Tag: oameni

  • Topul motivelor care provoacă stres la locul de muncă

     Indiferent cât de inteligenţi suntem noi ca oameni, nu suntem suficient de evoluaţi pentru a putea face diferenţa între problemele fizice, legate de viaţă şi problemele emoţionale. Astfel, corpul nostru răspunde stresului prin instalarea unor simptome precum durerile de cap, tensiunile la nivelul muşchilor, probleme cu stomacul, pierderea poftei de mâncare, dificultăţi de concentrare, insomnii, iritabilitate şi îmbătrânire prematură.

    Astfel, pentru a evita problemele cauzate de stresul acumulat la locul de muncă ar trebui să ţinem seama de aceste 16 lucruri care ne aduc această stare la locul de muncă, propuse de cosmopolitan.com.

    1. Faptul că nu ai încredere în tine este una dintre cauzele pentru care apare stresul la locul de muncă. Dacă nu ai încredere că poţi rezolva cerinţele postului tău, atunci vei sfârşi printr-o stare de anxietate care te va îmbolnăvi treptat.

    2. Dacă trebuie să „dai raportul” în fiecare zi unui superior, atunci ai un motiv în plus pentru care te stresezi la locul de muncă.

    3. Consideri că munca ta este în zadar? Atunci când nu crezi că ceea ce faci aduce vreun beneficiu companiei pentru care lucrezi, atunci nu vei avea nicio bucurie la locul de muncă. Încearcă să vezi potenţialul tău şi ajutorul pe care ceea ce faci îl aduce companiei.

    4. Faptul că nu-ţi aduci aminte care a fost ultima ta performanţă şi când te-a lăudat şeful tău sau el chiar nu o face, atunci iată un motiv în plus să fii stresat. Trebuie să îţi propui să munceşti din greu şi să îi impresionezi pe superiori. Uneori nu succesul este important, ci doar faptul că primeşti undă verde pentru o idee pe care o propui îţi poate aduce mulţumirea şi încrederea în forţele proprii.

    5. Dacă nu te odihneşti aşa cum trebuie, ajungi la serviciu obosit şi nu te poţi concentra, astfel că oboseala şi stresul se influenţează reciproc.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Avertismentul unui expert în inteligenţă artificială: “Roboţii vor gândi ca oamenii în doar 5 ani”

    Geoffrey Hinton, un expert în inteligenţa artificială care îşi împarte timpul între slujba de la Google şi cea de profesor la Universitatea din Toronto, crede că maşinile ar putea ajunge, în doar 5 ani, să posede mai multe abilităţi umane.

    Hinton, cunoscut drept “bunicul învăţăturii profunde”, spune că cele mai puternice maşini sunt încă de un milion de ori mai mici decât creierul uman. În prezent, cele mai dezvoltate maşini au echivalentul unui miliard de sinapse (legăturile dintre neuronii din creier), în vreme ce creierul uman are peste 1.000 de trilioane. Dar acest lucru se schimbă de la an la an.

    “În cazul unei noi tehnologii, oricare ar fi aceasta, dacă ea cade pe mâinile cui nu trebuie atunci cu siguranţă că se pot întâmpla lucruri rele”, a comentat Hinton. “Dar asta e mai mult o întrebare despre natura omului decât despre tehnologie. Ideea nu este să oprim progresul pentru a ne asigura că astfel de accidente nu vor avea loc; trebuie să ne asigurăm că oamenii nepotriviţi nu au acces la cele mai noi invenţii”.

    Declaraţiile au fost date în timpul unui interviu, la scurt timp după victoria modelului de inteligenţă artificială DeepMind la un joc de Go.

  • Primul ghid turistic din România dedicat călătorilor pe două roţi

    Carpathian 2 Wheels Guide poate fi descris simplu: primul ghid turistic din România dedicat călătorilor pe două roţi. Povestea ghidului a început în iarna anului 2012, în urma unei discuţii purtate între Călin Nucuţă şi Sabin Potinteu, iniţiatorii proiectului, despre faptul că în România nu există hărţi cu trasee pentru motociclişti. Inspiraţia, spune Călin Nucuţă, a fost dată de drumurile, peisajele şi oamenii incredibili care îi întâlnea în călătoriile prin Munţii Apuseni.

