BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Materiale de construcţii „made in Romania”

    PRODUCĂTORUL DE VOPSELE SARCOM RÂMNICU VÂLCEA, controlat de antre-prenorii Aurel şi Marinică Potop, şi-a luat inima în dinţi anul trecut, când a început să analizeze oportunităţile de export, iar în 2013 deja a demarat primele livrări către Bulgaria. „Lipsa consumului intern ne-a determinat să ieşim pe pieţele externe. În ultimii doi ani cererea internă a scăzut continuu şi eu nu văd semne că situaţia se va îmbunătăţi, ba dimpotrivă„, spune Marinică Potop, director şi acţionar al companiei Sarcom. Astfel, piaţa de materiale de construcţii, care reprezintă circa 30-40% din sectorul total al construcţiilor, a scăzut şi anul trecut cu circa 10%, până la 2,9 miliarde de euro, potrivit estimărilor Business Magazin pe baza informaţiilor furnizate de Asociaţia Producătorilor de Materiale de Construcţii din România.

    Compania Sarcom, care deţine o fabrică la 10 kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea şi are circa 130 de angajaţi, speră să trimită la extern circa 5-7% din vânzările totale de anul acesta, estimate la aproape
    7 milioane de euro.

    „În orice caz este foarte greu să pătrunzi pe o piaţă nouă cu o marcă nouă. În general, pieţele (externe – n.red.) sunt conservatoare, dar la fel este şi cea internă„, recunoaşte Potop. El spune că este încă prematur să vorbească despre planurile pentru următorii 2-3 ani în ceea ce priveşte exporturile şi că totul depinde de modul în care vor fi primite produsele fabricate la Vâlcea de clienţii străini. „Noi dorim să creştem permanent exportul, dar nu depinde numai de noi„, explică şeful Sarcom.
    Un alt producător local care a început să privească spre pieţele externe în ultimul an este Final Distribution, care are o fabrică de ţiglă metalică şi de jgheaburi şi burlane la Băicoi, judeţul Prahova. Chiar dacă a început cu pieţe din apropiere,  precum Slovenia, Polonia, Republica Moldova şi Ucraina, ulterior Final Distribution s-a aventurat şi mai departe, semnând în această vară două contracte de distribuţie în Tanzania, respectiv Suedia. „Dacă ne referim la piaţa europeană, aici putem discuta de două tipuri de pieţe şi anume piaţa est-europeană şi cea vest-europeană. Aceste două pieţe au ca numitor comun competitivitatea, dar cu o mare diferenţă„, spune Dan Mircescu, acţionar şi director general al Final Distribution. El adaugă că această diferenţă vine din faptul că în vest competitivitatea înseamnă calitate, în timp ce în est acest lucru înseamnă preţ mai mic.

    Compania, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 4,5 milioane de euro, estimează că exporturile vor reprezenta anul acesta circa 10% din rulajul de peste 5 mili-oane de euro prognozat pentru 2013. Compania a prins gustul exporturilor abia anul trecut, după ce a testat câteva pieţe de desfacere. Şi-a încercat norocul mai întâi în Slovenia, Franţa şi Spania, iar următoarele ţări cucerite au fost Republica Moldova, Polonia şi Ucraina.

    În situaţia producătorului de vopsele Sarcom şi a celui de ţiglă metalică Final Distribution sunt o serie de alţi jucători din piaţa materialelor de construcţii, cu diferenţa că unii dintre ei s-au orientat către exporturi în urmă cu mai mulţi ani.
    Este cazul producătorului de adezivi, vopsele şi polistiren AdePlast, controlat de omul de afaceri Marcel Bărbuţ, care a exportat anul trecut produse în valoare de peste un milion de euro, în condiţiile în care cifra de afaceri s-a ridicat la peste 42,5 milioane de euro. Pentru anul acesta, Bărbuţ spunea în urmă cu câteva luni că şi-a setat un obiectiv extrem de ambiţios, şi anume exporturi de 5-8 milioane de euro, iar pentru a ajunge la o asemenea cifră a inaugurat mai multe fabrici în ultima perioadă, la Oradea, Ploieşti, respectiv Roman.

