BusinessMagazin

Tag: timp

  • Povestea omului care a produs trilogia Matrix: probleme financiare, certuri şi stil de viaţă exorbitant

    WarneR Bros şi celelalte mari studiouri cinematografice de la Hollywood au redus în ultimii ani cos-turile şi au renunţat la producătorii consacraţi cu care au colaborat de-a lungul timpului, între aceş-tia aflându-se şi controversatul cineast Joel Silver, cunoscut pentru producţia unor pelicule de suc-ces precum Matrix şi seria Armă Mortală, dar şi pentru problemele financiare, stilul de viaţă exorbi-tant şi certurile cu colaboratorii.

    Silver, în vârstă de 62 de ani, face parte dintre marile nume hollywoodiene nevoite să atragă finan-ţare pe cont propriu pentru proiectele lor şi să se zbată să le vândă pe o piaţă tot mai dură. Aceeaşi soartă o împărtăşesc personalităţi de prim rang ca Ron Howard şi Brian Grazer, care timp de mulţi ani au dus o viaţă confortabilă la Universal.

    Ceea ce îl face diferit pe Silver este reputaţia sa bine împământenită ca unul dintre cei mai ex-travaganţi „jucători“ de la Hollywood. Numeroşi foşti asociaţi ai lui Silver au dezvăluit că acesta chel-tuieşte de mult timp peste puterile sale financiare, ceea ce i-a făcut pe mulţi să se întrebe cum vor putea, el şi compania pe care a înfiinţat-o, Silver Pictures, să supravieţuiască financiar în noua or-dine a industriei cinematografice americane.

    Silver a reuşit însă să surprindă pe toată lumea, anunţând că a găsit un investitor pentru relan-sarea Silver Pictures, la o petrecere de ziua lui Robert Downey Jr. în Santa Monica, un eveniment din luna aprilie la care au fost invitaţi Jennifer Aniston, Reese Witherspoon şi Edward Norton. Câteva săptămâni mai târziu s-a dovedit că investitorul este miliardarul canadian Daryl Katz, preşedinte şi director general al Katz Group of Companies, care a făcut o investiţie în Silver Pictures a cărei valoare nu a fost dezvăluită.

    Aşa cum au sperat prietenii lui Silver şi cum s-au temut inamicii săi, strălucitul producător a găsit o nouă sursă de finanţare într-un moment în care mulţi au crezut că perspectivele sunt sumbre. Deocamdată se pare că Silver poate continua să trăiască, deşi la o scară mai mică, aşa cum o făcea în perioada sa de glorie, când Warner Bros îi punea la dispoziţie contracte generoase şi avansuri de ordinul milioanelor de dolari.

    Silver, cu o personalitate conflictuală şi o listă lungă de relaţii distruse, este conştient că unii au sperat cu fervoare să eşueze. „Da, sunt o ţintă mare şi am avut mare succes. Întotdeauna se găsesc oameni care fie nu au succes, fie, din diferite motive, nu sunt de acord cu succesul meu şi par să dorească să spună lucruri care nu sunt plăcute şi nici adevărate“, a afirmat Silver într-un interviu re-cent.

    Silver are încă prieteni apropiaţi, cum sunt Downey şi soţia acestuia Susan, vicepreşedintele NBC Universal Ron Meyer şi codirectorul general al WME, Ari Emanuel, care a încercat în ultimul an să îl ajute pe Silver să găsească o nouă finanţare.

    O sursă a declarat însă că un alt asociat, Todd Morgan, preşedinte al Bel Air Investment Advisors, l-a pus în legătură pe Silver cu Katz.
    Proprietar al echipei de hochei Edmonton Oilers, Katz a construit un imperiu de 3,4 miliarde de dolari cu un lanţ de peste 1.800 de farmacii şi consideră investiţia în Silver Pictures ca parte a strategiei de extindere a afacerilor sale.
     