    „În societatea modernă locurile sălbatice sunt tot mai greu de găsit, dar unele regiuni din România încă mai ascund plaiuri unde tehnologia nu a acaparat totul. Munţii Apuseni sunt un astfel de loc, motiv pentru care se află în centrul atenţiei în cadrul primei ediţii a Carpathian 2 Wheels Guide“, povesteşte Călin Nucuţă, 27 de ani, absolvent al Facultăţii de Geografie din Cluj-Napoca. „Sabin este si el motociclist, un prieten vechi şi coautor al primei ediţii a ghidului.“

    În Carpathian 2 Wheels Guide, traseele sunt împărţite atât după tipul de drumuri pe care le străbat, cât şi după durata de parcurgere a acestora. Primele 8 sunt în totalitate pe asfalt, 16 intră în clasa soft enduro, parcurgând  şi drumuri neasfaltate, iar ultimele 3 au un grad de dificultate ridicat şi se încadrează în categoria adventure. Pentru fiecare dintre aceste categorii ghidul propune câte un traseu foarte lung. Fiecare a fost gândit sub forma unui tur complet al Munţilor Apuseni, cu o durată de parcurgere între 5 şi 9 zile. Toate detaliile despre trasee au fost culese personal şi centralizate în aşa fel  încât ghidul să poată oferi informaţii legate de starea drumurilor, posibilităţi de cazare, obiectivele turistice ce merită o atenţie deosebită şi chiar legende ale localnicilor, notează site-ul oficial.

    „Scopul proiectului este să realizam o serie de ghiduri turistice cu trasee pentru motociclişti pe tot teritoriul României. Ne dorim să promovăm turismul pe motociclete, în mod responsabil, în România. Momentan nu se ştie exact pe unde se poate merge cu motocicleta şi foarte mulţi ajung în rezervaţii sau arii protejate”, povesteşte Călin Nucuţă. „De asemenea sunt ratate obiective turistice foarte frumoase, pentru că nu sunt cunoscute. O serie de trasee moto spectaculoase, care merg doar pe drumurile publice, or să aducă un câştig tuturor. Comunităţile care sunt de-a lungul traseelor pot avea direct de câştigat de la fluxul de turişti care ajung în localităţile lor.” Proiectul a fost promovat pe formurile comunităţii moto şi pe reţelele sociale, în vreme ce un număr mare de motociclişti au aflat de ghid din recomandările prietenilor. Echipa a variat de-a lungul proiectului, dar nucleul a fost format din aproximativ 10 oameni, toţi pasionaţi de motociclete.

    Nu îi place să vorbească de investiţii, spunând că „cel mai important este timpul investit în proiect, oamenii care i-am cunoscut şi experienţele câştigate. Drept urmare profitul a fost mai mare ca investiţia.“ Îşi doreşte, totuşi, ca acest ghid să atragă atenţia şi celor de peste hotare: „îmi doresc ca proiectul nostru să devină cunoscut pe plan internaţional şi să călătoresc cât mai mult în cadrul lui“.
    În luna aprilie a acestui an se va lansa a doua ediţie, Touring în România, iar în 2017 a treia ediţie, România Off-Road; ambele ediţii vor fi lansate la nivel naţional. Un aspect important al noilor ediţii, spune Nucuţă, este că vor avea şi o aplicaţie mobilă.

    Lui Călin Nucuţă îi plac, deloc surprinzător, călătoriile, fotografia de natură, meteorologia extremă şi cam toate activităţile care implică ieşitul în natură. Admiră oamenii care au avut curajul să iasă din zona de confort; un exemplu este Mihai Barbu, unul din motocicliştii români, care a ajuns în Mongolia şi autorul cărţii Vând kilometri. „Mihai este unul din fotografi care ne-au realizat pozele din prima ediţie a Carpathian 2 Wheels Guide.“ Pe cei mai tineri îi sfătuieşte să îşi găsească o pasiune şi să încerce să o ducă la un nivel superior. „La un moment dat o să poată deveni un job şi îl vor face cu plăcere”, spune el.