    Şi Arcon Sfântu Gheorghe, companie deţinută de omul de afaceri Ioan Ţiţeiu, a realizat anul trecut exporturi de 3,6 milioane de euro, echivalentul a 11% din businessul pe 2012. Cei doi producători de materiale de construcţii amintiţi mai sus au intrat cu produsele lor inclusiv în ţările arabe, care de altfel au devenit în ultimii ani una dintre destinaţiile preferate pentru firmele româneşti din industria construcţiilor. Antreprenorii locali au ajuns chiar să construiască şosele în aceste ţări, aşa cum este cazul firmel Delta ACM 93, controlată de omul de afaceri Florea Diaconu, care în prezent construieşte o autostradă în Irak.

    Chiar dacă pentru mulţi producători exporturile au reprezentat o gură de oxigen pe timp de criză, nu în puţine cazuri intrarea pe o piaţă externă s-a făcut cu mari riscuri. „La export trebuie să lucrezi cu plata integrală în avans. Ceea ce recomandăm cu căldură, deoarece riscul de neplată există şi uneori este chiar accentuat. E o provocare pentru că e o piedică în procesul de vânzare, dar în acelaşi timp o centură de siguranţă„, susţine Ciprian Oprea, director general şi acţionar al grupului MCA, specializat în producţia şi comercializarea de uşi de garaj şi rulouri pentru ferestre. El estimează că circa o treime din cifra de afaceri de anul acesta, estimată la 8-9 milioane de euro, va merge la export, în ţări precum Belgia, Franţa, Austria, Serbia, Bulgaria sau Republica Moldova.

    Chiar dacă exporturile ar putea reprezenta un debuşeu de creştere pentru mulţi producători autohtoni, doar anumite materiale de construcţii se pretează pentru livrarea la extern, în special cele care au o valoare adăugată mare. Cimentul, cărămizile sau prefabricatele, spre exemplu, nu pot fi duse la export, în contextul în care costurile mari de transport nu justifică vânzarea acestor produse pe o rază mai mare de 2-300 de kilometri distanţă de fabrică.

    Chiar dacă pot creşte datorită exporturilor, producătorii de materiale de construcţii aşteaptă în continuare revenirea economiei interne, care reprezintă până la urmă principala piaţă pentru ei. „Oricum, eu cred că cei care au susţinut şi susţin în continuarea creşterea PIB bazată pe export se înşală. Cea mai sănătoasă creştere este cea bazată pe consum intern„, conchide Marinică Potop de la Sarcom Râmnicu Vâlcea.

  • Şcoala de afaceri Branson

    “În stilul Virgin” grupează articole scrise de Branson, dar şi întrebări primite din partea publicului, cărora le răspunde dezinvolt, precis, cu umor şi cu înţelepciunea unui ins care nu a încetat nicio clipă să se distreze, chiar dacă a jonglat cu milioane, multe milioane; sfaturile sale despre afaceri încep acolo unde se termină manualele de business şi cunoştinţele consultanţilor. Branson mărturiseşte, de exemplu, că unul dintre cele mai bune sfaturi de afaceri pe care le-a primit este “Fă-te de râs, indiferent de ce se întâmplă”. Sfatul îi aparţine unui magnat al industriei aeronautice britanice, care îi atrăgea atenţia lui Branson asupra forţei sale reduse de marketing în lupta cu gigantul British Airways.

    “Asigură-te că apari pe prima pagină, nu pe ultima”, a adăugat magnatul, iar Branson chiar a respectat asta. Şi lupta sa cu marea companie aeriană, de tipul David împotriva lui Goliat, a devenit o permanenţă a modului său de a face afaceri: “Firmele mici, energice, au avantaje surprinzătoare atunci când înfruntă competitori mari şi greoi. Tot ce trebuie să facă este să descopere punctele slabe ale gigantului şi modul în care le pot specula”.

