BusinessMagazin

Tag: succes

  • Vacanţă la creat de amintiri

    Dorinţa lor nu a trecut neobservată, existând diverse destinaţii care le oferă această posibilitate, scrie Boston Globe.

    Corning Museum of Glass, din statul New York din SUA, organizează periodic lecţii de sticlărie pentru doritori, care, după ce au trudit în atelier, pot, bineînţeles, să-şi ia acasă lucrările. Buffalo Terrace, o distilerie de bourbon din Lexington, Kentucky, îşi învaţă vizitatorii cum să aleagă butoiul de whisky, care este apoi scurs în sticle special pentru ei, dacă sunt dispuşi să plătească de la 5.500 de dolari în sus. Tot în SUA, de data aceasta la Nashville, turiştii pot înregistra propriul disc la Waxomatic Records Voice-O-Graph, dacă se simt în voce, precum şi confecţiona propriile lor batoane de ciocolată cu mai multe straturi de umplutură la Goo Goo Clusters, companie considerată pionieră în materie de asemenea dulciuri.

    Pe lângă destinaţii în sine, există şi agenţii de turism care îi duc pe cei interesaţi în diferite locuri din lume unde pot învăţa de la localnici cum se confecţionează şaluri, oale, mozaic, obiecte din lemn şi multe altele, articolele confecţionate putând fi păstrate sau date cadou cuiva drag la întoarcere.

    Cererea pentru astfel de vacanţe pare să fie suficient de mare încât un complex hotelier din Belize, aflat încă în construcţie, să decidă să includă o galerie specială dedicată micilor meşteşugari care să le lucreze oaspeţilor tot felul de obiecte ori să-i înveţe să le facă singuri pe cei care nu se mai mulţumesc să lenevească pe plajă. 

  • A locuit într-o pădure, fără apă şi curent electric. La 21 de ani a fondat o companie care valorează miliarde de dolari

    Stewart Butterfield s-a născut în Lund, Canada, în 1973, în familia Normei şi a lui David Butterfield. El a crescut în condiţii grele, după ce tatăl său a decis să fugă din Statele Unite în Canada, pentru a evita să lupte în războiul din Vietnam. Familia a locuit o perioadă într-o baracă de lemn dintr-o pădure şi, timp de trei ani, nu a avut apă curentă şi electricitate.

    Pe când Butterfield avea cinci ani, părinţii săi au decis să se mute în Victoria, Canada. Tot atunci, antreprenorul a primit primul său computer şi a început să înveţe programare, folosindu-se de publicaţii cu profil tehnic. Iniţial, a creat jocuri simple.

    În perioada liceului şi-a pierdut însă interesul pentru computere şi a decis să studieze filosofia la Universitatea Victoria. A urmat apoi un program masteral la Cambridge, în Marea Britanie.

    În 1997, când se pregătea să aplice pentru un post de profesor de filosofie, internetul a prins avânt şi tot mai mulţi prieteni de-ai săi s-au îndreptat spre domenii din mediul online. Aici se câştiga de două-trei ori mai mult decât în învăţământ, lucru ce l-a motivat să renunţe la ideea de a deveni profesor şi să se întoarcă la vechea sa pasiune.

    După ce a lucrat ca web designer timp de câţiva ani, în 2002 a înfiinţat compania de jocuri online Ludicorp, împreună cu, soţia sa, Caterina Fake, cu care a fost căsătorit timp de şase ani, între 2001 şi 2007. Jocul nu a avut însă succesul scontat, aşa că cei doi şi-au pierdut toţi banii.

    Totuşi, nu au abandonat ideea de a face bani în online, aşa că în 2004 au lansat Flickr, un serviciu care permitea depozitarea şi utilizarea ulterioară de către utilizatori a fotografiilor digitale şi a clipurilor video.