    Înainte de lansare tot timpul său liber a fost alocat acestui proiect. „În rest, o zi – două pe săptămână, când suntem plecaţi prin ţară, să ne promovam proiectul la întruniri moto sau la cartarea de noi trasee. Aş vrea să realizăm un scurt film documentar despre turismul pe două roţi în România. Sper să putem face asta ca un proiect secundar anul acesta.”

  • De zece ori Stairway to heaven

    În patru decenii de la lansare, cântecul Stairway to Heaven al celor de la Led Zepplein a adus în jur de 600 de milioane de dolari şi a rulat, neîntrerupt, mai bine de 45 de ani la radiourile din întreaga lume. Aş pune în balanţă cu aceste numere un grafic pe care l-am văzut recent şi care arată că în 2015, pentru prima dată în istoria muzicii comerciale, vânzările de muzică veche le-au depăşit pe cele de muzică nouă. În numere e cam aşa: în 2005 muzica veche valora în Statele Unite în jur de 225 de milioane de dolari, iar muzica momentului 400 de milioane de dolari.

    Într-un deceniu, tendinţa muzicii vechi a fost de scădere spre 123 de milioane de dolari, scădere nu la fel de abruptă ca în cazul muzicii noi, ajunsă acum la 118 milioane dolari. Explicaţia mea este faptul că muzica s-a transformat dintr-o afacere „de suflet“ într-o afacere pur şi simplu, dominată de interese pe termen scurt şi mai puţin de calitatea produsului în sine (este aceasta şi explicaţia pentru nesfârşita cohortă de eroi mascaţi care bântuie industria filmului, în detrimentul producţiei originale, creative, „de suflet“). Poate din cauza crizei, poate din alte cauze, lumea pare să uite din ce în ce mai des că oamenii nu se raportează numai la bani, ci şi la suflet.

    Iar descoperirea tinerilor de care am scris nu face decât să mă bucure; şi mai îmbucurător este faptul că proiectele selectate, zece la număr, au fost alese dintr-un pachet mai mare de proiecte, bazate pe ideea că tinerii se dovedesc ceva mai puţin preocupaţi de latura financiară a ideilor lor şi mai mult de impactul, de binele pe care îl fac societăţii şi oamenilor. Poate că această abordare vine pe cărările trasate de mişcarea Occupy, pe ideile lui Stiglitz sau ale lui Thomas Piketty, îngrijoraţi de inegalitatea în creştere din lume, sau poate şi pe abordarea mai degajată a tinerei generaţii, care se dovedeşte, conform statisticilor, mai puţin preocupată de lux, case şi maşini şi mai mult de voluntariat, de proiecte sociale, ba chiar de propria mobilitate, de impactul pe care îl au asupra lumii. Şi nu-i confundaţi pe tinerii de care vorbesc eu cu cei de bani gata, care ţin rubrici tabloide în viaţă.

    Mă gândesc că lui Page şi lui Plant, când au scris Stairway to Heaven, le-a păsat mai mult de ascultători şi de spectatori şi de modul în care aceştia vor rezona cu muzica şi mai puţin de banii pe care i-ar putea aduce cântecul. Poate că lumea întreagă ar trebui să adopte această regulă. Cineva căruia îi pasă îşi va face bine, în primul rând, treaba, va găsi soluţii inedite, va căuta rezolvări. Iar faptul că tinerilor le pasă, într-o Românie care este pe locul 1 în Europa la analfabetism şi corupţie, cu cea mai redusă speranţă de viaţă şi cel mai mare număr de decese în rândul copiilor, îmi oferă speranţa că lucrurile s-ar putea îndrepta.

    Ilustrez cu imaginile puţin neliniştitoare ale pictorului canadian Paul Fenniak.

  • Cea mai misterioasă insulă din Mediterană: doar 1.000 de oameni au voie să o viziteze anual – GALERIE FOTO

     
    Insula Montecristo a devenit celebră după ce Alexandre Dumas a descris-o în romanul Contele de Monte Cristo. Pe această insulă, spune legenda, se află îngropate comori ale unor piraţi celebri.
     
    Doar 1.000 de turişti au voie să păşească, anual, pe insula Montecristo, iar viza se primeşte după o aşteptare de minim trei ani. 
     