    Dacă s-ar opri aici, şeful Virgin nu s-ar diferenţia de marea masă a bla-bla-ului de tip “guru” de care este plină lumea. Dar el porneşte de la aşa ceva şi explică folosind propriile sale experienţe. De la importanţa lipsei de seriozitate la construirea notorietăţii unei mărci, de la secretele vânzărilor la investiţiile în angajaţi, de la problemele antreprenorului la traficul de droguri sau problemele planetei, de la repornirea economiei la atenţia acordată siluetei, cartea lui Branson este una dintre cele mai lucide şi plăcute cărţi de afaceri pe care le-am citit.

    Richard Branson – “În stilul Virgin. Secrete pe care nu le înveţi la nicio şcoală economică”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • De la dactilograf, la fondator de start-up. Antreprenoarea care face 18 milioane de euro pe an din pasiunile altora

     De 12 ani „imortalizeaza” momentele importante ale clientilor sai

    Dana Becheru (45 de ani) este cofondator si unul dintre proprietarii retailerului F64, magazin care vinde atat online, cat si offline aparate de fotografiat si accesorii de ultima generatie. S-a hotarat sa intre in afaceri in 2001, alaturi de fostul coleg de liceu, dupa ce a vandut afacerea parintilor sai, un magazin alimentar. „Acolo am invatat cum sa aranjez marfa pe raft, cum sa fac preturi, cum sa interactionez cu clientii”.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • De la pasiunea pentru masini, la o afacere cu masini. Antreprenoarea care face “business feminin” intr-o lume a barbatilor

     Avandu-l ca model pe tatal sau, Alice Botnarenco a vrut de mica sa se descurce singura si sa-si castige independenta financiara. Asa ca primul pas l-a facut la 18 ani cand, aflata in vacanta in Grecia, s-a angajat si a ramas acolo o luna si jumatate.

    Dupa intrarea la facultate, a continuat sa mearga in vacante in Grecia.

    “Pentru ca tata avea o firma de brokeraj, m-am gandit sa intru pe piata de capital. Dupa ce mi-am dat toate examenele, am devenit agent de servicii financiare si timp de doi ani am lucrat in acest domeniu”, povesteste Alice Botnarenco.

    Spirit rebel inca din adolescenta (a facut scoala de soferi si s-a mutat in Bucuresti impotriva vointei parintilor), dupa terminarea facultatii, nu si-a construit o cariera in integrare europeana, domeniul in care se pregatise, pentru ca “nu era ce voiam eu.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miliardarul Elon Musk, model pentru Tony Stark

    Elon Musk s-a născut În 1971 În Africa de Sud. Pasionat de computere, Musk a creat până să împlinească 12 ani un joc video, numit Blastar, pe care l-a vândut pentru circa 500 de dolari. Studiile universitare le-a început în Canada, de unde s-a transferat la Universitatea din Pennsyl-vania, unde a obţinut diplome în economie şi fizică. Ulterior a fost admis la Stanford, în California, pentru un doctorat în fizică.

    Nu a apucat să meargă la cursuri decât două zile. La fel ca în cazul altor antreprenori, mediul uni-versitar nu-i asigura viitorului miliardar spaţiul necesar pentru a-şi pune în practică proiectele. În 1995, la 24 de ani, Musk a renunţat la doctoratul de la Stanford pentru a-şi lansa prima companie, Zip2 Corporation, un ghid online al oraşelor pentru versiunile de pe internet ale New York Times şi Chicago Tribune. Compania a rezistat cu dificultate şi a trebuit să vândă pachetul majoritar unor in-vestitori pentru 3,6 milioane de dolari. În 1999, Compaq Computer Corporation a preluat Zip2 pen-tru 307 milioane de dolari, lui Musk revenindu-i 22 de milioane de dolari. Antreprenorul originar din Africa de Sud avea 28 de ani şi era milionar. În acelaşi an a pornit o nouă companie.

