BusinessMagazin

Tag: tata

  • O fetiţă a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul a fost de milioane

    Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.

    Textul scrisorii este următorul:

    “Dragă angajator Google,
    Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
    De la Katie.
    P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
    P.P.S. E totuşi vara.”

    Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.

  • O fetiţă a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul a fost de milioane

    Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.

    Textul scrisorii este următorul:

    “Dragă angajator Google,
    Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
    De la Katie.
    P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
    P.P.S. E totuşi vara.”

    Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.

  • Un copil de 9 ani câştigă anual 1 milion de dolari de acasă. Părinţii lui au renunţat să mai muncească

    Evan este un tânăr de 9 ani care petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru Youtube. Nu pare nimic ieşit din comun, însă canalul său, EvanTube, generează venituri de peste un milion de dolari anual.

    EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: tânărul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute, relatează Daily Mail.

    În multe dintre videoclipurile sale, Evan o are alături pe sora sa, Jillian. Tatăl său, Jared, este cel care filmează şi apoi editează clipurile care urmează să fie postate online.

    Tatăl lui Evan, Jared, a declarat că a angajat o echipă care să se ocupe de vânzarea anunţurilor publicitare şi negocierea cu nume importante din industria jucăriilor. În scopuri de marketing, s-a decis ca Evan să folosească trei conturi de Youtube: EvanTubeHD, EvanTubeRaw şi EvanTubeGaming. Cei de la Newsweek au scris că tânărul câştigă peste 1,3 milioane de dolari pe an prin vânzărea reclamelor pe canalul de Youtube.

    Evan nu este primul tânăr care a găsit celebritatea pe internet. Michelle Phan este una dintre cele mai cunoscute figuri de pe Youtube, alături de Pewdiepie, Bethany Mota sau Nash Grier. Ea publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe, ajungând la peste un miliard de vizualizări. În scurt timp, tânăra a ajuns la peste cinci milioane de abonaţi, atrăgând atenţia presei din Statele Unite. Phan a apărut în numeroase reviste, precum Seventeen, The Sun Sentinel, NYLON sau Forbes.

    Prin plasarea de produse, ea a reuşit să câştige sume impresionante, având o avere estimată la peste 4 milioane de dolari. Ea a semnat deasemenea un contract de promovare a anumitor produse Lancome.

  • Wesley Sneijder va deveni tată pentru prima oară

    Sneijder şi-a anunţat coechipierii din naţionala Olandei că soţia sa este însărcinată, după meciul cu Turcia, din preliminariile Euro-2016. Apoi, Yolanthe a confirmat că aşteaptă un copil şi a subliniat încă nu este sigură dacă vrea să afle dacă va avea băieţel sau fetiţă.

    Yolanthe Cabau, în vârstă de 30 de ani, şi Wesley Sneijder (31 de ani), formează un cuplu din 2009. Ei s-au căsătorit în 17 iulie 2010,în Toscana, la şase zile după ce Sneijder a jucat cu Olanda în finala Cupei Mondiale.

  • Eros Ramazzotti a devenit tată pentru a treia oară

    Starul italian a confirmat informaţia prin intermediul unui mesaj publicat pe contul său de Facebook. Modelul şi actriţa Marica Pellegrinelli, cu care artistul s-a căsătorit pe 6 iunie 2014, la Milano, a născut un băieţel pe 14 martie. Bebeluşul a avut la naştere greutatea de 3,8 kilograme şi a primit numele de Gabrio Tullio.

    Eros Ramazzotti şi soţia lui aveau deja o fetiţă, Raffaela Maria, născută pe 3 august 2011.

    Starul italian mai are o fiică, Aurora, născută pe 5 decembrie 1996, care provine din mariajul cu prima lui soţie, Michelle Hunziker. Cântăreţul şi actriţa elveţiană au fost căsătoriţi din 1998 până în 2002.

