3% şi, respectiv, cu 10,5% mai ieftine decât în urmă cu zece ani – de la 940 la 850 de euro pe metru pătrat util şi, respectiv, de la 720 la 650 de euro pe metru pătrat util.
     
    Spre deosebire de Cluj-Napoca şi Timişoara, Bucureştiul se numără printre oraşele care au recuperat cel mai puţin din scăderile provocate de criză, potrivit datelor Imobiliare.ro.
     
  • UniCredit Bank anunţă 60 de noi absolvenţi ai cursurilor pentru antreprenori şi extinderea programului în Timişoara şi Cluj-Napoca

    Timp de 4 zile, antreprenorii au participat la cursuri intensive susţinute de către peste 20 de mentori, profesionişti din domenii relevante mediului de afaceri.

    Înscrierile pentru ediţiile următoare ale Academiei Minţilor Creative, din Bucureşti, dar şi din ţară, sunt deschise pe http://romanianstories.ro/academia-mintilor-creative.

    Cursanţii acestei ediţii au fost antreprenori creativi la început de drum, dar şi cu afaceri existente, pe care îşi doresc să le extindă. Afacerile acestora vizează domenii variate: de la design şi dezvoltare de produs la IT&C, producţie foto-video, galerii de artă, organizare de evenimente, bucătărie vegetariană, arhitectură sau hoteluri pentru animale de companie.

    Academia Minţilor Creative este un program de educaţie financiară şi antreprenorială organizat de UniCredit Bank. Alături de platforma Romanian Stories, Barometrul Minţilor Creative (prima cercetare din România asupra obstacolelor şi perspectivelor antreprenorilor creativi), Miercurea Minţilor Creative, Ghidul 24/7 şi Pachetul Creativ, Academia face parte din platforma UniCredit Bank de susţinere a industriilor creative din România.

  • Este oficial: Dedeman vrea să dea o nouă LOVITURĂ. Surpriza de MILIOANE pe care o pregătesc fraţii Pavăl

    Oferta este intermediată de SSIF BT Capital Partners şi vizează un număr total de 5,69 milioane acţiuni.
     
    Cemacon are un capital social de 11,39 milioane lei, acţionarii fiind Dedeman Bacău (40,7%), Business Capital for Romania-Oportunity Fund Amsterdam (33%), PIF Industrial Bacău, deţinut de fraţii Pavăl (9,3%), CIT Resources Bucureşti (5,9%), firmă care deţine 5,9% din Cemacon, şi alte persoane fizice şi juridice.
     
    Potrivit anunţului producătorului de cărămizi, acţionarii Dedeman, Business Capital for Romania-Oportunity Fund Amsterdam, PIF Industrial Bacău şi CIT Resources Bucureşti acţionează concertat cu Cemacon.