    În acea perioadă, tot mai multe companii lansau telefoane cu cameră foto şi din ce în ce mai mulţi oameni se abonau la servicii de internet, ceea ce a impulsionat creşterea companiei. Un an mai târziu, în 2005, fondatorii Flickr au vândut firma către Yahoo, pentru suma de 25 de milioane de dolari. Butterfield a spus, ulterior, că a fost o decizie greşită, deoarece ar fi putut obţine o sumă mult mai mare dacă ar mai fi aşteptat o perioadă.

    În 2009, după ce a experimentat un nou eşec cu un joc online, lui Butterfield i-a venit ideea de a crea Slack, o platformă de comunicare în reţea, destinată în special angajaţilor companiilor. În prezent, platforma are 8 milioane de utilizatori zilnic. Dintre aceştia, 3 milioane optează pentru servicii avansate cu plată şi peste 70.000 de clienţi sunt reprezentaţi de corporaţii. IBM, Samsung, 21st Century Fox şi Marks & Spencer sunt doar câteva dintre numele mari care folosesc Slack, evaluată acum la peste 5 miliarde de dolari. Principalii „rivali” ai platformei Slack sunt un serviciu gratuit oferit de Microsoft, inclus în pachetul Office 365, dar şi Zoom, o platformă care oferă servicii la un preţ asemănător. În 2015, Slack a fost numită compania anului de către Inc. Magazine.

    Stewart Butterfield deţine o avere de aproape 2 miliarde de dolari, însă, în ciuda acestui fapt, încearcă să trăiască cât mai simplu: „Mă simt cu adevărat vinovat când cheltuiesc prea mulţi bani”, spune antreprenorul. El are o fiică născută în 2007, din căsătoria cu Caterina Fake.

  • Puţini ştiu că pasta de dinţi nu a fost primul produs de succes al Colgate. Din ce a devenit faimoasă compania – VIDEO

    William Colgate s-a născut pe 25 ianuarie 1783, în Hollingbourne, Kent, Anglia, în familia lui Robert şi Sarah Colgate. Când avea şase ani, familia s-a mutat într-o fermă din apropierea oraşului Shoreham. Ulterior, Robert Colgate, mânat de idealurile republicane pe care le avea ca simpatizant al războiului de independenţă american şi al Revoluţiei Franceze, a decis, în martie 1798, să lase în urmă ferma din Shoreham Kent şi să emigreze în SUA. Familia s-a stabilit în Baltimore, Maryland. La scurt timp, au întemeiat o nouă fermă, în Harford County, Maryland. Robert Colgate a format un parteneriat cu Ralph Maher şi, ajutaţi de tânărul William, au început să producă săpunuri şi lumânări. |nsă în doar doi ani afacerea a fost închisă.

    În 1804, familia sa s-a stabilit în Delaware County, New York, iar William a reuşit să se angajeze ca ucenic într-o fabrică de săpun, experienţă care l-a ajutat ulterior să îşi pornească propria afacere. Astfel, în 1806, Colgate a pus bazele firmei William Colgate & Company, deschizând primul magazin, pe Dutch Street, în Manhattan. |n cadrul magazinului, a vândut iniţial săpun, lumânări şi amidon. În 1820, el a pornit şi o fabrică de amidon în oraşul Jersey şi, curând, a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul New York.

    Colgate s-a căsătorit cu Mary Gilbert, cu care a avut trei copii: Robert, James şi Samuel. Pe lângă faptul că era un investitor foarte apreciat în comunitate, el era şi foarte credincios. Ca membru de cinste al unei congregaţii religioase, antreprenorul obişnuia să doneze lunar bisericii şi lucrării misionare între 10 şi 50% din câştigurile companiei. Spre sfârşitul vieţii, a povestit că făcea acest lucru deoarece, în momentul în care emigrase spre New York, pe drum, i-a povestit căpitanului vasului cu care călătorea că intenţionează să deschidă o fabrică de săpun în SUA, iar acesta l-a sfătuit să îşi împartă o întotdeauna o parte din câştiguri cu cei săraci, dacă businessul său va avea succes. Atunci a luat decizia de a dona întotdeauna un procent din câştigurile sale.