    Ca o ironie a destinului, Michelle Hunziker a devenit şi ea mamă pentru a treia oară în luna martie, cu doar câteva zile înainte de naşterea celui de-al treilea copil al fostului ei soţ. Michelle Hunziker a născut o fetiţă, Celeste, pe 8 martie. Michelle este căsătorită cu Tomaso Trussardi şi mai au împreună o fiică, Sole, născută în octombrie 2013.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Raul Ciurtin, Albalact: Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii

    A venit mai repede decât mă aşteptam şi m-a găsit nepregătit. Dar asta m-a obligat să mă adaptez şi să învăţ ce nu ştiam mai repede decât credeam că pot. Experienţa în afaceri am căpătat-o pas cu pas, văzând şi făcând, uneori greşind. Am avut flerul de a alege oamenii potriviţi la momentul potrivit. Ca proaspăt medic învăţam să scriu reţete, ca antreprenor am învăţat că o afacere reuşită nu se bazează pe reţete. Eu am reuşit să aduc compania unde este astăzi pentru că am avut curajul să merg mereu mai departe, de fiecare dată când am avut un scop, un obiectiv pe care l-am atins, 
mi-am ales altul şi mai ambiţios. Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii, am avut încredere în oamenii pe care i-am ales să-mi fie alături şi am învăţat să aşez lucrurile în perspectivă. Nu e uşor să fii vizionar, dar şi asta se construieşte.

    Aşadar, sfaturile pe care le-aş da oricărui tânăr care doreşte astăzi să devină antreprenor sunt sfaturile pe care mi le-aş da şi mie la 20 de ani cu experienţa de astăzi. Să înveţe repede, de unde poate şi orice i se pare folositor, să-şi asume riscuri, să-şi aleagă lângă el oamenii potriviţi cu care să construiască o strategie şi o direcţie bine definite, privind permanent piaţa nu doar pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Să pună consumatorul în centrul strategiei, nu doar afacerea şi profitul. Consumatorul te ajută să creşti. Să investească permanent, să creeze o identitate solidă a companiei sale şi a brandurilor şi să comunice deschis, nu doar cu publicul, ci şi cu partenerii şi angajaţii săi. Să aibă curaj să facă următorul pas, pentru că stând pe loc nu se poate. Să fie încăpăţânat în sensul bun al cuvântului, adică să nu abandoneze niciodată ideea care crede că e câştigătoare. Să nu repete aceeaşi greşeală de două ori. Să caute să evalueze şi să monitorizeze cât mai realist contextul economic în care se află şi potenţialul său sau al companiei sale pentru a lua decizii de investiţie corecte.

  • Vlad Sterescu vorbeşte despre succes la MEET THE CEO: Sângele de antreprenor îmi circulă prin vene pentru totdeauna

    Compania americană Computer Generated Solutions (CGS), furnizor de software, servicii IT şi outsourcing, şi-a deschis la Bucureşti sediul central pentru Europa în noiembrie 2007, pentru a răspunde cererii în crestere pentru servicii de externalizare. CGS a intrat pe piaţa româneasca în 2006, prin achizitia furnizorului local de servicii de call-center EasyCall, redenumit apoi CGS Romania, tranzactie finalizata in luna octombrie a anului 2006 şi estimata la acea vreme la opt milioane de euro. Vlad Sterescu a fost unul dintre cei trei fondatori ai EasyCall. În prezent, este director general al CGS România.

    În 2012, CGS România a avut o cifră de afaceri de peste 29 de milioane de euro (în creştere cu peste 7% faţă de anul precedent), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

    “La început, am alergat după clienţi. Ulterior mi-am dat seama că în România anilor 2003, pe lângă că nu se ştia ce este un call center, nu prea se ştia nici ce este outsourcingul. A fost o perioadă între 2003 şi 2005 în care noi şi Softwin am educat piaţa. Un alt turning point în viaţa mea de antreprenor a fost de a asculta pe acţionarii mei mai experimentaţi decât mine. De la început, m-am bazat pe un client mare – Connex. La un moment dat, a venit la noi şi concurentul lor cel mai mare care ne-a solicitat serviciile. Decizia mea a fost să refuzăm cererea, dar acţionarii mi-au spus că nu e bine să te bazezi pe un singur client mare. Apoi, în 2006 am avut pe masă două oferte: una de la un fond de investiţii şi alta de la un jucător strategic. Ca acţionar, îţi doreşti cumva să rămâi legat de firmă, dar, tot la sfatul celorlalţi acţionari, care au zis că suntem într-o bulă şi urmează ceva rău, am decis să vindem tot. Cheia succesului în cazul meu au fost echipa şi oamenii de care am avut noroc să mă înconjoare”, povestea Vlad Sterescu în cadrul evenimentului BM Storytellers.

