BusinessMagazin

Tag: timp

  • Lecţiile unui antreprenor cu şapte magazine în Vrancea şi cu afaceri de 50 mil. lei: „Elementele care ne-au ajutat au fost prudenţa, reinvestirea profitului, faptul că am dat salariile la timp şi că ne-am plătit dările“

    Feliciu Paraschiv, proprietarul lanţului de magazine Paco din judeţul Vrancea, spune că va deschide în acest an două unităţi pentru a com­pensa faptul că anul trecut a făcut o scurtă pauză. Reţeaua sa de magazine numără şapte unităţi, toate în ju­­deţul Vran­cea, cu afaceri cu­­mulate de peste 50 mil. lei, cifră ce îl po­ziţi­onează în prima ligă a retailerilor alimentari.

    „În fiecare din ultimii ani am deschis un magazin, mai puţin în 2015, însă vom compensa în acest an când avem planificate două deschideri“, explică antreprenorul. El precizează că s-a extins prudent pentru că nu a ţinut să aibă un număr mare de magazine, ci a vrut ca fiecare unitate să fie profitabilă.

    „Am avut oferte pentru 30-40 de spaţii comerciale, însă am căutat să deschidem doar unde avem vad bun şi unde poziţia este pe măsură. Nu am vrut să fim la număr, ci să găsim potenţialul de business.“ Feliciu Paraschiv  spune că a mers prudent în business atunci când a venit vorba de expansiune, pariind pe resurse proprii şi pe credite bancare. „Dacă optam pentru credit furnizor ne extindeam de 2-3 ori mai repede.“

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Lecţiile unui antreprenor cu şapte magazine în Vrancea şi cu afaceri de 50 mil. lei: „Elementele care ne-au ajutat au fost prudenţa, reinvestirea profitului, faptul că am dat salariile la timp şi că ne-am plătit dările“

    Feliciu Paraschiv, proprietarul lanţului de magazine Paco din judeţul Vrancea, spune că va deschide în acest an două unităţi pentru a com­pensa faptul că anul trecut a făcut o scurtă pauză. Reţeaua sa de magazine numără şapte unităţi, toate în ju­­deţul Vran­cea, cu afaceri cu­­mulate de peste 50 mil. lei, cifră ce îl po­ziţi­onează în prima ligă a retailerilor alimentari.

    „În fiecare din ultimii ani am deschis un magazin, mai puţin în 2015, însă vom compensa în acest an când avem planificate două deschideri“, explică antreprenorul. El precizează că s-a extins prudent pentru că nu a ţinut să aibă un număr mare de magazine, ci a vrut ca fiecare unitate să fie profitabilă.

    „Am avut oferte pentru 30-40 de spaţii comerciale, însă am căutat să deschidem doar unde avem vad bun şi unde poziţia este pe măsură. Nu am vrut să fim la număr, ci să găsim potenţialul de business.“ Feliciu Paraschiv  spune că a mers prudent în business atunci când a venit vorba de expansiune, pariind pe resurse proprii şi pe credite bancare. „Dacă optam pentru credit furnizor ne extindeam de 2-3 ori mai repede.“

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Ştiinţa răspândirii neştiinţei

    Să le luăm pe rând. Cartea – veţi găsi recenzia pe site sau în revistă – şi-a propus să răspundă serios, cu argumente ştiinţifice, la cele mai nătângi întrebări puse autorului pe blogul său. De exemplu „ce-ar fi dacă m-aş apuca să înot într‑un bazin de stocare a combustibilului nuclear?“ sau „este posibil să construieşti un jetpack folosind nişte mitraliere care trag în jos?“ sau „cât timp ar rezista un submarin nuclear pe orbită?“. V-aţi prins deja, este genul de cultură pop care se bucură de mare succes la canalele TV cu tente ştiinţifice, dar şi pe o bună bucată a internetului.

    Pe urmă smartphone‑ul. De regulă nu băgăm de seamă, dar dacă veţi privi atent unul dintre tinerii oarecare scufundaţi în telefonul său, veţi vedea un gest repetat deseori, la o mulţime de inşi – acela de „gât obosit“, o mişcare circulară şi de întindere a gâtului, capului şi umerilor, ca o reacţie la poziţia oarecum înghesuită a corpului. Este doar unul, şi nu ştiu dacă este şi cel mai relevant, al modificărilor pe care le trăim, modificări induse de micul dispozitiv cu care putem comunica, citi, distra sau pierde timpul. Habar n-am dacă acest ansamblu de schimbări este unul cu rezultat pozitiv sau negativ, şi cred că mai trebuie să treacă ceva timp până vom discerne adevărul de fabulaţie; fapt este că aceste schimbări sunt reale şi, ca orice schimbări, trebuie studiate şi înţelese dincolo de ideile publicitarilor şi de strategiile de marketing ale companiilor.