    Zvonuri despre bogăţiile de aici au început să circule în secolul XIII, atunci când Mănăstirea St. Mamilian, amplasată pe insulă, a devenit una dintre cele mai înstărite din Europa. Alţii spun că piratul turc Barbă-Roşie ar fi ascuns aici mare parte din aurul furat în timpul expediţiilor sale din secolul al XVI-lea.
     
    În 1860, Regatul Italian a anexat Montecristo, cedând-o în 1889 marchizului Ginori, care a transformat-o într-o rezervaţie naturală. În 1971, insula a revenit statului italian, care în 2008 a deschis-o publicului.
     
    Fotografii: DailyMail
  • Opinie Liria Themo: Sintagma cea bună

    Deseori, când vorbim despre un subiect şi alegem sintagme precum „nu pot“, „aş vrea, dar“, „dacă s-ar întâmpla (x), ar fi mai bine“ sau „trebuie să“, ne programăm, ne setăm o neputinţă personală, ne condiţionăm propriul succes sau propria fericire de altceva sau de altcineva, ne convingem că nu avem libertatea de a acţiona altfel, când, de fapt, noi trăim alegerile noastre. Prin felul cum vorbim ne creăm propria realitate. Tot ceea ce ne iese pe gură îi face pe cei din jur să ne perceapă exact atât de lipsiţi de putere cum ne proiectăm noi înşine prin vorbele noastre.

    Actul de cioplire continuă: prin alegerile lingvistice, tot noi ne setăm şi propriul comportament, orientându-ne către eşec.

    „Stop and think.“

    Eleanor Roosevelt a spus odată că „nimeni nu mă poate face să mă simt inferioară fără acordul meu“. Cam aşa şi cu neajutorarea. Trezirea conştientului ne-ar arăta dacă neputinţa este reală. Dar asta cere punerea în practică a unui proces, ca în Design Thinking. În sectorul afacerilor şi al dezvoltării produselor există metodologia de Design Thinking, unde succesul constă în găsirea soluţiilor pentru satisfacerea unor nevoi din procesul de creaţie. Mai întâi sunt definite cerinţele, ţintele sau obiectivele. Apoi se urmăresc diverşi paşi, precum empatie pentru înţelegerea problemei, definiţia obiectivelor, crearea ideilor, formarea prototipului şi testarea.

    Deseori putem extrage din ştiinţă şi din lumea afacerilor procese care se pot translata şi pe platforma umană; s-ar potrivi, în acest caz, resursele dedicate de a căuta soluţii care ne pot îmbunătăţi comunicarea umană, interpersonală, dar şi intrapersonală. Când decidem să construim o frază şi să o rostim, formăm realitatea în care trăim şi, în funcţie de modul cum o facem, deturnăm responsabilitatea. E mai uşor să spui că nu POŢI. Bineînţeles că POŢI lăsa copilul afară în faţa blocului! Bineînteles că POŢI lăsa copilul să se uite la televizor toată ziua în weekend! Bineînţeles că POŢI pleca în concediu sau să alergi dimineaţa înainte de a pleca la muncă. ALEGEREA nu are legătura cu PUTINŢA. ALEGI să limitezi expunerea copilului la poluarea şi eventualele pericole ale străzii. Nu VREI să te împrieteneşti cu vecinul, deoarece asta poate însemna efort, vulnerabilitate, deranj.

    Lumea nu s-a schimbat atât de mult, ne mai şi complacem într-o stare soră cu neputinţa şi frate cu vulnerabilitatea. Dacă tot am vorbit de vecini: familia mea trăieşte o experienţă pe care multe dintre cunoştinţele noastre o exprimă întocmai atunci când povestesc din nostalgia copilăriei lucruri care NU MAI POT exista în lumea noastră de astăzi, a celor care locuim la bloc. Multă lume spune că oamenii nu mai sunt cum erau, că lumea este schimbată; îşi înclină capul, oftează, iar privirea pleacă în alt loc, cu ochii mijiţi, clar, a resemnare. Ascult cu răbdare şi urmăresc cuvintele alese şi metodologia prin care oamenii îşi explică ceea ce ei trăiesc şi ceea ce ei percep şi simt ca pe o realitate: că nu mai este, că nu mai poate fi, că vremurile s-au schimbat. Cohabitaţia, de fapt favorabilă, mă îndeamnă la conversaţii, impromptu, sprijinită pe tocul uşii şi cu piciorul sprinten care opreşte animalul Fifi, dar şi cu zâmbetul la purtător, şi mă ajută să observ arta comunicării umane.

    O recentă conversaţie la hotar s-a petrecut pe tema programelor extracurriculare pentru copii, iar eu m-am străduit să nu comentez prea mult, pentru că persoana era convinsă de neputinţa sa în a schimba situaţia proprie. În acea seară am adormit comentându-mi nevoia de a rămâne înrădăcinată în realitate şi de cât de important este să îţi păstrezi conştiinţa alertă. Pac! A doua zi, călare pe destin, m-am rostogolit, fără să vreau, peste un articol care povestea despre un studiu de la Stanford şi care reflecta exact experienţa mea de cu o seară mai devreme, incredibil! Când alarmele se declanşează, urmează şi sirena. Cercetătorii de la Stanford îmi confirmau ceea ce gândisem şi asimilasem din link în link, din postare în postare, like şi share, informaţii achiziţionate pe şablonul şotronului!

    Autorul şi profesorul Bernie Roth de la Stanford atrăgea atenţia în articol asupra alegerii cuvintelor. Un exemplu este că, în loc să spunem „vreau să merg la film, DAR trebuie să muncesc“, să spunem „vreau să merg la film ŞI trebuie să muncesc“. Diferenţa este că cea de-a doua construcţie a frazei deschide perspectiva soluţionării, dar prima creează un conflict. Într-adevăr, trebuie făcute ambele, aşadar hai să văd cum pot face să împac dorinţa cu responsabilitatea. Tendinţa care ne aruncă în capcana neputinţei este de a ne exprima spunând că „TREBUIE să fac“, în loc să spunem că „ALEG să fac“. Această autoconvingere se petrece în interiorul nostru şi indică o lipsă de libertate, dar este oare reală? Mai rău este că o proiectăm şi spre exterior.

    Felul cum îţi povesteşti povestea ţie însuţi contează cel mai mult. Strategiile prin care ne putem influenţa gândurile cer dedicaţie şi muncă, autoanaliză şi intenţia de a avea un rezultat mai bun şi asumarea responsabilităţilor pentru hotărârile pe care le luăm. Cartea profesorului de la Stanford, The Achievement Habit, stârneşte discuţii despre cum analizarea limbajului şi experimentarea vieţii cu un altfel de limbaj pot ajuta oamenii să realizeze că multe dintre probleme nu sunt atât de greu de rezolvat şi că de fapt există mult mai mult control asupra vieţii şi obiectivelor decât când îşi distorsionează povestea şi îşi construieşte percepţii greşite. E important să-ţi accepţi responsabilitatea pentru alegerile făcute. Caută în zonele de disconfort răspunsurile reale care îţi vor aduce forţa de a deveni mai bun şi poate vei vedea că şi vecinii sunt de fapt mai buni decât ţi-ai închipuit (măcar câţiva dintre ei) şi că şotronul încă se joacă în faţa blocului sau poate după colţ.

  • Cum o cameră de hostel a dus la o idee de afacere evaluată la 1 miliard de dolari

    În 2012 Shintaro Yamada avea 34 de ani, era singur şi frustrat la locul de muncă. A părăsit o slujbă confortabilă din Tokyo pentru a călători în lume, scrie Bloomberg.

    Nu voia să cheltuie mult, dar dorea şi să cunoască cultura locală. Aşa că a stat în hosteluri foarte ieftine, a făcut autostopul şi a mers cu transportul în comun. De-a lungul a şase luni a vizitat 23 de ţări.

    „Călătoria mi-a deschis mintea. M-a făcut să vreau să fac ceva folositor pentru oamenii din întreaga lume. Am început să mă gândesc la o platformă care să le permită oamenilor să facă schimb de obiecte, servicii, unde pot schimba bani, doar prin intermediul unui smartphone”, a spus Yamada.