    Locul cu bani. În 1999, a lansat X.com cu 10 milioane de dolari din banii obţinuţi de pe urma vân-zării Zip2. X.com era un dezvoltator de sisteme pentru online banking, Musk fiind creditat cu inven-tarea metodei de transfer sigur al banilor folosind o adresă de e-mail a destinatarului. În 2000, X.com a cumpărat compania Confinity, care lansase un serviciu de transfer de bani numit PayPal. Musk a schimbat numele X.com/Confinity în PayPal şi s-a concentrat pe dezvoltarea plăţilor online. În 2002, eBay a cumpărat PayPal cu 1,5 miliarde de dolari, iar Musk a obţinut acţiuni eBay de 165 milioane de dolari din tranzacţie.

    Explorarea spaŢiului. În 2002, antreprenorul a înfiinţat SpaceX (Space Exploration Technologies). Compania vrea să construiască cele mai avansate rachete şi navete pentru călătorii spaţiale, cu un obiectiv pe termen lung de a facilita explorarea şi colonizarea altor planete. Compania a creat Fal-con 1, prima rachetă cu combustibil lichid dezvoltată privat care a ajuns pe orbită, precum şi naveta Dragon. În 2012, Dragon a devenit prima navetă comercială care a andocat la Staţia Spaţială Inter-naţională. Compania lui Musk a primit un contract de 1,6 miliarde de dolari de la NASA pentru 12 transporturi de bunuri către şi dinspre Staţia Spaţială. În 2011, SpaceX a început să lucreze la un proiect al NASA pentru transportul astronauţilor. Primele zboruri cu oameni la bord sunt aţteptate în 2015. În 2006, Elon Musk a înfiinţat, împreună cu vărul său Lyndon Rive, compania SolarCity, spe-cializată în produse şi servicii pentru sectorul energiei fotovoltaice.

    Tesla Motors. Proiectul cel mai important şi mai vizibil al lui Musk în prezent este Tesla Motors. Compania a reuşit să transforme autovehiculul electric din ceva excentric într-un produs de con-sum. Tesla construieşte modelul sport Roadster şi sedanul Model S, iar pentru viitor are în plan dezvoltarea unor maşini şi mai accesibile ca preţ.

    Model S, cu un preţ de 70.000 de dolari, câştigă clienţi şi de la rivalii Tesla, spune Musk, şi reali-tatea confirmă: persoane care au deţinut în trecut Toyota Prius sau Mercedes-Benz E-Class cum-pără maşinile Tesla. Toyota şi Daimler sunt investitori la Tesla şi clienţi ai companiei pentru bateriile folosite la alimentarea maşinilor electrice.
     

  • Povestea tinerei care a renunţat să lucreze pentru Mobexpert şi şi-a făcut propria afacere cu mobilă de lux

    “DACĂ TOTUL MERGE CONFORM PLANURILOR NOASTRE, vom deschide anul viitor într-o locaţie centrală un birou de consultanţă în amenajări interioare, vom integra şi o ofertă de bucătării, iar în zona mobilierului de copii vrem să dezvoltăm comerţul online. Nu ne dorim să facem volum (…)”, spune Diana Staicu. Ea deţine francizele BoConcept, cu mobilă de lux, şi Flexa, cu mobilier pentru copii. Primul magazin BoConcept a fost deschis în august 2006, iar showroomul Flexa, în noiembrie 2009.

    Diana Staicu a terminat Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale în 1997 şi încă de atunci a început să lucreze ca şi colaborator al unor companii de comerţ exterior, iar apoi full-time din august 1997 în departamentul comercial al World Trade Center – Hotel Sofitel. Spune că în perioada petrecută aici s-a format ca specialist de vânzări şi marketing, iar în aprilie 1999 s-a alăturat echipei de marketing din cadrul Dialog (astăzi Orange).