    Agnotologia este o ştiinţă apărută în 1992, propusă de un domn, Proctor, care a studiat fumătorii şi industria tutunului; analizează bazele conceptuale ale ignoranţei, ale lipsei de cunoaştere, cultivarea ignoranţei în scopul obţinerii de foloase, fie ele politice sau economice.

    Dincolo de ignoranţa comună, ce vine din lipsa de carte, din dezinteres sau din lene, se dezvoltă ignoranţa agresivă, cea a insului care îşi este suficient, refuză ce i se spune şi crede că ştie tot. Nu insist, pare evident, dar dacă te gândeşti la modul în care lumea înghite pe nemestecate toate prostiile scrise pe internet de diverşi, de la reţete de slăbit la disputele legate de vaccinarea copiilor şi vindecarea maladiei Alzheimer, trecând prin încălzirea globală, atunci totul devine, în mod justificat, obiect de studiu. Impactul şi importanţa tehnologiei nu pot fi nici contestate, nici împiedicate; cum bine spune cineva în textul articolului de copertă, suntem cu toţii, astăzi, un soi de cyborgi, dotaţi nu numai cu retină, papile gustative şi celule cenuşii, ci şi cu un al doilea creier, din metal, plastic şi siliciu, suspendat de gâtul obosit de care pomeneam mai sus.

    Dar în această ecuaţie totul se bazează pe discernământ; discernământul celui ce scrie şi lansează informaţie scrisă sau vizuală, discernământul celui ce citeşte sau priveşte şi discernământul celui care îi supraveghează sau care are grijă de primii doi. Este diferenţa dintre cultura pop şi ştiinţa reală. Ignoranţa este unul dintre cele mai rele rele ale societăţii moderne, indusă de suficienţă şi de lipsa de cultură. Am mai spus-o de câteva ori: cred că ne îndreptăm, sau poate ne aflăm deja într-un soi de Ev Mediu Tehnologizat; Evul Mediu nu a fost o perioadă prea fericită a omenirii, mult mai procupată să supravieţuiască decât să creeze sau să avanseze, iar ce-i acuma nu diferă, în mod fundamental, de acele vremuri. Avem desfăşurări de forţe imbecile, avem impunere, avem supuşenie şi slugărnicie, totul, eventual, online. Diferenţa este dîntre a şti să ne reparăm gâtul obosit şi a ni-l rupe.

    Un menestrel pictat la 1600 de Jan Steen, un tablou despre bucuria de a trăi.

  • Cum a ajuns smartphone-ul un asistent de care omul nu se desparte şi în ce fel a schimbat societatea

    „Ce-ar fi să-mi spui când ai început să urăşti telefonul?“, este replica unui psihiatru în dialog cu un bărbat din povestea SF „Ucigaşul“ a lui Ray Bradbury. Însă aici nu este vorba despre un ucigaş obişnuit, ci despre unul de produse electrice. Ucigaşul cu pricina face asta din cauza faptului că este sătul de tehnologie şi de impersonalitatea produselor precum: telefonul-radio, tele-speakerul şi permanenta conectivitate pe care acestea o oferă. Sună familiar? Pariem că da.

    Această poveste a fost scrisă în 1953, însă este mai de actualitate ca niciodată. Telefonul ca mijloc de comunicare şi-a pierdut funcţia iniţială, cea de comunicare de la distanţă, în urmă cu mai mulţi ani. Acum telefonul mobil este un produs multifuncţional pe care-l avem mai tot timpul în preajmă, un produs care a devenit un obiect important în modul cum oamenii comunică şi funcţionează. „Toţi navetiştii stăteau acolo, obosiţi, şi vorbeau cu nevestele prin radiourile de mână: Acum sunt la colţul străzii 49. Acum o luăm pe strada 61″, scrie Bradbury, în povestea căruia „ucigaşul“ a folosit un dispozitiv pentru a bruia aparatele pasagerilor: „Locuitorii acelui autobuz se văzură deodată siliţi să facă conversaţie între ei. Panică! Se stârni o panică teribilă, ca între animale“.