    În 1833, investitorul a suferit un atac de cord sever şi a continuat activitatea în afaceri abia după perioada de convalescenţă. În 1840, compania a început să vândă bucăţi de săpun în greutăţi uniforme.

    În 1857 Colgate a murit, iar compania a fost reorganizată sub numele de Colgate & Company sub conducerea fiului său, Samuel Colgate. |n 1872, au mutat sediul companiei în Kansas City, Kansas, unde au fabricat primul săpun parfumat de toaletă, Cashmere Bouquet. Un an mai târziu, compania a introdus prima pastă de dinţi Colgate, un produs aromat, vândut în borcane. |n 1890, Madison University din New York şi-a schimbat numele în Colgate University, în onoarea familiei Colgate şi drept mulţumire pentru suportul financiar oferit de-a lungul mai multor decenii.

    În 1896, compania a vândut pentru prima data pasta de dinţi ambalată la tub, Colgate Ribbon Dental Cream, idee care i-a aparţinut dentistului Washington Sheffield. |n acelaşi an, Colgate l-a angajat pe Martin Ittner, sub conducerea căruia a fost fondat unul dintre primele laboratoare de cercetare.

    În 1928, Palmolive-Peet a cumpărat Colgate şi au fuzionat, formând compania Colgate-Palmolive-Peet Company, devenită, în 1953,  Colgate-Palmolive Company, numele actual al companiei.

    Anul trecut, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, compania a avut un capital de piaţă de aproape 70 de miliarde de dolari, vânzări de 15,2 miliarde de dolari, un profit de 2,44 miliarde de dolari şi 36.700 de angajaţi.

  • Cei mai puternici manageri de hedge fund din lume

    O revenire puternică a randamentelor a crescut anul trecut câştigurile managerilor de fonduri de investiţii de tip hedge fund, încât cei mai performanţi 25 de manageri au obţinut 15,4 miliarde de dolari, în comparaţie cu 11 miliarde de dolari în 2016, potrivit Financial Times.

    Cei 25 au dus acasă, în medie, 615 milioane de dolari de fiecare, potrivit unui clasament anual al banilor pe care îi câştigă managerii de fonduri de investiţii realizat de publicaţia Institutional Investor.

    Managerii din top cinci au câştigat în medie 3,5 milioane de dolari pe zi anul trecut – asta în condiţiile în care ar fi lucrat chiar 365 de zile. Dacă am calcula că ar fi lucrat 24 de ore pe zi, fiecare a câştigat peste 145.000 de dolari pe oră, sau 2.400 de dolari pe secundă.

    James Simons de la Renaissance Technologies a fost vedeta clasamentului anul trecut, pentru al treilea an consecutiv, după ce a câştigat 1,7 miliarde de dolari, în creştere faţă de 1,6 miliarde de dolari în 2016. Raportat la un calcul micro, acesta a câştigat 4,6 milioane de dolari pe zi.

    În spatele acestuia s-a clasat David Tepper de la Appaloosa Management, care a achiziţionat recent echipa de fotbal american Carolina Panthers. Acesta a câştigat 1,5 miliarde de dolari, după ce şi-a dublat veniturile faţă de anul precedent. Mai exact, Tepper a câştigat 4,1 milioane de dolari pe zi, sau 192.000 de dolari pe oră.

    Ken Griffin de la Citadel s-a clasat pe locul al treilea după ce a avut un an fabulos, cu 1,4 miliarde de dolari, în comparaţie cu 600 de milioane de dolari în 2016. Acesta a câştigat 3,8 milioane de dolari pe zi. În acelaşi timp, Ray Dalio de la Bridgewater Associates a căzut de pe poziţia a doua pe a patra cu 1,3 miliarde de dolari, adică 148.000 de dolari pe oră.

    Poziţia a cincea este ocupată de Israel Englander de la Millennium Management, care a câştigat 975 de milioane de dolari, urmat de Chris Hohn de la TCI Management, Dan Loeb de la Third Point, Charles Coleman de la Tiger Global, Davis Shaw reprezentând DE Shaw, John Overdeck şi David Siegel reprezentând Two Sigma. Sir Michael Hintze de la CQS a părăsit top 10, iar în locul său a intrat Charles Coleman.
    Pentru a ocupa o poziţie în „Lista bogaţilor” realizată de Institutional Investor, un manager trebuia să fi câştigat cel puţin 225 de milioane de dolari, în comparaţie cu 130 de milioane de dolari în 2016 şi 135 de milioane de dolari în 2015.

    În realizarea clasamentului, publicaţia a luat în calcul şi câştigurile realizate prin investirea propriilor fonduri, împreună cu cota câştigată de ei şi cu salariu. Majoritatea câştigurilor au fost ridicate de randamentele mari pe propriile investiţii de capital.

    În timp ce mulţi din acest clasament şi-au putut creşte câştigurile pe baza randamentelor propriilor fonduri de investiţii, acesta nu a fost şi cazul lui Ray Dalio, deoarece Bridgewater a înregistrat în 2017 câştiguri mici, dovedind că strategia Pure Alpha aplicată de Dalio nu este de succes în cazul acestui hedge fund.

    Mare parte din câştigurile lui Dalio, situat pe locul patru în acest clasament, vin din salariul încasat de el pentru poziţia la Bridgewater, instituţie ce supervizează 108,4 miliarde de dolari, fiind cel mai mare fond de acest tip din lume.

    Hedge fund-urile au generat în 2017 cele mai bune venituri din ultimii patru ani, determinând întoarcerea investitorilor către această clasă de active, după ce strategiile din 2016 s-au dovedit de succes. La nivel de industrie, fondurile au avut randamente de 11,4% anul trecut, potrivit datelor de pe platforma Preqin. Anul acesta a debutat mai timid, cu randamentele ajungând abia la 1,1% până în luna aprilie.
    În primul trimestru al anului, fondurile au primit investiţii noi de 16,9 miliarde de dolari, fiind al cincilea trimestru consecutiv de creştere netă după o perioadă de scăderi masive.

  • O poveste uluitoare: A crescut fără curent sau apă potabilă, dar a reuşit să pornească DE LA ZERO companii de MILIARDE DE DOLARI

    Stewart Butterfield, fondatorul companiilor de tehnice Flickr şi Slack, este astăzi unul dintre antreprenorii de succes din Silicon Valley, cu o avere de aproape două miliarde de dolari. 

    Totuşi, Butterfield a crescut în condiţii grele, după ce tatăl său s-a decis să fugă din SUA în Canada, pentru a evita să servească în războiul din Vietnam. El a locuit împreună cu părinţii săi într-o cabină de lemn dintr-o pădure, şi timp de trei ani nu au avut apă curentă si electricitate.

    Pe când Butterfield avea şapte ani, părinţii săi au decis să se mute în Victoria, Canada.Tot atunci, antreprenorul a primit primul său computer şi a început să înveţe programare, folosindu-se de publicaţii cu profil tehnic. Iniţial, a creat jocuri simple.

    În perioada liceului, şi-a pierdut însă interesul pentru computere, şi s-a decis să studieze filosofia la Universitatea Victoria, apoi a urmat cursuri de master la Cambridge, în Marea Britanie.

    În 1997, chiar când se pregătea să aplice pentru un post de profesor de filosofie, internetul a prins avânt şi tot mai mulţi prieteni de-ai săi se îndreptau spre domenii din mediul online, unde se câştiga de două-trei ori mai mult decât în învăţământ.

