Tag: apa

  • Top 10 locuri unice din lume – GALERIE FOTO

    10 Vulcanul Kelimutu, Indonezia. În vulcan se află trei lacuri de crater de culori diferite. În lacul Tiwa AtaMbupu, apa are o culoare albastră, în timp ce în celelalte două lacuri apa are culoarea roşie, respectiv verde. Surprinzător este şi faptul că deşi aparţin aceluiaşi vulcan, lacurile au compoziţii diferite.

    Cele trei lacuri din vulcanul Kelimutu


    9 Peştera Cristalelor Uriaşe, Mexic. Această peşteră conectată la mina Naica, este cunoscută pentru cristalele sale de selenit de dimensiuni foarte mari, de până la 12 metri. Aceste cristale sunt printre cele mai mari găsite vreodată în lume. Peştera are forma unei potcoave şi are pereţii de calcar. Datorită temperaturii foarte ridicate din interior şi a umidităţii extrem de mari, aproape de 100%, accesul se face numai cu echipamente speciale.

    Peştera Cristalelor Uriaşe, Mexic


    8 Parcul Naţional Lencois Maranhenses, Brazilia. Deşi în această zonă plouă abundent, în acest Parc Naţional aproape că nu există vegetaţie. Arată ca un deşert, însă de fapt nu este. Tot aici, există o zonă cu nisip alb care îşi schimbă forma în funcţie de bătaia vântului. Cele mai căutate puncte ale parcului sunt iazul Azul Lagoa Bonita şi iazul Lagoa datorită apelor lor limpezi şi condiţiilor ideale pentru baie.

    Parcul Naţional Lencois Maranhenses, Brazilia



    7 Câmpia borcanelor, Laos. Este probabil cea mai controversată atracţie turistică din Laos deoarece câmpia este plină de mii de sculpturi în piatră în formă tubulară, unele având capace din acelaşi material ; de aici provine şi denumirea de borcane. Deşi au fost construite cu mulţi ani în urmă, arheologii încă nu au descoperit cine sunt autorii şi în ce scop au fost create.

    Câmpia borcanelor, Laos



    6 Chand Baori, India. Este o fântână cu trepte aflată în satul indian Rajasthan, unică în lume datorită adâncimii şi lărgimii sale impresionante. Fântâna are 13 etaje şi 3.500 de trepte. Acestă atracţie turistică a fost folosită pe post de adăpost împotriva caniculei de către localnici.

    Chand Baori, fântâna cu trepte


    5 Pointe du Hoc, Franţa. Aceasta este o stâncă proeminentă, de pe coasta de Nord a Franţei, orientată spre Canalul Mânecii. Aici este posibilă vederea a numeroase cratere formate de bombele detonate în timpul celui de – al doilea Război Mondial. Peisajul este unic în lume.

    Pointe du Hoc, Franţa


    4 Sua Ocean Trench, Samoa. Tradus ca  “Gaura cea mare” acest loc se situează exact pe litoralul Samoa. Este o zonă idilică, este înconjurat de grădini frumoase, colorate, ideal pentru pasionaţii de  fotografii în natură. Accesul spre apă se face pe o scară special amenajată pentru turişti.

    Sua Ocean Trench, Samoa


    3 Marea Gaură Albastră, Belize. În mijlocul recifului Lighthouse s-a format o gaură albastră imensă denumită Great Blue Hole. Aceasta are diametrul de 305 m şi o adâncime de 120 m. Deşi este relativ ascunsă şi puţini sunt cei ce o cunosc, acest loc inedit este ideal pentru scufundări, aici găsindu-se numeroase specii de peşti. Grandoarea sa îi asigură un loc pe podiumul topului 10 a celor mai inedite locuri din lume.

    Marea Gaură Albastră, Belize


    2 Bagan, Mynmar. Bagan este fosta capitală a Birmaniei, devenită ulterior Mynmar şi este unul dintre cele mai bogate şi spectaculoase locuri din lume datorită miilor de monumente construite aici de-a lungul timpului. Pe o câmpie întinsă, pe zeci de kilometri pătraţi, îşi găsesc locul clădiri religioase, temple budiste şi capele.

