Tag: sua

  • Conturi de Twitter piratate ale mai multor publicaţii americane anunţă “al Treilea Război Mondial” – FOTO

    Potrivit unui mesaj apărut pe contul agenţiei de presă United Press International (UPI), Papa ar fi afirmat că “al Treilea Război Mondial a început”, în timp ce contul cotidianului New York Post informa că portavionul USS George Washington a fost vizat de rachetele chineze.

    Un oficial al Pentagonului a precizat că mesajul referitor la ostilităţile cu China este “eronat”.

    Mesajele au fost ulterior şterse de pe Twitter.

    Ziarul, proprietate a grupului News Corp, condus de Rupert Murdoch, a declarat: “Contul nostru de pe Twitter a fost piratat pentru o perioadă scurtă de timp. Anchetăm acest caz”.

    Alte mesaje false au evocat convocarea de către preşedinta Rezervei Federale, Janet Yellen, a unei reuniuni de urgenţă, pentru a fixa o dobândă de referinţă negativă.

    Un alt mesaj afirma că patronul Bank of America a lansat un apel la calm, dând asigurări că o astfel de acţiune nu va avea impact asupra conturilor de economii.

    Conturile de Twitter ale mai multor au fost instituţii de presă au fost piratate în ultimii doi ani, inclusiv contul agenţiei France Presse şi al BBC.

  • SONDAJ: Majoritatea americanilor susţin ameliorarea relaţiilor dintre SUA şi Cuba

    Totuşi, potrivit sondajului, doar un american din trei (32 la sută) consideră că apropierea dintre cele două state va contribui la producerea unor schimbări politice în Cuba.

    O largă majoritate (65 la sută) a americanilor de origine hispanică afirmă că aprobă noua politică a Washingtonului, în timp ce anterior ei se arătau ostili oricărei relaxări a măsurilor impuse Havanei.

    Preşedinţii american şi cubanez, Barack Obama şi Raul Castro, au anunţat pe 17 decembrie că ţările lor vor să normalizeze relaţiile diplomatice bilaterale, după mai mult de jumătate de secol de embargo economic american impus împotriva insulei comuniste.

    Pe plan politic, 74 la sută dintre susţinătorii Partidului Democrat aprobă noua politică a preşedintelui Obama vizând Cuba, conform sondajului PEW.

    Totodată, doar 40 la sută dintre simpatizanţii republicani susţin această orientare politică.

    Sondajul PEW Research a fost realizat pe un eşantion de 1.504 persoane, având o marjă de eroare de 2,9 puncte.

  • Guvernul SUA a păstrat peste zece ani o bază de date cu apeluri efectuate în străinătate

    Dezvăluirea existenţei unui program de colectare secretă a datelor apelurilor telefonice din Statele Unite a provocat o controversă în 2013 asupra protecţiei vieţii private, obligându-l pe preşedintele Barack Obama să apere personal necesitatea acesteia în lupta împotriva terorismului.

    Potrivit WSJ, o bază de date cu aceste apeluri în străinătate a fost păstrată timp de peste un deceniu.

    Informaţia se afla într-un document judiciar depus joi în cazul unui bărbat acuzat de conspiraţie în vederea exportării ilegale de echipamente electronice în Iran.

    Un reprezentant al Autorităţii federale pentru lupta împotriva drogurilor (DEA) explică, în acesta, că agenţia sa, care face parte din Departamentul Justiţiei, utilizează de mult timp o citaţie a administraţiei – ci nu o ordonanţă judiciară – pentru a obţine metadate ale unor apeluri telefonice efectuate între Statele Unite şi străinătate care au “o legătură demonstrată cu traficul internaţional de droguri şi alte activităţi criminale care-i sunt asociate”, potrivit WSJ.

    O sursă a precizat pentru ziar că programul a început în anii ’90 şi viza apeluri către ţări care nu au fost identificate.

    Un oficial de la Departamentul Justiţiei, Marc Raimondi, a declarat, într-un e-mail, pentru AFP, că “programul a fost suspendat în septembrie 2013 şi, până la urmă, a fost oprit. El nu este activ şi nici utilizabil în cercetări din septembrie 2013, iar toate informaţiile au fost suprimate”.

    În plus, “agenţia nu mai colectează esenţialul metadatelor telefonice prin intermediul furnizorilor americani” de telecomunicaţii, a adăugat el.

