BusinessMagazin

Tag: timp

  • PostMaster permite urmărirea corespondenţei cu ajutorul GPS

    PostMaster, companie membră a Austrian Post Group şi cel mai mare furnizor de servicii poştale private din România, a introdus serviciul Track&Trace, care permite urmărirea corespondenţei pe întregul parcursul acesteia, de la preluarea de către poştaş şi până la momentul livrării în cutia poştală a destinatarului. PostMaster este primul operator poştal privat cu acoperire naţională care introduce acest tip de serviciu.

    “Clienţii din orice domeniu vor putea accesa situaţii în timp real ale livrării corespondenţei şi vor beneficia de un instrument eficient de raportare şi evaluare. Ştim că pentru unele categorii de corespondenţă este foarte importantă certificarea livrării şi a distribuţiei în timpul stabilit, iar Track&Trace va securiza orice angajament necesar în acest sens”, a declarat Florin Bogasieru, Director de Vânzări PostMaster.

    Fiecare poştaş va fi echipat cu un terminal mobil prevăzut cu un scanner şi localizabil prin GPS. Poştaşul va scana borderoul de distribuţie primit împreună cu plicurile şi i se vor genera automat comenzile de lucru pentru ziua în curs, cu toate adresele la care trebuie să livreze corespondenţa. Pe parcursul zilei, poştaşul va scana fiecare plic distribuit, cu cod de bare unic, moment în care aplicaţia va înregistra data şi ora exactă a livrării, identitatea unică a trimiterii şi coordonatele GPS, care vor trebui să corespundă cu adresa de destinaţie. Astfel se pot genera raportări în timp real, la nivel de zi, şi se observă în mod clar parcursul poştaşului şi livrările efectuate.

  • A venit în România pentru două zile şi a ajuns să conducă una dintre cele mai mari companii locale de leasing operaţional

    Au fost două momente în copilăria mea care m-au format. Primul a avut loc când aveam şase ani, era între clasele întâia şi a doua; atunci am văzut moartea cu ochii“, povesteşte Hezi Shayb, CEO New Kopel Group, care de-ţine pe piaţa locală dealerul Opel Union Motors şi firma de rent a car şi leasing operaţional Sixt New Kopel, dar şi divizia de maşini second-hand Sixt New Kopel SH. „Obişnuiam să petrec timp alături de rude la malul mării, în Israel, şi ţin minte că erau foarte multe stânci în apă care duceau la apariţia unor vârtejuri. Ţin minte că într-o bună zi tatăl meu mi-a spus: «Dacă se întâmplă să fii prins într-un vârtej, nu încerca să ieşi din el. Lasă‑te dus de curent şi, atunci când simţi pământul cu picioarele, împinge cât poţi de tare şi ieşi din apă.» Bineînţeles, acest lucru s-a şi întâmplat, m-am trezit prins în vârtej şi am făcut exact ceea ce mă învăţase tatăl meu. Apa nu era foarte adâncă, să fi avut vreo patru metri, dar pentru mine, un copil de şase ani, era ca şi cum ar trebui să cobor de pe Empire State Building. Am reuşit totuşi, cumva, să ies la suprafaţă. Ţin minte că tatăl meu îmi spusese că există doar o şansă: dacă o ratezi, gata! A fost o lecţie foarte importantă pentru mine, am înţeles că înainte de a acţiona trebuie să ştiu lucruri. Cunoaşterea este extrem de importantă; sunt aici pentru că tatăl meu şi-a făcut timp să mă înveţe acele lucruri. Al doilea moment s-a petrecut ceva mai târziu, eram în clasa a XI-a la un liceu de electronică şi veneam în fiecare zi din provincie pentru cursuri. În cadrul unui program, fiecare liceu trebuia să trimită doi elevi la un examen, iar cei mai buni urma să ajungă pentru câteva luni în Olanda. Nu am vrut iniţial să particip, pentru că nu-mi prea stătea mintea atunci la examene, dar la insistenţele profesorilor m-am dus.“