    Bagan, Mynmar


    1 Preikestolen, Norvegia. Platoul de piatră din Norvegia este una dintre cele mai căutate atracţii turistice ale Norvegiei. Este vorba despre o stâncă uriaşă, cu o înălţime de 604 metri. Panorama asupra fiordului Lysefjord şi a munţilor este deosebită, lucru care îi aduce prima poziţie în top 10 a  celor mai inedite locuri din lume.

    Preikestolen, Norvegia


     

  • Apă minerală din rezerva Guvernului a fost trimisă în Buzău, după ce viitura a distrus un bazin de apă potabilă

    Peste 2.600 de litri de apă minerală au fost aduşi, sâmbătă, din rezerva Guvernului, la Primăria Chiliile, de unde baxurile urmează să fie distribuite celor 140 de persoane care nu mai au apă la robinet, în urma unei viituri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: Alanya, staţiunea turistică dintr-un fost cuib de piraţi

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Rewe România deschide un nou magazin Penny Market

    Cel de-al doilea magazin Penny Market din Mangalia are un spaţiu de vânzare de 854 m2 şi o echipă de 16 angajaţi; programul de lucru va fi de luni până sâmbătă în intervalul 07:00 – 23:00 şi duminică între 08:00 – 21:00.

    Pe plan local, reţeaua Penny Market, concept al grupului german Rewe, dispune de trei centre logistice situate în localităţile Ştefăneştii de Jos, Turda şi Bacău, şi 225 de magazine Penny Market, cu un număr de peste 4,300 de angajaţi.

  • Cod galben de ploi torenţiale vineri, în aproape toată ţara

    Atenţionarea cod galben de ploi torenţiale intră în vigoare vineri, la ora 06.00, şi expiră la ora 23.00.

    Meteorologii avertizează că vineri vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.

    În intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată oraşul descoperit sub apă, vechi de 1341 de ani, din China – VIDEO, GALERIE FOTO

    Oficialii locali intenţionează să folosească oraşul scufundat Shi Cheng pentru a atrage amatorii de scufundări. O echipă de scafandri se va asigura, în prealabil, că obiectivul poate fi deschis publicului.

    “Oraşul Leului” a fost protejat de soare, vânturi şi ploi. Cetatea a fost conservată de capsula timpului, aproape toate construcţiile sale rămânând intacte, inclusiv grinzile şi scările din lemn.

     

  • ANM: Ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină în aproape toată ţara până vineri dimineaţa

    Potrivit ANM, în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.

    Îndeosebi în zona de sud-vest şi în zona montană, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 60 – 80 de litri pe metrul pătrat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine a fost furnizorul OFICIAL de apă la mitingul PSD. Uimitoarea poveste a firmei cu zero angajaţi care a asigurat zeci de mii de sticle la manifestaţia de partid

    Zecile de mii de manifestanţi transportaţi sâmbătă, 9 iunie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la „mitingul împotriva abuzurilor“, au fost hidrataţi cu apă plată de la Azuga Waters, firmă în insolvenţă, cu zero angajaţi, care îi aparţine lui Valerii Moraru, (încă) patronul echipei Rapid, scrie în exclusivitate Prosport.
     
    Sticlele de apă le-au fost distribuite oamenilor aduşi la manifestaţie din două camioane, unul amplasat în faţa reprezentanţei Orange, iar un al doilea, mai ferit, în faţa Aeroclubului.

    Apa luată de PSD de la firma lui Valerii Moraru ar fi trebuit, teoretic, să fie distribuită gratuit, însă lucrurile nu au stat chiar aşa.

    „Şoferul campionului din faţa Aeroclubului, un domn cu vestă de organizator de la PSD, probabil gândindu-se că e la un loc mai ferit, a vândut sticlele cu un leu bucata. Era înghesuială, oamenii le luau şi aşa, contracost, pentru că era căldură mare. Am chemat poliţia. Pesedistul s-a scuzat, explicându-le poliţiştilor că face şi el un ban de motorină. După intervenţia patrulei, şoferul a renunţat la idee şi a dat sticlele de la Azuga gratuit“, a povestit pentru ProSport jurnalistul Mihai Boeru, de la publicaţia „Gazeta Bucureştilor“.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Cum văd superbogaţii amenajările interioare

    Cei din această categorie socială au suficient timp la dispoziţie, pentru că nu mai trebuie să lucreze, şi dispun şi de banii necesari pentru a-şi satisface (aproape) orice capriciu, scrie The Telegraph.