  • Hobby de CEO: „Sportul este necesar şi util pentru toată lumea, dar este absolut obligatoriu pentru un om de afaceri“

    Orlando Szasz (administrator şi preşedinte al consiliului director, Renania)

    Antreprenorul Orlando Szasz a muncit vreme de 17 ani să construiască şi să dezvolte Renania, cel mai mare producător şi furnizor de echipamente de protecţia muncii de pe piaţa autohtonă. În 2012 s-a retras de la conducerea companiei şi îşi împarte acum timpul între pasiunile sale – călătoriile şi Formula 1 – şi activitatea de business angel.

    Retragerea din afaceri se traduce în timp câştigat, care a fost investit în explorarea de noi oportunităţi, de vreme ce a ales postura de business angel. „Înainte de orice, am luat o pauză. Am călătorit mult. Am ales destinaţii care simţeam că mă vor inspira şi care erau mai greu accesibile – spre exemplu călătoria la Polul Nord, pe un spărgător de gheaţă rusesc“, spunea anterior Szasz.

    Fiind pasionat de Formula 1, a ales să meargă la unele din cele mai interesante circuite – cum sunt cele din Melbourne (Australia), Monte Carlo şi cel de noapte din Singapore. În plus, călătoreşte mult, atât în interes personal cât şi în interes de afaceri, iar fiecare drum e o altă sursă de inspiraţie şi un alt mod de a culege informaţii sau idei pe care ulterior le integrează în proiecte concrete. „Călătoriile sunt un dar enorm, iar mersul cu avionul face «scurtătura» în ţesătura spaţiu-timp, iar asta îţi permite, fizic, să trăieşti mai mult, mai intens şi mai divers aceste experienţe. Sunt fascinat de călătoriile aparent inaccesibile şi de depăşirea limitelor de orice fel – indiferent că vorbim de timp, spaţiu sau provocări climatice“. Cea mai frumoasă excursie de până acum, spune chiar el, a fost în insula Necker, proprietatea miliardarului Richard Branson, iar cea mai fascinantă a fost la Polul Nord. „O destinaţie în care mă întorc întotdeauna cu mare plăcere este Coasta Amalfitană.“

    CE HOBBY AVEŢI ŞI CÂT TIMP ÎI DEDICAŢI? CÂND ŞI CUM A ÎNCEPUT INTERESUL PENTRU ACEASTĂ ZONĂ?

    Îmi plac mult sporturile de contact şi Formula 1. Sunt în situaţia fericită de a putea dedica suficient de mult timp acestor două pasiuni. Pasiunea pentru Formula 1 a început în 1992 – 1993, când a apărut Michael Schumacher în acest domeniu.
    Sporturile de contact mi-au plăcut întotdeauna, deşi am început să le şi practic la o vârstă destul de înaintată.

    CE CORESPONDENŢE EXISTĂ ÎNTRE SPORT ŞI AFACERI?

    Atât în sport cât şi în afaceri se aplică, în opinia mea, cam aceleaşi reguli. Dacă îţi doreşti rezultate de excepţie trebuie să fii dispus să munceşti mult, să rişti şi să faci totul cu multă dedicare şi pasiune.

    De asemenea, ai nevoie de mult noroc şi de capacitatea de a nu te lăsa descurajat de eşecuri, ci să le accepţi ca pe nişte oportunităţi de învăţare şi de îmbunătăţire a performanţelor.

    În plus, pentru a putea avea o carieră frumoasă şi longevivă, trebuie să dai dovadă de disciplină, consecvenţă, determinare, iar o coloană vertebrală solidă şi verticală poate fi de mare ajutor în acest demers.

    ESTE PRACTICAREA UNUI HOBBY BENEFICĂ PENTRU RELAŢIILE DE AFACERI / PENTRU AFACERE?

    Consider că practicarea unui sport de către un om de afaceri este cel mai eficient element de echilibrare a unei vieţi de altfel foarte intense şi pline de provocări şi stres.