    A ajuns în cele din urmă în Olanda, iar ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost expresia de pe chipul oamenilor. „La acea vreme, era diferenţă mare între nivelul de viaţă din Israel şi cel din Olanda. Am văzut oameni fericiţi, şi mi-am spus: «vreau să fiu cineva şi am să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a fi cineva». Am decis să iau totul în serios şi să-mi trăiesc viaţa în aşa fel încât să nu fie risipită. Spre norocul meu, în Israel există o anumită scurtătură pentru asta. Nu e uşoară, dar este totuşi o scurtătură. La 18 ani trebuie să intri în armată şi, dacă ai anumite abilităţi, poţi să ajungi la trupele speciale. Şi exact asta am făcut: m-am înscris la Academia Navală din Israel, care ţine şase ani şi jumătate. Am terminat cursurile în 1983, dar nu a fost o experienţă uşoară.“

    CEL MAI TÂNĂR VICEPREŞEDINTE

    La primul job a ajuns dintr-o întâmplare, la scurt timp după terminarea armatei. „Am terminat armata la 26 de ani, fără a avea studii superioare şi am găsit un anunţ din partea unei companii de asigurări care oferea un curs de specializare. După absolvirea acestuia, aveai asigurat un loc de muncă şi primeai şi o maşină; la vremea respectivă, cei care aveau maşină erau priviţi ca având un statut special. Problema era că trebuia să ai studii superioare şi să ai 28 de ani. Eu nu respectam niciuna dintre condiţii, dar m-am dus totuşi la interviu. Cel cu care m-am întâlnit mi-a spus: «Am acceptat interviul ăsta doar din curiozitate, cum ai îndrăznit să te prezinţi?». L-am întrebat de câţi oameni are nevoie şi mi-a spus că va angaja zece; aşa că i-am propus să mă angajeze în plus, pe lângă posturile disponibile, ca pe un tânăr lipsit de experienţă. I-am spus: «cunoaşterea nu e totul; promit că ceea ce nu înţeleg în timpul zilei voi studia noaptea, iar a doua zi voi cunoaşte problema.» Şi m-au angajat, era în primăvara lui ’88, iar după opt luni am terminat al doilea curs de specializare. Bineînţeles, a trebuit ulterior să obţin diploma de studii superioare, aşa că am urmat cursuri de administrarea afacerilor la sucursala din Israel a unei facultăţi americane. În 1995 aveam 32 de ani şi eram cel mai tânăr vicepreşedinte la cea mai mare companie de asigurări din Israel; obţinusem, între timp, şi masterul în administrarea afacerilor.“

    A ocupat apoi mai multe poziţii în cadrul unor firme de asigurări, iar în 1999 unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel, pentru care mai lucrase în trecut, i-a propus să pună bazele unei companii de asigurări în sănătate. În 2004, după ce investitorul vânduse grupul din care făcea parte, a decis să facă şi el exit.

    A urmat apoi funcţia de CEO al IVECO Israel, pe care a ocupat-o între 2005 şi 2012. A venit ca o provocare, pentru că nu ştia nimic despre camioane. I s-a explicat că situaţia companiei este una extrem de dificilă şi că nu se aşteaptă minuni de la el, aşa că a decis să accepte. „Au fost două elemente care au adus compania de la stadiul de faliment la cel de succes; în primul rând, ştiam că maşinile IVECO au o imagine foarte proastă, pentru că se stricau destul de des. Am ales cea mai stabilă maşină şi am decis să o vindem cu o garanţie completă de trei ani. Astfel, le-am explicat clienţilor că nu vor mai avea cheltuieli suplimentare, pentru că noi vom acoperi în respectiva perioadă toate costurile de service. Pe piaţa din România putem oferi garanţie de până la 57 de luni în care acoperim toate costurile, fiind vorba de maşini, dar în cazul tractoarelor lucrurile sunt puţin diferite. În fiecare zi în care tractorul stă în service, proprietarul trebuie să anuleze comenzile pe care le-a primit, iar asta complică destul de mult situaţia. La acel moment cota de piaţă era de 8%, dar a crescut în scurt timp la 23%. Am câştigat şi destul de mulţi bani într-o perioadă scurtă de timp, iar asta mi-a oferit practic o fereastră de un an de zile. Problema de fond era însă neschimbată: foarte multe maşini se stricau, şi am înţeles că trebuie să rezolv asta cât mai repede. Am primit mai multe propuneri, dar era vorba de lucruri minore, iar eu căutam ceva care să schimbe datele problemei. Atunci când te afli într-o situaţie de criză, rezolvarea problemelor mici nu reprezintă o soluţie. Trebuie să gândeşti la scară mai mare. Şi s-a întâmplat ca acea soluţie pe care o căutam să ajungă la mine pe birou: un tip oarecare a venit la mine şi mi-a spus că are un sistem care adună informaţiile tehnice ale maşinilor, în timp real, şi le trimite prin satelit, dar că nu ştie ce să facă cu el. Reţineţi, era anul 2006. Am luat 100 de maşini şi le-am echipat cu sistemul, iar la scurt timp am descoperit că doar 20-25 de probleme cauzau toate stricăciunile. Şase luni mai târziu, costurile cu garanţiile scăzuseră cu 30%, iar cererile de reparaţii scăzuseră cu 50%. A fost un pas imens către salvarea companiei. Iar compania care producea softul a ajuns să valoreze, astăzi, în jur de 150 de milioane de euro.“

