Tag: castigare

  • Omul care a reuşit să câştige 8 MILIARDE de dolari într-o singura săptămână, fără să facă nimic. Care a fost “secretul”

    A fost o săptămână bună pentru Jeff Bezos, fondatorul şi conducătorul Amazon.

    Cel mai bogat pământean a devenit şi mai bogat, sporindu-şi averea cu 8 miliarde de dolari, după ce acţiunile companiei sale au crescut cu 7% la încheierea ultimei şedinţe de tranzacţionare.

    În cea mai mare parte, averea lui Jeff Bezos este reprezentată de acţiunile pe care le deţine la Amazon, aproximativ 57,5 milioane de acţiuni, reprezentând 12% din valoarea companiei.

    Potrivit Indexului Blomberg al miliardarilor, averea totală a lui Bezos este estimată acum la 124 de miliarde de dolari.

  • VIOLETA LUCA, Meet the CEO: „Există o teorie – game theory – care spune că dacă faci alegerile corecte, nu contează ce fac ceilalţi, fiindcă tu vei câştiga jocul” – VIDEO

    În cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN, Violeta Luca a povestit despre fiecare pas făcut în carieră, de la jobul part time în asigurări până la cel actual, de general manager al Microsoft România. Se autodescrie drept un „manager de creştere” şi nu unul „de restructurare”, are experienţă în vânzări, dar se consideră „un om de marketing” mai mult decât orice altceva. Care sunt însă elementele care au ajutat-o să ajungă în postura de a nu-şi căuta niciodată un loc de muncă?

  • „Frate, frate, dar brânza e pe bani”. Business-urile de familie care au prins aripi în România şi care au făcut miliarde

    Expresia „Frate, frate, dar brânza e pe bani” nu este valabilă şi în business, unde mai multe familii au demonstrat că afacerile se pot face mai bine cu parteneri pe care îi cunoşti practic de când te-ai născut decât cu oameni care trebuie să-ţi câştige încrederea rapid. Dedeman, FAN Courier, Elis Pavaje, Autonom, Electrogrup sau European Food & Drinks sunt doar câteva exemple din businessul românesc unde fraţii fac afaceri de milioane de euro cot la cot. 

    „Teama de necunoscut este una dintre cele mai mari frici umane şi este similară fricii de moarte. Ea scoate la suprafaţă instinctul de supravieţuire. Acesta este şi motivul pentru care, mai ales când este vorba despre antreprenoriat, această aventură care implică riscul, oamenii caută elemente de sprijin care să confere un minim sentiment de siguranţă. Iar acest element de sprijin poate fi găsit în reconstituirea atmosferei de familie, astfel că aşa apar aceste businessuri dezvoltate de fraţi”, explică psihoterapeutul Alexandrina Carmen Ene. Ea este la rândul ei antreprenor, creând brandul Sonjaline, care realizează rochii şi eşarfe.

    „Frate, frate, dar brânza e pe bani”. Business-urile de familie care au prins aripi în România şi care au făcut miliarde 

  • Cum a reuşit un matematician american din anii ’80 să câştige un miliard de dolari folosind un algortim de plasare a pariurilor pe cursele de cai

    Un aspect fundamental în ceea ce priveşte jocurile de noroc este faptul că vei pierde la un moment dat, iar cu cât vei plasa mai multe pariuri, şansele de câştig nu se vor îmbunătăţi în mod miraculos. Unul dintre cei care au învins sistemul a fost Bill Benter, un american care a devenit captivat de ideea că poţi învinge cazinourile şi casele de pariuri dacă foloseşti metoda potrivită, scrie Bloomberg.

    Când era tânăr, Bill a văzut un semn în Atlantic City care spunea că „cei care numără cărţile au interdicţie în cazino” şi a ştiut în acel moment că număratul cărţilor trebuie să funcţioneze. Aşa că a început să se documenteze, urmând să îşi construiască o carieră prin lupta împotriva dealerilor.

    În mod deloc surprinzător, Bill a fost exclus din toate cazinourile majore din Las Vegas, de vreme ce proprietarilor nu le plac jucătorii care continuă să câştige.

    La începutul anilor 1980, a început să se reorienteze spre cursele de cai, mai exact spre piaţa curselor din Hong Kong, una dintre cele mai mari din lume. Numărul şi ritmul curselor a fost o mină de aur în ceea ce priveşte datele pe care Bill le putea extrage pentru a pune la cale un sistem valabil de joc.

    Împreună cu partenerul său, Allan Woods, a analizat datele curselor de cai din ultimii 5-10 ani şi le-a introdus manual într-un computer învechit chiar şi pentru anii ’80. Procesul a durat aproximativ şase luni, putând să furnizeze la final predicţii pentru fiecare cal într-un număr extrem de mare de combinaţii. Astfel, au putut să compare şansele furnizate de sistemul creat de ei cu şansele oferite de casele de pariuri: dacă şansele de câştig ale caselor de pariuri erau mici, deci ofereau cote generoase, dar şansele obţinute de cei doi erau mari, puteau să plaseze un pariu pe o cotă mare, dar cu şanse mari de câştig.

    Majoritatea specialiştilor în jocuri de noroc sunt de părere că un astfel de sistem nu poate funcţiona la nesfârşit, deoarece factorii ce influenţează şansele de reuşită ale unui cal sunt infinite, iar favoriţii nu câştigă întotdeauna. De aceea, în primul an, cei doi au pierdut 150.000 de dolari. Sistemul avea o mulţime de imperfecţiuni, iar datele nu erau suficient de precise.

    De vreme ce cotele sunt influenţate de pariuri, Benter şi Woods au găsit un sistem prin care pot păcăli casele, neplasând sume extraordinar de mari într-un singur pariu, ci împărţindu-le după modelul impus de algoritm. În plus, au început să încorporeze în sistem cotele caselor de pariuri şi opiniile generale ale pariorilor, de vreme ce dacă o sută de mii de oameni plasau acelaşi pariu, şansele de reuşită ale calului în cauză creşteau exponenţial.

    În scurt timp, algortimul avea să dea rezultate. Benter a început să angajeze oameni care plasau pariuri în locul lui, a cumpărat o mulţime de computere şi a închiriat un birou pentru ca noua afacere să poată avea mai multă productivitate. Datele au început să fie examinate într-un ritm tot mai accelerat, predicţiile au devenit mai precise, iar profiturile începeau să vină în mod sistematic.

    În acea perioadă, Clubul Jocheilor din Hong Kong primea un procent din totalul pariurilor plasate, fapt ce i-a determinat pe reprezentanţii clubului să îi întrebe pe Benter cum îl pot ajuta şi cum îi pot face viaţa mai uşoară. În plus, odată cu progresele tehnologice, Benter a putut să plaseze pariuri într-o fracţiune de secundă. Profiturile s-au înmulţit ameţitor de mult odată ce a putut face zeci de mii de pariuri prin câteva click-uri. Estimativ, Bill Benter a câştigat un miliard de dolari în urma curselor de cai.

    Misiunea lui Bill a fost de a învinge cotele caselor de pariuri, reuşind să facă acest lucru prin aplicarea ştiinţei într-o situaţie pe care majoritatea jucătorilor nu o puteau vedea. Algoritmul a continuat să se schimbe şi evolueze, Bill fiind unul dintre primii oameni care au aplicat tehnologia computerizată într-un sistem de cote, reuşind să transforme cu totul o întreagă industrie.

     

     

  • Jamie Dimon, CEO în cadrul JPMorgan, a câştigat anul trecut un salariu în valoare de 31,5 milioane de dolari, după ce banca la care lucrează a înregistrat profituri record în 2019

    Jamie Dimon, directorul executiv din cadrul JPMorgan – cea mai mare bancă din Statele Unite – a câştigat în 2019 un salariu total de 31,5 milioane de dolari, cu 1,6% mai mult faţă de anul anterior, în contextul în care banca a înregistrat venituri record, potrivit CNBC.

    Pachetul compensator include 1,5 milioane de dolari din salariu şi 30 de milioane din bonusuri de performanţă.