    Sportul te poate elibera, într-o manieră foarte benefică, de toate acumulările nocive din timpul activităţilor cotidiene şi te ajută să te menţii într-o bună formă fizică şi psihică, pe perioade îndelungate de timp.

    Aş afirma chiar că sportul este necesar şi util pentru toată lumea, dar este absolut obligatoriu pentru un om de afaceri, care este expus în permanenţă la cu totul alte niveluri şi intensităţi de provocări psihice.

    CARE SUNT REGULILE DIN SPORT FOLOSITOARE ÎN AFACERI?

    Disponibilitate la efort şi la risc, coerenţă şi consecvenţă, precum şi multă inventivitate, agresivitate şi curaj, desigur, în limitele fairplay-ului.

    CARE SUNT REGULILE OBLIGATORII DEOPOTRIVĂ ÎN SPORT ŞI ÎN AFACERI?

    Muncă multă, viziune clară asupra ţelurilor şi găsirea unor metode de diferenţiere faţă de competitori, etică profesională şi mult, mult noroc.

    CE TIP DE SPORT / HOBBY NU AŢI PRACTICA NICIODATĂ?

    Paraşutism sau bungee jumping şi, într-o notă mai relaxată, aş adăuga la această listă şi curlingul.

  • Ţara în care femeile conduc companii de miliarde de dolari, dar nu au dreptul de a şofa

    În Arabia Saudită femeile nu pot şofa, nu pot să îşi arate părul în public sau să plece din ţară fără permisiunea soţului, dar pot administra în schimb afaceri de ordinul miliardelor de dolari.

    Este cazul Lubnei Olayan, şefa operaţiunilor din Orientul Mijlociu ale Olayan Group, unul dintre cele mai mari conglomerate din Arabia Saudită.

    Fost analist la JPMorgan, Lubna Olayan coordonează operaţiunile din Orientul Mijlociu ale Olayan Group, companie cu activităţi diversificate înfiinţată de tatăl ei în 1947. Cu 15.000 de angajaţi şi 50 de companii afiliate, grupul, cu sediul central în Atena, este activ în aproape toate sectoarele economiei saudite, inclusiv în servicii petroliere, oţel şi fast food.

    Lubna Olayan, desemnată în această lună femeia de afaceri a anului în Arabia Saudită, este una dintre puţinele femei din elita scenei de afaceri din Golful Persic care s-au dovedit atât de inteligente încât au fost alese de taţii lor să conducă afaceri, explică David Butter, analist specializat în afacerile din Orientul Mijlociu şi membru al Chatham House în Londra.

    În vârstă de 59 de ani, Olayan coordonează 40 de companii şi firme mixte şi administrează un portofoliu de acţiuni saudite tranzacţionate public în valoare de peste 4,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg. În 2004, Olayan a devenit prima femeie aleasă în boardul unei companii din Arabia Saudită, respectiv Saudi Hollandi Bank, la care o divizie a grupului Olayan deţine o participaţie de 21,8%.

    În timpul mandatului său, grupul pe care îl conduce a încheiat un acord pentru furnizarea de servicii de logistică grupului Saudi Aramco, cel mai mare exportator de petrol din lume, iar una dintre companiile mixte pe care le deţine a fost aleasă ca principal dezvoltator al hubului tehnologic din proiectul King Abdullah Economic City, de lângă Jeddah.

    Grupul Olayan este, prin intermediul unei companii mixte cu The Weir Group, unul dintre cei mai mari producători de echipamente tubulare pentru exploatările petroliere. Divizia de alimente este principalul deţinător al francizei pentru Burger King în Orientul Mijlociu şi nordul Africii. Grupul mai fabrică aluminiu, oţel şi materiale plastice, fiind şi producător local pentru Kleenex, Coca-Cola şi scutecele Huggies.