    Mai spune că la Orange a făcut marketing pur şi că a fost frumos, însă „birocraţie mare”, iar ritmul în care dorea să se dezvolte era prea lent. De aceea în 2003 a acceptat propunerea lui Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, de a conduce magazinul din Pipera: „Era cel mai mare şi cu cea mai diversă colecţie de mobilier şi decoraţiuni din ţară (de la acea vreme – n.red.). A trebuit să mă adaptez rapid, într-o lună am învăţat toţi furnizorii şi toată colecţia de mobilier, a trebuit să mă integrez în echipă (…) În Mobexpert mi-am consolidat pasiunea pentru mobilă şi amenajări interioare şi am realizat că acest domeniu mi se potriveşte.„

    A DESCOPERIT BRANDUL BOCONCEPT ÎNTÂMPLĂTOR, LA SALONIC, ÎN 1999, DUPĂ CE A VIZITAT MAI MULTE SHOWROOMURI DE MOBILĂ ŞI DECORAŢIUNI INTERIOARE, dar abia după şapte ani a deschis primul magazin din România. A fost atrasă de linia modernă, curată a colecţiei de mobilă, dar şi de atmosfera prietenoasă din magazin şi spune că păstrează şi acum primele decoraţiuni cumpărate de la Salonic.

    Aceasta ar fi pe scurt povestea primului magazin BoConcept din România, însă cu cel de-al doilea brand pe care îl deţine, Flexa, a fost o altă istorie. „Având BoConcept deja deschis, am observat că sunt mulţi clienţi interesaţi de mobilier de calitate pentru copii. Cu suportul Ataşatului Comercial al Ambasadei Danemarcei în România, am semnat contractul de franciză exclusivă pentru România cu Flexa.”


     

  • Reginele vinului din România sunt mai puternice ca niciodată

    Piaţa vinului, cu o valoare anuală estimată de 350 de milioane de euro pe an, a atras interes din partea mai multor antreprenoare.

    OANA BELU

    Controlează Domeniile Ostrov, firmă care a înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 7,5 milioane de lei, în creştere cu peste 20% faţă de perioada similară a anului trecut. Podgoria Ostrov se întinde pe 1.300 de hectare. Alături de viţă-de-vie, compania mai deţine 500 de hectare cu pomi fructiferi şi 200 de hectare cultivate cu legume.

    LUCHI GEORGESCU

    Deţine afacerea Vincon, unul dintre cei mai mari producători de vin pe pe piaţa autohtonă. Cu o cifră de afaceri anuală ce se plasează în jurul a 30 de milioane de euro, compania are în portofoliu mărci ca Jad, Mioriţa sau Dorobanţ şi vinuri ca Beciul Domnesc, Comoara Pivniţei, Casa Vrancea 1949 sau 7 Păcate. Vincon are circa 2.000 ha în podgoriile Coteşti, Odobeşti, Panciu şi Huşi.

    AURELIA VIŞINESCU

    “Coordonez în detaliu producţia vinului, mai puţin via, pe care doar o supervizez”, spune Aurelia Vişinescu, oenolog care a fondat propria afacere, Domeniile Săhăteni. Face vinuri, spune ea, de 20 de ani, iar viaţa a dus-o în această direcţie: a crescut la 50 km de Bucureşti, „voiam flori şi am ales să studiez horticultura„. Era în anul doi de facultate când a venit Revoluţia; ar fi vrut să renunţe atunci la studii, dar a descoperit ce-i plăcea cel mai mult: viticultura, „pentru că este foarte multă ştiinţă în vin„. În plus, a ajuns să lucreze în oenologie, o adevărată şansă, după cum recunoaşte chiar ea, „pentru că majoritatea femeilor lucrau în laborator„. A lucrat în cadrul mai multor firme de profil, dar, „ca orice oenolog, visam să am propria vie şi să fac vinul aşa cum îmi doream”.

