BusinessMagazin

Tag: timp

  • Castelul Apaffi, locul unde misterul este mai adânc decât legenda

    Castelul Apaffi situat in satul Costui din judetul Maramures este un castel in jurul caruia s-au tesut nenumarate legende si mistere, inca nedescifrate, legate de multiplele utilizari ale acestuia. In trecut, castelul a fost folosit ca resedinta a familiilor care detineau minele de sare de la Costui, inchisoare si pentru scurt timp a fost numit castel de vanatoare. Astazi, Castelul Apaffi nu mai pastreaza foarte mult din stralucirea de altadata, fiind folosit ca scoala, scriu cei de la Vocea Transilvaniei.

    Istoria castelului este strans legata de familiile nobiliare care s-au perindat prin castel si a caror existenta este la randul ei legata de minele de sare de la Costui. Fiecare propietar al castelului a lasat ca urma, o galerie care poarta numele sau. Numele castelului a fost dat in secolul al XVII-lea cand Voievodul Apaffy devine propietarul castelului, renuntand ulterior la domeniu in favoarea regelui Ungariei.

    Mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.

     

  • V-aţi întrebat vreodată de ce Hitler a purtat acel tip de mustaţă

    Se pare că a renunţat la mustaţa în stilul ghidon în favoarea stilului periuţă pentru a nu fi gazat in timpul Primului Război Mondial, potrivit unui documentar realizat de History Channel, scrie Daily Mail.

    În plus, pentru că era ciudată a devenit uşor de recunoscut. Se pare  că Hitler ar fi fost obligat să îşi taie mustaţa pentru a obţine o închidere etanşă a măştii de gaze. După Primul Război Mondial, Hitler a păstrat mustaţa, iar la scurt timp a devenit un simbol al dictatorului nazist.

    Alţi purtători celebri ai mustateţi periuţă au fost Charlie Chaplin (care a interpretat rolul lui Hitler în 1940 în filmul The Dictator) şi Oliver Hardy. Acest stil de mustaţă a scăzut în popularitate după Al Doilea Război Mondial din cauza asocierii cu Hitler.

  • Imagini rare din “Trenul de fier”: cum arată o călătorie cu singurul tren din Mauritania

    În Mauritania mai există un singur tren în circulaţie, care opreşte într-o singură gară, timp de 5 minute, de-a lungul călătoriei sale zilnice de 700 de kilometri.

    A fost supranumit “Trenul de fier”, pentru că transportă cantităţi uriaşe de minereu de fier în oraşul Zouerat; există însă şi două vagoane pentru pasageri, unde biletele pentru călătoria de 16 ore costă în jur de 3 dolari.

    Mulţi nu îşi permit însă nici această sumă, aşa că se furişează în vagoanele de marfă şi dorm pe munţii de minereuri. Fotograful Daniel Rodrigues a făcut drumul până la Zouerat şi înapoi de două ori.

    Sursă foto: Washington Post

  • Compartimentele secrete din avioane care sunt dotate cu dormitoare şi zone de relaxare pentru stewardese – GALERIE FOTO

    Avioane precum Boeing 777 sau 787 efectuează frecvent zboruri de peste 10 ore, iar companiile aeriene fac tot posibilul ca pasagerii să se odihnească pe timpul cursei.

    Şi personalul trebuie însă să ia pauze, având uneori nevoie de câteva minute sau ore de somn. Dar nu pot să o facă la vedere, aşa că mai multe avioane de cursă lungă sunt prevăzute cu scări ce duc la un compartiment secret, dotat cu dormitoare şi zone de relaxare.

  • Testează-ţi calităţile de lider!

    Sunteţi un lider autentic? Aveţi ceea ce s-ar putea numi potenţialul de conducere? Află făcând un test psihologic simplu!