    Bradbury îşi exprimă temerile legate de evoluţia tehnologiei prin intermediul acestui „ucigaş“. Produsele menţionate în povestirea scrisă în urmă cu peste 50 de ani există astăzi sub o altă formă şi denumire, însă efectele sunt cam aceleaşi sau chiar mai grave. Iar asta o simt pe pielea mea. Fiecare zi de muncă începe cu alarma telefonului, care se află pe noptieră, apoi, cu ochii încă îngreunaţi de somn, ridic telefonul şi lumina albă stridentă mi se lipeşte pe retină.

    Verific notificările, mailurile venite peste noapte, apoi, întins pe spate, intru pe Facebook. Văd o ştire, mai jos o poză a unui amic, apoi un clip se derulează şi tot aşa. Abia peste două-trei minute mă ridic din pat. În perioada în care am documentat acest articol am încercat să fiu mai atent la felul cum românii folosesc telefonul mobil. Cel mai uşor este în mijloacele de transport în comun. Mai tot timpul oamenii stau aplecaţi deasupra telefoanelor, câţiva vorbesc între ei, puţini mai citesc o carte, iar alţii aşteaptă, pur şi simplu.

    Într-o zi, mă aflam în metrou, în drum spre birou, şi am putut constata că, din 11 persoane aflate în vagon, doar eu şi cu încă o persoană nu foloseam telefonul inteligent. Într-o altă zi, într-un restaurant fast-food, la o masă se aflau patru sau cinci adolescenţi şi toţi se uitau în telefon şi din când în când mai aruncau câte-o vorbă peste masă, însă niciunul nu ridica capul din ecranul luminos. Aceste observaţii sunt empirice, însă conturează tabloul societăţii în care trăim astăzi şi în care smartphone-ul a devenit un instrument pe care cei mai mulţi oameni îl consideră indispensabil.

    REVOLUŢIA MOBILĂ

    Telefonul mobil a devenit parte din rutina zilnică a omului modern, un asistent de care nu se desparte, o poartă către ştiri, social media, distracţie şi orice formă de comunicare. Smartphone-urile au penetrat fiecare aspect al vieţii cotidiane. Este unul dintre cele mai fascinante obiecte, care, spre deosebire de PC sau laptop, este mai uşor de personalizat şi funcţionează de multe ori ca o extensie a individului. „Cu ocazia fiecărei sarcini telefonul, de acum un asistent personal, oferă şi fură putere. Oferă putere economisind timp şi scurtând distanţe, conectând o societate obişnuită să comunice verbal. Şi mai oferă putere obţinând aproape instantaneu informaţii. Telefonul eliberează şi îngrădeşte în acelaşi timp: spaţiul de interacţiune nu mai este deloc bine definit (putem fi în altă cameră, în altă clădire, în altă ţară atunci când interacţionăm); dar în acelaşi timp ne obligă să răspundem cât de repede putem“, spune sociologul Andrei Boteşteanu.

    Potrivit studiului Google România intitulat „O zi din viaţa lui Homo Smartphonicus“, smartphone-ul, portofelul şi cheile sunt, în această ordine, cele mai importante trei lucruri pe care românul le verifică să nu le fi uitat acasă. Şi dacă, totuşi, aceştia uită smartphone-ul acasă? „Nu este posibil“, au răspuns 56% dintre respondenţi, în timp ce 11% au spus că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, s-ar întoarce de oriunde după el. Un prieten mi-a povestit la un moment dat cum un adolescent de 14 ani l-a întrebat ce jocuri se juca pe telefon când era mic. Prietenul meu a zis că niciun joc, la care tânărul a întrebat cu uimire ce făcea cu telefonul mobil. „Nu aveam telefon când eram mic“, a spus el. Dacă un adolescent de 14 ani nu-şi imaginează viaţa fără telefon mobil, oare ce ne vor întreba în adolescenţă copiii care sunt acum la grădiniţă?

     

  • Povestea tinerei de 27 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 27 de ani, a plecat din România în urmă cu patru ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • O inchisoare unde prizonierii au fost torturaţi sau ucişi in timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, transformată într-un resort de lux – GALERIE FOTO

    Guvernul din Muntenegru şi-a dat acordul ca un dezvoltator imobiliar să transforme insula pe care se afla o închisoare unde prizonierii au fost torturaţi în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial într-un resort de patru sau cinci stele, informează Daily Mail.