    A lucrat în Africa, în Australia, dar nu-i place deloc în străinătate, departe de familie. „Am stat trei luni în Africa de Sud şi tăiam zilele de pe calendar; am plecat la aeroport cu 3-4 ore mai devreme pentru că nu mai aveam răbdare.” A cunoscut viile din toată ţara, dar a ales să investească în zona Dealu Mare, care se întinde pe teritorii din Prahova şi Buzău. „Pura întâmplare face ca Săhăteni să fie şi locul în care am produs primul vin, în 1993.„ Zona are cea mai mare densitate de crame, „numai pe străduţa noastră fiind cinci crame funcţionale şi încă două în plan”.

    În acest moment, firma se autofinanţează cap-coadă, dar antreprenoarea spune că anii de început au fost foarte grei. „Au fost momente când dădeam cu capul din grindă în grindă, dar nu m-am gândit niciodată să renunţ. Cred foarte mult în mine şi asta m-a ajutat să nu renunţ.” Deţine jumătate din acţiunile firmei, partenerul fiind un membru al familiei despre care spune că îi „datorează acest start-up„, pentru că a asigurat finanţarea acestuia. Cinci milioane de euro este pragul la care a ajuns suma investiţiilor, incluzând două proiecte cu bani europeni pentru dezvoltarea cramei, în valoare de 1,3 milioane de euro. „Întotdeauna proiectele depăşesc bugetul, la fel ca şi construcţia unei case, pentru că apar cheltuieli neprevăzute.„ Antreprenoarea spune că investiţia proprie a depăşit 2,5 milioane de euro, apropiindu-se mai degrabă de 3 milioane de euro. Pentru dezvoltarea firmei a accesat şi credite bancare, acum închise, iar în finanţarea actuală a firmei un rol important îl are şi cash-ul care se eliberează din amortizări, mai spune ea. Domeniile Săhăteni a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste un milion de euro, iar pentru 2013 „cred că vom depăşi un plus de 30%”, apreciază antreprenoarea, care spune că firma a ajuns la break-even în momentul în care a atins rulaje de un milion.

    „Marja brută este însă relativă, pentru că poate ajunge într-un an la 500%, iar în alt an să încheiem relativ pe pierdere.” Concret, în momentul în care este construit preţul de vânzare al unui vin, „trebuie să iei în considerare că măcar un an din zece este prost în recoltele de struguri„. Or, producătorii de vin s-au confruntat cu această problemă şi în 2010, dar şi în 2012. Valoarea anuală a pieţei vinului este estimată la 350 de milioane de euro, potrivit informaţiilor Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, iar la nivelul întregii ţări sunt circa 180.000 de hectare de teren cultivate cu viţă-de-vie. Pe parcursul ultimilor ani, segmentul vinurilor ieftine a înregistrat scăderi în vânzări, în 2013, de pildă, cu peste 10%. Rulajele cresc în segmentele mediu şi superior, cu preţuri de peste 20 de lei pe sticla de 750 ml. Poate din acest motiv chiar şi producătorii cu volume mari se axează tot mai mult pe vinurile din segmentele superioare de preţ.

  • Un antreprenor din industria mobilei de lux: Discounturile de 50% la orice produs sunt o minciună

    Diana Staicu, antreprenoarea care de­ţi­ne francizele BoConcept (cu mobilă de lux) şi Flexa (cu mobilier pentru copii), spune că  pen­tru businessul pe care îl conduce perioada 2009 – 2011 „a fost un chin“ că­ru­­ia i-a pus ca­păt în­chi­zând do­uă ma­ga­zi­ne ne­pro­fita­bi­le din ţară, după ce i-a con­vins pe exe­cu­tivii din Da­ne­­mar­ca de faptul că în Ro­mâ­nia, chiar dacă sunt mulţi lo­cui­tori, doar 5% îşi per­­mit mo­bi­lier mar­ca BoConcept.
     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Cum să faci zeci de mii de euro după ce ieşi de la serviciu

    În ce domenii mai poate porni cineva o afacere? Cât curaj şi cât capital e necesar? Care este calea cea mai sigură? Trei tinere antreprenoare au hotărât să-şi încerce norocul şi puterile în domeniile pe care altădată le priveau doar ca pe hobby-uri.