    Tot ce trebuie să faceţi este să răspundeţi prin DA sau NU la enunţurile de mai jos:

    1. Liderii autentici se nasc, nu se formează.

    2. Mă port bine cu subalternii atât timp cât ei fac ceea se spun.

    3. Liderii eficienţi se bazează atât pe capacităţile lor, cât şi pe cele ale subordonaţilor.

    4. Ca lider când dau o sarcină subordonaţilor, arăt şi motivele care m-au determinat la aceasta.

    5. Un lider eficient îşi atinge scopurile prin orice mijloace.

    Citiţi continuarea pe www.one.ro

  • Cum a ajuns războiul o afacere în Ucraina

    În câteva minute totul a fost gata. Canistrele de motorină au fost umplute cu o dibăcie uimitoare. Însă contrabandiştii nu au timp de discuţii, cererea este mare. Au dispărut imediat. Aveau nevoie de motorină. O săptămână de lucru în Lugansk a golit rezervorul taxiului. Aici, sub conducerea rebelilor, contrabandiştii fac legea. Nu găseşti nimic în nicio benzinărie. Au avut noroc cu şoferul, care, după nenumărate telefoane şi discuţii furioase, a reuşit să se înscrie pe ultimul loc pe lista de clienţi a unei bande locale de contrabandişti.

    “Trebuie să ajungem acolo rapid“, le-a spus şoferul de taxi. Astfel o echipă de jurnalişti ai VICE News, un canal video american de documentare şi reportaje, a ajuns la traficanţii de combustibil. „Nu putem rata ocazia. Va fi secetă în oraş câteva zile“.

    Frigul paralizase oraşul, iar ei goneau pe un imens bulevard înconjurat de clădiri enorme din beton. Apoi maşina a luat-o pe drumuri lăturalnice prin oraşul sovietic de proporţii dezolante – capitala autoproclamatei Republici Populare Lugansk. În cele din urmă a ajuns într-o periferie industrială şi a oprit lângă un depozit.
    Doi oameni purtând salopete pătate de ulei au verificat ca numele şoferului şi descrierea maşinii să corespundă cu descrierea primită la telefon, înainte de a porni o mică pompă pentru a face plinul cu motorină. Au fost puţine cuvinte, însă cel mai tânăr părea mai deschis. Le-a spus de unde provine combustibilul. „Rusia“, a mârâit el, dar fără să ridice privirea. Şoferul le-a înmânat un teanc de bani, o amestecătură de ruble şi hrivne. Acestea din urmă dau dureri de cap în acest loc, în care bancnotele ruseşti au devenit moneda predominantă.

    „Da’ ţie-ţi arde de glume? N-am timp de asta“, spune bătrânul. A găsit repede soluţia. A calculat un curs de schimb mai mare decât cel oficial.
    Preţul combustibilului variază în funcţie de disponibilitate. În ziua anterioară, preţul a fost de 55 de ruble pe litru. Acum, cum oferta este aproape zero, preţul a ajuns la 60 de ruble. O creştere de 10% peste noapte!

    Înainte de a-şi asigura rezervarea pe listă, şoferul de taxi se gândea să o apuce spre sud-est, spre Krasnodon, oraş devenit notoriu pentru activitatea înfloritoare de contrabandă după ce Ucraina şi-a căpătat independenţa, în 1991. Un cunoscut i-a dat însă un pont: camioanele tocmai aduseseră ce a mai rămas, 200 de litri de motorină, la ei în oraş.
    Acum, în sfârşit, rezervorul taxiului era plin, la fel şi canistrele. Taximetristul se putea întoarce la lucru şi la o aparentă normalitate. Nu va mai trebui să aibă de-a face cu astfel de persoane ceva timp, cel puţin până când va rămâne din nou fără motorină.

    Conflictul din estul Ucrainei n-a alterat cu nimic veniturile lumii interlope, a afaceriştilor din subteranele economiei. Ucraina are de mult timp una dintre cele mai mari economii subterane din lume. Înainte de revoluţie, Fondul Monetar Internaţional estima dimensiunile acesteia la 50% din PIB. Acum, în vremuri de război, până şi PIB-ul este greu de estimat. Aproape toate tranzacţiile valutare ale cetăţenilor s-au mutat pe piaţa neagră, iar cele ale companiilor, în paradisurile financiare.

    Contrabandiştii sunt primii care profită de război în condiţiile în care blocada economică impusă teritoriilor separatiste hrăneşte o piaţă neagră a alimentelor, combustibilului şi medicamentelor.
    Mărind birocraţia şi interzicând anumite produse, Kievul face din ce în ce mai dificilă aprovizionarea acestor enclave separatiste. Ţinta acestei strategii punitive este de a limita rutele de aprovizionare pentru comandanţii miliţiilor rebelilor şi de a forţa Rusia să ajute aceste regiuni. În realitate, aceste măsuri nu fac decât să adâncească prăpastia care se cască între vestul proeuropean şi estul separatist prorus. Resursele Rusiei sunt şi ele întinse la limită deoarece ţara este angajată, pe lângă războiul din Ucraina, în cel din Siria şi într-unul economic cu Occidentul. Apoi, are un nou teritoriu de administrat, Crimeea. Iar economia Rusiei se degradează pe zi ce trece.

     

  • Agenda ascunsă a noilor butoane Facebook

    Misiunea Facebook de a construi „reacţiile“ a început în urmă cu un an. Zuckerberg a fost de acord cu faptul că utilizatorii au nevoie de o metodă mai nuanţată de a interacţiona cu postările de pe reţeaua de socializare.

    Poate vă gândiţi la faptul că o comunicare mai nuanţată şi clară se face prin comentarea unui articol. Din cauza faptului că tot mai mulţi oameni accesează Facebook prin intermediul telefoanelor mobile e mai convenabilă interacţiunea prin apăsarea unui buton, astfel emoticoanele (pictograme utilizate pentru a exprima în conversaţiile online diverse stări şi sentimente) par a fi un pas natural pentru reţeaua de socializare.

    1,6 miliarde de utilizatori de Facebook folosesc „like” de peste 6 miliarde de ori pe zi!. Companiile caută postările care obţin cele mai multe interacţiuni – like-uri sau share‑uri pentru a-şi spori popularitatea paginii. Dar în acelaşi timp butonul de „îmi place” nu este o unealtă potrivită pentru anumite lucruri – a murit cineva, un cutremur a devastat o regiune din Asia etc.
    Aşa că era normal să apară o schimbare. Partea complicată este faptul că această reţetă a fost de succes pentru Facebook până acum. Dacă faci o schimbare, rişti să pierzi ceea ce aveai deja.

    „Like-ul este o caracteristică definitorie a Facebook-ului. Era necesar ca această modificare să fie executată foarte bine, fără a distrage atenţia şi fără crea dezordine. Alternativa unui buton de «îmi displace» a fost respinsă pe motiv că ar crea prea mult negativism”, a spus Chris Cox, unul dintre oamenii de la Facebook responsabili cu Newsfeed-ul (fluxul de noutăţi), pentru Bloomberg.

    Una dintre provocări a fost alegerea corectă a pictogramelor. Nu puteau oferi un număr prea mare de emoticoane, ci a trebuit să le aleagă pe sprânceană. Astfel au distilat emoţiile umane în cinci categorii: adoraţie, amuzament, furie, uimire şi tristeţe. Numai că înainte de a fi cinci, acestea au fost şase, însă „yay“ nu a ajuns în varianta oficială deoarece a fost considerat a fi prea ambiguu.

    Întrebarea rămâne: de ce aceste schimbări? Din motive de marketing şi publicitate, bineînţeles. Deşi răspunsul celor de la Facebook este faptul că noile butoane, „reacţiile”, sunt o extensie a butonului „îmi place”, astfel utilizatorul are mai multe modalităţi de a reacţiona la o postare, le va oferi utilizatorilor noi metode de a comunica şi de a se exprima. Ceea ce ar putea fi adevărat, dar ceea ce uită Facebook să menţioneze este faptul există şi un al doilea motiv: date, multe date şi diversificate.

    Butonul „like” a fost o sursă importantă de informaţie pentru Facebook. De fiecare dată când cineva apasă „îmi place” transmite reţelei de socializare că vrea să vadă mai multă informaţie de acest gen. Problema era că prin apăsarea acestui buton, Facebook nu ştia ce simte acel utilizator, dar de acum compania va şti exact ce îl face pe utilizator să râdă, ce îl înfurie sau ce îl întristează.

    Astfel compania va putea colecta mai multe informaţii despre felul în care utilizatorii interacţionează cu news feedul (ce le place, ce îi face furioşi sau ce îi întristează). Oamenii din spatele algoritmului care decide ceea ce vede un utilizator lucrează tot timpul şi îl perfecţionează pentru a le oferi acestora cea mai bună experienţă. Folosindu-se de aceste date, Facebook ar putea personaliza şi mai mult informaţiile pe care le primeşte un om astfel încât acesta să nu se plictisească niciodată. Dar acelaşi lucru se poate aplica şi la reclamele pe care le vede. Publicitarii totdeauna au vrut să afle felul în care reacţionează oamenii la reclame, iar acum vor putea vedea acest lucru mai uşor ca niciodată.

    Facebook nu a spus încă că va folosi aceste informaţii astfel, dar, cel mai probabil o va face pe viitor. „Iniţial nu va conta dacă o persoana va apăsa «îmi place», «uau» sau «tristeţe» în dreptul unei postări. Vom folosi aceste reacţi în mod similar cu «îmi place», adică vor vedea mai des acelaşi tip de conţinut. În viitor sperăm să înţelegem cum diferitele reacţii vor cântări în realizarea newsfeed-ului”,  scrie Sammi Krug, product manager la Facebook, pe blogul companiei.

     

  • Agenda ascunsă a noilor butoane Facebook

    Misiunea Facebook de a construi „reacţiile“ a început în urmă cu un an. Zuckerberg a fost de acord cu faptul că utilizatorii au nevoie de o metodă mai nuanţată de a interacţiona cu postările de pe reţeaua de socializare.

    Poate vă gândiţi la faptul că o comunicare mai nuanţată şi clară se face prin comentarea unui articol. Din cauza faptului că tot mai mulţi oameni accesează Facebook prin intermediul telefoanelor mobile e mai convenabilă interacţiunea prin apăsarea unui buton, astfel emoticoanele (pictograme utilizate pentru a exprima în conversaţiile online diverse stări şi sentimente) par a fi un pas natural pentru reţeaua de socializare.

    1,6 miliarde de utilizatori de Facebook folosesc „like” de peste 6 miliarde de ori pe zi!. Companiile caută postările care obţin cele mai multe interacţiuni – like-uri sau share‑uri pentru a-şi spori popularitatea paginii. Dar în acelaşi timp butonul de „îmi place” nu este o unealtă potrivită pentru anumite lucruri – a murit cineva, un cutremur a devastat o regiune din Asia etc.
    Aşa că era normal să apară o schimbare. Partea complicată este faptul că această reţetă a fost de succes pentru Facebook până acum. Dacă faci o schimbare, rişti să pierzi ceea ce aveai deja.

    „Like-ul este o caracteristică definitorie a Facebook-ului. Era necesar ca această modificare să fie executată foarte bine, fără a distrage atenţia şi fără crea dezordine. Alternativa unui buton de «îmi displace» a fost respinsă pe motiv că ar crea prea mult negativism”, a spus Chris Cox, unul dintre oamenii de la Facebook responsabili cu Newsfeed-ul (fluxul de noutăţi), pentru Bloomberg.

    Una dintre provocări a fost alegerea corectă a pictogramelor. Nu puteau oferi un număr prea mare de emoticoane, ci a trebuit să le aleagă pe sprânceană. Astfel au distilat emoţiile umane în cinci categorii: adoraţie, amuzament, furie, uimire şi tristeţe. Numai că înainte de a fi cinci, acestea au fost şase, însă „yay“ nu a ajuns în varianta oficială deoarece a fost considerat a fi prea ambiguu.

    Întrebarea rămâne: de ce aceste schimbări? Din motive de marketing şi publicitate, bineînţeles. Deşi răspunsul celor de la Facebook este faptul că noile butoane, „reacţiile”, sunt o extensie a butonului „îmi place”, astfel utilizatorul are mai multe modalităţi de a reacţiona la o postare, le va oferi utilizatorilor noi metode de a comunica şi de a se exprima. Ceea ce ar putea fi adevărat, dar ceea ce uită Facebook să menţioneze este faptul există şi un al doilea motiv: date, multe date şi diversificate.

    Butonul „like” a fost o sursă importantă de informaţie pentru Facebook. De fiecare dată când cineva apasă „îmi place” transmite reţelei de socializare că vrea să vadă mai multă informaţie de acest gen. Problema era că prin apăsarea acestui buton, Facebook nu ştia ce simte acel utilizator, dar de acum compania va şti exact ce îl face pe utilizator să râdă, ce îl înfurie sau ce îl întristează.

    Astfel compania va putea colecta mai multe informaţii despre felul în care utilizatorii interacţionează cu news feedul (ce le place, ce îi face furioşi sau ce îi întristează). Oamenii din spatele algoritmului care decide ceea ce vede un utilizator lucrează tot timpul şi îl perfecţionează pentru a le oferi acestora cea mai bună experienţă. Folosindu-se de aceste date, Facebook ar putea personaliza şi mai mult informaţiile pe care le primeşte un om astfel încât acesta să nu se plictisească niciodată. Dar acelaşi lucru se poate aplica şi la reclamele pe care le vede. Publicitarii totdeauna au vrut să afle felul în care reacţionează oamenii la reclame, iar acum vor putea vedea acest lucru mai uşor ca niciodată.

    Facebook nu a spus încă că va folosi aceste informaţii astfel, dar, cel mai probabil o va face pe viitor. „Iniţial nu va conta dacă o persoana va apăsa «îmi place», «uau» sau «tristeţe» în dreptul unei postări. Vom folosi aceste reacţi în mod similar cu «îmi place», adică vor vedea mai des acelaşi tip de conţinut. În viitor sperăm să înţelegem cum diferitele reacţii vor cântări în realizarea newsfeed-ului”,  scrie Sammi Krug, product manager la Facebook, pe blogul companiei.

     

  • PostMaster permite urmărirea corespondenţei cu ajutorul GPS

    PostMaster, companie membră a Austrian Post Group şi cel mai mare furnizor de servicii poştale private din România, a introdus serviciul Track&Trace, care permite urmărirea corespondenţei pe întregul parcursul acesteia, de la preluarea de către poştaş şi până la momentul livrării în cutia poştală a destinatarului. PostMaster este primul operator poştal privat cu acoperire naţională care introduce acest tip de serviciu.

    “Clienţii din orice domeniu vor putea accesa situaţii în timp real ale livrării corespondenţei şi vor beneficia de un instrument eficient de raportare şi evaluare. Ştim că pentru unele categorii de corespondenţă este foarte importantă certificarea livrării şi a distribuţiei în timpul stabilit, iar Track&Trace va securiza orice angajament necesar în acest sens”, a declarat Florin Bogasieru, Director de Vânzări PostMaster.

    Fiecare poştaş va fi echipat cu un terminal mobil prevăzut cu un scanner şi localizabil prin GPS. Poştaşul va scana borderoul de distribuţie primit împreună cu plicurile şi i se vor genera automat comenzile de lucru pentru ziua în curs, cu toate adresele la care trebuie să livreze corespondenţa. Pe parcursul zilei, poştaşul va scana fiecare plic distribuit, cu cod de bare unic, moment în care aplicaţia va înregistra data şi ora exactă a livrării, identitatea unică a trimiterii şi coordonatele GPS, care vor trebui să corespundă cu adresa de destinaţie. Astfel se pot genera raportări în timp real, la nivel de zi, şi se observă în mod clar parcursul poştaşului şi livrările efectuate.