    În 2013, dezvăluiri despre spionarea comunicaţiilor americanilor cu străinătatea, în cadrul luptei împotriva terorismului, au provocat proteste din partea apărătorilor libertăţilor. Era vorba în special despre metadate ca numărul apelat şi durata apelului, dar nu şi despre conţinutul conversaţiilor în străinătate.

  • Un musulman din SUA obţine 385.000 de dolari pentru detenţie fără inculpare după atentatele din 2001

    Abdullah al-Kidd a fost deţinut în 2003 ca “martor crucial” – o formulă folosită de către Statele Unite după atentate pentru a se asigura de disponibilitatea suspecţilor pentru a depune mărturie în cazuri de terorism.

    Guvernul, care a fost de acord să-l indemnizeze, i-a transmis că “regretă”, lui al-Kidd, un american convertit la islam, a anunţat ACLU, la New York.

    El a fost deţinut timp de 16 zile la izolare. A fost percheziţionat corporal zilnic şi a fost deţinut, afirmă el, în condiţii dificile, lumina fiind aprinsă nonstop în celulă, împiedicându-l să doarmă.

    El a fost plasat ulterior sub control judiciar timp de 15 luni.

    În toată această perioadă, nu a fost acuzat de comiterea vreunei infracţiuni. De asemenea, el nu a fost chemat să depună mărturie în procesul pentru care a fost arestat, al unui student acuzat de fraude cu carduri bancare, un proces care s-a încheiat cu exonerarea.

    “Sunt încântat că Guvernul a recunoscut în sfârşit infernul pe care m-a făcut să-l îndur şi că m-a indemnizat pentru asta. Sper ca nimeni să nu trăiască ceea ce am trăit eu”, a declarat al-Kidd.

    “Guvernul recunoaşte că arestarea dumneavoastră ca martor a fost o experienţă dificilă şi regretă încercările pe care le-a provocat în viaţa dumneavoastră”, i-au scris reprezentanţi ai Guvernului lui al-Kidd, potrivit ACLU.

    Asociaţia a subliniat că această experienţă va servi ca exemplu.

    “Procedura «martorului crucial» a fost utilizată în mod sistematic după (atentatele teroriste) de la 11 septembrie”, a declarat Lee Gelernt, un reprezentant al organizaţiei nonguvernamentale (ONG).

  • Patru suspecţi, reţinuţi în Statele Unite după un atac armat soldat cu doi morţi

    Sute de poliţişti, inclusiv membri ai unităţilor speciale SWAT, au participat la operaţiunea de căutare a autorilor unui jaf armat şi a două crime, în centrul statului Florida.

    Patru bărbaţi au jefuit un magazin din orăşelul Auburndale, după care au fugit cu un vehicul furat.

    În cursul urmăririi, unul dintre fugari a intrat într-o locuinţă şi a împuşcat mortal două femei – mamă şi fiică.

    După o urmărire care a durat 24 de ore, cei patru presupuşi autori ai atacurilor au fost reţinuţi de autorităţile americane.

  • Boehner: Planul de atentat la Capitoliu, dejucat cu ajutorul programului de supraveghere FISA

    “Nu l-am fi descoperit niciodată fără programul FISA şi fără capacitatea noastră de a colecta informaţii referitoare la persoane reprezentând o ameninţare iminentă”, le-a spus Boehner unor jurnalişti.

    Statul nostru nu-i spionează pe americani, dacă americanii nu fac lucruri care să ne alerteze forţele de ordine în legătură cu o ameninţare iminentă“, a spus republicanul. “Conducătorii forţelor noastre de ordine şi aceste programe ne-au ajutat să oprim această persoană înainte să comită o crimă atroce”, a adăugat el.

    Edward Snowden a dezvăluit în iunie 2013, prin intermediul presei, că Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) colecta un volum uriaş de date despre apelurile telefonice efectuate în interiorul Statelor Unite, declanşând o mişcare de reformare a aparatului american de supraveghere, fără rezultat încă.

    Programul de supraveghere telefonică are la bază un articol de lege (Foreign Intelligence Surveillance Act – FISA) care încadrează ascultările în lupta împotriva spionajului sau terorismului pe teritoriul american. Articolul, amendat după atacurile de la 11 septembrie, este considerat prea permisiv de către criticii NSA, dar urmează să expire în iunie, când Congresul îl poate abroga, amenda sau prelungi în forma în care se află.

    Declaraţia lui John Boehner reprezintă o încurajare pentru congresmenii aliaţi NSA şi ostili reformelor ample.

    Departamentul Justiţiei a anunţat miercuri arestarea în Ohio (nord) a lui Christopher Cornell, în vârstă de 20 de ani, pentru tentativă de ucidere a unor funcţionari şi deţinere ilegală de arme de foc.

    Potrivit FBI, suspectul a creat conturi de Twitter sub numele de Raheel Mahrus Ubaydah şi a postat “comunicate, înregistrări video şi alte conţinuturi” în semn de susţinere faţă de organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI).

    Abordat de către un colaborator FBI, începând din 2014, suspectul i-a spus că el îi “considera pe membrii Congresului drept inamici şi că avea intenţia să efectueze un atac la Capitoliu, în Washington”.

    Potrivit aceluiaşi document, Cornell a cumpărat miercuri “arme semiautomate şi aproximativ 600 (de piese de) muniţie, cu obiectivul de a se duce la Washington şi de a ucide angajaţi care munceau înăuntrul sau în jurul Capitoliului”. El a fost arestat imediat după ce a cumpărat aceste arme.

  • John Kerry, la Sofia pentru a discuta despre situaţia gazului rusesc

    Şeful diplomaţiei americane, care efectuează un turneu în Europa, urmează să se întâlnească cu premierul de centru-dreapta, Boiko Borisov, intrat în funcţie în toamnă, după mai multe luni de criză politică.

    “Bulgaria este un aliat care are nevoie de o susţinere puternică în acest moment. Economia este slăbită şi ei au probleme semnificative în ce priveşte dependenţa energetică”, a declarat un oficial din cadrul Departamentului american de Stat.

    Bulgaria depinde în proporţie de 85 la sută de Rusia în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale. Sofia era parte în proiectul gazoductului South Stream, criticat dur de Bruxelles şi anulat în cele din urmă de Moscova, în decembrie.

    “Nu este bine pentru un aliat al NATO să depindă în proporţie de 85 la sută de o singură ţară pentru gaz”, a mai afirmat această sursă. “Iată de ce politica americană încearcă, în mod general, să favorizeze o diversificare (a aprovizionării cu gaze) în cadrul NATO şi al Uniunii Europene”, a adăugat ea.

    În cadrul acestei vizite, Kerry urmează să evoce posibilitatea aprovizionării cu gaze naturale din Grecia. De asemenea, el intenţionează să abordeze problema construirii unui nou reactor nuclear de către compania americană Westinghouse la centrala bulgară de la Kozlodui.

    Lupta împotriva corupţiei, un fenomen endemic în Bulgaria, ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, şi lupta contra terorismului, figurează de asemenea pe agenda discuţiilor.

    Vineri, Kerry urmează să se întâlnească, la Paris, cu preşedintele François Hollande, după absenţa remarcată a oricărei personalităţi americane de rang înalt la marşul antiterorist de duminică din capitala franceză.

    Miercuri, secretarul de Stat s-a aflat la Geneva, unde a avut o întrevedere cu omologul său iranian, Mohammad Zarif, în cadrul negocierilor privind programul nuclear controversat al Teheranului.

  • Reorganizare vastă în cadrul Secret Service

    “Pe baza raportului întocmit de experţi (comandat după incidente) şi a analizei mele, voi efectua schimbări în cadrul echipelor de conducere ale Secret Service”, a declarat directorul interimar Joseph Clancy, citat într-un comunicat.

    “Schimbarea este necesară în vederea unei noi abordări în modul în care funcţionăm”, a adăugat el.

    Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu.

    Potrivit The Washington Post (WP), patru directori adjuncţi, însărcinaţi, respectiv, cu operaţiunile de protecţie, anchete, tehnologia şi relaţiile publice au fost invitaţi să-şi părăsească posturile.

    O serie de incidente au afecat această poliţie de elită din care fac parte 6.500 de bărbaţi şi femei, însărcinaţi să-l protejeze în permanenţă pe preşedintele Statelor Unite şi alţi aproximativ 30 de personalităţi.

    Clancy a recunoscut în Congres, la jumătatea lui noiembrie, că Secret Service nu se ridică la nivelul reputaţiei sale. El a anunţat totodată “o evaluare exhaustivă şi la toate nivelurile” în vederea stabilirii “motivelor profunde” ale incidentelor recente şi întreprinderea schimbărilor necesare.

  • Casa Albă, îngrijorată de o intensificare a antisemitismului în Europa după atentatele din Franţa

    “Atacul violent împotriva comunităţii evreieşti din Franţa de vineri după-amiaza (…) a fost ultimul dintr-o serie de incidente foarte îngrijorătoare în Europa şi peste tot în lume, care sunt reflexul unui val ascendent de antisemitism”, a declarat şeful de Cabinet de la Casa Albă Denis McDonough.

    “În numele preşedintelui (Barack Obama), sunt aici pentru a afirma solidaritatea naţiunii noastre cu poporul francez şi cu comunitatea evreiască din Franţa şi din lume, pentru a condamna cu cea mai mare forţă atacurile violente de săptămâna trecută” contra săptămânalului Charlie Hebdo şi unui supermarket cu specific evreiesc din Paris, a adăugat oficialul american de rang înalt.

    Nu vom slăbi în angajamentul nostru de a combate flagelul antisemitismului“, a subliniat McDonough.

    El a făcut aceste declaraţii în faţa câtorva sute de persoane adunate într-o mare sinagogă din Washington pentru a aduce un omagiu victimelor atentatelor de la Paris, cele mai sângeroase din Europa din ultimele decenii, soldate cu 17 morţi şi 20 de răniţi. Cei trei atacatori jihadişti au fost omorâţi de către poliţie.

    Această reuniune, care a avut loc marţi seara într-o sinagogă din capitala federală americană şi în cadrul căreia au luat cuvântul reprezentanţi ai Guvernului, Congresului şi ambasadorul Franţei Gérard Araud, a fost organizată de către American Jewish Committee, o asociaţie a comunităţii evreieşti americane, cea mai importantă din lume după cea din Israel, cu 4,5 până la 5,7 milioane de americani evrei, potrivit unor estimări diferite.

    Preşedintele Obama, secretarul de Stat John Kerry, numeroşi congresmeni şi mii de americani şi-au exprimat în ultimele zile compasiunea şi solidaritatea faţă de francezi.

    Îngrijorarea Statelor Unite cu privire la o intensificare a antisemitismului în Europa, inclusiv în Franţa, nu datează de la atentatele de săptămâna trecută, iar Departamentul de Stat a subliniat-o cu regularitate, în ultimii ani, în rapoartele sale asupra libertăţii religioase şi drepturilor omului în lume.

  • Un barman a vrut să-l asasineze pe preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA

    Michael Hoyt a fost barman la Wetherington Country Club din West Chester, unde Boehner, al treilea cel mai important oficial din SUA după preşedintele Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden, este membru şi îşi petrecea deseori timpul.

    Hoyt a ameninţat că îl va ucide pe Boehner în octombrie, după ce fusese concediat, potrivit documentelor poliţiei Capitoliului, care este responsabilă cu paza şi securitatea Camerei şi Senatului.

    Michael Hoyt a fost inculpat pe 7 ianuarie.

    El a telefonat poliţiei pentru a mărturisi că vocile pe care le aude în maşina sa afirmă că John Boehner este răul şi singurul responsabil de virusul Ebola.

    Hoyt, căruia vocile i-ar fi spus, de asemenea, că el este Hristos, a explicat la telefon că are asupra lui un pistol încărcat, “îl va ucide pe Boehner şi va dispărea”.

    El a mai mărturisit că i-ar fi fost uşor să îl otrăvească pe John Boehner, deoarece nimeni nu gustă băuturile acestuia şi nu supraveghează prepararea lor.

    De fapt, Hoyt l-a servit pe Boehner cu băutură în repetate rânduri, însă nu a trecut niciodată la acţiune, potrivit documentelor publicate marţi.

    “Preşedintele Boehner este informat despre această situaţie. El mulţumeşte sincer serviciilor FBI (poliţia federală), poliţiei Capitoliului, precum şi autorităţilor locale din Ohio pentru eforturile depuse”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Boehner, Michael Steele.

    Potrivit presei americane, Hoyt a fost internat într-un spital din Cincinnati pentru a fi observat şi examinat.