    În baza deţinerilor de acţiuni, a investiţiilor imobiliare şi a trei dintre afaceri despre care sunt disponibile informaţii, Olayan Group este evaluat la peste 10 miliarde de dolari, iar cei patru copii ai fondatorului, Khaled, Hayat, Hutham şi Lubna Olayan, precum şi văduva acestuia, Mary Perdikis Olayan, născută în Statele Unite, sunt incluşi, împreună, în indicele Bloomberg al miliardarilor. Niciuna dintre aceste persoane nu a apărut vreodată, individual, într-un top internaţional al bogaţilor.

    În Arabia Saudită, afacerile de familie sunt transferate de obicei generaţiei viitoare conform legii islamice, potrivit căreia fiii primesc o moştenire de două ori mai mare decât fiicele. O sursă apropiată situaţiei a spus însă că în cazul familiei Olayan averea ar fi fost împărţită în mod egal între cei cinci moştenitori.

    Toţi cei patru fraţi Olayan sunt membri ai boardului Olayan Group, dar surorile Lubna şi Hutham sunt cele mai vizibile în plan public.

    Ca director general al diviziei din Orientul Mijlociu a grupului, Olayan Financing, cu sediul la Riad, Lubna este cea mai proeminentă femeie de afaceri din Arabia Saudită, ţară în care femeile reprezintă doar 16% din forţa de muncă, potrivit Departamentului de Statistică şi Informaţii din Arabia Saudită.

    Lubna Olayan, care şi-a cunoscut soţul american în timp ce studia la Universitatea Cornell, a început să lucreze ca analist financiar la JPMorgan în New York, după ce a obţinut un MBA la Universitatea Indiana. Ea s-a alăturat afacerii familiei în 1983, la cererea tatălui ei, Suliman Olayan. Venirea la Riad, unde puţine femei muncesc, a reprezentat o tranziţie dificilă, dar Lubna a beneficiat de sprijinul tatălui său, care i-a servit drept mentor.

    Suliman Olayan a fost un orfan cu mijloace modeste de trai, iar ascensiunea sa este cu atât mai notabilă având în vedere că nu are legături de sânge cu familia regală saudită. El a început să lucreze ca dispecer la compania care a precedat Saudi Aramco, la vârsta de 19 ani. Zece ani mai târziu, când compania a început construcţia unei conducte petroliere majore, Olayan şi-a ipotecat casa pentru 4.000 de dolari, a cumpărat câteva camioane şi a obţinut un contract pentru acel proiect. Compania fondată atunci de Suliman a devenit baza de la care s-a format Olayan Group. Ca multe alte companii de familie din Arabia Saudită, compania lui Suliman s-a dezvoltat prin oferirea de servicii industriei petroliere în formare şi a contribuit la modernizarea ţării. Prin parteneriatele formate de Olayan, saudiţii au obţinut acces la pasta de dinţi Colgate, la biscuiţii Oreos şi la Coca-Cola.

  • Povestea brandului care i-a îmbrăcat pe comunişti şi pe capitalişti

    Pentru Generaţia Y industria de fashion se rezumă la câteva nume sonore: Zara, H&M, Primark sau mai bine cotatele Vuitton, Armani sau Dolce & Gabbana. Par să fi existat dintotdeauna în mintea iubitorilor de modă, nu doar pe plan internaţional, ci şi local. Există însă branduri autohtone de modă care au o istorie la fel de lungă sau chiar mai lungă decât a acestor nume care desenează astăzi trendurile. Braiconf poate că nu spune multe celor din Generaţia Y, însă cămaşa bărbătească românească aproape că nu are alt corespondent de 65 de ani, de când a fost înfiinţată fabrica din Brăila.

    Este adevărat că primul magazin al Braiconf a fost deschis abia în 1999. Ulterior, chiar dacă producătorul a continuat să investească în noi puncte de vânzare proprii, Braiconf a rămas o prezenţă discretă în industria de modă din România. Modul cum compania a evoluat după 1990 a făcut ca brandul, care devenise sinonim cu cuvântul „cămaşă“ pentru bărbaţii români, să piardă din popularitate şi să fie nevoie să revină, 25 de ani mai târziu, cu o strategie de marketing şi de extindere pentru a fi revitalizat.

    Mult timp după 1990, la Braiconf s-a produs în sistem lohn (adică pentru clienţii străini). A fost o strategie la care majoritatea textilierilor din România au fost nevoiţi să apeleze pentru că mult timp moda nu a fost consumată avid pe plan local. Chiar dacă nu şi-a consolidat brandul, Braiconf a rămas activ şi la curent cu ceea ce se întâmpla în industrie prin faptul că producea cămăşi pentru branduri sonore din Suedia, Franţa, Danemarca, Germania sau SUA.

    După ce a produs zeci de ani pentru alţii, Braiconf este pregătită să îşi pună propriul nume, românesc, pe harta internaţională a retailerilor de îmbrăcăminte pentru bărbaţi. „Businessul devine tot mai greu, trebuie să te adaptezi mereu la condiţiile pieţei, tocmai de aceea am şi ales să dezvoltăm propria reţea de retail şi să ne îndreptăm către producţie sub brand propriu, pe care vrem să-l ducem în afară“, spune Dan Simionescu, preşedintele consiliului de administraţie al companiei care anul trecut a avut afaceri de 33,6 milioane de lei, cel mai bun rezultat financiar din ultimii cinci ani.

    Simionescu face parte dintr-o structură nouă de conducere, care a ajuns la Braiconf în 2009, când criza economică globală îşi făcea simţită prezenţa şi în indicatorii financiari ai producătorului de cămăşi din Brăila. Executivul, care a venit la cârma companiei în 2013, spune că amintirile sale legate de Braiconf se duc mult în urmă, la fel cum se întâmplă şi cu cele ale părinţilor Generaţiei Y, amintiri care au persistat până acum şi în fabrica din Brăila, unde câteva cămăşi, peste care au trecut zeci de ani, se mai plimbă încă prin mâinile angajaţilor.

    „Moştenirea“ Braiconf a trecut testul timpului până acum, la fel cum şi compania a trecut testul pieţei. În ultimii ani, noua structură de conducere a învăţat să se „dezică“ de clienţii din străinătate pentru care producea în pierdere. Compania a intrat din nou pe trend ascendent, a început să se axeze şi mai mult pe segmentul de retail şi să investească vizibil în producţia proprie, care acum reprezintă în jur de 20%-25%, restul fiind realizat tot în sistem lohn.

    În următorii doi-trei ani însă, fabrica din Brăila, în care lucrează circa 900 de oameni, ar trebui să îşi dubleze producţia proprie şi să cucerească pieţele externe cu brandul românesc de cămăşi. Dar a pune un nume românesc pe o piaţă externă din industria de modă nu este o misiune uşoară pentru că, deşi străinii îmbracă demult haine „made in Romania“, eticheta străină încă se vinde cel mai bine. Asta se vede şi în strategia puţinelor branduri din modă dezvoltate de antreprenori români care i-au convins pe străini şi care au optat pentru nume ce duc consumatorii cu gândul la alte meleaguri decât la România, cum ar fi Musette sau I.D. Sarrieri.

    „Nu există o reticenţă vizavi de lucrul făcut în România pentru că sunt foarte mulţi jucători importanţi care produc aici, ci faţă de brandul românesc în sine. Una este să fii un brand cu o istorie de 65 de ani la Paris sau la Londra, iar alta este să fii din Brăila. Totuşi, cred că se poate ca Braiconf să fie primit foarte bine şi în străinătate, este o carte pe care mizăm, iar Orientul, spre exemplu, este o piaţă interesantă pentru extindere în regim propriu pentru că este o zonă atrasă de tot ceea ce înseamnă Europa“, explică Dan Simionescu.

  • Primele 12 cuvinte pe care le spui la un interviu de angajare ar putea să te ajute să obţi slujba sau să te coste

    Resurgo Trust, fundaţie caritabilă, a dezvăluit faptul că angajatorii judecă potenţiali angajaţi după conversaţia de complezenţă ce are loc înainte de interviul propriu-zis. Cercetătorii au descoperit că primele 12 cuvinte pe care le spune un candidat ar putea avea un efect important asupra deciziei de angajare a angajatorului, scrie Daily Mail.

    Asta datorită faptului că angajatorul îşi face o primă impresie despre candidat în timpul conversaţiei de dinaintea interviului. Prin urmare, candidatul este văzut într-o lumină pozitivă sau negativă, încă înainte de a vorbi despre experienţa de muncă şi calificări.

    „Este vorba despre felul în care vorbeşti cu recepţionera, ce spui în primele minute sau felul cum mergi pe hol. Conversaţia de complezenţă face parte din abilităţile de comunicare la locul de muncă”, spune Iona Ledwidge, Resurgo Trust.

    Scott Hutchinson, de la firma de recrutare Interim Partners, este de părere că nu toată lumea ştie să pălăvrăgească despre vreme sau despre alte subiecte fără miză, iar cei care ştiu au un avantaj.

     

  • Yellow.Menu, aplicaţia care aduce prânzul la birou, a depăşit pragul de 10.000 de comenzi la cinci luni de la lansare

    Yellow.Menu, aplicaţia care le permite utilizatorilor să comande masa de prânz direct de pe smartphone, a avut peste 10.000 de comenzi de la circa 2.500 de clienţi în mai puţin de cinci luni de la lansare. „Yellow.Menu vrea să revoluţioneze conceptul de prânz la birou, oferind posibilitatea de a savura o mâncare sănătoasă, proaspătă şi delicioasă, pregătită de chefi cu experienţă internaţională, la un preţ corect şi în cel mai scurt timp posibil de livrare“, a spus Florin Stoian, fondator al Yellow.Menu.

    Utilizatorii pot programa cu o seară înainte intervalul orar în care să fie livrat meniul de prânz ales, iar plata se poate face direct din aplicaţie cu cardul bancar. După plasarea comenzii, utilizatorii pot vizualiza în timp real pe hartă locaţia în care se află curierul. Yellow.Menu a fost lansat anul trecut, cu o investiţie de aproape 300.000 de euro, din care 100.000 de euro au reprezentat echipamentele pentru bucătărie. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Vedetele care au refuzat prestigiioasele premii Oscar

    Majoritatea oamenilor din industria filmului îşi doresc cu disperare un premiu acordat de Academia Americană de Film. Mulţi oameni muncesc toată viaţa cu speranţa obţinerii unui Oscar, însă regula nu se aplică tuturor. Mai multe vedete de la Hollywood au decis să nu participe la gala de premiere sau să refuze un premiu.

    Dudley Nichols a fost prima vedetă care a refuzat un Oscar. El a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în 1935 pentru filmul The Informer. El a refuzat să participe la premieră din cauza disputelor dintre Academie şi ghilda scriitorilor. Mai mult de atât, Nichols a returnat statueta primită de la Academie.

    Katharine Hepburn a fost o actriţă de calibru ce a fost nominalizată la 12 premii Oscar şi a câştigat 4 premii de-a lungul carierei. Însă Hepburn nu a fost o fană a ceremoniei şi nu a participat niciodată la o gală când a fost nominalizată. Potrivit Mental Floss, totuşi, Hepburn a participat în 1974 pentru a înmâna premiul Thalberg producătorului Lawrence Weingarten. În timpul ceremoniei, Katharine Hepburn a spus: „Sunt foarte fericită că nimeni nu a strigat „era şi timpul”.

    În 1970 George C. Scott a refuzat să primească premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul Patton (1970), unde Scott a interpretat rolul generalului George Patton. Producătorul fillmului a acceptat premiul pentru Scott. Anul următor, Academia l-a nominalizat din nou pentru rolul său din „The Hospital”.

    Peter O’Toole este celebru pentru faptul că a fost nominalizat de 8 ori dar nu a câştigat niciodată. Totuşi, în 2003, Academia a decis să-i ofere un premiu onorific pentru întreaga carieră. Iniţial, O’Toole a refuzat motivând că este încă tânăr (la vremea respectivă avea 71 de ani) şi mai are timp să câştige un Oscar. Preşedintele organizaţiei, Frank Pierson, i-a răspuns că vedete precum Paul Newman sau Henry Fonda au primit premii onorifice, apoi au câştigat premii în anii următori. O’Toole a fost convis şi a acceptat premiul. Britanicul a murit în decembrie 2013. Nu a mai primit niciun premiu Oscar.

     

  • Un bărbat a cumpărat mâncare pentru doi copii ai străzii. Ce i-a scris chelnerul pe nota de plată a făcut înconjurul lumii

    Un bărbat din India, care se afla în delegaţie şi servea masa la restaurant a avut parte de o întâmplare care l-a lăsat fără cuvinte.

    În timp ce mânca la masă, Kumae Akhilesh a observat că cineva îl privea de dincolo de geam. Când s-a uitat a observat că era vorba despre un băieţel sărman, aşa că l-a invitat înăuntru, iar acesta a venit în restaurant alături de sora lui, scriu cei de la turism.bzi.ro.

    Văzând atâtea bunătăţi pe masă, copiii au început să mănânce cu poftă, fiind flămânzi. După ce au mâncat tot la îndrumarea lui Kumar, cei doi copii i-au mulţumit şi au părăsit restaurantul.

    Când a vrut să achite nota de plată, Kumar a avut parte însă de o surpriză. Chelnerul i-a adus, în loc de bon fiscal, un bileţel pe care scria: “Nu avem o casă de marcat pe care să bătem generozitatea. Să ai parte numai de bine.” Poza cu respectiva notă de plată a devenit virală, oamenii ţinând să aprecieze gestul făcut de bărbat.

    Anul trecut, proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată în valoare de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.

  • Bucureştiul, în top 5 al oraşelor cu probleme de trafic rutier

    Capitala României se află pe locul cinci în într-un top mondial al oraşelor cu cele mai mari probleme de trafic rutier. La o călătorie medie de 30 de minute cu maşina prin oraş, Bucureştiul a înregistrat 103 ore de întârziere într-un an, fiind devansat doar de Instanbul (110 ore),a Mexico City (110 ore), Moscova (109 ore) şi St. Petersburg (104 ore), se arată într-un studiu realizat de TomTom, citat de Statista.com.

    Specialiştii în psihologia transportului de la Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” consideră că ambuteiajele duc implicit la nervozitate şi la creşterea accidentelor cauzate de reacţiile impulsive. În acelaşi timp, blocajele se petrec din cauza numărului foarte mare de maşini care circulă în Bucureşti, raportat la cel al populaţiei, iar soluţia principală pentru decongestionarea traficului ar fi optarea oamenilor pentru mijloacele alternative de transport. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2014, sunt înmatriculate 924.213 autoturisme, la o populaţie de 1.883.425 de locuitori, adică o maşină la 2 locuitori.

    “Infrastructura este, desigur, o mare problemă care generează aceste ambuteiaje în traficul bucureştean, însă nu este singura. Nu putem neglija, totuşi, statisticile INS care spun că există o maşină la 2 locuitori, iar tendinţa populaţiei este de a folosi, într-o proporţie covârşitoare, numai acest mijloc de transport. Cogniţiile pe care merg majoritatea bucureştenilor, sunt acelea că pot câştiga timp dacă se deplasează cu automobilul propriu, dar aceste cogniţii sunt eronate, deoarece timpul de staţionare în trafic este mai mare decât dacă s-ar deplasa cu alte mijloace de transport. Atunci când facem analiza unui accident, luăm în considerare 3 factori: infrastructura, autovehiculul şi factorul uman”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele PsihoTrafiQ.

    “Românii au tendinţa de a epata cumpărând şi etalând valoarea maşinii, iar acest lucru este produsul tot a unei contaminări sociale. În Europa de Vest, oamenii aleg echilibrul, au înţeles că dacă toată populaţia ar folosi autoturismele ca singură soluţie de transport rutier, practic marile oraşe ar paraliza. Vesticii au înţeles, se pare că mai bine decât noi, că autoturismul nu este cel mai rapid mijloc de transport într-un oraş mare, chiar din contră. În cele mai multe cazuri, mai repede te deplasezi cu motocicleta sau bicicleta. De asemenea, folosirea metroului este o soluţie foarte bună pentru a evita aglomeraţia urbană. Datorită faptului că la noi funcţionează foarte bine mimetismul, alegem să ne deplasăm cu toţii, încolonaţi, cu autoturismul, într-un oraş cu o infrastructură rutieră precară, iar statisticile nu mint: 103 ore pe an înseamnă foarte mult. În acelaşi timp, nu trebuie să neglijăm deloc faptul că ambuteiajele sporesc nervozitatea şi agresivitatea şoferilor, iar acestea pot reprezenta un factor semnificativ pentru producerea accidentelor. Totodată, nu trebuie să minimalizăm nici costurile plătite cu sănătatea, ca urmare a poluării accentuate, mai ales în intersecţii”, declară psihologul principal Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ”.

    Pentru fluidizarea traficului, specialiştii de la PsihoTrafiQ recomandă şoferilor să respecte regulile de circulaţie, să nu intre în intersecţii supraglomerate, să evite utilizarea automobilului propriu în zilele şi orele de vârf (în special, începutul şi sfârşitul săptămânii, dimineaţa între orele 7 şi 9, când majoritatea populaţiei se deplasează spre locul de muncă şi între 16 şi 18, atunci când oamenii se întorc de la serviciu) şi să opteze pentru mijloace alternative de transport, cum ar fi: autobuzul, microbuzul, metroul, bicicleta, motocicleta etc.

    Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” a derulat, în ultimii ani, campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus şi psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei, în vederea reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi. Printre acestea, amintim campaniile naţionale “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” şi “Alcoolul la volan este un accident”. Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic.

  • Povestea omului care a construit un imperiu al cafelei de 800 mil. euro

    Buona ciara!!!“, spune cu un zâmbet larg pe faţă în timp ce-şi scoate pălăria care-i proteja părul argintiu. Dă mâna cu toată lumea adunată în cafeneaua-gelaterie-restaurant, cu chelneri şi cu jurnalişti, cu directori şi cu oameni de afaceri. Are 67 de ani. Este reprezentantul celei de-a treia generaţii a unui imperiu al cafelei. Este Massimo Zanetti, italianul de aproape 800 de milioane de euro, din spatele grupului cu acelaşi nume sub „pălăria“ căruia se află branduri precum Segafredo, iar acesta este noul pariu al unui om prin venele căruia curge mai întâi reducţie de ristretto, abia apoi sânge.

    „Eu vorbesc în italiană pentru că ştiu că mulţi dintre voi înţe­legeţi“, spune Massi­mo Za­netti, venit la Timi­şoara la început de decembrie pentru a lansa un nou concept care se va alătura celor aproape 400 de cafenele pe care grupul le are la nivel global.

    Massimo Zanetti Beverage Group este o structură implicată în toate ramurile industriei de cafea, de la producţie, la ceaşcă, iar acum testează pentru prima dată pe piaţa locală un proiect-pilot prin care cafeneaua se schimbă în gelaterie şi în restaurant cu specific italian.

    Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro