BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Familia care a mutat un deal ca să ridice o fabrică

    OANA SIMON N-A LUCRAT NICIO ZI CA ANGAJATĂ, ci a clădit, împreună cu soţul său, de la zero, o fabrică de recipiente pentru analize medicale lângă Bacău. În 2007, la trei ani de la primul pas în construcţia fabricii, a ieşit pe bandă primul produs, o cutie Petri pentru analizele de sânge. Nici drumul până acolo, nici cel ce a urmat nu a fost uşor, dar cifra de afaceri a fabricii Novei Medical a ajuns anul trecut la 1,7 milioane de euro, în creştere faţă de cele 1,5 milioane de euro din 2011. Antreprenorii lucrează acum cu zeci de spitale şi sute de clinici private, au 30 de angajaţi şi nu se desprind aproape deloc de afacerea pe care nici nu-şi imaginează că o pot vinde.

    NU ESTE PRIMUL LOR BUSINESS ŞI ANTREPRENOAREA DE 38 DE ANI POVESTEŞTE CĂ „NOUA IDEE NE-A VENIT DIN ÎNTÂMPLARE. Eram la un târg de mase plastice din Germania. Nu văzusem până atunci o maşinărie în care pe o parte se pune materia primă, iar pe cealaltă iese produsul finit„, povesteşte antreprenoarea acum.

    Dar la întoarcerea în ţară au văzut că „toată lumea făcea scaune, mese, castroane şi bidoane de plastic; ne-am dat seama că trebuie să alegem altceva„. Şi pentru că atunci când a mers la analize a aflat că nu există niciun producător român pentru recipientele de plastic, şi-au dat seama că aceasta este nişa pe care pot clădi afacerea lor. Utilajul, de mărimea unei camere de bloc, a costat 700.000 de euro, iar valoarea totală a investiţiei a depăşit 2 milioane de euro.

    Şi pentru că „nu aveam unde să punem utilajul„, au fost nevoiţi să ridice de la zero o fabrică pe un teren aflat în apropierea oraşului Bacău. Pentru asta au cumpărat 7.000 mp, iar cele patru construcţii ocupă acum o jumătate din suprafaţă, dar pentru asta a fost nevoie, spune Oana Simon, „să mutăm un deal„, la propriu.

    Şi pentru că banii proprii nu erau de ajuns, au accesat fonduri Phare. „Dacă ştiam cât va fi de greu, cred că mai aşteptam să facem toţi banii„, spune Oana Simon, care adaugă că în fiecare zi, luni în şir, trebuia să bată drumul către Piatra Neamţ să prezinte dosare. Dosare care cântăreau multe kg, de vreme ce documentele erau multiplicate în circa 15 exemplare, iar fiecare dosar avea peste 10-15 cm grosime, zâmbeşte, arătând cu mâinile. După ce proiectul a fost aprobat şi au luat banii pentru utilaj, au urmat cinci ani de verificări.

    Cea mai mare parte a banilor pentru investiţii au fost proprii, pentru că băcăuanii aveau deja o afacere pe care o crescuseră până în 2005. În 1995 aveau o mică tipografie, cu cinci angajaţi, în care făceau, la început, formulare tipizate pentru contabilitate. Au deschis şi un magazin, „ca să ne putem vinde produsele şi un centru de copiere, cu 10 copiatoare, în centrul Bacăului„. Despre nivelul afacerilor de la acel moment, Oana Simon spune că „era suficient cât să ne susţinem şi să trăim decent„.

    Cu toate acestea, bani de investiţii au avut, pentru că în 1999 au început să schimbe utilajele şi să scoată cărţi; „…prima carte a fost o culegere de română a profesorului Dănilă„; au urmat apoi alte volume, broşuri, culegeri şi manuale, iar afacerea, îşi aminteşte antreprenoarea „a fost profitabilă până în 2006-2007, când au început să scadă comenzile, odată cu apariţia manualelor alternative„. Dar, în acel punct, cei doi găsiseră deja un nou domeniu în care să dezvolte o afacere. Chiar dacă tipografia nu a fost închisă nici acum, ea funcţionează doar pentru a susţine magazinul, cifra de afaceri anuală fiind de 100.000 de euro.

  • Povestea milionarului din satul lui Ilie Moromete: “În primul an de muncă am spiralat 16.000 de calendare”

    “SUNT DIN SILIŞTEA GUMEŞTI, DE LA MARIN PREDA. Am şi un site, silişteagumeşti.ro, pe care l-am gândit ca o resursă pentru copiii care locuiesc acolo şi vor să studieze în alt oraş. Să sune să zică sunt Costică a lui cutare şi vreau să mă ajuţi să înţeleg cum e domeniul ăla.” Povestea lui Valentin Văcăruş începe din primul an de facultate când şi-a găsit prima slujbă în cadrul agenţiei Speed Promotion. După spiralatul de calendare din primul an, pe care şi astăzi şi-l aminteşte bine – „am avut o comandă de 6.000 de bucăţi de la Radio Total” – a devenit curier şi vânzător de cărţi de vizită – „într-un an de zile am livrat cu tramvaiul şi apoi cu un Tico pentru cel puţin 6.000 de clienţi”.

    ULTERIOR, A AJUNS ACCOUNT EXECUTIVE, cu alte cuvinte a devenit responsabil de producţia publicitară din companie, însemnând ore bune petrecute în tipografie şi ateliere de serigrafie. Privind retrospectiv, spune că experienţa l-a ajutat să ştie ce poate să vândă, ce poate să facă pentru client şi ce nu, iar asta transmitea clientului mesajul că „ştiu cu adevărat despre ce vorbesc„. În 2006, an în care şi-a terminat studiile, primea prima poziţie managerială, ajungând client service director.

    Văcăruş a absolvit facultatea şi un masterat în marketing şi comunicare în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi avea să termine în 2012 şi programul de MBA la Universitarea Româno-Canadiană. 2007 era anul în care compania făcea primul milion de euro cifră de afaceri. „Abia în 2008 mi-am dat seama că vreau să fac publicitate la un alt nivel, noi eram focusaţi foarte mult pe producţie publicitară şi campanii punctuale„, spune tânărul manager. Iar schimbarea de strategie a dat roade – astăzi două treimi dintre clienţii agenţiei sunt mai vechi de patru ani.

    Era anul în care Văcăruş refuza două oferte primite de la concurenţă şi prelua conducerea Godmother, odată cu rebrandingul vechii Speed Promotion. Astăzi, Văcăruş este şi acţionar şi deţine 30% din business, iar compania a raportat, cu cei 24 de angajaţi, afaceri de două milioane de euro în 2012 şi ţinteşte trei milioane pentru anul în curs. După cum spune chiar el, rebrandingul a fost necesar pentru că „nu se puteau face campanii strategice naţionale pentru clienţi mari cu o companie care avea renume pentru producţia publicitară„. Viaţa i s-a schimbat complet: clienţii sunt diferiţi – doar 74 faţă de peste 200 anterior – însă valoarea contractelor a crescut, iar complexitatea serviciilor la fel.

    Din totalul businessului, producţia publicitară a coborât de la 90% la 20%, fiind treptat înlocuită cu diferite campanii integrate şi creaţie. „Provocarea mea cea mai mare a fost să schimb modul de gândire: de la producţie la soluţii de business.„ Perioada 2008-2009 o descrie ca fiind una în care a lucrat mai mult pentru antreprenori şi spune că în negocierile cu potenţialii clienţi faptul că este şi el antreprenor şi nu angajat şi deci poate discuta de la egal la egal cu cel care urmează să-i dea banii este de multe ori un avantaj decisiv – „fiind în aceeaşi lume cu ei, ne înţelegem mai bine nevoile„.

    TÂNĂRUL ÎMPARTE PIAŢA DE PUBLICITARE ÎN TREI SEGMENTE: cel al agenţiilor de reţea, care primesc o parte din conturi de la sediul central din afara ţării, – „extrem de avantajos în actuala perioadă„-, cele locale, cu până la 40 de angajaţi, şi cele de apartament, menite să lucreze la un câte un proiect ocazional. Cât priveşte clienţii din publicitate, spune franc că banii sunt la multinaţionale, în timp ce antreprenorii, deşi au bugete mai mici, preferă să rişte mai mult. Cel mai vizibil client din România este Google, pentru care organizează evenimente şi concep campanii publicitare realizate prin serviciul adwords al motorului de căutare. „Sentimentul meu e că în România oamenii din industrie nu ştiu să pună publicitatea în interesul businessului. Fac artă pentru artă şi rar se întâmplă să măsoare cât de eficientă e cu adevărat campania„, mai spune Văcăruş.

    CREDE CĂ 2013 VA FI CEL MAI GREU AN PENTRU BUSINESS ŞI DE ACEEA A DECIS SĂ ÎNCERCE PIEŢE NOI: o divizie care se ocupă cu organizări de team-building-uri inovative şi evenimente pentru angajaţii din corporaţii, o parte responsabilă de organizări de nunţi, o firmă de plasare de personal în Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite cu principal obiect de activitate recrutarea de chelneri şi bone şi un magazin online cu produse de slăbit. Este mereu pregătit să sesizeze oportunităţi de afaceri şi spune că se vede o viaţă în acest ritm. „Trăirile şi arderile unui antreprenori sunt de trei ori mai puternice decât cele ale unui angajat„, spune Văcăruş.

    Planurile sale de viitor sunt clare: „La 55 de ani o să candidez la Primăria din Siliştea Gumeşti pentru primar, acolo am rădăcinile şi pentru că sunt dator să întorc comunităţii în care am crescut ceea ce am învăţat. În plus, mama şi bunicul au fost primari şi simt că e tradiţie de familie„.

  • Antreprenoriatul, o experienţă extremă?

    Cercetarea, realizată pe 26.000 de persoane din conducerea superioară şi proprietari din peste 90 de ţări, confirmă că antreprenorii români consideră birocraţia (87%) ca cel mai mare inhibitor pentru pornirea unei afaceri în prezent. Lipsa susţinerii guvernamentale (85%), dificultăţile de accesare a creditelor (76%) şi starea economiei (67%) le urmează. Peste jumătate dintre antreprenorii români au citat ca un obstacol important, de asemenea, dominarea pieţei de către marile corporaţii. IMM-urile sunt „motoare de dezvoltare” numărând până la 99 la sută din companii şi 40 – 50 la sută din PIB. La nivel global, 50 la sută din toate locurile de muncă sunt generate de IMM-uri, dar, în ciuda acestui fapt, acestea atrag doar un mic procent din investiţia generală din G20. Regus este cel mai mare furnizor de soluţii pentru spaţii de lucru flexibile, clienţi precum Google, GlaxoSmithKline şi Nokia se alătură sutelor de mii de companii mici şi mijlocii care beneficiază de pe urma externalizării nevoii de birou şi spaţiu de lucru către Regus. Peste 1,3 milioane de clienţi pe zi beneficiază de centrele Regus distribuite la nivel global, în peste 1.500 locaţii din 600 de oraşe şi 99 de ţări, care permit persoanelor fizice şi companiilor să lucreze de oriunde, oricum şi oricând doresc. Regus a fost înfiinţată în Bruxelles, Belgia, în 1989, are sediul în Luxemburg şi este listată la Bursa din Londra.

  • Cum să faci 600.000 de euro în familie cu foarfeca

    “Am avut clienţi faimoşi, printre care şi cântăreaţa Pink, entuziasmată de creaţiile noastre”, povesteşte antreprenorul de 39 de ani, care este şi directorul general al companiei. 2013 este momentul potrivit pentru pasul în cea mai mare piaţă a ţării, Bucureştiul, pentru că brandul pe care l-a creat a ajuns la maturitate, în opinia lui Răzvan Gheşea. La începutul anilor 2000, familia avea un atelier de creaţie în Braşov, cu care a participa la diverse târguri şi evenimente precum Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara, foarte potrivit cu stilul hainelor pe care le produceau. Au deschis apoi un punct de vânzare la castelul Bran, „unde am putut primi feedback inclusiv de la clienţi din afara ţării, turişti, care ne-au încurajat să continuăm proiectul”, spune Gheşea.

    El adaugă că dezvoltarea ulterioară a fost naturală, cu deschideri de magazine într-un ritm „pe care să îl putem susţine financiar„, mai cu seamă că sursele de finanţare au fost proprii, cea mai mare parte provenind din businessul de consultanţă în domeniul construcţiilor pe care antreprenorul îl avea. El spune că în perioada de început a businessului cu haine a fost implicat în afaceri din domeniul construcţii – consultanţă şi management, activităţi care au trecut în plan secund şi ulterior au fost înlocuite complet de Mathilde. „Dezvoltarea unui brand fashion de haine în ediţie limitată necesită mult timp şi dedicare, aşa că la acest moment planurile se referă mai degrabă la o extindere a brandului în zona de creaţie şi producţie de pantofi şi accesorii, solicitată de tot mai multe cliente.”

    Sub numele Mathilde sunt deschise acum şapte magazine, cu o suprafaţă medie de 60 mp, cel mai nou fiind inaugurat în Bucureşti, în urma unei investiţii de 45.000 de euro. Investiţia ar urma să se amortizeze în trei ani şi să aducă un plus de 15% la cifra de afaceri din 2013 faţă de rezultatele din 2012. Reprezentantul reţelei al cărei nume este legat de cel al creatoarei spune că dispune de finanţarea necesară pentru a susţine extinderea, „însă analizăm atent fiecare oportunitate pentru a lua cele mai profitabile decizii. Următoarele deschideri sunt prevăzute în două centre comerciale din Bucureşti (în AFI sau Băneasa Shopping City), urmând apoi inaugurarea unei reprezentanţe permanente în Constanţa„. Răzvan Gheşea spune că „gradul de înda-torare este foarte mic„, iar firma dispune de o linie de credit pentru investiţii la una dintre băncile partenere, iar o altă bancă are un plafon pentru scrisorile de garanţie solicitate de centrele comerciale în care sunt magazine Mathilde. Pe termen mediu, antreprenorii doresc să construiască o fabrică proprie pentru magazinele din ţară şi de peste hotare.

    Pentru acest an, Gheşea estimează că vânzările ar putea urca până la 600.000 de euro, iar până în 2015 ar putea ajunge la pragul de un milion de euro. „În domeniul nostru, marja de profit nu este prea mare, ci se plasează în intervalul 5-10%, iar profitabilitatea companiei a fost constantă în ultimii ani„, spune reprezentantul firmei. În opt ani, de la deschiderea primului magazin, antreprenorii nu au închis niciun spaţiu de vânzare, „iar unul singur a fost relocat, din stradal într-un centru comercial, unde am estimat că ne va aduce un profit mai mare”. Cele mai multe produse expuse în magazine au o plajă de preţ cuprinsă în intervalul 200 – 400 lei, dar sunt şi modele care ajung până la 700 de lei.

  • Povestea ardelenilor cu sânge molcom care inundă România cu tăiţei

    Părinţii mei m-au învăţat un lucru: «Lucrează ca şi cum ai avea să trăieşti în veci, roagă-te ca şi când ar fi să mori mâine!»„, spune Richard Hutton, proprietarul afacerii cu paste făinoase din Satu Mare care îi poartă numele. Citatul lui Benjamin Franklin este o învăţătură primită de la tatăl său, de la care a moştenit şi fabrica locală de paste pe care o conduce din 2001. Pentru el şi restul familiei aceasta a devenit un mod de viaţă: „…le producem de mai bine de două decenii şi nu ne-am gândit că am putea vinde vreodată afacerea„. Prin „noi„, Hutton se referă şi la alţi membri ai familiei. De pildă, sora lui este gestionară la un depozit în apropiere de Satu Mare unde lucrează timp de opt ore; mama lor lucrează la acelaşi depozit; soţia coordonează angajaţii din fabrică şi se ocupă de „creşterea viitorilor acţionari„, respectiv cei patru copii. Speră că toţi se vor implica, la rândul lor, în afacere. Firma, care are 40 de angajaţi, a crescut în ultimii cinci ani de la circa şase milioane de lei în 2009 până la peste opt milioane de lei în 2012; capacitatea de producţie a ajuns la 2.000 de tone de paste făinoase pe an.

    DACĂ 20 DE ANI PARE O ISTORIE LUNGĂ PENTRU O FIRMĂ ROMÂNEASCĂ, pentru piaţa mondială de paste vârsta este a unei companii la început de drum: „Există branduri mari, nu doar în Italia, cu secole de existenţă„, spune Hutton. În rândul exemplelor se află Barilla, italienii aflaţi la cea de-a patra generaţie de proprietari, toţi descendenţi ai lui Pietro Barilla, fondatorul unui mic depozit de panificaţie şi paste la începutul secolului XX. Şi fraţii Martelli conduc o afacere începută de tatăl şi unchiul lor. Iar Di Martino, una dintre cele mai vechi companii din piaţa pastelor făinoase, condusă de familia care îi poartă numele, este la cea de-a treia generaţie de producători. Toate aceste afaceri au în comun faptul că au pornit să cucerească lumea din mici oraşe italiene, similar cu modelul de afacere din Satu Mare. Sau invers.

    Se spune că exploratorul veneţian Marco Polo a adus pastele în Europa după o călătorie în China; iar preşedintele Thomas Jefferson le-a popularizat în America. Pastele româneşti, mai cunoscute drept „tăiţei”, s-au dezvoltat pe baza tradiţiilor, a preferinţelor de consum din regiune. Modelul de afacere de familie cu acţionariat 100% românesc, precum cel întâlnit deseori la italieni, a fost dezvoltat, instinctiv. Deschiderea unui atelier de 50 de metri pătraţi în localitatea Botiz, lângă Satu Mare, „la casa părintească„ a fost primul pas, făcut de tatăl lui Richard Hutton, în 1990. Acolo, familia a pornit iniţial prin producţia de sărăţele, vândute prin lanţul de magazine „Alimentara„. Doi ani mai târziu, au ales să se reorienteze spre paste făinoase, alegând „o reţetă de tăiţei de casă cu ouă specifică zonei Ardealului„. Richard Hutton lucra în acea perioadă ca electromecanic la o fabrică de utilaje miniere, dar în scurt timp s-a dedicat în totalitate lucrului la producţia de paste făinoase. Toţi cei cinci implicaţi în firmă erau membri ai familiei: „tatăl, mama, sora, cumnatul şi cu mine„. Au început astfel să facă fără niciun utilaj câte 20-30 de kilograme de paste pe zi. Odată ce sistemul capitalist s-a dezvoltat, şi implicit se deschideau noi magazine, creştea şi cererea; iar familia a hotărât să cumpere utilaje.

    Astfel, s-au extins şi producţia zilnică a crescut de peste cinci ori, ajungând la circa 1.000 de kilograme. Chiar şi aşa nu era de ajuns pentru a onora cererile şi pentru că în Botiz extinderea nu era posibilă, familia a ales o zonă industrială din Satu Mare, unde a construit o hală de circa 700 de metri pătraţi. Aici au început să fie produse pastele în iunie 2003: „Am diversificat atât producţia, prin paste scurte şi medii, dar am crescut şi capacitatea de producţie la 35 de tone/zi„. Ca urmare, extinderea spre pieţele din judeţele limitrofe şi din alte 15 judeţe între 2006 şi 2012 a fost inerentă. Acoperă acum toată zona Ardealului şi o parte din Moldova.

    Cu mai mult curaj, în 2012 familia Hutton a mizat pe o investiţie de 4,7 milioane de euro, cu care a fost ridicată o nouă hală pentru producţie şi au fost cumpărate tehnologiile specifice. 860.000 de euro au fost fonduri proprii, iar restul au fost împărţite între o finanţare europeană (2,1 milioane de euro) şi un credit bancar (1,74 milioane de euro). Iar utilajele folosite la retehnologizare sunt identice cu cele folosite de companiile italiene; ardelenii au acelaşi furnizor de echipamente cu fabricile Barilla, pe care membrii familiei Hutton le-au vizitat în călătoriile în Europa.

  • Cum reuşeşte cel mai puternic român din construcţii să deschidă patru noi fabrici când alţii pun lacătul la poartă

    TOATĂ LUMEA SE PLÂNGE CĂ PIAŢA S-A DIMINUAT, DAR NOI CREŞTEM CONTINUU”, spune Marcel Bărbuţ, care a clădit afacerea Adeplast, cu rulaje de peste 40 de milioane de euro anul trecut. Pentru 2013 antreprenorul, care vorbeşte aproape jumătate din timp la telefon în perioadele în care nu are întâlniri, spune că îşi propune să crească vânzările cu 25%, dar că „visez şi mai mult„. Prin urmare, vânzările Adeplast ar urma să depăşească anul acesta 50 de milioane de euro, iar planurile pe termen mediu vizează atingerea pragului de 100 de milioane de euro.

    Pentru a ajunge însă la acest nivel în trei ani, „trebuie să mai cumpărăm ceva şi să mai investim în ceva„, spune Bărbuţ, fără a da detalii. Şi profitul „trebuie să crească, chiar dacă nu proporţional cu creşterea cifrei de afaceri, pentru că amortizările vor diminua profitul net”, punctează antreprenorul. El spune că în ţările dezvoltate productivitatea angajaţilor este de 100.000 de euro pe an, în timp ce în 2012 la Adeplast fiecare om a produs de 230.000 de euro.

    Plin de energie, subliniază cu pixul pe hârtie raportările la zi ale avansului pe care l-au înregistrat afacerile în prima parte a anului, admonestează muncitorii din fabrica de adezivi pentru că e prea mult praf („s-a stricat un filtru, dar nu e normal„) şi întreabă încruntat de ce nu a fost livrată marfa din depozit în magazine („…azi e termenul, acum trebuie să trimiţi camionul!„). La finalul interviului s-a lansat într-o discuţie telefonică în germană, iar apoi, aproape imediat, a început să vorbească cu firma de publicitate. Spune direct că n-are pace nici noaptea, se gândeşte mereu ce poate să mai facă.

    S-a bazat pe fler când a hotărât să facă patru noi fabrici, într-o vreme în care domeniul construcţiilor suferă. „Trebuie să baţi fierul cât e cald„, justifică el o decizie ce pare riscantă. 22,5 milioane de euro pompaţi în 2012 şi 2013 în unităţi de producţie, din care un sfert din sumă din surse proprii, iar diferenţa din credite bancare, este o sumă cu care Marcel Bărbuţ cel mai probabil se plasează în vârful listei celor mai activi investitori ai perioadei.

    Cum piaţa n-a crescut, explicaţia creşterii vânzărilor e simplă: Adeplast a atras clienţi de la concurenţi. Iar fenomenul nu poate decât să continue, de vreme ce antreprenorul calculează pragmatic orice economie de cost pe care o face în orice investiţie. Un exemplu este linia de producţie din fabrica de vopseluri de la Ploieşti, care va începe să producă în vară: „Utilajul este foarte performant„, spune Bărbuţ care înşiruie la tot pasul sumedenie de cifre care să argumenteze cât se poate de tehnic acest lucru.

    ADEPLAST SE POATE LĂUDA CU O PRODUCŢIE PE CAP DE ANGAJAT MAI MARE DECÂT ORICE COMPETITOR LOCAL ŞI CHIAR FAŢĂ DE PRODUCĂTORI DIN ŢĂRI VESTICE. Şi asta chiar dacă vreme de patru luni, exemplifică omul de afaceri, unii angajaţi n-au produs nimic, ci s-au aflat în şcolarizare pentru fabricile noi. Iar creşterea eficienţei şi a productivităţii este dusă până în cele mai mici amănunte: la fabrica de adezivi de la Ploieşti foloseşte 12 cântare pentru a nu înregistra timpi morţi în timpul producţiei, iar camioanele sunt
    încărcate până la jumărate cu saci de adezivi şi mortare uscate din cauza limitei de greutate pe care trebuie s-o respecte încărcătura, iar deasupra sunt aşezate pachetele cu polistiren tocmai pentru a nu plăti transportul de „aer„, de vreme ce polistirenul este foarte uşor, dar ocupă mult spaţiu. Iar alegerea spaţiului de la Roman, unde fabrica de „prafuri„ intră în producţie chiar săptămâna aceasta, a fost calculată pentru a fi în cel mai avantajos loc din punct de vedere al căilor rutiere, dar şi pentru acces la materia primă, nisipul.

    Oraşul este practic aşezat în mijlocul Moldovei, iar de-acolo Adeplast va livra nu numai în provincie, ci şi în Ucraina, ţară în care speră să intre curând, dar şi în Republica Moldova, pe care plănuieşte să o „inunde„ cu produsele sale, mai cu seamă că „moldovenilor le plac românii„.

    Exportul n-a avut până acum o mare pondere în afacerile grupului, dar pieţele externe sunt acum tot mai interesante pentru antreprenorul român. Ungaria, Bulgaria, Austria şi chiar Germania sunt ţări în care Marcel Bărbuţ crede că-şi va vinde produsele. În primele zece luni ale anului trecut compania a exportat produse în valoare de 4,5 milioane de lei, mai cu seamă către vestul Europei şi ţări arabe.

  • Franţa vrea să reducă taxa pe câştiguri de capital pentru a încuraja antreprenorii

     Liderii din sectorul de business sunt nemulţumiţi de decizia guvernului de la Paris de a impune majorări de taxe cu impact fiscal de 20 de miliarde de euro pentru bugetul din acest an, precum şi de insistenţa lui Hollande de a introduce o taxă temporară de 75% pentru veniturile mai mari de 1 milion de euro, potrivit Financial Times.

    Planul de reducere a taxelor este parte a eforturilor Franţei de a convinge investitorii şi partenerii europeni că guvernul socialist al ţării este decis să repornească econonmia.

    “Încearcă (măsura – n.r.) să transmită un semnal că Franţa este un loc bun pentru investiţii, prietenos pentru afaceri”, a declarat ministrul responsabil pentru afaceri mici şi economia digitală, Fleur Pellerin.

    Guvernul francez neagă că ar fi avut loc un exod al bogaţilor din cauza taxelor şi afirmă că decizia actorului Gerard Depardieu de a renunţa la cetăţenia ţării nu este tipică. Oficialii francezi au admis, însă, că o creşterea prea mare a taxei pe câştigurile de capital a fost o greşeală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: Levi Strauss

    Löb Strauß – înainte să îşi schimbe numele – s-a născut în landul german Bavaria, într-o familie de evrei. La 18 ani a plecat împreună cu mama lui şi cele două surori în America, unde s-a alăturat fraţilor Jona şi Louis, care începuseră o afacere cu textile în New York City. Numită J. Strauss Brother & Co., afacerea a fost extinsă de familie în San Francisco, oraş de trecere pentru căutătorii de aur din acea perioadă. Levi a fost ales ca reprezentant al familiei în acea zonă prin „Levi Strauss & Co.„.

    Conceperea blugilor nu ar fi fost posibilă fără letonianul Jacob Youphes care şi-a schimbat şi el numele în Davis după ce a imigrat în SUA. La începutul anului 1870, Davis era croitor în Reno, Nevada. Un client l-a inspirat pe Davis să aplice nituri în buzunare şi în zonele sensibile pentru a preveni ruperea rapidă a pantalonilor.