    Un exemplu în acest sens este cel al unei persoane care a cerut să i se construiască un tobogan care să-i lege dormitorul cu piscina aflată la subsolul locuinţei, ca să nu se mai deranjeze să coboare scările atunci când vrea să se ducă să înoate puţin dimineaţa. Altcineva a solicitat instalarea unor filtre speciale la instalaţia de apă pentru ca apa de la baie sau duş să fie la fel de curată ca apa de izvor, despre care se spune că face bine pielii şi părului.

    Un cumpărător al unei case monument istoric de la ţară a cerut ca aceasta să fie desfăcută cărămidă cu cărămidă şi pusă la loc, deoarece nu credea că simpla refacere a instalaţiilor sanitare şi electrice i-ar putea oferi calitatea pe care şi-o dorea de la acestea.

    Un apartament din Londra este prevăzut cu o aşa-zisă cameră globulară, cu pereţi din globuri de sticlă şi scaune în formă de jumătăţi de globuri atârnate de tavan, ce dă impresia că este suspendată în aer deasupra Tamisei.

    O altă cerere de vădit statutul social a fost un candelabru de bacara gri, ceea ce nu exista, aşa că pentru realizarea lui s-a apelat la producătorul de cristaluri Baccarat şi designerul francez Philippe Starck. Un superbogat din Shanghai şi-a dorit o locuinţă în care nimic să nu fie „made in China”, absolut totul trebuind adus de peste hotare.

  • Este apa de la robinet potabilă? Ce substanţe adăugate conţine aceasta

    “La ieşirea din staţiile de tratare a apei, apa este de o calitate bacteriologică deosebită.”, spune Mădălin Mihailovici, director general Apa Nova Bucureşti şi CEO Veolia România. Una dintre cele mai cunoscute substanţe adăugate în apa potabilă este clorul. Clorul este un agent dezinfectant care distruge eventualele bacterii prezente în apă. Reprezentantul Apa Nova spune că pentru păstrarea calităţii apei până la robinetele consumatorilor şi prevenirea îmbolnăvirilor, se adaugă o cantitate de clor la ieşirea din staţie de ordinul a 0,5 mg/l. De asemenea, Fierul este un component natural al apei, aflat sub formă de compuşi (de obicei, bicarbonat feros), iar Aluminiul este prezent în apă în mod natural şi indus în urma procesului de tratare pentru obţinerea apei potabile.

    Anual, se analizează aproximativ 120.000 de indicatori pentru un număr de peste 6.000 de probe prelevate din reţeaua de distribuţie. Calitatea apei este monitorizată atât în laboratoarele Apa Nova Bucureşti, cât şi în laboratoarele unor instituţii specializate precum Administraţia Naţională “Apele Române”, pentru resursele de apă brută de suprafaţă, Direcţia de Sănătate Publică a Muncipiului Bucureşti pentru apa de filieră de producţie şi pentru apa potabilă distribuită consumatorilor, laboratoarele uzinelor de producţie Apa Nova Bucureşti, pentru apa de pe filieră de producţie, dar şi laboratorul de Control Calitate Apă Potabilă al Apa Nova Bucureşti, pentru apa distribuită consumatorilor.

    “Fiecare locuitor al Bucureştiului ar trebui să ştie că ultima verificare a apei, înainte de a intra în apeducte şi în conductele de transport se face automat. Dacă unul din cei peste 45 de indicatori fizico-chimici analizaţi nu este în parametri, se opreşte automat fabrica şi apa nu poate să intre în apeducte. Aşadar, totul este un proces automatizat, urmărit 24 de ore din 24, permanent”, adaugă Mădălin Mihailovici.