    Carmen Baboian are 33 de ani şi este inginer navalist. Are însă o mare pasiune pentru flori şi de câţiva ani a pornit o afacere: are un atelier de flori, Petalia, şi realizează, doar la comandă, buchete personalizate. Angajaţi din corporaţii, medici, avocaţi şi consultanţi financiari sunt cei mai numeroşi clienţi, dar tânăra antreprenoare povesteşte că sunt zile în care face până la zece aranjamente florale, aşa cum sunt zile în care nu are nicio comandă.

    Zece este însă numărul maxim de buchete pe care le face într-o singură zi, pentru că „îmi ia mult să armonizez un aranjament. Uneori, când este vreo comandă mai complicată, durează chiar şi câteva ore„. Îşi începe ziua de lucru la ora zece dimineaţa şi se întâmplă să nu termine ce are de făcut până la miezul nopţii sau chiar mai târziu. Chiar şi aşa, programul nu i se pare o povară, fiind pasionată de ceea ce face şi, spune ea, „n-aş putea trăi niciodată într-un birou„. Înainte de a pune pe roate propriul butic cu flori, pentru care nu are şi un showroom, ci doar atelierul şi prezentarea online a aranjamentelor pe care le-a realizat, a lucrat în departamentul de contabilitate din firma soţului său.

    Spune despre afacerea sa că este un butic, iar comenzile sunt personalizate, aşa că trebuie să ştie cât mai multe detalii despre persoana căreia îi este destinat buchetul. Antreprenoarea caută flori rare – de pildă în culori sau nuanţe neobişnuite, de exemplu zambile galbene – şi foloseşte accesorii în aranjamente – scorţişoară, bucăţi de ciocolată, muguri, scoarţă de copac, panglici sau hârtie de mătase.

     Cât câştigă cel mai bine plătit freelancer din România: “Niciun job nu m-ar putea convinge să devin angajat”

     Cum să faci ZECI DE MII DE EURO din vârful patului

    Când alege florile de la furnizor, povesteşte ea, poate petrece chiar şi ore întregi în frigiderele în care sunt păstrate florile („sunt un coşmar pentru ei„), pentru a alege ceea ce o mulţumeşte. Alegerea corectă a florilor este esenţială, argumentează ea, mai cu seamă vara, când aranjamentele trebuie să reziste ore în şir în caniculă. De aceea preferă să ia flori de import, din Belgia, Olanda sau Thailanda; caută, pe internet, florile pe care şi le doreşte, le comandă, iar furnizorul le aduce la Bucureşti. În România găseşte cel mai adesea flori de sezon – lalele şi zambile primăvara.

    „Un aranjament este cu atât mai expresiv cu cât are mai multe tipuri de flori. Fiecare floare are un mesaj, fiecare decor floral poate crea o poveste. Încerc să combin cel puţin trei feluri de flori într-un aranjament„, spune ea, iar preţul mediu se plasează în jurul a 150 de lei. Tot ea povesteşte că nu există preţuri prestabilite şi că pentru aranjamentele destinate ocaziilor are nevoie, în general, de cel puţin o lună pentru a se gândi cum să armonizeze buchetele. În zilele când nu are comenzi, cutreieră magazinele pentru a găsi accesorii pe care să le poată folosi în aranjamente, fie ele cutii în care să aşeze florile, panglici sau cine mai ştie ce.

    Ideea afacerii i-a venit treptat; îi plăceau foarte mult florile, iar în florării nu găsea ce-şi dorea. „Priveam cu ochii unui neştiutor cum un domeniu atât de ofertant, precum cel de design floral, avea aspecte interesante şi profesioniste doar pe alocuri şi că aproape în totalitate era guvernat de un soi de destin pecetluit, florile fiind atribuite cu precădere chioşcurilor de la colţul străzii.„ A durat mai mult de un an să înveţe lucrurile de bază în tehnica aranjării şi îngrijirii florilor „şi încă învăţ„.
     