    2019 a fost un an de referinţă pentru JPMorgan. Profiturile de anul trecut au fost de 36.4 milioane de dolari, mai mult decât orice altă bancă din istorie, iar acţiunile au urcat cu peste 40%.

    Dimon a declarat săptămâna trecută că doreşte să conducă JPMorgan pentru încă cinci ani. Acesta este al doilea CEO din cadrul unei bănci mari din Statele Unite care să îşi publice venitul din 2019.

    Săptămâna trecută, banca de investiţii Morgan Stanley a declarat că directorul executiv James Gorman a câştigat un salariu de 27 de milioane de dolari, cu 7% mai puţin faţă de anul precedent.

     

  • Pretenţii de prinţi: cuplul se plânge că rolurile lor regale nu îi lasă să îşi câştige propriii bani – în pofida unei averi evaluate la 34 de milioane de dolari

    Ducele şi ducesa de Sussex şi-au dezvăluit recent planul de a-şi relansa carierele – cu potenţialul de a câştiga milioane de lire sterline pe an, potrivit declaraţiilor lor de pe site-ul propriu.

    Ei s-au plâns că în calitatea lor de reprezentanţi ai familiei regale, nu au avut posibilitatea să îşi câştige propriii bani. Au decis astfel să renunţe la veniturile lor de la Fondul Suveran – banii pe care plătitorii de taxe îi oferă reginei în fiecare an – şi s-au lansat în „circuitul internaţional al celebrităţilor”, potrivit Daily Mail.

    De acum, va fi nevoie să încheie oferte comerciale profitabile pentru a-şi menţine stilul de viaţă luxos cu care s-au obişnuit. Până acum, lui Harry şi Meghan le-a fost interzis să câştige venituri din alte surse – după cum a reieşit din declaraţia de pe site-ul lor personal, publicată de Daily Mail.

    Cuplul a spus recent că „abia aşteaptă să devină independenţi financiar.” Au spus că au decis să nu mai primească bani de la Fondul Suveran. Nimeni nu ştie cât le revine din acest fond lui Harry şi Meghan, dar prin renunţarea la acesta s-au eliberat de responsabilitatea pe care o au faţă de plătitorii de taxe. Totuşi, vor păstra proprietatea Frogmore Cottage, care le-a fost dăruita de către Regină. Ei au renovat proprietatea şi şi-au lăsat amprenta asupra fiecărei camere.

    Dacă declaraţia de pe website-ul cuplului se referă la faptul că renunţă la Fondul Suveran, acolo nu se precizează ce vor face cu banii primiţi de la Prinţul Charles prin intermediul proprietăţii de 1,2 miliarde de dolari al Ducatului de Cornwall, despre care unii spun că ar trebui să fie un activ public.

     

  • Proiect european de 15,6 mil. lei pentru amenajarea de spaţii verzi în municipiul Zalău

    Primăria Zalău, judeţul Sălaj, a câştigat un proiect european de 15,6 mil. lei (3,3 mil. euro), cu TVA, pentru amenajarea de spaţii verzi pe imobile abandonate sau degradate din municipiu. În cadrul acestui proiect se vor amenaja spaţii verzi pe 10 terenuri abandonate sau degradate. În actualul exerciţiu financiar 2014-2020, primăria Zalău are semnate 27 de contracte de finanţare din fonduri europene nerambursabile.

    ’’Transformarea terenurilor abandonate sau degradate în spaţii verzi înseamnă un ambient plăcut în oraşul nostru’’, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău, într-un comunicat de presă.

     

  • Deşi le-a adus investitorilor un trilion de dolari, boardul nu l-a apreciat la adevărata valoare: Tim Cook, şeful Apple, a câştigat în 2019 ”numai” 125 mil. dolari

    Tim Cook nu a reuşit să depăşească ţintele financiare ale Apple la fel ca în 2018, motiv pentru care compensaţia sa totală pentru 2019 a fost de ”numai” 125 de milioane de dolari. Potrivit raportărilor sale financiare, Cook a primit 3 milioane de dolari salariu pe parcursul anului 2019, la fel ca în 2018, în timp ce bonusul său a scăzut de la 12 milioane de dolari la 7,67 milioane de dolari. 