    Vlad Sterescu va vorbi despre aventura sa antreprenorială în cadrul evenimentului MEET THE CEO, organizat de revista Business Magazin în 27 februarie 2015.

  • Un copil de 9 ani câştigă anual un milion de dolari de acasă. Părinţii lui au renunţat să mai muncească

    Evan este un tânăr de 9 ani care petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru Youtube. Nu pare nimic ieşit din comun, însă canalul său, EvanTube, generează venituri de peste un milion de dolari anual.

    EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: tânărul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute, relatează Business Insider.

    În multe dintre videoclipurile sale, Evan o are alături pe sora sa, Jillian. Tatăl său, Jared, este cel care filmează şi apoi editează clipurile care urmează să fie postate online.

    Tatăl lui Evan, Jared, a declarat că a angajat o echipă care să se ocupe de vânzarea anunţurilor publicitare şi negocierea cu nume importante din industria jucăriilor. În scopuri de marketing, s-a decis ca Evan să folosească trei conturi de Youtube: EvanTubeHD, EvanTubeRaw şi EvanTubeGaming. Cei de la Newsweek au scris că tânărul câştigă peste 1,3 milioane de dolari pe an prin vânzărea reclamelor pe canalul de Youtube.

    Evan nu este primul tânăr care a găsit celebritatea pe internet. Michelle Phan este una dintre cele mai cunoscute figuri de pe Youtube, alături de Pewdiepie, Bethany Mota sau Nash Grier. Ea publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe, ajungând la peste un miliard de vizualizări. În scurt timp, tânăra a ajuns la peste cinci milioane de abonaţi, atrăgând atenţia presei din Statele Unite. Phan a apărut în numeroase reviste, precum Seventeen, The Sun Sentinel, NYLON sau Forbes.

    Prin plasarea de produse, ea a reuşit să câştige sume impresionante, având o avere estimată la peste 4 milioane de dolari. Ea a semnat deasemenea un contract de promovare a anumitor produse Lancome.

  • “Tatăl downstreamului românesc” dezvoltă prima reţea de retail de carburanţi a Nobel Oil

    Într-un birou din Opera Center, de unde are o vedere panoramică asupra Dâmboviţei şi a Operei Romane, John Long îşi poate explica în fiecare zi de ce a venit în România în 1992 şi nu a mai plecat niciodată. După 22 de ani în România şi după peste 200 de staţii deschise numai în piaţa locală, managerul a acceptat să o ia din nou de la capăt. John Long va lansa în România brandul de retail al Nobel Oil, companie de servicii integrate, inginerie, achiziţii şi construcţii,  înfiinţata în 2005, specializată în industria de petrol şi gaze. Nobel Oil şi-a bazat modelul de afacere şi de programe CSR pe principiile create şi aplicate de fraţii Nobel, Ludvig şi Robert, în secolul XIX şi începutul secolului XX în Baku. Nobel Oil, un brand premium de staţii, ar trebui să intre pe piaţă cu prima benzinărie în vara lui 2014, România fiind piaţa de test pentru un brand de benzinării care s-ar putea extinde ulterior pe mai multe pieţe din Europa. Grupul de companii  din care face parte Nobel Downstream este înregistrat în Marea Britanie şi include companiile Nobil Oil Services UK, Nobel Oil Exploration and Production UK, activând în general în Azerbaijan şi Statele Unite. 

    John Long este o enciclopedie a retailului de carburanţi din România. A fost cel care a deschis prima staţie a unui investitor privat pe piaţă (Shell, în 1994), dar şi cel care a pus la punct intrarea pe piaţă şi strategia de dezvoltare a Lukoil Downstream şi a Rompetrol Downstream.

    Managerul de origine irlandeză şi-a început cariera în 1966 în Marea Britanie, în cadrul Shell, iar ulterior a condus operaţiunile de extindere ale companiei pe mai multe pieţe, printre care Oman, Cipru sau România. „Numărul carierei mele este 2.000. Am construit în jur de 2.000 de staţii, la nivel global, dintre care, în mai puţin de 8 ani, am construit în România 120 de staţii pentru Rompetrol, 80 şi ceva de staţii pentru Shell şi cam 20 pentru Lukoil. Construcţia de benzinării, dezvoltarea de reţele noi, intrarea pe pieţe a unor branduri noi este specialitatea mea, asta am făcut dintotdeauna şi sunt bun la asta. Mă bucură faptul că las o moştenire, că las în urma mea o construcţie la care am contribuit. Când am plecat din Oman, am lăsat o staţie Shell în faţa biroului ministrului economiei. El a fost întotdeauna un fan BP, dar am reuşit să construiesc multe staţii acolo şi când am plecat mi-a spus că nu mă va uita niciodată. Nu e drăguţ să îşi amintească oamenii de tine?“

    După 1990, Shell începuse să se uite cu interes spre ţările eliberate din comunism. România a fost una dintre ţintele de dezvoltare în zonă, aşa că John Long a fost mandatat de companie să vină la Bucureşti şi să analizeze piaţa timp de doi ani: „Shell mi-a dat doi ani să analizez piaţa de la faţa locului înainte de a lua o decizie dacă să investim sau nu. Am monitorizat marjele brute de profit din industrie, am învăţat piaţa, pentru că, dacă marjele nu ajungeau la un anumit nivel, nu am fi intrat pe piaţă. În 1994, am primit undă verde să începem investiţiile şi am început configurarea reţelei, compania fiind de acord să construim în jur de 90 de staţii în toată ţara. Evident, în primii doi ani făcusem lobby pentru intrarea Shell, dar între timp analizasem şi cele mai bune potenţiale locaţii pentru staţii, aşa că am ajuns să cunosc România destul de bine, ceea ce a fost cheia succeselor pe care am reuşit să le am aici ulterior“.

    În 1997, reţeaua Shell din România era funcţională şi profitabilă, aşa că i s-a propus de la headquarter să preia responsabilitatea dezvoltării unei reţele noi în altă ţară: „A fost momentul când le-am spus că aş prefera să mă pensionez anticipat, deoarece nu voiam să mai plec din România. Am ajuns să cunosc şi să iubesc România, sunt un românofil, deşi sunt irlandez din naştere, dar nu am nicio intenţie să mă întorc în Irlanda“. A rămas aşadar în România şi, la câteva luni distanţă, a fost recrutat pentru funţia de managing director de ruşii de la Lukoil, care doreau să înceapă dezvoltarea unei reţele de retail. „Lukoil a fost aşadar al doilea brand de staţii pentru care am făcut intrarea pe piaţă“, îşi aminteşte John Long, care a crezut iniţial că ieşirea din Shell va echivala cu ieşirea sa din industrie.

    După un an la Lukoil, s-a mutat la Rompetrol, unde Dinu Patriciu, „care nu era în politică în acea vreme“, i-a dat misiunea de a pune la punct o reţea de staţii a viitorului grup. „Grupul era format la acel moment din două staţii vechi şi o rafinărie care producea produse petrochimice (Vega – n.r.) şi asta era tot. Am pus la punct şi am construit o reţea de 120 de staţii, iar performanţele pe care le puteai obţine atunci erau mult mai bune“, povesteşte managerul, care a rămas în Rompetrol până în 2005, când „businessul nu mai avea nevoie de mine şi nici eu de el, aşa că am renunţat şi am decis să mă retrag“.

  • Povestea antreprenorului care a pus bazele primului lanţ de restaurante în sistem de franciză

    A făcut primii paşi spre antreprenoriat în clasa a opta, când a renunţat la şcoală pentru a lucra ca vânzător în magazinul de ţigări al tatălui său. Johnson a luptat în Primul Război Mondial, în Forţa Expediţionară Americană. La întoarcerea acasă, tatăl său a murit, lăsându-i afacerea şi datoriile acumulate. A vândut afacerea tatălui în 1924 şi a împrumutat 2.000 de dolari pentru a cumpăra o mică farmacie în Wollaston, un cartier din micul oraş Quincy, aflat în apropierea oraşului Boston. Vindea bomboane, ziare, ţigări şi medicamente, dar cel mai mare succes al afacerii era adus de un dozator de suc datorită căruia şi-a răscumpărat în scurt timp datoria.

    Dornic să îşi dezvolte afacerea, s-a hotărât să vândă şi îngheţată, după reţete speciale. În verile anilor 1920, Johnson a reuşit să îşi crească afacerea prin vânzările de îngheţată, băuturi şi hot dogs pe plaja din Massachusetts. Fiecare stand a fost profitabil şi, pe măsură ce succesul acestora creştea, Johnson a reuşit să îi convingă pe bancherii locali să îi împrumute bani pentru a deschide un restaurant. A deschis restaurantul la sfârşitul anilor ‘20, în Quincy. Popularitatea restaurantului a crescut odată cu mutarea producţiei spectacolului realizat după piesa ”Interludiu ciudat” a lui Eugene O’Neill din Boston în Quincy, după ce primarul Bostonului a interzis-o. Restaurantul se afla chiar lângă teatru, astfel că sute de bostonieni influenţi au luat masa în restaurantul său.

    Dorinţa lui Johnson de a-şi creşte afacerea era logică, dar prăbuşirea pieţei bursiere din 1929 l-a împiedicat să facă acest lucru. În 1932, a reuşit totuşi să convingă un prieten să  deschidă un al doilea restaurant Howard Johnson în Orleans, Massachusetts, în sistem de franciză. Acesta a fost una dintre primele contracte de franciză din Statele Unite ale Americii. Până la sfârşitul anului 1936, numărul francizelor Howard Johnson a crescut până la 41, iar până în 1939 numărul acestora a ajuns la 107 şi la venituri de 10,5 milioane de dolari. Johnson s-a dovedit a fi foarte eficient în menţinerea standardelor de calitate.

    Acorda atenţie tuturor detaliilor legate de ospitalitate, inclusiv asupra logo-ului oranj şi albastru marin, creat de artistul John Alcott în 1930. Efectele celui de Al Doilea Război Mondial au scăzut însă drastic numărul de restaurante pe care Johnson le deţinea, de la 200 la 12, iar el a reuşit să îşi menţină afacerea datorită alimentelor pregătite pentru lucrătorii din război şi pentru armata americană. După război, a reuşit să reabiliteze afacerea: până în 1951, vânzările companiei Howard Johnson au ajuns la 115 milioane de dolari, iar în 1954 existau 400 de restaurante Howard Johnson în 32 de state, dintre care 10% erau deţinute de el, iar restul erau francize. În acelaşi an, compania s-a extins cu primul motel, în Savannah, Georgia.

    În 1959, Howard Deering Johnson a predat stafeta companiei fiului său, Howard Brennan Johnson, în vârstă de 29 de ani, pe care l-a ghidat până la moartea sa, în 1972, la 76 de ani. În 1961 compania a fost listată la bursă, iar până în 1975 deschisese mai mult de 1.000 restaurante şi peste 500 de moteluri în 42 de state ale SUA şi Canada. După acest an de apogeu, compania a intrat în declin, atât din cauza embargoului petrolului din 1974, când restaurantele şi motelurile au avut scăderi drastice ale profitului din cauza că oamenii nu mai călătoreau, cât şi din cauza concurenţei care afecta modelul de business al restaurantelor de a servi mâncare semipreparată cu ingrediente de calitate în restaurante tradiţionale, mai costisitor decât inovaţiile aduse de competitori precum McDonald’s.

    În 1979, tânărul Johnson a vândut compania lui G. Michael Hostage, proprietarul Imperial Group PLC din Anglia, în schimbul a 630 de milioane de dolari. A urmat o serie de alte tranzacţii, fuziuni, achiziţii şi redenumiri; în prezent, restaurantele au dispărut aproape în totalitate, iar lanţul hotelier face parte din Wyndham Hotel Group Worldwide, care a operat brandul sub mai multe niveluri care variază în funcţie de preţ, dotări şi servicii oferite: Howard Johnson Express Inns, Howard Johnson Inss, Howard Johnson Hotel şi Howard Johnson Plaza. Dacă motelurile au trecut testul timpului, restaurantele au dispărut aproape în totalitate, doar două mai fiind operate în SUA. În 2013, Wyndham a propus o revigorare a brandului Howard Johnson care începând cu anul acesta ar aduce o selecţie de îngheţate înapoi în hoteluri, un nou logo, eliminarea nivelurilor multiple de branding şi alte transformări.