    Butterfield s-a decis să renunţe la ideea de a deveni profesor şi s-a întors la vechea sa pasiune. După ce a lucrat ca web designer timp de câţiva ani, în 2002 a lansat un joc online împreună cu viitorul co-fondator al Flickr, Caterina Fake, pe atunci soţia sa. Jocul nu a avut însă succesul scontat, aşa că cei doi şi-au pierdut toţi banii. Totuşi, nu au abandonat ideea de a face bani în online, aşa că în 2004 au lansat Flickr, un serviciu destinat pentru depozitare şi utilizare ulterioară de către utilizator a fotografiilor digitale şi a clipurilor video. Faptul că tot mai multe companii lansau telefoane cu cameră foto şi din ce în ce mai mulţi oameni se abonau la servicii de intenet a impulsionat creşterea companiei. Un an mai târziu, fondatorii Flickr au vândut firma către Yahoo, pentru suma de 25 de milioane de dolari, dar Butterfield spune că a fost o decizie greşită, deoarece crede că ar fi putut obţine o sumă mult mai mare dacă ar fi aşteptat mai mult.

    În 2009, după ce a experimentat un nou eşec cu un joc online, lui Butterfield i-a venit ideea de a crea o platformă de comunicare în reţea, destinată în special angajaţii companiilor, Slack, care are în prezent opt milioane de utilizatori zilnic, dintre care trei milioane optează pentru servicii aveansate cu plată, şi peste 70.000 de clienţi sunt reprezentaţi de corporaţii. IBM, Samsung, 21st Century Fox şi Marks & Spencer sunt doar câteva dintre numele mari care folosesc Slack, evaluată în prezent la peste cinci miliarde de dolari.

    Chris Green, un consultant şi analist tehnologic al Bright Bree, spune că este un caz rar ca un antreprenor să lanseze un proiect de succes după un eşec, şi cu atât mai puţin, să reuşească asta de două ori. Principalul “rival” al platformei Slack este un serviciu gratuit oferit de Microsoft, inclus în pachetul Office 365, dar şi Zoom, o platformă care oferă servicii la un preţ asemănător.

    În prezent, Stewart Butterfield deţine o avere de circa 2 miliarde de dolari însă, conform spuselor sale, încearcă să trăiască cât mai simplu. “Mă simt cu adevărat vinovat când cheltuiesc prea mulţi bani.”

     

  • Companiile din România, faţă în faţă cu tehnologiile disruptive

  • Al 13-lea manual de carieră în afaceri

    Catalogul nu prezintă un clasament realizat după criterii, ci reuneşte scurte istorii ale celor care fac performanţă. A
    Cu totul, am strâns, în 13 ani, 1.300 de poveşti despre oameni care cresc companii, braduri, idei, schimbă mentalităţi, sisteme şi inovează. Ei dezvăluie nu numai cum au reuşit, ci şi cum au învăţat, ce i-a ajutat, ce şi cine i-a inspirat, care sunt pericolele şi dificultăţile cu care s-au confruntat de-a lungul timpului. Asfel, cataloagele noastre sunt nu numai culegeri de poveşti, ci veritabile manuale de management, cu exemple de situaţii, decizii, studii de caz, cu oameni cât se poate de reali.
    Deşi la momentul la care au fost prezentaţi în catalog fiecare dintre cei 1.300 de manageri aveau mai puţin de 40 de ani, fiecare din ei sunt autorităţi în domeniul lor de activitate şi s-au remarcat deja de-a lungul timpului prin decizii curajoase, care nu de puţine ori au făcut ca firmele în care lucrează să aibă ritmuri de creştere cu mult peste cele ale industriei.
    Mulţi dintre cei pe care i-am prezentat în paginile cataloagelor au continuat să se dezvolte, să continue traiectoria ascendentă pe care mizasem deopotrivă noi dar şi companiile pentru care lucrau atunci când i-am inclus în ediţiile anterioare. Despre unii nu mai ştim mare lucru şi asta este, cumva, firesc. Nu au cum, toţi cei 1.200 de tineri prezentaţi anterior, să ajungă şefi de corporaţii sau de bănci. Pentru cei mai mulţi dintre ei, discuţiile cu presa nici măcar nu sunt o cutumă frecventă, ba dimpotrivă. Nu sunt (toţi) imaginea firmelor pentru care lucrează. Dacă nu se află sub lumina reflectoarelor nu înseamnă că treaba lor este mai puţin importantă.
    Dar toţi cei prezentaţi în paginile catalogului sunt câştigători, în mediul de afaceri privat, unde performanţa este principalul motor de creştere – pentru business-uri, mărci, idei, cariere.
    Iată câţiva dintre cei pe care i-am prezentat la ediţiile catalogului şi care au parcurs cariere spectaculoase:

  • Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

    Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • E.ON preia Innogy printr-o finanţare sindicalizată de 5 miliarde de euro

    „În contextul unui amplu schimb de active şi participaţii între E.ON şi RWE şi al ofertei voluntare de preluare publică către acţionarii Innogy SE, E.ON a încheiat cu succes sindicalizarea unei finanţări de achiziţionare în valoare de 5 miliarde de euro. Înainte de sindicalizare, angajamentul financiar fusese asigurat de BNP Paribas în calitate de reprezentant unic”, arată un comunicat al E.ON.

    E.ON a invitat băncile cu care se află în parteneriat să participe cu obligaţiuni în valoare de câte 400 de milioane de euro fiecare. Toate băncile invitate au participat la achiziţie, ceea ce a dus la o înscriere substanţială peste nivelul estimat. Finanţarea acestei achiziţii constă într-un credit-punte de 3 miliarde de euro şi un împrumut la termen de 2 miliarde de euro, cu scadenţa peste cinci ani. Împrumutul va fi utilizat pentru finanţarea achiziţei de acţiuni Innogy care nu sunt deţinute de RWE.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Gheorghiu, mesaj pentru Gabriela Firea. NU ESTE ELEGANT ca un om politic să se servească public de talentul, succesul şi munca unei personalităţi mondiale!

    Soprana Angela Gheorghiu s-a declarat deziluzionată de faptul că primarul Gabriela Firea continuă să se folosească de numele unor personalităţi şi a povestit că anul trecut, a refuzat cheia şi cetăţenia de onoare a Capitalei, după ce a simţit că munca şi imaginea sa vor fi instrumentalizate în alte scopuri.

    „Sunt profund deziluzionată, stimată doamnă primar al oraşului Bucureşti, pentru că aţi continuat să vă folosiţi de numele unor mari personalităţi, oferindu-le cheia şi cetăţenia de onoare a Bucureştiului.

    Metoda inedită de a-ţi ascunde identitatea. Cum a venit o femeie să-şi ridice marele premiu câştigat la loto de frică să nu afle lumea cine este

    Povestea românului milionar în dolari la 19 ani, care te lasă fără cuvinte: La 11 ani, avea deja primul job plătit, iar acum numără printre clienţii săi pe Selena Gomez şi Justin Bieber

    Având o cariera mondială din anul 1990 până astăzi, sunt şi eu un exemplu pentru elita şi intelectualii din România ce nu se lasă instrumentalizaţi de dumneavoastră; da, ţin să subliniez că AM REFUZAT cheia şi cetăţenia de onoare a oraşului Bucureşti în septembrie 2017 cu ocazia concertului meu, oferit de către primăria oraşului Bucureşti publicului din România.

    Am refuzat aceste onoruri şi pe data de 1 decembrie 2017, cu ocazia Zilei Naţionale a României. V-am trimis chiar atunci, pe 1 decembrie 2017, un e-mail cu o scuză, crezând sincer că va urma să îmi oferiţi aceste distincţii doar pentru ceea ce reprezint în lumea artei internaţionale şi nu pentru a vă putea folosi de numele meu pentru IMAGINEA POLITICĂ a domniei voastre. Am simţit atunci că munca şi notorietatea mea vor fi instrumentalizate de către dumneavoastră şi de aceea am refuzat”, a scris Angela Gheorghiu pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info