    Anul trecut, valoarea totală a compensaţiilor primite de executiv a fost de 136 de milioane de dolari. Boardul Apple a stabilit ţinte mai puţin ambiţioase pentru 2019, reducând ţinta de vânzări cu 3% faţă de 2018, şi ţinta de profitabilitate cu 15%. 

    Apple are în prezent o capitalizare de piaţă de 1,32 trilioane de dolari

  • Când pariezi pe pariuri nu ai cum să pierzi? Cât câştigă unul dintre cel mai bine plătiţi CEO din lume: Denise Coates, şefa Bet365, a câştigat anul trecut 422 mil. dolari

    Denise Coates, fondatoarea Bet365, a fost cel mai bine plătit executiv anul trecut, cu o compensaţie de 422 de milioane de dolari. Anul trecut, Coates primise un bonus de 287 de milioane de dolari.

    Valoarea compensaţiei pentru 2019, raportată la o săptămână de lucru medie de 40 de ore, ar reprezenta un câştig de aproximativ 212.000 de dolari pe oră. Pe parcursul ultimelor 3 ani, Coates a câştigat peste 1 miliard de dolari de la Bet365. 

    Anul trecut, cel mai bine plătit CEO a fost Stephen Scwarzman, de la Blackstone, care a câştigat 567 milioane dolari. Elon Musk de asemenea ar fi câştigat 513 milioane de dolari, dar mare parte din aceşti bani sunt în acţiuni. 

  • Ţara cu cele mai multe sărbători legale. Angajaţii câştigă echivalentul unui concediu şi jumătate

    Soluţia pentru a avea angajaţi mulţumiţi este să le dai cât mai multe zile libere, arată un studiu publicat recent de compania de cercetare Mercer LLC. Aceştia au realizat o analiză pentru a afla care sunt statele care oferă cele mai multe zile libere, respectiv sărbători legale.

    Cambogia este ţara cu cele mai multe sărbători legale din lume, respectiv 28; urmează Sri Lanka (25), India şi Kazahstan (21). Iată lista ţărilor cu peste 10 sărbători legale pe an:

    28 Cambogia
    25 Sri Lanka
    21 India, Kazahstan
    18 Columbia, Filipine, Trinidad şi Tobago
    17 China, Hong Kong
    16 Thailanda, Turcia, Pakistan
    15 Japonia, Malaezia, Argentina, Lituania, Suedia
    14 Indonezia, Chile, Slovacia
    13 Coreea de Sud, Austria, Belgia, Norvegia, Taiwan, Nepal
    12 Finlanda, Rusia
    11 Singapore, Italia, Danemarca, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Republica Cehă, Luxemburg
    În Europa, ţara cu cele mai multe sărbători legale este Turcia, cu 16, urmată de Suedia (15) şi Slovacia (14).

    Potrivit Codului Muncii, românii vor avea, în 2020, 15 zile libere – sărbători legale în care nu se lucrează. Patru dintre ele sunt însă în weekend, iar restul de 11 în timpul săptămânii.

    Zilele libere în România în 2020:

    1 ianuarie – Anul Nou – miercuri
    2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou – joi
    24 ianuarie – Ziua Principatelor Române – vineri
    17 aprilie – Vinerea mare – vineri
    19 aprilie – Paştele Ortodox – duminică
    20 aprilie – A doua zi de Paşte – luni
    1 mai – Ziua Muncii – vineri
    1 iunie – Ziua Copilului – luni
    7 iunie – Rusalii – duminică
    8 iunie – A doua zi de Rusalii – luni
    15 august – Adormirea Maicii Domnului – sâmbătă
    30 noiembrie – Sfântul Andrei – luni
    1 decembrie – Ziua Naţională a României – marţi
    25 decembrie – Crăciunul – vineri
    26 decembrie – A doua zi de Crăciun – sâmbătă