    A fost determinat să înfiinţeze un start-up care le-ar permite oamenilor din diferite zone ale globului să intre în contact unii cu alţi. Astfel a fondat Mercari Inc, un site de e-commerce unde oamenii pot cumpăra şi vinde aproape orice.

    Mercari a fost fondată în 2013, iar luna aceasta a ajuns la o evaluare de 1 miliard de dolari, fiind primul unicorn din Japonia, a treia economie a lumii. Pe glob există în prezent 155 de unicorni, dintre care 92 în Sua, 25 în China şi 7 în India, potrivit CB Insights.

    Yamada nu crede că este o problemă atât de mare, faptul că nu există unicorni în Japonia. Multe companii de tehnologie din Japonia se listează la bursă înainte de a ajunge la o evaluare de 1 miliard de dolari deoarece cerinţele pentru listare sunt mult mai puţin restrictive decât în alte ţări. Pe piaţa din Japonia, compania are nevoie de o capitalizare de 10 milioane de dolari şi nu necesită să aibă un venit, pe de altă parte, companiile care decid să se listeze în SUA au nevoie de o capitalizare de 50 milioane de dolari sau 750.000 de dolari în profituri.
    Unul din motivele pentru care Mercari a avut succes a fost faptul că a fost creat special pentru mobil. Oamenii vând orice, de la haine, la gadgeturi sau la cărţi de baseball. Aplicaţia a fost descărcată de peste 32 de milioane de ori şi a generat tranzacţii de 10 miliarde de yeni în fiecare lună, iar Mercari primeşte o parte din fiecare tranzacţie.

    „Piaţa serviciilor business-to-consumer este deja dezvoltată, dar piaţa de aplicaţii user-to-user încă mai creşte”, spune Tomoaki Kawasaki, analist la Iwai Cosmo Securities.

  • Când ai o zi in care nimic nu merge cum trebuie – GALERIE FOTO

    Sunt zile şi zile. Unele bune, altele mai proaste, unele norocoase ( poate găseşti bani pe stradă), iar altele ghinioniste (calci într-o baltă). În imaginile din galeria foto vă prezentăm unii dintre cei mai ghinionişti oameni de pe planetă. 

  • Teama de numarul 4 sau faţă de ideea că gravitaţia s-ar putea modifica.17 fobii de care nu stiai că există – GALERIE FOTO

    Pe lângă fobiile cunoscute, precum teama de păienjeni sau frica de înălţimi, există numeroase alte fobii, recunoscute ca afecţiuni medicale, de care marea parte a oamenilor nu a auzit niciodată.

    1. Tetrafobia – teama faţă de numărul 4

    Sursă foto: bigpicture.ru

  • Primele amenzi pentru fumători. Oameni prinşi că fumează în parcuri pentru copii şi gară, sancţionaţi la Timişoara

    Cinci persoane prinse că fumează în parcuri pentru copii sau în gară au fost sancţionate de poliţiştii locali din Timişoara, în prima zi după intrarea în vigoare a Legii antifumat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Poliţia Locală Timişoara, în prima zi după intrarea în vigoare a Legii antifumat, agenţii acestei instituţii au depistat şi amendat cinci persoane care fumau în locuri publice.

    “Poliţiştii locali au aplicat, în cursul zilei de 17 martie, un număr de cinci sancţiuni persoanelor care nu au respectat prevederile Legii nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun”, se arată în comunicat.

    Astfel, doi bărbaţi care au fost depistaţi fumând la locul de joacă pentru copii din Parcul Carmen Sylva, în apropierea echipamentelor instalate pentru micuţi, au fost sancţionaţi cu câte 100 lei, o a treia persoană fiind sancţionată după ce a fost depistată fumând în incinta Pieţei Iosefin. Un alt bărbat a fost sancţionat după ce a fost depistat fumând în Parcul Zurich, în locul destinat copiilor, iar un altul a fost depistat şi sancţionat după ce a fost surprins fumând în sala de aşteptare a Gării de Nord Timişoara.

    Conform sursei citate, amenzile pentru persoanele prinse fumând în locuri publice sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei, iar pentru persoanele juridice amenda este de 5.000 de lei la prima abatere, iar la a doua abatere amenda poate ajunge până la 10.000 de lei şi suspendarea activităţii.