    Să nu renunţi niciodată este unul din motto-urile sale, dar trebuie să fie pus în practică într-un mod inteligent. „E în regulă să greşim pentru că nimeni nu e perfect. Eu am făcut mai multe greşeli decât alţi 3-4 oameni la un loc. O să vă povestesc despre o greşeală din cauză căreia am avut, multe nopţi la rând, coşmaruri. Atunci când eram în clasa a VIII-a jucam baschet, eram foarte înalt pentru vârsta mea. Am avut un meci cu echipa altei şcoli şi, la pauza mare, a trebuit să merg până la baie. Când am revenit pe teren coşurile se schimbaseră, dar eu nu mi-am dat seama aşa că am plecat cu mingea şi am înscris pentru echipa adversă. După asta, toată lumea din şcoală m-a cunoscut; norocul meu a fost că era ultimul an din şcoala generală. Cât despre carieră, una din greşelile pe care le-am făcut a fost atunci când am refuzat un angajat de-al meu care mi-a propus să lucrăm împreună la un proiect. Eu i-am spus că vreau să mă concentrez pe carieră, iar ulterior produsul său s-a bucurat de un succes fantastic, chiar anul trecut în august a vândut compania pentru 25 de milioane de euro. O altă greşeală am făcut-o în timpul armatei: un coleg a venit şi mi-a propus să construim o maşinărie care combina esenţe pentru parfumuri. Eu i-am spus că nu mă interesează, mai aveam puţin şi terminam armata şi voiam să stau liniştit o perioadă. El a pus pe picioare start-up-ul, era prin 1986, iar la scurt timp după s-a descoperit că în tratamentul împotriva virusului HIV e nevoie de un astfel de aparat care să amestece substanţele. A vândut şi el compania ulterior, iar acum are o avere de vreo 150 de milioane de dolari. Suntem în continuare în relaţii foarte bune, pentru că el spune că prietenii pe care ţi i-ai făcut înainte să te îmbogăţeşti sunt prietenii adevăraţi.“

  • Hobby de CEO: Anca Bidian, CEO Kiwi Finance: „Dacă nu ai pasiune, mai bine nu intri în joc, nici în sport, nici în afaceri”

    Anca Bidian conduce Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România, companie pe care a înfiinţat-o în anul 2003 şi care, iniţial, s-a numit Gemini Capital. Compania a încheiat 2014 cu o cifră de afaceri de 6,3 milioane de lei şi un volum de credite intermediate de 300 de milioane de lei, mai mult cu 11% faţă de anul precedent. Cifra de afaceri a fost în creştere cu 10% faţă de 2013.

    La finele lunii august 2015, Kiwi Finance avea aproximativ 300 de consultanţi şi o reţea de 65 de sucursale. Valoarea creditelor intermediate se ridică la 700 de milioane de euro. Volumul de credite intermediat în primele nouă luni din 2015 are o valoare de aproximativ 300 de milioane de lei, în creştere cu 45% faţă de perioada similară din 2014.

    Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi acestei activităţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Principalul meu hobby a fost să am hobby-uri. Unele dintre ele s-au schimbat de-a lungul timpului, dar dacă ar trebui să le aleg pe cele mai reprezentative aş spune: citit, bridge, schi, colecţii (schimb obiectele, dar colecţionez cu aceeaşi pasiune). De-a lungul timpului am colecţionat miniaturi, clopoţei, figurine, globuri pământeşti, magneţi, obiective reprezentative ale ţărilor / oraşelor vizitate, jucării de pluş, maşinuţe, sticle de diverse forme, obiecte vechi. Îmi place să merg în orice târg de vechituri şi am o pasiune dintotdeauna pentru Monchhichi, cea mai simpatică maimuţică din lume. Iar cea mai valoroasă „colecţie” pe care o am sunt prietenii mei.

    Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

    Pasiunea. Dacă nu ai pasiune, mai bine nu intri în joc, nici în sport, nici în afaceri. De aceea cred că afacerile care au viaţă (nu numai proceduri) şi sunt poveşti de succes sunt în esenţă hobby-uri pentru cei care le-au creat.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    În mod direct poate fi, dar nu este obligatoriu.

    Care sunt regulile din sport folositoare în afaceri?

    Pasiunea, anduranţa şi disciplina.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Fair play, respect, efort, antrenament, anduranţă, ambiţie, competitivitate.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Scuba diving.

    Înainte de a intra în sectorul financiar, Anca Bidian a lucrat în sectorul IT în Toronto. În cei şapte ani petrecuţi în Canada, a fost programator şi project manager pentru Globe-Tek Corporation, o companie specializată în soluţii informatice de gestiune şi management, înfiinţând ulterior compania de consultanţă Actis Consulting, specializată pe probleme de legislaţie canadiană şi programe de studii. Este inginer informatician de profesie, dar a urmat şi o serie de cursuri de specializare în economie, management şi legislaţie. Din 2007 în acţionariatul Kiwi Finance a intrat şi fondul de investiţii Oresa Ventures.

    PREFERINŢE

    CUVÂNT: Încredere
    CARTE: Cititul este unul dintre hobby-urile mele, nu am putut niciodată să reduc preferinţa la o singură carte. Am o bibliotecă întreagă de cărţi preferate.
    PERSONALITATE: Steve Jobs
    SPORTIV: Ivan Patzaichin

  • 6 ceasuri care au schimbat lumea

    Ceasul a devenit dintr-un simplu obiect de măsurare a timpului un adevărat accesoriu de lux. Iată care sunt cele mai reprezentative ceasuri de mână din istorie, conform CNN, scrie Mediafax

    Cum a ajuns ceasul de mână un obiect de nelipsit de la încheietura mâinii? Cu ajutorul celor 6 repere de mai jos.

    1. The Rolex Submariner. “The Sub”, cum este cunoscut mai bine, reprezintă combinaţia ideală între un ceas ce poate fi folosit sub apă şi unul de tip sport. De la debutul său din 1953, a fost purtat de la Sean Connery (James Bond) şi până la luptători sau scafandri.

    2. The Cartier Tank. Alături de Rolex Submariner, modelul de la Cartier este considerat printre cele mai copiate ceasuri din lume. Cu toate acestea, The Tank rămâne un ceas rar. Scos pe piaţă în 1918, modelul reprezintă imaginea unui tanc din primul Război Mondial privit de sus şi, timp de mai multă vreme, au fost fabricate mai puţin de 100 de exemplare pe an (în primul an au fost fabricate doar 6 exemplare).

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

     

  • Cum a prins Adrian Ghenie drum liber în lumea artei

    Deşi estimat la o sumă cuprinsă între 500.000 şi 770.000 de euro, „The Sunflowers in 1937“, un ulei pe pânză realizat de Adrian Ghenie în 2014, s-a vândut la o valoare de patru ori mai mare. Cei de la Quartz au notat că „pictorul român, intrând în faza de mijloc a carierei sale, continuă să stabilească la licitaţii preţuri de ordinul milioanelor“. Precedentul record al artistului român a fost înregistrat în iulie 2014, când lucrarea sa „The Fake Rothko“ a fost vândută cu 1,77 milioane de euro, tot la o licitaţie organizată de Sotheby’s, la Londra.

    Licitaţia de la Sotheby’s vine la scurt timp după ce Gerhard Richter, cel mai valoros artist din Europa, a denunţat preţurile excesive la care a ajuns piaţa tablourilor, numind acest fapt chiar un fel de „cult al personalităţii“. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei Die Zeit, pictorul de 82 de ani a spus că preţurile exagerate plătite pentru operele sale la licitaţii stau dovadă pentru „cât de nebunesc s-a dezvoltat piaţa de artă“, fiind de părere că lucrările nu mai au nicio legătură cu eticheta ataşată. În martie 2015, tabloul său „Abstraktes Bild“ s-a vândut pentru 46,3 milioane de dolari, iar pictorul s-a arătat uimit de succesul operei sale din 1986: „Sunt şocat de preţuri, chiar dacă pentru mine acestea sunt veşti bune. Piaţa de artă a ajuns la nişte valori mult prea mari, iar pentru mine asta e la fel de greu de înţeles ca limba chineză sau ca legile fizicii“.

    Licitaţia din februarie de la Sotheby’s pare cumva să confirme cele declarate de Richter, valoarea tranzacţiilor fiind în scădere cu 44% faţă de anul trecut. „Vedeta“ licitaţiei ar fi trebuit să fie chiar un tablou abstract semnat de Richter, dar acesta a fost retras de la vânzare. Motivul ar fi fost, susţin cei de la Quartz, că dealerul s-a aşteptat la o sumă mult sub cerinţele sale. Surpriza a venit însă de la Adrian Ghenie, Sotheby’s reuşind să vândă tabloul său din 2014 unui colecţionar chinez la o sumă mult peste estimări. Cum a ajuns însă pictorul de 39 de ani să salveze o licitaţie atât de importantă?

    Adrian Ghenie nu ar fi reuşit niciodată să vândă în România un tablou cu aproape 4 milioane de euro; pictori români de renume nu s-au apropiat niciodată de astfel de sume. De altfel, înainte de Ghenie, recordul îl deţinea Nicolae Grigorescu cu a sa „Ţărăncuţă odihnindu-se”, tablou cumpărat în 2011 cu suma de 270.000 de euro. Occidentul pare însă să îi priască lui Ghenie, Berlinul reprezentând cea mai importantă comunitate de artişti din Europa şi, probabil, din întreaga lume.

    Adrian Ghenie s-a născut în 1977 în Baia Mare, a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi a locuit atât în ţară cât şi la Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. El a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind principalul reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

    Tabloul său „Regele“ a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată, tabloul „Dr. Mengele 2“ a fost vândut pentru 140.747 de euro la licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

    Adrian Ghenie a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

    Pictorul este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou“. Printre fanii artistului s-ar număra, potrivit celor de la artnet.com, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

    În iunie 2014, casa de licitaţii Sotheby’s a vândut lucrarea lui Ghenie „The Fake Rothko“ cu suma de 1,778 milioane de euro. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic. În luna octombrie, Christie’s şi Sotheby’s au pus în vânzare şase lucrări, acoperind astfel toată perioada de creaţie a artistului român. Cele mai de success lucrări au fost „Blue Rain“, la licitaţia de la Christie’s, adjudecată pentru suma de 650.000 de euro, în vreme ce la Sotheby’s „Duchamp’s Funeral“ a fost adjudecat pentru suma de 1.285.300 de euro.

    În urma acestei licitaţii, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român. Articolul în cauză prezenta diverse momente din viaţa lui Ghenie, mai ales din perioada copilăriei, cum ar fi amintiri despre bunica sa care aducea animalele în casă în timpul iernii sau despre tatăl său.

    Adrian Ghenie este fără îndoială unul dintre cei mai talentaţi pictori români din generaţia sa, dar renumele l-a câştigat pe meleaguri străine. Pentru a vă putea ilustra mai bine acest aspect, am comparat pagina de Wikipedia în limba română a lui Adrian Ghenie cu cea în limba engleză. Descrierea pictorului numără 253 de cuvinte în limba română şi 1.038 de cuvinte în limba engleză. Acest lucru arată, deşi într-un mod destul de necizelat, că pictorul se bucură de mai multă recunoaştere peste hotare. Are legătură, desigur, şi cu mărimea pieţei de artă din România şi mai ales cu puterea de cumpărare a colecţionarilor.

  • Poveştile antreprenorilor români care folosesc lemnul ca materie primă pentru accesorii: rame de ochelari, ceasuri, căşti, genţi sau papioane din lemn

    Fiecare dintre antreprenorii care fac rame de ochelari, genţi, căşti, ceasuri şi chiar papioane din lemn are o legătură specială cu acest material, iar componenta comună întâlnită în poveştile lor este apropierea omului de natură prin intermediul lemnului. „Era metalelor începe să apună, iar lemnul este unul dintre materialele care par să capete o valoare tot mai mare în ochii societăţii. Chiar dacă aurul are o valoare net superioară din punct de vedere valoric, tot mai mulţi oameni renunţă la bijuteriile şi accesoriile din metale reci şi le aleg pe cele din lemn, mult mai apropiate de natură”, spune Ruben Perju, fondator al Noah Watch.

    Pentru Don Papillon papionul de lemn este metoda perfectă de a profita la maximum de lemnul folosit la designul interior. „Salvăm resturile de lemn exotic din foc, dându-le o soartă şic: le transformăm în materie primă pentru accesorii vestimentare remarcabile”, declară Alexandru Bucur, fondator al Don Papillon. Clujenii de la Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

    Pentru Răzvan Chelu afacerea cu genţi din lemn a pornit dintr-o combinaţie de iubire pentru design şi nostalgie, însoţită de pasiunea şi experienţa tatălui său în arta prelucrării lemnului. „Am crescut printre stive de cherestea şi miros de rumeguş şi am o legătură aparte cu acest material, care mi-a plăcut încă din copilărie. Fiecare bucată de lemn este unică, are un desen diferit, o culoare diferită, aşadar şi produsul final este unic”, îşi aminteşte Răzvan, fondator al Lemnia.

    Pe lângă materialul folosit pe care-l au în comun, toate aceste produse sunt realizate manual, cu migală, având în minte clientul şi nu cantitatea, iar atelierele unde sunt produse se află în Cluj şi în Bucureşti. Atenţia la detalii şi un proces de producţie mai lung sunt elementele comune ale lucrului în lemn. Personalizarea este la ea acasă când vine vorba despre aceste accesorii. Ceasurile Noah pot fi realizate după specificaţiile clientului. Acesta poate alege mărimea ceasului, esenţa carcasei exterioare, esenţa cadranului, acele, modelul de curea, dar şi textul sau imaginea care vor fi gravate pe spatele ceasului şi pe cutie. Pentru papion personalizarea vine în măsura în care clientul poate alege materialul textil sau esenţa lemnului, dar se pot face şi gravuri personale. Prototip Studio lucrează la personalizarea căştilor audio din lemn şi creează piese de mobilier „custom” pentru clienţi. „Majoritatea comenzilor pe care le primim sunt personalizate, iar atunci când avem de realizat o singură geantă, lucram între 2 şi 3 zile”, povesteşte Răzvan Chelu.

    Fiecare afacere a pornit pe drumul ei şi s-a dezvoltat cu un succes mai mare sau mai mic, susţinut de entuziasmul fondatorilor, dar şi de investiţia financiară, care s-a ridicat la ordinul miilor de euro. Datorită faptului că Don Papillon face parte dintr-o afacere mai mare, investiţia a fost mai mică, cam de 6.000 de euro, bani care s-au dus către achiziţionarea unor utilaje performante, însă în cazul Noah investiţia s-a ridicat la 40.000 de euro.

    Povestea Noah a început în iarna anului 2012, când doi tineri, Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju, şi-au dat seama, după o cercetare de piaţă, că lumea caută altfel de accesorii şi s-au gândit la ceasuri din lemn. „Am avut visul de a dezvolta un brand de ceasuri de mână care să creeze produse excepţionale atât din punct de vedere funcţional, cât şi estetic. Doream un brand al cărui nume să aibă rezonanţă şi impact din punct de vedere vizual”, spune Ruben Perju. În prezent, Noah are pe piaţă o singură gamă de ceasuri, Feather Light, a căror greutate nu depăşeşte 50 de grame. Preţul unui astfel de ceas variază între 989 şi 1.600 de lei, în funcţie de materialele pe care le alege clientul. Majoritatea produselor se vând în România (85% dintre unităţi), iar restul pe pieţele internaţionale.

    Iosif susţine că Noah vinde 2,5 unităţi pe zi, în perioada vară-iarnă 2015 reuşind să vândă 305 ceasuri, iar cifra de afaceri a companiei pentru anul trecut este de 52.000 de euro. Pentru un ceas Noah, termenul de execuţie şi de livrare este de 15 zile lucrătoare. Acestea sunt realizate la sediul companiei din Cluj-Napoca şi nu sunt produse cu stocuri sau în serie. „Lemnul pe care-l folosim este colectat din toate colţurile lumii: Brazilia, America de Sud, Africa, Madagascar etc. Toate esenţele sunt exotice şi au o duritate care depăşeşte 2.000 de unităţi pe scara Janka – n.r scară de duritate“, afirmă Perju.

     

  • Un an de Uber în România. Cine sunt clienţii şi şoferii Uber în Bucureşti

    În februarie 2016, Uber sărbătoreşte un an de când a ajuns în Bucureşti. În prezent, peste 70.000 de utilizatori şi-au descărcat aplicaţia şi s-au alăturat comunităţii de ridesharing cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est. Până acum, timpul mediu în care o maşină ajunge la un utilizator din Bucureşti a scăzut de la 12 minute la 4,5 minute, aproape o treime faţă de acum un an.

    “Uber iubeşte Bucureştiul şi ne bucură că oamenii de aici au îmbrăţişat ridesharing-ul ca pe o alternativă sigură şi transparentă de a se deplasa prin oraş, cu ajutorul tehnologiei. Sondajul ne arată că utilizatorii Uber aleg tot mai mult beneficiille care vin din a împărţi o maşină cu cineva, în timp ce şoferii parteneri apreciază flexibilitatea şi independenţa pe care le oferă parteneriatul cu Uber. Scopul nostru este să vedem în Bucureşti mai mulţi oameni în mai puţine maşini. Ne străduim în fiecare zi să facem asta şi continuăm să ducem un dialog constructiv cu autorităţile din România pentru a avea un cadru legislativ care să încurajeze serviciile digitale inovatoare care ajută oamenii şi oraşele” a spus Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România.

    Cine sunt utilizatorii Uber din Bucureşti

    60% dintre cei care aleg Uber au sub 30 de ani, iar 9 din 10 au studii superioare. De când există Uber în Bucureşti, 25% dintre respondenţi spun că folosesc maşina personală mai puţin, în timp ce peste 40% spun că aleg Uber atunci când ştiu că la destinaţie locurile de parcare sunt limitate.

    Sondajul mai arată că utilizatorii aleg Uber ca pe un mod sigur de a ajunge acasă. 7 din 10 comandă o cursă Uber în timpul serii sau pe timp de noapte. 97% ar recomanda serviciul şi altor persoane.

    Cine conduce cu Uber

    Şoferii partenerii Uber sunt în mare parte persoane educate, tinere şi de vârstă medie – 72% au între 21 şi 40 de ani şi aproape 70% au studii superioare. Când au fost întrebaţi de ce conduc cu Uber, 90% a spus că apreciază flexibilitatea şi venitul în plus.

    Partenerii Uber au ocupaţii diverse: 37% sunt antreprenori sau liber profesionişti, 31% au un serviciu full-time, în timp ce 22% nu au o altă sursă de venit şi conduc cu Uber în timp ce sunt în căutarea unui loc de muncă.

    Când vine vorba de reglementarea serviciilor de ridesharing, 90% din utilizatorii şi şoferii parteneri cred că România are nevoie de un cadru legislativ care să încurajeze dezvoltarea acestui serviciu.
     

  • Cum arătau fructele şi legumele înainte de a fi cultivate de către om – GALERIE FOTO

    Fructele şi legumele pe care le ştim azi, nu au arătat şi nu au avut întotdeauna acelaş gust. De-a lungul timpului, oamenii au îmbunătăţit şi modificat genetic produsele noaste preferate, scrie Science Alert.

    În galeria foto vă prezentăm fructele şi legume care arătau foarte diferit înainte începerii cultivării lor de către om.

     

  • Hobby de CEO: Cătălin Olteanu, FM România: „Se vede când nu există etică în sport sau afaceri şi, în timp, lipsa ei se plăteşte”

    Cătălin Olteanu este director general al FM România, companie de logistică cu afaceri anuale de 24 de milioane de euro şi clienţi din farma, sănătate, produse de larg consum şi retail. Anul trecut, FM a extins depozitul de la Petreşti, Argeş, cu 10.000 mp, iar pentru 2016 şi-a propus să mai cumpere trailere, să mărească unul din depozite. Compania are două platforme proprii în Petreşti, judeţul Dâmboviţa, şi în Dudeştii Noi în judeţul Timiş, cinci huburi de distribuţie (Dudeştii Noi, Cluj, Petreşti, Chiajna şi Bacău), 450 de angajaţi şi 55.000 mp² de depozite pe teritoriul României.

    Ce hobby aveti şi cât timp dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Îmi place să schiez, să mă dau cu bicicleta şi să înot; pe toate le fac de mic, am crescut într-un oraş de munte, iar pe munte erau vreo trei lacuri… Deci iarna schiam şi vara înotam.
    În fiecare an încerc să îmi fac timp de mers la schi, în concediu şi în weekenduri prelungite, iar de bicicletă şi înot îmi fac timp la final de săptămână.

    Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

    În cazul meu sportul ajută la deconectare. După o săptămână de şedinţe multiple, nervi nervoşi, negocieri, cifre şi altele, când înot sunt doar eu cu mine. Nu aud pe nimeni, pot să mă gândesc la ce vreau eu. Iar dacă merg cu bicicleta, ascult muzică şi îmi fac damblaua.
    La schi de obicei merg cu amicii, deci… deconectare şi petrecere.
    În plus, pentru fiecare dintre aceste mici plăceri există câte o comunitate de pasionaţi, cu care interacţionez, şi care uneori ajută şi în carieră.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    În primul rând e benefic pentru fiecare om să aibă un hobby, ceva al lui, care să îl deconecteze. Dacă hobby-ul îl duce într-un mediu în care îi găseşte şi pe partenerii de afaceri e şi mai bine, pentru că e mult mai uşor să legi o relaţie într-un mediu informal, în care toţi încearcă să se simtă bine.

    Care sunt regulile din sport folositoare în afaceri?

    În general sporturile de echipă sunt cele care dau regulile folositoare în afaceri – munca în echipă, etica în business, spiritul de competiţie.
    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Etica! Atunci când nu există se vede, şi, în timp, lipsa ei se plăteşte.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Nu cred să fie ceva ce să nu încerc, dar sunt unele chestii cu care nu m-am prea înţeles, de exemplu motociclism…

    De-a lungul carierei sale, Cătălin Olteanu-Heel a parcurs mai multe domenii: a pornit ca inginer proiectant în industria de armament, a trecut apoi în zona managementului de programe, ajungând manager de marketing. Următorul pas a fost în cadrul Solectron România, o firmă pe care o consideră mai degrabă şcoală decât un loc de muncă. Drumul său în acea firmă a plecat de la customer support engineer, a trecut apoi prin diverse funcţii până la cea de manager de operaţiuni a activităţilor de la Timişoara. În 2006 a decis să intre în firma FM Logistic, la recomandarea unui amic; a început ca manager de transport, a urcat alte câteva trepte – cea de manager regional pentru operaţiunile de la Timişoara, iar de la începutul lui 2010 este director general.

    PREFERINŢE

    CUVÂNT: Fun!
    CARTE: „The goal”, de Elyahu Goldratt
    PERSONALITATE: Winston Churchill
    SPORTIV: Herman Maier

  • Aplicaţie prin care iubitorii de câini prin care aceştia pot împrumuta un patruped

    După cafenelele care se adresează celor care iubesc animalele, dar din diferite motive nu-l pot avea pe al lor personal, a apărut şi o aplicaţie care le permite celor care iubesc câinii să împrumute unul pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp.

    Disponibilă momentan pentru zona Bostonului, scrie Boston Globe, aplicaţia Bark’N’Borrow oferă posibilitatea doritorilor să aleagă un căţel după criterii ca rasă, nivel de dresaj sau mărime, dar nu numai, în timp ce proprietarii de prieteni canini pun anunţuri în care şi-i prezintă, putând astfel găsi persoane care să aibă grijă de câinii lor când nu pot fi alături de ei. Aplicaţia a fost foarte bine primită, existând deja topuri cu cei mai populari câini de împrumut.