    În cadrul resortului se vor construi un club de noapte, un spa şi mai multe restaurante. Astfel se doreşte ca insula să se transforme într-un loc exclusivist pentru cei cu bani. Însă acest lucru nu este văzut cu ochii buni de toată lumea. Mai multe familii, ai căror membrii au fost încarceraţi pe insulă, sunt revoltate şi au cerut guvernului să se răzgândească, dar nu au avut sorţi de izbândă.

    Insula se află la graniţă cu Croaţia, iar fortul, devenit închisoare, a fost construit în 1853 în timpul Imperiul Austro-Ungar.
    Insula nu este locuită, însă în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, aici au fost deţinuţi peste 2000 de oameni, iar mulţi dintre ei au fost torturaţi sau ucişi, iar alţii au murit de inaniţie.

    Pentru a atrage mai mulţi turişti guvernul din Muntenegru a vorbit despre o oportunitate de investiţie pe insulă încă din decembrie 2013, iar săptămâna trecută a bătut palma cu Orascom Development Holding din Elveţia. Elveţienii au obţinut chiria pe 49 de ani, iar potrivit guvernului din Muntenegru, proiectul de 15 milioane de euro va crea 200 de slujbe.

  • Oţel şi sticlă pentru maşini

    Ultimul deceniu a reprezentat un adevărat roller-coaster pentru piaţa auto locală, de la investiţii de milioane şi chiar zeci de milioane de euro şi o piaţă care de la peste 300.000 de autoturisme vândute în 2007 s-a dus la mai puţin de 70.000 de unităţi în perioada de criză. Aceste salturi, dar şi prăbuşiri au atras după sine fluctuaţii în cadrul reţelelor de dealeri, unde mulţi au pariat pe adevărate „catedrale“ în care au investit chiar şi peste 20 de milioane de euro, cum sunt cazurile centrelor Cobălcescu de pe Splaiul Unirii din Capitală sau Porsche Pipera 2, în care Porsche Inter Auto a investit 15 milioane de euro.

    În tot acest timp, în ultimii opt ani, mai bine de un sfert dintre dealerii auto la nivel naţional şi‑au închis porţile pe măsură ce vânzările s-au concentrat pe marile oraşe, iar clienţii persoane fizice s-au orientat tot mai mult către maşinile la mâna a doua. Spre exemplu, în intervalul ianuarie-octombrie, 73% dintre cele 80.000 de maşini noi vândute pe piaţa locală au fost achiziţionate de firme, în timp ce importurile de maşini la mâna a doua au continuat să urce cu peste 10% la mai bine de 200.000 de unităţi în acelaşi interval.

    Dacia a demarat în vara anului trecut o campanie de reînnoire a reţelei de dealeri, modernizare care se va realiza în totalitate până la începutul anului 2017. Astfel, anul viitor, când vor veni noile Dacia Logan şi Sandero facelift, acestea vor fi comercializate din noile showroomuri. Când va veni noul Duster din 2018, întreaga reţea ar trebui să fie la noile standarde.
    Din iunie 2014 până în decembrie 2015, 40 de showroomuri au fost deja reamenajate şi aduse la noul standard, cunoscut sub numele de Dacia Evolution Plus. Aceasta reprezintă mai mult de 50% din întreaga reţea Dacia. Investiţia realizată depăşeşte 500.000 de euro.

    Noul concept de showroom include mobilierul nou, prezenţa unei zone de tip lounge şi a unui spaţiu pentru copii, prezentarea detaliată şi accesibilă a serviciilor propuse şi a diferitelor oferte de finanţare.
    Tot un dealer Dacia, Auto Cobălcescu, dar care mai are în portofoliu mărcile Renault, Nissan, dar şi SsangYong, a pariat pe restilizarea centrului din Bucureşti şi pe transformarea uneia din clădirile componente acestuia într-un centru BMW la noile standarde ale mărcii.

    Investiţia în noul centru se ridică la 2 milioane de euro, din care construcţia la 1,2 milioane de euro, iar restul reprezintă echipamentele. Centrul Cobălcescu din Bucureşti a fost cel mai scump dealership auto construit vreodată în România, fiind realizat în urma unei investiţii de 22 de milioane de euro, deschis oficial în 2009 pentru mărcile Dacia, Renault şi Nissan, alături de care s-au mai comercializat pentru perioade mai scurte Saab şi Suzuki, dar şi SsangYong, vândut în continuare de dealer, dar în volume mici. Al doilea cel mai scump centru auto din România este cel al Porsche Inter Auto din Pipera, unde austriecii au investit 15 milioane de euro în dealershipul de lux construit pentru Audi, Porsche, Bentley şi Lamborghini. Pentru 2015, Auto Cobălcescu estimează o cifră de afaceri de 16 milioane de euro, faţă de 16,5 milioane de euro în 2014, când a mai înregistrat şi o pierdere de aproape 2 milioane de euro.

    Auto Cobălcescu este primul centru BMW deschis în Capitală care nu aparţine Automobile Bavaria, fostul importator exclusiv BMW până în 2007, companie controlată de omul de afaceri Michael Schmidt. Totodată, noul centru BMW va concura direct cu centrele Midocar tot de pe Splaiul Unirii, dar amplasat mai aproape de Centura Capitalei unde sunt comercializate mărcile Audi şi Volkswagen, dar şi cu Autoklass, centrul Mercedes-Benz aflat la intersecţia dintre Splaiul Unirii şi calea Văcăreşti. BMW urmează aceeaşi strategie precum Audi şi Mercedes-Benz de a avea cel puţin doi dealeri diferiţi în Capitală. Marca Audi este comercializată în Bucureşti de Midocar şi de Porsche Inter Auto, Mercedes-Benz de ŢiriacAuto şi Autoklass.
    Anul viitor numai din activitatea BMW Auto Cobălcescu estimează o cifră de afaceri de 10-12 milioane de euro, adică un plus de 40% faţă de cifra de afaceri curentă.

    Bogdan Militaru, fostul brand manager Seat şi actual director de marcă al Audi în cadrul Porsche România, cel mai mare importator de pe piaţa auto locală, spunea încă de la finalul anului 2014 că dealerii auto se vor asocia între ei după achiziţiile din ultimii ani pentru a reduce costurile şi pentru a se adapta la volumele mai mici de piaţă comparativ cu cele de peste 300.000 de autovehicule vândute în 2007 şi 2008. Motiv pentru care, până acum, dealerii mai mici şi fără resurse financiare au fost preluaţi de către cei mai mari, cum este cazul dealerului Volkswagen din Ploieşti, vândut de Cardinal Motors şi achiziţionat de grupul Rădăcini, sau investiţii în mărci premium realizate de dealeri care aveau de ani buni în spate un brand de volum, cum este cazul Cobălcescu sau Proleasing la Ploieşti care a adăugat la finalul anului 2014 marca BMW în portofoliu.

    Ruxandra Soare, actualul brand manager Seat în cadrul Porsche România, este de părere că „piaţa auto din România este în acest moment foarte dinamică şi într-un proces de reaşezare. Atât importatorii şi dealerii auto, cât şi clienţii se adaptează rapid ritmului actual al industriei auto. Dealerii multimarcă sunt din ce în ce mai răspândiţi, ei având avantajul de a fi activat în piaţa auto atât înainte, cât şi după2007. Avem dealeri multimarcă şi colaborăm foarte bine cu ei“.

    În acest moment marca Seat este reprezentată pe piaţa locală de 12 dealeri care includ showroom şi service, alături de cinci service-uri partenere. Anul trecut importatorul a autorizat un nou dealer în Constanţa, deţinut de compania Pro Group Exclusiv Auto. Spre comparaţie, în 2008 marca Seat deţinea o reţea de 20 de dealeri.

    „Pentru 2016 obiectivul nostru este de a acoperi două din zonele geografice pe care le avem deschise. Valoarea investiţiilor depinde de dimensiunea dealershipului, dar şi de conceptul ce va fi implementat, de distribuitor sau agent“, spune Ruxandra Soare. În anul care a trecut, marca Seat a început implementarea noilor elemente de identitate a mărcii la dealerii săi. Au beneficiat sau vor beneficia de rebranding şapte showroomuri, iar restul de cinci urmează a fi finalizate în prima jumătate a acestui an. Investiţiile în acest domeniu depind de dimensiunea showroomului, de tipul acestuia şi de condiţiile impuse de amplasarea geografică. Priorităţile pentru 2016 ale mărcii Seat sunt judeţele Timiş şi Bihor.

     

  • Angajatorii pot să monitorizeze conversaţiile online ale salariaţiilor

    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că angajatorii au dreptul să monitorizeze conversaţiile online ale salariaţiilor în timpul orelor de lucru, informează Wired

    Decizia a fost dată într-un caz referitor la un inginer român, Bogdan Mihai Bărbulescu, care a fost concediat în 2007 pentru folosirea calculatorului de la birou în scopuri personale.

    În 2007 Bărbulescu a fost dat afară pentru încălcarea regulamentului intern al companiei, care interzice folosirea resurselor firmei în scopuri personale. Bărbulescu a răspuns că a folosit serviciul doar în scopuri profesionale. În schimb, angajatorul i-a prezentat un transcript al conversatiilor acestuia, ce conţinea mesaje către fratele şi logodnica sa.

    Bogdan Mihai Bărbulescu a atacat în justiţie decizia angajatorului de a-i desface contractul de muncă, spunând că decizia firmei este incorectă, deoarece angajatorul i-a încălcat dreptul la corespondenţă prin accesarea comunicaţiilor sale, fapt ce contravine Constituţiei şi Codului Penal.

    Judecătorii CEDO au găsit că nu este nerezonabil ca un angajator să vrea să verifice dacă salariaţii săi îşi fac treaba în timpul orelor de muncă.

    Decizia CEDO ar putea avea ramificaţii asupra modului în care angajaţii comunică la birou.

  • Cum să câştigi 15 milioane de dolari stând acasă şi jucându-te toată ziua

    Jordan Maron are 23 de ani, postează clipuri pe YouTube cu el în timp ce se joacă Minecraft, iar acum câteva luni şi-a cumpărat o vilă de 4,5 mil. dolari la Hollywood, potrivit Daily Mail.

    Maron este cunoscut pentru clipurile de pe YouTube, postate sub userul ”CaptainSparklez”. Canalul său de YouTube a strâns 9 milioane de abonaţi şi două miliarde de vizualizări.

    Vila cumpărată are 380 de metri pătraţi şi este poziţionată pe Sunset Strip în Hollywood, nu departe de locul unde Markus Persson, creatorul Minecraft, a cumpărat un adevărat conac pentru 70 de mil. de dolari.

    Jordan Maron este un cetăţean privat şi nu este nevoit să-şi dezvăluie averea. Cu toate acestea, experţii din industrie estimează că 1.000 de vizualizări pe YouTube înseamnă aproximativ 7,60 $ în câştiguri.CaptainSparklez are 2 milioane de vizualizări pe YouTube, ceea ce înseamnă aproximativ 15 milioane de dolari.

    Jordan Maron şi-a început aventura pe YouTube cu un canal unde posta clipuri din jocul Call of Duty, ca în 2010 să treacă la canalul actual. Recent a fost inclus de către Forbes în topul tinerilor de succes care au sub 30 de ani. Datorită clipurilor sale de pe YouTube, dar şi datorită studioului său de jocuri, XREAL

  • Câţi bani a făcut Hitler din “Mein Kampf”

    Adolf Hitler, la fel ca şi scriitori noştri prolifici puşcăriaşi, a scris cartea “Mein Kampf” în timpul celor nouă luni petrecute la închisoare după ce a încercat să dea jos guvernul german în 1923, informează Business Insider.

    Iniţial, cartea lui Hitler nu a atras publicul german. ” S-au vândut aşa şi aşa”, săune Dr Pascal Trees, un cercetător în cadrul Insitutului de Istorie Contemporană.
    Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1924 şi costa 12 mărci germane. Oportunitatea pentru a monetiza mai bine acest produs a apărut în 1933 când Hitler a fost ales drept cancelarul Germaniei.

    “Mein Kampf”, un cadou potrivit pentru nuntă? Aşa au crezut nazişti şi ofereau o copie a cărţii fiecărui cuplu proaspăt căsătorit. La vremea respectivă, Hitler câştiga10% din fiecare vânzare, ceea ce însemna undeva la 1 milion de dolari pe an, adică echivalentul a 12 milioane de dolari în ziua de azi.

    Până în 1939, cartea a fost tradusă în 11 limbi şi peste 5 milioane de copii au fost vândute în întreaga lume.

    Se pare că “Mein Kampf” încă reprezintă o atracţie pentru cititori deoarece cererea pentru prima ediţie a volumului “Mein Kampf” ce a fost tipărită într-o versiune adnotată este mare. Comenzile depăşesc de aproape patru ori tirajul ediţiei.

    Germanii au lansat o versiune reeditată de 2.000 de pagini a cărţii scrisă de Adolf Hitler, care cuprinde explicaţii şi comentarii pe marginea textului iniţial. Aceasta este prima ediţie republicată a cărţii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Financial Times.

    Insitutul de Istorie Contemporană din Munchen anunţă republicarea cărţii lui Hitler, cu 3.500 de adnotări, la care s-a lucrat timp de trei ani de către istorici.

    Drepturile de autor vor fi de domeniu public, începând cu anul 2016, odată cu împlinirea a 70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler.