“Anul acesta nu mai cumparam nimic.” Karsten Benz rontaie
biscuiti dulci cand povesteste repede, tipic nemteste, despre
planurile echipei galbene de la Frankfurt. Directorul de vanzari al
Lufthansa pentru Europa are biroul in headquarterul companiei de pe
aeroportul din Frankfurt si e inca relaxat.

Norul de cenusa ce a urmat exploziei vulcanului din Islanda inca
nu ajunsese deasupra Germaniei, iar despre interdictia de zbor
europeana inca nici nu era vorba. Benz era multumit ca Lufthansa a
incheiat anul crizei cu profit operational, explicand ca scaderea
adusa de criza va putea fi recuperata treptat, asa cum si-a revenit
piata si dupa 9/11.

In cateva zile insa, lumea optimista a lui Benz s-a transformat
considerabil: pierderile companiilor aeriene din cauza norului de
cenusa au ajuns la 1,5 miliarde de euro, conform estimarii IATA.
Lufthansa nu estimase inca, pana la inchiderea editiei, pierderile
financiare aduse de intreruperea consecutiva a zborurilor timp de
trei zile (5.400 de zboruri) si de limitarea zborurilor timp de
aproape o saptamana.
Chiar daca nu stia ce va urma, Karsten Benz se referea la
crizele din piata de aviatie ca la niste chestiuni pentru care are
deja retete pregatite: “Ar mai putea aparea probleme, ar mai putea
fi niste scaderi, am avut o criza la 9/11, apoi a fost criza
economica, dar dupa scadere se castiga din nou altitudine”.
Benz lucreaza in Lufthansa de 20 de ani. A intrat ca trainee in
companie in 2000, la 25 de ani, imediat dupa terminarea facultatii
si a unui MBA, si acum conduce vanzarile pentru Europa – adica cel
mai mare business unit al companiei.
Are planurile bine facute pentru evolutia Lufthansa din
urmatoarea perioada: consolidarea achizitiilor din ultimii ani si
dezvoltarea zonelor din care compania asteapta crestere in
urmatoarea perioada.
Pentru Benz si colegii sai, cuvantul consolidare nu este doar un
termen corporatist de care se folosesc companiile atunci cand nu au
alte noutati. Achizitiile din ultimii ani – SWISS, Brussels
Airline, bmi si, cel mai nou, Austrian – trebuie integrate in grup,
atat operational, cat si financiar.
Nu insa si ca brand – nici Austrian, nici SWISS nu vor deveni
Lufthansa, spune Karsten Benz: “Lufthansa avea nevoie de mai multe
piete decat Germania si de mai multe hub-uri in regiune.
Asta este singura motivatie pentru aceste achizitii si am decis
ca Austrian sa ramana o companie independenta, cu logo-ul si
atitudinea ei antreprenoriala, la fel ca toate celelalte companii
din grup”.