  • Antreprenorul sechestrat în corporaţie

    CELE MAI MARI GREŞELI? ÎN PRIMUL RÂND DE MANAGEMENT. Este de notorietate că am făcut pierdere aproape trei ani la rând. Este vina mea. Ca antrenorul de fotbal, care este de vină pentru eşecul echipei„. Răzvan Gheorghe, unul dintre cei mai vechi cunoscători ai pieţei imobiliare din România, anunţa la mijlocul lunii iulie preluarea operaţiunilor Cushman&Wakefield România, pe care le-a condus din funcţia de director timp de şase ani.

    Cumulat, pierderile se ridică la peste jumătate de milion de euro, acesta fiind argumentul principal al plecării americanilor din România. Apoi, renunţarea la costurile corporate (de circa 20% din costurile totale, însemnând cheltuielile legate de infrastructură impuse de birocraţia corporatistă) va determina o creştere a eficienţei şi, deci, diminuarea pierderilor. Doar în sectorul IT sumele cheltuite acum sunt de zece ori mai mici faţă de cele din urmă cu o lună.

    Apoi, managerul nu exclude varianta ca în următorii ani Cushman&Wakefield să ia în calcul o posibilă listare la bursă, iar renunţarea la birourile din ţările neperformante ar putea face parte din strategia gândită de proprietari. „România nu mai este interesantă pentru investitori, iar terenurile vor rămâne mult timp fără să se construiască ceva pe ele„, spune Gheorghe. În situaţia României sunt şi Grecia, Ucraina, unde s-au implementat decizii similare privind restructurarea activităţii.

    IMPREUNĂ CU ECHIPA DE COLEGI DE LA LONDRA AM LUAT HOTĂRÂREA SĂ REALIZĂM ACEASTĂ TRANZIŢIE CÂT MAI SOFT CU PUTINŢĂ ŞI SĂ ÎNCERCĂM SĂ-I FACEM PE CLIENŢI SĂ NU SIMTĂ VREO SCHIMBARE„, spune managerul, care a cumpărat acţiunile pentru a controla în continuare firma: „Eu n-am putut să-mi permit să dau pe acţiuni cât am primit. Deal-ul a fost aşa: iei afacerea înapoi, trebuie să fii prezent şi să stai acolo în piaţă„.

    Prietenia de 18 ani cu filiala de la Londra a americanilor a fost decisivă pentru transferul de putere înapoi la fondator, iar contractul de licenţiere a fost acordat pe termen nelimitat. Costul pentru contractul de licenţă este de ordinul câtorva zeci de mii de euro pe an, la care se adaugă un procent din încasări livrat către compania-mamă.

    „Suntem mai competitivi acum. Într-o bătaie pe evaluări cu Coldwell Banker, pot să stau şi eu lângă ei. Altfel nu aveam nicio şansă„, explică managerul, care subliniază că banii plătiţi pe franciză înseamnă jumătate din cheltuielile din vremea funcţionării sub conducerea Cushman&Wakefield.

    NU MAI FACEM CINCI MILIOANE DE EURO (CIFRĂ DE AFACERI – N.RED.) NICIODATĂ. Niciodată pentru că lumea agenţilor imobiliari s-a schimbat„, spune astăzi Gheorghe. Potrivit estimărilor managementului, cifra de afaceri a Activ Property Services va ajunge anul acesta la circa un milion de euro, faţă de 5,4 milioane în 2008 şi 1,4 milioane în 2012. Numărul de angajaţi a ajuns la 30, de la 106 în perioada de boom imobiliar.

    Deşi datele după prima jumătate a anului arată un nivel similar celui din anul precedent, schimbarea numelui companiei ar putea determina renegocierea unor contracte, iar problemele cu încasările nu încetează în piaţă. Compania se judecă în prezent pentru 100.000 de euro cu unii clienţi intraţi în insovenţă, jumătate din bani fiind imposibil de recuperat. Ca urmare a schimbării de strategie, Răzvan Gheorghe se aşteaptă ca 2013 să redevină un an profitabil.