    Strauss era comerciant în San Franscisco şi Davis obţinea materialul pentru hainele croite de la el. La început folosea pânză, denimul era utilizat doar la salopete, dar până în 1911 a luat locul tuturor pantalonilor. Cum s-a implicat Strauss în afacere? Ideea lui Davis avea nevoie de finanţare, iar Strauss avea bani. Era şi o persoană de încredere pentru Davis. După ce a fost contactat de croitor, i-a oferit resursele pentru patentarea invenţiei.

    Cei doi au patentat o idee simplă şi populară: nituirea pantalonilor de lucru în anumite zone pentru cei care lucrau în minele de aur şi aveau nevoie de pantaloni rezistenţi. Această inovaţie a condus la inventarea blugilor, care au devenit cele mai populare obiecte de îmbrăcăminte din istorie. Cei doi au intrat în afacere împreună şi nu le-a luat prea mult timp până ca afacerea să depăşească magazinul de textile al lui Strauss, o emblemă în San Franscico în anul 1850.

    Levi Strauss nu s-a căsătorit şi a lăsat afacerea celor patru nepoţi, Jacob, Sigmund, Louis şi Abraham Stern, fiii surorii lui. Averea lui a fost estimată la circa şase milioane de dolari, potrivit Los Angeles Times. A durat mai puţin de un secol pentru ca salopetele şi pantalonii blugi să devină un simbol al confortului şi libertăţii din toată lumea.

  • Este milionară în dolari, merge la grădiniţă şi conduce propria afacere

     Isabella Barrett, în vârstă de 6 ani, a devenit cunoscută publicului în urma prezenţei sale în concursurile de frumuseţe.

    A câştigat de-a lungul timpului numeroase premii şi titluri care i-au adus celebritatea. Acum este şi antreprenoare milionară. Isabella are propria ei afacere cu bijuterii – Glitzy Girl şi deţine peste 60 de perechi de încălţăminte.

     “Sunt un superstar, am linia mea de bijuterii şi îmi place să fiu şefă. Totuşi, cel mai mult iubesc pantofii. Am peste 60 de perechi doar ale mele”, a declarat micuţa afaceristă într-un interviu pentru The Mirror.

    Potrivit ziarului britanic, din viaţa Isabellei nu lipsesc nici momentele de normalitate – îi place să-şi aleagă singură hainele, să colecţioneze păpuşi şi îl adoră pe Justin Bieber. Merge la şcoală, studiază italiana, germana şi franceza, face gimnastică şu cursuri de dans, dar şi canto.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Un antreprenor local a preluat lanţul de supermarketuri Interex

    Omul de afaceri Sorin Bonciu (45 de ani), care deţine afaceri în domeniul imobiliar şi în cel al energiei, a preluat prin intermediul a două companii reţeaua de supermarketuri Interex. Antreprenorul are în plan să închirieze magazinele cumpărate sau să le vândă către o altă reţea de retail alimentar sau de bricolaj.

    „Bomax Group a preluat printr-o tranzactie al cărei preţ este confidenţial, reţeaua de supermarketuri Interex, reţea deţinută de cel de-al doilea retailer din Franţa, cu o cifră de afaceri de 40 miliarde euro. Intenţia este de a le închiria sau vinde către un retailer de food sau bricolaj“, spune Laura Hantari, reprezentanta Bomax Group.

    Lanţul francez de supermarketuri Interex, unul dintre cei mai discreţi retaileri de pe piaţa locală, cu afaceri de puţin sub 40 de milioane de euro în 2011, a ieşit din România la finalul anului trecut după ce a închis toate cele zece magazine pe care le mai deţinea. Criza financiară şi-a pus amprenta asupra businessului Interex, afacerile scăzând la mai puţin de jumătate, iar pierderile majorându-se de patru ori în perioada 2008-2011.

    În ultimii ani francezii au încercat în mai multe rânduri să vândă operaţiunile locale, însă discuţiile au eşuat de fiecare dată. Între timp însă, antreprenorul Sorin Bonciu a preluat cele zece magazinele. În cazul a opt dintre ele a preluat şi terenul pe care era construit supermarketul în timp ce în cazul celorlalte două unităţi el deja deţinea spaţiul.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro